Category Archives: Lectia zilnica

Istoria conexiunii dintre noi

Întrebare: Cum ne putem racorda la o singură forţă, la o singură Lumină şi să nu ne abatem de la cale?

Răspuns: Acest lucru este posibil numai prin adeziunea reciprocă a membrilor care vor să clarifice totul numai în ceea ce priveşte conexiunea dintre ei. Toată Tora este istoria aceste conexiuni, şi nimic altceva.

Treptat, noi ajungem să cunoaştem dorinţa de primire, care la început pare să fie bună. Asta se cheamă „şapte ani de belşug” în Egipt. Apoi descoperim că dorinţa noastră este rea. Asta este evidenţiat prin oraşele Pitom şi Ramses. Poziţia egoului nu se schimbă şi, dacă tu te identifici cu el, trăieşti o viaţă confortabilă. Dar dacă te identifici cu Israel, este rău, fiindcă apare punctul care nu te lasă să te odihneşti şi te forţează să te detaşezi de atitudinea precedentă. Astfel, tu nu schimbi realitatea, ci numai o împarţi şi o prelungeşti în funcţie de egoul tău sau de Lumină.

Întâi tu consideri că dorinţele şi gândurile care te rup de proprietatea ta sunt rele. Această abordare este numită „opinia proprietarilor de pământ”. Apoi, răul devine ceva care te rupe de Creator şi este numit „opinia Torei”. Aceste două opinii sunt opuse una celeilalte, iar Tora ne spune cum poate omul să treacă dintr-o lume în cealaltă. Dacă un om consideră că totul trebuie să existe în interiorul dorinţei de primire, este starea numită „această lume”, ceea ce înseamnă nivelul corect. Din acest punct, omul păşeşte în „lumea cealaltă”, la starea următoare , în care totul trebuie să existe în Creator.

Povestea exodului din Egipt este povestea generală, care se repetă din timp în timp, de fiecare dată într-o altă calitate, la un nou nivel de percepţie care dezvăluie straturile mai profunde şi expune detaliile mai mici şi face o evaluare mai precisă. În această poveste, noi părăsim Egiptul dar suntem încă departe de punctul final. Egiptul se întoarce în noi în timpul rătăcirii prin deşert. Cu alte cuvinte, se întoarce la noi la un nivel mai înalt, aşa cum vezi şi trăieşti „filmul”, dar la o „rezoluţie mai înaltă”. Asta în plus faţă de diferite războaie şi probleme. Totul se reîntoarce şi redescoperim detaliile mai fine ale clarificării noastre.

Totdeauna totul se rezolvă în triunghiul: „Eu – Grupul – Creatorul”. Noi lămurim punctul de unitate, adeziunea dintre mine şi grup. Eu sunt vasul şi Creatorul este umplutura. Apoi examinăm ce ne deranjează şi ce ne ajută. Constant noi lămurim acest lucru, clarificăm atributele necesare în fiecare secundă, pentru a le corecta şi a le conecta. În acest fel, noi urcăm scara spirituală. Deci, dacă tu cauţi modul cel mai eficient, există un singur loc asupra căruia trebuie să te concentrezi.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala 26/10/2012 „Scrierile lui Rabaş”

Despre pângerile femeilor

Întrebare: Se întâmplă adesea în familie ca soţia să aibă mult mai multe plângeri împotriva soţului ei decât are el împotriva ei.

Răspuns: Aşa este totdeauna fiindcă este tipic pentru natura feminină să se simtă nesatisfăcută. Un cuplu nu ar trebui să caute aici echilibrul. Ceea ce este natural nu trebuie nici condamnat, nici lăudat.

Desigur, o femeie simte o insatisfacţie mai mare. 90% din plângeri vin de la ea fiindcă bărbatul de obicei se limitează la o singura propoziţie: „Lasă-mă în pace”.

Aşa suntem noi şi cu aceste atribuite e nevoie să ne completăm unul pe celălalt. De aici devine clar că bărbatul şi femeia au roluri diferite.

