Întrebare: De ce noi nu ar trebui să cerem revocarea ascunderii dar, în acelaşi timp, numai revelaţia ne poate corecat şi conecta?

Răspuns: Întrebarea este ce revelaţia cer? Trebuie să cer revelaţia atributului dăruirii, pe care vreau să îl obţin. Creatorul mă lasă să văd că el există, dar ca şi cum ar fi ascuns în spatele unei cortine. Toate aste pentru ca eu să Îl descopăr. Îl pot revela numai dezvoltându-mi în mine atributul dărurii.

Dar ce aş putea cere acum, în dorinţa mea egoistă? Cer ca El să devină revelat pentru a mă împlini şi de asta sunt în ascundere. Această ascundere îmi protejează egoul ca o siguranţă în caz de scurtcircuit.

Ascunderea mă situează la o anumită distanţă, mă ţine într-o anumită zonă şi mă lasă să înţeleg că, dacă mă corectez singur, voi fi în stare să mă apropii.Iar dacă nu, voi sta la distanţă.

Acum, întrebarea este ce îi voi cere când sunt la o asemenea distanţă: Cer ca Creatorul să se descopere şi să mă împlinească pentru plăcerea mea proprie, ca şi cum vreau să mă bucur eu singur, sau vreau mai întâi să obţin dorinţa de dăruire şi, în ea, să primesc împlinirea, asta este, vreau să fiu umplut de acţiunile dăuruirii şi nu de acţiunile primirii?

Ascunderea este menită să îmi permită mie să decid ce vreau.

Din partea a patra a  Lecţiei zilnice de Cabala 3/30/2012, “Prefaţa la Cartea  Zohar”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

O scânteie a apărut dintr-o coliziune, dintr-o explozie, ca atunci când lovim o piatră cu cremene. O scânteie este ceva complet nou; este rezultatul unei coliziuni între două lucruri opuse care nu fac compromisuri şi se luptă între ele.

Nu a existat nimic de acest fel înainte; materia a fost întotdeauna sub controlul Creatorului. Dintr-odată, a avut loc o prăbuşire şi s-a produs o scânteie. Această scânteie nu a existat nici în Creator şi nici în materie – nici în proprietatea dăruirii nici în cea a primirii. A rezultat dintr-o lovitură şi a creat fundaţia care ne permite să creştem şi să devenim independenţi.

Numai datorită acestei scântei numim noi forţa superioară „Creatorul”, care a făcut ceva care nu a existat în natura înainte. Scânteia este de fapt creaţia.

Totul a început cu spargerea, coliziunea. Munca noastră este să ne formăm viaţa în jurul ei. Scânteia este un punct independent de unde începe dezvoltarea noastră, la fel cu un fetus în Mama Superioară.

Mama posedă două forţe: Hochma şi Hassadim, dar noi tot avem nevoie de o scânteie pentru a începe să creştem folosind aceste două forţe. Altfel, creaţia nu ar exista. Numai acest tip particular de sămânţă „impregnat” în Mama Superioară.

Credeţi oare că orice bucată de materia pusă în Ea poate eventual creşte într-o fiinţă umană? Nu ar accepta nimic altceva decât asta. Ea constă din două forţe: dăruire şi primire, care sunt separate de un abis, un spaţiu gol: treimea din mijloc a Sefirei Tifferet. Exact acolo trebuie să inserăm scânteia noastră, deoarece şi ea a apărut ca rezultat al coliziunii dintre două forţe contradictorii. Atunci când o plasăm în mamă, chiar în mijlocul celor două forţe opuse Hochma şi Hassadim, în Klipat Noga, începem să creştem acolo, ceea ce se numeşte „sămânţa cuiva este şi ea binecuvântată”.

Dacă aleg dorinţa de a primi plăcere în măsură în care sunt în stare să creez un ecran (intenţia de a dărui) pentru ea şi le conectez împreună, înseamnă că mă creez eu însumi. Desigur, o fac cu ajutorul celui superior: grupul, mediul şi Bina. Apoi, entitatea formată acolo, înăuntru, se numeşte om sau Adam.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala din 21 martie 2012

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Întrebare: Personalitatea egoistă modernă are ca bază concepte umane, cum ar fi onoarea şi demnitatea.

