Este scris în Şaar Hakavanot [Poarta Intențiilor]: „Acesta este sensul Maror [plantă amară], care este «moartea», în Gematria. De aceea, omul trebuie să guste amărăciunea, și dacă o înghite, nu-și face datoria… (Rabaş, „Ce înseamnă în muncă ‘Dacă înghite ierburi amare, el nu va ieși?)

Există trei stări în univers. Prima stare este stadiul infinitului (Ein Sof) care include sufletele înainte ca acestea să părăsească controlul direct al Creatorului. Acest stadiu este așa cum a creat-o El; El dă tuturor calitățile perfecțiunii și eternității. Așa cum este El, așa sunt și ele.

Totuși, acest lucru este făcut de El. Prin urmare, sufletele care îl simt pe Creator experimentează ceea ce se numește „rușine”.

Ei trebuie să fie eliberați de rușine, și prin urmare, aduși la o stare în care nu vor mai primi pur și simplu de la El, precum un făt în uter, în perfecțiune datorită eforturilor Sale, ci vor dobândi propriul lor nivel, propria lor simţire, propria lor conștientizare, că se vor ridica cu adevărat la nivelul Creatorului, vor deveni similari Lui în calități și nu vor fi constrânși de El.

Apoi apare a doua stare, starea de muncă și efort, în timpul căreia trecem prin procesul de corectare și instalare a Kelim pentru a experimenta prima stare în întregime. Noi înșine o dorim și o dobândim; este a noastră. Când se întâmplă acest lucru, a doua stare se transformă în a treia.

Prin urmare, Maror (ierburile amare) nu trebuie înghițite, ci mestecate. Conform legilor noastre de Pesah, o anumită perioadă de timp, o anumită măsură, este alocată pentru aceasta.

Și apoi, dacă le-am „mestecat” bine, dacă am parcurs toate atributele calităților în dorința de a primi relativ la dorința Creatorului de a dărui, am înțeles care este natura noastră și apoi am realizat utilizarea intenției de dragul de a dărui, adică, cum se spune, „înghițim” Maror, atunci ieșim cu adevărat prin munca de a dobândi vase noi și merităm „să ieșim din Egipt”.

În munca în sine, există trei etape speciale: credință, rugăciune, eforturi (în ebraică: „Emuna”, „Tfila”, „Igiya”, acronimul primelor litere ale cuvântului fiind „Iti”, care înseamnă „cu Mine”).

„Locul”, starea pe care trebuie să o atingem, se numește „cu Mine” („Iti”): „Iată locul [lângă] Mine”. Acesta este locul Creatorului și poți ajunge la această stare „cu Mine” prin credință, rugăciune și efort.

Aceste etape sunt prezente în fiecare etapă a muncii noastre, în fiecare stare. Prin urmare, procesul general al avansării noastre este împărțit în principal în aceste trei părți: credință, rugăciune și efort.

Din Lecția zilnică de Cabala din 28.03.2026, Rabaș – Art.23, 1989-Ce înseamnă în muncă ‘Dacă înghite ierburi amare, el nu va ieși’

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Referitor la Maror, este scris în Hagada: „Acest Maror pe care îl mâncăm, pentru ce este? Fiindcă viețile părinților noștri din Egipt au fost amărâte de egipteni, după cum s-a spus: „Și și-au amărât viața prin muncă grea… pe care au făcut-o cu efort greu”.

Ar trebui să înțelegem ce înseamnă „Și și-au amărât viața cu muncă grea”. Ce este în munca pentrua Creator? (Rabaş, „Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)”)

Pe de o parte, este scris în Tora că poporul lui Israel este cu „ceafa rigidă”, încăpățânat, nevoind să asculte pe nimeni; este dificil să le impui ceva sau să-i obligi.

Pe de altă parte, se spune că acest lucru este făcut de Creator. El pune Israelul în astfel de condiții, le dă tot felul de obstacole, le împietrește inima astfel încât să nu poată auzi și îndeplini ceea ce cere El și astfel încât să simtă nevoia de El cu toată profunzimea dorinței lor de a primi, și apoi în ei apare dorința de răscumpărare.

Ce se cere de la poporul Israel dacă Creatorul le împietrește atât de mult inimile?