Ce ar trebui să ofere bărbatul? Deoarece femeia este gata să facă totul pentru el, să ţină conexiunea şi să ofere tot ceea ce are el nevoie, tot ceea ce ea doreşte este atenţia lui. Despre asta este toată natura femeii. În ceea ce-l priveşte pe bărbat, se cere să arate constant printr-o atitudine onestă şi naturală că este cald şi preocupat. Este o muncă grea pentru un bărbat tocmai fiindcă este atât de uşor pentru o femeie. Când bărbatul dă atenţie femeii, ea are „combustibil” pentru orice efort.

De aceea, bărbatul trebuie să exprime bunătate, şi asta este pentru el dificil, şi o femeie trebuie să modifice multe lucruri, ceea ce este simplu pentru ea dacă simte de la el o atitudine corectă.

Din „Discuţii despre o viaţă nouă” 16/7/2012

Modelul relaţiilor de familie

Noi experimentăm relaţiile vieţii de familie unul cu celălalt, în conexiunea noastră . Nu vorbim aici despre lucruri externe, nu despre mine şi partenera mea, ci despre felul în care conectăm imaginile partenerilor noștri care există în fiecare din noi cu imaginile despre noi pe care partenerele/partenerii noștri le au. Ne schimbăm tot timpul, deci va trebui să continuăm să muncim la aceste imagini ale unuia despre celălalt, să le dezvoltăm şi să dezvoltăm și relaţiile dintre ele.

În prezent, avem deja în acest fel o legătură subconştientă unul cu celălalt. Să zicem că atunci când vorbeşti cu şeful tău tu creezi imaginea lui în interiorul tău, apoi, bazându-te pe această imagine, alegi ce îi spui. Numai în relaţiile de familie, noi vrem să fim conştienţi de această conexiune, să fim capabili să lucrăm cu ea şi să o îmbunătăţim.

De fapt, noi deja acţionăm în acest fel. Adaptări similare acţionează în natură, în tehnologii şi în biologie. Fără ele, ar fi imposibil să menţinem legăturile dintre noi. Chiar dacă suntem conectaţi într-un mod greşit, legăturile noastre poartă încă aceeaşi formă.

Cu alte cuvinte, eu trebuie să creez în mine o imagine a soţiei mele şi, reciproc, soţia mea trebuie să mă ajute, creând imaginea mea în interiorul ei. Şi acesta este un proces întreg, deoarece nici unul din noi nu se ştie, sau nu se înţelege pe sine destul de bine şi nu îi înţelegem pe partenerii noștrii. Trebuie să vorbim treptat despre asta şi să clarificăm toate întrebări potenţialele care există între noi.

Femeile se plâng de obicei că soţii lor nu vorbesc cu ele, nu le dau atenţie şi, în general, nu se arată prea interesaţi de ele. Toate aceste plângeri ale lor pot fi satisfăcute imediat. Plângerile femeilor sunt adevărate şi corecte fiindcă ele corespund nevoilor spirituale care există în partea feminină, Nukva, faţă de partea masculină.

Imaginile partenerilor noştri sunt formate din dorinţele şi aspiraţiile lor, obiceiurile, percepţiile, vederile şi atitudinile lor. Noi trebuie să ne comportăm ca nişte actori care joacă anumite roluri şi, pentru această meserie, noi intrăm în imaginea interioară a personajului pe care îl jucăm. Corpul tău fizic rămâne acelaşi, dar toată lumea interioară a gândurilor, dorinţelor şi obiceiurilor se îmbracă într-o nouă formă. Pentru asta trebuie să depunem efort!

Şi când te construieşti pe tine în acest fel, vei înţelege lumea interioară a partenerului tău. Te vei uita la lume prin ochii ei (lui) şi vei percepe prin inima acesteia (acestuia) obiceiurile şi calităţile ei (lui). Vei începe să vezi lumea prin ea/el şi atunci vei înţelege mai bine ce aşteaptă ea (el) de la tine şi vei vedea clar ce fel de conexiune eşti în stare să faci şi dacă poţi să faci asta. Cu alte cuvinte, vom realiza o cercetare profundă a sistemului care ne face opuşi unul altuia. În loc să alunecăm pe suprafaţa lui, noi îl vom percepe în interior, îmbrăcându-l. Vom construi o zonă tampon, un adaptor, între partenerele noastre şi noi.

