Monthly Archives: septembrie 2017

Congresele. Impresiile psihologice şi spiritualitatea

Întrebare: Cum putem diferenţia impresiile psihologice din congres de cele spirituale? Este posibil?

Răspuns: Nu cred că este posibil să diferenţiem asta acum. Dar, în cele din urmă, asta va fi posibil.

Impresiile psihologice sunt ceea ce se întâmplă în Kelim (vasele) mele naturale, în egoismul meu. Iar pentru impresiile spirituale trebuie să obţinem un nou Kli (vas).

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 19.02.2017

Răspunsuri la întrebările voastre – partea 187

Întrebare: Recunoașterea răului în mine este recunoașterea egoismului meu. Recunoașterea unui lucru poate fi făcută de noi numai prin cunoașterea diferențelor; negrul, de exemplu, îl pot percepe ca negru doar dacă există acolo în fundal măcar un pic de alb.

Putem să începem să fim conștienți, să-L cunoaștem și să-L percepem pe Creator, adică atributul dăruirii, numai dacă recunoaștem și suntem conștienți de răul din noi. Altfel, nu vom fi în stare să percepem și să recunoaștem calitatea dăruirii.

Dar cum putem să percepem și să recunoaștem răul din noi (egoismul nostru), dacă totul se află în noi, tot ceea ce percepem noi în această lume este egoism și nimic altceva? Te rog să ne explici cum recomanzi să ne putem recunoaște egoismul?

Dacă putem percepe și recunoaște răul din noi, vom fi în stare să găsim în inima noastră justificare pentru Creator. Altfel, acest lucru nu se întâmplă și avansarea este numai una imaginară.

Răspuns: De aceea avem nevoie de Lumina Superioară (de Lumina Înconjurătoare)!

 

 

Răspunsuri la întrebările voastre – partea 185

Întrebare: Într-o postare de pe „Gândurile mele pe Twitter” din 31/07/2017, ai scris: „A iubi cu adevărat înseamnă nu să alimentezi celor iubiți toate nevoile lor, ci să-i conectezi pe ei la canalul abundenței”. Te rog să explici ce este acest „canal al abundenței” și cum poate cineva să se conecteze la el?

Răspuns: Înțelepciunea Cabalei explică faptul că este posibil să se obțină spiritualitatea numai prin toată lumea, fiindcă noi toți suntem un singur sistem de suflete interconectate, în care fiecare poate fi umplut (împlinit) numai prin ceea ce îi transmit ceilalți.

Întrebare: De ce, cu fiecare nouă ascensiune, există un interes reînoit în analizarea stărilor mele anterioare?

Răspuns: Datorită faptului că viitorul este construit în mod specific pe ele.

De ce ar trebui să mă corectez pe mine?

Întrebare: De ce ar trebui să mă corectez pe mine şi nu mediul înconjurător?

Răspuns: Când corectezi mediul înconjurător, rămâi un egoist şi chiar unul mai mare. Dar atunci când te corectezi pe tine, ai şansa, speranţa şi oportunitatea să devii la fel ca și Creatorul, adică un altruist absolut.

Din lecţia de cabala în limba rusă din 23.04.2017

Femeia fantastică, partea 4

Întrebare: De obicei, filmele regizate de femei nu sunt atât de populare ca filmele regizate de bărbați. Totuși, Wonder Woman (Femeia fantastică) atât regizat de o femeie, cât și cu o femeie în rol principal, a primit o recunoaștere mare.

Reflectă asta un spirit specific timpurilor noastre, adică să se aștepte ca o femeie să fie erou și salvator?

Răspuns: De-a lungul istoriei există multe femei care au jucat roluri de conducătoare. Primul exemplu, Adam și Eva, din cauza cărora a început să se desfășoare toată istoria omenirii. Apoi, Sarah, soția lui Avraam și toate profetele din Tora, cum ar fi: Rahela, Lea, Yael, Miriam, Deborah, Hulda și chiar fata Faraonului, Batia. Vedem că femeile din Tora nu joacă un rol mai puțin important decât bărbații.

Întrebare: Ce calități trebuie să aibă o astfel de „super femeie”?

