Întrebare: Atunci când ești încorporat în acțiunea colectivă, te simți câteodată unit cu prieteni chiar în gândurile tale, dar în ultimul moment simți că ceva lipsește, un efort într-un efort, ultima picătură. Cum putem obține această ultimă picătură astfel încât să ajungem la plângerea generală, astfel încât să fim în stare să ne deschidem inimile odată pentru totdeauna?

Răspuns: Ultima picătură este exact punctul nașterii, punctul ieșiri din Egipt și este lucrul cel mai dificil. Omul este gata să meargă aproape până la final, iar apoi vede un zid în față, ceva pe care nu îl poate depăși și deodată găsește nenumărate scuze.  Înclinația sa rea îi spune: ”Trebuie să ai grijă încă de asta, de aia, nu ai studiat încă tot TES, nu știi încă toate articolele din Shamati, mai ai încă multe de făcut” și așa mai departe.

Același lucru se întâmplă și în relația cu prietenii, adică exact atunci când ajungi la punctul în care acum poți ieși din egoul tău și te poți conecta, să realizezi punctul de sudură între tine și prieteni, nu o poți face. A crea un punct de sudură înseamnă că acest punct de lipitură va cădea pe conexiunea dintre tine și prieteni și vă va lipi împreună într-o singură adeziune. Nu poți face asta. În ultimul moment bați în retragere.

Aici numai un ajutor general poate ajuta. De aceea, rugăciunea unui individ nu ajută. O rugăciune trebuie să fie rugăciunea celor mulți, atunci când te rogi pentru prieteni și nu pentru tine și când întregul grup sau mai multe grupuri se roagă împreună. Dar tu ne vorbești de un efort individual. Poți să îmi vorbești despre un efort individual pentru încă o mie de ani, nimic nu ți se va întâmpla. Direcția este familiară dar este greșită pentru că tu nu îți faci griji în legătură cu conexiunea cu prietenii.

Din Lecția nr 4 de la Congresul ARAVA Arvut, 2/24/12

Filed under: Congrese, Garantia reciproca, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Unitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Care este efortul cel mai mic pe care trebuie să îl facă fiecare om pentru a-și deschide inima și a descoperi în final deschiderea în lumea spirituală?

Răspuns: În primul rând trebuie să includ pe toată lumea în inima mea. Poți să te gândești la asta și să o ții în senzțiile tale. Totul depinde de cum muncești în inimă și în minte. Poate nu vrei să rămâi în senzațiile tale; depinde de persoană. Pentru mine, ajută să adaug motiv pentru că îmi întărește senzația. Absorb totul în inima mea și îmi amintesc că tot universul este conținut în om și că acesta înglobează întreaga lume. Includ pe toți prietenii mei în inimă pentru că deocamdată nu sunt în stare să includ întreaga lume. Dacă posed o aspirație către prietenii mei, atunci fără îndoială că și ei au această aspirația către mine. Nu trebuie nici măcar să discutăm despre asta. Încep cu adevărat să simt că ei există în mine, ca o mamă care își simte copilul înăuntrul ei.

De aceea, obțin o percepție a realității mai precisă, care există în interiorul meu. Baal HaSulam scrie că imaginea lumii se află în spatele creierelor noastre, iar simțirea acesteia se petrece în inimă. Nu există nicio lume în afara senzației mele.

Inima mea este Malhut al Lumii Infinitului, dar dacă includ pe toată lumea în mine, atunci devin Adam ha Rishon (Primul Om) iar imaginea Creatorului devine revelată în mine. Materialul meu va obține forma lui Adam iar atunci când forma Creatorului devine înveșmântat în ea, se numește adeziunea Creatorului cu creația, sau unificarea lui Zeir Anpin cu Malhut.

Primesc confirmare de la fiecare sfârșit că tot ceea ce trebuie să fac este să absorb toate reaitatea. Încep asta prin lucrul cu prietenii, pentru că ne putem influența și ajuta unul pe celălalt. Prima deschidere a inimii mele depinde de înțelegerea mea a faptului că nu am altă opțiune. Mi-am ridicat mâinile în sus de disperare, văzând că nu am obținut nimic. Am devenit sigur că nu este o altă cale de a obține sursa vieții și de a realiza scopul acesteia.

