Întrebare: Egoismul  este dușmanul nostru care ne împiedică fără echivoc, sau un prieten care ajută la construirea unei scări de ascensiune către Creator?

Răspuns: Egoismul ne arată cât de opuşi suntem Creatorului și ne ajută foarte mult în acest sens.

Întrebare: Când constat că egoismul meu nu îmi permite să mă anulez înaintea grupului de zece și să-i văd deasupra mea, cum mă pot ajuta cei zece în asta?

Răspuns: Deja te ajută, arătându-ți cât de egoist ești. Și atunci nu poți decât să te anulezi în fața lor și să te rogi pentru ajutor, atât de la grup, cât și de la Creator.

Întrebare: Cum se păstrează un echilibru între egoism și măreția prietenilor?

Răspuns: Mergi mai departe așa, astfel încât tot egoismul să înceapă treptat să lucreze pentru unificare, pentru Creator.

Din  Convenţia Internatională “Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/7/22, “Adeziunea la prieteni” Lecţia 3

Filed under: Criza, globalizare, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Inflaţia – O mărturie a dezbinării noastre ”

Creșterea prețurilor în Israel înseamnă mai mult decât o povară economică în creștere pentru grupurile cu venituri mai mici. În 2011, când prețul brânzei de vaci a devenit nerezonabil și prețurile locuințelor au crescut vertiginos, oamenii au ieșit în număr mare în stradă cerând dreptate socială. Acum, în timp ce un boicot a fost declarat online împotriva unora dintre marii producători de alimente din Israel, nu există nicio indignare deschisă, nici demonstrații sau proteste, nici semne care cer dreptate socială și nici discursuri aprinse despre responsabilitate. De fapt, publicul pare atât de indiferent încât până și guvernul inițiază creșteri ale prețurilor.

Dar publicul nu este neglijent; este pur și simplu obosit, deziluzionat și, mai presus de toate, divizat până la paralizie. Guvernul și corporațiile, la rândul lor, îl exploatează cu bucurie.

Nu este ca și cum nu putem face nimic. Până la urmă, noi, publicul, suntem cei care plătim. Dar dacă nu cooperăm, nu putem să punem mâna pe problemă. Când consumatorii sunt divizați, ei sunt ca o turmă de vite condusă de cei care o dețin. Dacă am putea lucra împreună, am putea reduce prețurile nenumăratelor produse la jumătate sau chiar mai puțin.

Deci de ce nu putem coopera? Nu putem coopera pentru că nu vrem să avem nimic de-a face unul cu celălalt. Nu vrem conexiuni și nu vrem angajamente.

Tocmai din această cauză, creșterile de prețuri sunt o oportunitate pentru noi de a recunoaște problema reală, care este diviziunea noastră, și de a o rezolva odată pentru totdeauna. Prin creșterea prețurilor la niveluri care îngreunează viaţa pentru mulți dintre noi chiar și la cele mai elementare produse de bază, corporațiile ne forțează din neatenție să ne unim. În acest sens, acești profitori fac societății un serviciu grozav, făcându-ne să ne uităm unii după alții pentru sprijin.

Acum trebuie să vedem ce putem realiza cu solidaritatea noastră. Solidaritatea nu este un scop în sine. Este o fundație care ne permite să creăm o societate care nu numai că funcționează corect, dar care menține acea mentalitate justă printr-o muncă constantă pentru solidaritate și unitate.

Odată ce am atins un anumit nivel de solidaritate, suntem gata să trecem la următorul nivel. Ego-ul nu este pasiv. Este în continuă creștere, iar solidaritatea de astăzi nu se va menține mâine. Prin urmare, odată ce am atins-o, trebuie să ne străduim să creștem afinitatea dintre noi și să construim solidaritatea pe empatie și rudenie.

Pe măsură ce urcăm nivelurile de apropiere, nivelurile de mai jos devin date. De exemplu, solidaritatea este un dat printre oamenii care au grijă unul de celălalt. Prin urmare, dacă obținem afecțiune, am dobândit solidaritate.