Soţiile vor face acelaşi lucru faţă de soţii lor. De obicei, femeile se descurcă mult mai uşor cu asta decât bărbaţii, fiindcă bărbaţii sunt construiţi mai primitiv decât femeile, astfel că femeile îi înţeleg mai bine pe bărbaţi, mai degrabă decât invers. Soţiile îşi cunosc soţii mult mai bine, fiindcă femeile sunt dotate de natură cu abilitatea de a-i vedea pe soţii lor în mod corect.

Din „Discuţii despre o viaţă nouă” 16/7/2012

În apusul vieţii

Întrebare: Dacă întrebi un om în vârstă dacă şi-ar dori să fie magician, el îţi va spune: „Mi-ar plăcea, dar nu mai am nicio dorinţă”.

Răspuns: Oamenii bătrâni îşi pierd dorinţele. Ei se simt repinşi de viaţă, sunt obosiţi şi nu mai aşteaptă nimic de la viaţă. Oamenii tineri sunt gata de orice, dar nu au minte. Cum se spune: „Dacă tânărul ştia, dacă bătrânul putea…”

Acesta este modul în care trăim şi astfel, cel mai important lucru este să prezinţi omului, de la începutul vieţii sale opţiunea de a descoperi toată providenţa, atunci el va putea şti cum să se comporte, ce să caute, de ce să fie împlinit, şi nu şi-ar risipi viaţa, ci, din contră, ar aspira la nivelul următor etern.

Întrebare: Putem spune unui om bătrân: „Vino în grupul de educaţie integrală, aici este locul în care vei găsi o dorinţă”?

Răspuns: Absolut! Dar acesta nu este singurul mod în care îl putem atrage. Noi trebuie doar să ne adresăm unui om cu ceea ce vrea el de fapt.

Dacă el are ceva dorinţe asemănătoare, atunci da. Dacă nu, dacă totul este deja mort în el, putem doar să-l atragem să vină să stea cu alţi oameni în vârstă pentru a lua o prăjitură gustoasă şi un ceai. El va vedea, va asculta, şi timpul trece iar el va fi plăcut impresionat să fie  într-o anumită societate. Oamenii în vârstă ar trebui atraşi prin ceea ce noi numim interese ale bătrânilor dar nu cu probleme ridicate.

Acestea ar trebui să se potrivească nevoilor unui om. Nu contează cui ne adresăm, noi trebuie întâi să studiem acest grup de oameni şi dorinţele lor şi să ne adresăm acestor dorinţe.

Din programul KabTv „ Convorbiri cu Michael Laitman” 3/10/2012

Este posibil să convingi Absolutul?

Întrebare: Dacă Creatorul este iubire şi repaos absolut, atunci cum este posibil să mă conectez la frecvenţa Lui?

Răspuns: Tora vorbeşte în limbajul oamenilor şi de aceea noi îl asociem pe Creator cu proprietăţile noastre.

În realitate, noi trăim într-o lume a legilor. Eu sunt într-un spaţiu în care acţionează o singură forţă şi eu pot atrage influenţarea ei într-o măsură mai mare sau mai mică. De aceea, forţa nu se schimbă. Eu sunt cel care mă schimb.

Dar, în mintea mea, eu transfer schimbările mele la această forţă şi, de aici confuzia. Eu vreau ca Creatorul să mă iubească mai mult, în ciuda faptului că El deja îmi dăruieşte 100%. Eu Îi cer binele, Îl rog să înlocuiască judecata Lui cu milă, dar cum poţi să pledezi în faţa Absolutului. Ce schimbări pot fi aşteptate de la forţa Binelui care face constant bine atât oamenilor buni cât şi celor răi? Deci imaginează-ţi că Creatorul nu aude şi nu simte, ci doar dă tot timpul, totdeauna dăruieşte.