Răspuns: Chiar dacă de fapt nu avem demnitatea şi onoare, toată lumea încearcă să arate că deţine o înaltă onoare, încearcă să joace rolul unui gentelmen modern.

În interacţiunea integrală reciprocă acestea nu există. Aici declarăm că singura valorea adevărată este unificarea noastră. Singurul lucru care contează este dacă o persoană poate sau nu să se unească cu ceilalţi, să îi înţeleagă şi să se deschidă astfel încât şi ei să o înţeleagă şi să se unească cu ea într-un singur întreg. Tot binele care există în lume şi în noi este realizat numai în asta.

Orice altceva care nu este sub semnul unificării este greşit şi noi îl denunţăm pur şi simplu. Ce este important, este că aceste denunţări sunt esenţiale pentru a ne unii. Asta înseamnă că sunt chiar pozitive! Fără ele nu am fi în stare să obţinem nimic.

Toate atributele noastre negative sunt necesare pentru a crea atributele pozitive pentru că iniţial nu este nimic pozitiv în noi. Mulţumită egoului care creşte în noi, putem să ne dezvoltăm în mod constant atibutele dăruirii şi iubirii pentru alţii, atribute care îi sunt opuse.

Întrebare: O persoană cu un simţ „inflamat” al onoarei şi demnităţii, percepe un asemenea grup de oameni ca unul fără şira spinării.

Răspuns: Suntem aşa prin natură. Natura ne conduce în mod instictiv! Primim o educaţia la gradiniţă, apoi la şcoală, nimic nu este al nostru. Instinctele naturale nu sunt ale mele. Atunci cine sunt eu? Instinctele mă conduc, îmi conduc corpul şi mă aruncă în bătălii cu alţii, iar toate acestea nu sunte eu! Eu doar experimentez suferinţă ca rezultat a tot ceea ce natura mea distorsionată face cu mine şi a tot ceea ce am fost învăţat de societate.

De fapt nu am nimic în viaţă. Sunt o sărmană marionetă care suferă pentru că a fost făcută aşa, într-o fabrică coruptă.

Dacă ajungem la această concluzie, atunci nu este nimic de care să fim mândrii. Din contra, haide să ne ajutăm unul pe altul. Iar dacă nu vrem să ne corectăm  noi înşine, dacă nu vrem să ajutăm, şi asta este tot parte din atributele noastre negative.

Natural, este necesar să se asigure o cooperare continuă, ajutor reciproc şi, desigur, un antrenament constant şi serios în grup.

Din Discuţie asupra educaţiei integrael nr. 13

Filed under: Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: De cine depinde abilitatea de a te anula faţă de cel superior: de om sau numai de Lumină?

Răspuns: Nivelul anulării tale depinde de grup. Nu vei fi niciodată capabil să te anulezi faţă de învăţător sau faţă de Creator dacă grupul nu te încurajează, nu te ajută, sprijină şi întărește. Nu poţi să îţi anulezi dorințele tu însuti; nu ai tăria necesară.

Trebuie să lucrezi cu grupul în relaţie cu Creatorul pentru că, fără asta, nu vei putea să te apropii de El. Trebuie să îţi asumi forma corectă care te apropie de El şi faci asta cu ajutorul grupului. Grupul îţi dă această formă de anulare, abordarea, punctul de contact cu cel superior – realizezi toate acestea în grup.

În timpul congresului din Arava ați simțit existenţa acestui punct de contact, acest punct al conectării generale. Nu este încă în cel superior, dar este rezultatul eforturilor colective. Acum trebuie să îl dezvoltăm, pentru ca să simţim că acest punct este în apele lui Bina, în Mama Superioară (Ima Ilaa). Aceasta este starea pe care trebuie să o obţinem.

