Monthly Archives: august 2019

Există un final al studiului Cabalei?

Întrebare: Există un final al studiului Cabalei?

Răspuns: Nu. Finalul studiului se află în infinitate. Chiar și după ce ieșim din această lume, noi continuăm realizarea noastră în lumea superioară, în afara corpurilor noastre. Așa că nu iți face griji, totul încă se află înainte.

Întrebare: La ce stare finală ar trebui să ajungă omul?

Răspuns: Starea finală este conexiunea întreagă cu toate ființele create și cu Creatorul, într-o singură uniune, adică într-o dorință comună.

Din lecția de Cabala în limba rusă, 3/10/19

Când totul dispare din memorie …

Întrebare: Când citesc cărți Cabaliste trec prin multe experiențe și senzații. Dar, după ce citesc, totul dispare din capul meu. Ce să fac cu asta?

Răspuns: Asta este bine! În timp ce citești, tu experimentezi toate acestea, treci prin stările tale. Nu-ți face griji că dispar. Principalul lucru este că ai trecut prin ele, că au lucrat în tine atâta vreme cât au trebuit să lucreze.

Nu-ți face griji în legătură cu ce ai uitat, ce ai citit; nu ar trebui să te prinzi de nimic: nici în memorie și nici în senzații,  adică nici în inima ta și nici în mintea ta. Nu încerca să te ții de nimic! Lasă totul să curgă. Următoarea stare va fi tot timpul mai înaltă, mai bună ca cea anterioară. Fă loc pentru ea!

Din lecția de Cabala în limba rusă, 3/10/19

De unde vin gândurile și dorințele?

Întrebare: Dorințele și gândurile sunt date de Sus?

Răspuns: Desigur. Să presupunem că acum vrei dintr-o dată ceva. De unde a venit această dorință?

Dacă este fiziologică, adică mâncatul, băutul, dormitul, etc., asta este de înțeles, corpul are propriile legi și cerințe speciale, interioare.

Dar. dacă gândurile nu au nimic de-a face cu corpul tău animalic, atunci de unde au venit?

Dorințele și gândurile nu sunt ale tale. Tu ești recipientul gândurilor și dorințelor care plutesc în jurul tău. Ție doar ți s-a dat oportunitatea de a le sorta adecvat, de a le percepe și a începe să lucrezi cu ele.

Prin urmare, noi toți lucram cu dorințele și gândurile care se trezesc în noi și trebuie să începem să le controlăm. Este ceea ce spune înțelepciunea Cabala, știința primirii. Primești dorințe și gânduri, iar Cabala te învață cum să lucrezi cu ele în mod corect, pentru a obține stările cele mai confortabile, cele corecte.

Întrebare: Care este munca noastră?

Răspuns: Munca noastră constă în sortarea dorințelor.

Din lecția de Cabala în limba rusă, 4/14/19

Importanța diseminării Înțelepciunii Cabala în lume

Întâi de toate noi trebuie să ne aducem aminte că scopul corecției este pentru întreaga lume, pentru toate națiunile. Nu poate fi în alt fel și acesta este rolul poporului Israel. La fel ca străbunii noștri, aflați cândva în starea corectată, care au lucrat cu poporul Israel și i-au atras în spiritualitate, noi astăzi trebuie să ajungem la nivelul străbunilor pentru a face munca lor și să putem să-i conducem pe ceilalți. Ei au fost cândva capabili să ne facă poporul Israel, iar acum noi trebuie să facem aceeași muncă și să atragem întreaga lume pe nivelul spiritual.

Aici nu sunt posibile concesii și compromisuri, deoarece aceasta este legea naturii.

Abraham a educat discipoli și apoi ei au dat mai departe altor oameni învățătura lui, care au format națiunea Israel. În același mod și noi trebuie să devenim profesorii care se vor ocupa nu numai de cei care au ieșit din Babilonul antic, ci mai degrabă de toți oamenii, ridicându-i pe același nivel pe care a fost cândva poporul Israel, adică să-i conducă spre înțelegerea și conștientizarea spiritualității. Asta înseamnă corectarea dorințelor în dăruire, cu ajutorul luminii care reformează și ajungerea la iubirea aproapelui.

Tații și fii sunt două niveluri, iar fii de astăzi sunt întreaga lume, așa că trebuie să îi învățăm pe toți. Întreaga lume cere corecția și noi suntem responsabili pentru ea, așa cum sunt tații înspre fii. 1

Înainte să ajungem la corecție, noi trebuie să determinăm exact ce vrem să corectăm. Prin urmare, noi trebuie să ne conectăm cu națiunile lumii și să discernem deficiențele lor, starea lor, pentru a ne imagina starea la care trebuie să ajungem noi înșine și starea la care trebuie să-i aducem pe ei. Și apoi vom putea să facem corecția noastră, deoarece noi nu ne corectăm pe noi, înșine, de dragul nostru, ci de dragul de a deveni o conductă pentru întreaga lume.

Corecția noastră ar trebui chiar de la bun început să fie îndreptată spre o asemenea transmisie lipsită de egoism, „conducta”. Dacă în cererea noastră nu ne prezentăm pe noi, înșine ca o conductă, transmițând celorlalți tot ce am primit de la Creator și nelăsând nimic pentru noi, înșine, atunci nu vom primi nimic de la Creator, ci doar ne ruinăm pe noi, înșine chiar și chiar mai mult. De aceea, nu ne rămâne nimic altceva decât rolul nostru și acesta se numește „vasul care deține binecuvântarea pentru Israel”.

De aceea, poporul Israel încă nu vede binecuvântarea indiferent cât de multe acțiuni îndeplinește. Din contră, este o cădere continuă de la generație la generație, deoarece nu îndeplinim principalul lucru – rolul nostru în ceea ce privește lumea, despre care au scris mulți Cabaliști. O persoană se limitează la respectarea poruncilor tradiționale, nevrând să ia asupra sa responsabilitatea pentru națiunile lumii și pentru corecția sufletului. Necesitatea de a ne gândi la ea și de a ne face griji pentru ea tot timpul este dificilă, deoarece merge împotriva voinței de a primi și, prin urmare, egoismul nostru se opune.

Până în vremea lui Ari a fost suficientă respectarea poruncilor corporale. Însă, după Ari, s-a deschis oportunitatea pentru ca toată lumea să se angajeze în înțelepciunea Cabala și a devenit o sarcină, deoarece numai prin ea va veni corecția lumii. 2

Din partea a 2-a a lecției zilnice de Cabala 7/23/19, „Importanța diseminării Înțelepciunii Cabala în lume”

1 Minutul 2:30

2 Minutul 10:10

Să plângem Templul care nu a fost construit încă în inimile noastre

9 Av este o zi care reflectă o stare accentuată foarte importantă în dezvoltarea creației – spargerea. Fără această spargere nu este posibilă nicio corectare. Prin urmare, pe de o parte, este un eveniment plin de bucurie, dar pe de altă parte, este o zi de doliu și de a contempla cum este posibil să se prevină spargerea sau, cel puțin, să ne împotrivim.

Ca de obicei, în spiritualitate, două opuse se includ împreună într-un singur eveniment. Prin urmare, ar trebui să plângem toate dezastrele care au rezultat din spargerea care a fost planificată în rădăcinile spirituale. Cu toate acestea, pe de altă parte, ar trebui să ne bucurăm că am trecut prin spargere și suntem în procesul de corectare. Această oportunitate ne este dată din vremea lui Ari și numai  datorită neglijenței noastre proprii încă nu am ieșit din spargere, spre corectare.

Acest lucru trebuie să jelim în cea de-a noua zi a Av și nu ruina Templului care a avut loc cu mii de ani în urmă, ci Templul care încă nu a fost construit în inima noastră și care, astfel, este parcă dărâmat în fiecare zi. Aceasta este adevărata jale și catastrofa: de ce încă mergem în continuare spre ruină și spargere? La urma urmei, este scris: „În fiecare zi când Templul nu este înviat este ca și cum ar fi distrus din nou.” La asta ar trebui să ne gândim.

În schimb, jelim ruina care a avut loc acum 2.000 de ani, ca și cum suntem mari neprihăniți, iar oamenii aceia au fost răi, deoarece au permis ruinarea Templului și a romanilor și egiptenilor să vină la putere. Nu este pentru noi să-i judecăm, noi nu înțelegem ce s-a întâmplat atunci. Toate aceste evenimente au fost inevitabile, în funcție de ordinea de dezvoltare a gradelor.

Cu toate acestea, dacă astăzi, la atâția ani după Ari, când a sosit timpul și înțelepciunea Cabala a fost dezvăluită, noi respingem în continuare Cabala și metoda de corectare, neadmițând nevoia de conectare. Aceasta este adevărata spargere din noi. Adevărata catastrofă nu este cea care s-a întâmplat în trecut, ci cea care se întâmplă acum, în noi, zi de zi.

Rabinul Akiva a chemat la iubirea aproapelui ca pe sine. Cu toate acestea, când Templul a fost distrus, s-a bucurat, pentru că a însemnat începutul corectării. Prin urmare, trebuie să ne gândim la prezent și la viitor și să nu regretăm trecutul.

Spargerea de atunci a fost rezultatul forțelor superioare care se luptă între ele. Deși înțelegem că Templul trebuie distrus, trebuie totuși să ne împotrivim spargerii. Ar trebui să nu fim de acord cu ieșirea din sfințenie. Dacă ați atins chiar și o picătură de spiritualitate, ar trebui să vă lăsați să cădeți din ea, în Klipa.

Prin urmare, Rabinul Akiva a chemat să ne menținem în „iubeşte aproapele ca pe tine însuți.” Pe de altă parte, dacă s-a întâmplat deja spargerea, trebuie să înțelegem că a fost spre bine și din acest moment începe corectarea. Dacă Templul a fost distrus, nu ar trebui să plângem de asta. În schimb, ar trebui să începem să-l reconstruim, cu o putere reînnoită.

Nu este nimic mai rău decât spargerea. Cu toate acestea, numai din această stare spulberată este posibil să ne ridicăm și să renaștem și, prin urmare, este bine când descoperim zdrobirea noastră. Noi, din nou și din nou, încercăm să ne conectăm, dar de fiecare dată descoperim cum forțele malefice se trezesc în noi, chiar mai puternice decât înainte. Adică, dezvăluim spargerea mai mare.

Este dezvăluit exact când vreau să mă conectez cu prietenii și descopăr, brusc, că nu o pot face. Toată ziua visez cum mâine mă voi întâlni cu prietenii mei și va exista o legătură puternică între noi. Dimineața, mă trezesc și nici măcar nu-mi amintesc că astăzi este o întâlnire a prietenilor. Am uitat totul! Toate intențiile mele bune s-au prăbușit în praf; aceasta este ceea ce se numește spargerea și așa ni se dezvăluie. (Minutul 08:20)

Eu însumi nu am puterea să rezist spargerii. Singura modalitate este să te incluzi în mediul corect, care are această putere. Prietenii trebuie să mă țină și să mă tragă după ei și, prin aceasta, ei înșiși devin întăriți. Până la urmă, eu am fost un motiv ca ei să se unească, de dragul salvării mele. Și așa se dovedeşte că am ajutat grupul.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 7/21/19, Lecția despre subiectul „Tishaa BeAv (9 din Av)”

Plăcerile pământești și cele nepământene

Baal HaSulam „Calitatea Înțelepciunii celor Ascunse în General”, Studiu practic: Este natura acelor grade pe care omul care le obține, să găsească în ele o plăcere și o încântare imensă când le obține. Aceasta provine din intrarea omului în dorința Celui de Sus … …

Întrebare: Este vorba doar despre treptele spirituale sau despre lumea noastră materială, faptul că plăcerea este explicată, de asemenea, prin intrarea în dorința Creatorului?

Răspuns: Nu. Prin obținerea treptată a calităților Creatorului, omul începe să simtă plăcere în stările în care el este în această lume. De asemenea, este format în el un Kli, adică un Vas interior, pentru a primi această plăcere.

Plăcerile lumii noastre sunt foarte specifice, adică mici, pământești. Ele nu ne pot ”umple”, fiindcă ele sunt plăceri din interiorul dorinței de primire.

Intrând în dorința de primire (pentru sine), plăcerea se consumă, ca atunci când ți-e foame. Începi să te umpli cu mâncare și, cu fiecare mușcătură, dorința ta descrește. Ca rezultat, te oprești din mâncat, deși poate că pe masă mai sunt bucate, dar tu nu le mai vrei.

În timp ce dorințele nepământene se bazează pe primirea non-egoistă, adică atunci când nu primesc pentru a-mi satisface dorința, ci pentru a satisface dorințele altuia.

Însă dorințele celorlalți sunt nesfârșite pentru mine. Sunt în fața unui sistem comun care are cele mai mari dorințe, un sistem egal cu Creatorul, prin puterea și forța sa. Asta este cel mai incredibil, este un volum infinit pe care îl pot umple cu o Lumină Superioară infinită, care trece prin mine și umple complet acest vas imens.

Prin urmare, plăcerile mele vor fi infinite numai dacă eu voi trata umplerea ca pe ceva pe care mi-o doresc foarte mult. Să spunem că este ca atunci când îmi hrănesc copilul și, cu cât îl hrănesc mai mult, cu atât mă bucur mai mult. Dar, până la urmă, el va fi sătul și nu va mai vrea să mănânce mai mult. Iar eu ce pot face?

În schimb, plăcerea spirituală este nepieritoare, eternă, infinită, perfectă, deoarece dorința de a primi de acum este nelimitată, fiindcă este vorba despre un principiu special al obținerii spirituale.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 10/02/19

 

De ce oamenii dau vina, în ascensiunea antisemitismului în SUA, pe alegerea lui Trump? (Quora)

Michael Laitman, ȋn Quora:  De ce oamenii dau vina, în ascensiunea antisemitismului în SUA, pe alegerea lui Trump?

Cabalistul Yehuda Ashlag (Baal HaSulam), cel mai mare cabalist al timpurilor noastre, explică cum antisemitismul este o senzație care există în toate națiunile și că, înainte ca oamenii să își transpună ura pe care o simt față de evrei, în toate tipurile de circumstanțe din lumea noastră, ura însăși precede toate raționamentele.

„Este un fapt că Israelul este urât de toate națiunile, fie din motive religioase, din motive rasiale, din motive capitaliste, din motive comuniste, fie din motive cosmopolite etc. potrivit propriei sale psihologii. „- Cabalistul Yehuda Ashlag, „Soluţia.”.

Prin urmare, astăzi există oameni care dau vina în ascensiunea antisemitismului în SUA, pe alegerea lui Trump. Mâine, altcineva va fi învinuit, iar ieri antisemitismul s-a datorat altcuiva.

Antisemitismul este un fenomen recurent istoric, care a avut loc de-a lungul a peste 1.000 de ani, deci cum ai putea explica existența sa acum 1.000 de ani? A fost din cauza lui Trump? Desigur că nu. Toată lumea explică în funcție de ce îi convine mai mult.

Cred că Trump este mai puțin antisemit decât cei care îi strigă că este antisemit – mai puțin antisemit decât înşişi evreii americani, care dețin funcții guvernamentale, în special evreii liberali.

Care este povara exilului față de senzația Creatorului?

Întrebare: Care este principala povară și groază a exilului față de senzația Creatorului?