Cu toate asta, poți decide că nu ai explorat încă toate opțiunile. Asta pentru că egoismul unei persoane încearcă întotdeauna să o convingă că poate încă obține succesul de una singură prin diferite metode. Numai ca rezultat al atingerii dezamăgirii totale, o persoană este de acord să se unească cu prietenii. Este ultimul lucru care îmi mai rămâne de făcut. Numai dacă devin dezamăgit de toate încercările mele, dacă toate aceatea au eșuat, numai atunci, ca rezultat al disperăriri și presiunii extreme, sunt de acord să mă unesc.

Este similar cu un nou născut, care ar rămâne bucuros înăuntrul mamei sale, nu vrea să plece, dar presiunea îl împinge afara din ea! Crezi că copiii lui Israel au vrut să iasă din Egipt? În timp ce erau în deșert deja regretau că au părăsit Egiptul, unde aveau totul. Nimeni nu vrea să se nască în lume spirituală, pentru că suntem cu toți egoiști. Este o tranziție foarte dificilă și de aceea este foarte îngustă (Tzar) și se numesc durerile nașterii (Tzirim).

Se spune că o căprioară gestantă trebuie să urce sus pe un munte și până când un șarpe nu vine și o mușcă nu poate să nască. Șarpele reprezintă cel mai rău egoism și până când nu devine revelat în om, acesta nu este pregătit să se nască.

Din Lecția 3 a Congresului Arvut 2/24/12

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Rugăcinea celor mulți înseamnă rugăcinea pentru alții. Vei ieși din întuneric numai dacă îți faci griji față de alții. Aceasta este singura noastră muncă. Vedeți doar prin ce a trebuit să trecem în această lume, în evoluția noastră, prin diferite lovituri și pregătiri, până când am obținut asta. Și pentru ce toate acestea, știința, tehnologia, toate crizele, problemele economice, totul? Din negativul a tot ceea ce ne înconjoară vom ajunge la înțelegerea că nu există nicio altă șansă decăt să ne conectăm.

Nu putem obține conexiunea în mod direct. Numai atunci când o persoană își examinează comportările și vede că sunt inutile, numai atunci este gata să intre în lumea spirituală. Chiar și atunci nu este gata, dar ajunge la grup și i se dă putere acolo, atât în mod pozitiv cât  și negativ și este gata pentru conexiune.

Desigur, se face prin lovituri. Plăgile din Egipt sunt pentru conexiune. Experimentăm dezamăgirea ca grup și individual, iar asta pentru a realiza propria neputință și a înțelege că nu există altă cale de avansare decât conexiunea. Numai atunci vom fi gata să ieșim din Egipt. Prin toate suferințele, toate plăgile din Egipt despre care am citit, toată munca grea și atunci când au vrut să construiască orașe frumoase, prin muncă grea, descoperă brusc că nu obțin nimic din toate acestea. Toți anii de foamente prin care au trecut, toate plăgile sunt egoul lor care nu îi lasă să se conecteze.

Câte plăgi trebuie să experimenteze până când vor înțelege că nu este o altă șansă decăt să evadeze – în întuneric, nu contează une și cum – numai să scape? Dar această muncă se poate face ușor. Suntem la un nivel diferit de dezvoltare față de cel de care vorbește Tora. Nu trebuie să experimentăm toate acestea fizic. Ei au trecut prin toate astea deja. Fiecare acțiune spirituală trebuie să aibă o copie în corporalitate, iar această acțiune a avut loc deja în istorie, deci acum poate avea loc numai în spiritualitate.

Deci calea noastră este cu adevărat mai scurtă. A rămas doar efortul spiritual fără suferință în granițele materiale, rătăcirea în deșert și fără să trecem prin toate acele faze. A rămas doar să facem un efort spiritual și să ne conectăm!

