Imaginea initiala ce ii apare unui incepator ce citeste Cartea Zohar este foarte dezordonata. El devine confuz, neintelegand exact ce fel de limbaj este folosit – limbajul Cabala, sau vorbeste in termeni de Lumini, Kelim, Partzufim, sau in limbaj alegoric.

De multe ori acelasi paragraf din Zohar foloseste un amestec de limbaje. De exemplu, pe de o parte se vorbeste de Adam, Eva, sarpele si asa mai departe. Pe de alta parte se vorbeste despre Malchut si Zeir Anpin si de cum se unesc, ajungand la ZAT sau GAR de Bina. Asta pentru ca acelasi pacat si corectia lui, ce sunt descrise in Torah, pot fi descrise in patru limbaje – cel al Tanach (biblic), Halachot (talmudic), Hagadot (legende) si Cabala. Cu toate astea omul nu le poate conecta inca pe toate acestea impreuna.

Totusi, in masura in care avanseaza, in interiorul Kli-ului sau dorintei sale mai corectate, el va incepe sa inteleaga cum sa traduca lucrurile dintr-un limbaj in altul. Va intelege cum sa foloseasca limbajul Tanach sau Halachot pentru a explica lucrurile scrise in limbajul Sefirot. Limbajul alegoric este mai profund si de aceea este mult mai dificil sa explici lucrurile prin el.

El va putea sa treaca de la un limbaj la altul, de la o expresie la alta. Asta pentru ca in esenta el isi exprima propriile senzatii interioare, sau cum gandurile si dorintele pe care le simtea ca opuse, acum sunt unificate in interiorul sau.

Acesta este singurul lucru pe care il exprimam. Nu am nevoie de un limbaj, litere, sau orice altceva! Am sentimentele (senzatii in dorinte) si mintea. Inainte ele erau conduse de ura, pe cand acum le transfer spre unitate si iubire. Noi nu avem nimic mai mult decat asta. Tot ce facem noi este sa revelam aceasta lipsa a unitatii si ruperea, iar prin corectarea lor vom ajunge la implementarea iubirii.

Cu toate acestea, este posibil sa vorbim despre asta folosind cuvintele celor patru limbaje, si pe langa asta, in loc sa explicam prin cuvinte, este deasemenea posibil pur si simplu sa simtim acestea in interior. Iata de ce persoanei care ajunge la spiritualitate nu ii pasa in ce limbaj a fost aceasta scrisa. El trece de la un limbaj la altul, pentru el toate acestea fiind unul si acelasi lucru.

Este la fel cum un muzician se uita la note si aude melodia pe care aceste note o canta in interiorul sau, sau cum un bucatar profesionist se uita la o reteta si deja simte gustul mancarii respective.

Din partea a doua a Lectiei Zilnice de Cabala 16/02/11

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Torah, Unitate, Zohar - Niciun comentariu→

Intrebare: Toata realitatea este numai Lumina si Vas (Kli), Creatorul si creatia, eu insumi si aproapele meu. Atunci de ce mi se pare Zoharul atat de complicat si de confuz?

Raspuns: Zoharul ni se pare complicat si confuz pentru ca nu am cuprins inca imaginea unificata in intregime. Noua, „eu insumi” si „lumea”, dorintele gandurile mele, fortele ce opereaza in intreaga realitate si toate lucrurile ce le contine, ni se par separate intre ele, ni se par sparte. Asadar, aceasta forta a spargerii, a ruperii, imi da o imagine extrem de complicata si confuza. Si toate astea pentru ca nu vad in intregime/unitate, iar aceasta diviziune in aduce confuzie.

In masura in care am putea vedea aceste detalii ale perceptiei unite impreuna, nu in mintea noastra pentru ca asta nu ne ajuta, ci mai degraba in senzatiile noastre, iar in masura in care noi ne dorim sa conectam aceste lucruri impreuna – eu, aproapele, Creatorul, studiul, grupul, mediul si tot ce exista – pe atat de multa Lumina imi vor aduce aceste eforturi. Iar aceasta Lumina imi va cauza in schimb sa vad o imagine mult mai unificata, ale carei elemente vor incepe parca sa se uneasca, sa se intregeasca.

