Kli -ul unui om este definit ca ceva din nimic și ca o Lev HaEven (inimă de piatră). Cu alte cuvinte, este imposibil să primești lumină, revelația Creatorului, conexiunea cu El și adeziunea la „Eul” meu sau la Yeş al meu (ceva care există), deoarece Yeş al meu a fost creat din Ayin, din nimic.

Dar dacă fac o restricție în „sinele” meu, iar asta înseamnă că nu am nevoie de nimic dincolo de ceea ce este esențial (și esențialul este zero), și încep să lucrez pentru binele comun prin unirea cu alte suflete, atunci voi putea primi lumina. Atunci inimile lor de piatră nu vor mai fi inimi de piatră pentru mine, pentru că mă anulez în fața lor și ei se transformă în Tet Rişonot (primele nouă Sfirot) pentru mine, în care primesc lumina.

Când eu încorporez Hisronot (nevoile) ale lor, dorințele tuturor celorlalte suflete în mine, acestea se transformă în Kli-ul meu pentru primirea luminii. Kli-ul meu original rămâne nepotrivit pentru a primi lumina până la sfârșitul corectării.

Ce este sfârșitul corectării? Este atunci când, prin încorporarea celor 599.999 de „inimi de piatră” care aparțin altor suflete, prin corectarea conexiunii cu ele și prin anularea mea personală (un act cunoscut sub numele de „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”), ating revelația Creatorului. Această stare este descrisă ca fiind „deasupra mea”, „deasupra dorinței mele de a primi”.

Rezultă că unitatea cu alte suflete este un mijloc de a realiza adeziuna cu Creatorul.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 20/07/26, Rabaș – Art.27, 1986-Creatorul și Israel au plecat în exil

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Când un om își dă seama că nu are nicio intenţie de a dărui și că Creatorul nu se poate uni cu el, începe să înțeleagă că trebuie să se corecteze singur. Întrucât nu este capabil să se corecteze singur, el trebuie să se întoarcă către Creator.

Apoi, se dezvăluie treptat că Creatorul a pregătit de la început totul, tocmai în acest fel, astfel încât însuși actul de a ne întoarce către El inițiază o conexiune cu El. Această unificare este scopul.

Cu alte cuvinte, cu cât starea noastră se simte mai opusă sfințeniei și mai îndepărtată de ea, cu atât este mai demnă de conexiune, adeziune și atingerea scopului.

Întreaga cale este împărțită în mai multe grade, deoarece noi nu suntem capabili să înțelegem imediat magnitudinea decalajului dintre noi și infinit. Nu putem depăși această prăpastie dintr-o dată. Chiar și atunci când dorința de a primi ni se dezvăluie pentru prima dată la orice nivel dat, ni se pare ca o „Mare Finală” care nu poate fi traversată. Totuși, treptat începem să vedem că acest lucru este normal și că este posibil să îl depășim cumva.

Cum devine acest lucru posibil? În spiritualitate, nu există obiceiuri; există doar determinări interioare, forțe și interacțiunea forțelor. Deci, ce înseamnă „posibil”? Înseamnă pur și simplu că lumina înconjurătoare strălucește asupra noastră de departe și creează simțirea că există forțe și împliniri capabile să depășească acest decalaj dintre grade.

Unii oameni, simțind această prăpastie fug, alții perseverează, și prin studiu și perseverență ei ajung să vadă că până la urmă, nu este atât de descurajant.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 02/09/26, Rabaș – Art.45, 1990-Ce înseamnă în muncă „Lucrurile ascunse aparțin Domnului Dumnezeului nostru“

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce diferență face modul în care primește omul plăceri?

Răspuns: Diferența este următoarea. Creatorul a creat un singur Kli  (vas), o dorință de a primi. El nu a creat Kelim diferite pentru această lume și „acea” lume. Nu! Există un singur Kli. Ceea ce se schimbă este doar modul în care tu te simți în acest Kli.

