Daily Archives: 23 februarie 2021

“Cum poate fi redusă rata ridicată de divorțuri din SUA?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: Cum poate fi redusă rata ridicată de divorțuri din SUA?

Pentru a reduce rata divorțului și pentru a ne asigura că cuplurile căsătorite se ridică deasupra oricărui argument, conflict și criză, trebuie să revizuim modul în care suntem educați și influențați.

Pe măsură ce creștem, trebuie să învățăm ce înseamnă să trăim ca membri ai unei familii fericite, cum să ne conducem viața de familie în mod optim și cum să depășim orice tip de conflicte care apar.

Principiul cheie pentru conducerea cu succes a unei familii poate fi găsit în povestea biblică despre creația noastră – că un om a fost creat inițial și apoi împărțit în doi. Cum, atunci, se pot conecta două ființe separate ca una singură? Răspunsul este în concesie reciprocă.

Fiecare partener ar trebui să știe că fiecare poate realiza mult mai mult în viață dacă este conectat pozitiv și că o viață solitară ar fi mult mai dură.

Concesiunea implică concesiunea ego-ului nostru soților noștri. Ego-urile noastre sunt dorințele noastre de a beneficia personal în detrimentul altora. Prin urmare, prin recunoașterea ego-urilor noastre, suntem supuși corectărilor acestui ego și dobândim în locul său o formă pozitivă de iubire, dăruire și conexiune. Ego-urile noastre devin apoi impulsuri care ne ajută să ne conectăm pozitiv. Adică, atunci când recunoaștem ego-urile noastre respingând tendința de a ne conecta, tocmai în astfel de puncte putem să ne exercităm concesiunile și să dezvoltăm calități mai înalte de iubire și de dăruire ale înclinaţiilor noastre egoiste.

Procedând astfel, avansăm mai repede și mai conștient către scopul vieții noastre: de a deveni o ființă umană în sensul deplin al termenului, adică unde „uman” („Adam”) provine din expresia „similar celui mai înalt” („Adameh le Elyon”) în Cabala sau, cu alte cuvinte, asemănarea cu Creatorul – calitatea iubirii, dăruirii și conexiunii care umple întreaga realitate din afara noastră. Dobândind o astfel de calitate, intrăm în starea de eternitate și perfecțiune.

Prin urmare, pentru ca să funcționeze căsătoria, ar trebui să aplicăm un scop mai înalt căsătoriei: să servească ca un fel de laborator pentru a ne exercita relațiile de iubire, dăruire și conexiune pozitivă mai presus de toate argumentele, conflictele și crizele care ies la suprafaţă.

Scris / editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Programul marțian al lui Elon Mosk

746.01Comentariu: Elon Musk, fondatorul SpaceX, Tesla și acum cea mai bogată persoană din lume, anunță planurile de a construi un oraș autonom pe Marte, oraș care poate supraviețui si se poate dezvolta independent de Pământ.

El nu intenționează să se supună legilor de pe Pământul în afara Pământului, ci în schimb vrea să se bazeze pe principiile autoadministrării „stabilite pe baza bunei voințe”. Până în 2050, vrea să trimită aproximativ un milion de oameni pe Marte și să construiască un oraș acolo.

Răspunsul meu: Pentru ce? Chiar dacă oamenii trăiesc bine acolo, în pace și prietenie între ei, tot vor muri, pentru că aceasta este natura organismelor biologice. Si apoi, ce? Deci vor trăi pe Marte.

Care este scopul? Să demonstreze că oamenii în costume spațiale pot trăi sau se pot îngropa undeva sub pământ și ca pot trăi în  condiții artificiale?

Comentariu: Înțeleg că speranța lui este să construiască un astfel de oraș al viitorului sau o astfel de țară a viitorului, pe Marte.

Răspunsul meu: Pentru aceasta, oamenii trebuie schimbați.

Comentariu: Poate crede că vom face o mare si complete dezordine pe Pământului până în 2050.

Răspunsul meu: Asta este sigur!

Comentariu: Vom avea astfel de războaie aici …

Răspunsul meu: Acest lucru se va întâmpla mult mai devreme.

Comentariu: Toată lumea va visa să scape de această planetă undeva în altă parte, pentru că va înțelege că este imposibil să supraviețuiești pe această planetă, adică când va fi doar iadul aici.

