Nu există nicio poruncă să suferi
Întrebare: Cum ne putem aminti constant că, în afară de conexiunea cu Creatorul, toate simțirile (bune sau rele), toate întâmplările (norocoase sau nefericite) și tot ceea ce se întâmplă nu fac decât să ne sporească conexiunea cu El?
Răspuns: Chiar și la cel mai înalt nivel, atât în mintea, cât și în inima ta, trebuie să cauți constant conexiunea cu El și să te menții în permanență în acel punct. Tot ceea ce se întâmplă este necesar doar pentru a adăuga tot mai mult la conexiunea ta cu El. Cum poţ face acest lucru? Cum poți să te menții în el? Construiește un sistem, atât intern, cât și extern.
Ți se pare că prin suferință cel puțin îți amintești de Creator. Înțelege că suferința pe care o simți acum, prin care ți se pare că ți-ai amintit de Creator, ți-a fost trimisă de El, și în cadrul acelei suferințe, L-ai simțit. Desigur, acest lucru a venit cu un anumit scop, dar acesta nu este scopul în sine. Scopul nu este să-L simți în suferință, ci să-L simți în adeziune, în apropiere.
Prin calea suferinței, El îți amintește de Sine Însuși până la punctul în care începi să simți o nevoie de El. Dar ce se întâmplă după ce simți nevoia de El? Atunci spui: „Bine, voi sta și voi suferi. Merită să îndur suferința doar ca să nu-L uit.”
Nu? Ai prefera să fii într-o stare de bucurie? Apoi îndreaptă-te spre bucurie.
Să presupunem că experimentezi suferința. Așa îți amintește Creatorul de Sine Însuși; este unealta Lui. El plantează un spin în tine, tu ţi-L amintești, dar rămâi în suferința ta. Este acesta cu adevărat genul de conexiune cu El pe care ți-o dorești? În acel moment te afli în sistemul forțelor impure care drenează abundența spirituală prin această conexiune, deoarece ești de acord să rămâi în acea stare, iar Klipa (coaja, impuritatea) devine doar mai puternică.
Ce este o Klipa? Este răul pe care îl percepi ca venind de la Creator. Acesta este exact opusul a ceea ce ar trebui să fie. Trebuie să te convingi că ești sub controlul Klipot, forțe care trebuie depășite pentru a putea simți că Creatorul este bunătate și încântare.
Să nu crezi că, pentru că primești rău de la El, îți amintești de El și astfel formezi o conexiune cu El. Dimpotrivă, trebuie să te aduci la o stare de adeziune, de conexiune cu El, deoarece împărtășești o bucurie comună. Durerea nu poate fi împărtășită.
Din Lecţia zilnică de Cabala 07/07/26, Rabaș – Art.28, 1991-Ce sunt sfințenia și puritatea, în muncă
Discuții | Share Feedback | Ask a question