Dacă te simți așa cum te simți acum, înseamnă că te afli într-un anumit grad al acestei lumi, deoarece și această lume conține o anumită secvență de grade. Dacă ajungi la stări spirituale, vei simți în continuare această lume, dar pe lângă ea, vei simți și lumea spirituală.

Care este diferența? Centrul plăcerii rămâne același. Acum poți experimenta mai multe tipuri de plăcere strict definite. Și când intri în lumea spirituală, vei primi de asemenea, impresii de la anumite tipuri de plăceri, atât spirituale, cât și corporale. Acestea sunt veșminte diferite, din aceeași sursă.

Tocmai veșmintele corporale care se îmbracă peste lumină fac ca lumea noastră să pară iluzorie sau imaginară. Ce înseamnă „imaginar”? Plăcerea găsită în această lume nu este imaginară.

Ceea ce este imaginar sunt hainele, pentru că ni se pare că primim plăcere din haina în sine, mai degrabă decât din lumina din interiorul ei. Aceasta se numește iluzie sau imaginație. Mie mi se pare că mă bucur de exemplu, privind chipul tău frumos. Dar nu este așa: în realitate, există o scânteie a Creatorului în tine. De această scânteie mă bucur, și nu de aspectul tău exterior frumos.

Cu alte cuvinte, problema se află doar în mine. Dacă leg plăcerea de scânteia care este în tine, totul este în ordine. În acest caz, sunt conectat cu spiritualul. Dar dacă leg plăcerea de chipul tău frumos, atunci sunt conectat cu haina animalică, cu lumea corporală, iar aceasta se numește starea imaginară sau iluzorie.

„Imaginar”, „iluzoriu” înseamnă o eroare în identificarea sursei plăcerii. Cu alte cuvinte, nu există nimic de fapt imaginar, este pur și simplu ceea ce numim o „eroare” spirituală, atunci când identific în mod eronat sursa plăcerii.

Asta nu înseamnă că această lume dispare atunci când cineva atinge spiritualitatea. Oare un cabalist care percepe lumea spirituală încetează să mai simtă această lume? El trăiește în ea! Cele cinci simțuri rămân. Și credeți-mă, cabaliștii experimentează foarte clar prin aceste simțuri: mănâncă, beau și așa mai departe. Nimic nu dispare.

Dar prin toate acestea, cabalistul se conectează cu sursa tuturor plăcerilor, care există doar în Creator, și toate aceste veșminte intermediare nu-l mai împiedică şi nu-l mai induc în eroare. Se poate spune că ele nu mai ocupă atenția cabalistului, el vede prin ele.

Din Lecţia zilnică de Cabala 04/08/26, Rabaş – Art.30, 1986-Klipa (coaja) care precede fructul

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, partea 233

Ce anume determină dacă suntem într-o ascensiune sau o coborâre?

O coborâre și o ascensiune sunt determinate de om, fie în funcție de starea în care ne aflăm, fie de atitudinea noastră față de acea stare. De exemplu, uităm că suntem la o lecţie și începem să visăm cu ochii deschiși la jocul de cărți pe care l-am jucat ieri cu prietenii noștri. Am băut bere, ne-am simțit bine și ne-am distrat. Momentul la care visăm se numește „ascensiune” pentru noi. Ne-am simțit bine. Deodată ne trezim și observăm la ce ne gândim și unde ne aflăm acum, în ce suntem cufundați și apoi începem să simțim că aceasta este o coborâre.

Cu alte cuvinte, ascensiunile și coborârile pot fi evaluate exclusiv în funcție de echivalența cu lumina înconjurătoare și numai datorită acestei echivalențe cu lumina. O adevărată înțelegere a locului în care ne aflăm se poate face doar în raport cu lumina.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Perioada cuprinsă între începutul anului (Roş HaŞana) și Ziua Judecății (Yom Kipur) este numită „Zilele de Temere” (sau „Zilele teribile” – de o solemnitate copleșitoare). Însă, în realitate totul depinde de modul în care noi percepem lucrurile. Chiar și cele mai triste zile, precum a noua zi a lunii Av – care simbolizează evenimente tragice din trecutul poporului evreu – vor devein în viitor, cele mai bune zile.

