Întrebare: Kli-ul simte constant un fel de rezistență. Înseamnă asta că rezistența este o parte esențială a procesului de corectare?

Răspuns: Nu este vorba că rezistența în sine este o componentă necesară. Nu elimini rezistența corpului spunându-ți că este spre binele nostru. Vrei doar să o pui în ordine, ca și cum, procedând astfel, ai impune o restricție. În același timp, împreună cu rezistența, vrei să dobândești calitățile Creatorului ca opusul său, astfel încât eu și El, și căile de a-L atinge, să se contopească într-unul singur. Numai atunci există cel mai mare beneficiu din această stare.

Dacă intru doar în rezistență, în calitățile rele, și nu există nimic opus lor, nu voi obține nimic din asta. Ni se pare că simțind suferința obținem ceva, dar acest lucru nu este adevărat. Nu există nicio poruncă de a suferi, nici măcar pentru o singură clipă. Suferința este o problemă a corpului, a Klipot, care ne derutează constant și încearcă să ne convingă că omul poate realiza ceva prin suferință. Nimic de genul acesta!

Să fii în bucurie este o mare Miţva. Și acesta este cu adevărat aşa. În momentul în care omul este capabil să ajungă la bucurie, nu ar trebui să creadă că nu a experimentat încă suficientă suferință. Nu vei dobândi nimic din înclinația rea.

Dacă, după ce te ridici deasupra suferinței, treci imediat în bucurie, nu crede că aceasta este o frivolitate. Într-un alt moment vei fi din nou adus înapoi la suferință, și încă o dată, vei ieși din ea. „Din Sion”, când ieși din suferință, „va veni Tora”.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 07/07/26, Rabaș – Art.28, 1991-Ce sunt sfințenia și puritatea, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum ne putem aminti constant că, în afară de conexiunea cu Creatorul, toate simțirile (bune sau rele), toate întâmplările (norocoase sau nefericite) și tot ceea ce se întâmplă nu fac decât să ne sporească conexiunea cu El?

Răspuns: Chiar și la cel mai înalt nivel, atât în ​​mintea, cât și în inima ta, trebuie să cauți constant conexiunea cu El și să te menții în permanență în acel punct. Tot ceea ce se întâmplă este necesar doar pentru a adăuga tot mai mult la conexiunea ta cu El. Cum poţ face acest lucru? Cum poți să te menții în el? Construiește un sistem, atât intern, cât și extern.

Ți se pare că prin suferință cel puțin îți amintești de Creator. Înțelege că suferința pe care o simți acum, prin care ți se pare că ți-ai amintit de Creator, ți-a fost trimisă de El, și în cadrul acelei suferințe, L-ai simțit. Desigur, acest lucru a venit cu un anumit scop, dar acesta nu este scopul în sine. Scopul nu este să-L simți în suferință, ci să-L simți în adeziune, în apropiere.

Prin calea suferinței, El îți amintește de Sine Însuși până la punctul în care începi să simți o nevoie de El. Dar ce se întâmplă după ce simți nevoia de El? Atunci spui: „Bine, voi sta și voi suferi. Merită să îndur suferința doar ca să nu-L uit.”

Nu? Ai prefera să fii într-o stare de bucurie? Apoi îndreaptă-te spre bucurie.

Să presupunem că experimentezi suferința. Așa îți amintește Creatorul de Sine Însuși; este unealta Lui. El plantează un spin în tine, tu ţi-L amintești, dar rămâi în suferința ta. Este acesta cu adevărat genul de conexiune cu El pe care ți-o dorești? În acel moment te afli în sistemul forțelor impure care drenează abundența spirituală prin această conexiune, deoarece ești de acord să rămâi în acea stare, iar Klipa (coaja, impuritatea) devine doar mai puternică.

Ce este o Klipa? Este răul pe care îl percepi ca venind de la Creator. Acesta este exact opusul a ceea ce ar trebui să fie. Trebuie să te convingi că ești sub controlul Klipot, forțe care trebuie depășite pentru a putea simți că Creatorul este bunătate și încântare.

