În articolul „Noaptea miresei” (Introducere la Cartea Zohar), se spune că legea (o condiție a ordinii spirituale) este de așa natură încât creatura nu-L poate percepe pe Creator în mod deschis dacă se află într-o stare sau calitate opusă Lui.

Prin urmare, numai în echivalența calităților cu Creatorul Îl putem percepe, în acele calități în care suntem similari cu El în cantitate și calitate. Căci este un defect în gloria Creatorului ca creatura să-L perceapă ca pe un răufăcător, iar ființa creată nu ar mai putea rămâne conectată cu El.

Din acest motiv, Creatorul acționează în ascundere. El trebuie să trezească stări negative în noi, totuși nu simțim că acestea vin de la El. Deși în mod natural, „nu există nimeni în afară de El” și numai El face acest lucru. După cum se spune: „Cel care face întunericul și creează lumina”.

Trebuie să simțim întunericul din ce în ce mai mult. Acesta trebuie să fie revelat constant în noi, astfel încât să-l putem corecta și să dezvăluim lumina, Creatorul, în locul său.

Astfel, munca noastră constă întotdeauna în ascundere și revelație, ascundere și revelație. Ascunderea Creatorului produce întuneric; revelația produce lumină. Aceste două stări trebuie în mod necesar să alterneze. Conștientizarea noastră trebuie să fie îndreptată spre înțelegerea faptului că ambele stări sunt bune, că vin din iubire și sunt îndreptate tocmai către noi, astfel încât să putem atinge perfecțiunea.

Dacă omul nu este pregătit, atunci starea de ascundere a Creatorului este resimțită de om ca întuneric și rău, ca și cum Creatorul s-ar ascunde de el. Aceasta este cea mai mare pedeapsă din lume.

Astfel, ne-a fost prescrisă îndrumarea Lui spre bine și rău, cu îndrumarea recompensei și a pedepsei. Cel care face eforturi să nu-și piardă credința în Creator, adică în fiecare situație, orice s-ar întâmpla, dacă încerc să mă îndrept constant către gândul că tot ceea ce se întâmplă acum cu mine, în mine, în afara mea și în întreaga lume este guvernarea Creatorului și încerc să rămân în această conștientizare în ciuda faptului că simt stări neplăcute, atunci obțin recompensa: în cele din urmă, Creatorul îmi este revelat.

Dar dacă nu vreau să mă mențin constant în gândul că totul vine de la Creator, că tot ce mă înconjoară este doar Creatorul, care prin prieteni, prin străini, prin cei apropiați, prin oricine și în orice fel, prin miliarde de influențe diferite asupra mea, se joacă cu mine, atunci în cele din urmă El dispare din simţirile mele și mă despart de credința în Creator, de simţirea Lui.

Numai grupul de zece poate menține pe fiecare dintre noi în credință constantă în Creator, într-o direcție constantă către El, în conexiune constantă cu El, în gândul constant că totul vine de la Creator: El face totul, El mă guvernează și chiar și gândurile mele despre El sunt de asemenea, de la El.

Adică, fie că vreau sau nu vreau să fiu conectat cu El, aceasta vine tot de la El. Și nu contează dacă gândurile mele sunt bune sau rele, dacă acțiunile mele sunt bune sau rele. Principalul lucru este să I le atribui. Acesta este cel mai important lucru.

Din Congresul Internațional de Cabala 07/09/19, Moldova, Lecția 4

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ni s-a dat calea credinței, care este mai presus de rațiune (Rabaș – Art.3, 1985-,,Despre Adevăr şi Credinţă”).

Rațiunea este ceea ce simțim și înțelegem, în timp ce credința este aceea la care trebuie să ne ridicăm și să acceptăm mai presus de rațiune. Anume să nu luăm în considerare simțirile și rațiunea noastră atunci când simțim dacă ceva este bun sau rău pentru noi, ci să acceptăm în schimb că Creatorul știe mai bine ce este bine pentru noi și ce nu.

De exemplu, în lumea noastră mergem la medic. Personal, mi-e foarte frică de injecții. Am suferit multe operații și am fost tăiat de multe ori, dar totuși mi-e frică. Orice formă de corectare sau vindecare se face pe carne vie. Trebuie să ne străduim să ajungem la o stare în care să putem îndura orice schimbări, orice corectări, cu bucurie și fără durere.