Prin urmare, totul depinde de ceea ce ghidează viața unui om. Dacă acesta trăiește în trecut – așa cum fac mulți, neștiind nimic despre viitor –, atunci pentru el acestea sunt „Zile Teribile”. Însă știința Cabala, orientată în întregime către viitor, descrie aceste zile ca fiind cele mai frumoase și binecuvântate. Anul Nou, Roş HaŞana, marchează începutul unor schimbări benefice.

Perioada de pocăință care precede începutul noului an este necesară pentru a ne conștientiza natura negativă, pe care trebuie să o corectăm. Soseste momentul cel mai potrivit pentru această corectare, datorită căruia ajungem la bine.

După Roş HaŞana, urmează Ziua Judecății, Yom Kipur, când omul se judecă pe sine și analizează cum poate atinge nivelul Creatorului – starea Forței superioare, dincolo de care nu există nimic mai bun. El examinează ce trebuie corectat pentru a ajunge la această stare de perfecțiune și înălțare spirituală.

Ca urmare, sosește sărbătoarea de Sukot. După toate clarificările și cererea de corectare, începem să ne construim sufletul. Suka simbolizează sufletul comun al lui Adam HaRişon, din care facem cu toții parte.

Dacă ne adunăm sub acoperișul unei Suka, sub un singur acoperământ, și acoperim toate greșelile cu iubire, atunci revelăm „Bucuria Torei” (Simhat Torah). Ne unim atât de deplin, încât lumina superioară – numită Tora – ne umple și ne conduce spre corectare.

Aceste zile sunt numite „Zile Teribile”, însă această solemnitate copleșitoare izvorăște din măreția lor. Așa cum se spune despre Creator, El este „mare și înfricoșător” (sau „plin de măreție și venerație”) – nu din cauza unei amenințări, ci datorită respectului profund față de măreția Sa.

Înainte de Roş HaŞana, este obiceiul să ne urăm un an bun și o înscriere favorabilă în Cartea Vieții. Dar, mai presus de toate, trebuie să înțelegem că dacă ne unim și acoperim toate greșelile cu iubire, atunci acest an va fi cu adevărat bun pentru noi.

Iar această conexiune trebuie realizată nu doar o dată pe an, înainte de sărbătoare, ci în fiecare zi – apropiindu-ne unii de alții cu spiritul, zi după zi, până când vom simți o asemenea apropiere a inimilor, încât vom deveni ca un singur om, cu o singură inimă.

Atunci vom simți Forța Superioară, natura comună care ne umple inima comună. Acesta va fi, cu adevărat, un an nou fericit.

Din KabTV „Lumea, sărbători evreiești”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce este răsplata în „această lume” și ce este răsplata în „lumea viitoare”?

Răspuns: Învățăm că nu există nimic în afară de lumini (Orot) și vase (Kelim). Răsplata în această lume constă în corectarea vaselor (Kelim), în timp ce în lumea viitoare ea constă în pregătirea acestora pentru împlinirea care vine după Machsom (barieră).

Este scris: „Mă voi umple de răsplata unei porunci în timpul vieții mele”. Ce înseamnă acest lucru? Există trei tipuri de răsplată: răsplata primită imediat, pe loc; răsplata primită în timpul parcurgerii treptelor spirituale; și răsplata primită după corectarea finală. Totul depinde de tipul de răsplată despre care vorbim.

Adevărata răsplată este primită în adevăratul Kli (vas) – dorința de a primi –, adică în „inima de piatră” (Lev HaEven), care va fi corectată abia la sfârșitul corectării.