Ar trebui să ne simţim că suntem în interiorul celui superior şi să ne anulăm din ce în ce mai mult, deasupra egoului care creşte în noi, deasupra conflictelor şi problemelor care apar. Ne anulăm de dragul unităţii, pentru a sta în cel superior, pentru a-i aduce Lui plăcere şi nu pentru a revela dorinţa noastră, pentru că altfel vom deveni un corp străin şi atunci va fi o spargere, un avort.

Trebuie să obținem o mai mare loialitate faţă de cel superior, care va simboliza faptul că creștem şi ne extindem înăuntrul Binei, până când vom umple cu dorinţa noastră întregul spațiu al Binei. Rezultatul este că dorința de a primi plăcere este în el, dar noi ne-am anulat complet deasupra egoului şi astfel am crescut. Acesta se numeşte un embrion spiritual.

Atunci când atingem dimensiunea completă a Binei, tot pântecul spiritual, uşile acestuia se deschid.

Din lecţia a doua de la Congresul intern din 2 martie 2012

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Scrisoarea a 12-a: Dar este o prostie să crezi că Creatorul este obligat să binecuvânteze exact locul în care are loc acţiunea. Din contra, în mod normal, acţiunea este într-un loc, iar binecuvântarea în altul, într-un loc în care omul nu face nimic, pentru că fie nu ştie fie nu poate face nimic acolo.

Depunem efort într-un loc iar rezultatul este revelat în altul şi astfel nu înţelegem unde dispare toată munca noastră. De fapt, nu ştim ce tip de muncă facem. Acţiunile noastre sunt bune sau rele? Duc ele la scop sau nu? Cine le face de fapt, eu sau Creatorul? Nu înţelegem nimic din astea pentru că suntem într-o stare foarte confuză.

De ce suntem în ascundere? Nu ştim exact ce să facem cu ea, nu ştim dacă acţionăm corect sau nu… De ce există această ceaţă, lipsa înţelegerii, lipsa orientării… sau lipsa responsabilităţii aduce anumite rezultate, conform principiului „Am muncit şi am găsit?” De ce se numeşte efort? Nu ar fi fost mai bine să ni se spună în scris, exact ceea ce trebuie să facem?

Nu, nu asta este calea. Chiar dacă nu putem fi de acord cu această abordare, ea este descrisă în nenumărate locuri în scrierile Cabaliste, în mii de paragrafe.

Munca noastră este fără rezultate şi este foarte greu de acceptat asta. Trebuie să acţionez ca o „marionetă”, ca un animal, ca un om nebun. Mi se oferă o minciună: să îi îmbrăţişez pe prieteni când eu nu vreau asta, să vorbesc despre iubire în timp ce eu nu simt asta…. Pe scurt, trebuie să fac ceea ce nu înţeleg.

Acest dualism este necesar pentru a ne ridica de la această lume la cea spirituală. Lumea spirituală este opusă acestei lumi, este nefamiliară, neperceptibilă. De aceea, prin aceste acţiuni obţinem vasele care ne ghidează spre locul pe care încă nu l-am atins.

Deci avem nevoie de ordinele de Sus pentru a împlini aceste acţiuni. Vrem să intrăm în dimensiunea care nu funcţionează deloc împreună cu atributele noastre şi, de fapt, nu există nimic care să ne ducă în acea direcţie. Trebuie să acţionăm în mod automat: Cabaliştii spun iar noi facem.

Dacă o persoană înţelege că nu există altă şansă, dacă vrea cu adevărat să se ridice la un nivel mai înalt, atunci este conştientă de faptul că acesta este un nivel total diferit şi că nu este deloc ca o cantitatea de adăugat la ceva existent. Nu voi fi mai deştept şi nu voi înţelege mai mult, nu voi obţine mai multe binecuvântări pământeşti. Acţiunez conform presupunerii că această lume este epuizată şi terminată. Nu mai este nimic de adăugat aici.

Sunt gata să adaug cu totul altceva: un grad spiritual. De aceea, trebuie să fiu echipat cu vasele, Lumina, discernămintele şi Reshimot (genele informaţionale) – cu tot ceea ce aparţine lumii spirituale.