În articolul „Libertatea dorinței” aflăm că nu trebuie făcut nimic. Nu este nimic nou care trebuie construit, totul a fost deja construit. Toate gradele sunt aranjate, iar dacă omul se ridică de la grad la grad, este, desigur, pentru că primește puterea, mintea și dorința de Sus. Dacă are o trezire de jos, înseamnă că are dorința și sentimentul necesității de ascensiune și nu poate decât să treacă la următorul grad.

Așadar, unde este locul muncii noastre?

Munca noastră este la mijloc, în constantul „și au gemut…”, adică într-o verificare rapidă, independentă: Putem să ne întoarcem către Creator?

Munca noastră este în conștientizarea stării. De îndată ce omul devine conștient de starea sa, aceasta este imediat schimbată de Sus într-una mai avansată. Devine conștient de următoarea stare, din nou este înlocuită cu una și mai avansată. Și așa, de fiecare dată.

Întreaga scară a stărilor a fost deja creată în avans în procesul de extindere a luminii de sus în jos. Nu este nimic nou aici, totul a fost deja pregătit pentru noi.

Omul trebuie să înțeleagă că, dacă dorește să-și îmbunătățească starea (și acest lucru este valabil și pentru societate și poporul nostru în aceste vremuri dificile), nu are nicio posibilitate să o facă în timp ce rămâne la același grad, deoarece gradul pe care se află îi determină starea.

Dacă dorim să ne simțim mai bine, trebuie să ne ridicăm la un grad mai aproape de lumină; acolo ne vom simți mai bine. Și dacă vrem să ne simțim și mai bine, vom fi obligați să ne ridicăm și mai sus.

Din Lectia zilnica de Cabala 07/04/26, Rabaș – Art.14, 1987-Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Cum putem urca pe treptele înălţării spirituale? Cabaliștii răspund că prin intermediul luminii care se întoarce la sursă.

În timpul studiului surselor cabaliste cu intenția corectă, trezim luminile înconjurătoare, și așa cum este scris în „Introducere la Studiul celor Zece Sfirot”, lumina înconjurătoare care vine trezește omul, îi dă putere și acesta se ridică de la gradul său la unul superior și de la acel grad la unul și mai înalt

Nu trebuie să ne așteptăm ca în starea noastră actuală să ne simțim mai bine; acest lucru nu se va întâmpla! Dimpotrivă, dacă omul nu avansează spre lumina înconjurătoare și rămâne în urmă „față de timpul general”, atunci coboară și începe să se simtă din ce în ce mai rău, până când suferințele îl aduc la înțelegerea faptului că ar trebui să înceapă să se ridice, deoarece a schimba o stare înseamnă a te ridica.

Și omul se poate ridica prin intermediul luminii care se întoarce la sursă. Acesta constituie întregul principiu al realizării „scării lui Iacov”. Este imuabilă și ne aflăm cu toții pe ea.

Așadar, este necesar să devenim conștienți de starea în care ne aflăm, să înțelegem motivul pentru care ne simțim rău și cum putem fi mântuiți și să punem în acțiune mijloacele de eliberare: studiul Cabala cu intenția de a ne înălța. Și cu cât omul este mai aproape de lumina înconjurătoare în intenția sa în timpul studiului, cu atât această lumină îl influențează mai puternic, și în consecință, cu atât mai repede se înalță omul.

Știm că legătura în spiritual este determinată de similaritatea calităților. Cu cât intențiile unui om sunt mai apropiate de dăruire și cu cât sunt mai departe de propriul său ego, cu atât mai puternică este influența luminii asupra lui. Prin urmare, atunci când începem să studiem, este necesar să ne înarmăm cu o astfel de intenție și atunci vom putea într-adevăr să ne înălțăm de-a lungul gradelor spirituale și să simțim cum atingem un sentiment de bunăstare.

Exact asta își dorește Creatorul: ca fiecare dintre noi să găsească un grad în care se va simți bine. Atunci omul va descoperi că acest lucru nu este suficient pentru el și că există o plăcere și mai mare. Și așa mai departe până la sfârșitul corectării, când va vedea că se află în binele absolut.

Din Lectia zilnica de Cabala 07/04/26, Rabaș – Art.14, 1987-Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este „aluatul” (Hameţ) pe care îl îndepărtăm cu atâta grijă înainte de sărbătoarea de Pesah?

Răspuns: Aluatul dinainte de Pesah este înclinaţia rea ​​pe care o aveam în Egipt și pe care o foloseam pentru a ne certa unii cu alții.

