Întrebare: Cum putem atinge o stare în care o rugăciune să nu fie falsă?

Răspuns: Toate rugăciunile noastre sunt false. Când omul ajunge la punctul în care nu mai poate înălța o rugăciune, intră în starea de rugăciune reală. Înainte de asta, toate rugăciunile sale sunt false.

Este scris că trebuie să rămâneți mereu în rugăciune, așa cum se spune: „Fie ca el să se roage toată ziua”. Trebuie să ne străduim să ne rugăm cu toată seriozitatea, fără gânduri grele. Odată ce toate se termină, vine vremea rugăciunii adevărate.

Trebuie să ne dăm seama de un lucru: tot ceea ce înțelegem nu funcționează deloc. Mintea noastră se simte plină. Imaginează-ți că ai pleca de la această lecție satisfăcut, înțelegând totul, fericit că ai înțeles-o și ai fost plin. De fapt, simți exact opusul: totul este plictisitor, neclar și în general, nu ai nicio idee cum să mergi pe această cale.

Care este diferența dintre aceste două stări în afară de sentimentul interior fals? Este înșelător pentru că nu știi de ce ți se dă o astfel de simţire.

Din Lectia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Toată munca noastră se desfășoară doar deasupra rațiunii. Aceasta lipsește complet din dorința de a primi. Și deși Cabala este numită ştiinţă, această știință este ascunsă. Nu provine din natura dorinței de a primi din care sunt construite toate științele noastre: fizica, chimia, electronica, chiar și psihologia (deși aceasta nu este în întregime o știință).

Dar ce concluzie se poate trage din toate acestea? Indiferent cât de mult cercetăm, indiferent cât de mult dezvoltăm aceste științe, ele nu ne schimbă. Nu obținem niciun beneficiu real de pe urma lor.

Întrebare: Deci, în ce constă „întărirea noastră pe cale” înainte de descoperire? Să ajungem la o stare deasupra rațiunii?

Răspuns: Deasupra rațiunii înseamnă să primim sfaturi de la Creator, să devenim incluși în El și nu în dorința de a primi.

Dacă, în timp ce mă aflu în dorința de a primi, îmi imaginez o altă stare pe care o numesc să spunem, dorința de a dărui, este tot aceeași dorință de a primi. Deci, ce este de făcut? Trebuie să primesc de la Creator ceva ce nu există în dorința de a primi.

Înțelepții spun că tot ce mai rămâne este să realizez pregătirea numită „întărire”. Trebuie să lucrez cu alți oameni care sunt în afara mea, în mod egoist, și atunci voi începe să descopăr că există o mare diferență între atitudinea mea față de ei și atitudinea mea față de mine însumi. Din recunoașterea acestei diferențe, voi începe să înțeleg cine sunt eu.

Am un „laborator” în această lume situat în dorința de a primi. În natura noastră, datorită spargerii sufletului comun, există o posibilitate unică de a vedea din interiorul dorinței de a primi o analogie cu genul de diferență care există între lumea spirituală și cea materială.

Se spune că aceeași opoziție care există între lumea materială și lumea spirituală există și în atitudinea ta față de tine însuți și față de ceilalți. Este uimitor că în egoismul tău poți vedea acest lucru și poți învăța din el.

Cu toate acestea, dacă studiezi acest lucru în mod egoist, atunci este psihologie: cât de bun sunt, cât de politicos sunt și așa mai departe. Devine genul de lucru cu care oamenii se mândresc: cât de nobili sunt la inimă.

Dar dacă studiezi acest lucru cu scopul de a-ți imagina cumva atitudinea față de spiritualitate, față de Creator, atunci, ca urmare a conexiunii dintre ramură și rădăcină, apare în tine un anumit sentiment numit punctul de recunoaștere a răului.

Din acest punct, începi treptat să te străduiești spre adeziunea cu Creatorul, așa cum spune Baal HaSulam: „Sunt bolnav de iubire”. Dar acest lucru vine doar din recunoașterea atitudinii tale față de prieten.

Ce ne poate întări în acest sens? Relația dintre „Eu” și Creator, „Eu” și divinitate.

Întrebare: Dar acesta, nu este ascuns?

Răspuns: Nu este ascuns. În fața ochilor mei stă un prieten adevărat. Dar dacă îl accept, atunci lucrez cu el pentru a găsi punctul relației mele cu cel superior. Altfel, nu am alt loc de muncă. Realitatea care mă înconjoară devine ca un laborator.

Din Lectia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Este un om capabil să se agațe constant de inspirația care vine de Sus?

Răspuns: Omul trebuie să se agațe întotdeauna de o singură întrebare: „De ce mă aflu în această stare anume?” Dacă uită și pierde acest punct, atunci, conform naturii sale, dorința de a primi imediat îl cuprinde și îl controlează.

Întrebare: Putem păstra această inspirație constant de dragul avansării, sau este ceva de care ne agățăm doar după finalizarea muncii?

Răspuns: Această întrebare nu corespunde realității. Atât timp cât nu am finalizat munca, cum pot să mă agăț de inspirație? Inspirația există în munca însăși. Pot face măcar o singură mișcare fără inspirație? Este combustibilul meu.

Din Lecţia zilnică de Cabala 17/04/26, Rabaş – Art.26, 1988-Care este diferența dintre lege și judecată în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Conexiunea cu Creatorul este exprimată în rugăciune sau în răspunsul la rugăciune?

Răspuns: Răspunsul la o rugăciune depinde de rugăciunea în sine. Nu există nimic ce să nu cerem de jos; doar forma în care sosește răspunsul depinde de nivelul de dezvoltare al ceui care cere.

Să presupunem că un bebeluș plânge, nu poate să-i ceară mamei sale: „Vreau 30 de grame din laptele tău, pe care mi le vei da alăptând. Există anumite substanțe în lapte care mă vor face să cresc.” Copilul nu cunoaște toate cauzele și consecințele; nici măcar nu știe de ce are nevoie. Plânge doar din cauza lipsei sale neîmplinite (Hisaron), iar mama, ghidată de acest plâns, știe de ce are el nevoie.

Dar dacă un adult ar începe să țipe pe stradă așa cum plânge un bebeluș într-un leagăn, nimeni nu l-ar înțelege, în timp ce plânsetele bebelușului sunt de înțeles: fie îl deranjează ceva, fie îi este foame.

Un adult poate avea o mie de motive să țipe. Trebuie să-și exprime strigătul într-un mod foarte ușor de înțeles: ce anume își dorește și de ce, ce îi va oferi și cum poate cere altora. Trebuie deja să organizeze cumva o conexiune cu alți oameni, pentru că strigătul lui nu este natural.

Suntem tratați la fel de Sus, în funcție de nivelul nostru de dezvoltare. Dar MAN, rugăciunea pe care o ridicăm este o cerere completă. Adică, este suficient ca un bebeluș să țipe doar, pentru că în interiorul strigătului său există deja o cerere către superior de la început până la sfârșit. Și superiorul înțelege acest apel și îl descifrează.

Bebelușul nu știe de ce țipă, dar rugăciunea pe care o ridică este MAN care conține toate informațiile, ca și cum ar ști totul sută la sută. Același lucru este valabil și pentru munca spirituală.

Din Lecţia zilnică de Cabala 19/04/26, Rabaș – Art.1, 1986-Moise a plecat

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Adeziunea la Creator nu este o problemă. Sunt mulți care fac asta atât printre evrei, cât și printre alte popoare ale lumii. Este similar cu intoxicația.

Sau dimpotrivă, să te cufunzi complet în realitate și să nu vrei să vezi nimic. Să te îneci complet în lumea corporală sau să te deconectezi de ea, asta este tot ce fac oamenii: fie se droghează, fie se limitează la realitatea corporală. Și nu este o problemă să rămâi într-una dintre ele, fie în prima stare, fie în a doua.

Punctul de mijloc dintre ele nu poate exista într-un om dacă nu înțelege principiul credinţei deasupra raţiunii în fiecare moment. Altfel, este imposibil, deoarece, pe baza naturii sale, omul începe imediat să se încline într-o direcție sau alta. Prin sine, acest punct nu există în natură. De ce?

Imaginați-vă că trebuie să urcăm la un grad superior și să rămânem în el cu Hisaron al nostru pe care l-am avut la gradul anterior. Este posibil? Cum poate fi integrat un Hisaron inferior în cel superior? Acest lucru este de neînțeles conform a ceea ce studiem în Cabala. Este logic atunci când calitățile inferioare sunt la gradul inferior, iar cele superioare la gradul superior.

Cum poate apărea o astfel de situație atunci când cel inferior urcă la gradul superior? Numai dacă devine similar cu acesta. Dar a rămâne cu dorința inferioară în obiectul superior, care este în contradicție cu cel superior, este nerealist.

Prin urmare, fugim de această stare; este imposibil să rămânem în ea nici măcar pentru o clipă. Acest lucru va fi posibil numai dacă este prezentă o Forță specială numită credință deasupra rațiunii.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Când noi toți, „ca un singur om cu o singură inimă”, ne îndreptăm spre scop, iar grupul s-a pregătit cu adevărat pentru o astfel de stare, acest lucru duce imediat la primirea Torei. Firește, înainte de aceasta trebuie să existe recunoașterea răului. Deși recunoașterea răului va continua și după aceea, din acel moment încep gradele spirituale.

Un program numit dorința de a primi este încorporat în noi. Ce putem face? Putem doar să-i accelerăm acțiunea. Programul este deja prezent; adică, egoismul însuși este deja un program. Trebuie doar să-i setăm frecvența, ca într-un computer.

Asta este tot ce trebuie să facem în munca noastră. Avem nevoie de viteză suplimentară, prin care să trecem de la calea suferinței la calea Torei. Tocmai această viteză o atingem. Și cu cât grupul este mai mare, cu atât mai bine. După cum se spune: „În mulțimea oamenilor este Gloria Regelui”.

De regulă, egoismul funcționează în noi conform sistemului de valori „spre propriul beneficiu și pentru recompensă”. Eu însumi nu-mi schimb programul. Dar dacă văd că plăcerile spirituale sunt mai importante decât cele materiale, atunci înțeleg că am nevoie de spiritualitate, deși acest lucru ar putea dura mai mult timp.

Să presupunem că stau în fața unui computer și trebuie să tastez ceva. Problema mea este pur și simplu să apăs tastele. Prin urmare, fie trebuie să-mi doresc inițial să dobândesc o forță care să mă ajute să apăs tastele, fie voi fi împins din spate cu lovituri – așa cum de exemplu, mama obișnuia să țipe la mine când eram copil și nu voiam să fac ceva, iar apoi începeam să o fac cu o viteză crescândă.

Adică, nu pot scăpa de această cale. Va trebui totuși să apăs acele taste. Pur și simplu, dacă omul este nebun, merge pe calea suferinței. Dar nu voi putea niciodată să apăs o tastă fără să recunosc că este importantă, că este bună. Chiar dacă nimeni nu m-ar obliga la o astfel de acțiune, eu însumi aș ajunge în cele din urmă să simt că este necesară.

Din Lectia zilnica de Cabala 19/04/26, Rabaș – Art.1, 1986-Moise a plecat

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce fel de onoruri poate folosi omul pentru a se îndrepta pe sine spre scop?

Răspuns: Vorbim despre onoruri îndreptate nu către noi, ci către măreția Creatorului, pentru a ridica importanța scopului, măreția Creatorului, deasupra propriei ambiții și vanității, care se străduiesc constant să îndeplinească dorința înnăscută de a primi. Acestea pot fi satisfăcute de un grup care mă onorează, şi eu îmi pot satisface și eu propria vanitate.

Dacă, în loc să mă umplu cu diverse forme de onoruri în această lume sau în lumea următoare, în loc de temeri pentru mine sau pentru copiii mei sau griji pentru prezent sau viitor, am o teamă că l-am umplut pe Creator cu intenția de a dărui și încep să aduc omagiu măreției Creatorului, spre gloria cerului, atunci măreția Creatorului va deveni mai importantă decât iubirea mea de sine.

Nu este vorba că Creatorul are nevoie de o astfel de adorație din partea mea, ci îmi oferă oportunitatea de a ieși din Kelim (vasele) ale mele și de a începe să mă gândesc la dăruire. Când mă gândesc la dăruire, întreaga lume spirituală trece prin mine și devin una cu ea. Din partea Creatorului, intenția Sa de a face pe plac creaturilor Sale poate fi realizată doar în așa fel încât, dacă vreau să mă umplu pe mine însumi, trebuie mai întâi să-L umplu pe El. Dacă mă umplu mai întâi pe mine însumi, atunci atât plăcerea, cât și dorințele dispar imediat, drept urmare mă regăsesc din nou gol.

Pentru a oferi creației oportunitatea de a fi umplută infinit și veșnic, adică pentru a ne da un sentiment al eternității existenței noastre, Creatorul a pregătit Kli-ul Său, nevoia Sa, pentru noi ca și cum El ar avea nevoie de atenția noastră și s-ar bucura de ceea ce Îi oferim.

Astfel, lucrând în modul dăruirii, încep să mă bucur de oferirea de plăcere Creatorului, și cu cât eu Îi dau mai mult, cu atât mă bucur mai mult. Acest proces poate fi continuu și poate dura pentru totdeauna; aceasta se numește viață veșnică.

Din Lecţia zilnică de Cabala 17/04/26, Rabaş – Art.26, 1988-Care este diferența dintre lege și judecată în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ce este un efort suplimentar? Este vorba de aplicarea unui efort suficient pentru a primi un Kli mai mare și apoi devine posibil să primești împlinire. Dar cum pot ști asta? De aceea se numește muncă deasupra rațiunii.

Nu am capacitatea de a lucra cu niciun fel de control asupra acestui lucru. Mai mult, ce înseamnă că îmi pot evalua munca? La urma urmei, ar trebui să lucrez fără nicio recompensă, fără nicio critică, fără nimic.

Dacă vreau să mă ridic la un grad superior, atunci acum trebuie să mă străduiesc fără efort, necerând nicio plată pentru asta, pur și simplu să dau totul tuturor. De ce? Pentru că vreau să urc la un grad spiritual superior. Așadar, urc, o fac. Dar este imposibil.

Lumina înconjurătoare mă corectează acum într-o oarecare măsură. Mă susține oferindu-mi o anumită iluminare la un anumit nivel spiritual al vieții. Acum vreau să o trezesc, astfel încât să-mi trimită o forță și mai mare. Dar în primul rând, de ce aș vrea asta? La urma urmei, la un grad superior trebuie să renunț la multe lucruri, să vreau mai puțin pentru mine și să dau mai mult. Cum pot face asta?

Asta înseamnă că trebuie să iau din nou o parte din dorințele mele egoiste și să le corectez. Cu ce ​​forță pot face asta? Lumina înconjurătoare nu strălucește încă asupra mea și nu-mi dă aceste forțe. Trebuie mai întâi să fac un efort.

Și bineînțeles, eforturile mele sunt în Lo Lişma. Adică, trezesc asupra mea o acțiune nenaturală, care nu este încorporată în natura mea și o trezesc indirect. Eu nu o pot face direct. Dacă aș putea deschide ușor robinetul luminii înconjurătoare, astfel încât să vină mai mult la mine, dacă ar fi în puterea mea aș fi dobândit deja Kelim de dăruire. Dar nu sunt capabil să fac asta.

Deci, cum pot influența în continuare răsucirea acestui robinet, astfel încât să mă deschidă și să mă corecteze mai mult? Pentru aceasta, există acțiuni indirecte pe care le efectuez fără să înțeleg. Eu nici măcar nu înțeleg ce fac. Nu mă pot izola niciodată de dorințele mele.

Cum pot face asta dacă mă aflu în această natură? Prin urmare, munca are loc atunci când omul „merge prin deșert”. Există conceptul de „steaguri” (sub care steag stă omul), iar porțiunea din Tora în sine se numește Bamidbar (În deșert). Muncim în Lo Lişma, și prin aceasta ajungem la Lişma.

Din Lecția zilnică de Cabala 02/05/26, Rabaș – Art.32, 1991-Ce sunt steagurile în muncă

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Pe calea spirituală, omul descoperă, în mod repetat, că atunci când cere ceva specific, primește ceva complet diferit.

Răspuns: Chiar dacă sunt angajat în munca spirituală, să zicem, la gradul „X”, atunci pentru mine, „X + 1” este egal cu infinitul. Nu sunt capabil să fac, să gândesc sau să simt nimic care aparține acelui grad. Nu am niciun ecran; dorința mea la gradul X + 1 este o Klipa. Cum pot lua aceste dorințe și să vreau opusul în ele? Mi se pare nefiresc; nu corespunde naturii mele.

Să presupunem că acum trăiești, ai o cameră și niște haine. A renunța la toate acestea acum, înseamnă că ai renunța la tot, ai renunța la camera ta, la hainele tale și te-ai mulțumi cu o singură pereche de pantaloni și o cămașă. Există oameni care trăiesc așa. Nici măcar nu ai mai avea nevoie de cameră. Ai fi capabil să renunți la tot.

Acum, să presupunem că ai făcut această corectare, și în loc de o cameră, ți se oferă un apartament bun, plin cu tot confortul și cu lucruri frumoase. Mașina ta este parcată în fața clădirii. Dar ți se spune: „Tot ce ai nevoie este o cămașă și o pereche de pantaloni. De ce ai nevoie de toate acestea? De ce ai nevoie de un apartament atât de mare? Există mult spațiu în curte. Renunță la el.”

Cu alte cuvinte, te afli în mod repetat într-o stare în care nu ai puterea să efectuezi corectări și nicio posibilitate de a cere ca aceste corectări să vină la tine.

Întrebare: Dar nu ai putea spune: „Am renunțat la apartament și acum am primit în schimb un palat”?

Răspuns: Nu. Faptul că ai renunțat la apartament este adevărat. Ulterior, primești un palat. Dar, din moment ce îl primești în linia stângă (dorințe necorectate), simți că acest palat este rău pentru tine. Dacă te-ai bucura pur și simplu de palat, ai coborî în Klipot, ai uita de Cabala și ai uita de scopul creației.

În lumina înconjurătoare, dezvălui ce este cu adevărat acest palat. Nu vine la tine ca o plăcere și mai mare. Altfel, toată lumea ar renunța la ceva mic pentru a primi ceva mai mare.

Munca spirituală nu este niciodată o cale directă către corectare. Nu avem absolut nicio abordare directă către ea. În munca noastră, totul se întâmplă indirect.

Mi se dă posibilitatea de a trezi acest lucru, de a fi cauza sa. Dar munca în sine se face de Sus. De aceea este o chestiune atât de complexă. Nu simt că lucrez eu, pentru că nu lucrez direct la corectare. Nu simt că Creatorul se raportează la mine într-un mod direct, ci întotdeauna prin revelații atât de neplăcute, dificile. Uneori există unele plăcute, dar doar pentru a-mi da putere.

Omul care lucrează corect și avansează cu adevărat simte revelația și o mică iluminare doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Aceste iluminări care le arată ceva, sunt revelate pentru momente foarte scurte, să zicem, cinci minute pe zi. În tot restul timpului el lucrează prin efort. Și acest lucru aduce beneficii până când efortul în sine se transformă în lumină.

Dacă efortul este cu adevărat de dragul dăruirii, atunci există lumină, există plăcere din efortul în sine. Într-un astfel de caz, acest efort devine îmbrăcat în lumina Hochma.

Gândiți-vă doar cât de opuși suntem față de dăruire, în Kelim ale noastre, în pregătirea noastră, în simțirile noastre și în gândurile noastre. Vedeți cum, prin Klipot, suntem atrași spre corectare.

Din Lecția Zilnică de Cabala 02/05/26, Rabaș – Art.32, 1991-Ce sunt steagurile în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Omul care se străduiește spre spiritualitate vede în ce măsură este opus Creatorului și că nu are nicio posibilitate de a se schimba singur pentru a dobândi forma opusă. Doar ajutorul de Sus poate aduce această transformare.

Și apoi, din aceste reflecții dureroase, se întoarce către Creator. Ulterior, omul înțelege că această formă opusă și adevărata formă pe care trebuie să o primească dacă Creatorul îl ajută, i-au fost revelate în mod intenționat, astfel încât să le poată simți în sine. Acest lucru nu este doar pentru ca el să se simtă rău într-una și bine în cealaltă și să simtă aceste stări ca fiind bune și rele, ci pentru ca în urma acestei clarificări, să dorească să adere la Creatorul Însuși.

Ambele forme, care par atât de opuse omului și sunt percepute în acest fel de simțurile sale, sunt de fapt doar un mijloc de a se contopi cu Creatorul.

Adevărul se află deasupra acestor două forme. Spre deosebire de statutul Creatorului, care există deasupra acestor calități, dacă omul renunță la atitudinea sa față de propria stare fie din cauza frivolității, fie din cauza greutății gândurilor, atunci el dispare cu totul din spiritualitate.

Nu există o stare intermediară între frivolitate și seriozitate. Aceasta este starea unui om obișnuit de pe stradă care nu își corelează în niciun fel calitățile cu calitățile Creatorului. În spiritualitate, acest concept nu există.

De aici, concluzia este că cea mai importantă muncă a noastră este să ajungem la o rugăciune, ceea ce se numește muncă în inimă. Dar aceasta se desfășoară tocmai cu seriozitate, deoarece seriozitatea nu înseamnă că îmi văd calitățile ca fiind opusul Creatorului și doresc să le corectez, ci un nivel superior acestuia. Pentru că văd lucrurile așa, le înțeleg și mă străduiesc să-mi corectez calitățile, mă supun Creatorului și accept sfatul Lui de a merge și de a le corecta prin credință mai presus de rațiune.

Din Lecţia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→