Monthly Archives: martie 2023

Regula principală a corectării

627.2Întrebare: Dacă nu-ți place un prieten, dar îl justifici și totuși atitudinea ta față de el încă nu se schimbă, este acesta procesul greșit de examinare?

Răspuns: Există un cadru absolut pentru toate elementele creației și pentru întreaga creație în general – priviți-i așa cum îi privește Creatorul, justificați absolut, dăruiți și iubiți. Forța superioară acţionează tocmai din asta, raportat la ceea ce a creat.

Dacă nu pot să tratez toate ființele create în acest fel, atunci în măsura în care nu le tratez cu iubire absolută egoismul domnește în mine și trebuie să-l corectez spre o stare de iubire deplină pentru toți.

De aceea, se spune: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Aceasta este regula de bază a corectării.

KabTV „Am primit un apel. Să urăști, dar și să iubești” 29.07.2012

Singura speranță sunt prietenii

934Întrebare: Cum poate cineva să garanteze ceva dacă trece constant prin schimbări interioare?

Răspuns: Este necesar să creezi un astfel de câmp în grup și în tine care să te țină în avansare. Sau unul care cel puțin nu te va lăsa să renunţi.

Dacă vă schimbați sub influența software-ului dvs. general ca să spunem așa, că lumina vă influenţează, atunci acest lucru este normal. Chiar dacă astăzi parcă vă contraziceți sinele de ieri, acest lucru este de asemenea normal în starea noastră, când ne schimbăm atât de des și atât de eficient.

Dar de multe ori ieşi din mișcarea înainte, când dintr-o dată ești întrerupt în conexiunea cu restul, ca un computer întrerupt în conexiunea cu lumea exterioară, pentru că modemul său nu mai funcționează. Ce ar trebui să faci în acest caz?

Aici, o persoană este obligată să se protejeze pentru a păstra contactul. Acest lucru se poate face doar cu ajutorul prietenilor, pentru că el însuși iese din munca comună și ajunge într-o stare în care nu se mai controlează și nu știe ce se va întâmpla cu el. Este ca și cum ţi-ai pierde cunoștința. Prin urmare, singura lui speranță aici este în ceilalți.

KabTV „Am primit un apel. Cum părăsesc oamenii Cabala?” 23.07.2012

O relație duală

549.01Comentariu: Uneori, când studenții dvs. vă cer sfatul cu privire la o acțiune sau alta, răspundeţi că nu merită făcută și apoi la un moment dat ca și cum aţi fi devent o nouă persoană spuneţi: „Este foarte important să investești în asta.”

Răspunsul meu: Acest lucru se întâmplă pentru că încep să simt că oamenii sunt pregătiți pentru acea acțiune. Aici sunt două etape. Una este când nu mă implic și nu simt încă pregătirea oamenilor, iar a doua, când le simt pregătirea, mă identific cu ei și încep să-i împing eu însumi.

Comentariu: Se întâmplă adesea ca la început să fiţi chiar critic cu propunerile lor.

Răspunsul meu: Nu, nu este o critică. Cert este că mereu intru în orice stare pe care mi-o oferă studenții, din punct de vedere al negării, până la verificarea acestei stări, la înțelesul ei, iar pe parcursul procesului spun ceea ce văd din această parte.

Și apoi simțindu-le pregătirea pentru implementarea corectă, trec la faptul că poate că este necesar să facem așa și așa. Trec prin aceste stări pe parcurs fără să ascund faptul că o văd dintr-o parte și apoi o văd din cealaltă, pentru ca ei să obțină o privire de ansamblu și să înțeleagă imaginea.

Întrebare: Ce ar trebui să facă elevul în acest scenariu când spuneţi mai întâi un lucru și apoi altul?

Răspuns: Acționați în conformitate cu decizia luată. Nu cred că ar trebui să ne oprim aici. Întotdeauna se întâmplă așa.

Comentariu: Dar aţi spus odată că datorită puterii și dorinței, poți forţa Creatorul.

Răspunsul meu: Desigur, asta facem în fiecare etapă. Trebuie să-L implori. Și pentru a face acest lucru, trebuie să aveți o dorință atât de puternică încâ să învingă rezistența Lui.

Desigur, dorința este dată tot de Creator, dar trebuie ca la ceea ce El îți dă să adaugi eforturile tale.

KabTV „Am primit un apel. Laitman cel şiret?” 30.06.2012

Mari oportunități

226Trebuie să remodelăm rapid viziunea omului asupra lumii, să âi educăm și să îi creștem.

Religiile, dimpotrivă, îi fac pe oameni închiși, fanatici și îi încurajează să nu țină cont de nimic: „Urmează toate aceste tradiții și lumea viitoare îți este garantată, dar la acest nivel pământesc, să fie orice va fi”.

Dar nu există lume viitoare! Corpul animal moare, nu mai rămâne nimic din el. Iar omul nu are un suflet dacă nu a atins încă proprietățile Creatorului de dăruire și iubire. Aceasta este calitatea unui om care se numește suflet.

