Întrebare: Cum pot ști dacă atitudinea pe care o aduc în grup este corectă? Dacă viitorul meu depinde de ceea ce contribui la grup, cum pot fi sigur că eu contribui cu ceva corect?

Răspuns: Vă întrebați: ce acțiuni din partea voastră față de grup vor fi bune fără echivoc? Cum puteți evita să-l induceți în eroare? Chiar și dintr-un punct de vedere egoist, acest lucru vă poate afecta în moduri imprevizibile. Dacă doar greșiți, este un lucru; dar dacă induceți în eroare o mie de oameni, totul se întoarce la dumneavoastră și cum se întoarce! Aceasta este întrebarea?

Comentariu: Nu este atât de mult că îi induc în eroare, ci mai degrabă că fac ceva util.

Răspunsul meu: A nu face nimic este echivalent cu a-i induce în eroare. Baal HaSulam scrie despre acest lucru în „Dăruirea Torei” și nu mai este nimic de spus pe această temă.

Cum aș putea să-mi induc în eroare sau să nu-mi conduc prietenii sau să evit să fac acest lucru? Dacă le trezesc entuziasm pe baza altor lucruri decât măreția Creatorului, acesta este un semn că îi induc în eroare. Atunci apare întrebarea: Înseamnă că nu ar trebui să le spun niciun cuvânt în afară de „Creatorul este mare”, „Slavă lui Dumnezeu” sau „Cu ajutorul lui Dumnezeu”? Ar trebui să vorbim doar așa?

Nu. Totuși, trebuie să fie clar pentru toți prietenii mei că atitudinea mea față de ei este condiționată de măreția Creatorului și vreau ca acest lucru să fie prezent în ei, în mine și în grup. Altfel, nu m-aș adresa lor, nu le-aș cere nimic și nu aș fi deloc aici.

Întrebare: Cum poate fi clar acest lucru?

Răspuns: Lasă-i să simtă. Lasă-i să simtă. Este foarte simplu. Nici măcar nu trebuie exprimat în cuvinte, nu. Chiar dacă doar printre rânduri, în mesaje și conversații telefonice, este perfect normal.

Totuși, înțelegeți că este necesară o anumită transmitere de forță, de entuziasm; un anumit mesaj de dăruire de la unul la altul, atunci când, indiferent de dorința mea, parcă răspândesc atitudinea mea față de Creator asupra prietenului, iar prietenul simte acest lucru.

Din Lecţia zilnică de Cabala 16/08/26, Rabaș – Art.2, 1991-Ce înseamnă “Întoarce-te, o Israel, la Domnul Dumnezeul tău”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Pe măsură ce omul avansează, calitățile sale naturale cresc, împiedicându-l și forțându-l să le depășească?

Răspuns: Egoismul crește la omul care avansează. Toate calitățile sale naturale rămân în interiorul lui, dar pe măsură ce dorința lor de a primi crește, un alt factor crește și în interiorul lor – conexiunea lor cu Creatorul.

Prin urmare, omul începe să-și folosească toate calitățile naturale în relație cu Creatorul.

În funcție de asta, aceste calități se schimbă, iar apoi modul în care sunt exprimate  mândria, nerăbdarea și lenea lor devine complet diferit.

Întrebare: Dar cresc ele ca obstacole?

Răspuns: Nu le percep ca obstacole. De ce credeți că lenea este un obstacol? Lenea este un calcul exact în cadrul dorinței de a primi: pentru ce merită să depunem efort?

Din  Lecţia zilnică de Cabala 16/07/26, Rabaș – Art.41, 1991-Ce ar trebui să facă omul dacă s-a născut cu calități rele

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum știu dacă transmit grupului conștientizarea importanţei scopului? De exemplu, am acest gând. Cum pot verifica dacă acest lucru afectează cu adevărat grupul?

Răspuns: Este scris: „Tot ce este în mâinile tale și în puterea ta să faci, aceea fă”. Numai că asta se înțelege: nu că faci tot ce îți vine în minte, ci că lucrezi în mod specific către acel scop. Tot ce este în mâinile tale și în puterea ta să faci, fă-o pentru a crește importanța Creatorului.

