Daily Archives: 12 iulie 2016

Nu crede, descoperă tu însuţi

Întrebare: De ce ar trebui să te cred ?

Răspuns: Nu ar trebui să mă crezi, deoarece tu, de fapt, nu poţi să mă percepi şi nu poţi să ştii dacă ceea ce spun eu este adevărat sau nu. Dacă cineva înţelege înţelepciunea Cabala, ştie despre ce vorbesc, dar dacă nu înţelege, cum poate să-şi exprime dezacordul din perspectiva faptului că nu înţelege ?

Înţelepciunea Cabala nu este un sistem de informaţii care este servit unei persoane, ci un sistem de îndrumare şi un set de instrucţiuni care conduc omul către revelarea lumii superioare. Atunci poate fi studiată şi înţeleasă independent şi acesta este motivul pentru care eu nu pot să-ţi vorbesc despre ea.

Omul nu are instrumentele sau vasele necesare, adică simţurile şi atributele compatibile pentru a percepe lumea superioară, pentru că aceasta este atinsă numai când cineva se aseamănă şi este egală cu ea. Chiar şi atunci când cineva citeşte cărţi de Cabala, nu înţelege nimic.

Eu pot doar să explic metoda obţinerii senzaţiei lumii superioare şi cum putem avansa spre asta, cum să intrăm în ea prin conexiunea dintre prieteni, prin atragerea Luminii Înconjurătoare asupra noastră, etc. Omul va începe să simtă şi să realizeze asta când devine un Cabalist.

Întrebare: Putem să numim asta partea ascunsă a Torei ? Ceea ce descriu cărţile de Cabala este partea revelată, iar ceea ce se realizează este partea ascunsă ?

Răspuns: Din contra, partea ascunsă este partea care este descrisă în cărţi, nivelurile, ascensiunile, revelaţiile, etc. Pentru că atunci când omul le citeşte nu înţelege ceea ce citeşte, ci îi este revelată atunci când obţine şi simte lumea superioară, în timp ce pentru restul rămâne ascunsă.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 20.03.2016

 

Fiecare circumstanţa care apare are un scop spiritual

Întrebare: De ce în lumea noastră unii oameni sunt sortiţi să fie săraci, iar alţii bogaţi ?

Răspuns: Sărăcia, bogăţia, sănătatea, boala, tot ceea ce ne trimite Creatorul, nu depinde de noi ; depinde de noi să acceptam asta ca un fapt.

Dacă studiezi înţelepciunea Cabala, atunci vei înţelege că toate caracteristicile şi circumstanţele din viaţă îţi sunt destinate în mod precis pentru ca tu să-ţi îndeplineşti misiunea şi prin conexiunea reciprocă cu prietenii să creezi un suflet, un Masah (ecran) în care îl vei simţi pe Creator.

Aşadar, atunci când te domină gânduri de cât de execrabil eşti în tot felul de circumstanţe, ar trebui să ştii că în fiecare moment Creatorul îţi trimite cele mai bune condiţii pentru avansarea spirituală.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 27.03.2016

 

Nu fura fericirea altora !

Întrebare: Poate forţa superioară să-i influenţeze pe alţii printr-un singur om ?

Răspuns: Forţele superioare ne influenţează întotdeauna prin alţi oameni. Este destul de rar când asta se întâmplă în mod direct şi numai atunci când omul le atrage asupra lui, pentru că are deja un canal de comunicare cu ele.

Dacă cineva atrage influenţa forţelor superioare asupra lui, le operează în mod direct, iar dacă nu o face, ele operează prin nivelele mineral, vegetal şi animal ale naturii.

Întrebare: Cum influenţează alţi oameni Lumina pe care o atrage omul în timp ce studiază înţelepciunea Cabala ?

Răspuns: Lumina influenţează pe toată lumea într-o manieră pozitivă, pentru ca suntem cu toţi conectaţi într-un sistem numit Adam (Om). De aceea, dacă atrag Lumina, devină o sursă de Lumină la acel nivel şi ea se răspândeşte prin mine către alţii. Singura problemă este cum să atrag mai multă Lumină.

Evreii au metoda şi dacă ei atrag Lumina, toată lumea îi va trata mai bine, Dar, deoarece ei nu atrag Lumina şi nu o răspândesc între ei, oamenii simt că li se „fură” fericirea şi sunt sursa tuturor necazurilor din lume.

Astfel putem înţelege măsura în care fiecare dintre noi poate fi Lumină pentru alţii.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 20.03.2016

Tora nu a fost data îngerilor

Întrebare: Care este diferența dintre atitudinea Cabaliștilor față de Tora și atitudinea maselor față de Tora ?

Răspuns: Masele cred că o persoană sfântă sau un înger este angajat in Tora și că, în cazul în care cineva aplică în mod activ Mitzvot (Porunci), el împlinește Tora. Înțeleptii Cabaliști cred că Tora nu a fost data îngerilor, ci oamenilor. Prin urmare, este scris: „Am creat înclinația rea, am creat pentru ea Tora ca un condiment, pentru că lumina din ea o reformează” (Talmudul Babilonian, Kiddushin 30b).

Numai cineva care are o înclinație rea, egoismul, are nevoie de Tora. Aceasta este ceea ce a scris Rabash in articolul, „Pretenția îngerilor” (Articole, volumul 3). Cu alte cuvinte, diferența este în relația unei persoane cu Tora : fie a fost dată pentru efectuarea unor acțiuni mecanice, fie pentru corectarea internă a esenței omului, a egoismului și, din el, crearea sufletului.

Din coasta lui Adam

Întrebare: Cum se poate explica faptul că femeia a fost creată din coasta lui Adam, dintr-o perspectivă cabalistică ?

Răspuns: Aceasta este o traducere incorectă din ebraică. În lumea spirituală există o parte de sex masculin, partea care conferă și o parte de sex feminin, care primește. Partea feminină, Malchut, a fost creată din partea masculină, Zeir Anpin (Creatorul). Malchut este un punct, o dorință într-o stare incipientă. Atunci când ea urcă sus, spre pieptul lui Zeir Anpin, până la partea care se numește coastele spirituale, primește Lumina prin Zeir Anpin si devine un Partzuf spiritual (un corp) sau un suflet care există separat, dar este încă aderat la Zeir Anpin. Din acest motiv se presupune că femeia a fost creata din coasta bărbatului.

Din Lectia de Cabala în Limba Rusă 3/6/16

Frustrarea globalizării

În știri (Veti Finance) “Ajutorul internațional acordat țărilor sărace bazat pe principiul lui Robin Hood : Să luăm de la bogați și să dăm la săraci. …

“Laureatul premiului Nobel, Angus Deaton, scrie despre ideea asta într-un articol al Proiectului Sindicatului”

“Un termen mult mai formal al acestui principiu a lui Robin Hood este ‘Prioritizarea cosmopolita’. Acesta este un principiu etic de la care trebuie să ne gândim către toată lumea în mod egal, fără a ține cont de cine trăiește și unde, și să ne canalizam ajutorul către cei ce au nevoie mai mare. Cei ce au mai puțin au prioritate față de cei care dețin mai mult. Direct sau indirect, această filosofie este baza distribuirii ajutorului alocat dezvoltării economice, sănătății și nevoilor umanitare. Nevoile oamenilor din țările sărace sunt mult mai urgente, iar nivelul prețurilor în aceste țări este atât scăzut încât pentru fiecare dolar sau euro donat, se poate face de două sau trei ori mai mult ca în țările dezvoltate. …”

“Globalizarea prin salvarea oamenilor din țările sărace, s-a dovedit a fi dăunătoare oamenilor din țările dezvoltate, deoarece anumite afaceri sau slujbe au migrat în țările unde mâna de lucru este mai ieftină. Se pare că acest fenomen este un preț etic acceptat, deoarece cei care pierd de pe urmă globalizării erau mult mai bogați (și sănătoși) decât cei care au avut de câștigat. ….”

“Totusi, cât de mult suferă acești americani de pe urmă globalizării ? O duc mult mai bine decât asiaticii, care acum lucrează în fabricile lor care în trecut se aflau în orașele lor ? Per ansamblu, desigur, o duc mai bine. Dar câteva milioane de americani, oameni de culoare, hispanici sau caucazieni, trăiesc în locații și au un venit mai mic de 2 $ pe zi. Acesta, în esența, este același standard pe care Bancă Mondială încearcă să-l determine pentru nivelul sărăciei din India sau Africa. Cu acest venit în SUA este dificil de găsit un adăpost, căci sărăcia cu un venit de mai puțin de 2 $ pe zi este mult mai grea decât aceeași sărăcie din India sau Africa. Orașele care și-au pierdut fabricile datorită globalizării și și-au pierdut baza de venituri, descoperă acum că este dificil de menținut învățământul de calitate și, prin asta, o șansa către o viață mai bună pentru generația viitoare. Școlile de elită atrag copiii bogați care să le plătească taxele și, în același timp, lingușesc minoritățile compensând astfel secole de discriminare. …”

“Lucrul asta enervează reprezentanții clasei muncitoare caucaziene, ai căror copii nu mai au loc în această nouă lume curajoasă.”

“Când cetățenii cred că elitele au grijă mai mult de cei care trăiesc peste ocean, decât de cei care trăiesc peste stradă, contactul social se rupe, ne divizam în grupuri, în cei care rămân în spatele experiențelor frustrării și urii împotrivă politicilor care nu le mai reprezintă interesele.”

Răspuns: Nu faceți confuzie : nu este globalizare atunci când fabricile din țările dezvoltate sunt relocate în țările sărace pentru a profita de mâna de lucru ieftină.

Globalizarea este comună, armonioasă, este o relație reciprocă care oferă principalul rezultat al tuturor relaționărilor care încep într-o comunitate mică și se împrăștie apoi în întreagă lume.

Termenul “globalizare” indică faptul că suntem reciproc conectați și, prin urmare, trăim în armonie cu natura, fapt care ar trebui să afecteze pozitiv pe toată lumea. Trebuie să construim o relație reciprocă între noi în același mod si la fiecare nivel.

Principală unealtă de a atinge asta este educarea oamenilor, din moment ce prin educare le oferim cunoștințele despre interdependența umanității. Pe de altă parte, parțial, utilizarea globalizării doar va adânci actuala criză.