Tu eşti construit în aşa fel încât simţi starea ta în dorinţa de primire. Dorinţa simte ceea ce o umple, şi această conştientizare provoacă anumite simţiri. Noi avem sentimente şi de aceea vorbim totdeauna despre reacţia noastră emoţională la ceva. De exemplu, dacă am să te ating cu un fir cu electricitate de 100 de volţi, atunci ai să simţi. Problema aici nu este în firul cu electricitate şi nu în dorinţa însăşi, ci în contactul dintre ele, în atingere, şi asta este ceea ce dă naştere la senzaţie. În acest fel, toate senzaţiile sunt născute în noi, şi nu în Creator, dar noi, cum am spus, atribuim Lui simţirile noastre.

Therefore, it’s best not to imagine the Creator as someone alive. We deal with a law, and to the extent of the changes within us, we rediscover its influence. Here everything depends only on our sensitivity, our perception.

De aceea, este cel mai bine să nu ţi-l închipui pe Creator ca pe cineva viu. Noi avem de-a face cu o forţă şi, ca urmare a schimbărilor din noi, redescoperim influenţa ei. Aici totul depinde numai de sensibilitatea noastră, de percepţia noastră.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 2/11/2012 „ Prefaţă la Cartea Zohar”

Libertatea între Creator şi Faraon

Baal HaSulam: „Matan Tora (Dăruirea Torei), paragraf 13: Sunt două părţi în Tora: 1)Miţvot (porunci) între om şi Dumnezeu, şi 2) Miţvot între om şi om. Şi ele amândouă urmăresc acelaşi lucru – să aducă creatura la scopul final de Dvekut (alipire) cu El.

Miţvot-urile care reglementează relaţiile dintre oameni se reduc la principiul „Iubeşe-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Iar Miţvot-urile care guvernează relaţiile dintre om şi Creator se reduc la principiul „Iubeşte-L pe Domnul Dumnezeul tău”. Astfel, sunt două căi de îndeplinire la Miţva-ua (porunca) de iubire: întâi, omul o îndeplineşte pe cea referitoare la omenire, şi, dacă reuşeşte, atunci obţine iubirea completă faţă de Creator.

De ce este procesul împărţit în două părţi? Ideea este că dacă nu ar exista spargerea vaselor, ca urmare, lumea mea părând populată de mulţi oameni, eu nu aş avea nicio bază, niciun fundament să execut acţiunile de corectare, de aceea, aceste acţiuni au nevoie să fie ascunse.

Pe de altă parte, dacă Creatorul mi se revelează, sunt mituit, condamnat, înrobit, anulat, vândut şi deposedat de libera alegere. Pe scurt, într-un astfel de caz, sunt obligat să dăruiesc fiindcă nu am de ales. Când mă uit la El, nu am altă alegere. El mă controlează, mă domină, şi eu devin un „înger” care nu face dăruirea din libera lui alegere.

Pentru a avea alegere liberă, trebuie să mă detaşez de Creator şi să învăţ cum să dăruiesc pentru aceia care nu mă obligă cu forţa să o fac. Ei mă obligă, în orice caz, amintindu-mi prin suferinţe. De exemplu, ei îmi trimit uraganul Sandy, sau un ţunami. Dar astfel de dezastre nu mă împing mai departe spre conexiune, fiindcă nu simt că ele îmi vin direct de la Creator, aşa că-mi păstrez alegerea liberă. Pe ansamblu, suntem permanent într-o stare de neclaritate.

Această lume ne-a fost dată astfel ca noi să fim independenţi de Creator aşa că, sunt două trepte de Miţvot. Sunt Miţvot care se referă la relaţiile dintre oameni, pe care noi le ţinem fără să fim obligaţi. Noi, de fapt, dezvoltăm recunoaşterea noastră internă a faptului că ele sunt foarte importante, şi cu timpul, când noi devenim experimentaţi, începem să înţelegem că în felul ăsta suntem de fapt liberi.

În momentul în care nu cred asta, sunt împins din spate de un băţ şi tras înainte de punctul din inimă. Nu mă mai uit deloc în laturi, ci doar avansez şi cad înapoi. Acesta este liberul arbitru?

