Există două lumi opuse în creație: lumea materială, creată de dorința de a primi, și lumea spirituală, creată de dorința de a dărui. Dorința de a primi plăcere este o calitate centrală a lumii materiale. Lumea noastră ne este dată în simțirile celor cinci simțuri, constând în această dorință, iar mintea umană ne ajută să o schimbăm.

Există de asemenea, o altă stare pe care o putem crea în timp ce ne aflăm în această lume inferioară, începând să-i schimbăm natura, materia de la calitatea primirii la calitatea dăruirii. Și atunci vom vedea materia într-o formă complet diferită, o aparență diferită, un plan diferit, materie care lucrează în afara ei înșiși, pentru dăruire.

Nu există o astfel de calitate în lumea noastră, pentru că tot ceea ce simt aici, simt pentru că intră în organele mele senzoriale. Iar lumea spirituală este aranjată invers, într-o stare în care ies din mine însumi și simt totul în afara mea.

Dar nu ne este clar cum este posibil să simțim ceva în afara noastră. Dacă văd ceva, există în spațiul pe care organele meu senzoriale îl ating, îl includ și îl simt. Dar cum pot simți ceea ce ele nu simt? Cu alte cuvinte, omul are un prag de limitări în a atinge lumea cu organele sale senzoriale.

Iar lumea spirituală este atinsă și prinde contur în simţirile noastre, care funcționează conform principiului „în afara noastră”. Pentru aceasta, este creat un nou organ senzorial care îl simte pe celălalt: simt ceea ce este în el, ceea ce simte el. Acest lucru se poate face doar atunci când omul dobândește calitatea iubirii.

În lumea noastră, iubirea este auto-satisfacția din mâncare, sex, familie, copii, indiferent de situație. Iubim aceste surse de plăcere pentru că ele trezesc în noi o excitație specială pe care o simțim ca pe ceva plăcut.

Dar iubirea adevărată implică să nu mă iubesc pe mine însumi și în mine, ci un obiect din afara mea. Și atunci se dovedește că pot simți ceea ce simte el. Dacă dobândesc capacitatea de a simți ceva din afara mea, atunci aceasta se numește dobândirea unei calități spirituale, calitatea dăruirii, iubirea adevărată, atunci când pot iubi ceea ce iubește altul și nu ceea ce îmi place mie. Aceasta este diferența dintre o lume și alta.

Este dificil să vorbim despre asta, deoarece începătorilor le scapă constant. Dar treptat, depășind tot felul de obstacole și dificultăți și efectuând exercițiile noastre, putem ajunge la o stare în care începem cu adevărat să simțim ceea ce iubește sau nu iubește cealaltă persoană, fără nicio considerație pentru noi înșine!

Dar cum pot face acest lucru fără a nu ține cont de mine însumi? Și aici știința Cabala spune că este necesar să fac niște corectări, adăugiri și pregătiri. Aceasta înseamnă că îmi impun o restricție, ceea ce se numește Ţimţum, și nu includ în simţirile mele, în inimă, minte și gânduri, nimic din ceea ce este în mine.

Mă ridic deasupra mea și devin absolut neutru, ca și cum eu personal nu aș exista și doar altcineva ar exista. Intru în el și îl simt în sine așa cum se simte el însuși. Tocmai aici am ocazia să mă ridic la nivelul unui senzor spiritual, al unui vas spiritual (Kli).

Acest lucru se realizează prin antrenament, care este foarte simplu: stau împreună cu prietenii mei și ne implicăm, fiecare încercând să se anuleze în fața celorlalți, să iasă din sine și să încerce să intre în prieteni.

Aceasta este o practică specială care se desfășoară cu ajutorul unei forțe numite Lumină superioară. Dacă ne străduim să ne conectăm unii cu alții deasupra egoismului nostru, atunci o Lumină superioară specială coboară cu adevărat asupra noastră, o forță altruistă care ne permite să ieșim din noi înșine. Și apoi creăm în afara noastră un câmp comun în care existăm ca un singur întreg unificat.

