Noi nu realizăm că suntem înrobiţi de egoismul nostru. Ne conduce şi ne spune ce să facem. Iar noi nici măcar nu simţim că lucrăm conform ordinelor lui pentru că suntem conectaţi în aşa fel la el încât dorinţa lui devine dorinţa mea şi suntem contopiţi într-un singur întreg. Astfel, omul face tot ceea ce egoul vrea, gândindu-se la acesta ca propria viaţă şi propria dorinţă.

Asta reprezintă un exemplu al stării opuse pe care trebuie să o atingem prin unirea cu Creatorul, agăţându-ne de el într-o asemenea măsură încât să nu mai percep diferenţa dintre dorinţa Lui şi dorinţa mea. Pentru moment, eu împlinesc cu devotament toate capriciile egoismului meu, care îmi arată unde să întorc, când să inspir, când să acţionez într-un fel sau altul.

Simt acelaşi lucru fiind unit cu Creatorul, ridicându-mă deauspra stării mele curente şi împlinind dorinţele lui, fără ezitare sau vreun calcul, astfel încât voi deveni corectat. Normal, trebuie să merg împotriva dorinţei mele şi calculului meu personal, depunând mari eforturi pentru a atinge o asemenea corecţie. Dar în final, scopul meu este de a ajunge la acelaşi nivel cu Creatorul, aşa cum sunt acum unit cu dorinţa mea de a primi, fără să simt vreo diferenţă între mine şi ea.

Iar atunci când sunt în stare să ies din dorinţa egoistă, încep să simt că ea este duşmanul meu, că îmi face rău. Câteodată iubesc pe cineva şi suntem buni prieteni, dar apoi descopăr că el mă foloseşte şi îmi face rău. Îmi ia timp până să pot să mă eliberez de el şi descopăr anumite lucruri legate de acesta. Numai atunci mă pot elibera de el, numai atunci văd că nu există altă alternativă decât să îl părăsesc şi să încep să îl urăsc.

Astfel, întreaga lume începe să înveţe faptul că egoul este inamicul ei. Fiecare persoană descoperă asta, în măsura în care lucrează cu el. Ca rezultat, începem să realizăm nevoia pentru schimbare, pentru că simţim că pierdem în această cursă împotriva egoismului nostru. Asta însemnă un pas mare înainte, pentru că astfel o persoană devină separată de natura ei, de calitatea sa iniţială care o forţa să aibă grijă numai de ea şi începe să se analizeze în mod critic.

Asta înseamnă că devine separată de înclinaţia rea şi începe să asculte şi să caute ce sa facă în continuare. Aşa găseşte Tora, un mijloc de a corecta egoismul. Are nevoie de o forţă care este capabilă să îi schimbe atitudinea către dorinţa sa egoistă şi care îi dă abilitatea de a deveni complet separată de ea, de a nu mai face niciun calcul asupra a ceea ce merită să primească şi când să primească.

Această tranziţie se numeşte Lo Lishma. Omul este încă înăuntrul dorinţei de a primi plăcere, dar trebuie să îşi imagineze că lucrând deasupra ei ar fi mult mai benefic, că ar câştiga mai mult aşa. Deci lucrează deja deasupra dorinţei de a primi plăcere, nemaivrând să îi urmeze ordinele. Dar rezultatul acestor acţiuni şi munca lui sunt încă înăuntrul egoismului, pentru că altfel nu ar avea combustibil pentru a o face.

În această etapă, omul trece prin diferite stări, începând de la a munci pentru a primi plăcere în dorinţa lui de a se bucura pentru a avea energie şi combustibil să continuie munca. Dar de fapt el vrea să fie în dăruire. Astfel el îi cere Lumini care Reformează puterea de a face calcule asupra dorinţei de a primi plăcere nu în interesul său egoist ci numai din disperare, pentru că este o maşină care trebuie alimentată.

De fapt, ar rămâne mai degrabă în calitatea de dăruire, dar nu de dragul primirii plăcerii din acest lucru. Realizează că nu este o altă cale şi că trebuie să plătească pentru a i se dă o anumită libertate atâta timp cât este sub puterea stăpânului, a dorinţei egoiste. Lucrează în acest fel până când devine complet separat.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala din 3/14/12, Shamati nr. 20

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum poate o persoana care nu poate veni fizic la convenţia din Lituania, să participe in unificare?