În lumea noastră, răsplata înseamnă atingerea unei stări în care dorința „nu mă lasă să dorm”, când devin „bolnav de iubire”. În acest stadiu, nu vorbim încă despre dorința de Lişma (de dragul Creatorului), ci despre cea mai mare formă de Lo Lişma (de dragul propriului sine), prin care sar peste Machsom către cea mai mică treaptă de Lişma.

După Machsom, prima treaptă spirituală este numită ea însăși „răsplată și pedeapsă”: omul își examinează vasul (Kli) în funcție de propria simțire, iar fiecare acțiune efectuată cu intenția de a dărui îi aduce un rezultat imediat, numit răsplată. În prezent, noi încă nu putem spune că acesta este cazul nostru.

Astfel, de fiecare dată răsplata și pedeapsa se schimbă în funcție de înțelegerea omului. În realitate, el primește întotdeauna o răsplată, dar uneori aceasta este percepută ca o pedeapsă, în timp ce alteori este percepută cu adevărat ca o răsplată. Dar cine știe în ce caz percepția este corectă și în care nu? Ea este schimbătoare. Pentru noi, în starea actuală, înainte de Machsom, trebuie pur și simplu să credem că tot ceea ce primim este o răsplată. Într-adevăr, dacă omul își studiază și își organizează ziua astfel încât tot ceea ce face să fie orientat spre apropierea de scopul creației, atunci tot ce întâlnește pe parcurs contribuie la progresul său către acel scop. El dezvoltă deja o relație personală cu Creatorul, spre deosebire de relația generală, specifică restului umanității.

Care este diferența? Umanitatea primește totul într-o formă colectivă: la nivelul unei întregi națiuni, al unor grupuri sau al maselor. Nu este vorba despre un individ anume; mai degrabă, masele de oameni se ridică și cad împreună, iar modul în care sunt influențate sau doborâte colectiv, ca urmare a unui anumit eveniment, este vizibil. Pentru noi însă, acest lucru depășește nivelul general al maselor și devine personal. Aceasta se referă la impresii, la coborâri și urcări, precum și la natura relației.

În măsura în care aceste relații sunt orientate către Creator, ele ies din sfera guvernării generale și intră sub incidența providenței particulare – o relație personală cu Creatorul. Prin urmare, atât urcările, cât și coborârile omului servesc la avansarea sa către scop. Pe această bază, el ar trebui să simtă că tot ceea ce i se întâmplă este corect, indiferent de starea în care se află în acel moment.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 04/08/26, Rabaş – Art.30, 1986-Klipa (coaja) care precede fructul

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 În articolul „Ce înseamnă că uleiul este numit „fapte bune” în muncă?”, Rabaş subliniază în repetate rânduri, că pe măsură ce omul avansează pe plan spiritual, vălul (ascunderea) se intensifică.

Știm acest lucru din relatarea despre exilul în Egipt și despre Exod. „Și fiii lui Israel au suspinat din pricina muncii”; apoi au stat în fața lui Faraon și au trecut prin cele zece plăgi – cele zece lovituri – până când au fost răsplătiți cu ieşirea din Egipt.

Toate acestea ne arată că vălul se îngroașă, iar obstacolele se înmulțesc. Avem nevoie de multă răbdare pentru a percepe aceste lucruri ca pe un rezultat corect al eforturilor noastre. Știm din natura noastră, că pe măsură ce investim mai mult, primim mai mult. Însă aici – întrucât trebuie să ieșim din dorința de a primi – cu cât depunem mai mult efort, cu atât trebuie să crească sentimentul de goliciune din interiorul acelei dorințe, astfel încât în cele din urmă, să ne putem elibera de ea.

Prin urmare, folosindu-și intelectul, omul poate înțelege – și poate chiar justifica uneori – această cale, acest proces de dezvoltare spirituală care nu seamănă deloc cu ceea ce cunoaștem în această lume. Cu cât omul se apropie mai mult de spiritualitate, cu atât se percepe pe sine ca fiind mai departe de aceasta.