Din Lecția 3 a Congresului Arava Arvut 2/24/12

Filed under: Congrese, Intentie, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Rugaciune - Niciun comentariu→

Întrebare: Toți oamenii care s-au adunat aici și întregul Kli mondial sunt de fapt reprezentate înăuntrul meu. Vor cu toți un singur lucru: ca eu să ajung la Creator. Atunci de ce eu nu vreau asta?! Reise că eu am tras această barieră, dar există ea cu adevărat?

Răspuns: Bariera este în inima mea; este o barieră psihologică. Despre ce Machsom (barieră) vorbim? Trebuie să îmi schimb viziunea de la a privi la mine însumi la a privi la prieteni. Această comutare, inversiune, pe care trebuie să o fac, se numește Machsom.

Dar dacă facem eforturi comune pentru a începe să tratăm societatea în acest fel, pentru a o vedea mai importantă decât propria persoană și a o lăsa să intre în inima mea, atunci acest gând colectiv mă ajută. Asta se numește ”fiecare om trebuie să își ajute prietenul”, iar acest gând colectiv dă tuturor puterea de a-l îndeplini. Este așa cum a spus Rabash că în fiecare din noi există o foarte mică putere spirituală, această inversiune are o foarte mică putere, dar împreună, atunci când toată lumea primește puterea de la toată lumea, voi fi în stare să o fac.

Vom face eforturi colective, toată lumea pe cont propriu și toți împreună, în Kli-ul mondial, în toate părțile lui, toți împreună. Așa se face. Și cu siguranță că vom avea succes. Nimic nu ne împiedică. Este singura noastră acțiune liberă. Creatorul așteaptă asta de la noi; lumea așteapta asta de la noi, cu toate că nu realizează încă asta.

Nu este nimic aici decât faptul că toată lumea trebuie să se incorporeze în altții sau să lase pe toată lumea să intre în inima sa. Dacă ne gândim cu toți la asta, veți vedea ce rezultate vor fi. Am venit să transcedem Machsom-ul, deci haideți să facem un efort. Asta facem aici și acum.

Din Lecția 3 a Congresului Arava Arvut 2/24/12

Filed under: Congrese, Garantia reciproca, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Unitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Am jucat baschet când am fost tânăr şi îmi amintesc că echipa noastră a avut rezultate mai bune atunci când fetele s-au aşezat pe o bancă, sprijinindu-ne în linişte. Dar atunci când băieţii s-au aşezat, inspiratia nu a fost acolo. În grupurile educaţiei integrale, cum vor observa femeile pe barbati: prin camere video?

Răspuns: Din când în când vom organiza picnicuri reciproce, excursii şi întâlniri. Ne cunoastem, dar, în principiu, această cunoaştere este inutilă. Nu am nevoie să ştiu faţa nimanui.

Este pur şi simplu greutatea femeilor cea care-mi arată că depinde de mine şi aşteaptă manifestarea înclinatiei mele masculine; acest lucru este suficient. Ele nu se amesteca în munca noastră, ci la fel ca jucatorii de pe teren, noi trebuie să simtim această presiune.

Trebuie să simt in spatele meu privirea partii feminine, care evoca toate aceste acţiuni în mine, nu mandrie sau orice alte impulsuri egoiste, ci responsabilitatea pentru speranţa că vom intra intr-un nou nivel. Acest lucru este necesar.

Femeile nu ne imping spre acte individuale de eroism, ci în special pentru a ne ridica peste noi înşine şi pentru unitate. În acelaşi timp, fiecare dintre noi se pierde pe sine, dar împreună vom ajunge la forma de „Adam”.
Dintr-o „Discutie despre educaţia integrală” # 10, 16/12/11

Filed under: Educatie integrala, Femeia, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Unitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Munca bărbaţilor pentru unitate integrală durează 7-8 ore pe zi. O femeie ar trebui să-şi petreacă atat de mult timp studiind?

Raspuns: Femeile au mult mai puţine probleme decât bărbaţii, deoarece munca lor începe atunci când se alatura muncii în jurul grupului de barbati.

