Omul acționează din obișnuință și simte și acceptă doar ceva cu care este obișnuit. Tot ce este nefamiliar trece pe lângă noi și rămâne înceţoşat.

În mod inconștient, ignorăm tot ce este nou înainte de a-l simți sau de a deveni conștienți de el. De aceea ne este atât de dificil să întâlnim spiritualitatea!

Trăim într-o lume pe care o selectăm din lumea infinitului; alegem familiarul și obișnuitul.

Pentru a extinde lumea noastră cu lumea dăruirii, nu trebuie să o respingem, ci să acceptăm stările de dăruire prin „credință mai presus de rațiune”, să acceptăm calitățile, dorințele, gandurile și acțiunile „anti-lumii”.

Pentru a face acest lucru, trebuie să combini două niveluri opuse în tine: să realizezi starea ta egoistă actuală, gradul inferior, și din perspectiva calității de dăruire, cel mai înalt grad.

Trebuie să exişti între aceste niveluri, să te bucuri de simțirea golului inferior al nivelului de jos și de oportunitatea de a găsi puterea de a te ridica deasupra lui.

Această putere vine la mine din lumina superioară prin grup; mă ține deasupra „pământului” ca prin intermediul unui magnet.

Adevărul și credința (dăruirea) ar trebui să mă tragă în sus mai puternic decât mă trage în jos, spre „pământ”, simțirea egoismului animalic.

Adevărata stare constă în a simți ambele grade simultan, în timp ce fiecare, în izolare, este o minciună. Chiar dacă sunt în întregime în spiritualitate, numai aceasta, este o minciună.

Adevărata stare se găsește întotdeauna între două grade care aduc simultan un sentiment de perfecțiune și lipsă, recunoștință și rugăciune.

Trebuie să mă bucur că experimentez ambele simțiri simultan și rămân constant într-o stare de tranziție, simțind obstacole, dar menținându-mă deasupra lor prin forța voinței, ca un alpinist care escaladează un munte și simte că dacă și-ar relaxa tensiunea chiar și pentru o clipă, ar cădea imediat.

Aceasta este singura stare adevărată; trebuie să ne antrenăm să rămânem în ea tot timpul și să găsim bucurie în ea.

Așa ne putem testa. Suntem capabili, în ciuda întregii noastre nemulțumiri, a luptei eterne și a oscilării constante dintre inspirație și disperare absolută, să rămânem totuși în bucurie?

Din Lecția zilnică de Cabala din 02/08/10, Rabaş – Art.3, 1985-Despre Adevăr şi Credință

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: În 2019, Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat oamenilor de știință pentru munca lor în domeniul bateriilor litiu-ion și au fost recunoscuți pentru „punerea bazelor unei societăți fără fir, fără combustibili fosili” (New York Times, 9.10.2019).

Până acum, omenirea a fost întotdeauna legată de o priză electrică și a trăit din priză. Și iată că au creat o linie de astfel de baterii cu care omul se poate mișca liber în întreaga lume.

Răspunsul meu: În timpul nostru, desigur, înseamnă mult dacă omul devine mai liber de priză. Dar ce urmează?

Nu cred că această descoperire va elibera omenirea. Pur și simplu o va înrobi într-un alt mod. Totul se îndreaptă spre a arăta unui om că fericirea nu stă în baterie.

Vedem că omenirea nu devine mai fericită. Dimpotrivă, cu cât are mai multe jucării, tehnologie și tot felul de lucruri, cu atât devine mai confuză în viața sa.

Întrebare: Subliniați adesea că nicio invenție la nivelul nostru pământesc nu înseamnă nimic pentru dumneavoastră?

Răspuns: Nu va oferi nimic. Absolut nimic! Însă aceste invenții vor conduce omenirea la recunoașterea răului. Tot ceea ce inventăm, chipurile în beneficiul egoismului nostru, ne conduce în cele din urmă la rău și la recunoașterea acestui rău.

Comentariu: Deci, dacă omenirea s-ar opri și nu ar mai inventa nimic…

Răspunsul meu: Nu ne putem opri, pentru că același egoism ne împinge spre progres, astfel încât să înțelegem că nu avem de ales decât să corectăm egoismul însuși.