Să nu crezi că, pentru că primești rău de la El, îți amintești de El și astfel formezi o conexiune cu El. Dimpotrivă, trebuie să te aduci la o stare de adeziune, de conexiune cu El, deoarece împărtășești o bucurie comună. Durerea nu poate fi împărtășită.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 07/07/26, Rabaș – Art.28, 1991-Ce sunt sfințenia și puritatea, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În articolul „Când trebuie omul să folosească mândria în muncă?”, Rabaş explică multitudinea de dorințe, calități, impulsuri și legi care există în sufletul nostru. El descrie cum le putem dobândi și stăpâni pentru a începe să guvernăm sufletul, care este Kli-ul (vasul) în care omul percepe lumea spirituală, pe Creator.

Omul poate stăpâni toate forțele sufletului doar depunând efort personal în timpul coborârii. Aceasta este cunoscută sub numele de MAN (o trezire de jos); tocmai atunci dobândește omul ceva și obține stăpânirea.

Căderile (stările în care omul se simte îndepărtat de spiritualitate și sfințenie) sunt induse în mod deliberat. Deodată, el vede că nu are niciun interes pentru spiritualitate; simte că poate trăi fără ea, că nu mai are nicio atracție specială pentru ea; nu este nimic special în legătură cu asta.

Dar dacă în astfel de stări omul depășește propriile sentimente; adică, în ciuda lipsei de interes, înțelege că această simțire a fost dată intenționat, și în ciuda lipsei de interes, continuă indiferent, strângând din dinți pentru a dobândi spiritualitatea- atunci el avansează.

Avansarea se întâmplă tocmai în astfel de stări. Măsura în care omul poate avansa în timpul acestor coborâri constituie adevăratul său progres. Toate celelalte stări date unui om sunt treziri de Sus, originare de la Creator, și astfel nu implică contribuția omului și nu lasă nicio impresie de durată în interiorul lui.

Din Lecţia zilnică de Cabala 06/07/26, Rabaș – Art.6, 1990-Când trebuie omul să folosească mândria în muncă

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 187

Cum putem ajunge la Creator prin atitudinea noastră față de un prieten?

În societatea celor care doresc să devină cabalişti, oamenii se comportă conform regulii conform căreia de la iubireea pentru prieteni ajungem la iubirea pentru Creator, așa cum scrie RABAŞ în articolele sale despre ceea ce ar trebui să ne ofere iubireea pentru prieteni. Prin urmare, ar trebui să înțelegem că în atitudinea noastră față de prieteni determinăm în cele din urmă atitudinea noastră față de Creator. Chiar dacă suntem incapabili să ne raportăm la ei cu amabilitate, dar suntem conștienți de acest lucru și dorim să verificăm dacă ne îmbunătățim, trebuie să examinăm dacă ceva în atitudinea noastră față de ei s-a schimbat. Dacă ceva s-a schimbat substanțial sau chiar ușor, este un semn că am făcut un mare pas înainte în spiritualitate.

Nu putem măsura spiritualitatea, dar putem evalua din perspectiva inimii cum îi privim pe ceilalți: dacă suntem mai puțin invidioși pe ei, dacă poate suntem deja capabili să ne pese puțin de ei și dacă există deja o oarecare pregătire în noi pentru asta. Acesta este testul. Nu ne putem imagina niciodată un grad spiritual superior. Când ceva ni se dezvăluie brusc, dacă înțelegem brusc ceva, pentru noi este o adevărată revelație.

Așadar, cum putem tânji după o stare superioară? Ceea ce ar trebui să facem este să ne amintim de ultima stare bună pe care am avut-o, când tânjeam după Creator, ne gândeam la El, ne bucuram să-L simțim și eram conectați la El. Ar trebui să încercăm să ne menținem în acea stare chiar și atunci când a trecut deja. Într-un fel, trebuie să construim continuu poziția relației dintre noi și Creator, pentru că ni s-a dat un exemplu în acest scop.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Se poate spune că omul urcă la Creator dintr-o stare de întuneric?

Răspuns: Totul depinde de ce este întunericul pentru mine. Eu pot fi plin de viață în acea stare.

De exemplu, Cupa Mondială tocmai a început, iar oamenii sunt absorbiți de ea de dimineață până seara. Dacă eu i-as putea interesa în scopul creaţiei la fel de intens pe cât urmaresc ei mingea, ar fi pur si simplu minunat! Cu alte cuvinte, totul depinde de ceea ce văd ca fiind întuneric.

