Monthly Archives: iunie 2018

Sensul vieţii este să îi învăţăm sensul

Întrebare: Pe lângă principalul scop, de a atinge lumea superioară, mai sunt şi alte scopuri superioare legate de talentele şi calităţile naturale ale unui individ, care ar trebui să fie urmărite, deoarece ei încă nu şi-au dezvoltat dorinţa de căutare a lumii superioare?

Răspuns: Şi de ce ar trebui ca un individ să-şi distragă atenţia cu ceva? Pentru a fi un mare muzician? Să spunem că încep să practic la un instrument muzical între 12 şi 14 ore pe zi, pentru a cânta frumos. Acesta este sensul vieţii mele ?!

Ce obţin prin asta? O împlinire egoistă imensă. Lumea mi se închină, mă respectă, devin cunoscut, câştig foarte mulţi bani, păşesc pe o scenă, toată lumea se ridică în picioare și aplaudă!

Remarcă: Nu, numai asta. Oamenii ascultă muzica şi sunt încântaţi.

Comentariul meu: Da, oamenii plâng de bucurie, asta este minunat şi apoi ce? Într-un final, eu şi ascultătorii mei vom muri şi cu asta totul se încheie. Este acesta sensul vieţii?

Cu toţii sunt prinşi într-o asemenea “capcană de şoareci”. Însă, sunt oameni, numiți Cabalişti, care au o dorinţă imensă de a cunoaşte esenţa vieţii. Ei spun: “Noi nu vom accepta nimic mai puţin, noi trebuie să obţinem Creatorul! Sensul vieţii, dobândirea punctului de unde totul răsare şi nimic mai puţin”.

Întrebare: Şi dacă am lua în consideraţie oamenii de ştiinţă, care, de exemplu, au dezvoltat invenţii care salvează vieţile, iar umanitatea le foloseşte de secole. Nu este nicio însemnătate în asta?

Răspuns: Ei, pur şi simplu, îmbunătăţesc existenţa animalică a oamenilor. Nu există nicio însemnătate în lumea noastră, nu este nevoie să săpăm în ea pentru asta! Vedem ceea ce suntem şi cum se încheie totul. Oamenii se nasc, trăiesc şi mor, iar asta continuă vreme de generaţii atâta vreme cât pământul ne poate purta. Nu este nimic altceva ! Aşa că, se merită să discutăm despre însemnătatea existenţei materiei proteice pe această planetă?!

Întrebare: Deci, se pare că sensul vieţii este să îi învăţăm sensul? Cabaliştii spun că acesta stă în adeziunea cu Creatorul.

Răspuns: Desigur ! În această viaţă și în această lume !

Trebuie să atingi Creatorul, să-L revelezi, să-L cunoşti. Între timp, tu atingi starea de eternitate şi perfecţiune, fără să mori, fără să te identifici cu corpul, care este lăsat ca o parte absolut inutilă, ca o parte folosită a rachetei.

Eşti obligat să realizezi asta şi să experimentezi asta foarte clar şi într-un mod evident, precum un copil care pune totul în gura lui, deoarece numai prin gust poate să identifice ceea ce este. De aceea, asta se numeşte Tamei Tora “gustul Luminii”.

Din lecţia de Cabala în rusă 1/28/18

De ce naţiunile lumii urăsc evreii?

Baal HaSulam, Scrierile Ultimei Generaţii: Este un fapt că Israelul este urât de către toate naţiunile, din motive religioase, rasiale, capitaliste, comuniste sau cosmopolite, etc. Este aşa, deoarece ura precede toate motivele, dar fiecare îşi rezolvă doar dispreţul conform propriei psihologii. Niciun sfat nu ajută aici, decât să se iniţieze comunismul internaţional, moral şi altruist printre toate naţiunile.

Întrebare: De ce naţiunile lumii au acest sentiment de ură faţă de Israel?

Răspuns: Naţiunile lumii simt propriul lor egoism gol, propriile lor dorinţe neîmplinite şi, în acelaşi timp, să simtă că împlinirea dorinţelor lor trebuie să vină prin naţiunea Israel. Deoarece asta nu se întâmplă, ei consideră că evreii sunt problema numărul unu a vieţilor lor. Ei conectează toată suferinţa cu ceea ce percep ca fiind o dăruire insuficientă din partea noastră, că nu le aducem ceea ce consideră ca fiind necesitate.

Întrebare: De ce simt naţiunile lumii această ura în mod intuitiv, dar Israelul nu simte ce se vrea de la ei?

