Monthly Archives: iulie 2017

Cum poate creşte dorinţa?

Întrebare: Cum poate creşte dorinţa? Până la urmă nu este o floare care creşte în pământ.

Răspuns: Dorinţa poate creşte numai sub influenţa Luminii Superioare (Keter). Atunci când Lumina influenţează punctul în dorinţă, începe să dezvolte dorinţa

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 05.03.2017

Citeşte Cartea Zohar din nou şi din nou

Întrebare: Este necesar să citim Cartea Zohar din nou şi din nou? De fiecare dată când o citesc simt că mă afund într-un nou strat de senzaţii.

Răspuns: Da. Am citit Cartea Zohar de la început la sfârşit de zeci de ori, inclusiv atunci când am lucrat la adaptarea textului pentru Zoharul Pentru Oameni. De fiecare dată când studiem Cartea Zohar, textul este simţit într-o manieră complet diferită.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 05.02.2017

10% Altruiști

Întrebare: Baal HaSulam scie că în lume sunt 10 la sută altruişti. Dacă Creatorul a creat ego-ul, aceşti altruişti au fost creaţi pentru a da un exemplu?

Răspuns: În spiritualitate, 10 la sută altruişti (în raport cu cea de a zecea partea a Parţufului) susţin lumea. În lumea noastră, avem nevoie de acelaşi lucru. Dacă lumea ar fi făcută din sută la sută egoişti, nu ar putea exista.

Trebuie să existe un egoism altruist, chiar cu intenţia egoistă, pentru a dilua un pic această lume.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 26.02.2017

Un echilibru minunat

Întrebare: Cum ne putem echilibra lumea noastră şi dobândirea lumii spirituale?

Răspuns: Este minunat când totul este echilibrat, pentru că nu există nicio contradicţie între cele două lumi. Va trebui să obţinem asta.

Principalul lucru este să încercăm să facem tot ce putem pentru a obţine lumea superioară şi apoi vom vedea că totul este conectat într-un singur sistem. Vom vedea o singură imagine, va fi minunat, vom simţi armonie şi asta ne va de senzaţia unei mişcării perpetue. În această stare, vom simţi că totul este deasupra noastră, în timp ce trăim în această lume.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 21.01.2017

Ce şi cum să îi cerem Creatorului

Întrebare: Ce ar trebui să îi cer Creatorului pentru un prieten şi cum ar trebui să o fac?

Răspuns: Dacă nu simt nevoile particulare şi urgenţele unui prieten, atunci cu toţi avem o singură nevoie: vrem să ne unim şi să descoperim în această unitate „Creatorul”. Aceasta este cererea pe care trebuie să o am pentru mine, pentru prieteni şi pentru întregul grup. Este o întoarcere constantă, comună şi generală către Creator.

Din discuţia cu studenţii Centrului de Pregătire din 21.05.2017

Recompensa și pedeapsa în viața noastră, partea 8

O persoană trebuie să existe pe două nivele diferite. Un nivel este cel obișnuit, atitudinea egoistă față de lume, care există în el prin natură și este preocupat doar cu grijă față de el însuși.

Al doilea, un nivel superior și mult mai avansat, pe care trebuie să-l construiască în el însuși, este conștientizarea integrării pe care trebuie să o realizeze pentru a se conforma cu realitatea generală, adică grija față de ceilalți.

Prin asta o persoană nu se sacrifică pe sine, ea doar începe să realizeze că acea grijă față de ceilalți este viața sa reală. Acest lucru este similar pentru oricine face ceva bun pentru propriul copil; nu simte nicio diferență față de faptul că face ceva bun față de el însuși.

Întrebare: Cum percepe omul evenimentele care se derulează, din cele două nivele? Pedepsele care se întâmplă față de el la nivelul sau animalic, egoist, pot fi percepute ca recompense pe nivelul sau integral, „uman”?

Răspuns: Desigur, ceea ce percep că este rău pe un nivel egoist, îl văd ca o recompensă pe nivelul altruist. Asta este față de orice eveniment din viața noastră.