Răspuns: În primul rând, locaţia este lipsită de relevanţă. Dacă o persoană nu poate veni, din motive care nu depind de ea, este un semn că aceste condiţii i-au fost date de Sus.Faptul că stă în faţa ecranului nu conteaza. Dacă în acelaşi timp face tot ce depinde de ea, se conectează cu prietenii 100%.

În plus, trebuie să înţelegem că Lumina vine la noi prin veşminte, iar noi ar trebui să schimbam dificultăţile pe care ni le trimite pentru determinarea partii noastre. Este necesar sa fiu incapatanat, să fac un efort, să tânjesc: depăşesc dificultăţile trimise mie de Sus prin determinarea mea. Mereu tanjesc dupa conectare. Aceasta este toata munca noastra.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala, 14/03/2012

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

În timp ce omul parcurge evoluţia, toată dezvoltarea lui se petrece prin dezvoltarea dorinţei de a primi plăcere, numită iubire de sine sau egoism. De aceea, dacă o persoană nu simte că va primi ceva, este incapabilă să facă nici măcar cea mai mică acţiune. Simte o lipsă de motivaţie sau energie, necesară pentru a face o mişcare interioară sau fizică.

Dar Natura este calitatea altruismului, dăruirii şi iubirii, opusă egoismului. Iar ea îl conduce pe om să obţină această calitate dezvoltându-l printr-o chiar mai mare suferinţă, ceea ce îl face ca gradual să înţeleagă şi să se vadă ca un derivat al propriului egoism şi să vadă egoismul întregii umanităţi. În alte cuvinte, Natura setează ca dezvoltarea pentru om obţinerea echivalenţei de formă cu Ea. Iar acest obiectiv este îndreptat în mod expres către om pentru că egoismul este absent în nivelul mineral, vegetal şi animal al naturii, care sunt guvernate şi există în mod instinctiv, supunându-se pur şi simplu naturii.

Deoarece suprimarea egoismului este un lucru contradictoriu naturii noastre şi întregii noastre fiinţe, avem nevoie un grup de oameni care să ne dea o forţă mai mare pentru a face asta. De aceea avem nevoie de un grup care uneşte oamenii care au o singură dorinţă: să obţină şi să asceadă deasupra egoismului şi repulsiei reciproce şi să se ridice la iubire reciprocă.

Rezultatul unirii către un scop comun este acela că în loc de a fi slab şi incapabil de a rezista egoismului nostru, fiecare dintre noi obţine o forţă imensă care ne ajută să ne ridicăm deasupra propriului egoism către unitate.

Această forţă imensă apare ca rezultat al punerii împreună a forţelor noastre mici, individuale sau, mai degrabă, nici măcar forţe ci doar dorinţe. Aceste mici forţe ale noastre se vor combina împreună şi se vor multiplica, permiţându-ne fiecăruia dintre noi să ne ridicăm deasupra egoismului propriu către unitate. În acest fel obţine o persoană o imensă dorinţă de a se ridica deasupra propriului egoism şi a obţine un singur scop.

Dar pentr ca asta să se întâmple, fiecare membru din grup trebuie să îşi suprime sau să îşi micşoreze propriul Eu în relaţie cu ceilalţi. Aceasta se poate face prin neobservarea defectelor prietenilor şi acordarea atenţiei numai calităţilor bune. Dacă un membru al grupului se consideră chiar şi numai un pic mai bun decât alţii, el nu mai este capabil să se unească cu adevărat cu ei.

În timpul angajării grupului în educaţia integrală, trebuie să fim serioşi şi să nu deviem de la scopul pentru care ne-am adunat acolo, obţinerea unei singure dorinţe de dăruire reciprocă şi iubire, a similarităţii pe care Natura ne-o cere.

