Monthly Archives: mai 2023

Lumea este un sat mare

115.05Întrebare: Ce este istoria din punctul de vedere al Cabala?

Răspuns: Este dezvoltarea egoismului.

Istoria este dezvoltarea celui mai simplu egoism, care crește treptat de la mic, individual, familial, ca la animale, la comunal, urban, de stat și în cele din urmă global.

În consecință, vedem luptele oamenilor la același nivel. La început așezările s-au luptat între ele, apoi micile state disparate. Apoi s-au unit pentru că a fost necesar să se unească în luptă până au ajuns în starea actuală.

Acum egoismul ne arată că suntem într-o luptă inutilă unii cu alții, că suntem legați unii de alții. În același timp este dezvăluită interconectarea reciprocă deplină și,prin urmare ridicăm mâinile: „Ce să facem?”

Dacă o țară se închide și apoi alta, în lume vor începe fenomene imprevizibile. Lumea nu realizează că se va opri și asta este. Nu veți putea porni aparatele de aer condiționat sau încălzirea, nu va exista nicio legătură internațională, nimic. Toată lumea se va opri.

Ce are lumea? Dacă astăzi nu primește câteva tancuri cu petrol, atunci va avea doar rezerve strategice cât durează acestea în fiecare țară. Asta este. Stăm pe un ac de ulei, ca să nu mai vorbim de alte ace. Dacă nu există combustibil, cine va livra alimente în diferite țări?

Nu avem idee cât de interconectați suntem, cât de fragil este totul. Astăzi nu poate exista război mondial pentru că nicio țară nu-şi poate asigura traiul pentru ea însăși. Nu vorbesc despre vreun bibelou, ci despre lucrurile esențiale.

Astăzi, locuind la etajul douăzeci, nu poți trăi ca odată în sate, unde aveai propria ta grădină, propria ta pivniță, plantai cartofi și varză și erai ok; te asigurai cu totul. Nu mai este așa.

Îmi amintesc de copilăria mea în orășelul Vitebsk, cu o populație de un sfert de milion de oameni. Aveam un teren mic și o pivniță mare unde, ca toți ceilalți,păstram cartofi, varză, usturoi și ceapă. Toate acestea erau pregătite timp de un an pentru ca familia să nu moară de foame.

Acesta era cazul majorității populației. Astăzi nimeni nu are asta. Imaginați-vă zone rezidențiale uriașe și orașe cu o populație de peste un milion. Cu ce îivei hrăni? Va fi ciumă pe tot pământul. Nu ne dăm seama ce se va întâmpla dacă brusc, câteva țări mari încetează să funcționeze.

KabTV „Am primit un apel. Ce este Istoria?” 13/03/11

 

Un adăpost antiaerian nu te va salva

552.03Comentariu: Există oameni care cred că prin crearea propriei infrastructuri, adică construirea unei case, plantarea unei grădini cu un petic de legume etc., le va permite să supraviețuiască într-o lume disfuncțională.

Răspunsul meu: Nu există nicio întoarcere la peșteri. Suntem prea mulți, asta nu va funcționa.

Am prieteni bogați care locuiesc în Anglia, care și-au construit un adăpost antiaerian, au plantat o grădină de legume în jurul lui și simt că s-au asigurat pentru viitor.

Nimic nu va ajuta! Planul Creatorului este de așa natură încât nu poți prezice nimic dinainte. Mai mult, ceea ce ți-e destinat se va întâmpla oricum, într-un fel sau altul.

KabTV „Am primit un apel. Ce este Istoria?” 13/03/11

Trăiţi cu problemele societății

630.2Întrebare: Unii studenți cred că dacă menționează un cuvânt din Cabala în timp ce diseminează Cabala, se presupune că au transmis ceva omenirii. Dar în realitate, pentru mulți oameni toate acestea sunt de neînțeles.

Cum te poţi pregăti corect înainte de a vorbi cu o persoană?

Răspuns: Este necesar să te incluzi în întreaga societate înconjurătoare și să încerci într-un fel să trăieşti cu suferințele și problemele ei.

Apoi, negreşit va fi posibil să transmiteți cumva pe înțeles, intim și cordial problemele sale într-un mod empatic, nu sub formă de moralizare ci într-un mod plăcut, astfel încât ei să nu vă respingă ci să vă accepte. ca fiind de-ai lor. Atunci vom înțelege capacitățile noastre și cum să abordăm oamenii.

Pentru a face acest lucru, trebuie mai întâi să studiem cum trăiește omenirea, mai degrabă decât să încercăm să smulgem bucăți dintr-un cerc închis și să le aruncăm în lume.

Când o persoană începe să înțeleagă că știința Cabala este cea mai practică știință menită să corecteze lumea noastră, să corecteze oamenii și să-i ridice la nivelul Creatorului, atunci după antrenamentul preliminar, va realiza că trebuie să se întoarcă spre lume și să o înalţe. Cabala este o practică.

KabTV „Am primit un apel. Problemele Cabala” 18.02.11

“Cum putem proteja mediul înconjurător?” (Quora)

Dr. Michael LaitmanMichael Laitman, pe Quora: Cum putem proteja mediul?

Fiecare problemă provine din percepția noastră despre noi înșine ca fiind separați de natură, unde ne diferențiem: „eu” de „toată lumea și de tot ce este în afara mea”.

O astfel de percepție ne face să considerăm mediul nostru ca fiind subordonat nouă. Chiar și atunci când avem grijă de mediul înconjurător, facem acest lucru doar cu propriile noastre beneficii în minte, fără a lua în considerare întregul sistem al naturii.

Interesul nostru personal excesiv încalcă echilibrul din sistemul integrat al naturii și trezeşe răspuns negativ din partea naturii. Apoi suferim dezastre ecologice, pandemii și nenumărate alte fenomene.

Prin urmare trebuie să ne schimbăm abordarea de la „cum putem proteja mediul” la o percepție despre noi ca părți integrante ale naturii.

În general subestimăm puterea gândurilor și dorințelor noastre. Ele sunt cele mai puternice forțe din natură și au potențialul de a afecta schimbări mari în ea.

Problema este că influența gândurilor noastre asupra naturii ne este ascunsă.

În consecință ne raportăm exclusiv la influența noastră externă asupra naturii, cum ar fi emisiile de gaze și poluarea cu deșeuri, în timp ce cea mai puternică influență pe care o avem asupra naturii așteaptă tratarea cauzei.

Scris/editat de studenții Cabalistului Dr. Michael Laitman.

 

Într-o lume a minciunilor

547.05Trăim într-o lume plină de minciuni în care nu există mass-media independentă, obiectivă. Luați un ziar, îl citiți și încercați să aflați prin știrile publicate în el ce se întâmplă cu adevărat. Nimeni nu este interesat de opinia autorilor acestor articole astăzi, deoarece totul este foarte părtinitor.

Datorită Internetului, vizitezi mai multe site-uri, citești comentarii la un eveniment și vezi cum spectrul fluctuează de la minus la plus, cât de opus este totul și cum pentru o persoană obișnuită nu are rost să citeşti nimic.

Citesc pentru că sunt interesat de opiniile diferitelor persoane pentru a-mi putea explica punctul de vedere. O persoană obișnuită însă, devorează această așa-zisă analiză și comentarii. Sunt îngrozitoare lucrurile pe care le hrănesc acolo. Totul este la comandă. Depinde de partidul care îl susţine.

Îmi amintesc că aveam un prieten membru al unuia dintre partide. A urmărit activ o anumită campanie, nu-mi amintesc pentru ce anume. După alegeri a început să spună lucruri total opuse. Am întrebat: „Cum este așa? Obișnuiai să spui ceva complet diferit.” El a răspuns: „Situația s-a schimbat”.

Adică absolut nicio credință, obiectiv sau idealuri, nimic nu este luat în considerare. Doar ceea ce ai nevoie, special pentru a câștiga. Asta este. Prețul este irelevant: dacă este necesar să spunem contrariul, vom spune contrariul.

KabTV „Am primit un apel. Ce este minciună și adevăr?” 27/02/11

Într-un singur sistem

566.01Întrebare: Dvs, ca un cabalist, luaţi în consideraţie situația materială a oamenilor?

Răspuns: Sigur că da! Trebuie să-i consider cu iubire și empatie ca o mamă față de un copil și numai cu înțelegerea a ceea ce este în beneficiul lui, mai degrabă decât a ceea ce își dorește el însuși.

Pentru aceasta, la o persoană trebuie să aibă loc o anumită maturizare spirituală. Nu mă întorc spre copilul meu și fac ce vrea el. Fac ce este mai bine pentru el, poate chiar împotriva voinței lui.

Întrebare: Dar simțiți oamenii mult mai mult decât mulți dintre studenții dvs.. Deși spuneţi că nu înțelegeţi nivelul despre care vorbesc, daţi astfel de informații care sunt de înțeles pentru oamenii externi.

Răspuns: Pentru că nu pot să nu simt umanitate.

Nu simt sisteme mecanice, pur artificiale create de oameni; de exemplu tot felul de sisteme financiare, bancare sau sfori pe care le trag în afaceri. Nu pot simți această mecanică pentru că nu există nicio analogie cu ea în lumea spirituală.

Dar când vine vorba de întreaga umanitate, natura ei și omul însuși, aspirațiile sale și problemele care trebuie corectate știu bineînțeles, mai bine decât toți ceilalți. Deși s-ar putea ca aceste probleme să nu mă afecteze personal, le simt pentru că mă includ împreună cu toată lumea într-un singur sistem.

KabTV „Am primit un apel. Problemele Cabala” 18.02.11

 

Ce este sexul?

294.4Întrebare: De ce este așa de ascuns sexul? Ce este sexul?

