Discuţii despre Treptele Scării, Partea 169

Cum putem să nu vrem să primim ceva, dacă în primul rând nu l-am primit niciodată?

Din moment ce spiritualitatea este ascunsă, se pare că o dorim, dar în realitate vrem mai ales să scăpăm de suferința noastră. Ni se oferă diferite tipuri de suferință în starea noastră în această lume și trebuie să scăpăm de suferință. Atunci ni se pare că suntem atrași de spiritualitate pentru că ne dorim cu adevărat. Cu toate acestea, în adevăr nu ne putem dori ceva înainte de a fi văzut și simțit aceel ceva. Nici măcar farmecul necunoscutului pe care ni-l imaginăm pentru noi înșine nu este spiritualitate. Spiritualitatea este pentru a dărui, nu ceea ce noi ne imaginăm că este. Din când în când, un caracter și o imagine diferită a spiritualității ne devin clare, dar pe măsură ce progresăm, forma spiritualității se schimbă constant pentru noi.

Prin urmare, nu ne putem dori spiritualitate așa cum este ea cu adevărat, deoarece este opusă nouă. Suntem împinși către spiritualitate pentru că se pare că ne va rezolva problemele. Apoi mica dorinta de a primi pentru spiritualitate pe care o avem, care este in esenţă simplă curiozitate, o dezvoltăm treptat prin studiu, auzind din mediul înconjurător, din societate: „Merită”, „Este important”, „Este grozav”. Acest lucru ne atrage și ne obligăm să studiem, să muncim și să facem acțiuni care ne vor ajuta. Acest studiu și aceste acțiuni ne ajută să atragem lumina înconjurătoare.

Când atragem lumina înconjurătoare, primim un har de Kduşa pe care nu l-am avut niciodată înainte. Chiar dacă părea că ne dorim atât de mult spiritualitatea, harul de Kduşa pe care îl primim este cu totul diferit. Harul de Kduşa înseamnă că începem să fim de acord cu faptul că trebuie să ajungem la starea de „pentru a dărui”. Acesta este un fenomen foarte ciudat și nenatural, în care în generalul Lo Lişma  („nu de dragul Ei”) începe să apară o mică Lişma („de dragul Ei”). Cu alte cuvinte, vrem să facem munca astfel încât atât noi, cât și Creatorul să avem ceva. Desigur, dacă nu s-ar câștiga nimic pentru noi înșine, nu am face treaba, dar deja apare o anumită intenție că va fi și pentru Creator.

Această stare se numește „Lo Lişma care duce la Lişma”. Tranziția apare deja acolo, asemănătoare cu spargerea vaselor, unde în vas, în Malchut, există o scânteie de Bina, prin care Malchut poate primi mai târziu corectarea.

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Se spune că Avraam a primit o instrucțiune de la Creator pentru a îndeplini o poruncă. Dar nu era sigur de sine și s-a dus să se consulte cu alții. Nu are el încredere în Creator? La urma urmei, Avraam Îl simte deja.

Răspuns: Vorbim despre modul în care omul își evaluează propriile forțe. Omul trăiește ca un animal timp de mii de ani, de la o încarnare la alta, la fel ca restul lumii.

Am trăit prin multe cicluri de reîncarnare, în tot felul de forme și în diverse locuri. De-a lungul acestor cicluri ale sufletului, ne-am dezvoltat în funcție de dorințele și cerințele noastre. Vedem natura acestei dezvoltări: sufletul evoluează și cere din ce în ce mai mult.

De ce sufletul? Pentru că partea animalică din noi nu se dezvoltă. Corpul nostru rămâne același corp. Dacă nu ar fi partea spirituală la om, am fi exact ca un animal. Evoluează animalele și cer brusc televiziune, automobile, rachete sau muzică? Nimic de genul acesta. Un animal rămâne animal. Așa cum se naște, așa rămâne. Un animal are o singură lege: să aibă grijă de existența sa.

Prin urmare, ceea ce se dezvoltă în noi este aspectul spiritual, care evoluează în două etape. Prima etapă este materială, animalică sau un fel de fază animal-spirituală. Urmărim sexul, onoarea, banii și cunoașterea. Sufletul se dezvoltă în acest fel, dar această dezvoltare are loc prin căutarea plăcerilor găsite în această lume.