Din  congresul de la Arava 2/25/12, Lesson 7

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Arvut (Garanţie reciprocă): În aceată responsabilitate colectivă, fiecare membru al naţiunii a fost eliberat de grija privind propriile nevoi ale corpului şi poate îndeplini în totalitate poruncă „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” şi dăruie tot cea a avut oricărei persoane nevoiaşe, deoarece nu mai are grija existenţei propriului corp, deoarece ştie cu siguranţă că este înconjurat de şase sute de mii de iubiţi loiali, care stau gata să îl îngrijească.

Aceasta este condiţia: Forţa superioară se revelează numai dacă noi avem cu adevărat nevoie de ea pentru unificare.

Întrebare: De unde vine această înţelegere?

Răspuns: Vine de la dorinţa generală. Omul nu este în stare să se corecteze el însuşi, unul fără altul. Corecţia este făcută prin unitatea universală. Forţa care corectează trebuie să fie comună tuturor.

Forţa şi mintea, efortul şi abordarea, totul trebuie să coboare de Sus. Totul se acumulează într-un întreg şi este ca şi cum mă „leagă” de alţii.

La asta trebuie să ne gândim. Dacă vrem ca asta să se întâmple, în primul rând avem nevoie de garanţie reciprocă. De fapt, în incluziunea reciprocă generală, fiecare singur punct care este sudat cu ceilaţi conţine tot restul.

Întrebare: Este strigătul nostru către Creator acordul nostru la asta?

Răspuns: Aş spune că da. Numai că de fapt nu este un strigăt forţat. Atingem înţelegerea stării noastre, a neajutorării şi a nevoii de a atinge dăruire reciprocă, garanţie reciprocă, conexiune reciprocă şi asistenţă şi sprijin reciproc. Atunci când începi să conectezi toate aceste lucruri, descoperi că îţi lipseşte forţa superioară. Atunci ai cu adevărat nevoie de ea, în timp ce anterior, nevoile tale erau de natură personală.

Descoperi că ai nevoie de forţa superioară pentru a împlini cu adevărat condiţiile conexiunii în dăruire reciprocă între toată lumea. Dar nu este un idealism al cuiva cu capul în nori, deoarece scopul este de a descoperi adevăratul atribut al dăruirii căre se află deasupra nevoilor tuturor.

Astfel, aici este nevoie de o înţelegere generală: Îndeplinim unificarea, dar nu de dragul beneficiilor corporale. Astfel, asta se întâmplă ca rezultat al căutărilor noastre, a muncii noastre analizând starea.

Întrebare: Prin ce mă completează prietenul?

Răspuns: Unul fără altul, nu suntem în stare să înţelegem de ce avem nevoie pentru a primi Lumina care Reformează. Nu putem descoperii deficienţele reale dacă nu îl ajut eu pe el şi nu mă ajută el pe mine.

Întrebare: Cer pentru prieteni?

Răspuns: Încerc să mă rog pentru prieteni, îmi fac griji ca ei să primească revelaţia spirituală, înţelegerea şi să simtă ce este lumea spirituală. Atunci când toată lumea se sprijină reciproc, fiecare îşi arată dorinţa corectă.

Vrei ceva care ţi se pare ca spiritualitatea. Şi nu contează cât de corect îţi imaginezi asta. Lasă totul să fie artificial, până primim Lumina care Reformează. Şi totuşi, încearcă să te gândeşti la prieteni: „Îmi doresc ca ei să obţina asta înaintea mea.” Dacă iniţial îţi doreşti lucruri măreţe pentru prieteni, asta este deja spiritualitate.

Din lecţia 6 de la Congresul Arava 2/24/12, Lesson 6

Filed under: Garantia reciproca, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam , „Introducere in studiul celor zece Sfirot”, articolul 130:

Ei, cei care sunt daruiti cu senzatia Providentei Sale in forma primei dezvaluiri a fetei, numita „pocainta din frica”, sunt considerati de mijloc. Asta deoarece emotiile lor sunt impartite in 2 parti, numite „2 cupe ale scarii”. Inca dinainte de a li se acorda pocainta de mai sus, toti raman sa studieze si sunt numiti „o scara pacatului”. Iar scara meritelor este stabilita si garantata lor din momentul pocaintei incolo, momentul pocaintei  sta „intre” merit si pacat si prin urmare ei sunt numiti „de mijloc”.