Răspuns: Super femeie este aceea care-și conduce copiii și bărbatul către corectarea lumii, către o bună conectare. De aceea, i s-a spus lui Avraam:„Ascultă la ce-ți spune Sarah!”.

O astfel de femeie are puterea dăruirii și iubirii pentru cei din jur. Este o femeie care înțelege că aceasta este singura cale pentru ca lumea să poată exista. Ea are o abilitate chiar mai mare de a se depăși decât o are un bărbat, fiindcă ea are puterea de a da naștere.

Un bărbat rămâne, de obicei, un copil care vrea doar să se joace. O femeie are o mult mai serioasă abordare a vieții prin natura ei, fiindcă este conectată cu principiile Naturii, cu sistemul producerii vieții. De aceea, o femeie care vine să studieze Cabala afișează o atitudine și o dorință foarte serioase pentru corectare.

O super femeie este una care posedă forța interioară de a depăși natura interioară a omului, care este direcționată spre folosirea celorlalți pentru binele propriu și începe să-i trateze pe ceilalți ca pe proprii copii, ca pe membrii familiei ei. Este gata, în loc să primească egoist, să dea și să ajute cu tot, așa cum face în familie.

Eroismul constă în pășirea în afara granițelor familiei ei, pentru care simte natural iubire și să se raporteze la întreaga lume ca și cum ar fi cu toții copiii ei.

Întrebare: Să zicem că o femeie începe să se raporteze astfel la lume, cum poate ea să-i influențeze pe ceilalți și să-i facă să avanseze spre corectare?

Răspuns: Femeia are o mare influență în lume. Imediat ce începe să se comporte ca o astfel de eroină, posibilitățile ei devin nesfârșite. Ea îi poate întoarce pe toți cei din jurul ei spre iubire și dăruire.

Din KabTv „O nouă viață” 8/06/2017

Femeia fantastică – partea 3

Întrebare: Filmul Wonder Woman (Femeia fantastică), în care actrița israeliancă salvează umanitatea, trezește gânduri despre corectarea lumii, despre faptul că evreii trebuie să fie lumină pentru toate națiile. Lumea înțelege că această corectare este necesară, dar cum să o înfăptuim?

Răspuns: Mai întâi, neamul lui Israel trebuie să-și facă propria corectare. Noi suntem conectați cu toată umanitatea și, de aceea, așa cum ne corectăm pe noi înșine, așa vom transmite la toți ceilalți această trezire, această aspirație pentru corectare. Cabaliștii sunt obligați să învețe neamul lui Israel metodologia acestei unificări, această metodă a corectării, obținerea iubirii pentru ceilalți. Și, după aceea, acest exemplu de unitate, trebuie demonstrat întregii lumi. Noi nu trebuie să dăm atenție acelora care vorbesc împotriva Cabalei fiindcă, prin ei, populația este împiedicată să se unească, ei comit pur și simplu o crimă.

Dacă neamul lui Israel, fiind cel mai egoist, este în stare să se corecteze și să demonstreze celorlalți cum să treacă de la ură la iubire, de la separare la unitate, atunci el va servi de exemplu și va da putere întregii lumi. Toată lumea îi va urma pe evrei către unitate.

Mai mult, națiile lumii îi vor ajuta pe evrei în această corectare, după cum scrie profetul Isaia „neamurile lumii vor ridica pe umerii lor neamul lui Israel și le va da Templul din Ierusalim”.

Întrebare: Eroina filmului salvează lumea de diverși oameni răi și de forțe externe. Tu vorbești despre nevoia de a ne salva de propriul egoism?

Răspuns: Egoismul este singurul rău. Nu avem alți dușmani. Toată natura omului este rea din naștere. Nu este nimic în Creație cu excepția principiului răului. Și asta este exact ceea ce trebuie să corectăm. Dacă Israel se corectează, toată lumea va fi corectată.

Egoismul este dorința mea de a-mi construi succesul pe eșecul celorlalți. Este o dorință absolut naturală pentru fiecare om, fiindcă este inerentă în natura noastră. Noi trebuie însă să ne ridicăm peste această natură spre dăruirea către ceilalți, să avem grijă de ce e bine pentru ei, în loc de ce e bine pentru noi. Un om care este gata să facă în el această schimbare este numit super erou.

El se ridică peste egoismul său, peste natura lui inerentă și, de aceea, este numit super erou. Făcând asta, el aduce corectare întregii lumi, o lume care este într-o stare atât de proastă doar ca rezultat al egoismului uman, fiindcă noi proiectăm relațiile noastre negative asupra întregii naturi.

Din Kab Tv „O nouă viață”, 8/06/2017

Grijile Cabalistului

Întrebare: Se spune că un Cabalist nu se gândește deloc la el însuși. Ce înseamnă să nu te gândești la tine însuți?

Răspuns: Un Cabalist se gândește la el însuși mai mult decât oricine, deoarece el se asociază pe el însuși cu întreaga lume. Raportându-se la el însuși ca fiind o parte a creației inseparabile, el se gândește la întreaga omenire; are dorințe imense, intenții imense și cereri imense.

Toate acestea sunt exprimate foarte puternic în el, însă nu ca o înclinație egoistă, ca în lumea noastră. Așadar, el are mai multe griji decât oricare altă persoană.

Un Cabalist se gândește cum să aducă toate sufletele într-un singur sistem, într-o singură formă. Aceasta este munca lui interioară permanentă. Însă nu este exprimată în nicio formă exterioară. Numai ceilalți Cabaliști o pot simții.

Din lectia de Cabala in limba rusa 3/12/17

 

„Pe șapte drumuri vor fugi dinaintea ta”

Tora, Deuteronom 28:07: Domul îți va da biruința asupra dușmanilor care se vor ridica împotriva ta. Pe un drum vor ieși împotriva ta, dar pe șapte drumuri vor fugi dinaintea ta.

Există o singură forță care strică totul, egoismul nostru. Totuși, atunci când începem să lucrăm cu el, Lumina superioară îl descompune într-un spectru de șapte părți, de la roșu la ultraviolet.

Prin descompunerea în șapte părți, ca printr-o prismă, egoismul revelează înaintea ta întreaga imagine pe care tu citești calitățile Creatorului, interacționezi cu El și aderi la El. Adică te descoperi pe ține însuți. Această prismă ești tu. Totul trece prin tine.

Egoismul îți adaugă o singură dorință egoistă. Te conectezi cu Lumina superioară care te reîntoarce la sursă, care trece prin tine și construiește o prismă din tine. Deci, se pare că tu deja ești format din șapte Sefirot, șapte culori: Hessed, Gevura, Tifferet, Netzach, Hod, Yessod și Malchut. Aceste șapte culori îți oferă o imagine completă a Creatorului – sursa Luminii în sine. Astfel, tu devii o persoană.

Întrebare: Cum putem descompune acest lucru în trei linii? Asta înseamnă că linia stângă este o forță, iar linia dreaptă o acoperă?

Răspuns: Ambele linii se completează între ele, după cum este scris „Intunericul va străluci ca lumina”. Nu este nicio diferență între noapte și zi, deoarece ele sunt opuse și toate luminile sunt manifestate. Luminile sunt revelate în linia de mijloc, dar cu o combinație corectă a liniei stângi și a liniei drepte.

Din emisiunea de pe KabTV „Secretele Cartii Eterne” 12/5/16

Bazele societății viitoare, partea 2

Laboratorul viu

Societatea umană nu realizează cât de interdependenți suntem și ce rău ne facem nouă înșine încercând să ne separăm și să ne distanțăm de ceilalți.

Iar adevărata realitate este un singur sistem, cu toate elementele sale interconectate complet pe toate nivelele. Și noi avem o oportunitate să vedem asta în interiorul societății umane.

Grupul este un laborator unde studiem natura ca un singur organism. Asta înseamnă că oamenii se adună și încep să învețe cum să fie împreună. Dacă ei se pot apropia între ei în ciudă egoismului lor și să trezească o forță de unitate, iubire, participare și simpatie în ei înșiși, atunci va apărea între ei o legătură specială.

Este de dorit ca grupul să nu fie mixt, pentru a nu ne confuza în relația sexelor. Este mai bine să fie doar bărbați sau doar femei, cam de aceeași vârstă, statut și educație în grup, pentru ca să fie mai ușor pentru ei să se înțeleagă între ei.

Cu cât va fi mai mică diferența, cu atât mai ușor va fi pentru noi să lucrăm și să continuăm să ne apropiem între noi în acest experiment pe care vrem să-l facem asupra noastră.

În măsura în care ne apropiem între noi, simțim o dorință strânsă pentru unitatea dintre noi, o forță comună care ne poate influența. Vom descoperi că pe lângă dorința personală și egoistă cu care a venit toată lumea, o altă dorință comună este născută și care este numită „grup”.

Înainte de asta noi am fost o simplă adunare de oameni. Însă, noi devenim un grup când creăm și construim ceva care nu este legat de toți, individual, ci de noi toți. Fără această putere nouă, pe care o revelăm între noi nu ar fi un grup. Nu este posibil să se elimine niciun membru al grupului și să se păstreze această forță.

Adică noi toți depindem unul de celălalt și vrem să ne unim într-o așa formă, încât să obținem această forță a unității, care deja lucrează în afara noastră, deasupra nivelului nostru. Această forță nu aparține niciunuia dintre noi – este comună. Așa că noi creăm o forță adițională care nu exista anterior.

Un grup în care noi toți suntem uniți și fiecare își anulează egoismul de dragul altora, dorindu-și numai binele unul altuia, produce o nouă forță comună, care este numită puterea grupului.

Ne simțim legați de această putere. Noi nu ne mai vedem pe noi înșine din punct de vedere individual și egoist așa cum am făcut-o anterior. Această percepție dispare și noi nu vrem să ne reamintim de asta, însă încercam să studiem numai această forță comună. Până la urmă, în modul acesta, toată lumea se include în toți ceilalți.

De exemplu, dacă suntem zece, atunci fiecare va capăta de zece ori mai multă putere decât am avut anterior. Și, apoi, în grupul de zece, această forță va fi multiplicată, de 10 x 10, adică de 100 de ori mai mult.

Și asta este doar începutul, deoarece, prin munca spre conexiunea noastră, noi multiplicăm această forță comună din ce în ce mai mult. Iar această forță comună nu va mai fi egoistă, ci va deveni astfel o forță altruistă, adică forța dăruirii reciproce. Până la urmă, toată lumea a ieșit din egoismul lor spre ceilalți și, în acest mod, noi vom da naștere puterii dăruirii, puterii iubirii și a unității, care este în afara omului.

Această forță există în natură dincolo de egoismul nostru. Noi, astfel, dintr-o dată, vom da naștere unei noi creații, numită Adam (Om), altfel decât în existența noastră animalică anterioară.

Adam este un corp spiritual, o forță și nu o materie. Noi toți simțim că existăm în el, în interiorul acestei dorințe. Cu ajutorul acestei forței noi, creată de noi, putem explora o realitate nouă, adică putem descoperi ceea ce simțim în ea și cum putem trăi în ea.

Astfel ne regăsim într-o lume complet diferită, deoarece, până acum, am simțit lumea într-o dorință egoistă. Și pentru că ne-am ridicat deasupra egoismului individual și am creat o mare forță altruistă comună, noi vom vedea o realitate diferită în ea, care se numește lumea superioară spirituală și unde vom obține o minte comună nouă, noi organe de simț și proprietăți și ne vom simți pe noi înșine într-o nouă dimensiune – nu egoistă, ca acum, ci într-o lume a iubirii și dăruirii.

Din emisiunea de pe KabTV „O viata noua” 7/4/17

De ce sufletul este alcătuit din zece Sefirot?

Întrebare: De ce sufletul este alcătuit sau trebuie să aibă zece Sefirot?

Răspuns: Deoarece, conform cu răspândirea fizică a Luminii în dorinţă, nu poate exista o acţiune completă dacă Lumina nu o face prin zece Sefirot şi nu atinge cea de-a zece Sefira.

În ea, a zecea Sefira, dorința găseşte Lumina care îi este potrivită, adică atributul care prinde Lumina şi o primeşte înăuntru.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 05.03.2017