Când Creatorul începe să ne vindece, va fi plăcut, în bucurie și dulce pentru noi că acest lucru ni se întâmplă, cu condiția să percepem importanța scopului ca fiind mai mare decât importanța corpului nostru animalic.

Acest lucru a fost absolut verificat; este complet sigur!

Dacă omul se conectează la scop, atunci nu contează ce suferințe trec prin corp, deoarece nu le va simți deloc ca suferință, ci doar ca bucurie. Acesta nu este masochism; este pur și simplu o lege a naturii, deoarece gândul este superior dorinței, superior firii.

Din Congresul Internațional de Cabala 07/09/19, Moldova, Lecția 4

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Când ar trebui să analizez dacă acțiunile mele sunt corecte sau nu?

Răspuns: Analiza corectă se face în cazul în care în fiecare secundă a vieții tale te „atașezi” de Creator. „Viața” înseamnă conștientizare. Sunt viu; mă simt pe mine însumi și am o misiune. După cum spune cântecul: „Există doar un moment între trecut și viitor; acest moment se numește viață.” În acest moment trebuie să te contopești cu Creatorul. Asta îți permite El să faci.

În acest fel, analizezi Reşimo (gena informațională spirituală). Nu există altă muncă aici. Dacă te concentrezi doar asupra acestui lucru, este foarte bine. Căci trecutul și viitorul sunt Klipot, deoarece vin la noi din lucruri inventate. Ele generează diverse calcule și temeri în noi care nu au nicio legătură cu realitatea.

Comentariu: Dar omul trebuie să se confrunte cu o combinație de mulți factori.

Răspunsul meu: Nu vorbesc despre ceea ce faci la locul de muncă. Acolo lucrezi cu nivelul mineral: cu oameni, cu planuri și așa mai departe; acolo trebuie să știi cum să lucrezi. Vorbesc despre definițiile voastre interioare, calitățile spirituale, despre ceea ce este conectat cu Creatorul.

Și cu Creatorul aveți un calcul simplu: nu am nicio putere asupra trecutului, prezentului sau viitorului. Munca mea este doar cu ceea ce am acum. Orice Reşimo mi-ar da El, trebuie să-l realizez acum. Și realizarea acestui Reşimo este adeziunea la Creator în secunda dată. Punct! Asta este tot.

Nu spun că așa ar trebui să ne raportăm la viață în general, așa ar trebui să ne raportăm la stările noastre spirituale. Și în material, îmi pot planifica munca cu o lună înainte, cu un an înainte. Una nu este conectată cu cealaltă. La muncă, mă ocup de nivelul mineral.

Din Lecţia zilnică de Cabala 16/03/26, Rabaș – Art.5, 1991-Ce înseamnă că faptele bune ale celor drepți sunt generațiile, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce este meditația orientală atât de populară?

Răspuns: Meditația orientală este foarte populară în lume. Am vizitat odată un grup de americani în Carolina de Nord, într-un loc extraordinar de frumos din Munții Smoky. Au la dispoziție o suprafață imensă de teren.

Primesc donații din diverse surse care le permit să trăiască foarte modest, să mănânce, să aibă un acoperiș deasupra capului și să mediteze tot timpul. Ne-au rugat să nu mergem cu mașina sau chiar să trecem pe sub geamurile lor, pentru a nu-i deranja.

Oamenii stau ore întregi fără cea mai mică mișcare; omul este complet cufundat în sine. Întrebarea este, ce instrumente folosește pentru a se analiza? Din câte înțeleg din știința Cabala, acești oameni își suprimă egoismul, adică încetează să-l mai folosească și vor să obțină pacea completă.

Desigur, aceasta este o dorinţă egoistă, dar aparține celui mai scăzut, cel mai mic nivel de egoism, și prin urmare, omul simte o oarecare eliberare față de presiunea obișnuită a unei grosimi uriașe de egoism. Meditația coboară pe toată lumea la un nivel de egoism la care poate coborî.

Prin urmare, omului i se pare că atinge o revelație spirituală. Însă această definiție a lumii spirituale diferă de cea dată de știința Cabala. Oamenii sunt capabili să investească mult efort și timp în astfel de meditații, deoarece oferă o sursă puternică de hrană pentru ego și aduce un sentiment de confort și împlinire.