Dar cu cei din afară tre buie să ne purtăm simplu, cu politeţe, având grijă să nu impunem ideea de unitate, dăruire reciprocă şi iubire asupra lor. Asta pentru că efortul cuiva de a se ridica deasupra egoismului nu poate fi făcut în întâlniri întâmplătoare ci numai într-un grup constant de prieteni sub îndrumarea unui instructor. În timpul muncii lor în grup şi în general în viaţă, membrii grupului trebuie să încerce să blocheze

Filed under: Criza, globalizare, Educatie integrala, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

Talmudul Babilonian, Taanit 7: Pentru cel care se anajează în Tora de dragul acesteia, Tora devine o poţiune a vieţii pentru el, iar cel care se angajează în Tora nu de dragul acesteia, ea devine o poţiune a morţii pentru el.

Dacă există un asemenea pericol ascuns în Tora, poate este mai bine să nu ne anagajăm deloc în ea? De fapt, dacă studiezi corect te ridici la cer, iar dacă nu te scufunzi în pământ, în abis.

Problema este aceea că dacă nu studiezi corect, Lumina ascunsă în Tora te pune înt-o stare care este opusă adevărului iar tu nici măcăr nu realizezi asta. Tora nu îţi aduce moarte ci mai degrabă poţiunea morţii, atunci când nu simţi că eşti mort. Poţi să studiezi Tora zi şi noapte, să memorezi pagină după pagină prin inimă şi, în acelaşi timp, să fii mort, adică să nu înţelegi că este total opus scopului pentru care a fost dată Tora.

Tora ne-a fost dată pentru ca noi să ajungem la iubirea pentru alţii. Ea spune: Am creat înclinaţia rea şi am creat Tora ca mirodenie pentru că Lumina din ea reformează. Ce înseamnă că ea reformează? Este marea lege a Torei – iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi sau, în alte cuvinte, scopul general a tot ceea ce facem, conform Torei.

În fiecare acţiune pe care o facem, în fiecare detaliu, trebuie să avansăm către iubirea faţă de alţii. Numai prin iubirea faţă de alţii vom obţine scopul final, iubirea pentru Creator şi adeziunea cu El, conform echivalenţei formei între o persoană şi Creator.

De aceea, înainte de studiu, trebuie să ne pregătim şi să păstrăm toate condiţiile necesare astfel încât studiul Torei să ne aducă scopul dorit: adeziunea, asta este, corectarea intenţiilor noastre de la egoiste la altruiste. Această muncă este clarificată numai în grup, unde ne putem verifica în mod practic.

De fiecare dată descoperim ura între noi şi vom avea o şansă de a ne ridica deasupra ei către iubire. Pentru a face asta, trebuie să ne organizăm noi înşine în mod corect: Vrem să ne conectăm pentru a obţine adeziune şi pentru a-L descoperi pe Creator în ea, aducându-I astfel mulţumire. Îl putem descoperi pe Creator numai în vasul nostru colectiv al dăruirii. În acest fel trebuie să ne pregătim pentru lecţie, astfel încât să abordăm studiul în mod corect.

Întrebare: Dacă poţiunea morţii nu mă lasă să simt că sunt mort, atunci poţiunea vieţii îmi permite acest lucru, să simt moartea?

Răspuns: Simt că trăiesc din poţiune. Nu mai este o existenţă obişnuită. În intenţia de dăruire, deasupra naturii mele, obţin viaţa. Poţiunea are efectul de a mă face să mint dorinţa mea egoistă şi nu pe mine însumi. Pe de altă parte, poţiunea morţii mă trage în minciună, pe care nu o observ şi mă văd eu însumi un „om drept”, cu toate că nici măcar nu am intrat în nivelul de „păcătos”.

Întrebare: Cum poate înţelepciunea Cabala să salveze o persoană de poţiunea morţii?

Răspuns: O poate face prin Lumina care Reformează. Dacă îţi aranjezi toate condiţiile corect, dacă intri într-un grup şi diseminezi, ceea ce în zilele acestea este o parte inseparabilă, şi dacă participi în tot ceea ce grupul experimentează pentru a descoperi conexiunea, atunci te pregăteşti corect pentru studiu şi intenţia ta în timpul acestuia nu este să citeşti încă un paragraf ci să primeşti Lumina care Reformează. Nu a scris degeaba Baal HaSulam în „Introducere în Studiul celor Zece Sefirot”, articolul 18: „… în timp ce practicau Tora, nu şi-au setat minţile şi inimile pentru a atrage Lumina din Tora…”

