Daily Archives: 1 noiembrie 2018

Totul depinde de scop

Întrebare: „Nu există nimic în afară de El” este o mantră religioasă populară. Dar, care este diferența între eforturile unui om religios fără punct în inimă și eforturile unui cabalist de a revela prin fiecare acțiune a sa Forța Superioară, de a o iubi și de a fi în conexiune cu Ea?

Răspuns: Totul depinde de ce scop ne propunem: dacă este pentru plăcerea ta proprie sau pentru dăruire și iubire pentru Creator, prin ființele create.

Întrebarea este, ce vrei tu prin studiul și înțelegerea Cabalei, fiindcă „a primi pentru tine” nu va funcționa aici. Dacă acesta este scopul tău, atunci practică alte diferite tehnici spirituale, meditații, etc. și învață cum să te simți mai bine. Nu este nimic de acest fel în Cabala.

În timpul studiului Cabalei este necesar să investești mult efort, să transpiri, chiar să suferi până când vei învăța cum să te ghidezi corect, cum să atragi Lumina Înconjurătoare.

 

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 13/05/18

Sufletul – unul pentru toţi şi fiecare îl are pe al lui

Întrebare: Din ce părţi este cuprins un obiect spiritual numit “suflet”? este permanent ori este un subiect al schimbării?

Răspuns: Sufletul este cuprins din zece Sefirot. Se schimbă constant în funcţie de munca unei persoane asupra ei însăşi. Însă există tot timpul zece părţi conectate într-un singur sistem integral şi acesta este totul.

Sufletul este unul pentru toţi sau fiecare îl are pe al lui însuşi, la fel cum lumea noastră este una pentru toţi şi fiecare o are pe a lui. Dar ceea ce percepem în egoismul nostru se numeşte “lumea noastră”, “această lume” şi ceea ce percepem în proprietatea dăruirii şi poate chiar a iubirii, care iese din egoismul nostru, se numeşte “lumea spirituală” sau “sufletul”.

Întrebare: Sufletul şi lumea superioară sunt la fel?

Răspuns: Sentimentul lumii superioare este numit “suflet” sau cele “zece Sefirot”. Cele zece sefirot reprezintă scheletul sufletului.

Cuvântul “Sefira” vine de la cuvântul “luminos” (Sapir). Este un punct care a fost egoist şi care a devenit dăruitor, altruist. Prin urmare acesta străluceşte.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 6/10/18