Înainte de aceasta, activitatea lor este în studii teoretice şi nu pot fi niciun fel de legături acolo. Aceasta include discuţii, jocuri de rol si dedicarea de mult timp pentru educarea copiilor din perspectiva integrală, şi aşa mai departe, dar nu cu privire la relaţiile dintre femei, pe care ele o vor simti doar ca o încălcare a naturii lor.

Un grup de femei începe să observe barbatii şi munca lor comuna doar o dată ce sunt pregătiţi şi grupul de bărbaţi este suficient de instruit în teorie şi deja parcurge integrarea practică între ei. Vom începe treptat să le învaţam bazele ajutorului necesar din partea lor pentru a atinge starea următoare: starea de unitate, armonie şi percepţie a naturii la nivelul următor de „Adam” („Om”), pe care-l putem atinge prin acest tip de unitate.

Grupul de bărbaţi atinge unitatea cu propria lor putere, ca un om care obtine bunastare şi mancare.

Grupul de femei ii ajută cu asta, ii inspiră, ii împinge şi serveşte ca un instrument foarte puternic pentru barbati, fără de care nu se pot uni. Femeile trebuie să influenţeze barbatii foarte atent, fără a perturba senzaţia lor de unitate, acestea trebuie să le ofere barbatilor un sentiment ca aşteaptă acest lucru de la ei, sa-i pretuiasca, sa-i inspire si sa-i trateze asa cum o mamă isi trateaza copilul.

Orice femeie se poate raporta la barbati în acest fel, iar barbatii simt influenţa femeii. Acesta este motivul pentru care grupul de femei joaca un rol fundamental în mişcarea grupului de bărbaţi spre unitate, prin influenţarea lui cu inspiraţie şi aşteptare, ca o mama: „Ce aştept de la copilul meu.” Si copilul simte că mama se aşteapta la un anumit rezultat din partea lui.

Toate acestea trebuie să fie făcute cu atenţie şi grijă pentru a evita provocarea sentimentului de indiferenţă in barbati sau a unei reacţii negative. Totul trebuie făcut foarte delicat, într-o anumită măsură şi întotdeauna calculat.
Când ambele grupuri se uita la ele obiectiv din afara, ele simt că au nevoie unul de celălalt. Recunosc grupului de femei ca am nevoie de sprijinul şi influenţa sa, de inspiraţia sa, de aşteptarea a ceva de la mine. Acesta ma va inspira, sprijini şi mă va trezi pentru atingerea unui rezultat.

În general, există o mare varietate de influenţe de sentimente reciproce şi aşteptări. Dacă toate acestea se fac prin contact indirect, de departe, prin intermediul „inducţiei” de la grupul de femei catre grupul de bărbaţi, atunci un rezultat al interacţiunii reciproce corespunzătoare se realizează.

Şi, ca rezultat, grupul de bărbaţi atinge unitatea, cu ajutorul grupului de femei. Iar această unitate este transferata grupului de femei.

Dar aceste grupuri nu se îmbina, nu se amesteca; ele continua sa existe ca două „cercuri”: unul extern – al femeilor, şi unul intern – al bărbaţilor.

Dintr-o „Discutie despre educaţia

Filed under: Educatie, Educatie integrala, Femeia, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Spui că ne lipseşte bucuria. Cum o putem descoperi împreună, cu inima zdrobită de care avem nevoie pentru a construi vasul spiritual?

Răspuns: Bucuria este dezvăluita din percepţia importanţei scopului, din înţelegerea legăturii cu Cel superior. Chiar dacă încă nu am primit ceea ce doresc, avansez spre asta, sunt în acest proces, lucrez la realizarea scopului, care este important pentru mine. Toate acestea trebuie să evoce bucuria în mine.

Mai mult decât atât, o persoană este produsul mediului său şi când nu simte bucurie, înseamnă că mediul nu o influenţează in modul corect. Este nevoie să ai grijă de asta.

Vine la mine ca un şoc de fiecare dată, este oare atat de greu să fiu bucuros? La urma urmei, ne sunt date toate condiţiile pentru dezvăluirea Creatorului. Şi continuam sa fim nemulţumiti de ceva, dar ce altceva trebuie sa cerem? Nu realizam că revelaţia se poate întâmpla în orice moment.