Cu cât investește mai multă energie, cu atât simte că pierde mai mult. În consecință, se simte vlăguit. Acest lucru contravine naturii mele: cum să depun efort doar pentru a primi în cele din urmă, o nouă lovitură? Cine ar mai vrea să muncească dacă singurul rezultat este o serie de lovituri?

În cele din urmă, omul cade în disperare și nu știe ce să facă. Bazându-se pe ceea ce citește și aude, poate că este de acord la nivel intelectual cu acest proces – acceptând că aceasta este probabil, calea de a scăpa de dorința de a primi și de a dobândi a doua natură. Dar ce este de făcut?

Totul este expus frumos și corect, însă este oare realizabil în practică? Ce trebuie să facă un om dominat de dorința de a primi?

În realitate, omul nu are altceva de făcut decât să recunoască măreția Creatorului. Omul este incapabil să facă acest lucru singur; natura umană nu posedă o asemenea putere. Omul poate fi ajutat doar de grup, auzind despre măreția Creatorului: că totul depinde de El, că aceasta este voia Sa și că El are puterea de a înfăptui totul. Aceasta se referă la mediu – grupul, Rav-ul și cărțile – tot ceea ce înconjoară omul. Forțele interne ale unui om sunt incapabile să realizeze ceva.

„Și fiii lui Israel au suspinat din pricina muncii.” Aici, trebuie să se ajungă la o stare în care cu adevărat, este vorba despre „Eu și nu un mesager”. Adică, trebuie să te adresezi direct Creatorului, să strigi și să suspini. Însă nu stă în puterea omului să facă acest lucru singur, decât dacă este un om virtuos căruia i se acordă ajutor de Sus, sau dacă are norocul să găsească putere în rândul prietenilor, în grup, în cărți și în Rav.

Doar atunci se îndreaptă cu adevărat și corect către Creator, știind că a făcut tot posibilul și conștientizându-și propria neputință. El ajunge la o stare de disperare. Doar prin această disperare omul se abandonează pe deplin voinței Creatorului și Îi permite Creatorului să facă tot ce dorește. Până când omul nu clarifică exact ce cere Creatorul și ce dorește El, nu poate trece de Machsom (barieră).

Esența alegerii noastre constă în scurtarea drumului în timp ce ne aflăm în întuneric și în exil – o stare în care cu cât avansăm mai mult, cu atât ne simțim mai goi. Rabaş scrie că în timpul exilului egiptean, omul poate umple Kli-ul (vasul), dar vasul este plin de găuri, iar tot conținutul se scurge afară. Omul îl umple din nou, și iarăși, vasul se golește.

Omul depune eforturi, dar nu primește nimic în urma acestei munci. Când realizează că nu mai are nicio putere să facă ceva cu acest vas, singura opțiune rămasă este să se adreseze Creatorului pentru ca acesta să fie corectat.

Cum se astupă găurile unui vas găurit? Prin intermediul unui ecran (Masach) folosit în scopul dăruirii. Atunci, vasul devine întreg și complet. Cu alte cuvinte, o „strecurătoare” se transformă într-un „polonic”.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 30/07/26, Rabaș – Art.32, 1989-Ce înseamnă că uleiul este numit „fapte bune” în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ne aflăm într-un punct diametral opus scopului creației, și nu există loc mai cumplit sau mai îndepărtat de Creator. Trebuie să clarificăm ce este acest loc și să simțim cu adevărat unde ne aflăm, căci atât timp cât nu conștientizăm acest lucru, nu îl putem simți cu adevărat. Adevărata simțire a locului în care ne aflăm începe de la Machsom în sus.

Cu toate acestea, munca noastră începe cu recunoașterea răului din starea noastră actuală. Când omul începe această muncă, nu contează dacă a primit o educație religioasă sau laică, dacă este inteligentă sau nu; nu contează cât de dezvoltată este din punct de vedere intelectual, emoțional sau senzorial.