Să presupunem că sunt profund atras de această Cupă Mondială, dar îmi dau seama că toate gândurile și dorințele mele legate de ea sunt întuneric! Dar eu nu pot face nimic în privința asta! Și într-adevăr, care este scopul materiei creației în comparație cu aceasta? Acest campionat conține pentru mine întregul gust al vieții. Dar îl definesc ca fiind întuneric. De fapt, pentru mine este lumină, dar starea mea, atitudinea mea față de ea este întuneric! Și apoi încep să caut.

Bineînțeles, căutarea mea este artificială, dar sper că cineva îmi va schimba în cele din urmă starea. Așa că mă forțez, vrând sau nu, să mă alătur unui grup care mă va ajuta, care mă va „spăla” pe creier, astfel încât să dobândesc gânduri diferite. Astfel, totul depinde de ceea ce noi definim ca fiind întuneric.

[358927]
Din  Lecţia zilnică de Cabala 05/07/26, Rabaș – Art.24, 1990-Ce înseamnă în muncă “Tot ceea ce este oferit ca jertfă arsă este masculin”

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Profunzimea realizării spirituale este determinată de profunzimea dorinței corectate. Cu fiecare nouă generație, suflete din ce în ce mai grosiere (mai egoiste) coboară în această lume.

Din acest motiv, cabaliștii care au trăit înainte de ARI (secolul al XVI-lea) aveau un ego mic și nu puteau dezvălui elementele creației în detaliu, concepte precum Masach (Ecran), Ţimţum Alef, Ţimţum Bet (prima și a doua restricție) și Or Hozer (Lumina reflectată).

Ei au lucrat cu aceste forțe spirituale, dar originea și acțiunile lor nu le erau încă pe deplin clare. În consecință, ei nu le-au putut descrie cu o precizie deplină.

Este ca și cum ai vedea o imagine și chiar ai putea să o pictezi fără să știi cum sunt descompuse culorile într-un spectru, ce lungime de undă are fiecare culoare, cum ne afectează acele lungimi de undă și cum sunt percepute ca simțiri.

Fără suficientă profunzime a dorinței, este imposibil să ajungem la cauzele care stau la bază și să explicăm modul în care se conectează lumina cu dorința.

ARI a fost primul care a dezvăluit distincția și conexiunea dintre lumina directă și lumina reflectată datorită unicității sufletului său în toată profunzimea sa.

În plus, începea era lui Mesia și sufletele care necesitau corectare au început să fie dezvăluite în lume.

Înainte de aceasta, a venit perioada de exil în care ego-ul nu se manifestase încă într-o formă gata de corectare.

Prin urmare, se spune că toți cabaliștii dinaintea lui ARI au explicat Cabala în primul rând din perspectiva luminii directe (Cabala lui Ramak), în timp ce ARI a explicat Cabala din perspectiva luminii reflectate (Cabala lui ARI).

Baal HaSulam a continuat metoda lui ARI și a făcut-o aplicabilă pentru generația noastră.

[5206]
Din Lecția zilnică de Cabala 08/10/2009, Baal HaSulam, Scrisoarea 29

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

În munca spirituală, omul trebuie să aleagă în mod constant linia potrivită și să se întoarcă spre dreapta. Conform multor legi evreiești, ni se cere să acordăm preferință dreptei față de stânga: în încălțarea pantofilor, îmbrăcămintea și așa mai departe. Toate acestea sunt indicii către spiritualitate. Dar cum putem alege linia dreaptă față de stânga în acțiunile noastre?

Omul trebuie să efectueze astfel de acțiuni care îl vor determina să aleagă ceea ce trebuie. El nu realizează niciodată acțiunea în sine, pentru că el este rezultatul unei combinații de forțe care coboară de Sus. Prin urmare, trebuie să încercați să vă asigurați că, sub influența acestor forțe, el devine mai conectat cu linia dreaptă.

Rabaş oferă diverse sfaturi despre cum să realizați acest lucru: studiați mai mult, și în timpul studiului, cereți ca acest lucru să se întâmple; fiţi cu prietenii și ascultaţi-le sfaturile despre ce este linia dreaptă și ce este linia stângă; încercați să vă clarificați singuri ce este acesta și să înălțați linia corectă din interiorul vostru.