Toata intelepciunea provine din unificarea tuturor acestor lucruri opuse ce incep sa se sustina unul pe celalalt si sa se interconecteze. Cu cat mai distante si opuse erau aceste detalii ale imaginii realitatii, ce acum mi se par a fi unificate, sustinandu-se si complementandu-se unul pe celalalt, cu atat mai adanc patrund in profunzimea planului creatiei, programului creatiei, procesului prin care trecem.

Din toate aceste lucruri opuse eu incep sa traiesc, sa simt o incredibila intelepciune, sa unesc intr-un intreg toata guvernanta superioara si sa o atribui unei singure forte. Toate aceste se intalmpa ca rezultat al influientei Luminii asupra dorintelor si gandurilor mele rupte/sparte atunci cand imi doresc ca acesta Lumina sa le conecteze intr-un intreg.

Din partea a doua a Lectiei Zilnice de Cabala 16/2/11, Zohar.

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Zohar - Niciun comentariu→

Întrebare: Unde obţine o persoana energie pentru a face munca interioara din moment ce nu este corectată încă?

Răspuns: Chiar şi cel mai mic pas făcut în dorinţa, gândire, sau acţiune este posibil numai în virtutea importanţei scopului. Numai importanţa scopului ne dă energie.

Nu există nici o altă „sursă de energie”, care este capabila de a ne motiva pentru a ne face chiar şi cea mai mică mişcare, în acţiune, gând, sau dorinta. Numai importanţa o face. Nu este nimic în afară de ea.

Iniţial, am importanţa dorintei egoiste şi eu trebuie să dobândesc în permanenţă importanţa mai mare a scopului spiritual, Creatorul, făcându-L mai mare în ochii mei. Singura modalitate de a lucra la acest lucru este prin intermediul mediului. Cine e mai important- eu sau Creatorul? Mediul este construit în aşa fel încât, dacă  doresc, aceasta ma va ajuta sa-L pun pe Creator deasupra mea.

De ce este asta? Este deoarece mediul este capabil de a ma obliga să fac lucruri pe care n-as vrea niciodata sa le fac pe cont propriu. Deoarece am primit un punct în inimă, mediul poate face orice altceva, atâta timp cât contribui cu partea mea.

Prin urmare, intreaga noastra munca se rezuma doar la aceasta: Cine este mai important? Eu sau El? Eu trebuie să verific întotdeauna acest lucru si sa ma intorc catre grup, în scopul de a-L ridica Creator, adică calitatea daruirii si dragostei, mai presus de mine însumi, adica mai presus decat calitatea primirii şi respingerii fata de alţii. Dacă lucrez corect, atunci mediul este în măsură să-mi ofere treptat combustibil pentru avansare, astfel cel mai important lucru mi-ar deveni revelat ca fiind Creatorul, scopul, eforturile şi realizarea conectarii si adeziunii.

Doar grupul este capabil să facă acest lucru. Dacă o persoană se construieşte în mod corect, atunci ea are întotdeauna  combustibil şi nu are probleme sa avanseze. Dar se întâmplă doar cu condiţia că ea însaşi sa se controleze la fiecare secundă: Cine este mai important pentru ea?