Totul este rezolvat de pregătire. Studiul corect este studiul pe care ţi l-ai pregătit în mod corect. Atunci citeşti textul în mod corect, cu intenţia corectă, în grupul corect, cu toate condiţiile necesare. Şi ce obţii de la studiu? Obţii şansa de a munci şi de a te ridica: senzaţia urii şi respingerii prietenilor…

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 3/13/2012, “Introducere la TES”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: În procesul oricărei activităţi există un criteriu al eficienţei muncii. Este foarte important ca oamenii să înţeleagă dacă îşi fac treaba bine sau nu, pentru a creşte calitatea acesteia, pentru a pune mai mult efort, etc. Care poate fi criteriul eficienţei în grupurile integrale, astfel încât o persoană să aspire să îşi îndeplinească activităţile mai bine?

Răspuns: Avem pentru asta un sistem de auto-evaluare foarte serios. Pentru că tu eşti în mod constant într-o mică societate, poţi întodeauna să te controlezi înăuntrul ei: Cât de conectat eşti la ea, cât de apropiat interacţionezi cu ea, cât de mult te influenţează, dacă te plasezi sub influenţa ei, cât de mult o influenţezi tu, cât de mult poţi să te laşi în jos în faţa ei şi cât de mult te simţi ca fiind vocea deciziei luată pentru a influenţa societatea.

Înseamnă că toate aceste criterii sunt mediul şi eu: Eu sunt deasupra lui pentru a-l influenţa în mod poziti; sunt sub el pentru a primi influenţa pozitivă. Şi la fel este în ceea ce priveşte mediul relativ la mine: mă influenţează de sus şi vrea să primească de jos de la mine partea mea de participare la el.

Sunt metode foarte simple, directe, ale evalulării stării cuiva. O persoană poate ştii în fiecare secundă unde se află.

Din Discuţie asupra educaţiei integrale nr. 11, din 16.12.2011

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: La şcoală, învăţătorul întreabă de obicei iar studentul răspunde. Tu ai o abordare complet diferită. Pui întrebări foarte rar iar ca regulă aştepţi să fii întrebat. De ce?

Răspuns: Pentru că eu vreau ca eplicaţiile mele să trezească în student lipsuri, spaţiile goale, adică întrebări pentru a cunoaşte, a învăţa. O explicaţie făcută în mod corectă nu „îl face să tacă”, nu îi dă satisfacţie, împlinire. Relevă un pic din ceea ce explic, iar apoi studentul începe deodată: „Dar de ce este aşa? Dacă nu este aşa ci este total diferit?”

Este ca şi cum pun în explicaţiile mele şi întrebările mele, oportunitatea de a întreba şi perplexitatea adusă de ele, şi  o fac în avans. Vreau ca ei să găsească defecte în explicaţiile mele. Asta îi va ajuta să înţeleagă explicaţiile mai bine şi să le absoarbă. Este foarte important.

De aceea, dacă explic şi totul este clar tuturor şi nu există nicio întrebare, consider că nu am explicat de fapt nimic. Mă simt foarte rău atunci. Când sunt multe întrebări – „asta nu este aşa, nu de acolo, nu aşa” – atunci acesta este un material care va fi cu siguranţa absorbit.

Comentariu: O întrebare totuşi, nu este întodeauna o întrebare…

Răspuns: De cealaltă parte, fă tot ceea ce crezi că este necesar astfel încât audienţa să înveţe din asta. Mulţi oameni întreabă dar nu ştiu să îşi formuleze întrebările exact. Înţelegem că atunci învăţătorul trebuie să îl ajute pe student, să îl simtă.

Cred că dacă transmit informaţia în 15-20 minute şi apoi întrebările durează de două ori mai mult, atunci acea lecţie este absorbită cu adevărat. Este foarte important. Este ca şi cum aruncaţi momeala apoi ei o înghit şi se reped la ea. Cu ajutorul acestei momeli ei se vor apropia cu siguranţă de voi, se vor ţine de voi. Asta pentru că întrebarea sau răspunsul sau explicaţia, încep cu faptul că voi aveţi ceva iar ei nu au. Încercaţi să le transpuneţi lor ceea ce aţi decis la un anumit moment.

Transferul trebuie să se faca astfel: voi oferiţi informaţia iar ei, ca răspuns, pun orice fel de întrebare din întregul material pe care l-au auzit (numai auzit!), pentru a-l experimenta, stăpânii şi absorbii.