Dar aluatul la care ne întoarcem după Pesah este folosit diferit. Îl folosim pentru a ne dărui unii altora. La urma urmei, fără relațiile proaste pe care le aveam înainte, nu am ști cum să stabilim unele bune. Adică, folosim opusul – unde era ură, acum va fi iubire.

Totuși, acest aluat nou nu este același cu aluatul anterior, pentru că îl folosesc de dragul dăruirii, de dragul iubirii.

De exemplu, înainte îți luam constant jucăriile când mă jucam cu tine și mă bucuram de faptul că plângeai, țipai și alergai să te plângi mamei tale. Acum am decis că nu voi mai face asta. Deci, cu ce trăiesc? „Pâinea suferinţei”, Maţa. Ce câștig din asta? Ce plăceri există în viață? Niciuna! Timp de șapte zile rămân într-o astfel de stare.

Apoi trec ca printr-o mică deschidere, de la exil la răscumpărare. Aceasta se numește traversarea mării finale (Marea Roșie). Adică, ies din starea în care mi-am folosit egoul și m-am bucurat de propria mea putere, precum Faraonul.

Și după aceea, când am luat decizia de a deveni diferit, aceeași plămadă, adică aceleași jucării pe care ți le-am luat și m-am bucurat de plânsul tău, mă întorc la tine și acum mă bucur de faptul că primești plăcere.

Aceasta este pâinea de după exodul din Egipt, nu „pâinea suferinței”, nici măcar pâinea obișnuită, ci o prăjitură luxoasă de 620 de ori mai bogată, pe care o numim „pâinea iubirii”.

Luăm tot răul pe care l-am avut în Egipt și îl transformăm în bine. Pentru asta a plâns poporul Israel în timpul celor patruzeci de ani de rătăcire prin deșert. Ei strigă: „Unde este Egiptul nostru?!” pentru că îl includ în ei înșiși și apoi îl corectează, iar și iar.

Din conversația de la KabTV „Viață nouă 539 – Cultura evreiască: Între Hameţ (mâncare dospită) și Maţa”, 24.03.2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă smerenia mai presus de rațiune?

Răspuns: Este vorba despre faptul că, atunci când Creatorul este revelat, omul simte că se află într-o stare bună.

În această perioadă, el trebuie să înțeleagă că a obținut această stare nu prin propriile eforturi; nu este o realizare a sa. Pur și simplu, acum el este plăcut Creatorului, așa că El dorește să-l aducă mai aproape și o face pe cheltuiala Sa.

Și după aceea, Creatorul va oferi omului oportunitatea de a se apropia de spiritualitate pe cheltuiala sa.

Ce înseamnă asta? Trebuie să ajungi la o stare în care te simți plin de lumină și de apropierea de Creator pe cont propriu, prin propriile eforturi, în momentul în care ți se dă simțirea întunericului. Aceasta poate fi comparată cu o situație în care o mamă își părăsește copilul, face un pas înapoi, iar acum micuțul trebuie să facă un pas înainte pentru a cădea în brațele mamei sale. Așa, mama îl învață să meargă.

În același mod, omul trebuie să se conecteze din nou cu Creatorul și să încerce să restabilească starea anterioară de unitate cu spiritualitatea, asemenea unui copil care se întoarce în brațele mamei sale. Însă omul trebuie să facă acest lucru prin propriile eforturi, adică să-și umple Kelim  goale cu propria lumină reflectată.

Anterior, mama îi umplea Kelim; aceasta era umplerea de Sus. Acum trebuie să se umple singur prin lumina Hasadim și să ajungă la aceeași stare de bucurie, unitate și apropiere ca atunci când partea superioară îi umplea Kelim.

Această stare se numește umplere cu lumina credinței în timpul întunericului, aşa încât omul să nu simtă o lipsă (Hisaron), astfel încât credința să-i umple întregul Kli, așa cum se spune: „Și întunericul va străluci ca lumina”.

Procese similare sunt prezente și înainte de Mahsom, dar lumina din aceste stări nu este reală. Chiar și înainte de Mahsom, simți încredere și bucurie din apropierea și simţirea prezenței divine.