Așa că începeți să vă gândiți la asta și încercați să clarificați acest concept. Acesta este exact ceea ce studiem: cum să luăm decizia corectă. Multe lucruri funcționează după același principiu: alegerea unui scop, selectarea mijloacelor pentru a-l atinge, efectuarea unei analize precise a situației și apoi încercarea de a conecta toate aceste lucruri împreună.

De exemplu, vrem să ne adunăm împreună și să decidem cum să publicăm cărți în ebraică, mai precis în ce formă externă. Încă nu știm detaliile: cum ar trebui să fie coperta, ce ilustrație ar trebui să aibă și orice altceva. Trebuie să clarific care este problema, prin ce mijloace o pot rezolva și la ce întrebări trebuie să răspund, cu alte cuvinte, cum ajung la certitudinea că un anumit format este cel mai bun posibil.

În acest mod simplu, fără a filozofa inutil, alegem doar ceea ce este esențial. Noi nu simțim că acest lucru are legătură cu munca noastră spirituală, dar de fapt are și este foarte strâns legată de aceasta. Dacă știm să ne prezentăm corect munca în grup, și într-adevăr, tot ceea ce facem în viață, atunci nu vom greși niciodată.

Acesta este procesul de clarificare și de luare a deciziilor. Nu știm pe ce bază să luăm decizii sau cum să le luăm, dar decizia este rezultatul procesului muncii noastre și va fi corectă dacă procesul în sine este corect. Acest lucru se aliniază perfect cu legile noastre spirituale.

[359283]
Din Lecţia zilnică de Cabala 15/07/26, Rabaș – Art.24, 1989-Ce înseamnă în muncă Să nu nesocotești binecuvântarea unui laic

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ar trebui să înțelegem în ce scop ar trebui să știe omul că se teme de Dumnezeu (Rabaș – Art.28, 1989-Cine trebuie să știe că un om a rezistat testului).

Ce înseamnă că omul trebuie să treacă un test? Cine îl testează și în ce scop? Și de ce la început, omul ar trebui să spună despre tot ce întâlnește: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine mă va ajuta?” Adică, el trebuie să înceapă acțiunea ca și cum ar avea capacitatea de a o realiza prin propriile sale forțe, fără intervenția vreunei alte forțe, ca și cum el însuși acționează, și nu Creatorul sau mesagerul Său.

Apoi, după ce a terminat munca, fie că a reușit sau nu, dar a făcut tot ce a intenționat să facă, trebuie să spună: „Nu există nimeni în afară de El”.

Ce înseamnă să spui asta înainte de muncă și după ea? În ce fel ajută doar rostirea acestor cuvinte? Aici vorbim despre starea spirituală a unui om înainte de a efectua acțiunea și după finalizarea acesteia.

Știm că lumina construiește Kli-ul [vasul] și efectuează fiecare acțiune în interiorul lui. Kli-ul este rezultatul luminii. El este în întregime sub influența luminii și este incapabil să ia orice decizie independent. Nu are altă opțiune decât să fie de acord sau să nu fie de acord cu ceea ce se întâmplă, în funcție de profunzimea conștientizării sale a ceea ce face lumina cu el.

Fără îndoială, Creatorul realizează totul. Totuși, omul trebuie să ajungă la percepția că tot ceea ce face, tot ceea ce i se întâmplă, este acțiunea Creatorului. Aceasta este esența corectării noastre: să vindecăm orbirea simțurilor noastre, a percepției noastre.

Prin urmare, atunci când omul rostește o binecuvântare sau oferă o rugăciune, nu înseamnă că ceva se va întâmpla după aceea din cauza acesteia. Dimpotrivă, atât binecuvântarea, cât și rugăciunea sunt simțite numai în raport cu rezultatul pe care omul l-a atins deja prin influența luminii asupra sa.

Lumina influențează Kli-ul, iar Kli-ul începe să simtă ce îi face lumina. De la Aviut [grosime] Alef la Aviut Dalet, el primește impresii de la luminile de NRNHY, conform ordinii de Nefeş, Ruah, Neşama, Haya și Yehida.

