Ce determină viteza ascensiunii?
Cum putem urca pe treptele înălţării spirituale? Cabaliștii răspund că prin intermediul luminii care se întoarce la sursă.
În timpul studiului surselor cabaliste cu intenția corectă, trezim luminile înconjurătoare, și așa cum este scris în „Introducere la Studiul celor Zece Sfirot”, lumina înconjurătoare care vine trezește omul, îi dă putere și acesta se ridică de la gradul său la unul superior și de la acel grad la unul și mai înalt
Nu trebuie să ne așteptăm ca în starea noastră actuală să ne simțim mai bine; acest lucru nu se va întâmpla! Dimpotrivă, dacă omul nu avansează spre lumina înconjurătoare și rămâne în urmă „față de timpul general”, atunci coboară și începe să se simtă din ce în ce mai rău, până când suferințele îl aduc la înțelegerea faptului că ar trebui să înceapă să se ridice, deoarece a schimba o stare înseamnă a te ridica.
Și omul se poate ridica prin intermediul luminii care se întoarce la sursă. Acesta constituie întregul principiu al realizării „scării lui Iacov”. Este imuabilă și ne aflăm cu toții pe ea.
Așadar, este necesar să devenim conștienți de starea în care ne aflăm, să înțelegem motivul pentru care ne simțim rău și cum putem fi mântuiți și să punem în acțiune mijloacele de eliberare: studiul Cabala cu intenția de a ne înălța. Și cu cât omul este mai aproape de lumina înconjurătoare în intenția sa în timpul studiului, cu atât această lumină îl influențează mai puternic, și în consecință, cu atât mai repede se înalță omul.
Știm că legătura în spiritual este determinată de similaritatea calităților. Cu cât intențiile unui om sunt mai apropiate de dăruire și cu cât sunt mai departe de propriul său ego, cu atât mai puternică este influența luminii asupra lui. Prin urmare, atunci când începem să studiem, este necesar să ne înarmăm cu o astfel de intenție și atunci vom putea într-adevăr să ne înălțăm de-a lungul gradelor spirituale și să simțim cum atingem un sentiment de bunăstare.
Exact asta își dorește Creatorul: ca fiecare dintre noi să găsească un grad în care se va simți bine. Atunci omul va descoperi că acest lucru nu este suficient pentru el și că există o plăcere și mai mare. Și așa mai departe până la sfârșitul corectării, când va vedea că se află în binele absolut.
Din Lectia zilnica de Cabala 07/04/26, Rabaș – Art.14, 1987-Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)
Discuții | Share Feedback | Ask a question