Și după intrarea în lumea spirituală, toate senzațiile sunt măsurate prin lumină; treci prin stări adevărate, reale. Aceasta este ca nașterea unei noi vieți.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 31/03/26, Rabaș – Art.26, 1985-Arată-mi Gloria Ta

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Care este legătura dintre avansarea unui om în spiritualitate și durata perioadelor de întuneric?

Răspuns: Perioadele de întuneric (Ahoraim) ne testează; verifică cât de pregătiți suntem să depunem eforturi pentru a ajunge la o stare bună în simțirile noastre. Dar asta nu înseamnă că ne deconectăm de la muncă.

Să presupunem că eram într-o stare bună, aveam o dispoziție excelentă, o atitudine bună față de studiu, simțeam o oarecare apropiere de spiritualitate. Acum mi-am pierdut avântul, nu mai simt entuziasmul meu de odinioară, starea mea de spirit s-a înrăutățit, îmi pierd din nou interesul pentru spiritualitate.

Dacă mă opresc din studiu acum, merg într-o excursie, mă duc să mă distrez într-un bar sau pur și simplu mă duc la culcare, nu aș construi noi Kelim, nu aș avansa în spiritualitate. Desigur, voi experimenta unele simțiri, iar aceste Reşimot se vor adăuga la fondul general. În timp, pe baza acestor Reşimot, va veni o schimbare în direcția corectă.

Dar cea mai eficientă și puternică schimbare se realizează atunci când rezistăm stării de întuneric cu toată puterea noastră. Ne străduim să revenim cât mai mult posibil la simţirea spiritualității.

De Sus, mi s-a oferit oportunitatea de a mă întoarce din starea de întuneric la lumină prin propriile mele puteri. Mă pot atașa de spiritualitate, în ciuda faptului că nu sunt ajutat de Sus. Kli-ul meu golit, care anterior se afla sub influența luminii înconjurătoare, trebuie să fie umplut de propria mea impresie despre importanța spiritualității și atunci mă voi simți așa cum mă simțeam înainte de starea de întuneric.

Anterior, acest sentiment îmi era dat de lumina care mă umplea. Acum, îmi ofer singur acest sentiment de apropiere a spiritualității. Totuși, pentru aceasta, am nevoie de un mediu, un profesor, cărți și diverse acțiuni care să mă ajute să dobândesc măreția Creatorului. Adică, trebuie să-mi umplu eu însumi Kli-ul gol. Iar situația ideală este atunci când reușesc să fac acest lucru.

Apoi trec instantaneu la o nouă stare. Am reușit, am făcut-o, m-am ridicat cu un grad mai sus de unul singur. Acum mi se adaugă un sentiment și mai greu de întuneric. Adică, am făcut un pas înainte spre mamă, am căzut din nou în brațele ei tandre, mă bucur, dar dintr-o dată mama mă părăsește din nou. Tocmai am îmbrățișat-o, m-am unit din nou cu ea, iar ea face din nou un pas înapoi. Și acest pas înapoi este acum mult mai mare decât precedentul.

Dacă ar fi fost același pas mic, nu mi-aș face griji. Dar acum situația pare să se fi înrăutățit. Adică, de fiecare dată când cazi și mai jos, stările de coborâre sunt mai grele. Omul crede că a devenit mai rău, că s-a îndepărtat și mai mult de Creator. Acesta este un semn de avansare. Pentru că acum va putea păși înainte și mai mult de unul singur. Acesta este procesul.

Din Lectia zilnică de Cabala 31/03/26, Rabaș – Art.26, 1985-Arată-mi Gloria Ta

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Creatorul suferă din cauza faptului că nu poate dărui creației. Dar din ce motiv ar dezvolta creația nevoia de a dărui Creatorului?

Răspuns: Nevoia de a dărui vine creației de Sus, fără nicio pregătire din partea ei. Așa cum lumina care a umplut prima etapă i-a dat natura sa, tot așa și lumina înconjurătoare care coboară asupra celui care studiază Cabala, care vrea să se conecteze cu rădăcina, îi conferă calitățile acesteia.

Chiar dacă deocamdată omul vrea pur și simplu să se conecteze cu rădăcina fără să realizeze încă ce este, totuși el studiază nu de dragul cunoașterii, ci de dragul de a umple punctul din inimă. Și apoi lumina înconjurătoare, influențându-l, îi aduce farmecul sfințeniei și îi aduce tocmai o afinitate pentru calitatea dăruirii.