Aceasta continuă până când omul atinge întreaga profunzime a intenției Creatorului față de el și înțelege tot ceea ce Creatorul dorește să realizeze. În consecință, Kli-ul ajunge cu adevărat într-o stare în care împărtășește aceeași acțiune și aceeași conștientizare precum Creatorul. Atunci, în el apare fie o rugăciune autentică, fie o recunoştinţă autentică.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că omul a ajuns cu adevărat într-o stare în care înțelege ce face Creatorul cu el, așa cum este scris: „Din faptele Tale Te cunoaștem”. El știe atunci exact ce acțiuni au trecut peste el, cine le-a făcut, în ce scop și ce au realizat în interiorul lui. În măsura permisă de structura sa spirituală, el și-a încheiat munca: a examinat și a simțit influența Creatorului.

Ca rezultat al simțirii și înțelegerii pe deplin a acțiunii Creatorului asupra lui, omul devine asemănător Creatorului chiar în acea acțiune și o acceptă complet. Aceasta înseamnă că el justifică acțiunea și se aduce în echivalență cu ea, adică devine asemănător Creatorului prin acțiunile Sale. Și prin această conștientizare vine corectarea. Astfel, el parcurge acea etapă.

Apoi, Creatorul acţionează asupra lui încă o dată, şi trebuie să spună din nou: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?” Aceasta înseamnă că el trebuie să examineze personal totul și să le ducă la bun sfârșit. În acest fel, el ajunge să cunoască acțiunea Creatorului asupra lui. Apoi, după ce a ajuns într-o stare în care a înțeles totul, el spune: „Nu există nimeni în afară de El”.

El vede și știe cu adevărat că numai Creatorul acționează. Și acum, după ce a înțeles pe deplin fiecare dintre acțiunile Sale, adică a ajuns în starea în care simte în cadrul acelei acțiuni că Creatorul este „Bun și face bine”, el însuși dobândește intenția de a fi bun și de a face bine.

Iată ce se înțelege prin: „Din faptele Tale Te cunoaștem”. Prin acțiunile care dezvăluie ceea ce face Creatorul, omul ajunge să-L cunoască cu propriile simțuri. Pe baza acestor cunoștințe, el își transformă propriile simţiri, astfel încât acestea să devină ca ale Creatorului. Aceasta se numește adeziune, echivalență de calități și intenții. Faptul că la sfârșitul muncii sale mulțumește, înseamnă că omul a absolvit acel grad, l-a examinat, s-a corectat, a devenit asemănător Creatorului și este pregătit pentru următoarea acțiune.

Prin urmare, totul începe cu: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?” Aceasta este întreaga muncă a „spionilor”, munca de examinare și control. Omul regretă, este de acord, se luptă și continuă să caute până când înțelege esența acțiunii Creatorului. Când în sfârșit, el o acceptă ca fiind bună, o justifică, se echivalează cu ea și în cele din urmă devine ca acțiunea însăși.

[359241]
Din Lecţia zilnică de Cabala 17/07/26, Rabaș – Art.28, 1989-Cine trebuie să știe că un om a rezistat testului

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuţii despre Treptele Scării, Partea 186

Care este rădăcina urii?

Rădăcina urii este spargerea ecranului; aici nu există unitate, fiecare simte doar propria sa dorință de a primi, iar noi simțim înstrăinarea față de o dorință de a primi diferită de a noastră. Sunt multe grade. Noi ne iubim pe noi înșine și ne pasă doar de noi înșine, pentru că natura noastră ne obligă să facem acest lucru. După cum scrie RABAŞ într-un articol: un lup care devorează un căprior nu face rău acestuia; natura lupului cere ca acesta să se umple singur, iar Creatorul l-a creat astfel încât căpriorul să fie împlinirea lui. Lupul care mănâncă căpriorul este o corectare atât pentru lup, cât și pentru căprior. Pentru noi, acest lucru ni se pare groaznic, dar nu este aşa. Este natura.

De asemenea, continuă și scrie că există animale care dăunează altor animale, nu pentru că au nevoie, ci dintr-un obicei străvechi care era necesar supraviețuirii în trecut și acum nu mai este necesar. Așadar, chiar dacă nevoia acțiunilor sale nu este înțeleasă, obiceiul străvechi pare să îl scutească de pedeapsă pentru că el nu este de vină că s-a obișnuit în acest fel, întrucât natura l-a obișnuit să acționeze în acest fel. Aici vorbim doar despre gradul animal, gradul de mineral, vegetal și animal. Prin urmare, aceste grade nu au nici fapte bune, nici fărădelegi și nu sunt judecate ca fiind bune sau rele în funcție de comportamentul lor. Ele au doar natura.