Întrebare: Acest lucru este clar. Dar poate că omul pierde timpul, îl cheltuiește ineficient?

Răspuns: Întrucât tot ce depinde de noi este accelerarea timpului, scurtarea, condensarea și comprimarea lui, neglijența noastră dimpotrivă, duce la prelungirea timpului. Acesta este scopul.

Cum poți ști dacă pierzi timpul sau nu? Dacă menții constant o stare de entuziasm față de Creator, un entuziasm care provine din cunoașterea faptului că vrei să fii conectat la El, mai degrabă decât o simțire plăcută; Dacă o ascensiune pentru tine înseamnă conexiune cu Creatorul, mai degrabă decât un sentiment de împlinire – atunci acționezi corect.

Și dacă simțirea Creatorului constituie împlinire pentru tine, atunci întrebarea devine ce fel de simțire este – una de dragul de a primi sau de dragul de a dărui? Dacă este de dragul de a primi, s-ar putea să mă simt calm, ca și cum nu ar fi nevoie de nimic mai mult. Mă simt bine cu această simțire a Creatorului.

Dacă totuși, este o simțire în care mă gândesc deja puțin la El de dragul de a dărui, atunci trebuie să am imediat Hisaron, o nevoie. Dăruiesc eu? Ce dăruiesc? Cum dăruiesc? Mă simte El cu adevărat? Și așa mai departe.

Apoi începi să simți un Kli diferit în tine, un Kli care este în El, care se unește cu punctul tău din inimă. Pentru că punctul tău din inimă este un punct străin inimii, în interiorul ei. Se numește calitatea lui Israel, în timp ce inima este numită „națiunile lumii”.

Israel nu aparține acestei lumi. Acestea sunt Galgalta Eynaim, vase ale dăruirii; ele nu se numără printre națiunile lumii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 16/08/26, Rabaș – Art.2, 1991-Ce înseamnă “Întoarce-te, o Israel, la Domnul Dumnezeul tău”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă îi ceri Creatorului ceva, trebuie să ceri doar ceea ce vrei să primești, fără a specifica modul în care să îl primești?

Răspuns: Dacă omul Îi cere Creatorului ceva, dictând în același timp și cum vrea să îl primească – ca și cum ar spune: „Ajută-mă în acest fel sau în altul”, înseamnă că Îi stabilește Creatorului condiții. Dar ai măcar înțelepciunea de a cere ceva, presupunând, desigur, că știi ce să ceri?

Dacă ceri ceva care te ajută în avansarea ta, atunci, desigur, primești un răspuns. Dacă ceri ceva ce nu este chiar corect, atunci fie nu primești niciun răspuns, fie primești ceva care cu siguranță te avansează, dar nu este deloc ceea ce ți-ai fi dorit.

Prin urmare, rugăciunea corectă este o rugăciune fără condiții, când cer ceea ce în ochii Lui este avansare. Și orice primesc, oricât de mult primesc, voi accepta totul ca avansare. Dar dacă ai deja o astfel de dorință, ce îți mai rămâne de cerut? La urma urmei, natura specifică a ceea ce primești nu mai este importantă pentru tine, deoarece crezi că reprezintă progres.

Întrebare: Cum poți cere Creatorului lumina înconjurătoare, lumina AB-SAG?

Răspuns: În ce fel poți cere Creatorului lumina AB-SAG?! Cum știi măcar ce este aceasta?

Studiem ce cere Kli -ul (vasul). Dar Kli-ul cere pentru că este deja în lumea spirituală. Și acolo, rugăciunea trebuie să corespundă exact stării Kli-ului.

Întrebare: Dar eu nu simt asta, deci cum pot fi în conexiune cu Creatorul?

Răspuns: Într-adevăr, nu poți fi în conexiune cu El, în conexiune cu adevărul. Nu acum. Dar după Machsom vei avea o anumită măsură de contopire cu Creatorul – mică, precum un embrion, sau puțin mai mult. Și apoi, în conformitate cu aceasta, clarifici Kli-ul la fiecare pas. Știi în ce stare te afli; Știi ce este Achoraim (partea posterioară) a superiorului, care acum vrea să te ridice și poate efectua anumite acțiuni asupra ta.

Avansarea este complet controlată, iar cunoașterea este prezentă în ea. Omul merge desigur, deasupra cunoașterii, dar cunoașterea însăși există. Te afli pe un anumit grad spiritual, care este cunoașterea ta, adică măsura umplerii Kli-ului cu lumină, măsura dezvăluirii conexiunii tale cu Creatorul, cu sufletul. Și mergi deasupra acestui lucru.

Dar în același timp, ai un atașament față de vase, față de lumină. „Dincolo de rațiune” nu înseamnă că nu există cunoașterea însăși. Așa se întâmplă și cu noi. Nu știm nimic despre starea noastră actuală. Și ne chinuim să ne imaginăm stările ulterioare.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 30/07/26, Rabaș – Art.32, 1989-Ce înseamnă că uleiul este numit „fapte bune” în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă însăși calitatea dăruirii este o plăcere, atunci ce constituie împlinirea sa?

Răspuns: Dăruirea este împlinirea; nimic altceva nu este necesar. Dacă dăruiesc, obțin plăcere. Desigur, pentru a exista la nivelul dăruitorului, trebuie să știu cui dăruiesc și cum obține El plăcere din actul meu de dăruire. Cu alte cuvinte, trebuie să încorporez Kelim (vasele) ale Sale și Hisaronot (deficiențele) ale Sale în mine.

Trebuie să mă unesc cu Creatorul  și să dobândesc toate Kelim ale Sale, toate plăcerile care există în El în virtutea faptului că El mă umple. Este ca un copil care a atins nivelul mamei și simte tot ce există în ea în relație cu el – atât în ​​Kelim, cât și în plăceri, cum le experimentează ea în relație cu el, cum primește totul de la el și obține o plăcere sută la sută de la el.

Cu alte cuvinte, dorind să-i returneze Creatorului chiar și cea mai mică plăcere, ființa creată trebuie să-L atingă pe Creator în toată măreția Sa.

Calitatea dăruirii ni se pare ceva nesemnificativ, ca și cum omul pur și simplu dăruiește și nu se gândește la nimic altceva. Dimpotrivă, forma de dăruire obligă omul să atingă Kelim enorme, în timp ce forma de primire nu o face. Acest lucru se datorează faptului că în timpul primirii, Kelim se închid și nu mai doresc nimic: „Am avut deja destul; mă simt bine așa cum sunt”.

Kli-ul începe deja să se teamă că va dispărea, deoarece este imprimat de plăcerea pe care o dorește, iar o plăcere mai mare (cu excepția cazului în care se trezește un nou Kli) îl stinge.

Așadar, tocmai forma de dăruire obligă omul să crească fără limite, continuu și să rămână într-o stare constantă de ascensiune.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 23/07/26, Rabaş – Art.39, 1990-Ce înseamnă în muncă ‘Fiecare persoană care plânge Ierusalimul este răsplătită să vadă bucuria sa’

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 219

Cum putem dărui dacă nu există nicio conexiune cu Creatorul? Cui i se atribuie această dorință?

Dorința de a dărui nu este atribuită omului. Să presupunem că am putea efectua o acțiune, cum ar fi să ne facem un sandviș, să ne bucurăm de el și să atribuim acea plăcere Creatorului: „Tu, Gazda, ai creat întreaga lume pentru mine și m-ai adus să mă bucur de acest sandviș. Aș vrea să Te simt ca să-Ți pot arăta cât de mult mă bucur de sandviș. Dar în realitate, nu sandvișul în sine mă bucură. Mai degrabă, mă bucur de sentimentul că Tu mi-ai pregătit asta”. Cu alte cuvinte, ajungem la o stare în care ne lipsește ceva, în care trebuie să-L simțim pe Creator ca să avem cuiva căruia să-i mulțumim.

Putem începe cu asta și să vedem că Creatorul Se va revela. Chiar dacă ne gândim doar să-I mulțumim Creatorului, El Se va revela. Creatorul este pregătit pentru asta, pentru că este cu adevărat de dragul dăruirii, indiferent de faptul că nu se referă la nimic mai mult decât un simplu sandviș.

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Din acest motiv, există o realitate în care omul se straduieşte asupra plăcerilor corporale și ulterior, el poate ieși într-o oarecare măsură din Țimţum și ascundere, căci poate deja alege și spune că primește această încântare și plăcere doar pentru că vrea să dăruiască (Rabaş, Articolul 33,  Care sunt poruncile pe care omul le calcă în picioare).

Întrebare: Articolul spune că omul ar trebui să efectueze „exerciții” asupra plăcerilor corporale. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Spunem că ar trebui să ne gândim la prieteni, la grup și la a dărui prietenilor, cu alte cuvinte, la a trăi prin dorințele lor și la a le aduce bucurie. Toate acestea nu sunt pentru a avea un timp plăcut, ci pentru a folosi acest lucru ca bază pentru a determina cât de departe suntem de fapt de dorința de a dărui și cât de mult detestăm însăși ideea.

De asemenea, este vorba despre a observa cum aș putea încerca să impun acțiuni aparent menite să dăruiască asupra mea și să încerc să trăiesc prin dorințe care sunt externe și străine de mine. Prin intermediul acestor exerciții, omul învață și descoperă cât de capabil este să facă acest lucru și cât de mult nu este. Deși acest lucru încă nu poate fi măsurat cu precizie, omul învață totuși pentru a înțelege unde se află.

Nu vorbim încă despre un om care dobândește efectiv capacitatea de a dărui. Fără îndoială, este incapabil să înceapă și să finalizeze o astfel de acțiune pe cont propriu. O începe doar pentru că trebuie să încerce să o realizeze singur. Dar când eșuează în ciuda eforturilor depuse, i se dezvăluie că Creatorul trebuie să fie participantul principal și cel care execută acțiunea.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 17/08/26, Rabaș – Art.33, 1986-Care sunt poruncile pe care omul le calcă în picioare

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot aduce la suprafață conștientizarea măreţiei scopului, astfel încât să am combustibil pentru muncă?

Răspuns: Prin a nu înceta analiza critică a ceea ce ți se întâmplă. Acest lucru este foarte dificil. Necesită un mare efort din partea minţii. La urma urmei, mintea poate funcționa doar dacă îi lipsește ceva. Dacă nu există nicio lipsă în nimic, dacă mintea nu vede nicio posibilitate de a fi umplută de nimic, atunci nu lucrează în această direcție. Și dacă nu funcționează în acea direcție, cum o poți angaja?

Dacă nu ai Hisaron (dorință neîmplinită), nu poți angaja mintea, deoarece este inițial capabilă să lucreze la ceva doar atunci când ai nevoie de acel obiect. Aceasta înseamnă că ai nevoie de publicitate – lasă toată lumea să spună constant că acest lucru este important, atunci vei începe să cauți unde se află și vei crede că îți lipsește.

Întrebare: Ce este această analiză critică din lateral? Trebuie să simt starea mea actuală, căci nu ne putem ascunde de starea pe care o experimentăm, și în același timp, să te privești pe tine însuți ca și cum ar fi din lateral, ca și cum nu ai fi eu. Cum poate omul să iasă din sine însuși?

Răspuns: Ești capabil să ieși din tine însuți dacă intri în Creator. Există doar una din două posibilități: fie domeniul omului, fie domeniul Creatorului. Dacă omul decide că acesta este domeniul său, numit „domeniul celor mulți”, asta este rău.

Se numește „domeniul celor mulți” deoarece ai multe dorințe, fiecare dintre ele trăgând în direcția sa. Și astfel ești aruncat spre bani, onoare, cunoaștere, spre o pasiune sau alta. Aceasta este ceea ce se numește „domeniul celor mulți”.

Pe de altă parte, există posedarea Unului: doar pentru a-I îndeplini dorința. Posedarea Unului se numește lumea Aţilut. Dacă rămânem necondiționat și constant doar în dorința de a-L împlini pe Creator, atunci suntem în lumea Aţilut, deasupra Parsa. Iar dacă nu rămânem doar în această dorință, atunci suntem în lumile BYA (Bria, Yeţira, Asia).

Din Lecţia zilnică de Cabala 16/08/26, Rabaș – Art.2, 1991-Ce înseamnă “Întoarce-te, o Israel, la Domnul Dumnezeul tău”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: În societățile religioase, ies la lumină  lucruri care nu sunt mai puțin rele decât cele întâlnite în societatea seculară.

Răspunsul meu: În cele din urmă, dorința de a primi izbucnește și crește necontrolat. Atunci, atât granițele religioase, cât și cele seculare își pierd semnificația pentru om; ele devin nestăvilite și frenetice.

Nu se poate face nimic în această privință. Astfel de lucruri, desigur că se întâmplă și ici și colo. Dar este mai bine să menținem măcar ceva. Poate că în zece ani condițiile se vor schimba, dar în timpul nostru, cred, merită. Principalul lucru este să minimizăm daunele.

Comentariu: Dar Baal HaSulam scrie în mai multe locuri că cel care se angajează în Tora în forma sa exterioară provoacă cele mai mari daune. El a avertizat despre acest lucru înainte de Holocaust.

Răspunsul meu: Baal HaSulam scrie într-adevăr la sfârșitul „Introducerii la Cartea Zohar” că cel care se angajează în Tora externă și nu vrea să se angajeze în cea internă – nu că nu ar fi capabil, ci tocmai că nu vrea, o neglijează sau o urăște – provoacă toate daunele și aduce cele mai rele lucruri din lume. Este corect. Dar asta nu înseamnă că omul trebuie să se distanțeze de Tora externă. Trebuie să se angajeze atât în ​​Tora externă, cât și în Cabala.

Mai mult, fie că îți place sau nu, Baal HaSulam scrie și acolo că cei care se implică în Tora externă trebuie să înceapă să se angajeze în cea internă. El nu vorbește despre tine, nici despre vinovăția ta, nici că tu provoci cele mai rele lucruri din lume, nici că trebuie să începi să te implici în Tora internă. El nu vorbește despre tine, ci despre ei. De ce?

Vrei să spui următoarele: dacă ei nu se pot angaja în partea internă, atunci să abandoneze și partea externă, să fie pur și simplu seculari; Cel puțin în felul acesta nu vom face rău nimănui. Asta nu vă va ajuta. Deja astăzi, ceea ce fac ei nu poate fi numit partea externă în adevăratul sens. Prin urmare, dauna nu constă în asta, ci tocmai în faptul că ei nu se ocupă de partea internă.

Desigur, este mai ușor să abordezi un om complet secular cu propunerea de a studia Cabala. Acest lucru nu va funcționa cu un om religios. Cu toate acestea, problema constă în educație, la milioane de tineri. Dacă îi eliberezi complet de studiul Torei sau de cadrele potrivite pentru oameni, nimic bun nu va ieși din asta.

From the Daily Kabbalah Lesson 8/12/26, Rabash, Article 14, 1984 “One Should Always Sell Everything He Has and Marry a Wise Disciple’s Daughter”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Este scris că Creatorul nu face afirmații [false] împotriva creațiilor Sale. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Înseamnă că El nu le înșeală și nu le provoacă intenționat rău. El nu este o sursă de rău pentru tine. Deci, de unde vin simțirile negative dacă nu de la El? Te simți așa exclusiv datorită disparității de formă dintre calitățile tale și ale Lui. Este un semn de mare înțelepciune să realizezi că toată greutatea este cauzată de disparitatea calităților.

Suntem pregătiți să depășim obstacolele, să ne opunem și să luptăm până la moarte – orice pentru a realiza ceea ce ne dorim. Vezi cum oamenii își ard viața încercând să realizeze ceva. Dar aici omul poate fi cuprins de o asemenea slăbiciune încât nu se poate clinti, nici măcar sub amenințarea morții.

Există stări în care alții pot face orice vor cu mine, dar eu sunt neputincios să ridic un deget. Aceasta este o chestiune spirituală. O astfel de stare este cauzată de disparitatea dintre lumini și Kelim (vase), unde Kli-ul nu este capabil să facă nicio mișcare în raport cu lumina.

Există stări și mai rele. Omul trebuie să adune aceste experiențe și să le folosească pentru a construi atitudinea corectă față de Creator. Abia atunci stabilește o conexiune. Cu toate acestea, trebuie să înțelegem că în toate aceste stări nu avem nicio alegere liberă în afară de a folosi grupul.

Dincolo de Machsom (barieră) avem alegere liberă: lumini, vase, stări, Klipa (impuritate) și sfințenie, totul este în fața omului. Când un om dobândește ecranul, devine liber de dorința de a primi și câștigă putere. Să presupunem că a dobândit un ecran de zece kilograme, atunci este liber de cel puțin zece kilograme de dorința de a primi și nu mai simte greutatea.

Senzația de greutate provine din faptul că dorința de a primi are control asupra noastră, și în același timp, o putem compara cu lumina. Dacă nu ar fi lumina, nu am simți această dominație și am trăi ca toți ceilalți. Totuși, acum că suntem sub puterea dorinței de a primi, o simțim ca pe o constrângere intolerabilă, deoarece lumina a strălucit asupra ei. Nu avem de ales; avem nevoie fie de lumină, fie de dorința de a primi pentru a dispărea. Este imposibil ca omul să existe cu ambele.

O astfel de stare este mai rea decât moartea. Când omul iese din ea cu o credință mai presus de rațiune, scapă de ego-ul său și nu se mai gândește la sine, devine liber. Atunci are cu adevărat capacitatea de a acționa liber, și în loc de o povară, simte ușurință și totul devine deschis în fața lui.

Totuși, în starea noastră, sub Machsom, unde nu există niciun ecran care să ne ofere libertate, avem o singură libertate. După cum scrie Rabaş, din toate acțiunile pe care le poți face în viața ta, ai o singură acțiune liberă.

Exiști în centrul unei sfere a propriilor tale posibilități, a tuturor lucrurilor pe care vrei să le faci; există o singură linie, o singură direcție care îți permite să determini cu adevărat ceva; ea nu este dictată de alții, de societate, de educația ta sau de natura ta. Există un lucru care depinde de tine: să experimentezi influența societății bune care te duce spre scop sau nu. Nu există realitate în orice altceva; ți se pare doar că decizi ceva acolo.

De ce ți se pare doar ție? Asta pentru că acționezi doar conform dorinței tale de a primi. Reşimot ale ei plutesc constant la suprafață din interior și te împing spre anumite lucruri. La un moment dat vreau ceva. După aceea vreau ceva diferit. Fac asta și mi se pare că acționez conform propriului meu program și pentru propriile mele obiective.

Când privesc oamenii din lateral, văd că fiecare dintre ei este programat și nu are nimic numit „ființă umană” (Adam). Toți sunt ca niște animale care aleargă și se agită. Și care este rezultatul? Zero. Dar nimeni nu poate observa asta în sine.

De aceea, învățătorii noștri care ne arată calea, ne spun că este inutil. Vrei să îndeplinești singura acțiune reală din viața ta, un act care te definește ca fiind tu însuți, mai degrabă decât doar un executor programat? Atunci alege o societate care te va ajuta să te apropii de scop, de Creator.

Când alegi o astfel de societate, acționezi într-un mod neprogramat. Totuși, dacă nu poți face acest lucru, înseamnă că în această viață nu ai făcut nimic în afara naturii animalice. Fie că exiști sau nu exiști, nu există nicio utilitate sau diferență. Pur și simplu execuți un program, dar nu ești cu adevărat tu însuți.

Din Lecţia zilnică de Cabala 28/07/26, Rabaș – Art.31, 1989-Ce înseamnă în muncă interdicția de a preda Tora închinătorilor la idoli

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→