Daily Archives: 25 iulie 2011

Iubirea ne va acoperi toate pacatele

Perioada de pregatire se numeste “perioada de pacate si trangresiuni”. Puteti obiecta si spune: Cum pot face transgresiuni daca nu cunosc si nu inteleg nimic din toate acestea ?

Intr-adevar, nu stiai, dar totusi ai actionat. Si chiar daca ai incercat sa urmezi instructiunile Cabala, ai studiat si ai facut parte dintr-un grup, in realitate ai facut-o pentru tine. Din aceasta cauza, fara sa stii, ai facut parte din grup si ai studiat intr-un mod egoist, in loc sa o faci in scopul daruirii. Ai incercat sa te folosesti de prietenii tai si de Cabala pentru propria ta persoana si toate aceste pacate se numesc “transgresiuni” sau “greseli neintentionate, neglijente”.

Mai tarziu, cand ne ridicam gradul spiritual si ajungem la forta de a actiona in daruire, vom corecta aceste pacate. La inceput corectatam „greselile neintentionate” si facand asta ne vom ridica la nivelul Bina, daruire de dragul daruirii, trepidare. Iar cand vom corecta transgresiunile pentru daruire atunci vom ajunge la gradul iubirii, credintei absolute .

De unde vin transgresiunile si “neglijentele” care for fi corectate la nivelul Bina si Keter ? Ele au fost odata salvate in dorintele noastre egoiste, asa cum este scris: “Fiara va inghiti si va varsa afara.” Asa am colectat un numar de trangresiuni ce pot fi corectate acum .

Dar o persoana care nu intra intr-un grup si nu incepe studiul pentru atingerea scopului (indiferent de intentie), nu comite transgresiuni si nu face greseli. Acest gen de persoana nu are ce sa corecteze, deoarece ii lipseste “inclinatie a raului” .

Aceasta „inclinatie a raului” de care vorbeste Cabala este de fapt o calitate speciala. Ne-o formam atunci cand facem parte din grup, cand studiem si aspiram la daruire (Lishma), cand de fapt ne aflam in Lo Lishma, si comitem oribila transgresiune de a vrea sa obtinem spiritualitatea pentru binele personal si pentru a culegem roadele in toate lumile .

Astfel acumulam transgresiuni si greseli in interiorul nostru. Si pana cand nu acumulam destule, pe parcursul celor “400 de ani de robie in Egipt”, sunt incapabili sa scapam si sa ne incepem corectia .

Din partea a cincea a Lectiei zilnice de Cabala 7/19/2011, ” Arvut (Garantia reciproca)”

Ce poate înlocui banii?

Întrebare: Ziarele spun că teroristul care a comis crima oribilă din Norvegia era dependent de jocuri pe calculator sângeroase şi documentare despre criminali în serie. De ce oamenii nu înţeleg un concept aşa de simplu, trivial, faptul că media modernă crează aceşti criminali şi că le introduce gânduri psihopate în creierele lor? Şi în definitiv asta este atât de clar….

Răspuns: Lumea este condusă de oameni care ştiu cum să câştige bani. Aceştia sunt cei ce conduc instanţele, sistemul de educaţie şi creştere, precum şi guvernul. Şi nu au de gând să “închidă prăvălia” o dată ce câştigă bani. Este profitabil pentru ei să creeze presa “galbenă” şi senzaţii care păcălesc oamenii, ca să scrie despre terorişti şi să tragă cu urechea la victimele teroriştilor pentru a face bani de pe urma lor. Totul este profitabil pentru ei ca să producă şi să vândă cât mai mult armament posibil pentru a menţine teatrele de război şi ostilităţile. Şi este profitabil pentru ei  să aibă “o ediţii speciale,” ştiri despre tragedii şi catastrofe.

Lor nu le pasă despre nimic. Fiecare vrea să câştige din ce e al lui. Cineva produce şi vinde arme, şi altul organizează supravegheri şi adună materiale în aşa fel încât să vândă tot felul de informaţii chiar dacă sunt şocante sau inacceptabile pentru folosirea publică.

În spatele tuturor acestor ciudăţenii se află profitul net al cuiva. Oamenii care primesc acest profit sunt în controlul mas-mediei, guvernului, comerţului, iar ca rezultat lumea noastră apare aşa cum este.

În definitiv, există o enormă parte a oamenilor care se gândesc exclusiv la bani. Nu simt nimic altceva. Problema aici nu este cinism deoarece un cinic realizează că este ceva mai măreţ aici, dar îl desconsideră. O persoană care face profit nu desconsideră nimic. Doar nu este conştientă de asta. Orizontul său de percepţie este foarte îngust, este în întregime acaparat de activitatea sa şi nimic altceva nu există pentru ea.

De aceea, aceşti oameni sunt foarte puternici. Aceasta deoarece, în esenţă au doar o singură dorinţă. Dacă au nevoie de cooperarea guvernului ca să scoată un profit, atunci se infiltrează în guvern. Dacă au nevoie de o armată, se infiltrează în armată. Dacă au nevoie de poliţie, sunt infiltraţi în poliţie. Dacă au nevoie ca ziarul central să scrie ce vor ei, atunci cumpără ziarul. În spatele scenei, totul le aparţine lor.

De aceea, este profitabil ca aceste persoane să aibă un mediu cu o sensibilitate la zi şi plăceri care sunt dictate acestuia. Aceşti oameni formează opinia publică, înclinând-o către cruzime, droguri, prostituţie, terorism şi tot aşa. Nu guvernul este slab în faţa lor, ci ei acţionează în comun.

Chestiunea în joc sunt banii, iar banii sunt puterea. Să vedem acum cât de slabi o să se dovedească a banii. Dar ce o să îi înlocuiască? Trebuie să fie o monedă, o valoare sau o măsură a contribuţiei umane şi a succesului. Ce le poţi da oamenilor în locul “banilor bruti” prin care să măsoare totul? Este echivalentul şi criteriul pentru orice efort.

Aşadar, vom avea nevoie de “bani spirituali” – măsura dăruirii, măsura apropierii de Creator. Aceasta este ceea ce vom folosi pentru a măsura contribuţia şi venitul, în timp ce toate lucrurile materiale vor fi reduse la simple necesităţi.

Pentru a face această tranziţie, lumea trebuie să se întoarcă cu susul în jos. Pentru cei ce conduc azi şi stau în fruntea societăţii cel mai important lucru este să producă bunuri pentru profit. Şi vor trebui să cadă din Olimpul lor, sau să se corecteze şi să accepte noua “monedă” ca plată.

Din partea a 5-a a  lecţiei zilnice de Cabala din 7/25/11, “Arvut

Piatra renascuta

Calculul pe care l-am facut in capul Partzuf-ului a fost urmatorul: Tu imi dai mie si eu iti dau Tie si avem o intelegere. Desigur, acestea sunt actiuni spirituale de dragul daruirii, dar comparativ cu ceea ce eu revelez acum, in fata relatiei speciale cu Tine, seamana cu o socoteala meschina si de aceea eu nu pot suporta aceasta stare cu ecranul in „Tabur”.

Vad ca am facut acest calcul meschin in ceea ce Il priveste pe El si imi e rusine. Aceasta plecare de la starea anterioara si expulzarea Luminii (Histalcut) este ca o restrictie. Eu nu pot suporta cum Te-am tratat pe Tine. Tu m-ai tratat pe mine cu iubire fara margini, iar eu am masurat cat de mult ma va costa. Tu mi-ai adus un dar din inima si eu am privit in sus si am spus: „e dragut, si cat trebuie sa platesc acum?”. Astfel, descopar acum atitudinea Ta fata de mine in Tabur, si pentru asta parasesc aceasta stare.

Vad ca nu am facut nimic cu respect pentru aceasta iubire absoluta! Nu are importanta ca am facut o parte primind de dragul daruirii. Comparand aceasta adeziune cu iubirea pe care am simtit-o in Tine nu am facut nimic pentru Tine. Din contra, nu am luat in considerare ca Tu ma iubesti atat de mult.

Presupunand ca nu am stiut asta, tot nu are importanta; trebuie sa fac un calcul nou. Nu pot sa spun ca am facut o greseala, fiindca, de fapt, am actionat dupa un alt calcul dar pe care acum il vad gresit. Considerand ca relatia dintre noi a fost revelata in adeziune, calculul acum trebuie sa fie diferit, mai adanc, mai senzorial; nu trebuie sa fie bazat pe cata placere ne dam unul altuia ci pe simtiri.

De aceea este nascut Partzuf AB, care este mai mic decat Galgalta, mai fin, mai slab, dar mai adanc, cu Aviut (grosolania, grosimea, asperitatea dorintei) Alef (unu). El reveleaza Lumina de Ruah in loc de Lumina de Nefesh. Nu mai este mort ci creste (vegetal), asta este, este viu!