După ce s-a dezvoltat în acest mod de-a lungul multor încarnări, în el se dezvăluie o Hisaron, o lipsă sau o dorință de plăceri spirituale. Omul începe să simtă „punctul din inimă”; își dorește ceva ce este dincolo de această lume, dincolo de plăcerile pe care le poate primi în simțurile sale corporale.

Plăcerea spirituală care îi lipsește omului se numește Or (lumină), iar mediul prin care o poate primi și percepe se numește Neşama (suflet) – un vas spiritual sau Kli.

Când omul începe să dezvolte acest Kli chiar dacă treptat, prin acordarea acestei lipse (Hisaron) care apare în om după toată dezvoltarea animalică ce se întinde pe parcursul multor încarnări, el devine similar cu Avraam.

Ei încep să simtă o aspirație, o dorință de spiritualitate. Aceasta este similar cu Creatorul care le-ar spune: „Dezvoltă-te, ajunge la o stare nouă, specială, mai bună”. Și apoi omul începe să simtă diverse forțe, gânduri și impulsuri care sunt fie pentru acea stare, fie împotriva ei.

Rabaş explică faptul că aceasta este ca o piesă de teatru, în care fiecare actor portretizează o anumită calitate în interiorul omului. Astfel, Mamre este o calitate în interiorul omului, Sara este alta, întreaga gospodărie a lui Avraam cu toate vitele sale, câmpul său (pe scurt, toate capcanele unui stil de viață beduin) reprezintă forțele sufletului lor care sunt fie pentru dezvoltarea lor, fie împotriva ei.

De ce trebuie să fie așa? La urma urmei, Creatorul spune: „Lech Lecha!” „Ieși!” Drumul este trasat, mergi înainte! Deci, de ce ar trebui să existe îndoieli? De ce ar trebui să te opui?

Pentru că intenția este ca tu să devii o ființă umană, să te dezvolți într-o ființă umană și să nu rămâi un animal. Omul ar putea fi lăsat ca o marionetă și îmbunătățit, transformat în orice își dorește, fără propria conștientizare sau participare.

Dar în acest caz, ființa creată ar rămâne la nivel animal, în timp ce scopul este de a încânta ființele create prin ridicarea unui om la nivelul Creatorului, deoarece încântarea lor la un grad inferior nu este considerată încântare din perspectiva Creatorului. Dacă există ceva bun, acesta poate exista doar în forma sa cea mai deplină. Adică, a oferi ceva mai puțin decât „binele cel mai mare” nu înseamnă cu adevărat „a încânta”.

Din Lecţia zilnică de Cabala 06/07/26, Rabaș – Art.6, 1990-Când trebuie omul să folosească mândria în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: În diferite momente ați subliniat importanța diferitelor subiecte. Mai întâi a fost educaţia copiilor, apoi gestionarea crizelor, apoi scrierile lui Baal HaSulam sau articolele lui Rabaş, apoi Cartea Zohar, apoi Studiul celor Zece Sfirot (TES). De fiecare dată, oamenii tind să creadă că acesta este acum subiectul final și cel mai important pe care ar trebui să se concentreze.

Răspunsul meu: Da, în acest fel, studiem treptat materialul până când în cele din urmă, totul se reunește într-un întreg unificat.

În Cabala, nu există practic nicio separare. Dificultatea este că nu putem înțelege totul simultan, așa că studiem subiect cu subiect. Mai târziu, toate aceste subiecte separate se contopesc într-o singură știință unificată, o metodă cuprinzătoare.

Același lucru se întâmplă și în lumea noastră. Studiem realitatea împărțind-o în fizică, chimie, biologie, geografie, istorie, în mii de materii și specialități diferite.

Dar de unde vine toată această diviziune? Lumea este o singură realitate! De ce am împărțit-o în atâtea părți separate? Materia minerală este un domeniu, viața vegetală este altul, viața animală este altul, ființele umane sunt și ele altele.

De ce am nevoie de aceste diviziuni? Pentru că sunt incapabil să integrez totul în mintea mea deodată. Nu pot conține toate aceste științe simultan în mine. De aceea există diferite profesii și de aceea oamenii devin specialiști.

În Cabala însă, o astfel de separare nu există cu adevărat. Totuși, pentru a îmbrățișa întreaga știință a lumii superioare, trebuie să o studiem bucată cu bucată. În timp, se integrează în noi, deoarece ne vom contopi și ne vom uni într-un suflet comun și nu va mai exista nicio separare între noi.

Pentru mine, totul va deveni unul. Mai mult, va continua să se simplifice până când se va reduce la un singur vas care conține lumina simplă. În aceasta se află întreaga creație – inclusiv propria noastră lume mică.

Din KabTV emisiunea „Am primit un apel. Agresiunea împotriva lui Laitman”, 13.10. 2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Sunt dorințele mele predeterminate de Creator? În acest moment, acționez conform intențiilor mele. Sunt aceste intenţii ale mele sau vin tot de la Creator?

Răspuns: În tine nu există nimic din tine. Acest lucru se aplică tuturor; totul vine de la Creator.

Uneori, Creatorul ne pune în cale situații foarte neplăcute, astfel încât mai târziu să ne dăm seama că ele au fost de fapt bune, și în acest fel, să învățăm din ele.

Dar când ne judecăm acțiunile trecute și suferim foarte mult din cauza lor, acestea sunt și acțiunile Creatorului care trec prin dorința noastră, prin egoismul nostru. Pur și simplu simțim ceea ce ne face Creatorul și acumulăm aceste impresii.

Întrebare: Când omul se întoarce direct către Creator, înseamnă că se întoarce de fapt către propriul său egoism?

Răspuns: Desigur. Dar chiar și asta este bine. În realitate, omul vorbește cu sine însuși în timp ce proiectează o imagine în fața sa.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 21.01.2018

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum ne conectăm inimile?

Răspuns: Prin aspirație. Când simți că te întinzi către ceilalți și primești un răspuns și de la ei: „Oh!”. Atunci simți că o inimă s-a deschis cu adevărat, apoi o alta, începe să apară un spațiu comun între ele.

În cadrul acelui spațiu comun, iubirea este deja simțită, împreună cu înțelegerea, reciprocitatea și conexiunea. Există o lipsă de forță vitală, dar nu una animalică; mai degrabă, de forță vitală spirituală. O pot simți doar dacă mă conectez cu un alt om în acest fel.

Întrebare: Deci, când omul spune: „Nu am putere”. Chiar dacă are mâncare și bani, el spune: „Nu am putere, pur și simplu nu am putere să trăiesc”. Înseamnă asta că este în căutarea unei alte inimi?

Răspuns: Da! Inconștient, simte că nu are pentru cine să trăiască. La urma urmei, viața este construită pe naștere, creșterea copiilor, dăruirea către alții și primirea aceluiași lucru de la ei. Această împlinire reciprocă a celuilalt – aceasta este viața. Este imposibil să dai unui om fără să primești în schimb. Și așa continuă.

Întrebare: Se apropie acele vremuri?

Răspuns: Sper că da.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 22.06.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

O ființă creată este ceva ce există în lumea spirituală, deoarece lumea noastră corporală există doar în imaginația noastră.

Ființa creată se naște din linia de mijloc, din punctul în care sunt prezente două forțe opuse: primirea și dăruirea.

Ea știe cum să combine aceste două forțe în așa fel încât să folosească forța primirii, care este opusă Creatorului. A fost creată în mod deliberat în acest fel pentru a-i oferi ființei create independență și capacitatea de a sta liber opusă Creatorului. În acest fel, ne putem construi propria identitate independentă care încorporează ambele forțe împreună.

La fiecare pas, ființa creată trebuie să combine corect aceste două forțe și să verifice procesul etapă cu etapă pentru fiecare nouă porțiune de dorință egoistă care este revelată în interiorul ei. Astfel, ființa creată se dezvoltă singură, se construiește din propriul material cu ajutorul forței de dăruire, pe care o atrage din linia dreaptă.

În esență, toată munca este efectuată de forța dăruirii, forța luminii, de Creator. Dar ființa creată trebuie să pregătească tot ce este necesar pentru aceasta. Așa cum în lumea noastră folosim toate mijloacele disponibile la nivel mineral, vegetal, animal și uman, împreună cu toate puterile simţirilor și minții noastre. Totuși, spunem în continuare că noi înșine am făcut munca, pentru că noi suntem cei care realizăm aceste acțiuni folosind materialele acestei lumi și propriile noastre abilități.

Construcția corporală și spirituală se desfășoară în același mod: mai întâi există un plan, iar apoi, folosind materialele disponibile, începem să construim diferite forme. Așa este și în lumea spirituală. Prin dorința și înțelegerea noastră, noi înșine construim „formele Creatorului”, atitudinea noastră față de El, care seamănă cu atitudinea Lui față de noi.

Pe de o parte, aceasta este propria noastră muncă, așa cum este scris: „Am muncit și am găsit”. Dar pe de altă parte, este lucrarea Creatorului, pentru că învățăm de la El, din exemplele Sale și Îi cerem să o ducă la îndeplinire. Suntem adevărați parteneri cu El, pentru că noi înșine știm exact ce vrem și trebuie să pregătim tot ce este necesar!

Cu alte cuvinte, urmărim linia de mijloc în intenția noastră, unind dorința și intenția și hotărând singuri cum să unim corect forțele sfințeniei și impurității, liniile stânga și dreapta.

De asemenea, construim linia de mijloc conectându-ne cu grupul prin lumină. Vrem să fim incluși în grup și să găsim dorința de a dărui în cadrul acestuia, însă acea dorință poate fi creată doar de lumină, de Creator, care este ascuns în el. Astfel, încorporăm aceste două forțe: forța grupului și forța Creatorului din noi înșine, în timp ce rămânem în linia de mijloc.

Și în multe alte exemple, vedem că operăm în linia de mijloc, deoarece trebuie să combinăm aceste două forțe – primirea și dăruirea – pentru a dobândi libertatea de alegere și a ne construi independent din ele.

Din Lecția Zilnică de Cabala 28.03.2011, „Pregătirea pentru Convenția din New Jersey”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Rădăcina ecranului este atitudinea mea față de Creator; este ceea ce numim măreția scopului, măreția Creatorului. Deși este totuși de dragul primirii, ea constituie rădăcina ecranului.

Când pot spune că îl am? Când sunt în întuneric, tocmai când lumina din jur nu strălucește asupra mea. Lumina din jur nu este lumina care mă va corecta. Este lumina care se va îmbrăca mai târziu în mine ca lumină interioară.

În mod special în timpul întunericului, omul vede că se află într-o stare animalică, iar omul din el nu este trezit de Sus. Totul depinde de modul în care el însuși este capabil să se transforme în Om, să trezească o dorință față de Creator în sine.

Din Lecia zilnică de Cabala 29/06/26, Rabaș – Art.9, 1987-Măreția omului  depinde de măsura credinței lui în viitor

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Percepţia noastră asupra coborârilor și ascensiunilor nu se aliniază cu starea reală a lucrurilor, ci mai degrabă cu ceea ce simte dorința de a primi. Când lumina mă influențează, experimentez o ascensiune, iar dacă nu, atunci o coborâre, și cad în depresie.

Adică, verific în funcție de cât de plin sau gol este stomacul meu sau cât de plin este buzunarul meu, pe baza vaselor (Kelim) mele de primire. Dar din punct de vedere spiritual, aceasta nu constituie nici o coborâre, nici o ascensiune.

Cum pot măsura cu adevărat ascensiunile și coborârile mele? Numai atunci când lumina nu strălucește asupra mea. Îl preamăresc pe Creator pe cont propriu și nu numai atunci când primesc de la El? Îl laud pentru că este mare în ochii mei? Îl pot preamări pe Creator cu 10%, cu 10 sau 20 de grame, sau poate sunt complet incapabil să fac asta. Aceasta este măsura.

Este imposibil să determini acest lucru în timp ce primești plăcere, deoarece lumina anulează Kli-ul (vasul). O astfel de măsurare este posibilă doar într-o stare de întuneric, atunci când îmi impun o restricție și spun că ceea ce se întâmplă nu contează. Principalul lucru este că nu vreau ca prezența sau absența luminii să mă influențeze. Vreau să mă raportez la Creator așa cum este El, fără ca aceasta să aibă vreo legătură cu mine.