După un timp, lumina înconjurătoare începe să lucreze asupra sa, iar el începe să-și simtă starea în raport cu această lumină, adică propria dorință de a primi, care este opusă luminii prin toate calitățile sale.

Atunci, omul începe să trăiască un sentiment de scindare. Pe de o parte, el simte deja într-o oarecare măsură divinul – nu încă în esența sa, ci prin intermediul luminii înconjurătoare. Pe de altă parte, vede cât de opusă spiritualității este propria ființă. Și aceasta, în ciuda faptului că reprezentarea sa despre spiritualitate este foarte departe de ceea ce este ea în realitate. Iar realitatea spiritualității este de miliarde de ori mai măreață decât orice și-ar putea imagina cineva!

Cu toate acestea, el simte ceva din spiritualitate, în timp ce simultan, se vede opus chiar și celei mai mici concepții despre aceasta. Și de fiecare dată, prăpastia dintre el și simțirea spiritualității se adâncește.

Omul percepe totul exclusiv pe baza simțirilor sale. Putem spune că suntem ființe senzoriale, în timp ce creierul nostru este destinat doar „decodificării” simțirilor. El a fost creat pentru a valorifica la maximum simțirile și pentru a satisface dorința de a primi.

Dorința de a primi constituie creația propriu-zisă, în timp ce creierul este un sistem auxiliar menit să satisfacă această dorință. Prin urmare, atunci când omul se simte rău, intelectul nu poate face practic nimic pentru a-l ajuta să iasă din această stare. Desigur, el își poate spune: „Starea mea proastă este legată de faptul că acum văd imaginea reală, pe care nu o vedeam înainte”. Însă toate aceste gânduri înțelepte nu au un efect real asupra noastră, deoarece cea care ne guvernează este simţirea. Trebuie să acumulăm o vastă experiență pentru a nu reacționa emoțional la stările de declin, pentru a nu ne raporta la ele în funcție de simţirile noastre, ci pentru a le accepta într-o formă utilă și a lucra cu ele, înțelegând că pe măsură ce omul avansează spre a deveni un slujitor al Creatorului, el vede tot mai mult rău în sine și se simte tot mai slab și mai rău.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 04/08/26, Rabaş – Art.30, 1986-Klipa (coaja) care precede fructul

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum te poți anula în fața unui prieten atunci când înaintezi spre scop, iar ego-ul tău crește?

Răspuns: Mă pot anula în fața unui prieten doar dacă înțeleg că nu am altă alegere decât să fiu conectat cu el. Dacă fac parte dintr-o unitate de comando în care depindem cu adevărat unii de alții și înțeleg că legătura cu ceilalți este o chestiune de viață și de moarte, atunci nu am nicio problemă să mă anulez în fața lor.

Au existat momente când viața mea a depins de alți oameni; m-am anulat în fața lor și am simțit bucurie făcând acest lucru. De exemplu la spital, vine la mine un om și îmi spune că îmi va face anestezie, îmi va tăia corpul, va interveni asupra lui, îl va „repara”, iar apoi voi fi sănătos. Făcând asta, îmi va salva viața. I-aș săruta mâinile și i-aș plăti, numai să facă acest lucru.

Vreau să fiu prietenul acestui om, pentru că el mă readuce la viață. Adică, ego-ul meu funcționează în sens invers; mă îndeamnă să construiesc o relație de prietenie cu el. Egoismul meu caută o modalitate de a face ceva bun pentru acest om, doar ca să mă salveze.

Am mai avut experiențe similare. Învăț din ele. Sau de exemplu, vezi un angajat de care depinzi. În mod natural, vrei să-i fii prieten. Sau fiica mea vine la mine să-mi ceară bani. În acel moment, îi sunt prieten. După aceea, nu mai are nevoie de mine.