Întrebare: De ce inventează omenirea constant tot mai multe lucruri?

Răspuns: Vrea să obțină o viață calmă și bună. Dar rezultatul este opusul.

Comentariu: Într-adevăr: energie nucleară în scopuri pașnice, și imediat, energie nucleară care șterge totul.

Răspunsul meu: Da, și la fel este cu orice. Oamenii nu pot inventa nimic bun sau binevoitor. Absolut nimic!

Întrebare: Ce invenție ați numi eternă, benefică pentru omenire și capabilă să o conducă la fericire?

Răspuns: Corectarea naturii rele a omului – numai asta. Nu există nimic altceva.

Comentariu: Dar mai întâi oamenii trebuie să realizeze că trăiesc cu o natură rea.

Răspunsul meu: Tocmai asta îi împinge spre această realizare. Lumea se află într-o stare în care nu mai știe ce să facă cu ea însăși.

La un moment dat credeam că socialismul, comunismul sau capitalismul ne vor salva, sau altceva, o formă de libertate, liberalismul și așa mai departe. Dar totul duce foarte repede la realizarea răului.

Comentariu: Spuneaţi că dezvoltarea umanității a fost odată o progresie liniară a egoismului, cu gândul că lucrurile se vor îmbunătăți și apoi va sosi în cele din urmă comunismul. Dar acum egoismul pare să se fi închis în sine.

Cu alte cuvinte, am devenit interconectați, ca un singur sat, dar aceleași vechi preocupări continuă, iar omenirea încă nu reușește să înțeleagă natura rea din ea însăși.

Răspunsul meu: Cred că vom ajunge la un punct în care omenirea va spune: „Ar fi fost mai bine dacă nu am fi inventat asta!” Cât despre atom, el poate spune deja asta astăzi. Și vor spune același lucru despre orice altceva.

Și ce era rău în a trăi în peșteri? Ce anume?! Absolut nimic. Când oamenii știu ce au, își dau seama că le este suficient.

Întrebare: Așadar, strânși laolaltă în jurul unui foc, oamenii erau mai fericiți decât cei care astăzi aleargă cu baterii electrice?

Răspuns: Desigur! Fără îndoială. Existau mai multe oportunități de a fi fericiți acolo.

Ei bine, ce poți face? Este scris despre asta: „Cine sporește cunoștințele sporește tristețea” sau „Cine sporește bogăția sporește suferința”.

Întrebare: Credeți că aceste zicători sunt încă relevante astăzi?

Răspuns: Mai mult ca niciodată!

Întrebare: Nu putem să nu ne sporim cunoștințele, nu-i așa? Egoismul ne conduce.

Răspuns: Nu putem. Nu putem să nu sporim atât bogăția, cât și cunoștințele. Egoismul ne va împinge constant să facem acest lucru.

Scopul este să ne aducă la recunoașterea răului, în special a faptului că răul se află în însăși natura noastră, iar răul se află în faptul că noi credem că lumea în care trăim este cea care trebuie îmbunătățită. Dar nu poate fi îmbunătățită; trebuie să ne ridicăm deasupra ei.

Întrebare: Cu alte cuvinte, trebuie să ne schimbăm pe noi înșine. Vom ajunge la acel punct în timpul vieții noastre? Mi-ar plăcea să văd împlinindu-se adevărul cuvintelor dvs.

Răspuns: Nu cred că acest lucru se va întâmpla atât de repede. Dar personal, asta nu mă privește. Ce diferență face când se întâmplă? Indiferent de starea în care ne aflăm, ni se va întâmpla tuturor în cele din urmă.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 15.10.2019

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 161

Ce ar trebui să facem în momentul următor?

În momentul următor, trebuie să ne unim mai profund cu simțirile noastre, să ne ascuțim și mai mult simțurile și să dezvoltăm o acuitate interioară mai mare în contactul nostru cu Creatorul. Această căutare, această conexiune, această descoperire a contactului, ne este dată prin creșterea iluminării asupra noastră. Aceasta este recompensa.

Trebuie să înțelegem că avansarea către corectarea finală, chiar dacă include diverse stări de alternare a luminii şi întunericului, este în sine recompensa. Atunci când ni se dă o deficiență și capacitatea de a împlini acea deficiență, aceasta este recompensa noastră. Cum ar putea fi altceva decât recompensa?