Întrebare: Care este caracteristica unui răspuns cu care să facă să înceteze interesul unei persoane?

Răspuns: Eu nu fac niciodată asta. Încerc să dau un răspuns în care ating în mod intenţionat un alt aspect. Studentul are imediat o reacţie: „Chiar? Şi cum se întâmplă asta?” Asta înseamnă că răspunsul la întrebare îl conduce către alte întrebări.

Vreau ca întregul material, pe care îl transmit pe durata primelor 15 minute, să fie mai târziu penetrat din toate părţile de întrebări. Atunci acesta va rămâne în ei. Prin răspunsurile mele îi ajut cu să pună o nouă întrebare. Răspunsul corect poartă următoarea întrebare în el, iar întrebarea corectă este deja o jumătate de răspuns.

Din “Discuţie asupra Educaţiei Integrale” 11, 12/16/11

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Din moment ce noi percepem lumea prin constiinta noastra, percepem doar o parte a lumii înconjurătoare şi numai în măsura în care conştiinţa noastră o poate percepe şi simţi ca pe o imagine generala- în vederea noastră (Partzuf), în cele zece Sefirot ale noastre. Şi pentru că Reshimot (genele informaţionale) şi, în consecinţă, Partzuf-ul (vasul în care simţim lumea) sunt în continuă schimbare în interiorul nostru, se pare că lumea, de asemenea, se schimba. Tot studiul nostru despre lume este relativ atributelor noastre. Prin urmare, indiferent ce simţim şi cercetam în senzaţiile noastre, percepem ca fiind adevărul.

Bazat pe starile precedente (Partzufim), facem ipoteze cu privire la viitoarele stari. Ipotezele teoretice ştiinţifice sunt, de asemenea, bazate pe asta. Le numim „modele ale lumii.” Acest lucru înseamnă că ştiinţa este o metodă a modelelor şi, prin urmare, se poate insela. Dacă greşim în înţelegerea noastră despre lume, adica, dacă nu putem construi modelul corect bazat pe Reshimo nostru (datele noastre interne de dezvoltare), ne aflăm într-o lume pe care nu o înţelegem. Dacă vom continua s-o privim în conformitate cu modelele anterioare, esuam, experimentam crize şi chiar dezastre.

Noi trebuie să construim în mod constant noţiuni noi (modele) ale lumii. În caz contrar, vom veni în conflict, opoziţie faţă de ceea ce ne înconjoară şi vom simţi un răspuns negativ de la natură şi societate. Problema este că egoismul ne conduce şi ne dorim sa cream modele ale lumii care il satisfac, si nu modele care vor reflecta lumea in felul în care ne este descoperit (în Reshimot). Suntem convinşi că ipotezele noastre sunt corecte şi nu vrem să recunoastem că este egoismul nostru cel care ne împinge la o astfel de percepţie a lumii.

Trebuie să recunoaştem faptul că stadiul de dezvoltare pe care l-am atins nu ne permite să urmărim orbeste imaginea noastră distorsionată a lumii. De fapt, trebuie să ne ridicam deasupra naturii noastre egoiste, în scopul de a percepe dezvoltarea noastră în mod corect şi de a construi modele adecvate ale unei lumi noi.

Pentru a face acest lucru, înţelepciunea Cabalei ne este revelata. Acesta explică cum ar trebui să simtim această lume în mod corect şi obiectiv, mai presus de egoismul nostru. Apoi, ne vom opri sa luptam prosteşte cu natura; în schimb, ii vom înţelege totalitatea şi sublimul şi, împreună cu ea, vom ajunge la perfecţiune.

Filed under: Criza, globalizare, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Puterea daruirii este puterea conectarii. Fără ea, nu am nici o legătură cu familia mea sau vreun contact cu alte persoane sau copii; nu am nici o legătură cu societatea umană ca întreg. Ne omoram pur şi simplu pe noi înşine şi comunitatea noastră prin esuarea de a folosi puterea daruirii.