Dacă sunt capabil să fac față stărilor de întuneric, atunci se poate spune că sunt cumva, într-o stare în care mențin restricția, nevrând ca lumina să strălucească asupra mea. Nu vreau să merg spre scopul creației prin intermediul combustibilului pe care mi-l dă Creatorul, deoarece atunci când El îmi dă lumină, merg, iar când El nu dă, nu merg. Vreau să avansez prin intermediul propriei mele lumini, într-o stare de întuneric, scopul este important pentru mine și acesta îmi servește drept combustibil.

Numai eu însumi pot dezvolta simțirea importanței scopului în mine și tocmai atunci când sunt în întuneric.

Aceasta se numește credință. Și dacă mă simt bine sau nu, depinde de faptul dacă pot merge mai departe cu lumina credinței. Dacă lumina credinței mă servește în loc de iluminarea care vine de Sus, atunci mă voi simți bine. Și dacă lumina credinței nu mă servește, sau este slabă, sau nu este suficientă, asta înseamnă că nu am atins încă starea descrisă mai sus.

Din Lecia zilnică de Cabala 29/06/26, Rabaș – Art.9, 1987-Măreția omului  depinde de măsura credinței lui în viitor

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Discuții despre Treptele Scării, Partea 165

Ce trebuie să facă omul pentru ca apelul către Creator să se detașeze de el însuși?

Pentru ca un apel către Creator să fie detașat de om, trebuie să ne examinăm atitudinea față de El.

Este relativ ușor pentru om să-și imagineze „Eu exist”. De asemenea, nu este atât de dificil să-și imagineze „dorința mea către El”. Cu toate acestea, nu putem păstra această simțire mult timp. Cumva, înțelegem o imagine interioară care ne spune că acesta este Creatorul, dar acea imagine se schimbă constant, pentru că nu știm ce este Creatorul în forma Sa supremă sau simțirea Sa interioară.

Putem într-un fel, să poziționăm aceste două puncte „Eu” și „El” în fiecare stare în care ne aflăm. Cu toate acestea, odată ce aceste două puncte sunt prezente, provocarea este de a examina măsura în care atitudinea noastră este îndreptată către noi înșine și în ce măsură ne imaginăm că este îndreptată către Creator.

Când finalizăm această examinare, ni se dă următoarea stare, iar procesul continuă în consecință.

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Comentariu: Omenirea este afectată de boli și multe sunt incurabile. Toată lumea caută sfaturi care i-ar putea ajuta brusc să navigheze prin viață.

Răspunsul meu: Relaxează-te și nu încerca să schimbi nimic. Lasă-te purtat de fluxul vieții. Acceptă ceea ce este. Tot ceea ce se întâmplă este făcut de Creator. Așadar, nu-L contrazice, ci simte-te conectat la El în fiecare moment.

Întrebare: Ce putem face cu temerile care stimulează constant omul?

Răspuns: Nu vor exista temeri! Pentru că frica provine din dorința de a-ți asigura un viitor specific. Dar asta nu există aici.

Întrebare: Deci frica apare atunci când nu ești de acord cu El?

Răspuns: Da. Dar aici nu este cazul. Viitorul dispare; pur și simplu nu este acolo. Cu alte cuvinte, fiecare moment este ca și cum ai trece fără a lăsa nimic în urmă. Există pace. Ceea ce a fost, va fi. Știi, ca inscripția de pe inelul lui Solomon?

Întrebare: Da. Deci credeţi că dacă omul se obișnuiește cu această formulă, dacă o trăiește, dacă există cu ea, atunci îl va elibera de frici și chiar de durere?

Răspuns: Nu este vorba doar de a fi liber de frică și durere, ci și de a fi conectat corespunzător cu natura, cu Creatorul.

Întrebare: Care este rezultatul?

Răspuns: Acest lucru îți va oferi o conexiune cu Creatorul, pace, apropiere și pur și simplu conexiune.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 23.06.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→