Răspunsul meu: Dacă este iad aici pe Pământ, atunci vom construi același iad si în altă parte.

Întrebare: Deci nu trebuie sa mergem nicăieri de pe această planetă, a noastră?

Răspuns: Nu, nicăieri. Va trebui să facem viața corectă și bună pe această planetă. Nu există alt loc pentru noi in Univers, decât Pământul. Putem ajunge cu mari dificultăți pe alte planete, dar nu vom putea trăi acolo. Alte planete, nu sunt, conform a mii de parametri si analize, adaptate sustenabil pentru viața oamenilor. De asemenea, oamenii nu se vor putea adapta la aceste condiții. Acesta ar fi  primul aspect.

Și al doilea aspect este: Misiunea omului nu este aceea de a-și păstra esența animala. Trebuie să se ridice deasupra naturii animalice, astfel încât să poată zbura în spiritul său, din stea în stea.

Întrebare: Înseamnă că acum, așa cum sunt, mă pot muta pe o altă stea?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Pot să fiu pe si pe Marte chiar acum?

Răspuns: Nu aveți nevoie de costume spațiale, de o atmosferă, nu aveți nevoie de nimic. Este nevoie doar de dorințe corecte, atunci când nu interferezi cu sistem diferit, dar poți fi inclus în sistem astfel încât să nu aduci nici o interferență în acel sistem.

Întrebare: Ce este interferența, cum o definesc? Sunt gândurile mele distructive?

Răspuns: Desigur, sunt gândurile egoiste.

Întrebare: De aceea acest loc  nu mă lasă să intru in el? Pentru că am gânduri distructive asupra sistemului?

Răspuns: Da.

Întrebare: Ce înseamnă că suntem atât de conectați la Pământ?

Răspuns: Toate condițiile sunt create aici, încât să putem exista în această lume, în această planetă și acest sistem, cât și  în egoismul nostru, care ne stabilește aceste limite  corporale.

Cu toate acestea, starea este una artificial creata, astfel încât să ne putem schimba rapid și să ne pregătim pentru o stare deasupra condițiilor de pe pământ. Atunci, cu aceasta noua stare, ne vom putea mișca după bunul plac, oriunde in univers.

Când ieșim din granițele egoismului, începem să vedem un univers diferit. Condițiile planetare și stelare nu mai există acolo. Există doar forțe acolo. Materia nu contează deloc. Nu vedem si percepem materia, vedem doar un câmp de forțe egoiste și altruiste. Și depinde deja de cât de mult începem să interacționăm între și cu aceste forte.

Ne construim apoi universul, cel numit spiritual, pentru că acesta este deja construit deasupra egoismului; il construim pe altruism și începem să-l construim prin noi înșine.

Întrebare: Ce simte o persoană obișnuită dacă se află în aceste forțe?

Răspuns: Simte că trăiește într-un sistem de forțe deja spirituale, forțe altruiste și nu în cele egoiste. Adică, are o direcție complet diferită a minții, gândurilor, sentimentelor și relațiilor – față de semeni, față de aproapele sau.

Pe baza acestui fapt, vede deja stări ale materiei complet diferite. Toate acestea se vor revela curând.

De ce am vrea să mutăm egoiștii undeva, pe altă planetă? Ce vor face egoiștii acolo? Vor face o mizerie și pe Marte. Toate acestea nu sunt nici posibile și nici nu au dreptul de a se întâmpla ca și acțiuni.

Întrebare: Crezi că este mai bine să investești toți acești bani în educație, în reeducarea oamenilor, în corectarea lor?

Răspuns: Fără îndoială! Acesta este scopul nostru, ar trebui să fie scopul nostru – reeducarea umanității și crearea unei umanități complet noi, cu spiritualitate în ea. Omenirea așa cum este astăzi nu are nici un viitor. Vedem acest lucru din ce în ce mai clar, de la o zi la alta.

Din emisiunea de pe KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 11.01.2021

 

“Vă temeţi de moarte? De ce da, sau de ce nu?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora:  Vă temeţi de moarte? De ce da, sau de ce nu?

Moartea trupului fizic nu are nicio relevanță pentru adevăratele noastre vieți, care nici nu încep, nici nu se încheie cu existența sa.

Când murim, începem doar să ne simțim într-o altă stare. Astfel, nu ar trebui să ne temem de moarte. Este mult mai benefic dacă ne gândim cum să ne continuăm existența.