Acesta este motivul pentru care acum a devenit absolut necesar pentru noi sa dobândim această putere. Aceasta este pur şi simplu o chestiune de viaţă sau de moarte. De aceea criza a venit să ne arate unde suntem. Am ajuns in aceasta stare pe cont propriu. Acum, avem nevoie doar s-o examinam şi s-o evaluam pentru a înţelege ceea ce ne lipseste. Ne lipseste puterea de a darui. Deci cum o dobandim? Doar prin construirea unui mediu bun.

Acest mediu nu există în natură. Trebuie sa-l construim în mod artificial, astfel incat sa ne serveasca ca exemplu, sa ne preseze şi sa ne împinga, ajutându-ne sa începem sa daruim un pic. Această societate va trata pe toţi ca si cum le-ar da un avertisment: „Tu nu vei primi nimic, dacă nu daruiesti. Nu numai ca nu vei primi nimic, dar vei pierde si respectul pe care il ai acum, astfel încât să simţi ca esti un nimeni, un zero absolut pe care toata lumea il dispretuieste. ”

Societatea te va influenţa prin copiii tai şi prin alte persoane a căror opinie o preţuiesti. Aceasta va submina sentimentul de auto-valoare şi respectul de sine în fiecare persoană care nu va depune eforturi spre daruire, arătându-i-se cât de mica şi corupta apare în ochii societăţii. Toată lumea se va tine pur şi simplu departe şi nu va dori să fie aproape de el sau ea.

În acest fel, vom obliga o persoană să se gândească la dobandirea puterii de a darui. S-o învatam ce este si s-o lasam sa vrea sa fie ca ea. Apoi, societatea o va trata invers: O va respecta şi o va preţui foarte mult.

Noi nu avem nici o altă alegere, deoarece avem nevoie sa invatam ce înseamnă sa daruiesti. Când vin să învaţ, sunt interesat in a avea munca mea cu mediul în aceste două planuri: cu un băţ impotriva egoismul meu, pedepsindu-mă cu dispreţul lor, iar pe de altă parte, lăudându-mă pentru dăruire. În acest fel, egoismul meu va alege sa pretuiasca puterea daruirii îndreptata împotriva sa.
Eu voi primi împlinire socială şi aprobare atunci când daruiesc. Societatea se va apropia de mine şi nu-mi va ofensa marele meu egoism si nu ma va ruşina.

Cu alte cuvinte, vom vedea că, în acest fel, acţionam mai presus de egoismul nostru care a crescut şi si-a umflat proporţia în fiecare dintre noi. Putem educa o persoană în special cu ajutorul egoismului,  prin influenţa mediului. Acest lucru se numeşte educaţie integrală, deoarece invatam o persoană să fie parte integrantă, conectata cu toată lumea.

O persoană începe să aprecieze forţa daruirii, prin virtutea careia dobândeşte respectul şi onoarea mediului. Oamenii o invidiază pentru  creşterea ei atât de mare şi pentru pretuirea atât de mare din partea mediului său. În acest fel, un egoist începe sa pretuiasca forta daruirii, sa vada ce se poate face cu mediul corect.

Aici, mediul joacă rolul de educator, ca un tată şi mamă în relatia cu un copil, ca educatorii şi profesorii în legătură cu un copil, sau ca un profesor în legătură cu un student. Marea societate umană acţionează în acelaşi mod în ceea ce priveşte fiecare adult.

Modul în care mediul tratează o persoană depinde de avansarea lui sau a ei. Apoi, datorită acestor două forţe: de primire şi de daruire la societate, o persoană dobândeşte un instrument de a săpa mai adânc în interiorul ei, al societatii şi al naturii. El sau ea începe să înţeleagă ce se întâmplă în domeniul forţelor, în psihologia lor lăuntrică şi in psihologia interioară a naturii şi societatii.

Acest lucru ajută o persoană sa înceapa sa simta modul în care aceste două forţe acţionează în toata realitatea, modul în care acestea funcţionează într-o stâncă, în plante şi animale, în interiorul omului şi în mediul înconjurător şi in familie-  peste tot. Ea lucrează cu aceste două forţe ca si cum ar fi proprietarul lor. În acest fel le analizează şi învaţă despre tot.

Ea intră într-o reţea care conectează toata realitatea, o reţea creată prin întrepătrunderea acestor două forţe. Acesta este motivul pentru care înţelege întregul program al creatiei, întregul nostru proces de dezvoltare şi unde conduce.

La urma urmei, totul este conform cu un anumit proces. Doar că noi nu vedem acum, deoarece operam doar cu o singură forţă. Atunci când o persoană începe să utilizeze ambele aceste forţe pe cont propriu, i se da un instrument ştiinţific de cercetare, cu ajutorul caruia examinează tot ce se intampla in natura. În acest fel, ea devine un adevărat maestru al soartei ei şi a tot ceea ce se întâmplă. Toate acestea se fac prin ridicarea constiintei la un nou nivel.

Dintr-o „Discutie despre educaţia integrală”  12, 16/12/11

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

In general noi nu folosim materiale adaptate. Singura exceptie este textul Zohar L’Am ( Zohar pentru Toti), pe care il pregatim nu pentru noi ci mai degraba pentru oameni. Am vazut ca nu ne ajuta sa cream un contact strans cu sursa. O parte a ajutorului pe care trebuie sa il oferim umanitatii care se scufunda in criza,  il reprezinta intoarcerea catre aceasta.

De exemplu, Baal HaSulam a fost chiat si in Polonia pentru a se acomoda cu miscarile de inaltare. In general, el a depus multe eforturi pentru a crea un dialog cu lumea: a publicat un ziar, a elaborat Scrierile Ultimei Generatii, incercand sa se apropie de oameni, a vorbit cu Ben Gurion despre necesitatea schimbarilor in societate, in educatie, etc. Prin urmare, noi, care mergem pe urmele lui Baal HaSulam, trebuie sa promovam si sa aducem masele mai aproape de metoda pe care Baal HaSulam si Rabash ne-au lasat-o.

Desigur, noi nu putem scrie noi insine materialele. In fond, noi nu ne aflam la nivelul care sa ne ingaduie sa ii umplem cu Lumina care Reformeaza. Noi nu avem contact cu Lumina superioara asa cum au avut profesorii nostri. Insa pentru a servi ca legatura, prin care sa transmitem Lumina catre oameni, noi trebuie sa incercam sa fim „Israel”, ceea ce inseamna ca, cu ajutorul profesorilor nostri, sa ne indreptam cat de mult putem direct catre Creator (Yashar – El) si de asemenea sa fim „un regat de preoti si o natiune unita” fata de umanitatea.

Prin urmare, noi ar trebui sa ne adaptam un pic materialele, scrise de sfintii nostri parinti, publicului – sa le adaptam pentru exterior, schimband continutul cat de putin posibil, in masura in care il intelegem. Aceasta va fi cu siguranta o alterare a materialului, insa cel putin prin asta vom incepe sa corectam ceva. Apoi, lumea va incepe sa citeasca scrierile lui Baal HaSulam si Rabash in original.

Prin urmare, noi adaptam articolele care se refera la persoana si vorbesc despre munca sa interioara, despre conexiunea sa cu grupul si despre cum sa se apropie de natura, de Creator. In fond, Gematria (valoarea numerica) a cuvantului „Dumnezeu” (אלה-ים) este la fel cea a „naturii” (הטבע). Noi speram ca acestea ii vor ajuta pe oameni sa se apropie de metoda corectiei.

Sa speram ca publicul va folosi aceste texte. Ele nu resping cititorul pentru ca au fost adaptate astfel incat sa nu mai semene cu o religie, sa faca referinta la o secta sau nationalitate. Este vorba despre echilibrul de astazi dintre om si natura, care este o preconditie esentiala pentru a salva umanitatea de criza si rabusire totala

Din partea 4-a a Lectia Zilnica de Cabala 11/03/2012

Filed under: Diseminarea Cabalei, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

In timp ce avansam catre revelare, trebuie sa intelegem cum sa colectam vasele sparte (dorintele). Baal HaSulam scrie despre toate acestea in Igrot(Litere), pag 70: „Totusi datorita spargerii vaselor, toate Otiot (literele) au fost varsate in corpurile oamenilor. Atunci cand cineva se corecteaza si ajunge la radacina sufletului sau, el trebuie sa le adune, una cate una, si sa le aduca inapoi la radacina, in sfintenie. „

Odata cu spargerea vaselor in lumea spirituala, s-a format un strat de dorinte mult mai brute numit „lumea noastra” acolo unde noi ne aflam acum. Tot ceea ce s-a intamplat la momentul spargerii este acum revelat in lumea noastra intr-o forma corupta, printre oameni.