Nu este vorba despre perioade de timp ci despre realitatea prezenta. Atingand acest nivel, o persoana descopera in prezentul sau insusiri care sunt partial pacatoase si partial merituoase. Cu alte cuvinte, inca sunt parti necorectate dar si parti corectate in el. Criteriul aici, binenteles, este conexiunea cu altii si cu Creatorul. In acelasi timp, o persoana este scufundata in starea Hafetz Hesed: nu poate face nimic rau altora, dar de asemenea inca nu a facut niciun bine altora. Deci, e ca si cand in mijlocul vietii, a neutralizat raul din ea, dar nu l-a transformat in bunatate inca.

Intrebare: Putem sa ne stabilim ca si scop al nostru, aceasta stare „intermediara”?

Raspuns: De ce sa ne oprim la mijloc? Ar trebui sa va imaginati starea de completa indreptare. Daca cereti ceva, cereti maximum: finalul corectiei. Daca vreti sa va regasiti la finalul corectiei, veti reusi doar sa treceti la nivelul urmator. Asta , pentru ca momentan nu va puteti imagina  mai mult decat reversul ei corupt. Aceasta este limita imaginatiei voastre pentru ca nu aveti un alt model. Prin urmare, dati-i drumul, doriti-va maximum de daruire si astfel veti obtine o minima similaritate cu AHP a unui nivel superior.

Dar daca cereti doar jumatate, asta nu e daruire ci un lucru marunt. In daruire nu exista calcul pentru parte din intreg. In daruire cautati ce altceva mai puteti adauga, cum sa va angajati cu tot ce puteti.

In acest sens legile spirituale sunt simple, tanjesc dupa corectia finala si vreau ca toate dorintele si gandurile mele sa se indrepte spre daruire asupra celorlati. Asta cer. Nu pot exista jumatati de drum in calitatea daruirii. Cerand jumatate, eu imi fac un calcul egoist, iar asta nu mai este daruire. La urma urmei, la fel de bine, un mic, secret beneficiu personal este necesar prezent  in „jumatatea altruista”.

Este imposibil sa limitezi, delimitezi daruirea. De aceea traseul ar trebui intotdeauna directionat spre tinta finala si nu spre faze intermediare.

In tot ceea ce facem, din lumea aceasta spre lumea Infinitului, sunt 10 Sefirot complete, dar in forme minimalizate. Ne aflam intr-o imagine holografica, in care fiecare particica contine intregul. Din acest motiv, un calcul partial este inadecvat aici. Va trebui sa faceti tot ceea ce va sta in putere, tot ceea ce depinde de voi si apoi de abea veti atinge nivelul urmator.

Acum dati fata cu AHP a nivelului superior si asta este singurul lucru pe care vi-l puteti imagina ca ceva infinit. E la fel ca si cu copii mici care nu au un adult de la care sa ia exemplu. Un copil de 5 ani se uita la unul de 8 ani ca la un „Dumnezeu” si vrea sa fie ca si el. Este ceva de care se poate „agata”, cu care sa rezoneze. Rabash dadea acelasi exemplu cu fata care este mai interesata sa se joace cu o papusa decat cu un bebelus real.

Deci, nu incercati sa minimalizati scopul spre dimensiuni „äcceptabile”. Chiar daca tintiti catre maximum, abia veti atinge nivelul superior.

Din partea a 4a a Lectiei zilnice de Cabala 01.04.2012, „Introducere in cele 10 Sefirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Natiunea israeliana (Israel) se presupune care are rolul de a uni si de a fi o lumina pentru natiuni, dar in Israel aveti atat de multe divizari intre oameni incat singura perioada in care ati fost cu adevarat uniti este cea a Razboiului de Independenta (dupa imensa suferinta provocata de Holocaust) si in timpul Razboiului de 6 zile (scapand de marea spaima de a fi distrusi). Nu va mai trebui sa trecem printr-o imensa suferinta pentru a realiza ca trebuie sa ne unim ca unul?