Nu este o întreprindere ușoară; necesită ca omul să se îndepărteze de viața activă, dar oferă o recompensă substanțială. Grupul pe care l-am văzut în Carolina de Nord număra sute de persoane, bărbați și femei. Mai mult, exista o interdicție asupra oricărei intimități fizice între bărbați și femei, sexul era strict interzis.

Omul trebuia să se ridice deasupra tuturor lucrurilor materiale și să ofere corpului doar hrana necesară existenței sale și să dedice tot restul contemplării interioare.

Am văzut și alte astfel de grupuri și m-am întâlnit cu sufiți în Anglia și SUA. Am avut întâlniri cu oameni care aveau o audiență regulată de treizeci de milioane de ascultători de radio în America.

Îmi este destul de clar ce se întâmplă în timpul meditației orientale. Oamenii își suprimă egoismul atât de mult încât aproape că încetează să mai fie simțit. Și atunci ei au sentimentul că plutesc în aer, deasupra întregii naturi. Prin urmare, ei se consideră deja în lumea spirituală.

Interesant este că mulți oameni folosesc simboluri cabaliste pentru exercițiile lor: de exemplu, literele alfabetului ebraic, cuvinte speciale (mantre), numele Creatorului „HaVaYaH”. Există chiar și multe biserici cu „HaVaYaH” și Steaua lui David gravate pe ele. Steaua lui David este un simbol al uniunii dintre materie și spirit.

Această meditație are cel mai mare succes la hindușii care se pot deconecta de la viață într-o asemenea măsură încât aproape că nu mai respiră. Corpul intră în hibernare internă, toate sistemele sale încetinesc atât de mult încât omul poate trăi multe zile fără hrană și apă și aproape fără oxigen.

Întrebare: În ce lume există omul în acest moment?

Răspuns: Aproape că nu există. Abia există viață în corp, metabolismul aproape se oprește, deci nu are nevoie de nimic.

Întrebare: Nu se pune acest lucru ca ridicare deasupra materiei?

Răspuns: Aceasta nu este o elevare spirituală. Elevarea necesită ca omul să iasă de sub puterea corpului, adică de dorința de a primi împlinire egoistă și să atingă dorința de dăruire. Toate tehnicile orientale ar dori să realizeze acest lucru, dar nu sunt în măsură pentru că nu au puterea de a se ridica la nivelul următor.

Ele doar suprimă forța vitală a omului, astfel încât acesta să simtă că s-a ridicat puțin deasupra vieții materiale fizice, deasupra nivelului animal. Și deși i se pare deja că aceasta este o etapă spirituală, știința Cabala vorbește despre o lume spirituală complet diferită.

Din KabTV conversația „Viaţă nouă 509 – Meditaţie şi Contemplatie, Partea 1”, 25.01.2015

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ați spus odată că un evreu și un roman sunt pur și simplu două forțe care încearcă să clarifice a treia forță. Adică, ele se dezvoltă nu fără scop. A treia forță se naște independent sau din acestea două?

Răspuns: A treia forță este intermediară între ele, iar noi trebuie acum să o restaurăm și să o aducem la existență.

Tot ce s-a întâmplat până în acest moment a fost doar o pregătire pentru ceea ce trebuie să facem acum: să corectăm lumea. Nu evreii și nu celelalte națiuni, ci în mod specific noi, ceea ce facem luând Cabala ca sursă de corectare.

Întrebare: Există deja această a treia forță sau pur și simplu nu o percepem?

Răspuns: Trebuie să creăm împreună această a treia forță pentru că ea nu există; nu coboară de sus. Doar două forțe vin de sus: forța Creatorului și forța creației, calitatea dăruirii și calitatea primirii.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Adevărul despre realitate”, 08.10.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Un om trebuie să aleagă între adevăr și minciună. Nu există nimic de ales între dulce și amar; este clar că voi alege întotdeauna ceea ce este bun și dulce pentru mine și nu ceea ce este rău și amar. Nu sunt capabil să prefer o stare rea uneia bune.

Totuși, dacă văd adevărul și minciuna în opoziție cu dulce și amar, atunci este posibil să aleg adevărul amar, un sentiment rău, pentru că adevărul este mai important pentru mine.

Acestea reprezintă două niveluri diferite: nivelul animal (analiza conform dulcelui și amarului) și nivelul uman (analiza conform adevărului și minciunii) unde omul lucrează în credinţă deasupra raţiunii.

Dacă te ridici la calculul unic al adevărului, în care sunt incluse toate celelalte forțe și posibilități, înseamnă că ai atins adeziunea cu Creatorul.

Dar dacă evaluezi doar dulcele și amarul, atunci aceasta este o analiză (alegere) animalică. Și un animal nu greșește niciodată la nivelul său; alege întotdeauna ceea ce este bine pentru el, dar nu avansează la nivelul uman.

Totuși, natura nu ne permite să rămânem la nivelul animal; ne obligă să ne dezvoltăm.

La nivelurile mineral, vegetal și animal ale naturii, analiza comportamentului se reduce doar la analiza dulce și amar, cu o preferință pentru dulce. Cu toate acestea, pentru om există o diferență între nivelul animal din el, cu analiza dulce- amar, și nivelul uman din el, cu analiza adevăr-minciună.

Prin urmare, un om se află într-o confuzie constantă între animal și uman din el, căutând ce să aleagă și căutând un compromis, el își dorește dulcele, dar vede că beneficiul constă în adevăr.

Din Lecția zilnică de Cabala din 17.08.2010, Baal HaSulam „Introducere la cartea Panim Meirot uMasbirot”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Toate erorile lumii noastre, în toate sistemele și religiile sale, rezidă în faptul că oamenii aduc spiritualul în material, trag spiritualitatea în jos și cred că există o parte de sfințenie în anumite forme, obiecte, artefacte și corpuri. Sărută o mână, sărută un copac, o imagine, o păpușă. Aici se află toată confuzia care a cuprins umanitatea.

Și indiferent cât de mult a luptat iudaismul împotriva acestui lucru (desigur, nu în exterior, ci în interior), nu a avut prea mult succes nici cu oamenii. Oamenii recurg la amulete, șnururi roșii, „apă vie”, își schimbă numele și se angajează în tot felul de lucruri „miraculoase”.

Ei cred că în acest fel atrag o strălucire binevoitoare și o abundență de sus către ei. Prin ce mijloace? Prin faptul că de astăzi îţi voi spune să zicem, nu Mișa, ci Grișa? Deci, ce se întâmplă cu asta? „Dar pur și simplu, aduce noroc.” Oamenii folosesc psihologia umană și forțele naturii și cred că este spiritualitate.

Desigur, în sfera acestei lumi putem face multe prin puterea unui om, chiar și prin puterea gândului, puterea dorinței. Firește, în lumea noastră există încă multe legi. Nu înțelegem de ce se întâmplă una sau alta și credem că vine din spiritualitate. Aceasta este o altă problemă. Este greu de dezvăluit și de distins.

Chiar și cei care se angajează în Tora cred că studiul lor este ceva spiritual. Ce este spiritual în asta? De la distrugerea Templului, spiritualitatea a rămas deasupra, detașată de noi. „Nu, noi studiem, iar asta se numește spiritual.” Dar viața dovedește că nu este nimic în asta. Uitați-vă la ce se întâmplă cu întreaga națiune. Astfel, confuzia este foarte profundă.

[354185]

Din Lecţia zilnică de Cabala 16/03/26, Rabaș – Art.5, 1991-Ce înseamnă că faptele bune ale celor drepți sunt generațiile, în muncă

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum poate omul (care este „ceva din nimic”) să atingă planul Creatorului dacă nu ar fi existat în acea etapă?

Răspuns: Se spune: „Din acțiunile Tale Te vom cunoaște.”

Ce spune a doua etapă a dezvoltării dorinței? „Vreau să fiu ca Tine”, adică precum Keter. Când dezvăluie acțiunea lui Keter din interiorul lui Hochma, el spune: „Nu vreau să fiu ca Hochma,, nu vreau să mă bucur de lumina ei, ci vreau să fiu ca rădăcina, precum Keter, care dăruiește plăcere lui Hochma.”

Și apoi Bina dorește să atingă aceeași acțiune ca și Keter și îndeplinește această acțiune în Zeir Anpin și, prin dăruire ca Keter, ajunge la o înțelegere a plăcerilor care există în Keter și vrea să se bucure tocmai de ele. Prin urmare, Malchut dorește să se bucure de gradul Creatorului, de gradul lui Keter, adică de faptul că El este dăruitorul.

Să o spunem astfel: un copil se bucură de ceea ce îi dă mama. Acum se gândește: „Vreau să-i ofer plăcere mea mamei mele, astfel încât să se simtă bine.” Și face ceva pentru mama sa. Prin aceasta, ajunge să înțeleagă cât de mult îi place mamei să-i dăruie.

Plăcerea mamei de a-i da copilului niște bomboane nu este plăcerea lui față de bomboane și nici plăcerea pe care o transmite apoi mamei. El înțelege că la mamă această plăcere se măsoară ca un milion de bomboane. Și apoi el vrea să se bucure exact de o astfel de plăcere.

Aceasta înseamnă că în Malchut, în a patra etapă, apare o dorință suplimentară care nu exista înainte. Ființa creată a atins această dorință. Prin urmare a patra etapă se numește „Malchut” (regat); este o etapă care nu provine direct de la Creator și este rădăcina ființelor create. Malchut ste conectată încă la Creator, încă plină de lumină, nu este separată de acesta, dar dorința care este în ea nu a venit direct.

Copilul și-a dat seama: „Mama se bucură de un milion de ori mai mult de bomboana pe care mi-o dăruiește pentru că mă iubește, vrea să dăruiască, are o măsură colosală de dăruire. Atunci vreau să mă bucur așa cum se bucură Mama.”

Prin urmare, pentru această dorință suplimentară, care nu vine direct din stadiul de rădăcină, creația nu poate pune un paravan. Nu poate spune acum: „Dar vreau să dăruiesc, vreau să fiu ca El.” Nu poate, este incapabilă.

Acum vrea să se bucure de dăruire așa cum se bucură Creatorul, dar vrea să experimenteze această plăcere în dorința sa de a primi. Și prin urmare, ființa creată este capabilă doar să facă o restricție.

Aici apare o întrebare serioasă: de unde poate lua puterea pentru restricție? Cu alte cuvinte, aici este dezvăluită prăpastia dintre ea și Creator, numită „rușine”, iar apoi ființa creată face restricția.

[354327]
Din Lecţia zilnică de Cabala 19/03/26, Rabaș – Art.4, 1986-Despre Hesed [Milă]

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Tora maselor înseamnă că oamenii se angajează în acțiuni fără a cere un rezultat. Acțiunea în sine constituie rezultatul: „Slavă Domnului, fac ceea ce ni s-a dat. Iar răsplata aparține lumii viitoare.”

Sau este posibil ca omul să nu ceară deloc o recompensă. Cel care nu cere nicio recompensă, nici aici, nici dincolo, este numit un om complet drept. Astfel, acțiunile în sine sunt considerate a fi tot ce este necesar.

Cei din al doilea tip se percep ca devenind din ce în ce mai răi. Acțiunile lor nu le aduc nimic. Omul depune efort, studiază, vrea să obțină ceva, și ca urmare, se simte în dorințe neîmplinite. Unde este perfecțiunea în aceasta? Și ceea ce dorește să obțină nu se dezvăluie în realizarea sa. Aceasta este Tora individului. După cum se spune: „Părerea Torei este opusă părerii maselor.”

Și totuși, când vine vorba de examinare, aceasta se face în funcție de rezultat. Prin urmare, trebuie să înțelegem că toate erorile (Şgagot) și toate încălcările (Zdonot) prin care trece omul la începutul căii sale devin mai târziu adevăratul vas (Kli), numit porunci, merite.

Când o eroare sau o încălcare este revelată la om, aceasta semnifică faptul că Aviut (intensitatea dorinței) omului devine „mai groasă” și se revelează sub forma eșecurilor. Omul dorește să împlinească un act de dăruire care i se pare spiritual și descoperă că nu poate, nu este capabil, nu vrea, că este complet opus acestuia.

Când astfel de calități i se dezvăluie și vede cu adevărat cât de opus este acestuia, că poartă vina pentru tot, că este cel mai rău și că din cauza lui toți au suferit și continuă să sufere, atunci ajunge cu adevărat la recunoașterea erorilor și a încălcărilor. De fiecare dată, se împiedică, își dezvăluie eșecurile și apoi, pe măsură ce se adună, acestea se transformă în merite.

Nu este datoria omului să-și corecteze natura. Și dacă-şi îndreaptă degetul acuzator spre Creator, și asta este greșit. Omul trebuie să înțeleagă că toate erorile și încălcările sunt semne care dezvăluie o fractură pe care trebuie să construiască o rugăciune corectă, o cerere corectă, o cerere corectă.

Pornind de la aceasta, el nu mai dorește ca aceste calități să dispară. Acum ele apar opuse calităților Creatorului, dar trebuie transformate în similaritate cu Creatorul. Dacă omul se ridică deasupra acestor calități și le vede ca fiind utile, ca fiind perfecte din partea Creatorului, atunci, fără îndoială, rugăciunea sa va fi corectă și va ajunge la nevoia potrivită: să-și corecteze toate defectele într-o intenție de dragul dăruirii către Creator.

În același timp, el nu regretă că își face rău sieși și altora, că este inerent defectuos. Nu există rău; fiecare revelație a răului este doar pentru a vedea propria opoziție față de Creator.

Astfel, toată munca noastră de acum înainte trebuie aranjată în funcție de modul în care ne construim apelul, mesajul pe care îl transmit Creatorului. Trebuie să-l formulăm corect și să exprimăm că suntem gata să primim corectare de la El.

Dacă îmi construiesc corect atracția, înseamnă că mă cunosc pe mine însumi, știu ce trebuie transformat în mine și sunt cu adevărat pregătit pentru asta din perspectiva Creatorului. Apoi El o împlinește.

Din Lecția zilnică de Cabala din 16.03.2026, Rabash, „Ce înseamnă «Faptele bune ale celor drepți sunt generațiile» în Lucrare?”

[354164]
Din Lecţia zilnică de Cabala 16/03/26, Rabaș – Art.5, 1991-Ce înseamnă că faptele bune ale celor drepți sunt generațiile, în muncă

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

 În perioada de pregătire, când nu am atins încă revelația acțiunilor noastre, cum putem verifica rezultatul? Prin semnele pe care ni le dau profesorii noștri. Ei spun că, dacă un om se află într-un grup care îl presează constant, îl păzește pentru a nu fugi și simte constant că are nevoie de forțe suplimentare pentru a rămâne în grup în dorință și în  intenţie, aceasta înseamnă că avansează. Aceasta este prima verificare externă.

A doua verificare, internă, este examinarea de sine a omului; cât de repede se schimbă stările sale interioare, în ce ritm se produc aceste schimbări. El trebuie să treacă prin ele în timpul zilei.

Îmi amintesc cum odată am mers cu profesorul meu, Rabaş, la Tel Aviv. Am plecat dimineața, ca de obicei, și în ziua aceea, ni s-au întâmplat atâtea evenimente! Aveam multe lucruri diferite de făcut, și pe deasupra, am parcat mașina greșit, poliția a remorcat-o la parcare și a trebuit să luăm un taxi pentru a o recupera.

Ne-am întors acasă seara, chiar înainte de începerea lecției. La cinci minute după începerea lecției, Rabaş m-a întrebat: „Îți amintești ce s-a întâmplat cu noi astăzi?” Și mintea mea era complet goală, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Pe atunci, abia începusem să studiez Cabala, și pentru mine a fost o adevărată minune; cum se putea așa ceva, atât de multe se întâmplaseră în timpul zilei și nu-mi aminteam nimic, nici ce s-a întâmplat, nici când, nici în ce ordine! Șterse, dispărute! A trecut și tu trăiești constant în prezent. Îmi amintesc, prima simțire este întotdeauna așa, lasă un Reşimo.

Cu cât omul simte mai mult schimbările care au avut loc cu el în timpul zilei, cu atât mai bine. Un milion de schimbări pot avea loc, dar tu nu le simți, ele cad și trec, cad și trec. Trebuie să treacă prin tine, așa că lasă-le să treacă! Conform acestui fapt, ritmul este măsurat.

Acest lucru se întâmplă pentru că te străduiești spre un singur scop. Apoi, toate tulburările care vin, le iei în considerare pentru o clipă, se înlocuiesc unele cu altele și treci rapid prin ele.

[354169]
Din Lecţia zilnică de Cabala 16/03/26, Rabaș – Art.5, 1991-Ce înseamnă că faptele bune ale celor drepți sunt generațiile, în muncă

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→