Această practică se numește atelier. Cu ajutorul unor astfel de ateliere, atragem Lumina înconjurătoare (Or Makif) asupra noastră, care ne ridică deasupra naturii noastre și ne oferă oportunitatea de a ne integra unii în alții. Atunci începem prin intermediul altora să simțim lumea superioară, un spațiu nou, calitatea dăruirii și a iubirii, calitatea de a fi în afara sinelui, deasupra sinelui.

Din Lecția de Kabbala în limba rusă, 21.02.2016

Filed under: Lectia zilnica, Lumea, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Suntem cu toții marionete, lipsite de liberă alegere. Oamenii circulă în această lume, în viața materială, „animalică”.

Între timp, dorinţa lor egoistă crește până când atinge stări speciale de disperare, care sunt îndreptate spre revelarea embrionului sufletului, punctul din inimă.

Și poate nu un punct în inimă, ci simpla suferință trimite omul spre căutare, iar apoi el se alătură celor al căror suflet a „pătruns” deja.

În interiorul cazanului comun, dorința continuă să mocnească, iar la o anumită etapă, o parte a umanității dobândește posibilitatea liberei alegeri. Aceasta înseamnă că oamenii acționează, ca să spunem așa, independent de  Creator. Sunt eliberați de dorința lor egoistă, iar acest lucru este în întregime și complet în mâinile Sale.

Dobândesc eliberarea de egoismul meu și devin independent de el, adică independent de Creatorul care îl guvernează. Împreună cu ceilalți, ne transformăm în ființe independente, care acționează; vrem să înțelegem și să realizăm ce se întâmplă cu noi înșine și să luăm parte la proces noi înșine.

Nu vreau ca Creatorul să mă guverneze – vreau să acționez exact așa cum face El, dar din proprie voință. Prin aceasta, ajung să cunosc munca Lui, acțiunile Sale, scopurile Sale. „Profitul” meu constă în faptul că devin similar cu El, devin om (Adam) și împlinesc exact aceeași muncă pe care El a împlinit-o asupra mea.

În cele din urmă, tot beneficiul de aici este că Îi aduc plăcere Creatorului. Nu există nimic altceva în afară de asta.

Dar există și oameni care nu posedă un suflet de acest tip. Sufletele lor se pot alătura dezvoltării doar într-o oarecare măsură. Pe măsură ce ei devin ceea ce se numește „țărână sub picioarele celor drepți”, primesc iluminare și spiritualizare prin aceasta, înțeleg importanța procesului și își dobândesc și sufletul.

De asemenea, în lumea noastră există lideri, „cei care conduc” și „cei care sunt conduși”, cei care pur și simplu își trăiesc viața fără a o pune la îndoială. Ei constituie 99,9% din populația care își câștigă pâinea, și ei nu simt lipsa a nimic mai mult. Cu toate acestea, în unitate cu toți, fiecare își va atinge rădăcina în Malchut comun.

Prin interconectare, cu toții simțim că trăim într-o lume unică. Desigur, marii oameni de știință, filozofi și gânditori înțeleg acest lucru mult mai bine decât un măturător de stradă sau un comerciant de piață care știe doar să vândă pepeni verzi și să se uite la fotbal la televizor. Nu este deloc nevoie să-l disprețuim, el nu este vinovat de nimic; pur și simplu dorința sa are o astfel de structură și acționează aşa. Un alt om însă, trebuie să atingă lumea de la înălțimea lui Malchut a infinitului, altfel se simte nerealizat.

Toată diferența dintre ei constă în dorința pe care Creatorul a creat-o și o trezește la viață. Totul vine de la Creator. Și prin urmare, gânditorul trebuie să înțeleagă că în realizarea sa, el nu este în niciun fel superior comerciantului. Căci circumstanțele nu depind deloc de el. Astfel, rezultă că în acest sens, ei sunt complet egali, deoarece toate conturile lor sunt semnate de Creator.

Din Lecția zilnică de Cabala, 28.04.2011, Baal HaSulam – Articole – Mintea care acționează

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Lumea noastră este o copie a infinitului, doar că este la cel mai mic nivel de simțire. Percepem și simțim realitatea doar într-o măsură nesemnificativă; suntem cât se poate de departe de percepţia completă.

Este ca un om cu vedere slabă care nu vede aproape nimic fără ochelari. Abia îi distinge pe cei din jurul său, chiar dacă aceștia stau chiar lângă el.