Pe drum, în orice caz, noi începem să stabilim conexiunea dintre noi, simţim că suntem liberi să rezistăm între Creator şi Faraon. Adevărata independenţă este ascunsă în punctul din mijloc , în amestecul dintre bine şi rău, Klipat Noga (coaja Noga). Aici este locul în care intenţia, adică omul, se naşte. Intenţia este omul.

De aceeam Miţvot-urile sunt împărţite în două părţi, fiindcă noi trebuie să fim în starea de ascundere pentru a avea independenţă, aşa că, întâi executăm Miţvot-urile între oameni pentru ca în final să le ţinem pe cele dintre om şi Creator.

Suma de Miţvot este determinată de cele 613 dorinţe ale noastre care sunt divizate în sufletul omului în 248 de „organe”, şi 365 de „ligamente”. Noi trebuie să corectăm toate aceste dorinţe cu intenţia de a dărui.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala din 4/11/2012 „Matan Tora – Dăruirea Torei”

Pune-ţi o dorinţă şi ea va deveni realitate!

Întrebare: Dacă întrebăm un copil ce vrea, totdeauna va fi vreun prichindel care nu a fost încă chinuit de viaţă care va răspunde: „Vreau să fiu magician!”. Până la urmă, problema noastră este că am pierdut abilitatea de a vrea mult şi cu multă putere. Viaţa ne-a trântit la pământ, ne-a făcut mici, ne-a făcut să suferim, să supravieţuim, şi să nu mai dorim nimic altceva decât să oprim suferinţa.

Răspuns: De-a lungul întregii noastre vieţi, tot ceea ce facem este să încercăm să scăpăm de suferinţă în loc să obţinem adevărata împlinire, plăcere şi obţinere. Aceasta este ceva care ne lipseşte. Suntem copleşiţi de existenţa noastră. Asta este o nenorocire enormă pentru omenire. Un om care ajunge la această înţelegere pricepe că a trăi în acest fel este lipsit de sens.

Are viaţa înţeles într-o formă diferită? Când cineva pune această întrebare, atunci, este posibil ca el să înceapă să vadă vreo cale de ieşire.

Replica: Dacă întrebi un copil ce înseamnă să fii magician, el va spune: „Îmi pun o dorinţă şi ea va deveni realitate!”.

Răspuns: Un om poate obţine asta! Şi ca rezultat al dezvoltării noastre, trebuie să obţinem asta!

Dar în ciuda faptului că poate fi dificil, nu este foarte uşor să evadezi din viaţa corporală şi să devii implicat într-o altfel de obţinere, în ridicarea şi schimbarea viziunii tale asupra lumii, acest lucru este, în orice caz, în puterea fiecăruia. De fapt, natura ne împinge pe toţi să devenim magicieni.

Un magician este cineva care îşi pune o dorinţă şi, după aceea, ea devine adevăr sau o obţine el singur. Ţi-ai dorit şi ai avut!

Este aşa atunci când începi să înţelegi natura, eternitatea şi perfecţiunea ei, şi atunci, tu nu îţi imaginezi simplu că iei o casă pe malul unui lac, yaht, etc. ci înţelegi ce să doreşti!

Întâi, încetezi să mai doreşti ceva material, nu-ţi aduce împlinire, tu instantaneu te ridici la nivelul următor. Din acest motiv, noi nu mai vorbim deja despre împlinirile animalice sau, în general umane, din lumea noastră.

Omul se ridică instantaneu la un nivel diferit, un nivel de obţinere. El devine interesat de armonia cu natura şi devine împlinit văzând tabloul de forţe care ne guvernează; modul în care acestea ne stârnesc şi ne conduc mai departe.

Acesta este tipul de dorinţă care se trezeşte în om. Eu nu spun că toţi au aceste dorinţe pentru început. Ele se trezesc în omul care este cu adevărat interesat în înţelesul vieţii şi vrea să devină magician. Asta este. Pentru a deveni magician tu trebuie să iei acest aparat uriaş, acest sistem de guvernare, în mâinile tale.

Când tu începi să vezi şi să înţelegi sistemul, atunci tu începi să devii cu adevărat împlinit de armonia lui. Asta este plăcerea cea mai mare! La acest grad tu devii mai aproape, devii inclus în sistem, şi simţi eternitatea şi perfecţiunea lui. Tu de acum nu te mai asociezi pe tine cu corpul animal, perisabil, fiindcă tu nu mai exişti la nivelul animal, ci exişti la nivelul „uman”. Corpul tău poate muri, dar tu ai obţinut dorinţe complet diferite şi poţi exista în ele.

Nicio dorinţă nu mai rămâne în om care nu mai poate fi realizată. Dacă ele sunt conduse în concordanţă cu sistemul general al naturii, atunci ele vor fi cu siguranţă împlinite. Aceste dorinţe sunt ale aceluia care ţinteşte spre iubire şi dăruire.

Din programul KabTv „ Convorbiri cu Dr. Michael Laitman”3/11/2012

Mişcare rapidă

Întrebare: Se pare că de-a lungul procesului de joc integral vor fi oameni care vor fi uşor impresionaţi şi care vor spune dintr-o dată: „Oh, am intrat în starea de spirit generală şi acum vă voi învăţa pe toţi!”.

Răspuns: Într-un grup integral nu pot fi lideri. Tot ceea ce discutăm este în conformitate cu ghidarea moderatorului. Acesta este un lucru.

Al doilea este că omul care vrea într-adevăr să obţină lumea superioară, devine mai fin şi chiar mai ascuns. El niciodată nu vorbeşte despre lucruri abstracte, el poate să-ţi spună glume, sau să glumească pe seama unor subiecte, dar toate glumele sunt o distragere de la subiectele cu adevărat serioase, fiindcă, de fapt, este el însuşi în ele şi el nu dezvăluie asta.

Întrebare: Eu vorbesc despre un stadiu mai îndepărtat al jocului, dacă ne imaginăm omenirea jucând jocul pentru 10-20 de ani….

Răspuns: În primul rând noi nu ne jucăm pentru un timp atât de lung fiindcă pe drum, recunoaşterea conexiunii şi a unităţii în grup are loc în termen de câteva zile, până la o săptămână, este o mişcare foarte rapidă.

Deci, dacă omenirea începe să se ocupe de ea, în timp de câteva zile lumea se va schimba cu totul. Nici nu poţi să-ţi imaginezi asta!

Oamenii vor merge cu bucurie acolo unde li se va spune: să aranjeze ceva, să lucreze undeva. Ei nu vor avea nevoie de nimic inutil. Vor deveni raţionali în atitudinea lor faţă de ei înşişi şi faţă de lume, printr-un mod de viaţă rezonabil şi normal.

Lucrul principal este sentimentul de conexiune şi de unitate care dau omului un spirit superior, o minte.

Din programul KabTv „Convorbiri cu Michael Laitman” din 3/10/2012

Eliberare De Toate Conditionările Ego-ului

Noi vorbim mult despre importanta scopului si despre măretia Creatorului , fară de care nu putem lucra, deoarece avem nevoie de putere. Dar intrebarea este pentru ce am nevoie de maretia Creatorului? Este pusa o conditie in cadrul careia voi fi de acord  sa dăruiesc  sau vreau să dobandesc capacitatea de a dărui si pentru aceasta am nevoie de maretia Creatorului? Aceasta este diferenta – lucrez cu judecata si sub judecată, sau lucrez in credintă deasupra ratiunii?

Am o conditie in faptul că vreau să simt maretia Creatorului deoarcere altfel nu as fi capabil sa lucrez, deci ar fi o actiune nemotivată. Dar daca vreau să ating proprietatea dăruirii, fiind cel mai important lucru pentru mine, si cer puterea pe care nu o am la acest moment, ca să pot darui, si pentru mine este doar un mijloc, inseamnă că doresc obtinerea acestei măretii numai pentru a putea lucra in credinta deasupra ratiunii.

Este o diferentă subtila pe care trebuie să o clarific intern. Este imposibil să o exprim in cuvinte deoarece cuvintele ne creaza doar confuzie.

Rabash spune : “Cand o persoană nu simte măretia Creatorului,  corpul persoanei nu se poate anula in fata Creatorului intr-o inima si intr-un suflet. “ Este o lege: Dorinta de a primi cedează numai inaintea măretiei Creatorului.

