Nu un pas, ci pe deasupra picioarelor
Un grup ar trebuie să dea un exemplu bun tuturor. Joacă un joc a ceea ce ar vrea să fie, ca un copil care se joacă de-a mama şi tata pentru că visează să crească.
În viaţa noastră de zi cu zi, atunci când avansăm instinctiv prin evoluţie, natura ne forţează să avansăm împingându-ne din spate prin suferinţă şi momindu-ne din faţă prin plăceri, arătându-ne exemple din mediu, evodcându-ne mândria noastră, pasiunea, dorinţa de a controla şi alte plăceri, făcându-ne să tânjim să creştem şi să obţinem mai mult.
În acest fel avansează natura la nivelul mineral, vegetal, animal, dar omul, care este cea mai dezvoltată creatură de pe pământ, avansează mai mult decât celelalte nivele. Nu îi este suficient să se nască şi să obţină forma unui adult în câteva săptămâni, aşa cum face un animal. Trebuie să ia o nouă formă în fiecare generaţie. Natura are grija de asta şi îl face să avanseze.
Dar atunci când trebuie să crească, ca fiinţă umană, într-o formă care este deja diferită de nivelele mineral, vegetal şi animal, totul devine diferit. Nu vedem această diferenţă, pentru că ne referim la corpul uman ca la un corp de animal; dăm atenţie chipului prietenului, felului în care se comportă în lumea corporală, caracterului său. Nu înţelegem că componenta spirituală a lui este detaşată total de corp şi nu îi aparţine acestuia.
Avem nevoie de acest corp pentru a obţine spiritualitatea cu el, pentru a obţine atributele prin care putem să ne conectăm intern cu prietenii. Dar de fapt, forma spirituală este total diferită de cea corporală, ca două nivele diferite. Aşa cum în lumea noastră este o diferenţă absolută între pietre, vegetale şi animale, nivelul uman este şi el tăiat de o graniţă numită Machsom, care ne separă pe noi de nivelul animal. Putem ascede la nivelul uman numai prin îndemnurile pe care le proiectăm noi înşine. Aceste îndemnuri sunt numite: importanţa scopului spiritual, care este o formă opusă nivelului corporal.
Această opoziţie există de fapt şi între nivelele mineral, vegetal şi animal. Trebuie să înţelegem că în acest proces de evoluţie este imposibil să rămânem în starea actuală. Aşa că începi să îţi consolidezi puterile pentru a ieşi din starea curentă şi a trece în următoarea, care este mult mai avansată.
Acelaşi lucru se întâmplă în dezvoltarea noastră. Natura ne aduce în punctul în care simţim nevoia de o dezvoltare spirituală. Atunci când simţim punctul în inimă înăuntrul nostru, ajungem la grup. Dar după aceea, trebuie să găsim noi înşine puterile pentru dezvoltare.
Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 2/14/12, Scrierile lui Rabash
Întrebare
Luând în considerare că toată creaţia este o dorinţă de a primi plăcere, nu pare realist faptul că noi ne putem separa de egoul nostru. Dar această separare se întâmplă numai în calculele noastre, atunci când evaluăm cât de mult datorăm egoului, cât de mult avem nevoie de el, deoarece fără ego nu suntem capabil să facem nicio acţiune, nu putem genera niciun singur gând.
Dintr-o lecţie a lui Rabash: Într-un loc în care spiritualitatea nu este suficient de importantă, cojile sunt o închisoare. De exemplu, dacă o persoană intenţionează să se scoale pentru lecţia de dimineaţă, dar în minte îi apar gânduri şi calcule: De ce ar trebui să mă scol? Ce voi învăţa? Care este rostul?
Dacă suntem garanţi unul pentru celălalt, suntem garanţi în tot, în bucurie şi în tristeţe. Asta pentru că garanţia reciprocă nu înseamnă doar semnarea unui document. Ne legăm noi înşine astfel încât toate stările ajung la noi ca la un singur întreg. Aşa lucrează şi giranţii la bănci: dacă o persoană nu plăteşte, atunci tu plăteşti, fără nicio împotrivire.
Noi nu realizăm că suntem înrobiţi de egoismul nostru. Ne conduce şi ne spune ce să facem. Iar noi nici măcar nu simţim că lucrăm conform ordinelor lui pentru că suntem conectaţi în aşa fel la el încât dorinţa lui devine dorinţa mea şi suntem contopiţi într-un singur întreg. Astfel, omul face tot ceea ce egoul vrea, gândindu-se la acesta ca propria viaţă şi propria dorinţă.
Întrebare
RSS Feeder Subscription
E-mail Subscription