Răspuns: Doar că vine de la Creator. Nimic altceva.

Dacă vrei să câștigi acest război, atunci trebuie să iți imaginezi că lupți împotrivă Creatorului. Trebuie să afirmi unitatea forței superioare în lume. Asta este misiunea noastră. Totul ți se va revela atunci.

Lupta este necesară doar ca să aplici suficiente eforturi, care dezvoltă anumite abilitați în tine și simțirea a ceea ce iți lipsește. Acele eforturi te îmbunătățesc și te fac mai rafinat în percepția forței superioare.

Această forță singulară este pentru toată lumea. Este atotcuprinzătoare. Iar noi trebuie să ne pregătim să începem să o simțim.

Din lecția de Cabala în limba rusă, 3/24/19

Care este rădăcina urii manifestate de arabi și de naziști față de evrei? (Quora)

Michael Laitman, în Quora: “Care este rădăcina urii manifestate de arabi și de naziști față de evrei?”

Ura arabilor față de evrei a apărut datorită apropierii celor două neamuri, care se luptă pentru același teritoriu. Însă, sub această motivație de suprafață, cauza profundă a urii este neîndeplinirea de către noi, evreii, a rolului nostru spiritual și a scopului pentru care existăm. Acest rol spiritual este de a ne uni („iubește-ți prietenul ca pe tine însuți”) pentru a propaga unitatea în întreaga umanitate (să fim „lumină pentru națiuni”) și pe care l-am primit în urmă cu 4000 de ani, în Babilonul antic, sub ghidarea lui Abraham. Dacă ne-am îndeplini rolul, atunci am fi cu siguranța recompensați cu o atitudine diferită, pozitivă, nu doar din partea arabilor, ci și din partea întregii lumi.

În ceea ce privește ura naziștilor față de evrei, în anii 1930 naziștii au încercat să organizeze emigrarea evreilor în Țara Israelului, iar această adunare fizică ar fi reprezentat o piatră de temelie în realizarea rolului spiritual al evreilor în această lume. Evreii, însă, nu au fost de acord. Prin urmare au primit pedeapsa. Pedeapsa nu a venit din partea oamenilor, deoarece nu oamenii conduc lumea. Pedeapsa a venit de la natură, care acționează, la rândul ei, prin dorințele, gândurile și comportamentele oamenilor. Dacă evreii ar fi fost de acord să emigreze în Țara Israelului, așa cum le-au recomandat cu putere naziștii timp de ani de zile, atunci rezultatul ar fi fost cu totul altul. Din păcate, ei au refuzat și noi toți am suferit holocaustul. (Am tratat pe larg eforturile naziștilor de a-i muta pe evrei în Israel în anii 1930 în răspunsul meu la „Ar fi putut evreii să scape din Germania nazistă în anii 1930, atunci când partidul nazist a devenit din ce în ce mai agresiv față de ei?” și în articolul meu „Ziua comemorării holocaustului”.)

Astăzi, chiar în momentul în care discutăm aceste chestiuni, sentimentul antisemitic crește puternic, demonstrând o tendință către holocaust.

Ȋnţelepciune si iubire

Ȋntrebare:  Care sunt etapele obținerii înțelepciunii și iubirii în Cabala?

Răspuns:  Acolo unde există înțelepciune, există și iubire. Acolo unde există iubire, desigur, există și înțelepciune.

Înțelepciunea, pe ca o numim lumina Hochma, care se răspândește în lumina Hassadim..

Hassadim este lumina devotamentului, dăruirii absolute, necondiționate, mai presus de toate problemele, dincolo de orice rațiune.

„Deasupra” nu înseamnă că nu aveți nicio raţiune. Dimpotrivă, ai o minte imensă și totuși ești gata să dai totul. În această devoțiune începeți să simțiți Creatorul și în aceasta simțiți iubirea.

Din lecţia de Cabala ȋn limba rusă, 3/24/19