“Dar dacă o persoană spune că este deacord să lucreze pentru Creator numai cu conditia că urmează să vadă măretia si importanta Creatorului, deja pare că persoana urmareste sa obtina ceva de la Creator. “ Aceasta inseamnă că persoana doreste ca sarcina pe care o va suferi  să fie usoara. Daca stii că servieta pe care o duci apartine unei persoane importante, atunci nu este dificil sa o duci. “ In caz contrar persoana nu lucreaza din toata imima , din moment ce persoana este limitata , se află sub dominatia tăinuirii si nu se simte liberă sa spuna ca nu doreste nimic in afara dăruirii. “

În cazul în care o persoană consideră măreția Creatorului ca pe o condiție prealabilă pentru munca lui, atunci aceasta stare nu poate fi o stare a Bina și nu poate servi ca o „arcă”, pentru el, în care el poate fi salvat de toate îndoielile și problemele trimise lui de către linia stângă.

Deci, atributul de Bina este Hafetz Hesed, care nu are nevoie să primească nimic si de aceea reprezintă libertatea . Numai cei care au nevoie să primească ceva sunt limitati și sub rezerva opiniilor altora. În cazul în care cineva lucrează cu ochii închiși și nu are nevoie de măreție sau orice altceva, este vorba de libertate.

Un Potop Ce Mă Ajută Să Ies Din Mine

Este necesară multă muncă pentru a obtine atributul de Bina, ce inseamnă obtinerea libertății. Deci, o personă are nevoie de suport din partea mediului pentru a putea simti in mod constant măretia si importanța scopului.

Creatorul poate impietri inima Faraonului pe linia stangă si să ii trimită intrebari precum”Care este Domnul de care ar trebui să asculti ? ”  si „Ce reprezinta munca pe care o faci?”, in functie de cat de mult este acceptat acest sprijin. Toate aceste intrebări, indoieli si probleme vor prelua controlul asupra persoanei , pana cand vor deveni „apele potopului” gata să innece persoana.

Atunci persoana va trebui să caute un refugiu, iar din frică si cu ajutorul mediului va ajunge in final la concluzia că poate fi salvată numai intr-o arcă. Arca simbolizeaza binele neconditionat, singurul loc care poate ascunde persoana de potop.

„O persoană poate simti o implinire constantă odata ce este multumită cu soarta sa”. Dar persoana nu se ascunde intr-o arcă pentru a se simti multumit, impăcat si multumit cu puțin, ci procedează altfel si anume isi are considerentele sale deasupra ego-ului, deasupra dorinței de a primi. Nu ia in calcul ce urmează să se intample cu ego-ul sau, cu dorintele sale, cu viata sa. Tot ce conteaza e deasupra acestor lucruri – contează numai a se conecta, a se uni, conteaza lucrurile din afara sa, aflate in afara intereselor sale egoiste.

Dar toate acestea se intamplă daca o persoană avansează cu persistentă si in cele din urmă ajunge la concluzia ca are nevoie de o arcă pe care trebuie sa o ridice mai presus de calculele egoiste. Apele potopului ,intrebarile “Care?” si ”Ce?” vin pentru a ajuta persoana sa se detaseze de calculele egoiste si a determina conectarea cu punctul interior al grupului.

Pentru a face aceasta are nevoie de ajutorul Creatorului , catre care se intoarce cu o rugaciune pentru a avansa si a se contecta mai puternic cu grupul. “Adunand bani putini se face o suma mare” pentru “multi ani de foame”. Dar acesta se intamplă numai dacă o persoană colectează toate obstacolele si eforturile sale pentru a atinge scopul, incercand in mod constant sa implinească conditiile care ii sunt relevate corect. Atunci este posibil sa spui că persoana avansează.

Ca si povestirea despre Noah, ce nu primeste eliberarea imediat. Este o poveste lungă despre cum construieste el arca , cum ajunge la concluzia că trebuie să construiască o arcă care sa include toate atributele sale, toate nivelele dorintei, iar numai atunci cand dorintele si arca sunt in buna ordine, o persoană se poate ascunde acolo.