Moartea este, de asemenea, detașată de frica de moarte. Voința de a trăi este eternă și absolută. Este dorința de a ne conecta la sursa vieții – calitatea iubirii, a dăruirii și a conexiunii – și de a exista în conexiune cu aceasta.

Existența noastră animală, pe care în prezent o cunoaștem și o simțim ca fiind viețile noastre, este o mică stare de existență care ni se acordă pentru a atinge simțirea unor niveluri de existență mult mai măreţe, mai extinse și eterne.

Scris / editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Trăind în întregime

448.12Baal HaSulam, Shamati 34, „Avantajul țării”: Ce ar trebui să facem pentru a ajunge să-l iubim pe Creator? În acest scop, ni se oferă remediul angajării în Tora și Mitzvot [porunci], pentru că lumina din ea îl reformează.

Trebuie să atingem starea în care vom simți permanent Creatorul. Revelația permanentă a Creatorului ne asigură că vom fi în eternitate, în perfecțiune, în plăcere, în umplere și realizare. Singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să atingem revelația Creatorului.

Există lumina care îi permite să simtă severitatea stării de separare. Puțin câte puțin, pe măsură ce omul se îndreaptă spre dobândirea luminii Torei, în el se creează ura pentru separare. Începe să simtă motivul care îl determină pe el și sufletul său să fie separați și departe de Creator.

Omul are senzații foarte precise și exacte de apropiere de Creator sau depărtare de El, dar nu știe cum să le coordoneze împreună cu dezvoltarea sa. Dar acest lucru nu este un lucru rău, deoarece nimic nu dispare. Nu dispărem și nu plecăm nicăieri, nu din această viață sau moarte.

Tot ce trebuie să facem este să urcăm la nivelul următor, în care vom pluti în energie constantă și iubire generală.

Din emisiunea de pe KabTV „Fundamentele Cabala” KabTV, 22.12.2019

O viață nouă nr. 1293 – Faze ale gestionării conflictelor

O viață nouă nr. 1293 – Faze ale gestionării conflictelor

Dr. Michael Laitman în discuții cu  Oren Levi și Yael Leshed-Harel

Răsucește-l, sucește-l și fă o întoarcere la 180 de grade! Conflictul este o realitate a vieții ce ne poate ajuta să experimentam niveluri noi de plăcere atunci când știm cum să-l folosim adecvat în beneficiul tuturor. Înțelepciunea Cabala ne învață cum să gestionam conflictele în așa fel încât toată lumea să fie mulțumită. În primul rând trebuie să punem neînțelegerile deoparte și să ne concentram la conexiunea dintre noi, ca și cum nu am avea nimic de împărțit sau luptat.

După ce ne ridicăm deasupra conflictului împreună în acest fel, inversăm conflictul în așa fel încât mărim conexiunea dintre noi. Cu alte cuvinte, fiecare persoană pune conexiunea pe primul loc, deasupra conflictelor și intereselor personale.

Noi toți ne angrenam între noi într-un fel de joc al compromisului și al reciprocității în așa fel încât să fim împreună la finalul zilei. De multe ori nu exista soluții corporale la conflictele apărute. Soluția sta în a învață să ne bucuram de ceea ce se bucura și alții.

Este despre a schimba modul de gândire către gândirea integrala. Bucuriile personale sunt limitate, dar bucuria integrală este nelimitată.În felul acesta, ajungem să experimentăm plăcerea într-un mod infinit.

Din emisiunea de pe KabTV ”O viață nouă nr. 1293 – Faze ale gestionării conflictelor” din 03.01.2021

From KabTV’s “New Life 1293 – Phases Of Dealing With Conflicts, ” 1/3/21

 VideoPlay Now | Download  AudioPlay Now | Download

La nivelul de profeție

250Profeția este o stare când o persoană se ridică deasupra nivelului în care se află și vrea să crească la  nivelul următor, dar încă nu a l-a atins și vede pur și simplu viitorul.

Adică, este și un vis, dar la un nivel superior, atunci când omul poate vedea multe niveluri înainte.

Perioada profeției a fost în urmă cu aproximativ 2.500 – 3.000 de ani.

Toți profeții au prezis ce se va întâmpla începând din zilele noastre și mai departe, pentru că suntem prima generație care începe să implementeze mecanica spirituală în practică. Prin urmare, au vorbit despre cum o vom implementa pe noi înșine, despre cum vom avansa.