Numai disponibilitatea noastră lipseşte. Iar bucuria este una dintre condiţiile sale. Aceasta demonstrează pretuirea noastra pentru importanţa spiritualitatii, iar acest lucru lipseşte. Credem că suntem mai importanti decât Creatorul – si acesta este motivul pentru care El nu ni se dezvăluie.

Opreste-te sa-ti stabilesti propriile condiţii şi sa ceri lucruri şi vei vedea că revelaţia se va întâmpla imediat. Dar atunci când ai anumite cereri proprii, cum poţi fi atunci într-o stare de daruire?

Spui ca doresti să dezvălui Creatorul? Dar El dăruieşte, iar tu doresti să dezvălui daruirea Lui, ceea ce înseamnă că tu insuti doresti sa daruiesti. Atunci, ce este acolo pentru tine de cerut? Unul in totalitate nu corespunde celuilalt.

Din Convenţia Arvut de la Arava – Lecţia # 2 din 23/02/12

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Un comentariu →

Intrebare: Un embrion, un fat in pantecele mamei sale se rasuceste ca si rezultat al activarii instinctelor psihologice. Dar cum se intampla o schimbare psihologica? Cum functioneaza acest mecanism?

Raspuns: Inainte de toate, cand se naste un fat, este presiune din ambele parti, atat din partea mamei (forta de impingere, asa numitele dureri ale facerii) cat si din partea fatului. Si acesta ajuta acest proces intr-un anumit mod si avanseaza.

Nasterea este un proces foarte complex. As fi vrut chiar sa spun ca e  tragic intr-un fel si plin de pericole atat pentru mama cat si pentru copil. Asemanator, trebuie sa existe o forta de impingere foarte serioasa in cazul nostru, iar natura a avut grija de asta impingandu-ne prin diferite situatii de criza: familie, identitate, social, economic, ecologic, si altele, prin tot ce facem, asta e, toate ne imping afara din matricea noastra.

In lumea noastra curenta, treptat fiecare lucru a fost montat impotriva noastra. Acestea sunt fortele de impingere – contractiile nasterii.

Inca nu sunt atat de puternice pe cat ar putea fi, dar apogeul lor e aproape. Observam acest lucru in toate crizele, si acum in dezvoltarea ultimei crize economice, care pur si simplu ne primejduieste vietile. Deci, pe de o parte noi deja ne apropiem de stadiul final, suntem aproape de a ne naste. Pe de alta parte, nu ne simtim confortabil in starea actuala. Plonjam in droguri, depresie si diferite probleme. Nu suntem calmi si nu ne simtim confortabil in interior. Nu doar lumea din jurul nostru e asa, noi insine nu suntem capabili sa ne gasim pacea interioara.  Nu s-ar schimba nimic nici chiar daca lumea ar deveni de-a dreptul indiferenta pentru o clipa: sunt multe conflicte si presiuni in interiorul nostru de care am vrea sa scapam, dar suntem incapabili sa o facem.

Daca integram si adunam aceste conflicte interioare si presiunile intr-o singura forta intre noi,  vom adauga apoi propriile noastre eforturi la impingerile materne si bineinteles ne vom naste la un nou nivel, acela al „Omului” sau al lui „Adam”. Toate acestea pot fi alinate, usurate fara „moase”, „obstreticieni”, doar folosind forta ajutatoare a societatii:  opinia sociala, influenta sociala si presiune.

Asta se intampla cand  impreuna reunim in aceasta unica imagine unificata ceea ce  trebuie sa se nasca, in timp ce in exterior societatea noastra lucreaza la integrare, conectare, discutand, explicand si identificand toate aceste forte in jurul nostru.  Apoi, o persoana incepe sa inteleaga acest proces din interiorul ei. Acest lucru este legat de asemenea de educatie, cand discutam actiunile noastre, istorie, scop, si scopul tuturor conflictelor; cand examinam nu doar cauzele lor, dar sensul, menirea lor: sa ne duca la un stadiu unde noi toti suntem ca un singur embrion intr-o singura mama natura, care ne impinge afara spre urmatorul nivel. Natura vrea sa nasca acest fat si este nevoie sa o ajutam sa faca asta.

