Daily Archives: 22 septembrie 2017

Ce determină trecerea timpului?

Întrebare: Viteza de trecere a timpului depinde de vârsta omului? De ce în timpul copilăriei este nemăsurabilă, iar la maturitate trece, parcă, imediat?

Răspuns: Numai ni se pare că timpul ar fi obiectiv, dar de fapt este absolut subiectiv, mai ales în ceea ce îi priveşte pe copii. Îmi aduc aminte când eram copil şi am cerut să mă joc în curte, mama mea mi-a spus: „Nu mai mult de o oră.” O oră! Asta era o eternitate!” Iar atunci când am ajuns acasă, ea m-a întrebat: „Unde ai fost timp de patru ore?!” Adică, am trăit într-un alt timp.

Întrebare: De ce trece timpul atât de repede pentru unii oameni, în timp ce pentru alţii trece încet?

Răspuns: Depinde de dorinţă. Dacă dorinţa se potriveşte acţiunilor mele, atunci timpul trece rapid, pentru că mă bucur. Când sunt fericit, timpul zboară, ca în cântecul, „ ore de iubire curg, sunt mai scurte decât minutele.”

Întrebare: Ce înseamnă că ego-ul extinde timpul în lumea noastră?

Răspuns: De fapt, nu este egoismul cel care face asta, ci Klipa (coaja), iar ea lucrează aşa pentru a da mai multă atenţie timpului şi nu esenţei lui.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 19.03.2017

Studiind conform lui Baal HaSulam

Întrebare de pe Faceebok: Astăzi, Cabala se învaţă în multe locuri. Ce este atât de special la metoda lui Baal HaSulam pe care o predai tu?

Răspuns: Sunt multe alte metode, cum ar fi metodele lui Ramhal, Rabaş, Hagrah sau Habad. Eu predau conform metodei lui Baal HaSulam şi a lui Rabaş. Nu pot să spun cum diferă faţă de alte metode. Cu cât penetrezi mai adânc înţelepciunea Cabala în studiile tale, cu atât vei putea să vezi ce este cel mai bine pentru tine. Suntem cu toţi diferiţi şi, de aceea, este spus foarte simplu în Tora că: „Omul învaţă unde inima lui doreşte”.

Ar trebui să determin ceea ce doreşte inima ta şi unde poţi primi răspunsuri apropiate inimii tale, pe care le înţelegi cel mai bine. Verifică locurile în care poţi studia, dar nu te opri într-un singur loc. Verifică câteva locuri, vezi care îţi este cel mai apropiat şi studiază acolo.

Mulţi oameni vin să studieze cu mine şi mulţi pleacă. Nu opresc pe nimeni, în niciun fel. Totul depinde numai de om. Oamenii au diferite rădăcini ale sufletului lor şi, de aceea, fiecare ar trebui să studieze unde i se potriveşte, unde simte că primeşte un răspuns, ca voce divină a sufletului său despre ceea ce aude în lecţie.

Întrebare: Ce crezi că este special la metoda lui Baal HaSulma şi Rabaş?

Răspuns: Unicitatea metodei lui Baal HaSulam şi Rabaş este aceea că este ştiinţifică, precisă şi exprimă aspiraţia pentru definiţii care sunt absolut exacte. Nu rămâi în anumite momente emoţionale, ci le dai definiţii pur ştiinţifice.

Întrebare: Asta te-a atras pe tine?

Răspuns Da.

Din emisiunea de pe Kab TV „Ştiri cu Micahael Laitman” din 27.07.2017