În starea actuală a societății israeliene, suntem atât de divizați încât nu putem vorbi de sentimente pozitive. Cu toate acestea, dacă ne adunăm în jurul unei probleme comune și creșterile nejuste ale prețurilor sunt cu siguranță o problemă comună, putem avansa de acolo la niveluri mai profunde de conexiune. Pe măsură ce adâncim conexiunile dintre noi, vom fi în mod natural echitabili unul față de celălalt și nu va trebui să ne facem griji cu privire la creșterea prețurilor sau alte forme de exploatare.

Filed under: Educatie, Educatie integrala | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Simt că sunt cel mai slab și mai mic din grupul de zece. Cum pot să mă protejez să nu mă ȋnvinovăţesc?

Răspuns: Nu este nevoie să te învinovățeşti. Dimpotrivă, ar trebui să fii recunoscător că ți s-a arătat cine ești. Rabash mi-a spus despre astfel de stări: „Acum ești aceeași cârpă ca mine”. Intelegi? Rabash! El mi-a spus.

Realizarea nesemnificației și a slăbiciunii cuiva este revelarea absolut naturală și corectă a stării cuiva. Și nu putem fi diferiți. Tot ceea ce obținem se datorează revelării Creatorului în noi.

Indiferent cât de mult am crește, dobândim în mod constant o mai mare nesemnificație față de El. Dar pe de altă parte, din moment ce ne agățăm de Creator, deja ne verificăm în raport cu asemănarea noastră cu El. Și această asemănare desigur, îi este atribuită Lui.

Din Convenţia Internaţională “Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/6/22, “Abordarea Creatorului prin intermediul rețelei de conexiuni dintre noi” Lecția 1

Filed under: Fara categorie | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Pentru ca ceva bun să devină realitate, trebuie să-ți stabilești un obiectiv. Unii experți spun: „Trebuie să te așezi și să scrii, cu exactitate, ceea ce vrei să obții. Și atunci vei reuși. Și notează-ți obiectivele cu mâna, cu un pix, nu pe computer”, chiar și astăzi. În acest caz, aveți șanse mai mari de succes.”

De ce a avut mai mult succes trecutul, când scriam cu mȃna?

Răspuns: Acesta nu este trecutul. Îți exprimă gândurile în mod natural. Și ar fi și mai bine dacă ai lua o daltă și un ciocan și le-ai sculpta pe piatră.

Întrebare: Asta înseamnă că vei munci din greu pentru asta?

Răspuns: Da. Ar trebui să faci asta.

Întrebare: Spui literal asta?

Răspuns: Desigur. O persoană ar trebui să investească în viitorul său, în planurile sale. Prin urmare, procedați astfel.

Întrebare: Și dacă o face pe un computer?

Răspuns: Este foarte rapid, accesibil, iar el îl poate șterge și scrie din nou. Nu este la fel.

Întrebare: Este de dorit să nu poată fi șters?

Răspuns: Da. Aceasta este prima condiție.

Întrebare: Ce fel de scop ar trebui să sculpteze o persoană pe o piatră?

Răspuns: Un obiectiv important. Nu contează dacă este primordial sau nu. Dar ar trebui să știe că ȋl sculptează. Nu degeaba se spune că ceea ce se scrie cu pixul nu poate fi tăiat cu toporul. Un stilou este la fel cu ceva sculptat pe o piatră.

Întrebare: Spuneţi-mi, se schimbă obiectivele în cursul vieții unei persoane? Trebuie să sculpteze un alt scop?

Răspuns: Cu siguranță. Se schimbă. E in regula; lasa-le să se schimbe. Aceasta se numește „cartea vieții” pe care o scrie. Aşa să fie; nu contează. Și nu șterge ce s-a întâmplat. Aceasta este dezvoltarea lui.

