Întrebare: Dacă vrem să vorbim cu publicul despre subiectul „familie”, de la ce ar fi de preferat să începem discuția în conferința de introducere?

Răspuns: Cert, este de preferat să începi discuția cu o explicație a naturii bărbatului și a naturii femeii, pentru ca asta face de fapt fundamentul. Dar, este indicat să deschizi pe departe explicația despre natura lor. Este un subiect foarte serios.

Mai întâi, trebuie să le explici că familia nu este construită pe iubire, ci pe respect reciproc, pe completarea unuia cu celălalt, pe prietenie, pe ajutor reciproc, pe dorința de a se înțelege unul pe celălalt și, lucrul de bază și cel mai important pe care e construit familia este concesia reciprocă.

O conexiune adevărată între un bărbat și o femeie este construită pe concesiunea reciprocă. Sub nicio formă sau modalitate nu corectăm partenerul, nu încercăm să vorbim despre greșelile lui; din contră, îl acceptăm așa cum e și încercăm să devenim cineva care îl completează.

Un om este o entitate egoistă direcționată în ea spre beneficiul propriu. Când altcineva este în fața lui și el nu-l poate exploata, în momentul acela este ca și cum s-ar încărca cu electricitate și, o scânteie începe să „zboare” între ei, pentru că și celălalt este un egoist.

Putem să trăim în pace într-o astfel de situație? Pentru o anumită perioadă, cât suntem „amețiți” de iubire, suntem plini de fericire și gata de orice. Când însă trece asta și îmi cade după ochi vălul iubirii, bag de seamă că trăiesc lângă un egoist ca și mine, chiar dacă am crezut că totul va fi pentru mine și de dragul meu și că lucrurile vor fi bune și plăcute cu cealaltă jumătate a mea. Dintr-o dată totul este invers. Este deci necesar să aranjăm totul diferit, nu sub influența nebuniei iubirii care ne prostește, ci cu bunul simț al cunoașterii.

Cum să putem coexista în pace? Treptat, facem oamenii să înceapă să vorbească neutru despre relațiile complicate dintre ei, să discute despre ele ca fiziologie.

Ei nu trebuie să discute despre o anumită familie, ci să clarifice în general ce este o familie, ce este o ființă umană și asta îi va duce departe de ei, îi va scoate în afară, fiindcă, dacă este o astfel de problemă la oricine, atunci ei vorbesc despre problemă generală. Ei coboară tensiunea dintre ei și trec la filosofie, unde vorbesc în general și descoperă natura femeii și a bărbatului.

Ei sunt asemănători într-un fel și diferiți în alt fel. Sunt asemănători prin faptul că amândoi sunt egoiști și sunt diferiți prin faptul că egoul se manifestă în diferite moduri în fiecare din ei, în funcție de hormonii lor și de sistemele lor fiziologice.

După asta, putem trece la următoarea problemă, problema căsătoriei. Căsătoria este un legământ, un legământ complementar: eu am nevoie de ea și ea are nevoie de mine.

Când noi doi înțelegem asta, va fi clar pentru noi că esența naturii noastre este primirea: eu vreau tot timpul să primesc de la partener. Așa începem să-i învățăm pe oameni bazele Înțelepciunii Cabala.

Nu este aici nicio provocare! Eu vreau haine curate, cina gata, o locuință ordonată, iar partenera meu vrea să vadă un bărbat în casă, un soț, un tată cu tot ce implică asta. Este posibil să satisfac cerințele partenerului? Vrem să o facem?

Fiindcă, în general, amândoi muncim, avem copii, anumite obligații după muncă (bănci, cumpărături, etc) este obiectiv posibil să cerem de la partenerul nostru îndeplinirea tuturor cerințelor noastre?

Dacă vedem lista cererilor reciproce, atunci vom înțelege că, de fapt, nu ne-am cunoscut niciodată. Nu am înțeles ce a vrut ea de la mine, până la urmă, asta nu e natura mea. Ea nu mi-a spus niciodată nimic, ci a așteptat să ghicesc eu singur.

Așa arătăm oamenilor că problema în familie este faptul că suntem egoiști – fiecare din noi stă și așteaptă ca celălalt să-l umple, chiar și atunci când el nu spune celuilalt nimic despre asta. Astfel, el este mereu rănit așteptând să vadă când, în sfârșit, partenerul îl înțelege.

Această cale este complet greșită. Haideți să nu începem să ne apropiem unul de altul în funcție de distanța listei de cereri: eu cedez-ea cedează, eu fac ceva pentru ea-ea face ceva pentru mine. Chiar dacă vedem fiecare lista celuilalt, nu ne putem ține de ea.

Hai să facem acest lucru mult mai simplu: începem să cedăm și să ne facem plăcere unul celuilalt, ne transformăm în prieteni care se ajută unul pe celălalt. Eu mă gândesc ce să fac pentru ea, ea se gândește ce să facă pentru mine, începem să ne jucăm jocul „metoda concesiilor reciproce”. Acesta este un joc, dar intrăm în el. Fiecare se gândește la felul în care să dea partenerului ceea ce acesta așteaptă acum de la el.

Dacă comunicăm în această formă, începem să ne educăm și să interiorizăm în noi acest obicei al conexiunii reciproce și, ca rezultat, se crează între noi ceva numit „iubire reciprocă”. Aceasta nu este aceeași iubire în care ne sărutam la lumina lunii, ci este o iubire apărută pe baza concesiilor reciproce. Construim asta în noi și, atunci creăm ceva comun, nu „el” și „ea”, ci ceva numit „familie” sau „cuplu”.

Lucrul principal aici este să arăt partenerului că, cu toate că fierb de nervi și de dezacord cu el, fac efortul să mă adresez lui cu calm, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Aceste concesii se realizează ridicându-mă peste egoul meu. Și nu ascund asta fiindcă îl învăț pe celălalt, îi dau exemplu. Și dacă unul din parteneri nu e gata să se ridice peste sine, celălalt trebuie să-l ajute.

Omul trebuie să se transforme în cineva care include în el cel puțin două imagini. O imagine este aceea la timpul prezent – îmi urăsc cealaltă jumătate. Iar, pe de altă parte – în ciuda acestui lucru mă port bine cu ea (cu jumătatea), frumos, corect și, atunci, ea va vedea că mă ridic peste mine însumi.

Trebuie să ne jucăm cu asta. Nu avem altă cale de a ne salva familia. Egoul a crescut. Dacă nu acum, în câțiva ani oamenii nu vor mai fi în stare să trăiască unul cu celălalt. Ei trebuie să intre în această imagine și să o trăiască astfel încât o impresie din asta să rămână în ei.

După asta, le dăm temă pentru acasă: până mâine nu vă spuneți niciun cuvânt rău unul altuia, din contră, zâmbiți și bucurați-vă de urcarea interioară și de lupta cu voi înșivă.

Până la urmă, ei primesc plăcere. În primul rând fiindcă se supun pe ei înșiși și apoi fiindcă prin asta se conectează cu alții, ceea ce le dă un plus de plăcere pe care nu au trăit-o înainte. Cu alte cuvinte, obțin aici o componentă spirituală.

O familie este un grup care este creat urmând concesii reciproce și, ca rezultat al acestor concesii, ei fac o conexiune numită „iubire”. Iubirea este creată numai atunci când înțelegem cât depinde de noi să ne completăm unul pe altul și să încercăm să facem asta.

Ce înseamnă „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”? Iau dorințele ei și încerc să le îndeplinesc. Ea ia dorințele mele și încearcă să mi le îndeplinească.

Lor însă nu le vorbim despre asta ci îi aducem pur și simplu la concesii reciproce, îi facem să acționeze în cadrul familiei conform Înțelepciunii Cabala.

Treptat, natura noastră anterioară dispare undeva înăuntru și pe ea este construit un strat de relație nouă, reciprocă, între unul și celălalt și care devine proprietatea noastră comună, o avere, comoara familiei. Până la urmă, din ea este născută iubirea. Asta se numește iubire adevărată: „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.

Din „Discuție despre familie” 28/5/2014

 

Filed under: Educatie, Educatie integrala | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Unde suntem azi? Poporul lui Israel a ieșit din Egipt, a primit Tora pe Muntele Sinai, a înțeles că are un fel de sarcină, o misiune și, ce urmează? Ce fel de misiune e azi în fața noastră?

Răspuns: sarcina noastră actuală este să dezvoltăm poporul lui Israel în țara lui Iasrael astfel ca ei să știe ce vor trebui să facă pentru a se întreține și a continua să existe.

Când poporul nostru își va asigura existența, ei vor trebui să explice de ce există, pentru ce scop mai înalt. Numai dacă vom avea grijă de acest scop înalt și vom dori să aducem întreaga omenire la adeziunea cu Creatorul, vom merita să fim conectați cu El.

Această cunoaștere trebuie să ajungă la oameni și noi vom atrage Lumina care trebuie să ne ilumineze când mergem să ne întâlnim cu ei, prin dorința noastră de corectare și vom aduce exemplu întregii lumi. Dar, dacă nu ne conectăm, atunci aceeași Lumină ne va ilumina din spatele Ei.

Dacă nu suntem gata să atragem această Lumină, ni se va revela în forma ei opusă și, ca rezultat, vom trăi necazuri teribile, războaie, dezastre, un alt holocaust ca cel prin care am trecut în urmă cu 70 de ani.

Vedem de la zi la zi cum se dezvoltă situația din lume și cum devine din ce în ce mai rea. Toți în lume încep să vorbească despre antisemitism ca și cum acesta ar fi un fenomen normal. Nimeni nu mai acuză asta și nu-l mai consideră ca fiind ceva rău. Anglia, Scandinavia și Spania, mai ales ele, sunt recunoscute ca fiind deschis antisemite, ca și cum ar fi de la sine înțeles.

În fapt, au dreptate, până la urmă, noi nu am transmis lumii metoda corectării. Nu ne-am îndeplinit obligația.

Comentariu: Problema este că nu toți cred că aceasta este cu adevărat obligația noastră, funcția noastră.

Răspuns: Trebuie să ascultăm ce spun înțelepții, cabaliștii. Nu avem de ales. Nu vom obține niciodată adevărul atâta timp cât nu ne vom corecta și nu vom ajunge la revelare. Deci, nu putem sta și să așteptăm până când ne devine cunoscut adevărul. El nu ne va fi niciodată adus la cunoștință dacă nu avansăm spre el.

Salutăm pe toți din această lume care vor să se conecteze și să se unească. Nu trebuie să așteptăm până când se deschid cerurile și vedem Lumea Spirituală. Stați în cercuri cu alții și, în 20-30 de minute, veți vedea cum începem să simțim această putere înaltă. În centrul cercului, în centrul conexiunii noastre, vom simți originea unei forțe unice.

Acest lucru este posibil și trebuie făcut repede în tot poporul lui Israel! Problema este că nu degeaba acest popor este numit „încăpățânat”. În ciuda la toate acestea, voi nu trebuie să disperați pentru că, voi, poporul lui Israel, în relație cu întreaga lume, sunteți precum Cohenii și Leviții în poporul lui Israel.

Deși nu suntem gata pentru a fi Coheni și Leviți, nouă, poporului lui Israel care tânjește să fie Yașar El (Direct la Creator), ni se va cere să devenim ei (Coheni și Leviți), fiindcă lumea va cere asta de la noi.

În momentul în care vom începe să înțelegem serios această misiune și în momentul în care vom începe să îndeplinim această unificare a poporului lui Israel, întreaga lume se va așeza. Toată lumea se va uita la noi și va spune „Uitați-vă ce fac ei! Vom aștepta. Ei au pornit ceva special”.

Națiile lumii vor simți asta fiindcă în ei sunt rădăcinile spargerii cauzate de păcatul lui Adam Ha Rișon cu Pomul Cunoașterii și, dacă Israel începe să corecteze acest păcat, atunci națiile lumii vor simți asta „Oh, ei fac corectarea! Nici n-am știut că acest lucru a fost posibil de corectat și, să ne apropiem așa cum o fac evreii”.

Națiile lumii își vor schimba imediat atitudinea față de noi. Vom începe corectarea și acest lucru va fi cunoscut imediat întregii lumi. Nici nu va trebui să facem cunoscut acest lucru. Nu demult, am publicat un articol mare într-un ziar american cunoscut New York Times și după aceea, în ziarul englez The Telegraph și în ziarul italian Corriere de la Sera. Dar, în viitor, nu va fi nevoie de vreun fel de reclamă. Națiile lumii vor scrie ele despre asta fiindcă o vor simți ele însele.

Dar, dacă noi nu aducem această corectare și nu ne îndeplinim misiunea, antisemitismul, la care suntem acum martori, va continua să crească. Veniți! Să trecem rapid deșertul și să ajungem în țara lui Israel.

Din KabTv „Capitole din Tora cu Șmuel Vilozni” 2/2/2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Dacă o persoană nu simte că tot ceea ce se întâmplă în interiorul ea și în toată realitatea, vine de la Creator, care este singură sursă a vieții, asta se numește pedeapsă, deși sentimentul de detașare vine tot de la Creator, și nu este dorința persoanei. Nu este o pedeapsă mai mare decât să fii detașat de Creator, ceea ce înseamnă că uiți că totul vine de Sus, de la El.

O persoană ar trebui să își reînnoiască în mod constant, contactul cu Creatorul, să-și ia în considerare gândurile, și să decidă cum să răspundă la fiecare apel venit de la El. Ce mi se întâmplă mie nu are nicio diferență. Ce este important, e că totul vine de la El: și gândurile negative și cele pozitive. Într-un moment Îl binecuvântez, iar în altul Îl blestem; într-un moment vreau să îmi amintesc că El este peste tot, și în altul nu vreau să îmi amintesc că El există, dar tânjesc după plăceri fizice, corporale.

Dar El le trimite pe toate acestea, iar noi trebuie să examinăm toate aceste situații, care, în majoritate, sunt neplăcute. Este așa pentru că Creatorul îmi arată în ce măsură eu mă scufund în egoul meu superficial, umil, în timp ce trebuie să găsesc răspunsul corect, și să înțeleg de ce Creatorul îmi trimite astfel de dorințe și gânduri, și de ce vreau să reacționez în acest fel, și nu cum ar trebui.

Dacă lucrez în acel fel, încep să simț că am nevoie de sprijin și că e imposibil să mă descurc singur. Pot să ies din grup și să mă descurc singur doar în viață mea fizică, ascunzându-mă de Creator și fără să mă simț vinovat în niciun fel, dar dacă vreau într-adevăr să înaintez, eu imediat simt că trebuie să îmi clarific relația mea cu El.

Cu nimeni altcineva din lume nu îmi stabilesc conturile, decât cu El, pentru că El este singură sursă. Prin urmare, eu simt că trebuie să fiu într-un grup, conectat cu un profesor și că am nevoie de sprijin.

În acest caz, deja întăresc legătură cu prietenii și cu profesorul și încep să ascult. Este așa pentru că am nevoie de un sfat privind ce să fac în scopul de a fi constant conectat cu Creatorul și să nu uit de El, să văd corect că fiecare moment din viață mea vine de la El. Trebuie să țin minte că până și gândurile mele cele mai banale și dorințele mele fizice, vin de la El. Totul vine de la El cu scopul de a mă împinge la o și mai mare atașare de El, la apropiere.

Acesta ar trebui să fie răspunsul meu. Înseamnă că noi vorbim aceeași limbă. El îmi trimite diferite apeluri, iar eu răspund la ele: „Eu înțeleg și mă apropii din ce în ce mai mult de Tine.”

Astfel, mă apropii de Creator și Îl percep la o rezoluție mai mare și mai clară. Încep să Îi învăț limbă. Sunt multe limbi pe lume care nu ne permit să ne înțelegem unul pe altul. Aici învăț limbă Creatorului: cum El mi se adresează și cum eu ar trebui să Îi răspund.

Dacă o persoană și grupul se concentrează în acest fel, ei reușesc foarte repede, și ajung la contact cu Creatorul, căci El începe să ne învețe în fiecare moment din viață noastră.

Toată creația este influențată în acest fel de către Creator și astfel avansează și se apropie din ce în ce mai mult pe drumul ei înapoi spre Creator. La început, a avut loc emanarea lumilor de sus în jos și spargerea, apoi istoria umană a evoluat, iar acum începem să ne înălțam cu scopul de a ne întoarce la lumea Infinitului.

Din congresul din Franța, „Unul pentru toți și toți pentru unul”, ziua a două, 5/10/14, lecția a patra

 

Filed under: Congrese, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

În muncă spirituală noi înaintam pe linia dreaptă, către dăruire, apropiere și unitate. Și tot ce se trezește în noi împotrivă acesteia, este ceea ce trebuie să corectăm. Doar atât! Tot restul este făcut intenționat și nu este subiectul niciunei corectări. Noi avem toate felurile de tulburări, astfel încât să alegem mai clar ce ne e necesar. Asta este așa, pentru că noi să începem să alegem de la Providență generală, care nu e subiectul vreunei corectări, sau a unei cunoașteri individuale, personale a Creatorului. În mod special, că urmare a eforturilor noastre, ni se arată cât de nepregătiți suntem pentru asta.

De ce? Pentru că astfel să cerem ajutor de sus.

Forțele declanșate specific în acest loc al unității și care ne împing departe unii de alții, sunt o expresie a vasului spart.

În mod special, nu trebuie să ratăm aceste dorințe și caracteristici. În momentul în care șarpele se arată în interior, tu trebuie imediat să îl prinzi, să îl sufoci constant, și să nu îi dai drumul. Ți se pare că l-ai strangulat, respiri ușurat și după aceea poți să îl îmbrățișezi. Dar, după un moment, el se trezește iar. Asta se întâmplă chiar și într-o secundă, și nu este nicio întrerupere! Și așa e bine. În mod constant, noi trebuie să facem astfel de mișcări de începere și oprire.

Cunoașterea râului este primul pas, și este foarte dificil. La fiecare nivel, va fi din ce în ce mai intens, și va fi necesară o atenție mai precisă, conștientă, sensibilă și analitică. „De ce se trezește acest sentiment, în ce scop, sau e doar o respingere? De ce asta? Pentru ce? Ce vrea să îmi spună Creatorul?”

Încep să asociez cunoașterea râului cu Creatorul: „Intenționat, El mi-a pus piedică.”

Când îi dăm unui copil ceva de făcut, bineînțeles că el încearcă să îl facă, căci înstinctul îl împinge înspre asta. Iar noi suntem conduși înainte, nu prin instinct, ci prin simțirea mediului. Grupul mă susține, mă obligă și mă direcționează. Este o tensiune în aer tot timpul, și o nevoie de o constanța, metodică muncă până la finalizarea corectării.

Grupul trebuie să mă împingă constant, și noi toți facem asta unul pentru celalt. La urmă urmelor, grupul nu este o echipă de angajați externi. Grupul este ceea ce noi organizăm și susținem, și motivul pentru care ne obligăm pe noi înșine. Și fiecare dintre noi, când simte presiune și rezistentă în interior, trebuie să simtă că grupul îl susține și nu îl va lasă să se odihnească sau să iasă din limitele lui. Această situație trebuie să fie constanța.

În mod clar, noi izbucniri ale egoului, furiei, respingerii, și necazului, vor fi declanșate. Iar grupul trebuie să trezească în noi un simț din ce în ce mai sofisticat de responsabilitate și nevoia de a lucra în special la noile senzații trezite în noi. Asta este așa, pentru că nimeni să nu fugă sau să încerce să se justifice spunând: „Toate acestea sunt proștii. Nu le vreau și nu mă mai interesează.”

Aceste probleme sunt foarte sofisticate, dar exact prin acest rafinament, noi începem să fim conștienți de Creator. Special în acest fel, eu învăț despre El. Așa cum în viață, când noi locuim cu cineva, începem să îl înțelegem prin tot felul de relații bune și rele, prin dânsul nostru comun. La fel și aici. Nu avem nicio altă cale de a deveni conștienți de Creator.

În aceste stări, noi trebuie să trecem printr-o sumă specială de mișcări comune necesare. Creatorul îmi arată trăsături negative, eu încerc să le înving, El iar îmi arată, și din nou înving.

Că o statuie aurită, făcută din tencuială acoperită cu aur, așa noi trebuie să ne acoperim dorință noastră pentru plăcere, cu o dorință de a dărui plăcere, adică să o folosim cu scopul de a dărui. Așa îmi apăr constant, tot felul de dorințe egoiste, negative, care se trezesc referitor la ceilalți, iar eu trebuie să le acopăr și să le transform în caracteristici de dăruire și iubire, în loc de ură. Noi avansam conform acestui principiu.

După ce am învățat un pic și am înțeles cum Creatorul se joacă cu mine, sunt pregătit să fiu mai aproape de El. Am trecut prin prima fază. Acum sunt conștient de El, Îl înțeleg, și pot cumva să Îi rezist. Am acumulat informații și experiență, și nu mai sunt la nivelul în care era posibil să scape de mine, să mă confuze cu o mică răsuflare. Eu deja înțeleg mai mult, am mai mult autocontrol, am adunat un grup adecvat mie, și m-am înconjurat de prieteni, etc.

În cele din urmă, după ce am învățat câteva caracteristici ale Creatorului, pot să fiu într-o interacție mai complexă cu El, iar El începe atunci să mi se dezvăluie mai mult.

El mi se arată: „Eu sunt aici, și cine ești tu?” Eu sunt și mai rău și mai egoist. Dar încep să înțeleg că toate acestea sunt expresii din interiorul meu, și din asta încep să înțeleg imagina opusă, pozitivă, corectându-mi trăsăturile, care deja au devenit trăsături comune.

Din prima zi a congresului din Sf. Petersburg, 7/12/13, lecția a două

 

 

 

 

 

Filed under: Congrese, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Baal HaSulam, în Arvut (Garanția reciprocă): „Prin această responsabilitate colectivă, fiecare membru al poporului era eliberat de grijă nevoilor propriului corp, și putea îndeplini Mitzva ‘Iubeste-ți prietenul că pe ține insuti’ în cea mai mare măsură, și dădea tot ce avea fiecărei persoane nevoiașe, fiindcă el nu mai avea grijă existenței corpului sau, căci el știa cu siguranță că era înconjurat de 600.000 de prieteni loiali, care erau gata să îl aprovizioneze.”

Voi reuși să ajung la garanția reciprocă, doar cu condiția că voi simți securitate personală. Această siguranță vine de la mediul care îmi arată că are grijă de mine așa de mult încât neutralizează în mine orice nevoie de a mă gândi la asigurarea existenței mele. Deci, depind de mediu. Lucrul cel mai important este să găsesc un mediu care mă va influența prin puterea garanției reciproce, astfel anahiland egoul meu și forțându-mă să uit de mine însumi și să îi iubesc pe ceilalți.

Asta înseamnă că totul este în mâinile societății care poate să mă transforme în prietenul tuturor oamenilor, doar dacă eu vreau asta. Este posibil să iei cel mai rău și indisciplinat om, și dacă noi toți îl înconjurăm cu garanție reciprocă, el va fi forțat să ajungă la iubirea celorlalți.

O persoană depinde de mediu 100%. Dar, muncă lui este să oblige mediul să îl influențeze cu ajutorul puterii garanției reciproce. În măsură în care el face acest lucru, în aceeași măsură el devine receptiv să primească de la alții puterea garanției reciproce, și astfel el ajunge la iubirea celorlalți.

Însă, acesta e un cerc închis. Nici măcar cel mai bun mediu nu va reuși să transmită puterea garanției reciproce unei persoane, dacă ea este insensibilă. Noi observăm în interiorul nostru, cât suntem de insensibili la influențele exterioare. În copilărie, părinții noștri încearcă greu să ne influențeze, dar noi îi desconsideram. Deci, o persoană trebuie să influențeze societatea, și în măsură în care face asta, el devine din ce în ce mai sensibil la influența societății.

Influența trebuie să fie reciprocă. Noi nu putem luă oameni obișnuiți, și să îi înconjurăm cu puterea garanției reciproce, pentru că vor deveni și mai mari egoiști. Trebuie să îi educăm astfel încât ei să înțeleagă că asta merge doar așa: Eu a€“ față de societate, și societatea a€“ față de mine. Dar, dacă grupul mă influențează și îmi da puterea garanției reciproce, atunci, asta mă schimbă pe mine și mă direcționează spre iubirea celorlalți.

Din a treia parte a Lecției zilnice de Cabală, 5/28/14, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Garantia reciproca, Lectia zilnica, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Cabaliștii spun că atunci când un om descoperă lumea spirituală, el înțelege că toată viața lui anterioară a fost un vis. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Uneori ni se pare că trăim într-un vis. Și uneori, visele sunt atât de puternice și de clare că au un mare impact asupra noastră, uneori mai mare decât ceea ce se întâmplă în viață. Aceste vise au un impact așa de adânc prin sentimentul pe care îl lasă.

Uneori, visul de noapte continuă evenimentele care au avut loc în timpul zilei și este greu de descifrat dacă omul este treaz sau adormit.

Întrebare: De fapt nu ne-am trezit?!

Răspuns: Întrebarea este dacă ne-am trezit cu adevărat sau doar visăm că ne-am trezit?

Dacă ne uităm la realitatea noastră, putem vedea atunci cât de limitați suntem. Percepem această realitate cu cele cinci simțuri: vedere, miros, auz, gust, pipăit și nimic altceva! Poate că sunt alte căi de percepere a realității indisponibile nouă?

Suntem lipsiți chiar și de realitatea percepută de animale. De exemplu, un câine percepe o lume a mirosurilor, un șarpe percepe lumea prin modele de căldură. Șarpele vede imaginea lumii făcută din pete calde și reci, ca pe pixelii de pe un monitor.

Trăim într-o lume în care e posibil să descoperi ceva nou în fiecare minut, dar nu simțim de unde vine. Universul crește, întreaga noastră viață se dezvoltă și, poate că asta are loc după un anumit program? Trebuie să existe un program al Creației?

Vedem că în lume totul are loc după legi clare și neschimbătoare. Dacă în viața noastră au loc unele evenimente întâmplătoare asta înseamnă că n-avem nicio idee de unde vin. Nu există dubiu că acestea au fost rezultatul legitim al unei formule.

Întrebare: Eu sunt în vis sau în viața reală?

Răspuns: Este imposibil de determinat.

Întrebare: Eu văd totuși o cameră în jurul meu, obiecte diverse, oameni?

Răspuns: Poți simți toate acestea la fel de bine și în vis. În vis și în realitate vedem totuși și unele imagini pe care, în acel moment, nu suntem în stare să le determinăm ca fiind reale sau false.

Numai după ce ne trezim putem spune dacă înainte am dormit. Până în prezent, trăim această viață și încă nu ne putem trezi. În această viață visăm că uneori suntem adormiți sau treji și, în afară de asta, nu știm nimic altceva. Poate că sunt niveluri mai înalte de somn și trezire acolo? Cabala vorbește despre astfel de niveluri.

Un om poate obține deschiderea ochilor prin studiul Cabalei și să se ridice la nivelul la care să i se reveleze întreaga realitate. Asta se întâmplă când el înțelege că a fost adormit toată perioada dinainte.

În timpul nostru, în generația noastră, suntem obligați să ne trezim și să ieșim din somnul în care suntem fără să înțelegem scopul vieții noastre. Cabala ne dă metodologia prin care ne putem trezi cu adevărat.

Din Programul radio 103 FM Israel din 8/02/2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: La maturitate, omul începe să înțeleagă că timpul este limitat. Se uită înapoi și analizează cât de mult și-a orânduit viața și dacă mai este încă timp să schimbe ceva.

După studiile sociologice, oamenii încetează să-și mai facă griji despre viitorul lor după 65 de ani și-și dedică mintea memoriilor vieții pe care au trăit-o.

Acest lucru se datorează fricii de viitor, de necunoscut, de incertitudinea morții și a existenței noastre temporare. Care este perspectiva ta cu privire la tema vieții noastre limitate și cum ar trebui să ne raportăm corect la timp?

Răspuns: Timpul este un pentru noi un concept foarte concret. Nu îl simțim atât de ascuțit în timpul copilăriei, dar cu cât omul crește și devine adult, timpul devine din ce în ce mai important pentru el.

Deoarece copilul crește, el începe treptat să înțeleagă, ca rezultat al conexiunii lui cu mediul, ce este timpul. Copiii mici și bebelușii nu simt cu adevărat timpul, dar mediul îi presează și îi plasează în îngrădirea de timp. Ei trebuie să se scoale la timp, să mănânce la timp, să meargă la școală la timp, să se întoarcă acasă și să meargă la culcare. Un copil nu vrea aceste îngrădiri dar, neavând de ales, este forțat treptat să le accepte. Astfel, ne obișnuim să fim constant constrânși de timp.

Apoi începem să studiem și să muncim și asta agravează și mai mult îngrădirea timpului. Pornim o familie și ne luăm responsabilități și mai mari. În cele din urmă, timpul devine o povară grea pentru noi și ne înrobește.

Acest lucru continuă până când ne pensionăm. Toată această perioadă ne-am simțit înlănțuiți de timp prin diferite obligații, timpul este polițistul nostru cel mai important care ne cere permanent să ne supunem și să ascultăm. Există totdeuna opțiunea de a fi blamați din perspectiva timpului: „Unde ai fost atât de mult timp și ce-ai făcut? Când te întorci?”etc.

Chiar și copil, omul simte că timpul este limitat. Un copil nu vrea să se simtă legat de timp dar i se cere tot timpul să fie îngrădit de el și să se adapteze. Pentru copil, asta este o problemă și încearcă să se lupte cu timpul. El vrea să se joace și nu vrea să fie legat de limitarea timpului între un moment și altul.

Când crește și devine adult, începe să înțeleagă că e fără rost să se lupte cu timpul și că, el poate decide doar cum să-l umple. Atunci el începe să curgă împreună cu timpul încercând să facă cât poate de bine în timpul ce i-a fost dat. Deci, el își evaluează obținerile și, în funcție de acest criteriu, se compară pe sine cu alții: cât de mult succes are la vârsta lui față de colegii săi.

Suntem într-o competiție constantă. Timpul ne reține în plasa lui și este o povară grea pe umerii noștri, asta ne face sclavii lui.

Dar după vârsta de 50 de ani omul începe treptat să pălească. Deja nu mai are planuri mari ca înainte. Planurile lui devin treptat mai modeste, înțelege că trebuie să fie un echilibru și că el nu va mai putea să ceară atât de multă viață.

El simte limitele ei din ce în ce mai mult, nu poate lupta cu timpul și opțiunile lui de a-l umple devin din ce în ce mai limitate. De aceea, el preferă să petreacă mai mult timp cu familia și copiii lui, să se odihnească, să călătorească.

Conceptul de timp devine acum important din perspectiva cantității de plăcere și comfort pe care o simte în acel moment. El începe să trăiască mai mult în prezent și nu în viitor cum făcea înainte.

De aceea, oamenii vârstnici devin asemănători copiilor, fiindcă și copiii trăiesc de asemenea clipa respectivă.

Din KabTv „O viață nouă” din 22/04/2014

 

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment/Ask Question→

 

Noi trebuie să construim o linie între Lumina și Kli (vas), între dorință și Creator. Facem asta treptat, conform celor 125 de niveluri, construind intenția corectă de a ne formă doar cu scopul de a dărui celorlalți sau Creatorului. 

Pentru a face asta, eu primesc forță corectării din Lumina care reformează. Mă corectează și îmi da tot ce este necesar. Dar, depinde de mine să găsesc dorință arzătoare pentru scop, în interiorul meu. Eu trebuie să fiu factorul de inițiere; altfel, nu există nicio creație. La urmă urmelor, dacă eu vreau că Lumina să facă totul pentru mine, e că și cum eu nu aș există cu adevărat.

Inițial, Creatorul a creat dorință. Îi aparține Lui. Eu sunt acea dorință care fuge după Lumina, conform modului în care ea strălucește. De sus este ținut un joc cu mine, după cum a fost alegoric spus de către cabaliști, Creatorul se joacă cu Leviathan (balenă) pe care El l-a creat. Cu Lumina, El se joacă oriunde ea strălucește, acolo Leviathan se întoarce. Dar, asta încă nu înseamnă că eu exist cu adevărat, pentru că deocamdată sunt complet dirijat.

Chiar dacă eu înțeleg și simț că întreagă mea viață este că o fugă după momeală, această conștiință nu e meritul meu că un rezultat al eforturilor mele. Mi se da senzația că eu fug după momeală, și că nu sunt diferit de nivelul neanimat, vegetativ și animat.

Dar, în plus, mi se da Reshimo (reminiscență) care trezește în mine întrebările: „De ce fug? Care este beneficiul? Care este scopul?” Și după aceea, ei mai îmi dau o întrebare în plus, și anume „Care este scopul vieții?” Și asta se face pentru că eu să încep acum să lucrez pe cont propriu.

Atâta timp cât nu am întrebat „Pentru ce?”, aș putea să fug după diferite plăceri toată viață mea, ceea ce face toată lumea. Noi considerăm oamenii care sunt experți proeminenți sau oameni de știință faimoși, să fie deștepți, deși ei aleargă după momeli, la fel că toată lumea. Asta nu e surplusul lor, căci ei nu fac nimic și nu au nicio libertate de alegere. Privește lumea prin filtrul intențiilor, și vei vedea un gol. Nu există niciun nivel neanimat, vegetativ și animat, și nu există 7 miliarde de oameni, în schimb totul este pur. Nu există un loc în plus pe care o creatură trebuie să îl facă ea însăși. Doar câteva, în care s-a trezit adevărată întrebare despre semnificația vieții, pot produce o dorință independența. Chiar și această dorință le-a fost data de sus, dar ei trebuie să „lucreze” cu ea, prin muncă într-un grup.

Deci, de unde luăm putere pentru asta? Unde găsim metodă? Cum știm măcar ceea ce ni se cere?

De aceea a avut loc Shevirat HaKelim (spargerea vaselor). Dacă ar fi fost o creatură, nu ar fi avut nimic de făcut; nu ar fi fost capabilă să facă ceva. Nu e nicio întâmplare că Adam HaRishon (Primul om) era numit „înger”, pentru că aparținea nivelului animat. Dar, atunci când mai sunt alți oameni în afară de mine, care întreabă aceeași întrebare, atunci ne putem sprijini unii pe alții prin conexiunea întrebărilor noastre. Dacă învingem egoul nostru , atunci fiecare dintre noi implementează în toți dorințele lui arzătoare, surplusul lui, semnificația vieții fiind direcționată spre dăruire.

Și asta face posibil că noi să avansam.   În acest fel, eu folosesc dorințele pe care Creatorul le trezește în prietenii mei. Deși aceste dorințe nu sunt ale noastre, noi le implementăm în fiecare din grup, și asta deja este muncă noastră, mulțumită căreia noi formăm în fiecare o și mai mare dorință, o „valoare adăugată”. Esențial, în acest fel noi facem muncă Creatorului. Este clar că Lumina o face, dar noi o organizăm.

Așa noi reproducem operația pe care Creatorul a făcut-o în Ein Sof (Infinit), creând o dorință. Deși asta nu este un act de creație nou și neobișnuit, cu toate acestea, este un surplus adevărat. Creatorul a început creația, și în cele din urmă, noi o completama€¦

Din a două parte a Lecției zilnice de Cabală, 6/21/13, Zoharul

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

La un anume stagiu al dezvoltării, omenirea a găsit în sfârșit ocazia să-și înțeleagă răul egoist, natura ei josnică. Dacă ne uităm de aproape, pare să nu fie nimic bun în noi. Cele mai înalte și generoase fapte pe care le facem, le facem cu singurul scop de a-i exploata pe ceilalți.

Se întâmplă așa și față de preaiubiții noștri copii. Facem totul doar pentru beneficiul și plăcerea noastră. Un om este un egoist atât de mare, că acționează numai și numai într-o singură direcție, pentru el însuși. El nu este în stare să facă nicio altă acțiune. Întrebarea este, de ce ne-a creat Natura așa?

Întâi de toate, depinde de noi să fim conștienți de locul nostru în enormul mecanism al Creației. Ne regăsim în ea precum copiii mici care nu înțeleg ce fac aici pe Pământul acesta foarte mic raportat la dimensiunea universului infinit. Acest Pământ este precum camera copiilor noștri în care spargem totul ca niște copii obraznici, pe care părinții i-au lăsat nesupravegheați.

Și, dintr-o dată, ne amintim că dincolo de camera noastră există totuși și restul de casă și, după cum se pare, părinții sunt cei care ne-au creat. Natura nu este un mediu orb și sălbatic fiindcă nu se poate ca această lume să apară de la sine și din întâmplare. Se pare că sunt legi în ea pe care noi, schimbându-ne într-un fel, trebuie să le studiem și să le simțim.

A venit timpul să încetăm să alergăm nebunește precum copiii mici, luptându-ne cu noi înșine tot timpul. Haideți să ne oprim cel puțin un moment și să încetăm să ne certăm precum chiriașii aceluiași apartament. Va trebui în schimb să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, să privim în jur și să vedem ce se întâmplă. Poate vom reuși să găsim mai multe înțelesuri în viața noastră decât facem acum.

Până la urmă, suferim de pe urma conflictelor dintre noi și nu vedem nimic bun în această viață. Această întrebare preocupă omenirea din ce în ce mai mult și trebuie crezută. A venit poate vremea să abandonăm aroganța și ura fiindcă nu folosesc nimănui?

Aceasta este o caracteristică tipică timpului nostru. Dacă înainte omul a crezut că poate obține totul prin forță și va domina întreaga lume ca: Gingis Han, Iulius Cezar, Alexandru Macedon, Faraoni, Nabucodonosor, în timpurile noastre nu mai există dictatori mari, nici Hitler nici Stalin.

Omul de azi vede că nu există nimic etern în lume și că totul este depășit cu rapiditate. Deci nu exisită niciun motiv să ne pierdem viața dată nouă o singură dată. Omul ajunge subconștient la astfel de concluzii și intră în disperare.

Și totuși, adânc, pe fundul acestei disperări este o perlă minunată ce poate fi luată; este numită luna Elul. Este atunci când începem în sfârșit să înțelegem că tot ceea ce se întâmplă este pentru a ne învăța ceva. După o astfel de descoperire, începem deja o nouă dezvoltare și nu rămânem în interiorul conflictelor reciproce ce atrag națiuni întregi, ci ne ridicăm la un alt nivel de existență, un nivel sublim.

Luna Elul (lună calendaristică în calendarul evreiesc în care este Anul Nou și Iom Kipur – N.T.) este concepută pentru reînoire, pentru gândiri decisive legate de viața noastră. Trebuie să ne simțim starea prezentă ca fiind intolerabilă și să înțelegem că nu poate fi nimic altceva decât natura noastră egoistă. Depinde de noi să ne vedem cuprinși în această Natură enormă și cuprinzătoare, pură și exaltată, complet perfectă și infinită și, atunci vom fi șocați de starea noastră.

Cum se poate ca o ființă umană cu o astfel de inteligență și de dezvoltare emoțională, care îl plasează deasupra tuturor creaturilor, să se găsească în starea cea mai de jos, mai josnică și nemernică dintre toate, dăunător pentru el însuși și pentru restul Naturii? Nicio altă creatură nu este atât de dăunătoare!

Toate celelate acționează în funcție de inteligența lor, dar ascultă instinctele care le direcționează totdeauna spre situația cea mai bună. De aceea un animal nu greșește. Cea mai mică pisicuță nu va cădea de la înălțime, fiindcă se protejează instinctiv, pe când copilul mic poate să cadă deoarece el nu simte primejdia.

Ce rezultă de aici este că, odată cu dezvoltarea noastră emoțională și a inteligenței am obținut și libertatea de a alege și posibilitatea folosirii potențialului nostru înalt de dezvoltare fie corect, fie incorect. Aici este întreaga problemă.

Natura minerală, plantele și animalele nu au libertatea de a alege care să facă posibilă folosirea diferită a emoțiilor și a inteligenței. La ele totul e pur și simplu direcționat spre cel mai bun beneficiu propriu, aici și acum. Cu oamenii nu este nimic de genul acesta.

De aceea, oamenii, spre deosebire de pisică sau câine, își pot face singuri rău. În esență, asta se întâmplă. Avem cea mai mare inteligență față de restul creaturilor și totuși, o folosim în detrimentul nostru, fără ca măcar să înțelegem asta. Pănă la urmă, rezultă că ne săpăm singuri groapa pentru noi înșine.

Din KabTv „O viață nouă” 14/9/ 2014

Filed under: Criza, globalizare, Diseminare, Diseminarea Cabalei, Educatie, Educatie integrala | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Se spune că „dorința este în inimă copiilor lui Israel în orice moment, iar dacă ei ar fi cerut cu adevărat, ar fi fost recompensați cu prezența Divinității.” Ce înseamnă „Dacă ei ar fi cerut cu adevărat”?

Răspuns: O dorință puternică înseamnă că noi vrem doar un singur lucru, și nimic altceva: doar să fim incorporați unul în altul și în toți, așa încât să nu mai fie loc pentru nimeni în conexiunea dintre noi, și de fapt, se formează un vid spiritual. Noi avem o dorință arzătoare ca doar Creatorul să poată apărea în acel spațiu gol.

Un asemenea loc este descoperit între noi și nu aparține niciunuia dintre noi, iar în același timp, ne aparține tuturor. Nu există nimic din egoul nostru aici. Noi descoperim o dimensiune superioară în conexiunea dintre noi.

Egoul nostru este în exterior, iar noi ne adunăm înăuntru, așa încât, în centru este un spațiu gol care nu a existat înainte. Nu există așa ceva, un spațiu gol, dar aici este format, iar noi simțim că nu este nimic acolo, nici măcar Creatorul.

Am format o astfel de zonă, aruncând egoul nostru deoparte, iar dorințele noastre arzătoare de a fi incorporați unul în altul, sunt unite într-o intenție pură, prin repulsia noastră față de ego. Așa că, acest loc devine gol, și deja aparține unei alte dimensiuni.

Spațiul în care ne aflăm, aparține nivelului animat, iar zona goală este locul pentru formarea omului. Aici este locul unde Creatorul este revelat: primele 10 Sefirot, care suntem noi, cei incluși în această conexiune.

Din a două parte a Lecției zilnice de Cabală, 6/3/14, Shamati nr.66

 

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→