Oamenii nu înțeleg acele mari oportunități, când cineva poate deveni cu adevărat o persoană a eternității. Altfel, nu funcționează.

Fie pur și simplu trăiești într-un corp proteic care moare, se descompune în elementele sale originale și atât. Sau dobândești ceva nou în corpul fizic, existență spirituală, pe care o dezvolți, în care treci și în care trăiești. Și chiar și atunci când corpul tău este pe moarte, nu te gândești la asta; este ca și cum pur și simplu ți-ai tunde părul sau ți-ai tăia unghiile pentru că sunt la un nivel inferior, vegetal sau animal, în comparație cu tine, care eşti la nivelul de om.

Ești deja la următorul nivel, în următoarea dimensiune. Aceasta este oportunitatea pe care o are toată lumea! De ce să ne uităm sub picioarele noastre când putem privi cerul? Oamenii nu înțeleg asta.

Nu le este frică de războaie, distrugere sau suferință. Se susțin cumva unul pe celălalt și uită: „Fie ce o fi. A mai trecut o zi și este bine.”

Mai mult, o privesc drept maturitate, ca o abordare realistă a vieții, ca forță și mândrie și organizează tot felul de competiții despre cine este mai puternic, ca animalele sălbatice în lupta pentru o femelă. Dar când vine vorba de animale, este un instinct atât de a păstra, cât și de a transmite genotipul corect din generație în generație. Acolo are sens! Dar aici, pentru ce?

Întrebare: De ce aranjează Creatorul minți atât de tulburi pentru oameni?

Răspuns: Este o tranziție de la o stare la alta. Nașterea are loc întotdeauna cu fătul inversat: capul său era sus, trebuie să se întoarcă în jos și, din nou, când se naște, se întoarce în sus.

Nașterea este un astfel de punct de cotitură, o bifurcare, care schimbă totul. Și când te apropii de ea, devii nebun pentru că trebuie să te îndepărtezi de starea ta trecută și să vii în viitor. Această tranziție este foarte întunecată și foarte problematică. Aceasta este problema nașterii unei noi umanități.

KabTV „Am primit un apel. Unde este sufletul uman?” 16.06.2012

Cum a fost scrisă Cartea Zohar

533.01Întrebare: Aţi spus că Rabi Șimon purta lumină pură, iar rabinul Aba a îmbrăcat-o în litere. Care a fost funcția celorlalți nouă discipoli ai lui Rabi Șimon în acest lanț?

Răspuns: Ei reprezintă un sistem comun. Dacă ei nu ar fi fost acolo, Rabi Șimon nu ar fi simțit nimic și Rabi Aba nu ar fi putut să deschidă lumina de sus și să o îmbrace cu litere. La urma urmei, toți acești zece oameni sunt zece Sefirot, un Partzuf complet. Cum s-ar putea întâmpla ceva fără el?

Întrebare: Când Rabi Aba a îmbrăcat lumina cu litere, ce anume a transformat?

Răspuns: El a îmbrăcat lumina într-un tip de coajă pe care trebuie să o dobândești pentru a dezvălui lumina superioară.

Ceilalți discipoli ai lui Rabi Șimon au lucrat în acest sistem împreună, în armonie, pentru a dezvălui lumina superioară care emana de la profesorul lor.

Comentariu: În mod interesant, Baal HaSulam a lucrat independent și a descris toate acestea la fel de bine ca și ei.

Răspunsul meu: În primul rând, Baal HaSulam a avut și el propriii lui ucenici.

În al doilea rând când cineva intră în lumea spirituală, are deja alți studenți și o altă companie: acele proprietăți, acele dorințe, acele elemente corectate și necorectate ale sistemului general, pe care pur și simplu nu le detectăm cu cele cinci simțuri.

Acolo, contactul are loc la nivelul dorințelor și gândurilor și nu la nivelul materiei corporale pe care ni-l imaginăm.

Din KabTV „Am primit un apel. Cum a fost scrisă Cartea Zohar” 6/2/12

„De ce unii oameni consideră că activitățile care caută senzații tari, cum ar fi bungee jumping sau parașutismul sunt mai degrabă captivante decât înfricoșătoare?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: De ce unii oameni consideră că activitățile care caută senzații tari, cum ar fi bungee jumping sau parașutismul sunt mai degrabă captivante decât înfricoșătoare?

Fie că este vorba de bungee jumping, parașutism, alte sporturi extreme, plimbări în parc tematic în căutarea senzaţiilor tari și chiar filme înfricoșătoare, în astfel de cazuri vrem să simțim limita și cum o depășim: că ajungem la o stare care depășește capacitățile noastre.

Ne bucurăm apoi de stare. Există plăcere în exercitarea unui anumit nivel de control asupra fricii.

Plăcerea de a avea control asupra fricii devine atunci mai puternică decât instinctul de frică care iese la suprafață.

Când frica ne domină, avem impresia că pătrunde în fiecare celulă a corpului nostru, până la măduva oaselor noastre. De aceea, plăcerea pe care o trăim atunci când simțim un anumit nivel de control asupra fricii este foarte puternică.

