Daily Archives: 4 noiembrie 2018

Totul coboară din Programul de Sus

Întrebare: Este sursa tuturor reînoirilor în același timp și locul reînoirilor?

Răspuns: Locul reînoirilor este totdeauna determinat de Sus și vine dintr-o singură Sursă. Tot ceea ce există în Lumea Superioară se estompează treptat, coboară și ajunge la noi.

După cum se spune, nu este nimic nou sub soare; totul coboară din Programul de Sus, care a fost setat inițial, de la începutul Creației și până la sfârșitul ei. Noi îndeplinim acest Program fie involuntar, ca toți oamenii sau precum cabaliștii, care deja îl înțeleg, se adaptează la el și apoi îl adaptează la ei înșiși și astfel avansează.

Reînoirile sunt dezvăluite în oameni și nu în lume. Totuși, în concordanță cu schimbările noastre interioare, vedem de fiecare dată o lume diferită. Este ca și cum în fața noastră ar exista un ecran alb și, în funcție de modul în care ne proiectăm gândurile și dorințele noastre, putem vedea pe el orice imagine.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 01/07/18

Cabala şi credinţa

Rabash, “Iubirea de prieteni – 2”: Astfel noi trebuie, de asemenea, să folosim credinţa pentru a avea încredere că putem ajunge la scop şi să nu disperăm la jumătatea drumului şi să fugim din campanie. Mai degrabă, noi ar trebui să credem că, Creatorul poate ajuta chiar şi o persoană josnică şi indiferentă ca mine. Înseamnă că, Creatorul mă va aduce aproape de El şi eu voi putea să obţin adeziunea cu El.

Să ajungem la acest scop nu este uşor. Însă, adevărul este că ni s-a dat un grup, un mediu ca să ne ajute. Este necesar să creăm un asemenea mediu în avans, care să te poată sprijini în timpurile unei căderi. Dacă îl creezi, tu garantezi în avans, căci căderea ta va fi una foarte specială, blândă, de înţeles şi că va fi o licărire de Lumină în această cădere.

Întrebare: Ce este conceptul de credinţă în Cabala?

Răspuns: Credinţa este calitatea dăruirii.

Întrebare: Atunci de ce este spus: credinţa în înţelepţii noştrii? Ce este asta?

Răspuns: Credinţa în înţelepţi este o stare atunci când eu deja am înţeles cât de mult înţeleg ei situaţia şi, prin urmare, eu sunt pregătit să îi urmez ca un copilaş. În ciuda faptului că nu înţeleg despre ce vorbesc, însă ei susţin că asta este ceea ce trebuie făcut şi la fel fac şi eu.

Credinţa mea în ei este bazată pe faptul că eu le înţeleg sublimitatea. Mă supun superiorului ca un inferior. Prin urmare, credinţa este sentimentul măreţiei Partzuf-ului superior, a stării superioare, a sufletului superior.

Acest sentiment vine atunci când eu îl merit. Trebuie să lucrez din greu pentru asta.

Întrebare: Nu e faptul că cineva a spus ceva, iar eu trebuie să cred?

Răspuns: Nu. O asemenea abordare nu mă va salva. Persoana începe să creadă fie în stare de disperare, când nu mai are nicio altă alegere sau fie să treacă prin toate analizele şi să fie convins că aceasta este aşa.

Întrebare: Dar atunci care este diferenţa dintre religie şi Cabala?

Răspuns: Religia spune: “Trebuie să închizi ochii şi să crezi în ceea ce ţi se spune.” Iar Cabala spune: “O persoană nu are nimic mai mult decât văd ochii ei”.

De pe KabTV “Ultima generaţie” 3/22/18