Raspuns: Noi nu vorbim despre evrei prin nastere, ci despre Israel – cei ce aspira spre Creator, fara sa privim la nationalitatea lor. Ei trebuie sa se uneasca si sa conduca intreaga lume spre Creator.

In Cabala, sufletele nu au nationalitate, ci nivelul al dezvoltarii lor. Asa si Abraham candva si-a ales studentii si i-a numit Israel: Cei ce aspira spre Creator.

Filed under: Intrebare si Raspuns, Israel, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Cum ne putem corecta pe noi insine, pentru a avea o viata buna, linistita si sigura?

Altfel, vom ramane someri, cu o criza in relatiile familiale si in educatie si cu probleme in viata de zi cu zi. Am ajuns in punctul in care absenta intelegerii reciproce si ingrijorarea au devenit factorul determinant al destinului nostru.Toata umanitatea este ca o familie, insa aceasta familie este disfunctionala.

De aceea vorbim deaspre impacare, ce trebuie sa se intample cu ajutorul a unei a treia forte. Cand problemele apar intre soti, acestia cauta ajutorul unui  psiholog  profesionist (este la moda acum sa ai un psiholog personal), care treptat ii aduce mai aproape unul de celalat. El sau ea discuta cu fiecare dintre ei separat, discuta cu ambii impreuna, adreseaza intrebari, explica situatia si ii obliga sa interactioneze si sa se deschida unul catre celalat. Ii ajuta mai intai sa se inteleaga pe ei insisi, iar apoi sa isi inteleaga partenerul.

Apoi devine clar pentru fiecare dintre ei ca desi sunt opusi unul fata de celalalt, merita  ca fiecare sa faca concesii reciproce. Astfel, fiecare nu isi mai exprima nemultumire, iar celalalt iarta si  devine mai permisiv referitor la lucrurile pe care el sau ea nu le agreeaza, asa cum a fost spus „Iubirea acopera toate pacatele”.

Intelegem „pacatele” reciproce din moment ce toti suntem egoisti de la natura si nu luam pe nimeni altcineva in consideratie. Dar daca ne este clar ca nu exista nici o alta solutie, chiar daca este vorba  de viata familiala, industrie, sau ecologie, atunci din neajutorare vom accepta metoda ce ne va ajuta sa ne conectam reciproc. Aceasta metoda este pur psihologica: discutand impreuna pentru o mai buna cunoastere si intelegere  a caracterului celuilalt sau a particularitatilor unei intregi natiuni – sa discuti si sa nu fi rusinat, sa vorbesti deschis, ca un adult inteligent.

Da, suntem diferiti, dar trebuie sa ne unim deasupra diferentelor dintre noi, fara a suprima pe nimeni si fara  reprosuri ce genereaza situatii neplacute. Toti suntem asa, dar ne ridicam asupra acestor lucruri si spunem „Iubirea acopera toate pacatele.” Pacatele exista, dar treptat, din lipsa iubirii incetamsa le mai dam atentie!

Este modul in care o mama isi considera copilul cel mai minunat, cel mai frumos. Este incapabila de a vedea in el un lucru rau sau nedem, deoarece iubirea o orbeste si astfel vede numai lucruri bune in el. Si chiar daca exista rau in el, ea nu il observa. Dar invers, in copilul unui vecin poate vedea partea negativa si nu pe cea pozitiva deoarece nu simte iubire pentru el.

Dar imediat ce simte iubire pentru el, nuva fi capabila sa vada nimic rau in el, ci numai bine.

Vedem asta in viata. Daca ii spui unei mame despre defectele copilului pe care la manifesta in caracter sau comportament, nu va fi de acord cu acest lucru. Ori ii va gasi o justificare pentru el ori va nega totul, deoarece ea cu adevarat nu vede nimic rau il el. Aceasta este ceea ce numim noi „Iubirea acopera toate pacatele”.

De asemenea, treptat cate unul se indreapta catre garantia reciproca pe care trebuie sa o atingem toti.