Noi ar trebui să ne uitam la tot în viaţă din această perspectivă. Mai întâi de toate, aranjeaza priorităţile tale, astfel încât cel mai important lucru sa fie scopul,Creatorul, adeziunea şi daruirea. Apoi, poti sa te uiti la la orice altceva -la copiii tai, munca ta, familia ta, prietenii tai, lumea şi orice altceva. În acest caz, esti pe drumul cel bun pentru a atinge obiectivul prin ele.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 2/17/11, Scrieri de Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Zohar, „Ki Tissa [Atunci când iei],” punctul 31: „Ca un crin între spini, aşa este iubita mea printre fiice.” Creatorul a dorit să-l facă pe Israel similar cu ceea ce este mai sus, deci sa fie un crin pe pământ [in Israel], care este ca si crinul de deasupra, Malchut. Şi parfumatul crin, mai bun decât toti crinii din lume, este numai unul care a crescut printre spini. Acesta miroase aşa cum ar trebui.
Spinii devin dezvăluiti unei persoane la gradul la care ea este capabila sa-i depăşeasca. Dacă ea pregăteşte corect toate înclinaţiile, toate forţele prezente şi care funcţioneaza între el şi mediul înconjurător, daca ea poate  in mod continuu sa trezeasca şi sa creasca importanţa Creatorului, a unităţii şi a dragostei pentru aproapele sau ca pentru sine însuşi, deasupra tuturor suprafetelor gândurilor şi dorinţelor sale, atunci ea face analiza  dreapta si „stirbeste dintii” înclinatiei rele.

Rabash scrie, „Când răspundeţi egoismului,” tociti dinţii lui. „” Acest lucru înseamnă că nu trebuie să discutati cu el, dar ar trebui să utilizati forţa şi sa-l depăşiti.  Dezvălui mediul, care se intinde intre mine si altii, in mod egoist, în căutarea unei şanse de a utiliza conexiunea mea cu el, pentru a obţine cât de mult pot de la el.

Privind realitatea dintr-o perspectivă materiala, vad totul in afara mea, în loc de a o vedea in interior. Nu cred că eu sunt responsabil pentru distanta, ura, şi repulsia care devin dezvăluite. Toate aceste lucruri  par externe pentru mine şi nu ale mele. Nu cred că acestea sunt Kelim-urile mele, percepţia mea despre realitate, viziunea mea, sau revelaţia realităţii superioare in interiorul meu.

Prin urmare, eu trebuie să-mi dau “o lovitură in dinţi” din nou si din nou pentru a corecta atitudinea mea faţă de imaginea care este reprezentata în faţa ochilor mei. În această imagine sunt separat de aproapele meu de o distanţă care nu-mi pare a fi datorita dorinţelor mele corupte (Kelim). În schimb imi pare ca ceva străin, ceva ce trebuie să resping.

Dar eu actionez contrar: lovesc forta acestei iluzii cu analiza mea, căci înţeleg că tot ce-mi devine revelat sunt eu insumi. Şi nu-mi corectez sufletul pana cand nu-mi atribui mie insumi întreaga lume, toata realitatea, toţi oamenii, toate sufletele şi toate nivelurile în genurile- gradele mineral, vegetativ, animal şi vorbitor. Eu trebuie să le tratez pe toate ca pe o parte inseparabila din mine.

Apoi, vad că percepţia realităţii, iubirea pentru creaturi şi revelaţia Creatorului se află în aceleaşi gânduri şi dorinţe care determină atitudinea mea faţă de aproapele meu, la ceea ce este in afara. În realitate nu există nimic dincolo de dorinta. Şi când simt că această dorinţă iese din mine catre ceilalţi, trebuie „sa  prind în dinţi” calea cea dreaptă. Acesta este modul în care ma transform într-o punte de legătură între mine şi cealalta parte din mine. Aproapele meu va deveni o parte din mine şi Creatorul va deveni al meu. Acesta este modul în care voi include toata realitatea în mine şi astfel spargerea va fi corectata.

Apoi, în acelaşi loc, în aceleaşi dorinţe şi gânduri care au stat între mine şi aproapele meu, voi începe să simt prezenţa Luminii, calitatea daruirii si dragostei.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 2/16/11, Scrieri de Rabash

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Perceptie, Zohar - Niciun comentariu→

Întrebarea care pur si simplu nu va fi redusa la tăcere şi la care trebuie să se răspundă cu o „lovitură la maxilar” este întrebarea despre cine e mai important: eu sau Creatorul? Eu sau aproapele meu? Forţa daruirii sau forta primirii?

Dacă această întrebare stă în mod clar în faţa mea şi am înţeles că dacă voi progresa sau intra intr-un esec depinde de obţinerea unui răspuns clar, atunci nevoia pentru sprijinul constant al mediului devine evidenta pentru mine. Dar, pe de altă parte, ce este acest mediu? Şi ce fel de sprijin imi da? În esenţă, primesc propriul meu Kelim,dorintele, la gradul la care vreau să-i aduc mai aproape de mine. Pana la urma, toata realitatea sunt eu.

Prin munca cu mediul, il ridic în ochii mei şi în el gasesc importanta  Creatorului. În esenţă, mi-a fost data forţa spargerii in asa fel incat sa ma ajute pe mine în acest mod.
“Eu-l” meu,care include toata realitatea, se divide în două părţi:
1. partea pe care o experimentez ca sine
2. partea pe care o experimentez ca lumea, alţi oameni, şi tot ceea ce este în afara mea.
De ce m-a spart creatorul în două? Acesta a fost în scopul de a face mai uşor pentru mine sa corectez partea care se află în afara. Ii ridic importanţa în ochii mei prin trezirea importanţei prietenilor şi motivarea acestora să lucreze cu mine, ca si cum au libertatea de a alege sau mai multa independenţa decât le atribui.

Noi trebuie să înţelegem că forta spargerii este pentru binele nostru. Partea numită „aproapele”, adică tot ceea ce este în afara de mine, vor fi corectate de mine, dacă ii tratez exact ca aproape. Corectez aceste dorinte care par străine pentru mine, plasandu-ma  în faţa lor şi dorindu-mi să ma unesc cu ei.

“Sinele” meu este doar punctul din inimă, în timp ce „aproapele” este întregul meu Kli, întregul vas al sufletului. Dacă eu nu as fi fost împărţit în aceste două părţi, atunci nu aş avea ocazia de a corecta dorintele “externe”. Nu aş fi capabil de a le analiza, a le verifica şi a le sorta, sau de a cere forţa sa lucrez cu ele.
Cu toate acestea, eu ma situez în afara lor şi corectez atitudinea mea faţă de ei. Aceasta este iluzia ca eu primesc -ca si cum as corecta atitudinea mea faţă de aproapele meu prin principiul „iubeşte-ti aproapele ca pe tine însuţi.” Şi eu încă nu percep, nu înţeleg sau nu simt că, în esenţă, acesta este sufletul meu. Mi-a fost data forta ruperii, care descrie o imagine înşelătoare a „altora” în ochii mei. Dar exact in acest mod as putea începe corectarea Kelim-ului meu, lucrand împotriva forţei de respingere prin lovirea ei, lovitură cu lovitură.

Astfel, este posibil să ne imaginăm munca noastră în acest fel: o persoană primeste iniţial toate creaţia în capacitatea sufletului său şi înţelege că toate forţele de dezbinare sunt o fantezie destinata să-l deruteze. De fapt, realitatea nu este izolata de el deloc. Acesta este motivul pentru care o persoană loveste si „stirbeste dintii”  aceastei forţe de rupere, acestei iluzii. El ar trebui să vadă acest lucru ca fiind întreaga lucrare pe care el trebuie s-o efectueze.

Şi continuă până când face praf toti dintii, smulge toate buruienile, astfel încât  trandafirul sa creasca printre ele, aşa Malchut ar înflori în forma sa reală, in plina forta. Aceasta este Shechina, sufletul comun.

In această lumină trebuie sa vad mediul, prietenii şi pe Creator. Tot ceea ce pare extern pentru mine este o parte inseparabila din mine. Forţa care ma separa pe mine de singurul gând si dorinţa, de Singurul, este forţa de dezbinare pe care trebuie s-o zdrobesc.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 2/16/11, Scrieri de Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebare: Atingi probleme foarte mari atunci când vorbesti despre munca cu mediul.

Răspuns: Nu vorbesc despre toate marile probleme deloc. Eu vorbesc despre realizarea imediată, despre ceea ce trebuie să se întâmple între noi. Nu este mai presus de noi, ci la nivelul ochilor nostii, la nivelul inimilor noastre.

Întrebare: Dar nu lucrez cu mine insumi în mod artificial?

Răspuns: Desigur, în mod artificial. Noi recunoaştem şi admitem ipocrizia noastra. Da, ne jucam,“mintim” pe faţa.

De exemplu, chiar acum, nepotul meu este ocupat cu un camion de gunoi de jucărie. El caută gunoi în jurul casei ca să-l pună în camion. Este aceasta un joc? Dacă el ar fi capabil să-l explice pentru tine, ai intelege ca aceasta este viata. Cu toate acestea, voi, adulti, va jucati cu jucariile voastre. El vede în felul acesta; noi vedem in sens opus. Acestea sunt două niveluri, şi nu puteti face nimic in legatura cu asta.

Deci, ştiu că sunt scufundat în dorinţa egoista, că-l urăsc pe aproapele meu şi ca ma gandesc doar la mine insumi. Nimic altceva nu ma intereseaza, şi am venit la grup pentru a primi chiar mai mult pentru că nu mai primesc satisfacţie de la niciunul dintre lucrurile pe care le-am avut anterior.

Vecinii mei sunt mulţumiţi cu situaţia lor şi se uita la mine ca şi cum aş fi nebun: „Ce vrea de la viata?” Cu toate acestea, nu este suficient pentru mine şi de aceea mă aflu aici.

Zi după zi, continui sa descopar ura şi dispreţul pentru toată lumea. Nu am nevoie de nimeni şi nimeni nu conteaza pentru mine, decat dragul de mine. Sunt conştient de toate acestea, dar în acelaşi timp, ştiu că ridicandu-ma la un grad mai mare înseamnă să ies din mine, din dorinţa mea, din gândurile mele, spre ceva complet diferit. Vreau să ma nasc din nou.

Deci, ma joc la nivelul meu, în egoismul meu, ca şi cum aş fi deja la un grad mai mare. Desigur, toate acestea sunt un pretins joc. Totul este o minciună, dar este o minciună utila. Nu am altă posibilitate să ma dezvolt, dacă nu joc un joc despre ceva ce vreau să ating.

Aceasta este ceea ce fac copii, plantele si animalele. Aceasta este condiţia care opereaza in toata natura. Fiecare element care vrea să se dezvolte în consumul şi emisiile de oarecare materie se transformă într-o anumită imagine, un model a ceea ce aspiră. Acesta trebuie să depună eforturi pentru forma sa viitoare.

Apoi, Lumina superioara vine. Când dezvoltarea este cauzata de natura, se petrece în mod automat. Plantele şi animalele nu ştiu cum se dezvolta si totusi Lumina, de asemenea, opereaza pe nivelurile mineral, vegetativ şi animal.

Nu există nici o altă forţă, dar trebuie să evocam aceasta Lumina cu toata forta noastra, cu inteligenta noastră, cu analiza noastră, cu estimările noastre, cu înţelegerea noastră şi cu seriozitatea noastra. Nu numai că trebuie să fim prezenti în această creaţie, noi trebuie s-o controlam.

Acesta este cu adevărat un joc. Este scris că Creatorul se joacă cu leviatanul. El de fapt se joaca. Orice modificări care apar atunci când ceva sau cineva merge de la un grad la altul sunt un joc. La urma urmei, le evocam printr-un joc despre ceva ce încă nu am atins sau dobândit, ceva in care încă nu ne-am transformat. Acesta este un lucru foarte serios.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 2/15/2011, Scrieri de Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→