Ființelor umane li se cere să se ocupe de relațiile lor. Nu se pune întrebarea de ce avem nevoie pentru supraviețuire și pentru împlinirea nevoilor noastre de bază. De obicei, statul se asigură că fiecare om are o bucată de pământ sigur sub picioare. Cu cât societatea este mai corectată, cu atât îi pasă mai mult de membrii săi. Auto-analiza noastră începe la un grad deasupra supraviețuirii.

Baal HaSulam scrie în articolul „Ultima generație” că la sfârșitul corectării, în ultima generație, va exista o religie universală pentru toate națiunile. Care va fi acea religie? Va fi să nu primești mai mult decât primește de la societate omul cel mai puțin favorizat. El numește aceasta „religie”. Restul națiunilor, spune el, își pot menține religiile, obiceiurile și tradițiile și nu vor interveni. Acest lucru indică atitudinea lui Baal HaSulam față de întregul grad animal. Cu alte cuvinte, fac socoteală a ceea ce este necesar pentru mine în funcție de omul cel mai puțin favorizat, cel care primește cu adevărat mai puțin decât toți ceilalți. Dacă primesc mai mult decât acel om, atunci primesc lux. Aceasta este ceea ce spune Baal HaSulam. Acesta este idealul, religia ultimei generații.

Cu toate acestea, necesitatea are multe grade. Există un grad în care ne raportăm doar la noi înșine și la nevoile noastre și există un grad în care începem deja să ținem cont de ceilalți.

Ce înseamnă „a ține cont de ceilalți”? Avem dorințe animalice pe care și animalele le au: hrană, sex, adăpost, familie, care sunt toate necesități. „Necesar” este ceea ce facem doar pentru nevoile corpului nostru. Când începem deja să privim ce au alții, înseamnă că nu mai luăm în considerare doar ceea ce are nevoie corpul nostru, ci ne gândim la modul în care vom apărea în ochii celorlalți. Dintr-o dată avem nevoie de o casă cu cinci etaje, ceea ce înseamnă că începem să ne calculăm nevoile, nu după corpul nostru, ci după ochii celorlalți.

RABAŞ povestește că în Ierusalim, la începutul secolului al XX-lea, familia lui avea o singură cameră. În colțul camerei erau saltele, iar noaptea fiecare dintre ei întindea câte o saltea și dormea ​​pe ea. Părinții bogați ai norei sale aveau două camere. Întreaga familie locuia într-o cameră, iar a doua cameră a închiriat-o. Era normal și așa trăia toată lumea. Astăzi, necesitatea este ca fiecare om să aibă camera lui, propriul colț personal.

Când începem să ținem cont de societate și să măsurăm ce ar trebui să primim de la ea în funcție de ceea ce vedem în jurul nostru, acest lucru afectează și nevoi esențiale precum hrana și o casă. Ne alegem mancarea si casa in functie de varietatea oferita in supermarket si in functie de casele pe care altii le construiesc. Toate acestea se transformă dintr-o nevoie corporală de bază într-o nevoie de a avea ceea ce au vecinii noștri. Aceasta nu mai este o necesitate, ci o relație cu mediul. Când aceste nevoi sunt comparate cu ceea ce consumă societatea, ele primesc deja un alt caracter și nu mai sunt numite necesități, ci luxuri aparținând dorințelor umane: bani, onoare și cunoștințe. Acestea sunt dorințe influențate de societate, deși par a fi conectate la corp. De fapt, organismul nu are nevoie de ele.

În dorințele umane, dorințe care se raportează doar la societate, există un gând despre cele cu care vrem să contribuim la societate, opus gândului despre ceea ce vrem să primim. Totuși, vrem să primim: vrem ca alții să nu aibă ceea ce avem noi, sau ca ei să aibă și poate împreună, putem face bine pentru toată lumea? În dorințele umane, există un spectru întreg de nuanțe, de la o atitudine bună față de ceilalți la ura față de ceilalți.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Este imposibil să obligi oun om să îndeplinească vreo acțiune, deoarece în spiritualitate, o acțiune este definită ca mișcarea sufletului, o dorință provocată de un efort spiritual interior. Omul este incapabil să producă acest efort pe cont propriu. Este o acțiune care apare în interiorul lui în funcție de propria natură și de măsura luminii care vine la el de sus.