Este fundamental pentru noi sa ajutam natura. Natura separa nasterea noastra fie intr-o nastere tragica, fie intr-una usoara, care se numeste „iesirea cu apele materne”.  Ce sunt „apele”?  Apa – o actiune de usurare. Cand aspiram voluntar la aceasta, putem usor traversa „Rubiconul”- o schimbare firesca psihologica si spirituala.

Intrebare: Participand  activ in grupul educatiei integrale, o persoana isi aduce contributia la procesul nasterii spirituale, ca in cazul unui fat?

Raspuns: Sigur ca trebuie sa fie un grup, pentru ca grupul reprezinta embrionul!  O singura persoana nu este un embrion (nu se poate naste); un embrion este precis o interconexiune integratoare intre oameni cand ii pregatim pentru nastere.  Intai se formeaza grupuri mici, apoi unele mai mari, apoi apar multe grupuri. Cand  incep sa se inteleaga reciproc devin ca o singura  persoana intr-un grup, iar in relatie cu alte grupuri fiecare grup reprezinta un singur individ. Pe acesta  calea ei ajung impreuna: ca si celulele dintr-un organ intr-un singur corp.

Din „Vorbind despre Educatia Integrala” #9, 15.12.2011

Filed under: Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Ar trebui sa fim foarte fericiti ca am ajuns la cea mai importanta dintre munci, cea mai importanta analiza care exista in toate lumile chiar si in cea spirituala. Baal HaSulam scrie ca nu este nici un moment mai fericit in viata unui om decat momentul cand el descopera ca este incapabil sa iasa din ego si nici un efort propriu nu il poate ajuta. Apoi ajunge la prima rugaciune, primul sau plans pentru Creator.

Acest prim planset este nasterea. Un bebelus plange imediat ce este nascut in lume. Iar asta inseamna ca o persoana a fost nascuta.

Sa speram ca vom atinge acest planset si vom deveni Oameni. Din acest motiv efortul pe care il depunem catre asta este numit durerea nasterii. Si trebuie sa fim fericiti ca am ajuns la asta. La urma urmei pe cine ating aceste dureri ale nasterii? Trebuie sa fim fericiti si seriosi in acelasi timp. Dar fericirea trebuie sa vina de la statut, de la misiune. Aici incepe viata spirituala.

Cand un bebe este nascut, adultii sunt fericiti chiar daca el plange si tipa. De asemenea, Omul din interiorul nostru ( acela care a facut toata munca si toata analiza) se inveseleste, iar bebelusul, nascut fiind, inca sufera de la presiune, jale si perceptia nelinistii. Ei amandoi trebuie sa fie impreuna.

Din Lectia 1, Conventia Arava 23/2/2012

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: In raport cu ratiunea noastra ( „ in interiorul ratiunii” ), noi nu pretuim prietenii: Ii dezaprobam si nu ii suferim. Cu toate acestea prin credinta deasupra ratiunii trebuie sa acceptam opinia societatii ca ar merita sa ii privim ca fiind grandiosi pentru a putea fi inspirati de ei. Deci se dovedeste ca pot obliga coprul meu material sa zambeasca si sa joace, dar inca nu imi patrunde sentimentele. Este asta numita credinta deasupra ratiunii?

Raspuns: Daca simti ura fata de prietenii tai si totusi trebuie sa jungi la starea in care sa simti dragoste fata de ei, asta nu este numita dragoste deasupra ratiunii. Este la fel ca atunci cand cineva imi aduce un preparat culinar cu care nu-s familiarizat iar la inceput nu imi place. Nici macar nu inteleg cum oamenii pot manca asemenea lucruri. Cu toate acestea, daca incerc acel preparat zi de zi, dupa o luna imi va parea ca nu exista nimic mai delicios.