Întrebare: Și dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva teribil copilului meu?

Răspuns: Această întrebarea este greu de explicat, deoarece sunt implicate prea multe sentimente personale aici. Însă, în realitate, nu este niciun rău în lume. Asta este ceea ce descoperim când ne ridicăm la un nivel superior.

Dacă ne uităm la viață din unghiul cel mai îngust și egoist: aici este viața mea, copii mei, eu și percepția noastră nu include nimic mai mult de atât, atunci este imposibil de explicat ceva. Dacă o persoană se uită la realitate prin sistemul general, atunci, pentru ea, la nivelul material, nu este viață sau moarte, nu sunt recompense sau pedepse; toate calculele sunt doar pentru binele comun.

Sistemul general este etern și complet; așadar nu este așa ceva ca moartea în el. Deși în corpul fizic unele celule mor constant pentru ca milioane de alte celule să fie reînnoite în fiecare secundă, celulele noi vin pentru a înlocui celulele vechi, iar viața continuă.

Așadar, dacă ne uităm din perspectiva sistemului general, atunci înțelegerea noastră a recompensei și pedepsei trece către un nivel complet diferit.

Și noi vedem același lucru în viața noastră din fiecare zi. Dacă un copil mic plânge, deoarece mama sa nu-i dă ceea ce vrea, mama sa este rea sau bună? Este imposibil să spunem, deoarece fiecare nivel are propria înțelegere a recompensei și pedepsei.

Întrebare: Ce acțiuni bune ar trebui să fac pentru a primi numai recompense, numai răspunsuri pozitive de la sistem?

Răspuns: Singura acțiune care garantează succesul este să găsești oameni care sunt deja integrați în dezvoltarea acestui nivel integral în ei înșiși. Iar apoi, împreună, veți învața cum să vă conectați cu sistemul fizic general și cu cel spiritual.

Cea mai importantă lege a Torei este „iubeste-ți aproapele că pe ține insuți”. Acesta este semnul conexiunii cu întregul sistem într-un mod integral. Dacă te completezi în întregime cu tot sistemul, atunci acesta, fără îndoială, te va afecta numai într-un mod pozitiv.

Întrebare: Și dacă cineva urlă la mine sau îmi rănește sentimentele?

Răspuns: Trebuie să înțelegem că el este, pentru moment, o parte necorectată a sistemului și noi trebuie să-l ajutăm să se corecteze.

Sistemul este perfect și se comportă conform unei legi: iubirea pentru ceilalți. Și dacă vrem să fim conectați cu acest sistem, atunci trebuie să învățam să iubim!

Toate așa numitele recompense și pedepse vin la noi numai cu scopul de a ne direcționa către această lege singulară a iubirii. Și dacă în acest moment ni se pare că este opusul, noi trebuie să urmăm această lege cu credință deaspura rațiunii și atunci noi vom ajunge la o înțelepciune superioară.

Din emisiunea de pe KabTV „O viata noua” 2/2/17

Recompensa și pedeapsa din viața noastră, partea 7

Întrebare: Oamenii cred că vor fi răsplătiți dacă respectă poruncile din Vechiul Testament și că vor fi pedepsiți dacă le încalcă. Este cu adevărat așa? Eu știu că unii oameni își pun tefillin înainte să meargă la un control medical și cred că asta îi va ajuta.

Răspuns: Conform Înțelepciunii Cabala, el trebuie să-și corecteze dorința din forma egoistă și grija numai pentru sine, către forma altruistă și să acționeze pentru beneficiul sistemului general. Evident, numai atunci va fi împlinit, deoarece el va aparține întregului sistem și nu va fi deconectat de el, așa cum este acum.

De aceea, întreaga noastră muncă este centrată pe transformarea naturii noastre de la individualismul radical la integrarea completă cu sistemul. Această transformare se întâmplă ca rezultat al corecției dorințelor individului. În măsură în care începem să ne corectăm dorința, noi descoperim că nu este doar o singură dorință; ea conține 613 părți.

Toate aceste 613 părți sunt egoiste, însă ele pot fi corectate cu ajutorul unei anumite forțe ascunse în natură, numită Lumina. Când atragem această forță a dăruirii și iubirii, care corectează și transformă, atunci poate fi spus că respectăm Tora și Mitzvot.

De fiecare dată noi corectăm o altă și o altă dorință egoistă, o conectăm la sistemul general cu ajutorul acestei Lumini care Reformează, Tora.

În sensul Cabalist, respectarea Torei și Mitzvot este angajarea în munca de corecție a dorințelor de la egoiste, la altruiste și integrarea acestei conexiuni cu sistemul general. Într-un final, omul devine o parte integrală a întregului sistem. În măsura în care el se conectează cu sistemul, corectând o dorință după alta, de la individualistă la altruistă, el începe să simtă sistemul la un nivel din ce în ce mai mare.

Asta înseamnă că el revelează în mod crescător sistemul general al întregii realități, urcând pe treptele deobandirii lumilor, nivelelor spirituale, înțelegându-l din ce în ce mai mult și trăindu-l. Aceasta este revelarea adevăratei realități pentru o persoană căreia îi este oferită Înțelepciunea Cabală.

Întrebare: Unde sunt recompensele și pedepsele în toate acestea?

Răspuns: Recompensele devin orice mă ajută să corectez o altă dorință din cele 613 și s-o conectez la sistemul general. În această manieră, de la deconectarea completă, eu devin complet integrat cu sistemul și asta devine o recompensă pentru mine, deoarece acum eu pot fi un element folositor al sistemului. Și pedeapsa este revelarea deconectării mele față de sistem.

Întrebare: Există o pedeapsă spirituală pentru încălcarea poruncii care este numită karet, care literalmente înseamnă „excizie” sau „tăiere” față de sufletul colectiv al Israelului. Ce se înțelege prin asta?

Răspuns: Separarea omului de sistemul general este pedeapsa karet.

Întrebare: Ce înseamnă „sentința cu moartea”? De ce adoptă sistemul o asemenea pedeapsă?

Răspuns: Pedeapsa cu moartea poate fi numai asupra unei dorințe egoiste, ca o persoană care este tratată cu chimioterapie sau cu radiația care ucide în interiorul ei o tumoare canceroasă. Adică pedeapsa cu moartea este făcută numai pentru tumoare. În sistemul general asemenea pedepse există numai în egoism.

Întregul sistem de recompensă și pedeapsă este numai față de egoismul omului. Egoismul poate primi o pedeapsă și chiar o pedeapsă cu moartea și, în același timp, omul începe să trăiască precum o parte integrală a sistemului.

Din emisiunea de pe KabTV „O viata noua” 2/2/2017

 

Planul de ieșire din criză, partea 8

Scopul societății corectate este scopul personal al tuturor

Întrebare: Cum poate un om să-și realizeze înclinațiile personale în societatea integrală a viitorului, dacă societatea va cere o anumită contribuție din partea lui? Să presupunem că cineva vrea să devină un mare muzician și este angajat numai în muzică, iar societatea îi trimite o slujbă diferită?

Răspuns: Problema este că oamenii încă nu înțeleg ce este educația integrală. Până la urmă, ei încă nu au primit-o și nu simt ce înseamnă să trăiești în țară ca și cum ar fi într-o singură familie. Ei nici măcar nu-și pot imagina ce este asta.

Ca rezultat al educației integrale, omul va trata societatea și familia sa ca două părți ale unui întreg. Că astăzi, unde el dă și primește de la familia sa, el de asemenea va da și va primi în societate. Dacă societatea este construită corect, va oferi omului încredere, siguranță și tot ceea ce este necesar.

Societatea nu va distruge pe nimeni – fiecare va putea să-și realizeze înclinațiile. Noi vorbim doar de faptul că o persoană trebuie să investească în societate pentru a primi de la ea tot ceea ce este necesar pentru satisfacerea nevoilor sale, tot timpul și în orice condiție.

Întrebare: Cum este posibil că fiecare persoană să facă ce vrea și să se anuleze în fața societății în același timp?

Răspuns: Totul depinde de educație. O persoană nu poate, pur și simplu, să facă orice își dorește, deoarece, după educația integrală, ea își va găsi locul în societatea integrală și exact acolo se va simți că este cea mai bună.

Cu toții suntem într-un singur sistem. Dacă îmi găsesc locul în mod precis, atunci voi vrea să fiu exact acolo conform naturii mele! Educația integrală aduce omul la o înțelegere a scopului său conform cu natura sa și nu poate fi ca el să vrea orice altceva. Până la urmă, exact această sarcină va fi una optimă pentru el.

Întrebare: Fiecare om vrea să se realizeze, această este o motivație interioară foarte puternică. Cum poate s-o abandoneze de dragul societății?

Răspuns: Prin educația integrală omul va începe să vadă un sistem integral și să-și simtă adevăratul loc în ea. Apoi se va strădui să implementeze exact lucrul pentru care este destinat. Până la urmă, asta este ceea ce poate face cel mai bine pentru societate și pentru el însuși.

Imaginați-va un sistem integral. Dacă eu sunt creat în modul asta, pentru a fi o rotiță dințată într-un loc, atunci nu mă pot strădui în alt loc unde este necesar un element pătrat. Voi simți că trebuie să fiu exact acolo unde rotiță dințată este necesară, iar asta este cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru mine însumi și pentru societate. Scopul societății și scopul meu personal devin la fel.

Din a două parte a lecției zilnice de Cabală 1/29/17, lecție pe subiectul: „Mismah Arosa” (Documentul Arosa), „Planul de ieșire din criză”

 

Egoiștii altruiști ai viitorului

Întrebare: Se pare că o persoană care este egoistă din natură, trebuie să înțeleagă că a da societății este mai bine decât să primească de la ea. Cum este posibil acest lucru?

Răspuns: Educația integrală este necesară pentru asta, care explică unei persoane cum trebuie să fie în echilibru cu societatea, oferindu-i în proporție cu abilitățile sale și să primească de la ea conform necesităților sale.

Acest lucru este opus naturii sale, conform căreia vrea să primească de la ea cât mai mult posibil și să ofere cât mai puțin posibil. De aceea, este necesară educația care face această corecție. Mulțumită educație integrale se conectează cu ceilalți și îi simte aproape ca pe prietenii sau familia de care depinde. Conform acestui lucru, se poate corecta pe sine și să ofere societății mai mult decât primește.

Una peste alta, totul depinde de societate și, într-un final, totul se reîntoarce către o persoană, adică spre ea însăși. Să spunem că eu câștig 10.000$, iar eu am nevoie să primesc doar 2.000$ de la societate și să las pentru ea 8.000$.

Eu știu că societatea corectată va cheltui acești 8.000$ spre bine: va construi metrouri, case, spitale și școli pentru copii. Eu înțeleg acest lucru și, prin urmare, ofer societății acești bani cu bucurie. Dacă eu și societatea devenim un singur corp, atunci nu mi se pare că rup ceva din mine însumi prin faptul că ofer societății. Totul depinde de educație.

Se obișnuiește să duci copiii în excursie la diferite organizații și să le explici cum lucrează, să studiezi economia cu ei, așa încât ei să știe de ce există taxe, cum funcționează guvernul și cum sunt luate deciziile.

În modul acesta trebuie să arătăm unui om că toate sistemele de guvernare lucrează pentru beneficiul său ca să fie convins că el și societatea sunt de neseparat. Apoi el va vedea că toată proprietatea societății îi aparține lui.

Educația integrală lasă o persoană să înțeleagă că el și societatea sunt un singur sistem integral. Sunt lucruri pe care le consumă prin societate și mai sunt altele pe care le primește persoanal.

Întrebare: Educația integrală schimbă natura unui om?

Răspuns: Natură omului nu se schimbă; omul rămâne un egoist, însă un egoist altruist. I se explică în ce mod se construiește țara, care acționează numai de dragul binelui oamenilor, unde toată lumea este conectată.

Cei 8.000$ pe care i-a dat mai departe vor fi folosiți, de asemenea, pentru beneficiul său prin tot felul de sisteme. Numai acum sunt furate toate donațiile și pe drum ajung în buzunarele cuiva, însă atunci totul, până la ultimul cent, va fi folosit corect.

Va fi posibil să se verifice pe calculator câți bani au fost plătiți pentru fiecare cetățean din țară pentru beneficiul general: o parte a fost folosită pentru armată, o parte pentru educație, o parte pentru cultură, o parte pentru spitale și pentru tot ceea ce mai au nevoie oamenii.

Desigur, noi vorbim de țara corectată și nu despre cea de astăzi. Educația integrală ar trebui să creeze oameni care înțeleg că totul există pentru beneficiul lor. Sunt asemenea beneficii pe care o persoană le consumă personal: tot ceea ce este legat de mâncare și familie. Și mai sunt beneficii care sunt primite prin societate.

Întrebare: Este suficient pentru o persoană să înțeleagă că noi toți suntem un singur corp, sau trebuie să simtă ea acest lucru?

Răspuns: Noi trebuie să simțim că toți suntem ca o singură familie. Mulțumită educație, noi ar trebui să devenim ca o singură familie. Acest lucru nu este împotriva egoismului. În timpul războiului, toată lumea se simțea ca o singură familie, deoarece dezastrul comun aduce oamenii împreună. Omul înțelege că depinde de mediu și, prin urmare, este interesat să facă acest mediu mai bogat și mai puternic, pentru a avea mai multe spitale, școli și cât mai multe servicii folositoare care sunt disponibile tuturor.

În esență, asta este direcția spre o societate corectă, unde țara și societatea își asumă multe responsabilități care, de regulă, cad pe un individ. El nu mai trebuie să-și facă griji pentru nimic. De ce ar trebuie ca toată lumea să se gândească unde să-și educe și să-și crească copiii, la sportul și la clasele școlii – totul ar trebui să fie gratuit.

Nu va mai fi nevoie să se cumpere bilete la teatru sau să plătești pentru orele copiilor. Fiecare copil va primi tot ceea ce are nevoie, indiferent de salariul tatălui sau. Totul va fi gratuit atât acasă, cât și în comunitate; până la urmă, noi suntem o singură familie. Și în interiorul familiei toată lumea este interesată să organizeze clase interesante, o educație bună, îngrijire medicală și să-și petreacă timpul liber cu copiii lor.

Dacă noi toți vrem să facem asta și să lucrăm împreună, atunci va fi o viață cerească. Nimeni nu va fura, deoarece totul rămâne în familii. Dacă întreagă țară este o singură familie, atunci totul aparține familiei. Imaginați-vă cum vom pune de-o parte, deoarece astăzi nu mai puțin de 60-70% este furat.

Așadar, educația integrală este necesară. Până la urmă, când clasa mijlocie va dispărea complet și vor mai rămâne doar câteva mii de oameni bogați, iar restul de miliarde vor fi cerșetori, asta va duce către o explozie.

Din partea a două a lecției zilnice de Cabală 1/29/17, lecție pe subiectul: „Mismah Arosa” (Documentul Arosa), „Planul de ieșire din criză”

 

Schimbă-te tu şi lumea se va schimba şi ea

Întrebare: Cum schimbă realitatea cititorului Cartea Zohar?

Răspuns: Noi simţim un anumit volum, eu şi lumea mea, care este practic reflexia stării mele interne spirituale. Dacă ne schimbăm această starea, vom începe să ne schimbăm senzaţia faţă de noi şi faţă de lume.

Asta este foarte convenabil, pentru că nu trebuie să schimbăm nimic sau să fim convinşi privitor la ceva anume. Nu depinzi de nimeni! Schimbă-te tu, iar lumea din jurul tău va începe să se schimbe.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 05.02.2017