Senzații de somnolență, neclare, o mică fracțiune de conștientizare clară a infinitului – aceasta este lumea noastră. Totuși, întotdeauna dezvăluim o imagine completă, așa cum fiecare fragment al unei holograme conține întreaga imagine.

Chiar și la cel mai scăzut grad, observ întregul spectru al realității în măsura în care îl pot vedea fără „ochelari”. Cu cât acești ochelari sunt mai buni, cu atât imaginea devine mai clară.

Existăm într-o stare neschimbată; pur și simplu o simțim în funcție de claritatea percepției noastre. Cea mai clară, mai lipsită de tulburări, percepția este lumea infinitului.

Pentru a o aborda, trebuie mai întâi să ne corectăm instrumentele de percepție (Kelim), să dezvăluim puțin mai multă lumină în interiorul lor. Și pentru ca acest lucru să se întâmple, ele trebuie să devină similare cu lumina.

Sfaturile Cabaliștilor ne ajută în această corectare, iar atunci când lumina este revelată, descoperim o „comoară”, sau mai degrabă, un depozit, un nou strat al realității care a fost „plasat” de la început în contul nostru.

Din Lecția zilnică de Cabala, 02.10.2009, Baal HaSulam – Articole – Introducere la Cartea Din gura unui înțelept

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Sunt închis în propria mea carapace care mă separă de Creator, care este în exterior. Sunt un sclav; nu pot evada singur. În fiecare moment, o forță lucrează asupra mea și mă întoarce automat la mine însumi, la centrul egoist.

Cum mă pot face să fiu atent la ceea ce se întâmplă în exterior, astfel încât să înțeleg că și asta sunt eu și că acolo, în exterior, exist împreună cu Creatorul? Aceasta este adevărata mea realitate, acolo sunt eu, dincolo de animalul meu și acolo este sufletul meu, în afara acelui „eu” egoist prin care mă definesc în prezent.

Acestea sunt două forțe care acționează în natură. Și trebuie să aranjez lucrurile astfel încât a doua forță, centrifugă, să acționeze asupra mea la fel de natural, instinctiv și inevitabil ca prima, cea centripetă.

Lăsați-o să ne cucerească mintea și inima și să le tragă cu forță în exterior!

Lăsați-o să mă oblige să mă gândesc la ceilalți și să-mi pese de ei! Am nevoie de asta pentru că fără ea nu-mi voi găsi sufletul.

Și aici mă ajută puterea grupului cabalist. Numai asta mă poate convinge să ies din propriul meu cerc și să fiu atent la ceea ce este „în afara lui”.

Și când îmi schimb orientarea de la „înăuntru” la „în afară”, încetez să-mi mai fac griji pentru corp și încep să am grijă de suflet. Înțeleg că realitatea externă care mi se părea străină și complet indiferentă ascunde în sine adevăratul meu eu!

Acest cerc exterior este de fapt, mult mai prețios pentru mine decât cel interior, deoarece acolo se află sufletul meu, care este etern. Iar cercul interior nu este nimic mai mult decât animalul căruia i se acordă aproximativ 70 de ani.

Dar ascunderea nu-mi permite să văd toate acestea. Și când încep să înțeleg, sunt uimit de modul în care Creatorul îmi face farse.

Din Pregătirea pentru Lecția Zilnică de Cabala, 01.04.2010

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Lumea noastră funcționează conform dorinței de a primi plăcere; adică, fiecare parte a creației face instinctiv un calcul interior despre ceea ce este cel mai benefic pentru ea, în funcție de înțelegerea sa, structura interioară, calitățile înnăscute, creşterea și influența mediului. Suntem incapabili să acționăm altfel.

Nici măcar nu suntem conștienți de cât de mult fiecare dintre noi este blocat într-un astfel de calcul egoist, în fiecare moment. Și chiar și atunci când săvârșim un act milostiv, este doar pentru a câștiga ceva prin el; altfel, nu am avea nicio motivație să acționăm în acest fel. Așa funcționează întreaga natură, de la cea mai mică particulă atomică până la cea mai educată și dezvoltată ființă umană.

Dar există o altă intenție: de dragul dăruirii, nu pentru propriul beneficiu, ci pentru beneficiul celuilalt. Aceasta este anti-lumea, anti-materia, opusul complet a tot ceea ce există în această lume.

Nu poate exista nici măcar un gând despre sine acolo; un astfel de gând a suferit restricții (Ţimţum) și este tăiat. Totul este guvernat și mișcat exclusiv de grija pentru binele celuilalt.

Deci, cum putem aborda o astfel de viziune și astfel de calcule? Firește, acest lucru nu este în puterea noastră, deoarece nu există o astfel de forță în lumea noastră. Trebuie să o atragem către noi din acea altă realitate, opusă, care există dincolo de granița lumii spirituale numită Machsom.

Dar cum este posibil ca această forță să ne ajungă deloc, dacă totul funcționează conform legii echivalenței de formă, iar similarul se conectează cu similarul? Totuși, există o forță specială numită „lumina care se întoarce la sursă”, „lumina care reformează” sau „lumina înconjurătoare”, care poate străluci asupra noastră în măsura dorinței noastre de a fi în acea lume opusă.

Ne ajută chiar dacă dorința noastră este falsă, chiar dacă nu înțelegem acea lume sau nu o simțim, atât timp cât avem cel puțin o relație cu ea, un singur punct de contact cu ea, „punctul din inimă”, o scânteie a lumii spirituale.

Dacă lucrăm la această scânteie, atunci în măsura eforturilor noastre, forța spirituală strălucește asupra noastră și transformă aceste eforturi în „carne spirituală” în jurul acelui punct, care începe să crească. Până când devine un vas spiritual complet prin care pătrunzi chiar în acea anti-lume, și apoi te găsești în „realitatea opusă”.

Cererea pentru forța care aduce schimbări – pentru lumina care se întoarce la sursă, care ne corectează intențiile de la egoiste la dăruire către celălalt – se numește rugăciune. Și în măsura dorinței noastre, a cererii noastre, a persistenței noastre, această forță minunată acționează asupra noastră și realizează schimbări în noi.

Din Lecția zilnică de Cabala 06.03.11, Rabaș – Art.31, 1991-Ce înseamnă în muncă ‘Caritatea față de săraci face Numele Sfânt’?”

Filed under: Lumea, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Astăzi ne uităm la lumea noastră, la umanitate, și vedem că toată lumea țipă. Chiar și în emisiunile de televiziune. Stau la un metru distanță unul de celălalt și strigă non-stop. Ce ar trebui să facă oamenii, umanitatea, astfel încât strigătele să se transforme măcar în conversație?

Răspuns: Omul care stă vizavi de mine ar trebui să mă ia de mână și să înceapă să mă convingă calm, cu o voce blândă, chiar și în șoaptă, despre ceea ce își dorește.

Întrebare: Și în acest caz, ar trebui să dorească ceva pentru mine?

Răspuns: Da. Vrea să-mi spună ceva. Mesajul său ar trebui transmis exact în această formă, în acest fel, din inimă, astfel încât să-mi pot deschide şi eu inima, ca răspuns. Și totul poate curge dintr-o inimă în alta.

Comentariu: Descrieți o imagine ideală a unor oameni care stau și doresc să-și transmită căldură unii altora.

Răspunsul meu: Și noi, telespectatorii urmărim asta la televizor și ne bucurăm că astăzi au invitat oamenii potriviți, normali. Ne place să-i ascultăm. Ei spun foarte puțin, totuși înțelegem totul.

Comentariu: Vorbiți despre o stare ideală, nu chiar despre lumea noastră. Din câte știu eu, nu vă uitați în mod special la televizor. Dar e suficient să vă uitați.

Răspuns: Cu siguranță nu mă uit la astfel de programe.

Întrebare: Da, există astfel de emisiuni – ringuri, o luptă. Nu este o coincidență că a bate pe cineva este acum considerat un sport. Și aici este același lucru; se bat verbal între ei. Dar omenirea nu va ajunge la nimic prin aceste strigăte, nu-i așa?

Răspuns: Nu, desigur că nu.

Comentariu: Adică toată lumea va demonstra că are dreptate și…

Răspunsul meu: Nu dovedesc nimic; pur și simplu nu se aud unul pe altul.

Comentariu: Da, exact, nu se aud.

Răspunsul meu: Principalul lucru pentru ei este: când el vorbește, eu vorbesc. Asta este tot.

Întrebare: Vreau să înțeleg. Îmi pun mereu această întrebare practică: Cum se trece la conversație? De ce anume este nevoie?

Răspuns: Vor mai trece mulți ani. Timpul însuși trebuie să acționeze. Și cum s-ar spune, timpul le va explica ambilor interlocutori sau unui grup de oameni că acest lucru este inutil, că nu merită să se implice în asta. Și treptat, își vor pierde dorința de a participa la astfel de talk-show-uri.

Apoi va veni un fel de punct de cotitură și vor înceta să producă aceste „spectacole de circ”. Așa văd eu lucrurile. Și abia după aceea va avea loc o exprimare serioasă a intențiilor.

Întrebare: Deci, credeți că această luptă se va epuiza?

Răspuns: Acest lucru trebuie să se întâmple.

Întrebare: Va veni asta de sus?

Răspuns: Cu siguranță, de sus. Nu există nicio îndoială în privința asta.

Întrebare: Credeți că nu va veni de la noi?

Răspuns: Nu, nimic bun nu poate veni de la noi.

Întrebare: Deci va veni de sus: „Taci. Calmează-te”?

Răspuns: Da, hai să stăm și să tăcem. Acesta va fi programul.

Întrebare: Deci ei vor fi deja dezamăgiți de noi, acolo sus? De ce s-ar întâmpla asta brusc?

Răspuns: Nimeni de sus nu este dezamăgit. Și de cine să fim dezamăgiți?

Prin urmare, vom ajunge pur și simplu la o astfel de formă de program care va fi transmisă prin simţiri. Nu prin cuvinte – prin emoţii. La urma urmei, trebuie să facem ceva cu noi înșine.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 24.12.2025

Filed under: Emotie, Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Toate acțiunile noastre în această lume sunt îndeplinite prin poruncă de sus, cu excepția celor în care suntem liberi. Libertatea mea de alegere constă doar în ridicarea în sus, adică în corectarea sufletului pentru a mă asemăna Creatorului.

Tot restul din mine și din jurul meu este dictat de Sus, de legile lumii superioare. Dacă nu am liber arbitru în nimic pământesc, dacă totul este dictat de sus, atunci nu există nici pedeapsă, nici recompensă pentru nicio faptă pământească! La urma urmei, nu am făcut nimic din toate acestea, a fost făcut prin mine de Sus.

De aceea, se spune că suntem cu toții ca animalele, până când devenim similari Creatorului. În măsura în care ne asemănăm cu El, suntem numiți „Adam” – „similar” (Domeh în ebraică).

Asemănarea cu Creatorul începe cu o mică dorință, o tânjire către El, numită „punctul din inimă”. Dacă există, dacă s-a revelat, omul va ajunge inevitabil la Cabala; îl va conduce într-acolo.

Punctul din inimă este ca o picătură de spermă din care te dezvolți. Însă trupul spiritual, sufletul, poate fi dezvoltat doar prin propriile eforturi. În aceasta se află singura noastră libertate de alegere (vezi articolul lui Baal HaSulam „Liberul arbitru”).

Împingeți întreaga lume în fundal și începeți să o dezvoltați, ridicați-vă în sistemul superior. Fiți pregătiți să renunțați la tot, doar pentru a rămâne acolo.

Aceasta este singura alegere, singura acțiune care poate fi înregistrată în meritul vostru. Recompensa este viețuirea în suflet!

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.11.2009, Baal HaSulam – Articole – Introducere la Cartea Din gura unui înțelept

Filed under: Lectia zilnica, Libera alegere, Libertate, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În lumea spirituală, nu există o viteză constantă; există doar accelerație. Cum ar trebui înțeles acest lucru?

Răspuns: În lumea noastră, poți fi într-o stare de repaus sau mișcare, dar în lumea spirituală, repausul este imediat zero; pur și simplu nu există. La fel cum în micro-lume, este imposibil să oprești o particulă elementară; ea nu poate rămâne nemișcată pentru că ar dispărea imediat; așa este și aici.

Comentariu: Dar o particulă elementară are o viteză constantă și noi vorbim despre accelerație.

Răspunsul meu: Nu contează; ea nu poate rămâne într-o stare înghețată. În lumea noastră, observăm ceea ce pare a fi o mișcare constantă între diferite obiecte, dar în lumea spirituală nu există constanță, ci doar accelerație pozitivă.

Întrebare: Ce este repausul în spiritualitate?

Răspuns: Repausul este starea de a te bucura de aplicarea constantă a eforturilor tale și de creșterea lor continuă, satisfacția de a lucra continuu și din ce în ce mai mult.

Din Lecția de Cabala în limba rusă 25.02.2018

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Granița de la intrarea în gradul numit „țara lui Israel” se numește Hanuka deoarece ne corectăm într-o stare în care putem începe să lucrăm cu dorința noastră. Dorința este Raţon, din cuvântul „Ereţ” (țară); „Israel” înseamnă îndreptat direct către Creator.

Trecerea prin deșert este o apropiere de Hanuka. După victoria asupra grecilor din noi, începe intrarea în țara lui Israel. Prin urmare, Hanuka personifică granița dintre deșert și țara lui Israel.

Cu alte cuvinte, Hanuka este corectarea egoismului până la gradul de „dreptate incompletă”, când egoul pur și simplu îngheață și nu mai interferează cu noi. Suntem, ca și cum am fi suspendați în aer; jos este egoismul, sus este altruismul, iubirea absolută, iar la mijloc este calitatea spirituală a lui Bina pe care am dobândit-o, care ne susține.

Prin urmare, ni se explică ce trebuie făcut în continuare, deoarece munca în țara lui Israel nu este absolut aceeași ca în deșert.

În deșert a trebuit pur și simplu să ne ridicăm deasupra dorințelor egoiste, care de-a lungul a 40 de ani (40 de grade) s-au manifestat în noi în fiecare zi; adică, Malchut a trebuit să se ridice în Bina. Și acum, din Bina, trebuie să ne ridicăm la Keter. Aceasta este deja munca în țara lui Israel.

Din KabTV „Secretele Cărții Eterne”, 21.12.2016

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Una dintre pacientele mele avea diabet și suferea de depresie. Era singură, așa că mânca orice găsea în jur, nu gătea niciodată pentru ea, încălzea mâncăruri gata preparate la microunde și mânca din mers. Am întrebat-o dacă are o prietenă, și după ce am primit un răspuns pozitiv, le-am sfătuit să gătească una pentru cealaltă. Mi-au urmat sfatul și amândouă au început să se recupereze. De ce omul nu poate face ceva pentru el însuși, dar o face cu plăcere pentru altul?

Răspuns: La o femeie acest lucru este exprimat deosebit de puternic, deoarece are un instinct matern, de grijă, un simț al datoriei. Omul este prea leneș să gătească doar pentru el însuși. Este binecunoscut faptul că, dacă o femeie trăiește singură, nu va găti niciodată. Dar dacă are o familie, nu își poate permite să lase lucrurile să treacă.

De ce devenim mai sănătoși atunci când avem grijă de ceilalți? Nu măcar pentru faptul că sistemele noastre se echilibrează reciproc, ci pentru că intrăm în echilibru cu natura, cu vasta lume înconjurătoare în care circulă forțe puternice care tind spre echilibru. Existăm unii între alții ca un dipol: plus-minus, minus-plus, care începe să interacționeze cu acest câmp enorm, cu această forță enormă. Și din moment ce ne străduim să-i semănăm, atragem asupra noastră influența sa pozitivă, o influență care ne vindecă.

Nu contează la ce nivel interacționăm unul cu celălalt. Să presupunem că doi oameni schimbă lucruri mici și plăcute; nu contează ce anume. Principalul lucru este că are loc o acțiune care îi pune în corespondență cu acest câmp vast, iar apoi amândoi încep să se recupereze. Și nu contează că unul i-a trimis celuilalt un măr, iar celălalt i-a trimis înapoi ceva la fel de nesemnificativ; nu acesta este scopul. Scopul constă tocmai în corespondența cu mediul înconjurător, cu aceea cu care te aliniezi: fie cu umanitatea coruptă, de la care primești doar influențe negative, fie cu influența pozitivă a marii forțe a naturii.

Din  KabTV „Medicina viitorului”, 07.04.2013

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→