Pedeapsa este atunci când ne simțim abandonați, când simțim că nu ni se acordă atenție, ca și cum am fi în suspensie. Nu există o pedeapsă mai mare. „De ce m-ai părăsit?” Acest sentiment în sine este pedeapsa.

Cabaliștii sunt oameni care tânjesc după Dumnezeire și care sunt într-adevăr, așa cum este scris, „evrei”, adică din sămânța lui Avraam, Isaac și Iacov. Cum a fost Avraam diferit de celelalte națiuni? El era Cabalist. Prin faptul că și-a recunoscut Creatorul și a dorit să se unească cu El, el se deosebea de vecinii săi perși.

Pentru a clarifica, națiunea israeliană nu este unică prin gene biologice, ci pentru că este un grup de cabaliști care s-a separat de poporul persan. Prin urmare, ei s-au numit „evrei” (Yehudim) sau „evrei” (Ivrim). „Evrei” pentru că ei caută unificarea (Yichud) și „evrei” pentru că trec (Laavor) bariera (Machsom) dintre lumea noastră și lumea spirituală. Aceasta este națiunea noastră. Când cădem din gradul de cabaliști, devenim ca cei numiți „neamuri”.

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Se spune despre embrion: „Mama îi dă partea roșie, tatăl partea albă, iar Creatorul sufletul.”

O problemă frecventă în muncă este aceea că uităm de a treia componentă, de Creator, care trebuie să termine toată munca pentru noi.

Omul depune eforturi uriașe și apoi se întreabă: unde este rezultatul dorit?

El nu reușeşte să realizeze că nu își duce această acțiune la bun sfârșit, deoarece uită că toate acțiunile sale trebuie să înceapă și să se termine cu Creatorul, cu Forța superioară. Omul stă la mijloc.

În același mod, ne ridicăm de la starea inițială (unu) la starea finală (trei); ieșim din infinit și ne întoarcem la infinit.

Pe parcurs ne dezvoltăm și ne corectăm, fie pe calea suferinței, fie pe calea luminii. În orice caz, lumina este cea care lucrează, iar noi doar adăugăm dorința noastră. Nu ne corectăm singuri; noi doar ne accelerăm dezvoltarea.

Totuși, omul uită de obicei că este doar una dintre componentele dezvoltării sale, una care o intensifică ușor, și din această cauză, simte cum acțiunea se schimbă din rea în bună.

Dar acțiunea în sine are loc în virtutea unor forțe care există deja în natură. Principalul lucru aici este forța Creatorului.

Dacă omul nu-L atrage pe Creator în ajutorul său, astfel încât El să finalizeze acțiunea, această a treia componentă, absentă din imaginea sa despre natură, atunci nicio acțiune nu este dusă la bun sfârșit, și prin urmare, omul rămâne așa cum era!

Aceasta este o greșeală binecunoscută, care adesea trece neobservată. Și există o singură soluție: să apelezi la grup pentru ajutor.

Dacă există o opinie comună în grup, că Creatorul este principala forță care determină rezultatul acțiunii, atunci fiecare dintre cei incluși în grup nu va uita acest lucru. Atunci nu va trebui să experimenteze amara dezamăgire de a fi muncit atât de mult și de a nu fi realizat nimic.

Caută-L pe Creator (așa cum se spune: „Noaptea, în patul meu, L-am căutat pe cel pe care sufletul meu îl iubește”, Cântarea Cântărilor) și amintește-ți că omul nu este capabil să câștige această luptă singur, că există și un partener.

Și fără El, omul are doar o dorință goală, care se stinge treptat ca o mică flacără.

Din Lecția zilnică de Cabala 19.07.2010, Rabaș – Art.23, 1985-Pe patul meu noasptea

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Spuneți că întreaga cale a progresului tehnologic, a revoluțiilor tehnologice și chiar a Premiilor Nobel acordate pentru acestea au adus în cele din urmă rău umanității?

Răspuns: Totul! Totul există doar pentru ca noi să putem recunoaște răul din el. Vă puteți imagina cum trebuie să sun spunând asta?

Întrebare: Vă dați seama la ce vă confruntați? Totul!

Răspuns: Totul! Absolut totul!

Comentariu: Burse, cercetare științifică, universități, fabrici, industrii, totul.

Răspunsul meu: Până când o persoană nu înțelege la ce servește cu adevărat totul, nimic nu ar trebui să-i fie pus în mână, nici măcar un mic gadget, darămite o bombă atomică. Altfel, exact asta se întâmplă. Întreaga noastră viață este petrecută neutralizând efectele negative pe care acest progres le are asupra noastră.

Întrebare: Deci, starea noastră actuală este, într-un fel, consecința acestui progres? Toate aceste căderi, toți acești viruși?

Răspuns: Da. Nu facem altceva decât să neutralizăm consecințele sale negative.

Întrebare: Atunci ați opri tot progresul tehnologic?

Răspuns: Tot progresul nostru a avut ca scop exclusiv să ne permită să acționăm egoist, cum ne place, să ne comportăm egoist fără a suferi consecințele.

Întrebare: În ce condiții este progresul tehnologic benefic și necesar?

Răspuns: Numai în măsura în care ne ajută să devenim mai strâns conectați unii cu alții.

Întrebare: Numai dacă acesta este scopul său?

Răspuns: Da. Nu ne dăm seama unde ne duce egoismul când este singurul lucru pe care îl dezvoltăm. Tot ce vine din el devine în cele din urmă dăunător și, în cele din urmă, va trebui oprit. Nu susțin ca oamenii să respingă brusc totul, așa cum fac unii astăzi. Vorbesc despre cursul general al umanității.

Comentariu: Deci, nu ar trebui să renunțăm la medicină, desigur.

Răspunsul meu: Nu ar trebui să renunțăm la nimic. Pur și simplu trebuie să ne comportăm corect față de natură. Oriunde poți acționa conform legii conexiunii, bunătății, iubirii și așa mai departe, acționează! Orice altceva ar trebui lăsat deoparte. Atunci vei vedea cum totul începe să formeze o imagine complet diferită.

Comentariu: Vă daţi seama că veţi primi o avalanșă de scrisori și comentarii care spun că sunteţi împotriva progresului, împotriva dezvoltării umanității.

Răspunsul meu: Sunt în favoarea progresului rezonabil, care constă în combinarea forțelor egoiste și altruiste ale naturii, astfel încât acestea să funcționeze împreună. Atât linia stângă, cât și linia dreaptă sunt necesare, dar trebuie să existe și linia de mijloc care să le ghideze înainte.

Întrebare: Pe această bază, va fi corect procesul care urmează? Tocmai datorită acestei combinări?

Răspuns: Da. Dar la un moment dat ne-am îndepărtat de această relație corectă cu natura și am început să ne dezvoltăm într-o singură direcție – doar de dragul egoismului.

Întrebare: De aceea am distrus mediul înconjurător?

Răspuns: Da, totul! Nu doar mediul înconjurător; am distrus ființa umană!

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 21.06.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Am discutat despre cum poate ajunge omul la o stare de dezamăgire completă în ceea ce privește propriile puteri. Cum poate fi reconciliat acest lucru cu nevoia de a spune: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?”

Răspuns: În fiecare stare, omul trebuie să spună: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?” Dacă mi-am pierdut complet speranța în propriile puteri, atunci ce se întâmplă? Înseamnă asta că totul s-a terminat pentru mine?

Înseamnă asta că spun: „Asta e! Creatorul trebuie să mă ajute!”? Dar cum știu când ar trebui să se întâmple asta? Poate că este acum sau poate doar peste zece ani? Ar trebui să-mi doresc în mod constant să ajung la o stare de disperare?

Dimpotrivă, știu că tocmai dintr-o astfel de stare are loc saltul în spiritualitate. După cum scrie Baal HaSulam într-una din scrisorile sale din Fructul înțeleptului:

Nu există o stare mai fericită în lumea omului decât atunci când se găsește disperat de propriile puteri, adică a muncit deja și a făcut tot ce și-a putut imagina că ar putea face, dar nu a găsit niciun remediu. Atunci este momentul potrivit pentru o rugăciune din toată inima pentru ajutorul Creatorului. Și Creatorul aude o astfel de rugăciune.

Așadar, acum ar trebui să mă străduiesc să fiu dezamăgit de propriile mele abilități? Nu! Dacă aș face asta, nu aș ajunge niciodată la acea stare. Trebuie să merg constant înainte cu gândul: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine este pentru mine?”

Și dacă uneori, mi se dezvăluie că sunt incapabil de asta, așa să fie. Atunci sunt incapabil, dar continui să merg înainte, către o nouă stare, către noi încercări. După cum explică Baal HaSulam: „Dacă eșuezi într-o încercare, atunci începe alta. Și dacă și aceasta eșuează, începe încă una.”

Trăiești, continui să lucrezi și continui să faci încercări. Când va fi în sfârșit dezvăluită dezamăgirea completă față de propriile puteri? Nu știm.

Omul ajunge la un punct în care Nachşon (cel curajos) sare în mare, dorind să o traverseze prin propriile puteri, și abia atunci marea se desparte. El sare. El nu așteaptă gândindu-se: „Ei bine, Creatorul ar trebui să aranjeze totul acum. Dușmanii mei sunt în spatele meu, marea este în fața mea. Din moment ce am fost pus într-o astfel de situație, voi striga și voi ridica mâinile.”

Nu. Nu ridicăm mâinile și nu ne predăm. Sărim în mare. Trebuie să existe un salt. Sarcina ta este să sari.

Întrebare: Și cum rămâne cu „Nu există nimeni în afară de El”?

Răspuns: „Nu există nimeni în afară de El” nu se referă deloc la asta. Înseamnă că în spatele fiecărei situații și fiecărei stări stă Creatorul.

Dar eu accept acest lucru doar ca rezultat a ceea ce s-a întâmplat deja, doar ca rezultat.

Întrebare: Când Nachşon sare în mare, încearcă să-și pună capăt vieții sau speră la o minune?

Răspuns: Când cineva sare în mare, nu se bazează pe o minune.

De asemenea, nu sărim pentru că vrem să ne punem capăt vieții, sărim pentru că vrem să trăim. Vrem să traversăm această mare.

Omul pur și simplu nu are altă opțiune, și prin urmare, face tot ce îi stă în putere. Crede că poate traversa Marea Finală (Yam Suf) prin propriile eforturi. Nu este atât o chestiune de credință; mai degrabă, nu are nicio alternativă, și pe de altă parte, acesta este pur și simplu singurul curs corect de acțiune.

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă să-L dezvălui pe Creator?

Răspuns: A-L dezvălui pe Creator înseamnă a dezvălui cauza propriei stări.

Întrebare: Este necesar să ne amintim că Creatorul este cauza?

Răspuns: Este imposibil să ne amintim. Omul, în funcție de pregătirea și mediul său, poate ajunge la o stare în care simte imediat rădăcina a ceea ce se întâmplă.

În fiecare stare, va simți că Creatorul se ascunde în spatele realității din jurul său. Și în loc să se gândească și să se teamă „Cum ar trebui să acționez, ce ar trebui să fac? Judecătorii vor să mă bage la închisoare. Acolo vor să mă bată, aici toată lumea este supărată pe mine și se întâmplă altceva…”, vede imediat rădăcina problemei.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Când sugerați ceva nou (de exemplu, un „stimulent spiritual”, oamenii spun: „Iată-l pe Laitman cu o altă schemă nouă. Mai târziu, va exista ceva diferit.”

Răspunsul meu: Desigur că va exista!

Căutăm o modalitate de a crea ceva care să ne unească constant, să ne ajute să ne adaptăm unii la alții, să ne țină împreună și să ne oblige să revenim la aceeași întrebare fundamentală. Aceasta este o problemă presantă pentru noi și nu va dispărea. Poate fi sub această formă, sau sub o formă diferită, sau sub o a treia. Vom vedea!

Comentariu: Există oameni care adoptă o poziție pasivă, de așteptare, și alții care sunt activi. De regulă, nou-veniții tind să fie mai activi.

Răspunsul meu: Cei care așteaptă pierd! Spiritualitatea nu este ca lumea noastră, unde poți evita responsabilitatea și nu faci nimic. Aici, lucrezi pentru tine și nu pentru un șef! Așadar, dacă oamenii vor să treacă pe lângă, lasă-i. Nu bat pe nimeni cu bățul.

Întrebare: Care este importanța unui „stimulent spiritual”? Este dictat de forțe de mai Sus?

Răspuns: Nu, am ajuns la o stare în care trebuie să lucrăm la unitate. „Stimulentul” este un mijloc de unitate. Veniți cu ceva diferit, mai productiv și vom fi bucuroși să trecem la el. De ce nu, dacă există ceva mai eficient?

Din KabTV emisiunea „Am primit un apel. Detractarea lui Laitman”, 13.10.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce vrea natura de la noi?

Răspuns: Natura vrea să ne dorim să fim buni și amabili.

Întrebare: Asta este tot?

Răspuns: Da.

Întrebare: Nu mai fii rău și devino bun? Ce înțelegi prin „bun și amabil”?

Răspuns: Bun și amabil înseamnă că absolut toată lumea este cu adevărat mulțumită de tine. Nu în lumea asta. Acest lucru nu se poate întâmpla în lumea noastră. Acei egoiști din jurul nostru….

Întrebare: Deci, nu mă joc doar cu cei care vor…?

Răspuns: Nu. Când vorbesc despre umanitate și despre natură în general, mă refer la un nivel de existență complet diferit.

Întrebare: Când vor fi mulțumiți de mine? Ce bunătate așteaptă de la mine?

Răspuns: Când eu îi voi corecta și ei vor deveni absolut buni, perfecți și corectați.

Întrebare: Pe cine corectez?

Răspuns: Pe toți oamenii.

Întrebare: Trebuie să-i corectez pe toți oamenii?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Eu?

Răspuns: Da.

Întrebare: Aceasta este treaba mea? Corectarea lucrurilor este treaba Creatorului!

Răspuns: Este datoria ta.

Întrebare: Poate că trebuie să mă corectez pe mine însumi, mai degrabă decât pe toți ceilalți din jurul meu?

Răspuns: În acest fel te corectezi pe tine însuți.

Întrebare: Corectând toți oamenii, mă corectez pe mine însumi?

Răspuns:  Da.

Comentariu: Aceasta este ceva nou. Corectând-mă, îi corectez pe oameni.

Răspunsul meu: Este același lucru.

Întrebare: Este într-adevăr același lucru?

Răspuns: Desigur. Te vezi pe tine însuți în oameni.

Întrebare: Deci, dacă ajut la corectarea lor, ca urmare mă corectez pe mine însumi?

Răspuns: Este unul și același lucru! Vezi o reflectare a ta însuți. În acest fel, Îl corectezi pe Creator.

Întrebare: Fiecare propoziție este o revoluție. Creatorul trebuie corectat?

Răspuns: Desigur. Trebuie să-L creăm!

Întrebare: Este El imperfect? ​​Nu este El constant?

Răspuns: El nu există deloc; trebuie să-L creezi tu! Străduiește-te constant să-L faci din ce în ce mai bun.

Comentariu: Nu vom dezlega niciodată această enigmă.

Răspunsul meu: Nu. Nici nu trebuie!

Întrebare: Deci ar trebui să o lăsăm așa? Să-L creăm pe Creator?

Răspuns: Da. Exact asta este scris în Tora: „Voi M-aţi făcut.”

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 20.06.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Spuneţi că dacă mă corectez pe mine însumi, întreaga lume îmi va părea corectată. Atunci de ce sunt necesari atâția cabalişti pentru a corecta lumea dacă lumea este în mine?

Răspuns: A corecta lumea înseamnă a te corecta pe tine însuți. Nu exiști într-o lume exterioară vastă, iar oamenii pe care îi vezi nu există din întâmplare; ei sunt părți ale sufletului tău.

Prin urmare, în afară de tine și de Creator, nu există nimeni altcineva. Tot ceea ce vezi – nivelurile mineral, vegetal, animal și uman – ești tu; toate sunt părți ale sufletului tău! Prin unirea lor în tine, vei atinge unitatea completă cu Creatorul. Aceasta va fi corectarea ta completă.

Din Lecția de Cabala în limba rusă, 19.08.2018

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→