Ca si cum mi-ar fi fost spus: „ Verifica deasupra ratiunii ca acesta este delicios, incearca odata, de doua ori, iar apoi gusta-l pana la capat si vei fi convins. Apoi tu insuti il vei cere.” Oricum,  acesta nu este tipul de credinta deasupra ratiunii despre care Kabbalah vorbeste. Noi nu pretuim acest fel de credinta deloc. Daca pur si simplu urmez sfatul prietenilor; in acest fel actioneaza intreaga umanitate; toate reclamele sunt constuite astfel, convingandu-te sa ccepti aceasta credinta desupra ratiunii ca ai nevoie de acest lucru si trebuie sa il cumperi.

Asta nu este credinta deasupra ratiunii ci e pur si simplu o acomodare cu orice lucru nou care e inca nefamiliar. Il aducem mai aproape de noisi incepem sa il iubim in interiorul ratiunii; dobandim un gust pentru el.

Cu toate acestea, in credinta deasupra ratiunii raportat la Lumina, doresc sa fiu cat se poate de elevat in ochii mei, insemnand deasupra tuturor dubiilor mele. Dar vreau ca toate aceste dubii sa ramana in toata inaltimea lor. Sentimentele si ratiunea mea nu sunt de acord cu asta, dar eu doresc sa fiu similar cu ea,intr-o proportie care este mai mare decat intelegerea mea. Asta inseamna ca sunt conectat la o Lumina superioara.

Sa presupunem ca este un om intelept, cu cat mai mult nu il inteleg dar realizez ca este intelept si decide lucruri intr-un mod total diferit de rationamentul meu, cu atat mai mult sunt impresionat de el. Insemnand ca tebuie sa ne dezvoltam credinta noastra asupra ratiunii relativ  la forma invesmantata in materie, relativ la Lumina, la Creator, si sa o pastram intocmai.

Creatorul, brusc, se invesmanta in mine si spune: „Sa ne imbratisam ca fratii!” Si in momentul in care sunt pe cale sa-L imbratisez, trebuie sa-L ridic deasupra mea, sa-L preamaresc chiar mai mult. Altfel asta este primire in inteirorul ratiunii, receptie de dragul meu, spargere.

Simti unde se afla granita aici? Aceasta trebuie intotdeauna sa fie deasupra ratiunii, impotriva dorintei mele. Si sub aceasta forma voi fi pregatit sa ma conectez cu El.

Diferenta intre cum simt pe El in interioul meu, cum ma unesc cu El, cum am contact cu El, si cum il ridic deasupra mea, aceasta diferenta este creata de ecran. Si apoi, chiar daca primesc de la EL, primesc de dragul daruirii> El se reveleaza de fiecare data si imi arata ca este ca si cum El ar fi la fel ca mine, in timp ce, constant, vreau sa-L vad ca fiind superior mie, ridicandu-L chiar mai sus. Asta inseamna ca ma protejez si am grija ca intotdeauna sa am ecran.

Credinta deasupra ratiunii este protectia mea de a primi pentru binele meu. Cineva poate vorbi la nesfarsit despre asta, cand, pe de-o parte nu exista nimic altceva in afara de asta. Trebuie sa te unesti cu toate fiintele create, incepand cu Adam HaRishon, precum  un singur om cu o singura inima, iar Creatorul trebuie sa ramana pentru tine, constant, chiar deasupra varfului muntelui. Daca  intentionez sa ating asta in interiorul meu, sa ne unim ca egali, atunci asta este numita in ratiune. Cu toate acestea, daca aspir sa  il pastrez constant deasupra mea, asta vi fi deasupra ratiunii. Ce este cel mai important aici este tendinta mea, aspiratia mea, astfel incat Creatorul sa fie deasupra mea. Nu ma conectez cu El simplu, in termeni de egalitate, precum doi amici care se simt egali, ci intotdeauna il pastrez fiind superior mie.

Din acest motiv doresc ca intotdeauna sa ramana ceva ce nu simt sau inteleg pe deplin. Asta va insemna ca aspir neincetat la ceva mai mare si mai mare. Atata timp cat  o persoana are intrebari si indoieli, datorita lor continua sa se dezvolte.

Din  prima parte a Lectiei Zilnice de Kabbalah 15/2/2012, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→