Nu spunem niciodată că un vas (Kli), funcționând conform Aviut (grosimea dorinței), Reşimot (înregistrărilor spirituale) și luminii care vine, vrea brusc să se schimbe sau să devină ceva diferit. Nu poți decide nimic pe cont propriu; totul este predeterminat pentru fiecare moment specific. Dacă dorești să-ți schimbi viitorul, ți s-a oferit o singură oportunitate: studiul în cadrul unui grup, prin care dobândești o dorință suplimentară care nu este doar a ta, ci una suplimentară dobândită de la grup, o dorință pentru cel superior.

Tocmai de aceea a avut loc sfărâmarea în mai multe părți. Sufletul, ca un singur vas umplut cu lumină, poate deveni necorectat și poate face ca lumina să plece și sufletul să cadă. Omul s-ar putea întreba de ce sunt necesare 613 părți în loc de un singur întreg? Este scris că acest lucru a fost făcut pentru ca să fie mai ușoară corectarea. Printr-o multitudine de suflete, încarnări și acțiuni mici, munca de corectare va deveni mai ușor de efectuat. Acesta este scopul. Dacă sufletul nu ar fi fost zdrobit, nu aș fi avut nicio posibilitate să determin absolut nimic.

Vasul, împreună cu toate Reşimot și dorințele sale, este umplut cu lumină și o primește de Sus; acest lucru este deja predeterminat. Totul vine de Sus, atât dorința, cât și lumina. Același lucru ar fi valabil chiar și în absența atât a dorinței, cât și a luminii. Abia ulterior sosește lumina și trezește vasul (Kli) care începe să se miște ca răspuns.

Împărțirea sufletului colectiv în mai multe părți îmi oferă oportunitatea, la propriul meu nivel – fără a apela Sus, ceea ce sunt incapabil să fac – de a efectua singura acțiune care nu este predeterminată. Acest lucru este posibil tocmai pentru că are loc la nivelul meu, unde pot primi un plus la dorința mea de la celelalte părți sau mai exact, un plus la percepția mea.

Prin urmare, nu eu determin cine sunt, ce sunt sau ce îmi dăruiește Creatorul. Imaginați-vă un Kli: orice este în el, este ceea ce are; orice lumină vine la el, este lumina care vine. El nu poate schimba nimic din toate acestea. Aceasta îi determină starea, gândurile, dorințele – totul. Singura alegere liberă este de a primi o percepție suplimentară de la un Kli vecin, deoarece cele două sunt conectate prin rădăcina lor comună. Dacă nu ar fi fost conectate, o astfel de posibilitate nu ar fi existat.

Două Kelim (vase), care erau unite la rădăcina lor comună, coboară în această lume și se separă unul de celălalt. Străduindu-vă să vă conectați cu un alt om, luând ceva de la el, efectuați în fapt, același act de conexiune care există la rădăcină. În loc de triunghi (Kli-rădăcină-Kli), „legați” direct cele două vase, ca și cum ați contopi dorințele lor într-unul singur. Primiți de la prietenul vostru o aspirație pentru spiritualitate, pentru Creator, indiferent dacă acea aspirație a fost deja corectată într-o oarecare măsură sau nu.

În acest fel, este ca și cum ai uni cele două vase de Sus, iar aceasta este singura acțiune pe care ești capabil să o îndeplinești prin propria ta alegere liberă – singura. Atunci este ca și cum ai poseda două vase: cel care a fost inițial al tău și dorința pe care ai primit-o de la prietenul tău. Și odată ce ai luat dorința prietenului tău, trezeşti astfel de Sus – unde este unită multitudinea de suflete – cel puțin lumina care aparține ambelor suflete. Drept urmare, atât propria ta lumină, cât și lumina prietenului tău încep să se reverse asupra ta; și aceasta este o completare minunată.

Din Lectia zilnica de Cabala 02/07/26, Rabaș – Art.21, 1988-Ce înseamnă că Tora a fost dată din întuneric, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Oportunitate, Spiritualitate - Niciun comentariu→