Întrebare: Și ce se întâmplă când el sculptează literalmente? Ce se întâmplă în interiorul lui în timpul acesta? Să presupunem că acceptă formula dvs. și sculptează scopul ȋn piatră: „Vreau să ajung la iubirea adevărată”.

Ce se întâmplă în interiorul lui în acest timp?

Răspuns: Așa vrea el să fie. El se investește pe sine deja în viitorul său.

Întrebare: Putem spune că ȋl sculptează în interiorul său, de fapt?

Răspuns: Da, desigur.

Întrebare: Este posibil să creăm un scop care să nu se schimbe de-a lungul vieții și să avansezi spre el?

Răspuns: Este posibil, dar tot se va adânci și se va schimba. Poate după forma exterioară pe care o sculptați nu se va schimba, dar după conținut se va schimba.

Întrebare: Ce scop aţi sculpta astăzi în piatră?

Răspuns: Mi-ar plăcea să văd toți studenții mei uniți acum. Ar fi un grup minunat, care s-ar ține unul de celălalt pe tot globul și care ar putea deveni cu adevărat o conexiune între umanitatea nefericită și puternicul Creator. Asta aș sculpta.

Am simți că totul ne duce la asta.

Din KabTV “ştiri cu Dr. Michael Laitman” 11/29/21

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Rabash, „Despre mai presus de rațiune”: Invidia pe care o simte față de prieteni când vede că aceștia au calități mai bune decât ale lui. Îl motivează să dobândească calitățile lor bune, pe care nu le are și pe care este gelos.

Probabil vă amintiţi cum mama voastră a spus multora dintre voi în copilărie: „Joacă-te cu băiatul ăsta și nu cu ăla pentru că vei învăța ceva bun de la acesta și de la acela dimpotrivă, numai rău”.

Problema este că avem nevoie de invidie și să o folosim corect. Suntem înconjurați de prieteni care au calități foarte bune pentru avansarea spirituală, dar nu suntem geloși pe ei. S-ar putea chiar ca ei să ne respingă fizic, exterior sau într-un alt mod.

Trebuie să depășim toate respingeriile din lumea noastră în ceea ce privește aspectul, obiceiurile, mișcările și tot ceea ce ne poate inspira respingerea prietenilor. Cel mai important lucru este să începi să-i invidiezi cu privire la scopurile și capacitățile lor.

Numai atunci voi putea să mă apropii de ei, să-mi atașez aspirațiile lor și să acumulez un număr suficient de astfel de dorințe de la prietenii mei, astfel încât să formez un întreg Kli, un vas. Prin urmare, invidia ne dezvoltă Kli-ul și ne permite să-l facem mare și universal.

Din  Convenţia Internatională “Ne ridicăm deasupra sinelui nostru” 1/8/22, “Dobȃndirea măreției scopului de la prieteni” Lecția 4

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 

Noul meu articol pe Linkedin “De ce a devenit Israelul corupt”

În fiecare an, Transparency International, coaliția globală împotriva corupției își publică Indicele de percepție a corupției. În 1996, când Israelul a fost adăugat pentru prima dată la index, am ajuns la nr. 14. În indicele 2021 am intrat la nr. 36. În momentul de față, nu văd ce va inversa trendul sumbru decât dacă ne așteaptă o lovitură și ne îndreaptă, dacă nu ne distruge.

Când citiți cuvintele înalte din Declarația de Independență a Israelului, prăpastia dintre ele și realitate este uluitoare. Afirmațiile conform cărora statul Israel „va fi întemeiat pe baza libertății, dreptății și păcii”, că va exista „o egalitate socială și politică completă pentru toți cetățenii săi” și „libertatea religiei, conștiinței, limbii, educației” și cultură”, stau în contrast puternic cu realitatea sumbră.

Vin din fosta Uniune Sovietică, unde promisiunile de după Revoluția bolșevică au fost și mai ambițioase, iar căderea ulterioară în corupție și mai profundă, așa că nu am așteptări de la declarații. Cu toate acestea, aceste cuvinte evidențiază pretenția din cuvintele liderilor, care cu adevărat nu își propun nimic altceva decât propriul lor renume și putere.