Răspuns: Măsura în care naţiunile lumii urăsc Israelul este măsura în care Israel urăşte Cabala. Vedem asta în exemplul lui Baal HaSulam. Cabaliştii, tot timpul, nu au fost bine întâmpinaţi, nu au fost iubiţi şi au fost supuşi exilului.

Motivul urii în ambele cazuri este unul şi acelaşi: dorinţa de a dobândi Creatorul, spre adeziunea cu Creatorul. Aceasta este ura naţiunii Israel şi, cu atât mai mult, a naţiunilor lumii, deoarece îi îndreptă spre un curs complet opus faţă de cel al lumii noastre.

Naţiunile lumii urăsc Israelul pentru tendinţa lor generală spre revelarea lumii superioare, iar naţiunea Israelului urăsc Cabaliştii pentru tendinţa lor specifică, individuală spre asta.

Această formulă va exista până când se va ajunge la un punct de cotitură, iar oamenii vor ajunge să înţeleagă faptul că, de fapt, Cabaliştii sunt cei care au soluţia la problemă, cheia pentru aceasta.

Iudaismul trebuie să prezinte ceva nou naţiunilor. Asta este ceea ce aşteaptă de la întoarcerea Israelului în ţară! Nu se afla în alte învăţături, pentru că, în asta, nu am fost niciodată implicaţi. În ele, noi am fost tot timpul discipolii lor. Mai degrabă, este înţelepciunea religiei, a dreptăţii şi a păcii. La asta, majoritatea naţiunilor sunt discipolii noştri, iar aceasta înţelepciune ne este atribuită doar nouă.

Prin “Iudaism” Baal HaSulam s-a referit la Tora, Cabala. “… întoarcerea Israelului în ţară …” semnifică ridicarea la lumea superioară – la Bina.

De pe KabTV “Ultima generaţie” 11/20/17

Rezolvă totul cu Creatorul

Întrebare: Trebuie ca studentul să fie în acord deplin cu grupul? Există acolo vreun loc pentru lupta lui interioară?

Răspuns: Chiar dacă un student nu este de acord cu grupul, el trebuie să înțeleagă că dezacordul lui trebuie să treacă prin Creator.

De ce trebuie să se lupte cu grupul? Trebuie să se lupte cu Creatorul, cu tulburările care vin de la El! Totul vine de la Creator! Trebuie să rezolv totul cu El. De ce îmi pune El astfel de obstacole? Treaba mea e să găsesc contactul cu El. Cu El trebuie să mă înțeleg, nu cu grupul!

Creatorul trezește în om diverse calități negative pe care el le ia în linia din stânga și diverse calități pozitive pe care omul le ia în linia din dreapta. Astfel, el se raportează la grup înțelegând că amândouă liniile din el sunt Creatorul în forma opusă sau în forma directă. Omul trebuie să le aducă la grup, să le încuie în el, iar grupul să le dea atitudinea corectă.

Și noi facem la fel: există două linii și a treia este formată când tu ești deja în contact cu grupul și cu Creatorul aflat în el.

Oamenii trebuie să se controleze permanent pentru a nu uita că toate gândurile și sentimentele lor vin de la Creator, Cel care le-a dat parametrii originali și care cere de la fiecare să trateze corect aceste gânduri și sentimente în grupul de zece. Atunci îl vom revela în grup pe Creator.

Din KabTv „Ultima generație” 30/10/17

Au existat personajele din Tora?

Întrebare: Profetul Bilam, care a fost egalul lui Moise, a existat vreodată fizic sau ei sunt amândoi reprezentări istorice ale Forțelor Spirituale?

Răspuns: Tora vorbește numai despre calea spirituală a omului, despre înălțarea lui spirituală. Bilam este o mare forță negativă, opusul lui Moise. Pentru a obține gradul numit Moise trebuie să fim întâi în gradul opus, numit Bilam.

Este pentru noi un grad la fel de necesar ca și Moise; unul nu poate exista fără celălalt. La fel, Faraonul este partea opusă Creatorului, egal cu El în forță, dar negativ și nu pozitiv.

Întrebare: Deci, Rabi Șimon, autorul Cărții Zohar, a existat și ca figură istorică și ca grad spiritual, dar Bilam și Moise nu au fost personaje istorice?

Răspuns: Toate personajele din Tora au existat fizic, dar fiecare și-a jucat rolul său spiritual. De aceea, fiecare din ei a personificat o calitate contrară celui opus lui. De exemplu, Bilam a personificat calitatea opusă lui Moise.