Cu toate acestea, dacă am simți că viețile noastre au un scop etern mai înalt și ne-am pune pe calea pentru a atinge acest scop, atunci nu am simți nevoia de aceste tipuri de plăceri trecătoare, indiferent cât de puternice ar fi ele.

De asemenea atunci nu ne-am teme de nimic, pentru că am vedea că suntem controlați de Forța superioară, care dorește doar să ne dezvolte pentru a beneficia de calitatea ei eternă și perfectă de iubire, dăruire și conexiune.

Bazat pe videoclipul „De ce vă este frică?” cu cabalistul Dr. Michael Laitman și Oren Levi. Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

Bărbat și femeie: o relație ideală

507.03În lumea fizică observăm foarte des începutul și sfârșitul relațiilor dintre un bărbat și o femeie, deoarece lumea noastră este construită pe o bază egoistă. Acest lucru nu se poate întâmpla în lumea spirituală, deoarece există o continuitate constantă, un „orgasm etern”.

Întrebare: Care este utilizarea ideală a regulilor spirituale pentru viața coproală a omului?

Răspuns: Să devină precum relația dintre Creator și creație! Acesta este scopul existenței noastre aici – să învățăm despre contactul etern, măreț și puternic cu Creatorul și să-l construim la toate nivelurile, de la lumea infinitului până la lumea noastră. Aceasta este corectarea finală a omului. Iar restul naturii este inclus de asemenea în om.

Relația ideală dintre un bărbat și o femeie va avea loc atunci când vor începe să se completeze corect unul pe altul, astfel încât Creatorul, forța dăruirii și a iubirii să fie revelată între ei. Acest lucru nu se poate întâmpla dacă nu există o atingere superioară.

Prin urmare, nimic nu poate fi rezolvat la nivelul lumii noastre.

KabTV „Am primit un apel. Bărbat și femeie – Orgasm etern” 15.07.2012

Este posibil să forțezi un copil să studieze Cabala?

49.01Întrebare: Poate cineva să-și forțeze copilul să studieze Cabala?

Răspuns: Sigur că nu! În niciun caz! Trebuie doar să-i ofere o oportunitate, iar copilul însuși alege dacă da sau nu.

Dar în principiu, când un copil este încă mic îi oferi o anumită cantitate de cunoștințe. Îi transmiți ceea ce consideri important. Așa funcționează lumea.

Dacă considerați importante cunoștințele cabaliste, atunci i le insuflați. Dacă alte cunoștințe sunt importante pentru voi, le veţi transmite mai departe. Acest lucru este firesc pentru părinți.

Adică ceea ce este natural în natură și înregistrat astfel în viața noastră are dreptul să existe.

KabTV „Am primit un apel. Cum să găsești scopul copilului tău” 6/27/12

Manifestarea unei forțe unice

568.01Întrebare: În fizica modernă, există trei tipuri principale de materie: materie, câmp și materie întunecată. Ce fel de dorințe și câte dintre ele există în spiritual?

Răspuns: Există dorinţa de a primi. Aceasta este ceea ce dezvăluim în noi înșine iar alte lucruri nu le putem atinge.

Întrebare: Este de asemenea probabil împărțită în câteva sute și mii?

Răspuns: Dar este totuși o dorință de a primi.

Comentariu: Să spunem că în lumea noastră vedem că există o substanță și există un câmp – două tipuri diferite de materie.

Răspunsul meu: Aceasta este o manifestare a aceleiași forțe, doar la diferite niveluri. La fel este și în spiritual.

Întrebare: Din punctul de vedere al Cabalei, ce este primar: materia sau conștiința?

Răspuns: Desigur, conștiința; singura intrebare este: de ce? Realizarea materiei în sine este primară, altfel nu putem spune că ceva există. Acest lucru poate fi spus doar în măsura realizării de sine.

KabTV „Studiul Celor Zece Sefirot (TES)” 12.03.2023

 

Ce este în numele tău?

961.2Întrebare: De ce există un astfel de factor ca numele de familie în natură?

Răspuns: Pentru că așa suntem aranjați. Animalele au același lucru, doar identificarea lor este cu totul diferită. Un câine pentru a afla despre un alt câine nu trebuie să ceară un pașaport. Un câine îl va mirosi pe altul pe toate părțile și știe dintr-odată totul: cine este, ce este și de unde este.

Întrebare: Numele și prenumele au rădăcini spirituale? De exemplu, în Cabala, înțelepților li se dau anumite nume în funcție de realizările lor spirituale. Dar există și nume de oameni.

Răspuns: Aceste nume sunt date în funcție de origine.

Dacă prețuim o persoană din lumea noastră, în primul rând după statutul său social, înțelepciunea, familia, apartenența profesională, națională sau de stat, atunci în funcție de aceasta îi atribuim tot felul de epitete.

De exemplu un medic, profesor sau laureat. Toate acestea le atribuim numelui pentru a sublinia esența acestei persoane.

KabTV „Am primit un apel. Semnificația numelui unei persoane” 10.07.2012