Si daca o persoana realizeaza ca tot ce se intampla intre ea si ceilalti este ca rezultat al spargerii dorintelor, atunci persoana ia toate conexiunile cu ceilalti oameni si le indreapta catre radacina, le corecteaza una cate una. Asta inseamna ca persoana „se aseaza pe sine si intreaga lume pe o scala a meritelor.

„Problema unificarii Creatorului si Divinitatii pe care cineva o induce atunci and si-a umplut dorintele seamana cu procesul, care da nastere corpului material. Se extinde de asemenea prin intermediul cauzei si efectului, adica prin greutatea pe care o are o anumita masura a nazuintei, numita asprime in limbajul nostru. Apoi, samanta este de asemenea binecuvantata…..” (Baal HaSulam, Igroti [Litere], Pag, 70).

Persoana ajunge la unitatea cu Creatorul doar cand doreste cu ardoare. Noi avem o dorinta catre implinire spirituala, care ne este insa daruita de Sus si nu ne apartine. Fiecare dintre noi a ajuns intr-un grup la un moment dat, si vine sa studieze pentru ca este trezit de Sus. Tot ceea ce face are loc prin indrumare de Sus; actiunile sale nu sunt inca ale lui, ci lucrarea Creatorului asupra sa.

In afara de dorinta exista de asemenea si nazuinta, care este  notiune speciala: un adaos la dorinta. Ea nu vine de la Creator ci de la mediu. Cand ma conectez cu ceilalti, primesc nazuinta lor catre spiritualitate. Este adaosul la dorinta pe care il iau din munca cu mediul. Doar aceasta nazuinta conteaza in munca spirituala, adica doar plusul de dorinta pe care l-am castigat cu propriile mele eforturi, in concordanta cu care avansez.

Simpla dorinta catre spiritualitate poate fi mare, si persoana poate fi gata sa studieze si sa disemineze non-stop. Aceasta insa nu este dorinta sa. El a fost trezit de Sus la fel ca o papusa la care daca intorci cheia, incepe sa se miste. Si persoana poate face multe, insa intrebarea este daca acestea pot fi atribuite dorintei pe care castigat-o sau unei dorinte pe care a primit-o de Sus.

Din afara nu stim care este situatia. Doar omul poate cerceta si descoperi asta. Si facand astfel, nu va putea sa se planga cu privire la faptul ca a studiat atat de mult, a invatat atat de mult, fara sa aiba o revelatie. Asta pentru ca dorinta cu care lucreaza nu este a sa, ci apartine Creatorului care l-a creat. El trebuie sa primeasca un adaos la aceasta dorinta care este numit nazuinta spirituala.

Este foarte important. Insa, foarte multi fac greseala sa lucreze cu dorinta initiala gandindu-se ca totul este in ordine: „Uite cat de mult fac”. Insa doar adaosul pe care il catig prin propriile mele eforturi este important in spiritualitate. Tot ceea ce ne-a fost dat de catre Creator nu este luat in calcul, pentru ca exista in lumea Infinitatii. Nu aceasta este cauza dezvoltarea lumilor si spargerea Adam HaRishon. Totul exista deja in lumea Infinitatii.

Singurul lucru care nu exista in Infinitate si care ne este necesar pentru a incepe sa ne ridicam este nazuinta spirituala, presiunea, si propria noastra trezire. Care este numita MAN, rugaciunea.

Noi trebuie sa luam acest adaos care nu exista in lumea Infinitatii de la mediu. Trebuie sa ii multumim pentru soc! Din acest motiv simt ca ceilalti imi sunt straini. Daca ei sunt separati de mine, eu pot primi impresii de la acestia. Aceastea sunt numite „invidie, pofta, si ambitia care conduc persoana in aceasta lume”.

Invidiez ce au ceilalti si astfel imi cresc dorinta. Acest adaos la dorinta mea, care este numit nazuinta, presiune, sau perseverenta cu care imi realizez dorinta, este cea care ma ajuta sa imi construiesc vasul spiritual.

Din Congresul de la Arava 25/02/2012, Lectia 7

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→