În principiu, rădăcina spirituală trebuie totdeauna să atingă o dată ramura pământeană, materia întrupată. Cabala, însă, se ocupă numai de rădăcini. Ce ne pasă nouă de personajele istorice? Noi suntem preocupați de urcarea scării spirituale și de trecerea prin toate stările numite Bilam, Moise, etc.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 14/01/18

 

Crează Creatorul în interiorul tău

Întrebare: Ce înseamnă că noi îl creăm pe Creator?

Răspuns: În realitate nu este niciun Creator. Măsura în care simt Lumina superioară şi mă corectez pentru a fi similar cu ea, este partea din mine care se numeşte Creator, sau Bore („bo-reh” – vino şi vezi).

Revelaţia Creatorului se petrece în conformitate cu proprietăţile mele care devin similare cu proprietăţile Lui. Dacă în prezent nu sunt asemenea proprietăţi în mine, atunci nu este niciun Creator în mine.

Întrebare: Pe de-o parte spui că noi îl creăm pe Creator în interiorul nostru. Pe de altă parte, spui că Creatorul face totul: toate gândurile vin de la El şi că El controlează toate acţiunile oamenilor. Aici este o contradicţie. Cum poate fi rezolvată?

Răspuns: Este foarte simplu. De fapt Creatorul acţionează în acelaşi mod în care şi eu acţionez faţă de El. El este forţa neschimbătoare care umple totul, conserva totul în El şi se revelează numai în măsura în care eu mă mişc spre El.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 1/21/18

 

Conexiunea fără smartphone

La ştiri (BBC): „A fost lansată o aplicaţie în UK care recompensează studenţii pentru timpul pe care îl petrec departe de telefoanele lor…”

„S-a dovedit că este ceva popular în Scandinavia, cu mai mult de 120.000 de utilizatori pe de-a lungul Norvegiei, a Danemarcei şi a Suediei …”

„Studenţii vor acumula 10 puncte pentru fiecare 20 de minute în care nu îşi folosesc telefoanele lor mobile între orele 07:00 şi 23:00 în fiecare zi din săptămână.”

„Punctele pot fi schimbate pentru bunuri şi servicii din magazinul aplicaţiei, cu branduri precum Caffe Nero, cinematografele Vue şi înregistrări pe Amazon.”

„Pentru a câştiga două cafele gratuite, studenţii vor avea nevoie de 300 de puncte, care sunt egale cu 10 ore pe aplicaţia Hold. Pentru popcorn gratuit la cinema, ei vor trebui să petreacă două ore pentru a înregistra 60 de puncte.

„Studenţii pot de asemenea să schimbe punctele lor pe cărţi şi papetărie, care sunt donate la şcoli prin Unicef.”

Comentariul meu: Nu sunt sigur că smartphone-urile vor mai fi prin jur pentru prea multă vreme. De ce avem nevoie de conversaţii inutile care vin din grijile noastre interioare, din neînţelegerea a ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi în lume? Iar atunci când omul descoperă un răspuns la asta şi începe să se agaţe de esenţă a ceea ce se întâmplă, el nu va mai avea nevoie de discuţii mărunte, să încarce aerul inutil.

Judecând după intensitatea în care sunt folosite smartphone-urile în ziua de astăzi, eu cred că acest lucru se va micşora. Dorinţă va dispărea.

Întrebare: Asta înseamnă că dorinţa pentru comunicarea fizică se va reaprinde?

Răspuns: Nu, va fi la un alt nivel – interior. Vor apărea alte dorinţe, scopuri diferite. Oamenii vor încerca să găsească un strat interior al naturii în relaţiile lor. Acest strat îi va atrage, îi va purta şi îi va umple. Ei vor căuta acest lucru.

Întrebare: Ce strat este acesta?

Răspuns: Informaţia despre lumea noastră, dar mai profundă, ascunsă în interiorul naturii. Aceasta este informaţia despre ceea ce se întâmplă în natură în sine, care se manifestă în fiecare din noi şi în conexiunile dintre noi. Această sursă va fi foarte interesantă pentru noi.

Restul, ceea ce încă mai căutăm astăzi, este doar o conexiune inconştienta cu aceeaşi sursă. Noi nu avem nevoie de nimic altceva. Asta este exact ceea ce ne-am dorit întotdeauna să descoperim.

Din emisiunea de pe KabTV: „Ştiri cu Michael Laitman” 3/13/18

„Lumina” și „întunericul” din punct de vedere cabalistic

Întrebare: Ce înțelege un cabalist prin lumină și întuneric?