Lumina înconjurătoare îi dă unui om dorința de a dărui. Omul nu știe cum se întâmplă acest lucru. Noi nu suntem capabili să exprimăm cum se naște în dorința de a primi dorința de a dărui; așa cum se formează din prima etapă a luminii directe a doua etapă. Nu avem cuvinte pentru a exprima această transformare.

Din Lecţia zilnică de Cabala 24/03/26, Rabaș – Art.5, 1988-Ce înseamnă ‘Când Israel sunt în exil, Șchina este cu ei’, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Se spune că omul iese din starea sa spirituală, cade și apoi se află într-o stare inconștientă. Ce înseamnă asta?

Răspuns: În primul rând, chiar și acum ne aflăm într-o stare inconștientă, lipsiți de conștientizarea spiritualului. Să presupunem că un om se află deja la un grad spiritual. Ce înseamnă că el „coboară din acel grad”? Luminile, Mohin, pleacă de la ei, iar dacă luminile pleacă, înseamnă că ei sunt lipsiți de conștiință: Lumina iese, iar înțelegerea și sentimentul locului în care te afli dispar.

Întrebare: De ce omul își dă seama de acest lucru abia după câteva ore sau zile, în loc să fie capabil să înțeleagă în momentul în care lumina pleacă?

Răspuns: În starea noastră actuală, este aşa pentru că te afli încă sub stăpânirea Klipot. Luminile se retrag pentru că ți se adaugă o măsură suplimentară a dorinței de a primi. În acest caz, este ca și cum nu ar fi nicio vină a ta; nu ieși din starea ta singur.

Nu intrăm niciodată într-o stare spirituală și nu ieșim din ea singuri; mai degrabă, ni se dă o dorință suplimentară de a primi. Ai făcut ceva, ai realizat ceva, ai primit o recompensă prin efort și acum apare o stare de conștientizare în conexiunea ta cu Creatorul.

În spiritualitate, de îndată ce atingi ceva, trebuie să continui. În lumea corporală, poți rămâne într-o stare bună, dar aici nu este așa. Prin urmare, se trezesc imediat în tine Reşimot de gradul următor cu un Aviut mai mare. Acest Aviut pare să-ți „strice” conexiunea cu Creatorul și apoi începi să primești plăcere de dragul tău în cadrul acestui Aviut.

Începi să te bucuri: „Ce minunată este această lume!” și deja uiți de conexiunea cu Creatorul, de faptul că tocmai pentru că te-ai străduit spre El, ai primit această plăcere. Și astfel, cazi.

Dar ce este o coborâre? Este pierderea conexiunii cu Cel superior.

Rămâi în dorința ta de a primi, bucurându-te de ea și asta este tot. Aceasta este definită ca o cădere. Când se întâmplă asta? Când există o lipsă de realizare, de conștientizare. Și astfel, se întâmplă de fiecare dată când dorința adăugată este mai mare decât ceea ce a fost corectat. Te deconectează de Creator și rămâi doar cu plăcerea.

Deci ce poți face? Nimic nu se poate face; acum trebuie să corectezi această dorință. Ai avut capacitatea de a nu cădea? Nu. Ai fi putut să te menții în momentul dinaintea căderii și să rămâi în starea superioară de conexiune cu Creatorul cu noul Aviut? Nu. Ești obligat să realizezi asta în coborâre, adică să treci prin întreaga ei profunzime și apoi să o conectezi la dorința de conexiune cu Creatorul. Nu există altă cale.

Prin urmare, se spune: „Nu există un om drept care să împlinească o poruncă fără să se poticnească mai întâi.”

Astfel, mai întâi vin eșecurile, întunericul, încălcările intenționate și neintenționate și abia după aceea vine corectarea lor.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 23/03/26, Rabaș – Art.25, 1986-Măsura de practicare a Miţvot (poruncilor)

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Recent, m-am aflat într-o stare de întuneric, iar gândul că acest lucru mi-a fost trimis de Sus și că trebuie să mă opun cu propriile mele eforturi, m-a ajutat. Cum poate fi explicată această abordare oamenilor care suferă cu adevărat?

Răspuns: Aici atingi două lucruri diferite. Chiar acum, trecem printr-o perioadă dificilă: Creatorul se distanțează de noi.