Nu exista alta optiune si incepem sa ne analizam si sa ne studiem reciproc, de departe. Dar de la bun inceput, acest studiu trebuie sa aiba scopul de a construi conexiunea iubirii deasupra tuturor diferentelor.

Aceasta inseamna ca facem concesii anticipat, apoi obtinem o sansa sa ne unim si la un nivel al sentimentelor. Si cu cat venim mai aproape, lumea devine mai linistita si mai sigura. Nu ne este frica sa ne lasam copiii sa se joace afara singuri din moment ce orice persoana va avea grija de ei nu mai putin decat noi, iar noi la randul nostru vom simti la fel pentru ceilalti. Daca visam si ne imaginam o societate buna, atunci desigur trebuie sa fie o societate in care se observa legea garantiei reciproce.

Din episodul 5 al emisiuni O noua viata, Kab TV

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Garantia reciproca, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Putem măsura realizarea noastră?

Răspuns: Mai întâi, ce obţinem de fapt? În măsura în care aduc mulţumire Creatorului, în aceaşi măsura obţin în mine atributul numit „Creator (Boreh)”, conform cu principul „Bo-Reh” sau „vino şi vezi”.

Îl realizez pe Creator în conştientul şi înţelegerea mea. Aceasta este imaginea mea internă. În acelaşi mod „atrag” şi alţi oameni în percepţia mea şi astfel îi realizez şi pe ei. Atributele mele sunt construite în aşa fel încât îmi pot imagina anumite figuri. Nu ştiu cine este în afară. Forţele acţionează asupra mea şi îmi proiectează în percepţia o „imagine holografică” a altor oameni care numai par a fi în exterior. Astfel este pusă laolaltă întreaga imagine a lumii.

Deci, ce pot măsura sau cântării? Cântăresc dăruirea mea în raport cu tot ceea ce simt. Această măsurătoarea generală se numeşte „Creator”. Astfel, Creatorul „îmbracă” omul, Lumina „îmbracă” fiinţa creată.

Percep diferite forme datorită atributului dăruirii care operează în dorinţe şi le aranjează într-o anumită ordine. Din asta simt cine este Creatorul. Îmi imaginez Creatorul şi tot ceea ce mă înconjoară ca propria reacţia la o anumită acţiune.

Nu ştiu cine sunt şi ce reprezintă lumea. Nu ştiu nimic dar, gradual, încep să desenez schiţele diferitelor reacţii şi sentimente din mine. Aşa sunt construit: Formele sunt toate descrise ca fiind în afară. Această iluzie este numai aici, în starea curentă.

Se dezvoltă în mine un sistem senzorial, împreună cu înţelegerea lui logică. Trăiesc prin minte şi sentimente. Această realitatea este împărţită în patru nivele: mineral, vegetal, animal şi vorbitor. Prin combinaţia corectă a acestora, descopăr originea a tot ceea ce mi se întâmplă, sursa mea, sursa sentimentelor şi cele patru straturi de imagini. Descopăr că există un motiv iniţial pentru toate acestea, pe care îl numesc „Creatorul”. Acest motiv este descoperit când încep să mă raportez la toate cele patru nivele cu dăruire. Atunci, din echivalenţa de formă, descopăr atributele Creatorului, Dăruitorului.

De aceea, să nu credeţi că lumea noastră există cu adevărat – totul se termină în mine. Mai târziu, când asced la nivelele spirituale, este ca atunci când trecem dintr-o clasă în alta. Să presupunem că sunt în clasa a I-a acum, pot eu să o compar cu clasa a VIII-a, sau chiar cu clasa a II-a?

Astăzi, nu ne sunt încă disponibile nişte măsurători clare. Avem sentimente noi vagi, dar nu există instrumente precise, pentru că mintea şi sentimentele nu sunt legate într-o asemenea măsură încât să putem atribuii caracteristici cantitative sentimentelor noastre. Între timp suntem la un nivel psihologic, caruia îi lipsesc instrumentele matematică pentru măsurare şi comparare. Un asemenea instrument este furnizat cu adevărat de înţelepciunea Cabala.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 3/27/2012, “Introducere la TES“

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu→