Daily Archives: 18 noiembrie 2017

Poveste de iubire

Întrebare: Joaca de a demonstra iubirea este o metodă efectivă numai într-un grup de Cabalişti sau poate fi folosită în orice grup care lucrează împreună, ori în familie sau oriunde altundeva?

Răspuns: Nu ştiu ce se face în orice grup de lucru. Într-un grup de Cabalişti, este necesar să se joace această demonstrare a iubirii pentru ca noi să atragem Lumina Înconjurătoare. Folosim metoda inducţiei aici, pentru că lucrăm cu forţele cele mai puternice din natură.

Atunci când intenţionat mă forţez să mă comport cu iubire faţă de prieteni şi ei fac acelaşi lucru pentru mine, atragem asupra noastră forţa superioară a naturii, iar această forţă începe să construiască acest tip de atitudine şi interacţionează cu noi.

Dacă vrem să fim buni unul cu altul, atunci trebuie să acţionăm ca şi cum am fi buni, chiar şi atunci când înţelegem perfect de bine că, în realitate, nu suntem deloc aşa. Dar ştim, de asemenea, că atunci când facem asta, Lumina superioară ne corectează.

Întrebare: De aceea, de exemplu, atunci când dau un cadou unui prieten, trebuie să spun tuturor despre asta, să nu ascund acest lucru?

Răspuns: Desigur. Trebuie să le spui tuturor. Dai dovadă de un exemplu pozitiv şi îţi publici iubirea lumii.

Trebuie să faci cadouri şi la fel să facă şi ceilalți. De aceea, atunci când dăm ceva, trebuie să spunem tuturor despre acest lucru! Nu este necesară nicio falsă modestie! Toate acestea oricum sunt minciuni! Nu te duc nicăieri. Lasă să fie opusul. Lasă oamenii să vorbească de ce feluri de cadouri doresc să îşi dea unul altuia.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 1106.2017

Răspândirea Cabala

Întrebare de pe Facebook: De ce Cabala este accesibilă în mod deschis abia acum? Ce este atât de teribil în legătura cu ea, de a fost interzisă înainte?

Răspuns: Atunci când eram copil, aveam o bibliotecă mare acasă, o întreagă cameră, cu multe rafturi. Când am mai crescut, am putut să ajung şi la rafturile mai înalte, să iau cărţi şi să le citesc. Cele mai inaccesibile cărţi pentru mine au fost cărţile mamei mele despre ginecologie, care erau pe rafturile cele mai înalte. Desigur, voiam să ajung la ele, dar nu puteam.

Acum, înţelegi că omul trebuie să ajungă numai la nivelul care îl va educa corect. Începem cu cărţi pentru copii, apoi citim cărţi pentru juniori, apoi clasici, şi aşa mai departe.

Este un proces similar şi cu înţelepciunea Cabala. I se revelează omului numai atunci când este pregătit pentru ea. Şi noi am ajuns la asta numai la începutul secolului 20.

Autorul modern al înţelepciunii Cabala este marele Cabalist Baal HaSulam. Studiem în principal munca lui şi ne bazăm totul pe ea şi pe implementarea metodei lui.

Înţelepciunea Cabala nu a aşteptat omul care să o reveleze, ci întreaga generaţie în care se poate dezvălui. Noi suntem această generaţie.

Întrebare: Adică, „rafturile inferioare” pot fi numite istoria umanităţii?

Răspuns: Da. Acolo am dezvoltat ştiinţa, arta, politica, războiul, tehnologia şi religiile principale. Iar acum, toate acestea trebuie să treacă printr-o revizuire completă.

Numai valorile altruiste, spirituale şi reale pot fi superioare nouă şi ne dau oportunitate, puterea şi direcţia ca să ne îndreptăm către ele.

Din emisiunea de pe Kab TV „Ştiri cu Michael Laitman” din 0709.2017