Și acest lucru este corect; este un egoism normal. Trebuie să depind de cineva. Am nevoie de o conștientizare interioară, de sentimentul că fără el, nu voi reuși, nu voi izbuti. Acest lucru este dificil.

Comentariu: Dar dacă vezi că aceasta este o greșeală…

Răspunsul meu: Importanța scopului mă obligă să mă anulez în fața unui prieten. Acest lucru contează mai mult decât ego-ul sau viața mea personal, și nu pot pur și simplu să stau acasă. Pentru mine, cel mai important lucru este să ating scopul. Prin urmare mă anulez, la fel ca în acel exemplu simplu cu medicul.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 24/07/26, Rabaș – Art.32, 1990-Ce înseamnă în muncă „Israel face voia Creatorului”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noi ne aflăm pe cea mai joasă treaptă a lanțului: Keter, Hochma, Bina, ZA și Malchut. Suntem ultimele vase: cele mai grosiere și mai dense care există, aflate în cea mai mare stare de ascundere. Până când reușești să faci o mișcare, lumea se dă peste cap. Dacă generațiile anterioare ar fi depus aceleași eforturi pe care le depunem noi acum, nu știu ce s-ar fi întâmplat.

Însă acest lucru era pur și simplu imposibil în vasele (Kelim) lor, din cauza raportului invers dintre lumini și vase. Ceea ce se întâmplă acum este un miracol. În acele vremuri, toți se simțeau ca niște cabaliști: generația lui Moise, generația din pustiu, generația cuceririi Țării lui Israel, și tot așa până la Regele David și până la cel de-al Doilea Templu. Căderea începe odată cu distrugerea celui de-al Doilea Templu.

Cu toate acestea, existau profeți, totul era viu, iar Divinitatea era tangibilă pentru oameni la nivelul simțirilor. Nu era nevoie să se scrie cărți. Prin trăirile lor, ei înțelegeau ceea ce aveau nevoie.

Cărțile au început să fie scrise abia în timpul exilului, deoarece exista o legătură între cei care se aflau încă în starea de atingere a Divinului și cei care intraseră deja în exil, în starea de ascundere. Înainte de aceasta, nu era nevoie să se scrie nimic.

Cui i-ai descrie ceea ce simți și știi, atunci când toți cei din jurul tău simt și știu același lucru? Așa cum scrie Baal HaSulam în *Introducere la Studiul celor Zece Sfirot*: „De la distrugerea celui de-al Doilea Templu, s-a format un zid de fier între noi și Cabala”, adică între noi și revelație, între noi și simțirea Creatorului. A apărut un astfel de zid, în spatele căruia nu mai simțim nimic; aceasta este sursa tuturor problemelor.

Vrem să trăim bine. Pentru aceasta, Divinitatea trebuie să ni se dezvăluie! Vei simți răul până când Creatorul se va dezvălui în vasele (Kelim) tale. Nu există alte condiții! Baal HaSulam scrie de asemenea, în Şamati, că singura cauză a stării de bine este simțirea Creatorului și că ascunderea Creatorului este cauza întregului rău. Prin urmare, singurul lucru pe care îl facem este să căutăm o cale de a-L dezvălui pe Creator.

Vrem să trăim bine. Dar în același timp, fie ne dorim o viață bună pentru noi înșine, fie vrem să ne simțim bine în legătură cu scopul creației. Totul depinde de tipul de Kelim (vase). „Binele” de deasupra ecranului și „binele” de sub ecran au două definiții complet diferite.

Aflându-ne sub ecran, nu avem voie să ne acordăm la ceea ce se află deasupra lui. Acest lucru este imposibil! De aceea, fiii lui Israel au fugit din Egipt în grabă, pe întuneric, luând cu ei vasele altora.

Din Lecţia zilnică de Cabala 30/07/26, Rabaș – Art.32, 1989-Ce înseamnă că uleiul este numit „fapte bune” în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→