Ne aflăm într-un punct diametral opus scopului creației, și nu există loc mai cumplit sau mai îndepărtat de Creator. Trebuie să clarificăm ce este acest loc și să simțim cu adevărat unde ne aflăm, căci atât timp cât nu conștientizăm acest lucru, nu îl putem simți cu adevărat. Adevărata simțire a locului în care ne aflăm începe de la Machsom în sus.

Cu toate acestea, munca noastră începe cu recunoașterea răului din starea noastră actuală. Când omul începe această muncă, nu contează dacă a primit o educație religioasă sau laică, dacă este inteligentă sau nu; nu contează cât de dezvoltată este din punct de vedere intelectual, emoțional sau senzorial.

După un timp, lumina înconjurătoare începe să lucreze asupra sa, iar el începe să-și simtă starea în raport cu această lumină, adică propria dorință de a primi, care este opusă luminii prin toate calitățile sale.

Atunci, omul începe să trăiască un sentiment de scindare. Pe de o parte, el simte deja într-o oarecare măsură divinul – nu încă în esența sa, ci prin intermediul luminii înconjurătoare. Pe de altă parte, vede cât de opusă spiritualității este propria ființă. Și aceasta, în ciuda faptului că reprezentarea sa despre spiritualitate este foarte departe de ceea ce este ea în realitate. Iar realitatea spiritualității este de miliarde de ori mai măreață decât orice și-ar putea imagina cineva!

Cu toate acestea, el simte ceva din spiritualitate, în timp ce simultan, se vede opus chiar și celei mai mici concepții despre aceasta. Și de fiecare dată, prăpastia dintre el și simțirea spiritualității se adâncește.

Omul percepe totul exclusiv pe baza simțirilor sale. Putem spune că suntem ființe senzoriale, în timp ce creierul nostru este destinat doar „decodificării” simțirilor. El a fost creat pentru a valorifica la maximum simțirile și pentru a satisface dorința de a primi.

Dorința de a primi constituie creația propriu-zisă, în timp ce creierul este un sistem auxiliar menit să satisfacă această dorință. Prin urmare, atunci când omul se simte rău, intelectul nu poate face practic nimic pentru a-l ajuta să iasă din această stare. Desigur, el își poate spune: „Starea mea proastă este legată de faptul că acum văd imaginea reală, pe care nu o vedeam înainte”. Însă toate aceste gânduri înțelepte nu au un efect real asupra noastră, deoarece cea care ne guvernează este simţirea. Trebuie să acumulăm o vastă experiență pentru a nu reacționa emoțional la stările de declin, pentru a nu ne raporta la ele în funcție de simţirile noastre, ci pentru a le accepta într-o formă utilă și a lucra cu ele, înțelegând că pe măsură ce omul avansează spre a deveni un slujitor al Creatorului, el vede tot mai mult rău în sine și se simte tot mai slab și mai rău.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 04/08/26, Rabaş – Art.30, 1986-Klipa (coaja) care precede fructul

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →