Trebuie să depunem eforturi cantitative şi calitative până când „mai mulţi bănuţi se adună până la o sumă mare”. Putem colecta eforturile noastre numai puţin câte puţin, deoarece acestea sunt rezistenţa interioară, depăşirea şi clarificare faptului că sunt opuse dorinţei noastre.

Aici sunt luate în calcul atât eforturile calitative cât şi cele cantitative, doarece poate exista o dorinţă care nu este încă clarificată suficient. Nu rezultatul este important ci mai degrabă efortul pe care îl face omul, care este absorbit de sistemul general şi care este un proces cumultativ. Acest lucru continuă până când devine posibil să se întoarcă la om şi să îi fie prezentat în întregime.

Omul nu poate acumula aceste eforturi, deoarece dacă le acumulează şi colectează, acestea i-ar slăbi căutarea. Dacă ar ştii exact, în inimă şi minte, dacă ar ştii şi ar simţii ce eforturi a făcut deja, şi-ar pierde puterea de a avansa şi ar „îngheţa”.

Deci există un fel de uitare, iar eforturile se acumulează inconştient, dispărând undeva. Dar într-un anumit moment se vor întoarce, conform cu legea: „El va vomita ceea ce a înghiţit.” La început, toate eforturile noastre sunt înghiţite, dar atunci când suma lor atinge nivelul care se potriveşte cu următorul nivel al Luminii superioare, există o echivalenţă între deficienţa care s-a acumulat într-o anumită măsură cantitativă şi calitativă şi Lumină, atunci Lumina şi dorinţa sunt revelate una alteia în om.

Fiecare revelaţie este întotdeauna bruscă şi vine ca o surpriză. Acest întreg proces este numit „o calitate unică”. Se numeşte aşa pentru că este aproape în totalitate ascuns de om. Gândul Creatorului operează în adâncimea lui asupra fiinţei create pentru a o pregăti şi a o ajuta să obţine forma care se potriveşte Luminii.

Aşadar, cât de mult îşi aduce aminte omul şi cât de mult simte şi uită, cât de multe eforturi a făcut deja şi cât de multe mai trebuie să facă, totul este calculat conform cu calitatea şi cantitatea încorporată în sistemul general, în sistemul conexiunii dintre suflete. Omul trebuie să devină o parte activă, eficientă şi folositoare în ceea ce privşte sistemul.

Desigur, este vorba doar de sentimente şi revelaţie, deoarece totul este ascuns şi este revelat doar în ceea ce priveşte o persoană, nu că sistemul însuşi ar avea vreo deficienţă. Dacă omul atinge nivelul în care poate fi o componentă activă în mod conştient, atunci este recompensat cu revelaţia.

Deci ar trebui să înţelegem că nu trebuie să ne adâncim şi să încercăm să calculăm ceea ce nouă ni se par obstacole, uitări, slăbiciuni şi eforturi care sunt pierdute şi care nu lasă nicio urmă şi că trebuie să ne forţăm să pornim din nou de fiecare dată. Nu trebuie să facem niciun calcul aici, deoarece nu înţelegem în ce măsură este măsurat totul şi cum este aranjat cu acurateţe la fiecare pas pe drum. Trebuie doar să muncim şi să accelerăm timpul evocându-ne constant, cât de mult putem.

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Jocul nostru în grup, legat de măreţia spiritualităţii, nu este ca o sabie de jucărie desre care scrie Baal HaSulam în Scrisoarea 6 pe care o folosim în loc de sabia adevărată care ne-a fost dată cadou la un anumit moment  de Creator?

Răspuns: Nu, nu este o sabie de jucărie, deoarece voi sunteţi conectaţi la adevăr, numai mijloacele pe care le aveţi pentru obţinerea adevărului sunt artificiale. Grupul crează în mod artificial în jurul tău o atmosferă a importanţei Creatorului, ca şi cum ştie acest lucru cu adevărat. De fapt, ei nu ştiu nimic, la fel ca Rabbi Yosi Ben Kisma care a fost mult mai mare decât studenţii lui şi a ştiut totul mult mai bine decât au ştiut ei, dar ei i-au adăugat impresii. Prin studenţii lui, a descoperit importanţa spiritualităţii.

Depinde de atitudinea omului, iar noi trebuie să lucrăm la asta. Nu există concesii aici, deoarece acestea sunt legile lumii. Vedem pe ecrane cum există câteodată o stare de trezire în grupurile din toată lumea, iar clasele sunt pline în timpul lecţiei, iar alteori de abia dacă sunt câţiva, pe jumătate adormiţi.

Trebuie să ne trezim! Trebuie să existe electricitate în aer, datorită importanţei scopului! Dacă asta nu se întâmplă, atunci nu vom avea suficientă putere să o obţinem.

Din partea întâi a  Lecţiei zilnice de Cabala 1/31/13, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: În ce constă abilitatea unui om, ca să câştige războiul contra inamicilor interiori?

Răspuns: Mai întâi, noi vorbim despre oameni care au fost deja treziţi pentru a căuta adevărul şi care simt nevoia de a-l descoperi pe Rege şi a se întoarce la El. Punctul care trezeşte inima unui om este acelaşi punct al suferinţei legat de pierderea „scutului şi a sabiei”, care la un anumit moment dat i-au fost date de Creator. Asta înseamnă că omul a avut odată un Masach (ecran) peste vasele de dăruire şi vasele de primire, de grosimea fazelor rădăcină, unu şi doi, iar acum acest Masach a dispărut.

Numai o scânteie a lui a mai rămas în om, un sentiment că odată a avut această putere şi că ar putea să o mai aibă, că ar mai putea să dăruie şi că vrea să dăruie. Acesta este „posteriorul”, Nefesh a lui Kedusha; Nu obţin spiritualitatea, dar simt că o pot obţine; am un fel de tânjire inconştientă legată de ea, un dor puternic.

O scânteie este cea mai mică, cea mai coruptă parte a „scutului şi sabiei” care au fost odată dăruite omului de către Creator. Scânteia include atât Lumina Hassadim cât şi Lumina Hochma şi Masachim (ecranele) de deasupra lor. Este la fel ca Reshimot (genele spirituale) care includ toată realitatea.

Aşadar, dacă o asemenea scânteie există într-un om, el poate obţine spiritualitatea. Îi lipsesc numai mijloacele care să îl ajute să lege această scânteie de Lumină. Grupul ne face să simţim importanţ scopului şi nimic altceva nu i se cere unui om. Principalul lucru este ca omul să simtă în mod constant o nevoie pentru a cere Lumina care Reformează, pentru a se identifica cu Creatorul.

Trebuie să obţinem importanţa spiritualităţii de la grup, deoarece suntem într-o stare de ascundere. Grupul aduce stării noastre condiţiile necesare care par să ne permită nouă să facem un salt peste ascundere ca şi cum am simţii măreţia Creatorului. Este în mod clar numai ceva imaginar, nu real, măreţ, dar tu abordezi această minciună în mod conştient, înţelegând foarte bine că aceasta este un joc şi că nu ai altă şansă.

Acestea sunt condiţiile care ne-au fost date în timpul pregătirii şi despre asta este spus: „Ai muncit şi ai găsit!”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Are Cabala vreo dovadă pentru începători? Cum pot să fiu sigur că sunt pe drumul cel bun?

Răspuns: Nu ai nicio dovadă şi nicio siguranţă. Poţi merge dacă vrei.

Aceasta este condiţia pentru a intra în dimensiunea spirituală. Alternativa este suferinţa, care eventual te va face să accepţi această condiţie.

Dacă nu eşti capabil să te anulezi şi să refuzi plata, nu vei intra în spiritualitate. Nu ai auzit de asta? Cauţi dovezi, stimulente, este de înţeles; lucrurile nu pot fi altfel. Aceste obiecţii sunt juste, dar nu este loc pentru ele. Ele se trezesc în tine numai ca tu să te ridici deasupra lor.

Chiar şi sprijinul prietenilor nu poate să te recompenseze. Şi asta pentru că, adânc în sufletul tău, nu poţi să îi suporţi şi nu te-ai uni niciodată cu aceşti oameni. Aşadar, nu este vorba de prietenie şi de beneficiile acesteia.

Pur şi simplu tu astăzi nu ştii ce sunt Prima Restricţie (Ţimţum Alef), ecranul şi Lumina Reflectată. În realitate nu vei primi nimic. Odată intrat, vei descoperi că ai fost întotdeauna acolo, dar că ai putut să o percepi numai în momentul în care ai devenit dispus să respingi totul. Şi o percepi în vasele de dăruire, respingând pentru tine, niciodată pentru tine, ci numai pentru alţii.

Întrebare: Nu este nimic acolo care să ne înveselească?

Răspuns: Nu vreau să pun ceva strălucitor în faţa ochilor tăi. Grupul şi prietenii noştri din toată lumea care sunt conectaţi la noi trebuie să ştie adevărul: Spiritualitatea se află dincole de graniţele puterii umane. Atunci când un om are un punct în inimă, el înţelege că aşa este. Iar dacă câteodată i se pare că un obstacol nu poate fi depăşit, numai asta poate fi adevărat şi nimic altceva.

Astfel, descoperi întregul adevăr. Invers, orice chemare a dorinţei egoiste, orice ataşare a ei, nu reprezintă drumul spiritual

Dar cel puţin voi primi ceva?

Nimic!

Ce primesc?

Nu primeşti!

Dar despre realizarea spirituală?

Realizarea spirituală este antiteza la primire. Tu doar respingi, nu vrei nimic pentru tine. Întreaga ta dorinţă imensă de a primi, de care încă nu eşti conştient, întregul tău egoism, îl ridici de la „stomac” la „cap” şi îl respingi în întregime. ŞI astfel îţi formezi adevăratul „cap”, ecranul şi Lumina Reflectată. Nu iei nimic pentru tine, orice ar veni, dai totul altora. Este cel mai bine chiar atunci când nimeni nu ştie ce ai făcut, pentru că şi asta ar putea servi ca „mită”.

Iar apoi începi să simţi ce înseamnă să fii la nivelul Creatorului…

Punctul tău din inimă trebuie să fie de acord cu asta. Este adevărul şi are aceleaşi calităţi. Şi cine nu este de acord cu asta este liber să plece.  Aceşti oameni sunt suporteri, dar ei nu sunt Cabalişti.

Întrebare: Asta înseamnă că noi ne străduim să obţinem ceva ce nu există?

Răspuns: Exact. Pentur voi, pentru vasele voastre, este nerealistic; este opus faţă de voi. De aceea este scris: „Am văzut o lume cu susul în jos.”

Întrebare: Şi totuşi, ce vom obţine? Ce vom obţine în spiritualitate?

Răspuns: Baal HaSulam scrie în Scrisoarea 8 legat de asta: „Orice se întâmplă în această lume are un scop merituos numit „o picătură de unitate”. Când locuitorii „caselor corporale” experimentează toate ororile, prin mândria lor absolută care le-a fost îndepărtată, o anumită deschidere apare în zidul inimii lor, care nu este deloc de primire, conform cu natura actuală a creaţiei. Iar ei devin merituoşi pentru instalarea acestei picături de unitate în inima lor.

Şi vor deveni ca un imprimeu al unui sigiliu, şi vor vedea ei însişi că, din contra, exact prin aceste orori ajung să atingă absolutul, îndepărtat de mândria străină. Unificarea cu Creatorul are loc chiar acolo şi acolo este locul unde picătura de unitate poate domni asupra lor.”

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 2/1/13, “Studiul celor zece Sefirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul | Add Comment/Ask Question→

 

Suntem făcuţi din dorinţa de a primi şi simţim totul în aceasta numai ca un anumit câştig pentru noi.

În afară de asta, omul nu înţelege şi nu simte altceva. Corectarea constă în faptul că ne acordăm dorinţa în pentru a dărui şi nu pentru a primi.

Între timp, acestea sunt numai nişte cuvinte frumoase, pentru că nu înţelegem despre ce este vorba. Asta înseamnă că putem penetra pe cineva folosindu-ne dorinţa de a primi şi să simţim ceea ce se întâmplă în el, ceea ce însemnă a ştii cum se simte şi a înţelege ce se întâmplă în noi! Şi astfel, acţionăm în conformitate.

Asta înseamnă că nu ar trebui să examinăm sentimentul actual, fie dulce sau amar, cald sau rece. Am senzaţii foarte puternice, dar examinez totul din interiorul lui şi legat de cât de bine se simte el. De fapt, tot ceea ce simt vine de la Creator, deci vreau să simt cum operează El în mine, conform cu plăcerea pe care o primeşte Creatorul.

Nu contează care sunt senzaţiile sau gusturile mele. Apreciez tot ce se întâmplă în mine numai în conformitate cu ceea ce simte Creatorul ca răspuns la ceea ce simt eu. Trebuie să fim împreună, ceea ce înseamnă că trebuie să fi înăuntrul Lui pentru a ştii cu siguranţă cum să mă acordez, să mă ajustez cu tot ceea ce se întâmplă în interiorul meu.

Tot ceea ce este în inima şi mintea mea vine de la Creator; Creatorul este înăuntrul meu. Deci, trebuie să ştiu cum că îi percep Lui sentimentele, prin simţurile mele. Trebuie să tânjesc pentru sentimentul că El este „primul” – El înăuntrul meu şi El evocă toate sentimentele şi gândurile mele – şi astfel El este „ultimul” deoarece trebuie să văd prin ce răspuns îi aduc Lui mai multă mulţumire. Asta înseamnă că trebui să examinez cum trebuie să răspund la ceea ce se întâmplă, pentru a-i aduce Lui cea mai mare mulţumire.

Dacă acţionez în acest fel, înseamnă că tânjesc pentru iubire către Creator. Nu contează ce primesc de la El. Primesc totul de la „cel bun şi benevolent”, dar trebuie să fiu sigur că este cu adevărat bine şi, pentru a face asta, trebui să mă conectez cu El în realitatea mea, să simt că Creatorul se bucură. Examinez totul numai numai în conformitate cu sentimentele mele în El, atât la început cât şi la sfârşit şi astfel vrea să rămân în adeziune cu El, să fiu aproape de El şi să Îl descopăr, deoarece fără asta nu îmi pot acorda răspunsul la ceea ce primesc de la El.

În acest caz, atât iubirea cât şi frica se dezvoltă simultan în mine.Iubirea se dezvoltă deasupra fricii, deoarece frica este condiţia esenţială pentru iubire, fără de care aceasta nu poate exista. Trebui să mă simt constant în „frică şi trepidaţie”, dacă primesc toate sentimentele mele de la Creator şi dacă El se îmbracă în mine. Ce vrea El să simt? Cum ar trebui să răspund pentru a-i aduce cea mai mare mulţumire?

Asta necesită devotamentul meu, anularea de sine, adeziunea şi nevoia de a simţi bucurie în El, deoarece „în El inimile noastre se vor bucura”. Prin asta, omul devine o vioară care cântă conform cu răspunsurile la sentimentele pe care le primeşte de la Creator.

Mă calibrez şi mă acordez în mod constant, astfel încât Creatorul să fie „primul” – aşa cum este scris „Nu există nimeni în afară de El” – şi El este „ultimul” şi că „în El inimile noastre se vor bucura”. Omul este în mijloc: Pe de o parte se anulează, simţind atitudinea Creatorului către fiinţele create şi, în acelaşi timp, exprimă în răspuns atitudinea fiinţei create faţă de Creator.

Astfel, iubirea absolută poate exista numai într-un vas care se acordă cu acurateţe în toate cele 620 de atribute, dorinţe „pentru a dărui”. El nu are nevoie de nimic cu excepţia unui singur lucru pe care l-a descoperit al început, că „nu există nimeni în afară de El şi termină cu „cel bun şi benevolent”. Asta înseamnă că înţelegecă primeşte totul de la Creatorul care este îmbrăcat în imaginea omului („Nu există nimeni în afară de El”). Apoi, el însuşi se îmbracă în Creator ca bun şi benevolent, dorind să îi aducă Lui mulţumire.

Din partea întâi a lecţiei zilnice de Cabala din 29.01.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment/Ask Question→

 

Suntem obişnuiţi cu literatura tradiţională. Cărţile sunt diverse: despre aventură, SF, etc… În general, când deschid o carte, vreau să atrag informaţii sau impresii de la ea.

Cărţile cabaliste acţionează diferit. În Cabala, o carte este un mijloc, elementul de legătură, adaptorul cu ajutorul căruia mă pot conecta la autor. Aşa văd lucrările cabaliştilor: mă ajută să mă conectez la un sistem spiritual, inundat de Lumina Infinitului, umplut cu Creator. Acest sistem este format din suflete, dorinţele corectate de cele mai mari spirite care au ajuns la echivalenţa de formă cu Creatorul prin mari eforturi şi păstrează revelaţia Sa în navele lor, în dorinţele lor. În plus, unele dintre ele au format, pentru mine, o ţeavă subţire, un canal prin care pot comunica cu ei şi primesc inspiraţie, ştiri, corecţie, tot ceea ce mă face să aparţin acestui sistem.

Astfel, lectura cărţilor cabaliste este total diferită de lectura altor documente. De aceea, în general, aceste cărţi sunt numite studiu (Tora), deoarece conţin Lumina care Reformează (Ohr). Ele conţin o putere specială şi o pot obţine, dacă aştept schimbarea, dacă vreau să devin ca autorii.

Dacă privesc în aceste cărţi doar pentru a ştii şi le tratez ca pe alte cărţi, atunci eu dispreţuiesc eforturile cabaliştilor şi pierd mult. Desigur, în general, această abordare nu adduce nimic bun pentru mine sau altcineva.

Astfel, este foarte important să se conecteze la moştenirea cabaliştilor, să se folosească de ocazia de unitate ce a fost dată aici. Aici, intenţia decide totul. Daca mintea mea animală vede diferite tipuri de înţelepciune în cărţile lor pentru a ameliora ceva în viaţa noastră, atunci este vorba de o abordare complet lipsită de valoare, numită poţiunea morţii. Nimic nu este mai rău ca această atitudine.

Dacă ne conectăm, dacă citim aceste cărţi doar pentru a vedea elixirul vieţii în interior, noi ne deschidem şi atunci suntem gata să primim ceea ce doresc să ne dea. Nu există trucuri şi nici scuze: tot ceea ce superiorul ne dă este cel mai bun. Astfel avansez, cum se spune crede înţelept. Nu este simplu, dar este imperativ. Intenţia mea determină diferenţa dintre elixirul vieţii şi poţiunea morţii, intre “liliecii” care trăieşte în întuneric şi “cocoşii” lăudând zorii. Dacă nu am abordarea corectă, pot rămâne pe loc, sau, mai rău, să dau înapoi. Chiar dacă mi-am dedicat o viaţă întreagă în acest sens, dacă ar exista o eroare în cel mai important lucru, atunci mi-am petrecut viaţa în zadar, mai rău, poate să mă arunce în forţele impure (Klipot), purificarea poate dura câteva cicluri suplimentare.

Acesta este motivul pentru care oamenii trebuie să se verifice constant pe drumul spiritual.

Întrebare: Ce pot face cu mintea mea “materială” şi sentimentul meu pentru a mă conecta la acest adaptor, o carte cabalistă ?

Răspuns: Este necesar să vă anulaţi în faţa grupului şi profesorului, ceea ce vă permite să vă conectaţi cu autorii. Prin anularea în faţa grupului şi profesorului care-l supervizează, o persoană se poate conecta, aparent, la “mufă” şi stabileşte o legătură cu cabalistul care a scris cartea. Grupul joacă rolul adaptorului dintre ei. În general, noţiunea de grup reprezintă o legătură intre Creator şi umanitate.

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 30.01.2013, Introducere la Cartea Zohar

 

 

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Cum face simţul meu integral al percepţiei, noul strat al psihicului meu să îmbine sau să reziste „Eului” meu subiectiv,  individualităţii mele?

Răspuns: Individualitatea ta este sub „Noi”. Niciodată nu pune presiune pe „Eu”.

Treaba este că „Eul” tău este mereu în continuă creștere, în sensul că nu te poţi împlini prin  „Noi”. Cum te vei include în organul comun al umanităţii, cu o dorinţă deplină şi intenţie, vei începe să „creşti”, să te extinzi.

Sentimentele tale extinse şi conştiinţa par să acopere întreaga omenire. Ca o femeie gravidă cu un făt în interiorul ei, vei simţi că ai inclus  toată omenirea în tine. Aceasta este realizarea efectivă a „Eului” tău.

Includerea ta în toţi ceilalţi este individualitatea ta. De exemplu, individualitatea unei femei în familia ei se exprimă prin faptul că ea îi are pe toţi ceilalţi, servește pe toată lumea, are grijă de toată lumea, pentru familie ea e – totul.

În caz contrar, individualitatea ta va fi exprimată prin intermediul egoismului, individualismului  și separarea de toată lumea. Nu mai este un loc pentru aceasta în lumea noastră, mergem spre un nou nivel.

Din KabTV „Lumea integrală” 11/27/12

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Cum poate fi menţinută individualitatea într-o lume integrală?

Răspuns: Egoismul nu moare, ci îl alimentează constant pe „noi” și „noi” este mereu în continuă creștere. Veți descoperi că egoismul vostru continuă să crescă permanent.

Ca urmare a dezvoltării egoiste generale de-a lungul a mii de ani, am ajuns la un anumit nivel de împlinire și am devenit compleţi. Și acum suntem o societate care nu vrea să se gândească la nimic, o societate în care guvernează drogurile și distracţia și nu mai avem nevoie de nimic altceva.

De îndată ce începeţi să înţelegeţi societatea integrală și vă includeţi în ea, apare un nou tip de egoism, egoismul „complet” care creşte atunci când egoismul individual îl împinge în sus spre nivelul următor.

Astăzi, mulţi oameni se simt ca și cum şi-ar pierde individualitatea, deoarece natura îi anulează, se simt pierduți; ei nu știu cine sunt, ce sunt și care este scopul lor. Astăzi ei nu se mai pot realiza așa cum o făceau în trecut, înainte ca egoismului să devină complet; astăzi ei nu mai pot realiza nimic prin ei înşişi.

Acesta este motivul pentru care generația din ultimii 40-50 de ani este considerată a fi generația pierdută. Se numește așa pentru că egoismul s-a oprit din creştere; oamenii nu mai simt nevoia de a-şi întemeia o familie, de a avea copii. De ce ar trebui să mă străduiesc pentru ceva, să fac planuri, să descopăr planete noi, ca și cum ar exista ceva acolo. Dorinţa a dispărut, egoismul s-a oprit din creştere, a devenit complet.

Începeţi să vă adaptaţi în această nouă formă de egoism și veți vedea cum va începe să crească în voi, dar într-un mod circular, cercul va începe fie să se extindă fie să crească. Aceasta este etapa următoare. Cu alte cuvinte, forma egoismului s-a schimbat, a devenit globală și integrală; ulterior creşterea va continua și va fi frumos.

Vom începe să vedem forțe absolut noi și noi interconexiuni în natură, vom atinge natura şi noi va vom descoperi brusc domenii, legi și forme la care Einstein ar fi putut doar să viseze.

Noul mecanism de sentimente și mintea vor permite unei persoane să simtă toată natura holistic, să-i vadă întreaga sa diversitate și să percepă în ea forțele care guvernează totul, rețeaua de forțe pe care o va descoperi chiar el. Va crea un analog al naturii comune în interiorul lui, va începe să cerceteze amănunţit în toate straturile sale. Aceasta este o știință cu totul nouă, despre care s-a scris puțin, este următoarea etapă de dezvoltare interioară.

Omenirea va descoperi acest stadiu de dezvoltare. Și odată ce începe să se dezvolte altruist, consolidând din ce în ce mai mult conexiunea lăuntrică dintre oameni în măsura în care vor apărea unificarea graduală, sentimentele reciproce şi înţelegerea, care vor continua până când această rețea comună de interconectare se transformă într-o conexiune analogică completă, atunci vom pierde percepția timpului.

Aceasta este intrarea în câmpul de forțe unde mintea și sentimentele există și nu contează. Acum noi percepem doar în simțurile noastre egoiste. De îndată ce egoismul îşi va completa tranziţia către altruism şi va fi o interconectare deplină între noi, percepția existenței materiei va dispărea.

Din KabTV „O lume integrală” 11/27/12

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Spunem că mă văd în prieten, dar ce parte este, mai exact, reflexia mea ?

Răspuns: Dacă eu consider o persoană prietena mea, atunci într-adevăr este oglinda mea. Dacă văd ceva negativ în ea în legătură cu progresul meu spiritual, atunci trebuie să înţeleg că această negativitate este în mine şi că percepţia mea este pur şi simplu deformată. Pentru alte persoane, este altă istorie. Este clar că ar trebui să ne amintim că ele sunt Creatorul dar, în acest caz, ele nu reprezintă realitatea exterioară ca o replică a atributelor mele interne. Avem nevoie de un studiu serios pentru a trata corect oamenii din exterior, care nu sunt membri ai grupului. În măsura în care prima parte a sistemului este descoperită ca GE, învăţăm să tratăm corect AHP.

Deci, doar în prieten văd reflexia mea. Ca şi cum Creatorul pune o oglindă în faţa mea, la un anumit unghi şi, de fiecare dată, îmi arată o anumită parte şi spune că ar trebui să mă arate pe mine, defectele mele. Reflectă atributele mele exterioare, îmbrăcate în diferite imagini şi le prezintă pentru mine. În acelaşi timp, când privesc un prieten, nu-mi atribui totul pentru mine, ci doar ce aparţine drumului spiritual.  Acest lucru depinde, deja, de gradul de conectare.

Dacă iubesc pe cineva, nu văd defecte în el, îl iubesc pur şi simplu. Oamenii spun că este un obicei, dar nu este aşa. La nivel fizic, dorinţa mea de a primi nu vrea să sufere şi se protejează. Mă port cu defectele celorlalţi, ca şi cum nu aş acorda atenţie, pentru a nu suferi tot timpul. Cu toate acestea, în spiritualitate, cum este scris: Dragostea acoperă toate păcatele şi acesta nu este un obicei, este munca de corectare.

La nivelul actual, invidiez un prieten, văd ceva mai bun în el, atribute pe care aş dori să le am eu. Este dureros. Ar trebui să mulţumesc Creatorului pentru această durere ? La urma urmei, El îmi arată că sunt inferior altora. Încep să regret şi să caut şi asta mă duce la întrebarea: De ce nu pot iubi un prieten, dacă văd că este mai bun decât mine ?

Astfel, în exemplul pe care Creatorul mi-l prezintă, El îmi arată  o posibilitate de avansare. Altfel, aş rămâne mort, la nivelul naturii, dar acum, datorită invidiei, lăcomiei, ambiţiei şi chiar urii, am un carburant, o siguranţă şi nu pot sta pe loc. Desigur, pot să mă calmez şi să spun: Hai, se pare că nu este aşa. Dar eu pot face opusul, să păstrez sentimentul şi să planific modul de ieşire al atributelor negative care au fost dezvăluite, să fac un veritabil plan de a le ridica.

Întrebare: Totuşi, nu atribui toate atributele negative ale prietenului meu, în mine ?

Răspuns: Ai dreptate, atributele unui animal nu sunt pertinente. Daca, de exemplu, este prea pripit sau un pic leneş, natura i-a dat aceste atribute. Cineva poate fi lent, altul prea puternic, toată lumea are o paletă de atribute înnăscute.

Noi vorbim despre o tendinţă de schimbare, despre focul care arde într-o persoană. De asta aveţi nevoie: motive ca să simţiţi invidie. Invidiaţi atributele înnăscute sau sensibilitatea şi aspiraţia pentru gol ?

Întrebare: Să presupunem că prietenul meu doarme la lecţie şi înţeleg că, de fapt, eu dorm. Cum pot folosi acest lucru ? La urma urmei nu văd nicio vină în mine.

Răspuns: Este foarte simplu. Dacă nu dormi, atunci el nu doarme. Include-l în tine, încearcă să trezeşti imaginea sa, în tine. Dacă el continuă să doarmă la lecţie, el va primi totul prin tine.

 

Partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala, 29.01.2013, Discursul de final la Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment/Ask Question→

 

Rabash, Scrisoarea nr. 29: ”Ar trebui să nu depozităm deșeurile externe înăuntrul nostru, așa cum face copacul. Omul trebuie să scoată gunoiul din starea de ascunderea și să îl reveleze prin propriile senzații”.

Întrebare: Eu mă consider perfect, iar Rabash îmi spune să mă uit la mizerie înăuntrul meu?
Răspuns: Într-adevăr, de unde luăm deșeurile cu care ne putem fertiliza ca să creștem?

Îl primim de la un nivel superior. Este gunoiul celui superior. La fel ca în această lume, când plantele sunt fertilizate de gunoiul animalelor. Este un proces natural, dar în era modernă am recurs la diferite tehnologii pentru asta.

Reîntorcându-ne la spiritualitate, dacă ne comparăm pe noi cu niște copaci, atunci gunoiul următorului nivel animal este hrană pentru noi.

În consecință, pentru a găsi un fertilizator potrivit, ar trebui să căutăm conexiunea cu cel superior și să acceptăm ceva care arată ca ”gunoi” pentru noi. Aceasta este o condiție pentru avansare. Cel superior este de fapt dăruirea, iubirea, auto-anularea și concesia. Chiar dacă privim aceste lucruri ca pe ”gunoi”, trebuie să le acceptăm ca hrană.

Întrebare: Cum pot oare eu să năzui spre ele când mă văd ca fiind perfect?

Răspuns: Stai cu noi și vei vedea că ești foarte departe de a fi ideal.

În orice caz, nu ar trebui să fii rușinat să primești ”gunoiul”. Ceva pe care egoismul nostru îl privește ca pe „gunoi”, trebuie să fie consumat ca hrană; ar trebui să încercăm să ne hrănim sufletele noastre cu el.

Cel superior este dăruitor, ”luminos” și curat, dar tu te uiți și nu îl vrei. Deci, acum, trebuie să ne schimbăm atitudinea noastră, să muncim în grup, să studiem, să ne străduim să simțim puțină ”căldură a celui superior”, văzându-i dăruirea. Și chiar dacă nu o vrem, chiar dacă suntem deja săturați de ea și avem alte lucruri mai importante în viață, asta este clar, este însă vorba de schimbarea valorilor. Ar trebui să creștem importanța superiorului și, cu toate că la început proprietățile Lui vă par nesemnificative, ”reziduri” sub picioarele voastre, trebuie să le acordați importanță până când se vor schimba cu adevărat în hrană care vă place, la fel cum copacilor le place bălegarul vacii.

Apropo, dacă ați vedea ce gunoi vă place acum, nu ați mai fi contra gunoiului celui superior.

Întrebare: Sunt condus de egoismul meu. Cum pot eu oare să încetinesc acest ”motor” cu ajutorul gunoiului? Cum pot să admit că egoismul meu are părți inferioare, dacă eu trăiesc  numai în el și numai pentru el?

Răspuns: În pământul dorințelor tale a apărut o nouă sămânță, o scânteie spirituală care a fost aprinsă în tine de Creator. Făcând asta, el ți-a dat oportunitate de a crește. Totuși, este o muncă grea; sămânţa trebuie să spargă coaja, pentru ca să încolțească. Dacă vrei cu adevărat să crești, trebuie să îi aplici o putere externă. În articolul lui, Libertea de alegere, Baal HaSulam explică că pentru a crește, o sămânță trebuie plantată într-un loc cu condiții externe favorabile: temperatură, umiditate, fertilizatori, minerale, tot ceea ce ajută potențialul ei să crească.

Din această cauză, dacă continui să fii plin de mândrie datorită ”perfecțiunii” tale, vei fi pur și simplu îngropat, iar sămânța va fi însămânțată în van. Va trece mult timp până va apărea o nouă șansă pentru a te ”trezi”. Așadar, schimbă-ți valorile și continuă să avansezi folosind același ”motor” egoist vechi.

Până la acest final, grupul continuă să te ”otrăvească”:

„Vei fi cu adevărat mare în ochii noştri”, îţi spun prietenii, „dacă cureţi baia. Noi credem că este cea mai respectabilă muncă. Aceia care o fac, îşi demonstrează iubirea pentru alţii şi astfel ceilalţi îi iubesc şi ei şi îi apreciază. Dacă nu o faci, nu vei valora nimic în ochii noştri”.

Cererea lor îniţiază o luptă internă: „Cine, eu să spăl toaletă? Niciodată! Dar dacă nu fac asta, ei nu mă respectă…” În cele din urmă, dacă egoismul tău este suficient de mare şi prietenii tăi lucrează cu tine corect, le vei împlini cu bucurie cererea, deoarece asta îi va face să te respecte şi mai mult, astfel asigurându-ţi un loc legitim în grup.

În consecinţă, te „vinzi” prietenilor cu ajutorul egoismului tău. Înseamă că egoul tău a lucrat ca „ajutor împotrivă”, deoarece fără el, prietenii tăi nu ar fi avut vreo şansă să se joace cu tine sau să te aducă aproape de ei. Aşadar, chiar rezistenţa ta a făcut posibil că să te apropii de Lumină.

Apropo, egoismul per se joacă un joc foarte rău şi viclean cu tine: Te face să îndeplineşti o muncă „murdară”, iar apoi te lasă fără nicio compensaţie, dar prietenii tăi te plătesc bine pentru eforturile tale…

Din partea a patra a lecţiei zilniced de Cabala 1/25/13, Scrieriele lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup | Add Comment/Ask Question→