Când Creatorul se ascunde de noi, necazuri teribile cad asupra noastră, suferințe intense pe care trebuie să le depășim constant. Și în măsura în care nu reușim să mergem mai departe, în care nu le dorim și nu căutăm o cale care să ne conducă spre lumină, suferința noastră crește. Este aşa, pentru că scopul suferinței este de a ne trezi să căutăm sursa ei.

Dacă primesc o singură lovitură, nu este atât de rău. Dar dacă sunt lovit iar și iar, încep să reflectez: De ce se întâmplă asta, de unde vine, cine îmi provoacă durere și cum pot rezista? Toate aceste lovituri îmi afectează cumva dorința de a primi, care vrea să se bucure. Prin aceasta, devin mai înțelept, dobândesc înțelegere și ajung să recunosc răul egoismului. Conștientizarea răului este mintea care stă lângă inimă.

Încep să învăț, să acumulez experiență și să studiez ce sunt aceste lovituri, de ce le-am primit și ce schimbă ele în mine. Devin ca un pacient care își studiază boala.

Există pacienți care își cunosc boala mai bine decât medicul lor. Un medic trebuie să se specializeze în mii de boli, dintre care pe majoritatea nu le-a experimentat niciodată. Dar un pacient are o singură boală și poate citi mii de cărți despre ea. Un astfel de om te poate sfătui uneori mai bine decât orice medic.

Ce se poate face? Este imposibil să ajuți un om oarecare de pe stradă. În acest moment, el se află sub focul suferinței. Acest foc trebuie să-l lovească de mai multe ori până când formează nu doar dorința de a scăpa de suferință, ci și dorința de a căuta o cale de ieșire din durere și lovituri.

La început, nu sunt capabil de asta; vreau doar să fug de suferință, să mă ascund de lovituri. Dar apoi încep să văd că nu pot scăpa de ele, că nu există nicio modalitate de a mă retrage. Și astfel, în perioadele de suferință și mai ales în momentele de ușurare, încep să caut cum să evit aceste situații în viitor.

Pe lângă sentimentul teribil de suferință, încep să devin mai înțelept. Este ca și cum aș dobândi o minte prin care caut modalități de a mă elibera de suferință pentru a nu mai experimenta astfel de chinuri. Loviturile se intensifică și fiecare este mai grea decât precedenta. Este la fel ca Cele Zece Plăgi ale Egiptului, unde fiecare plagă a fost mai rea decât precedenta.

Acest lucru continuă până când descopăr adevărata cauză din spatele loviturilor în sine. Și în suferință, încep să-L simt pe cel care le trimite. Aceasta este o conexiune cu Divinul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 31/03/26, Rabaș – Art.26, 1985-Arată-mi Gloria Ta

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă mă bucur lucrând pentru prietenii din grup, are vreun rost să încerc să suprim această bucurie, ca și cum aș spune: „Mă bucur pentru mine, dar nu vreau să mă bucur de asta”?

Răspuns: Nu trebuie să suprimi bucuria, oricare ar fi ea, mai ales cea care vine pe calea muncii spirituale. În loc să te bucuri pur și simplu de ceea ce ai, ar trebui să examinezi de unde vine această bucurie și să te străduiești să obții bucurie de pe calea în sine, de asemănarea calităților cu cel cu care dorești să semeni, de care te apropii.

Bucuria este scopul, dar întrebarea este ce fel de bucurie este. Gândul „să încânți ființele create” este atât începutul, cât și sfârșitul creației.

Dacă vrei să-L atingi pe Creator, trebuie să ajungi la sentimentul că Tora este știința vieții. Baal HaSulam explică acest lucru în Studiul celor Zece Sfirot. Nu este suficient doar să îndeplinești acte de dăruire; trebuie să te bucuri de ele și să primești împlinire din cea mai înaltă lumină. Dacă omul suferă în timp ce merge pe această cale, înseamnă că el se află sub controlul Klipot și nu sub controlul sfințeniei.

În fiecare moment în care omul suferă, este deconectat de Creator. La urma urmei, dacă Creatorul este sursa plăcerii, cum poți suferi și totuși să fii conectat la acea sursă? Nu se poate.

Orice stare corectată trebuie să fie plină de bucurie.

Din Lecția zilnică de Cabala din 21.03.2026, Rabaş – Art.21, 1985-Trebuie să discernem întotdeauna între Tora şi Muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→