Credem că fondatorii țării au fost idealiști și puri, dar în realitate singurul lucru care s-a schimbat este că așteptările lor au fost puțin mai modeste decât ale liderilor de astăzi. De atunci, ego-urile tuturor au crescut, iar aspirațiile egocentrice ale liderilor au crescut proporțional. Astăzi, nimeni nu ține cont de nimeni și toată lumea este dispusă să facă orice este nevoie doar pentru a fi în vârf.

Nu există nicio limită la care egoismul uman poate crește sau ceea ce poate face, nici una. Astăzi, oamenii care ar trebui să fie după gratii conduc țara. Conceptul de „preocupare pentru cetățeni” nu mai există în vocabularul nimănui, ca să nu mai vorbim de mintea lor.

Până când o lovitură de forță majoră ne va obliga să reflectăm asupra țării în care vrem să trăim, nimic nu va fi mai bun. Sper doar să se întâmple înainte de a pierde țara cu totul.

Acestea fiind spuse, există o altă cale. Este nevoie de curaj, perseverență și convingerea că actuala cale nu duce nicăieri. Dar mai presus de toate, necesită solidaritatea și participarea multor oameni.

Acea cale este calea educației. Putem alege să învățăm să trăim după valorile pe care le considerăm corecte, dar pentru a face asta, trebuie să ne ajutăm unii pe alții să ne menținem hotărârea că a trăi într-o societate justă și egală înseamnă în primul rând să avem o societate despre care să vorbim. A trăi într-o societate înseamnă că acceptăm că suntem dependenți unul de celălalt, că putem și trebuie să ne bazăm unii pe alții și că ne asigurăm de bunăstarea tuturor părților din societatea noastră, altfel nu suntem cu adevărat o societate .

În continuare, trebuie să realizăm că menținerea responsabilității reciproce doar la nivel fizic nu va rezista. Trebuie să o „traducem” în angajament emoțional, ceea ce implică dezvoltarea preocupării, grijii și în cele din urmă, a iubirii unuia pentru celălalt.

„Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” nu este un slogan gol pe care strămoșii noștri l-au inventat în scopuri politice; este un principiu pe care trebuie să-l trăim în cele din urmă ȋntre noi. Odată ce vom atinge acest lucru, nu vor mai exista preocupări de corupție sau maltratare. Așa cum aceste vicii nu există într-o familie iubitoare, ele nu vor exista într-o societate iubitoare.

Va trebui să fim curajoși. Va trebui să vâslim în amonte pentru că ego-ului nu-i place să împărtășească sau să aibă grijă, dar dacă vrem un viitor pentru statul Israel, pur și simplu nu avem de ales. Solidaritatea, responsabilitatea reciprocă și preocuparea reciprocă nu sunt sloganuri; sunt arma noastră împotriva dizolvării țării.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment/Ask Question→

 

Michael Laitman, pe The Times of Israel: “Evreii din armata germană de astăzi ”

După încercarea Germaniei naziste de a-și elimina populația evreiască (și a lumii), astăzi 118.000 evrei locuiesc în Germania. Au trecut opt ​​decenii de la al Doilea Război Mondial și în prezent există aproximativ 300 de evrei care poartă uniforma militară germană „gata să moară” pentru patria lor. Unii dintre ei provin chiar din familii de supraviețuitori ai Holocaustului.

Cum este posibil ca evreii să se alăture armatei germane după atrocitățile militare comise împotriva evreilor de către naziști? Răspunsurile variază.

Unii susțin că aceasta este modalitatea de vindecare a rănilor istoriei, iar alții cred că aceasta este de fapt calea de a curăța prejudecățile, deoarece astăzi există o nouă Germanie. Dar fiecare afirmație izvorăște dintr-un sentiment de auto ȋndreptăţire, dintr-o dorință de a arăta tuturor că „evreii nu sunt ceea ce oamenii au crezut întotdeauna că sunt”. Este o dorință de a fi acceptat și înțeles.

În timpul Primului Război Mondial, aproximativ 100.000 de soldați evrei germani au luptat pentru țara lor. Înainte de a li se interzice să slujească în armată când Hitler a venit la putere în 1933, ei au luptat la fel de mult ca orice german creștin pentru a-și sluji patria și au făcut tot posibilul să arate că sunt germani loiali. Dar i-a ajutat asta atunci când naziștii cu agenda lor de supremație ariană au ajuns la putere? De ce cred ei că va fi astăzi diferit? Cum pot ignora faptul că există încă antisemitism crescȃnd în toată țara și extremiști de dreapta în cadrul armatei și poliției germane, așa cum au descoperit autoritățile în ultimii ani?

Așa cum nimeni nu a prevăzut că la numai cincisprezece ani după Primul Război Mondial evreii vor fi acuzați pentru toate necazurile Germaniei și participarea lor la război va fi prezentată ca un act de trădare împotriva țării în care au luptat și au murit, astăzi nimeni nu-i va saluta.

Pentru a înțelege de unde vine fenomenul tăgăduirii de sine a evreilor, trebuie să înțelegem cine este un evreu și care este rolul lui. Evreii au un element care s-a întipărit în ei pe vremea strămoșului nostru Avraam, care a culminat cu acceptarea Torei la poalele Muntelui Sinai. Acest element spiritual îi leagă pe evrei de puterea naturii; este un element care nu există în nicio altă națiune. Prin acest element spiritual evreii pot deveni un canal care duce la abundență, lumină și putere spirituală pentru întreaga lume. Asta înseamnă să fii „o lumină pentru națiuni”.

În perioada celui de-al Doilea Templu, poporul evreu se afla la apogeul gloriei sale și uniți într-o iubire frățească care a luminat întreaga omenire. Dar pe măsură ce egoismul, instinctul malefic, forța negativă, au crescut și i-au despărțit, frăția și iubirea au fost înlocuite cu ura liberă care i-a trimis pe evrei în toate colțurile lumii.

De la distrugerea Templului, evreii nu au reușit să-și îndeplinească rolul în umanitate și, ca urmare a acestuia, evocă un sentiment de ură cunoscut sub numele de antisemitism. Pentru a scăpa de ura împotriva lor, ei încearcă să-și ascundă identitatea evreiască oriunde locuiesc sau încearcă să se integreze în cadrul instituțiilor, ca acei evrei care se alătură în rândurile armatei germane de exemplu. În cazuri extreme, conștient sau inconștient, devin ei înșiși cei care urăsc pe evrei.

În toate privințele, evreii încearcă să se elibereze de rolul care le este atribuit încercând să-și elimine originea spirituală. Dar acest lucru este imposibil. „Gena” evreiască este în esența lor. Este o rădăcină spirituală care este deasupra naturii și îi obligă să fie evrei.

Singura acțiune pe care evreii trebuie să o îndeplinească astăzi este să se unească între ei. Acesta este actul care a făcut din ei o națiune la început; este de asemenea singurul act care le-a câștigat vreodată respect și bunăvoință din partea altor popoare și națiuni — este simplul act de promovare a valorii solidarității și coeziunii de la evrei în întreaga lume.

Filed under: Criza, globalizare, Educatie | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Nu-mi subjug prietenii dacă cer corectarea pentru ei?

Răspuns: În niciun caz. Pentru că niciunul dintre noi nu poate cere pentru sine. Acest lucru nu va funcționa, ci doar îl va împinge pe cel care se roagă pentru sine departe de Creator. Iar cel care cere pentru alții, primește primul.

Întrebare: Când îmi văd prietenii necorectați, cum îi pot înălța? Prin acest joc, anulare și rugăciune, sau există alte mijloace?

Răspuns: De îndată ce văd prietenii necorectați, trebuie să fiu îngrozit de proprietățile mele în care îi văd ca atare și imediat, pornind de la aceasta, să cer corectare Creatorului nu pentru a mă corecta eu, ci pentru ca să-mi văd prietenii corectați în proprietățile mele corectate.

Întrebare: Cum știu dacă mă străduiesc suficient să mă conectez în grupul de zece?

Răspuns: Include-te în grupul de zece și grupul de zece din tine, astfel încât să nu existe distanță, lipsă de gânduri, lipsă de dorințe și nici lipsă de conexiune între noi, pentru ca legătura noastră să fie absolută, „față în față” ( Panim le Panim).

Și atunci, destul de ciudat, în această stare îl vom găsi pe Creator pentru că El nu are nevoie de un loc.

Din Convenția internațională „Să ne ridicăm deasupra noastră” 1/7/22, „Adeziunea cu prietenii” Lecția 3

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

 

Întrebare: Ce fel de relație ar trebui să avem în grupul de zece în timpul lecției pentru a construi Kli-ul (vasul)?

Răspuns: Trebuie să fim atenți nu la ceea ce se întâmplă în grupul de zece zece, ci la modul în care ne putem ridica și să ne salvăm din toate împrejurările și la ceea ce ne face Creatorul – tot felul de divizări, insatisfacții, nemulțumiri unul față de celălalt și așa mai departe — pentru noi nu contează. Acestea sunt toate proprietățile divizării. Nu ar trebui să te adâncești în ele, să stai în ele mult timp, să le cercetezi și să le mesteci.

Principalul lucru este să te ridici rapid peste aceste stări. Așa că se spune că ar trebui să fie ca o mică ciupitură: ar trebui să-ți simți egoismul și să nu mai fii în el, ci să te ridici imediat deasupra lui. Și așa de fiecare dată. Este suficient pentru a-și injecta otrava în tine. Și atunci deja lucrezi cu el, transformându-l din întuneric în lumină.

Din Convenția internațională „Să ne ridicăm deasupra noastră” 1/6/22, „Apropierea Creatorului prin rețeaua de conexiuni dintre noi” Lecția 1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala | Add Comment/Ask Question→

 

Când omul trece prin credință mai presus de rațiune, nu contează pentru el cât de multe știe, ce știe și ce gândește și înțelege. El trece peste cunoștințele sale cu ochii închiși, fără să încerce să învețe nimic.

Cu toate acestea, are o parte din propriile cunoștințe, înțelegere, senzații și nu le taie pe toate, nu devine o persoană limitată, ci încearcă să se ridice deasupra lor. Dacă în felul acesta încearcă să avanseze în proprietatea dăruirii, în proprietatea de a se apropia de prietenii săi și în iubire, atunci aceste acțiuni îl conduc la starea de Ibur, naștere spirituală.

Prin urmare, Rabaș scrie: „Când omul poate merge cu ochii închiși”, adică nu este ghidat de sentimentele sale și de mintea lui în care vede lumea noastră în mod egoist și nimic altceva, ci vrea să meargă „peste rațiune”, adică  „și crede în înțelepți și merge până la capăt” (credința este o proprietate a dăruirii), apoi, făcând acest lucru, el realizează o acțiune numită Ibur. Astfel ajunge într-o stare de capitulare. Și treptat în el se manifestă proprietatea germenului spiritual, începe să se dezvolte.

„Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.” (Psalmul 23).

Prin urmare, cel mai important lucru este să nu încetăm să încercăm să ne imaginăm o lume plină de Creator și să ne gândim cum ne putem apropia de El conform proprietăților, acțiunilor și intențiilor noastre, pentru a începe să ne simțim pe El și pe noi înșine în El. . Asta înseamnă să locuiască „în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele”.

Din Convenția internațională „Să ne ridicăm deasupra noastră” 1/8/22, „Mergând în credință mai presus de rațiune” Lecția 5

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→