Până acum, procesul de dezvoltare umană a avut loc automat. Cu toate acestea, începând cu timpul nostru, încorporăm voința liberă pentru a realiza gradual nivelurile profetice.

Din emisiunea de pe KabTV „Puterea cărții Zohar” # 5

Invidia este motorul dezvoltării

565.01Invidia este un instrument foarte puternic și important în progresul spiritual. Este evident că în lumea noastră este imposibil să avansăm fără invidie.

Omul îi privește pe ceilalți și invidiază nu numai oamenii, ci chiar animalele. Unul vrea să zboare ca o pasăre și să înoate ca un pește în mare. Mai întâi trebuie să vedem un exemplu din exterior și apoi egoismul nostru se va aprinde pentru a dobândi aceleași abilități.

Cu cât egoismul este mai dezvoltat într-un om sau într-un popor, cu atât acesta este mai invidios și mai capabil de dezvoltare.

Invidia este o calitate specială care ne obligă să dorim nu ceea ce ne lipsește cu adevărat, ci ceea ce vedem la alții. Ne ajută să ne imaginăm cât de frumos ar fi dacă am obține același lucru pe care îl are vecinul nostru. Sunt gelos pe ceea ce are celălalt și începe să-mi lipsească și mie. Așadar nu există avansare fără invidie.

Este foarte important să folosim invidia acum, înainte de marele congres, deoarece, pentru a ne crește dorința, pentru a aprinde dorința de a atinge un scop înalt, trebuie să ne adoptăm dorințele reciproce și să le combinăm împreună. Acest lucru necesită invidie, care este specifică numai omului. Animalele nu sunt familiarizate cu invidia și cu atât mai mult plantele sau natura neînsuflețită. Doar într-un anumit stadiu de dezvoltare, dorința de a se bucura începe să simtă ceea ce are vecinul. Și chiar dacă personal nu am nevoie să am același lucru pe care îl are celălalt, dacă văd cum se bucură el, egoismul meu se aprinde și el pentru a-l obține și a primi plăcere din asta.

De obicei, cu cât este mai mare dezvoltarea, cu atât este mai mare capacitatea de invidie, ceea ce ajută la o dezvoltare mai rapidă. Prin urmare, dacă vedem că nu avem suficientă dorință de a avansa către scopul creației și de a ne realiza scopul în viață, de a ne corecta sufletul, atunci trebuie să ne îndreptăm către societate, așa cum se spune: „Ei i-au ajutat pe fiecare prieten. ” Toată lumea le poate arăta altora un exemplu de invidiat și poate crește dorința limitată.

Invidia în Cabala este o calitate bună, nu una rea. Prin urmare, toată lumea ar trebui să ofere altora un motiv de invidie, din cauza căruia dorința de a primi plăcere va crește și ne va permite să atingem un scop înalt mai repede. Fiind gelos pe prietenul meu, nu vreau să-l micșorez în niciun fel, astfel încât și el să nu aibă ceea ce eu nu am. Sunt bucuros să adopt de la el dorințe și acțiuni suplimentare.

Invidia duce la războaie. Dar trebuie să învățăm cum să folosim invidia în mod corespunzător, astfel încât, în loc să luptăm unii cu alții, să putem lupta pentru a ne ridica deasupra invidiei și a ne îndrepta spre un scop comun.

Din prima parte a lecției zilnice a Cabalei 15.02.2021, „Invidia

“Ce este adevărul?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: Ce este adevărul?

Adevărul este înțelegerea faptului că totul este relativ, că fiecare percepem subiectiv binele și răul, dulce și amar, adevăr și falsitate.

Ce este, atunci, absolutul în realitate? Este faptul că atributul dăruirii complete (Creatorul, natura) este rădăcina noastră supremă și noi, precum și tot ceea ce percepem în natură la nivelurile mineral, vegetal și animal, sunt creația sa, făcuţi dintr-o calitate opusă, aceea a primirii.

Absolutul există numai în acești doi poli ai realității: calitatea dăruirii și calitatea primirii. Orice altceva este relativ.

Pe baza programului „Stări spirituale” cu dr. Cabalist Michael Laitman pe 22 aprilie 2019. Scris / editat de studenții Cabalistului dr. Michael Laitman.