Răspuns: Lumina este calitatea dăruirii și a iubirii. Întunericul este calitatea primirii, până la ură.

În lumea noastră nu înțelegem niciuna din aceste calități, fiindcă nu avem cu adevărat calitățile de dăruire și iubire, ci acționăm numai din egoism. Dar, este imposibil să înțelegem una fără cealaltă.

Noi nu avem absolut niciun contact cu Lumea Superioară, nimic în afara unei scântei

spirituale. De aceea, totul depinde de contribuția noastră la dezvoltarea relațiilor integrale în grup. Prin astfel de relații, putem atrage Lumina Superioară și ea va creea în noi sistemul de interconectare în care noi vom exista în amândouă stările, bună (lumină) și rea (întuneric).

Întrebare: Când vom începe să înțelegem ce este Lumina?

Răspuns: Se va întâmpla atunci când vom începe să înțelegem că suntem în întuneric.

Întrebare: Este scris că, Creatorul ne-a creeat opuși Lui. Nu-i așa?

Răspuns: Este vorba despre egoismul real pe care noi trebuie încă să-l obținem. Noi suntem însă la nivelurile mineral, vegetal și animal. Acum, trebuie să ne înălțăm mai departe, la nivelul uman. Acesta este nivelul opus Creatorului. Noi încă nu am ajuns la acest nivel. Îl obținem în Lumea Spirituală ca fiind linia stângă.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 10/12/17

 

Vrăjitoare, diavoli și spirite

Întrebare: Există spirite, strigoi, îngeri, demoni?

Răspuns: Nu există vrajitoare, ghicitori, diavoli, demoni sau alte spirite rele.

Acestea sunt toate calitățile unei persoane. În Cabala există numeroase nume, atât pentru forțele pure (altruiste), cât și pentru cele impure (egoiste). Dar, ele sunt toate în interiorul unei persoane. Nu înseamnă că trebuie să scoatem din noi demonii. Trebuie să ne corectăm calitățile egoiste.

Nu vi le imaginați în forme sau imagini. Vreți să schimbați ceva? Atunci schimbați-vă pe voi înșivă, egoismul vostru. Să zicem că ieri egoismul vostru a fost 20, iar azi este 10. Asta înseamnă că v-ați lepădat de câțiva „demoni”.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 14/01/18

Viață nouă nr. 997 – Consens în spiritualitate

Dr. Michael Laitman în discuție cu Oren Levi și Yael Leșed Harel

Rezumat

O societate nu poate exista fără consens și apartenență. Cu cât egoul unui om crește mai mult, cu atât mai puțin îi place să urmeze ceea ce s-a convenit anterior. Înțelepciunea Cabalei a fost ascunsă mii de ani până când lumea a fost gata să accepte valorile iubirii și legăturii dintre oameni. Trebuie să ajungem la un nou consens, că toți aparținem unui singur popor sau unui singur grup și că avem obligația de a ne îngriji unul pe celălalt. Atunci vom ajunge la un consens și anume că trebuie să implementăm un sistem educațional general bazat pe regula „Și să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți”. Când vom îndeplini în societate această regulă, ne vom înălța la nivelul Creatorului și lumea va deveni o Grădina Raiului.

Din KabTv #997 Viață nouă – Consens în spiritualitate – din 15/04/18

VideoPlay Now | Download

AudioPlay Now | Download

Viață nouă nr. 998 – Dispute în interiorul poporului evreu

Dr. Michael Laitman în discuție cu Oren Levi și Nița Mazoz

Rezumat

Cu fiecare nivel al vieții, vegetal, animal și vorbitor, dorința de a primi devine mai mare și puterea clarificării devine mai mare. Prin urmare, oamenii dezvoltați se află în dispute. Omul este în dispută chiar cu el însuși. Așa se dezvoltă oamenii.

Disputele din interiorul poporului Israel sunt necesare pentru dezvoltarea lor spirituală. Forța Superioară care a dezvoltat poporul evreu a trezit între ei păreri opuse, pentru ca ei să învețe să se conecteze deasupra acestora. Evreii vor descoperi ulterior adevărul, că există o uniune, mai presus de toate diferențele, bazată pe principiul „iubirea acoperă toate păcatele”. Argumentul că facem asta de dragul Cerurilor este un argument care ne mișcă spre legătura cu Creatorul și se ridică peste justificările noastre egoiste. Poporul evreu nu elimină disputele, ci învață să urce la Ceruri prin ele.

Din KabTv „Viață nouă” #998 Dispute în poporul evreu – din 17/04/18