De ce s-a „dezvoltat”? S-a dezvoltat fiindca a simtit atitudinea Creatorului asupra lui, a luat proprietatea Creatorului si a facut cu ea o „planta” in locul unei pietre moarte. Astfel, dorinta de placere a primit diferite calitati, intelegand formele atitudinii ei fata de adeziunea cu Creatorul, astfel schimbandu-se pe sine. Aceasta este o schimbare calitativa.

Din partea a patra a Lectiei zilnice de Cabala 7/20/2011 „Prefata la Intelepciunea Cabalei”

Ce este garantia mutuala?

Intrebare: Ce este garantia mutuala?

Raspuns: Garantie mutuala inseamna ca eu actionez dupa cum inteleg si simt relatioanrea mea cu ceilalti, interconexiunea si interdependenta cu ei in interiorul unui singur sistem, in care noi suntem ca organele in corp. Exista multe stadii ale apropierii dintre noi in interiorul acestui sistem, pana cand ajungem la stadiul in care incepem sa actionam ca celulele din corp, cand din ceea ce vine la mine, iau tot ceea ce imi este necesar pentru a ma realiza pe mine pentru beneficiul societatii.

Intelepciunea Cabalei spune ca sunt 125 de trepte ale conexiunii dintre noi inainte de a atinge sistemul perfect. De aceea, noi ne corectam pe noi insine, egoul nostru, si obtinem proprietatea de daruire si iubire fata de semenii care umplu acest sistem. Aceasta se numeste corectarea completa a omului, cand el sau ea devin integranti in interiorul naturii globale.

Astfel, construind el insusi legatura interioara cu toata natura si prin asta afectand toate nivelele de mai jos (mineral, vegetal si animal), omul obtine nivelul de complet inclus in natura. O putem numi Forta superioara sau Natura cu litere mari. Se intampla atunci cand omul se simte etern si perfect ca intreaga natura, cea care nu are inceput si sfarsit, timp si miscare sau spatiu. Perceptia lui asupra realitatii se schimba fiindca omul se percepe pe sine diferit. El descopera viziuni si perceptii la un nou nivel.

Garantia mutuala poate fi explicata prin exemplul interactiunii dintre toate partile naturii: dintre mineral si vegetal, vegetal si animal, cum se hranesc si se sustin unul pe altul. Sunt o multime de exemple de ajutor mutual in natura, cum albinele si pasarile care ajuta la reproducerea plantelor, cum toata natura este interconectata. Aceasta este o stiinta speciala si foarte interesanta. Este pur si simplu uimitor cum toate partile naturii depind, sunt interconectate si au nevoie una de alta.

Cel mai simplu mod de a explica garantia mutuala este prin exemplul dat de munca partilor componente ale corpului nostru. Cand nu ma simt bine si ma duc la doctor, acesta examineaza daca eu sunt in echilibru sau nu si care parte a corpului este in dezechilibru si nu lucreaza propice. Aceasta este numita „boala”. Daca o parte nu poate executa munca ei in raport cu toate celelalte parti, de exemplu rinichii care nu pot scoate toxinele, ficatul care nu poate curata sangele, sau plamanii care nu pot aduce oxigenul, atunci aceasta este „boala”. In functie de asta, noi verificam daca oamenii sunt sanatosi sau nu.

In acest fel noi trebuie sa verificam si societatea umana, daca este sanatoasa sau nu, in functie de cat de mult fiecare primeste sau da, in ce masura omul este conectat cu celelalte parti fiindca el trebuie sa faca in asa fel in cat sa fie in beneficiul celorlalti. Iar aceasta este misiunea fiecaruia din noi.

In concluzie, fiecare renunta la egoul sau care il conduce catre sine si se angajeaza cu tot talentul sau pentru binele celorlalti. Ce obtine din asta? Obtine perceptia unei realitati mai inalte, eterne si perfecte, se ridica pe sine la nivelul mult mai inalt decat nivelul sau curent de animal (de viu).

Din discutiile despre o noua carte din 7/11/2011

Garantia mutuala, cheia noii lumi

Intrebare: Care este principiul garantiei mutuale si care este rolul ei in balanta lucrurilor despre care vorbesti?

Raspuns: Garantia mutuala este principiul care opereaza la toate nivelele de mineral, vegetal si animal si ar trebui sa lucreze si la nivelul uman in conexiunea dintre noi. Studiind natura, vedem ca toate elementele ei sunt legate printr-o regula privita ca o „garantie”. Pana la urma, daca o parte inceteaza sa mai aiba grija de cealalta, organismul va muri. Totul este conectat mutual, exista in homeostaza, in relationare reciproca, in schimb de nutritie si informatie.

Ca si in corpul nostru, inima, plamanii, rinichii si toate celelalte organe ale lui, servesc intregul organism. Niciun organ nu lucreaza pentru el insusi, sunt toate legate impreuna. Fiecare din ele serveste pe celelalte si nu pe sine; ia de la corp atat cat ii este necesar pentru munca lui pentru intregul corp. In plus de asta, nu pretinde nimic.

Cate calorii, cata informatie si ce abilitati certe am? Exact atata cat este necesar pentru a putea folosi tot ce am pentru a darui organismului intr-o forma speciala, inerenta mie, astfel incat sa dau organismului ce are nevoie. Tot ce intra in mine este multiplicat prin abilitatile mele pentru a face servicii speciale in intregul corp, si asta este ceea ce scot din mine. In ceea ce ma priveste, nu tin nimic pentru mine, ci doar folosesc totul pentru a-mi indeplini misiunea cu respect pentru intregul sistem.

Dar ce deduc eu din asta? Dupa ce incepem sa traim la acest nivel de armonie, intr-o forma perfecta, integrala, fiecare din noi castiga dreptul de a apartine unui grad mai inalt, unui nivel complet diferit de existenta. Atunici atingem starea in care nu mai suntem simpli locuitori intr-un corp biologic, proteic, ci simtim, de asemenea, emotiile si mintea gradului uman.

De ce este asa? In animale, corpul lucreaza natural, in conexiune instinctiva intre ele, in balanta cu natura. Aceasta este asa fiindca la nivelel mineral, vegetal si animal totul actioneaza in conformitate cu homeostaza.

Dar daca omul intra in acest tablou integral al gradelor mineral, vegetal si animal in armonie, intr-o forma la fel de bine integrata, face asa impotriva vointei sale, efectuand o multime de cercetari, de experimente si de auto analiza. El se inalta pe sine la nivelul integral si isi ia cu el mintea si simturile. Apoi el studiaza acest sistem de sus fiindca l-a obtinut. Insa, fara sa-l obtina, el nu poate exista ca parte integranta alaturi de toti ceilalti oameni.

Apoi, fac un pas in afara mea si incep sa experimentez acest sistem. Nu ma vad pe mine ca parte din ceilalti, dar percep pe noi toti ca pe unul si acesta este cel mai inalt sistem numit „Adam”sau „Om”, identic cu omnipotenta natura. De aceea, noi ne ridicam la acest nivel, nu fiecare din noi, individual, ci toti impreuna, in sistemul nostru comun. Putem vedea cum suntem noi legati si sa dezvaluim o dimensiune comuna numita „Umana”.

Insa astazi, noi nu am atins gradul uman fiindca suntem guvernati de egoul nostru, programat in noi de natura. De aceea suntem vazuti ca animale. Azi, noi nu putem fi recunoscuti ca umani fiindca nu avem nimic autentic al nostru. Noi traim si actionam instinctiv, in interiorul nostru, in interiorul dorintei noastre de placere.

Dar noi mergem impotriva dorintelor noastre si construim sistemul nostru de relatii, garantia mutuala, si apoi ne inaltam la nivelul sistemului integral, natura omnipotenta. Astazi insa, noi actionam sub acest nivel.

Din discutia despre o noua carte din 7/11 2011

Mijloace Speciale

Baal HaSulam, “Arvut”: Este scris, “Tu trebuie sa fii comoara Mea intre toate popoarele.” Asta inseamna ca vei fi comoara Mea (o proprietate speciala Sgula), iar scantei de purificare vor trece prin tine catre toti oamenii si popoarele lumii.

Sgula este o actiune speciala prin care noi corectam intentia noastra egoista catre una altruista. Eu nu stiu exact cum este actualizata aceasta actiune, insa ea imi permite sa dobandesc o a doua natura, sa intru in dimensiunea urmatoare, o realitate care se afla dincolo de sinele meu prezent. Si nu stiu exact cum are loc asta.

De aceea exodul din Egipt este numit “miracol”si de aceea forta corectiei, Lumina care reformeaza care este continuta in Tora, este numita “o proprietate speciala”- Sgula. Nu am idée cum functioneaza. Eu vad doar rezultatul, ca si cum anumite “iluminari” difuzeaza asupra mea sau o anumita forta lucreaza asupra mea, si eu devin diferit.

Astfel, chiar daca nu inteleg cum actioneaza Sgula, o activez avand grija de conditiile despre care mi se vorbeste. “Fa asta”, scriu Cabalistii, “Si vei primi asta.” Eu nu pot urmari aceasta legatura. Nu sta in puterea mea. Eu stiu pur si simplu ca actiuni specifice din partea mea vor duce la reactii specifice, desi cauza si efectul imi raman neclare. Asta deoarece provine  din Lumina, de la cel care Daruieste, in timp ce eu ma aflu inca in dorinta egoista si nu il simt sau nu il vad pe El. Contactul cu El imi este inca neclar, asa cum nu inteleg mecanismul intoarcerii conexiunii prin care cel care Daruieste ma influenteaza si schimba ceva in mine.

De aceea acest fel de actiune se numeste “speciala.” Un copil are de asemenea “mijloace speciale” in timp ce se joaca si creste in lumea noastra. Ce anume face ca el sa creasca? Suntem atat de obisnuiti sa vedem cum se dezvolta copiii jucandu-se incat nu ne dam seama cum se intampla. Ce forta se activeaza prin contactul copilului cu jucaria, cu imaginea dintr-o carte, cu animalele pe care le vede, sau cu masinile catre trec pe langa el pe strada? Cum se face ca imaginile marii lumi de care doreste sa se apropie, formeaza ceva in interiorul sau? Pentru noi asta este ceva obisnuit, insa in esenta, este vorba despre aceleasi “mijloace speciale” la lucru.

Un copil vrea sa creasca si este atras in diferite forme ale lumii adultilor, iar in acest fel creste el de fapt. Asemanator, daca vrem sa avansam, trebuie sa facem anumite actiuni pentru a activa forta superioara care ne ridica. Intr-un copil dorinta de a creste este insuflata in mod natural, in timp ce noi avem libertatea de a alege: Trebuie sa ne organizam mediul, studiul si pe noi insine, si sa atasam intentia.  Astfel ne dezvoltam.

Aceasta “Sgula” este rezultatul anumitor actiuni pe care le face o persoana, chiar daca nu stie exact ce activeaza si cum este el activat ca raspuns. La noi acest lucru este exprimat in relatia noastra cu Lumina superioara, in timp ce la copii – in relatia lor cu lumea inconjuratoare. Un principiu asemanator opereaza in interactiunile dintre “popoarele lumii”, adica toate acelea care nu aspira catre Creator si “Israel”, adica aceia care aspira catre El. Relatia noastra cu Creatorul este similara cu relatia lor cu noi. In fond, ei nu au o scanteie, o conexiune cu El, aspiratia catre El, sau dorinta de a-l revela pe El. Doar problemele ii imping sa caute ceva mai bun. De aceea noi le prezentam stiinta Cabalei intr-o forma adaptata, accesibila.

Invitatia de a revela pe Creator nu le spune nimic. Ei au nevoie de o viata buna aici si acum si nimic mai mult. In consecinta, noi le revelam mesajul nostru treptat, intr-o forma adecvata, iar ei ne utilizeaza ca pe niste “mijloace speciale”, ca pe o “comoara de la toate popoarele.”

Fiind conectati cu noi, ei incep “deodata” sa dobandeasca forte, intelegere si dorinte pe care nu le-a avut. Aceste “scantei” vin din Inifinitate, de la Creator-  prin noi catre ei. Ca rezultat, “proprietatile speciale” actioneaza pe toate nivelurile.

Din partea 5 Lectia Zilnica de Cabala 7/25/11, “Arvut”

Izolati Intr-un Sistem Unificat

Intrebare: Oamenii vor bani, faima, si putere. Cum alaturam aceste dorinte in munca noastra de diseminare?

Raspuns: Noi spunem oamenilor ca ei vor avea orice doar cu conditia ca ei se unifice. Natura insasi ne arata astazi ca suntem interconectati si, prin urmare, doar pe masura unitatii noastre putem reusi in orice si putem gasi solutia oricarei probleme, referitoare fie la persoana insasi, familie, sanatate, pensie, locuinta, preturile mancarii, economia globala, sau orice altceva.

Nu mai exista nici o problema care poate fi rezolvata fara a ne schimba atitudinea fata de lume, fara a realiza interconexiunile ei globale. Voi insiva deveniti un pic mai mult globali, asemenea lumii. Perceptia voastra, mintea si felul in care ganditi trebuie sa se schimbe; ar trebui sa incepeti sa functionati intr-un mod diferit printr-un program care este in mod repetat actualizat pana spre versiunea integrata. Voi insiva trebuie sa va schimbati altfel nu veti ficapabili sa faceti o corecta estimare referitoare la copii, voi insiva, sau munca; numic nu va fi estimat corect.

Venind treptat in acest cadru, nu intelegem unde suntem. Brusc, aerul devine mai gros, legandu-ne cu legaturi mai puternice. Si daca nu va incadrati in acest nou format, sunteti similari unui obiect strain aflat in corp. Ca raspuns, corpul il inchide intr-o capsula, altfel spus, il izoleaza. In mod analog, aratati la fel, ca ceva care este izolat de lume.

In lume suntem miliarde si ne gasim intr-o retea integrata. Noi suferim, ne simtim respinsi si izolati in ea pentru ca suntem straini acesteia. Acest lucru se aplica la orice, inclusiv guverne, afaceri si in special profesorilor. In fond, se presupune ca ei educa umanitatea cu privire la lumea globalizata, vorbesc despre unitate, insa nu inteleg ce se intampla. Ministeriul Educatiei a devenit astazi “Ministerul Esecului” deoarece continua sa foloseasca un program expirat, depasit.

Ne gasim intr-o retea noua si suferim fara a sti ce sa facem. Cabala ne invata ca lumea este rotunda si ca noi toti suntem interconectati. Am facut cercetari si da, intr-adevar in conformitate cu ultimele date stiintifice, lumea este parte integranta si un intreg. Insa ce putem face? Trebui sa ajustam omul pentru a se potrivi cu sistemul in care a intrat. Omenirea a ramas cu mult in spatele acestuia.

In primul rand invatam asta, insa oamenii de stiinta descopera aceste lucruri in mod experimental studiind natura. Ei au cunoasterea insa nu pot repara omul. Ei nu sunt constienti de aceasta necesitate datorita lipsei de experienta. Noi, insa, prin contactul cu sursele Cabaliste, avem oportunitatea sa ii folosim pentru corectia omului.

Trebuie doar sa ne unim unii cu altii.

Din partea 5 Lectia Zilnica de Cabala 7/21/2011, “Arvut(Garantia Reciproca)”

Problema Exista Cine Are O Solutie?

Baal HaSulam, “Arvut (Garantia Reciproca): Insa rolul lui Israel fata de lume, seamana cu rolul sfintilor nostrii parinti fata de poporul lui Israel…..

Daca nu ar fi fost stramosii nostrii, nu ar fi existat natiunea lui Israel, adica grupul care tanjeste dupa Creator si corectie. In acelasi fel, noi trebuie sa avem grija de lume pentru ca fara ajutorul nostru, oamenii nu vor fi capabili sa se corecteze ei insisi. Dorintele lor nu sunt capabile sa ii inalte, iar oamenii nici nu se pot gandi la corectie de dragul daruirii.

Astazi, vedem asta in munca oamenilor de stiinta si a remarcabililor experti din diferite domenii. Ei scriu in mod corect despre lume, insa nu se pot pronunta asupra solutiei. Nu au nicio aspiratie “catre Creator”, nicio scanteie spirituala. Astfel, ei nu inteleg ca aceasta este singura posibilitate. Sunt neajutorati in fata nevoii de corectie; nu au mijloacele necesare pentru asta.

Prin urmare, evita raspunsurile in cercetarile si discutiile lor. Ei nu pot vedea mai departe de varful nasului; vad doar ce se intampla. Ei inteleg necesitatea de a crea o lume integrala si se opresc aici. In consecinta, rationamentul lor este vag, nu are variante sau se indreapta spre propuneri complet nerealiste.

Nu le reprosez asta. Nu este un semn al limitarilor lor. Este doar din cauza ca fara plusul adus de scanteia spirituala la dorinta umana din lumea noastra, oamenii nu pot vedea viitorul, singura dezvoltare posibila.

Din partea 5 Lectia Zilnica de Cabala 7/19/2011, ” Arvut (Garantia Reciprca)”