Răspuns: Sexul este o fuziune a două calități opuse care se conectează una cu cealaltă pentru a ajunge la nivelul următor.

Inițial sexul a fost conceput în natură ca o conexiune a creației cu Creatorul. Creația este un principiu feminin care vrea să primească împlinire de la principiul masculin, de la Creator. Iar atunci când Creatorul îi dă împlinire, această împlinire se dezvoltă în principiul feminin și generează următoarea lor etapă, reciprocă, de mijloc.

Scopul întregii creații este să ajungă la o astfel de combinație cu Creatorul. Acest act de copulare spirituală a creației unice cu Creatorul unic este descris în „Cântarea Cântărilor” de Regele Solomon.

Deoarece starea de fuziune a creației cu Creatorul este cea mai înaltă, ea oferă cea mai mare plăcere din lumea noastră. Prin urmare, se spune că iubirea și foamea conduc lumea ca două instincte de bază.

Foamea este de înțeles pentru noi; există și la nivel animal. Iar sexul la nivel animal există instinctiv în același mod ca și mâncarea. Animalul are nevoie de sex și o face conform programului în anumite perioade ale anului.

Dar omul nu face asta, pentru că tocmai în aceasta are liberul arbitru să vină și să se contopească cu Creatorul. Prin urmare, acest sentiment într-o persoană nu este dictat de natură, ci îi este dat în perfecțiune pentru ca el însuși să-l controleze.

Din moment ce suntem într-o stare egoistă, îl gestionăm complet greșit. Și dacă o persoană ajunge într-o stare spirituală, atunci dimpotrivă, începe să-și controleze corect impulsurile sexuale.

KabTV „Am primit un apel. Ce este sexul?” 27/02/11

 

Creșterea veniturilor pentru fiecare al treilea locuitor al planetei

051Comentariu: Cel mai mare acord comercial din istorie a fost încheiat între 15 țări în timpul pandemiei. Scopul principal al RCEP este de a netezi calea comerțului dintre cele 15 națiuni din Asia-Pacific și în cele din urmă de a deschide calea pentru o zonă de liber schimb cuprinzătoare, în stilul Uniunii Europene sau al vechiului Acord de Liber Schimb Nord-American (NAFTA).

Parteneriatul Economic Regional Cuprinzător (RCEP) este un pact comercial între 15 națiuni din regiunea Asia-Pacific. În total, acoperă peste 2 miliarde de oameni – aproximativ 30% din populația lumii. Promite o creștere a veniturilor fiecărui al treilea locuitor al planetei și dă speranță pentru renașterea comerțului și a cooperării mondiale. Acordul a unit China și țările din regiunea Asia-Pacific, inclusiv Australia, Japonia și Coreea de Sud.

Acordul permite partenerilor comerciali din Asia să obțină acces reciproc la piețele celuilalt, reduce taxele pe mărfuri și îmbunătățește nivelul de trai, în special pentru cele mai sărace țări din regiune.

De ce să nu trăiești așa? Ei și-au stabilit scopuri nobile, oricât de egoiste, dar totuși să ofere venituri oamenilor care astăzi sunt săraci, care nu au nimic.

Răspuns: Da, desigur acolo oamenii trăiesc prost.

Întrebare: De ce nu se ridică toți liderii deasupra mândriei lor, nu se alătură unei singure uniuni să înceapă încetul cu încetul să reînvie lumea noastră, care scade mereu din punct de vedere economic?

Răspuns: Nu cred că este posibil. Nici măcar nu sper că vor avea totul la fel de roz pe cât scriu. Cineva trebuie să câștige în detrimentul cuiva care pierde.

Aceasta este lumea noastră! Prin urmare, acordurile sunt acorduri, dar apoi intră în joc politica, egoismul mărunt și atât.

Întrebare: Deci, nu vom putea trăi normal în această lume?

Răspuns: Nu. Nu o vom face. Și aceste impulsuri bune, toate nu sunt chiar bune. Ideea este – în detrimentul a ce vor câștiga? În detrimentul cui vor câștiga?

Întrebare: Credeţi că într-un fel sau altul trebuie să suprim pe cineva?

Răspuns: Lumea noastră este astfel creată.

Comentariu: Ei spun că acestea sunt acorduri egale.

Răspunsul meu: Asta se spune întotdeauna: condiții reciproc avantajoase, comerț reciproc și bunăstare a națiunilor.

Întrebare: Spuneţi-mi vă rog, ce uniune va funcţiona?

Răspuns: Cea care are un alt scop: să conducă oamenii spre unitate, să se ridice deasupra lor, deasupra egoismului lor, deasupra naturii lor. Altfel, nimic nu va funcționa.

Întrebare: Deci scopul meu, că vreau să dau bunăstare unei treimi sau jumătăţi din populația lumii, întregii lumi, oricum nu va funcționa?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Ar trebui să existe un scop ca oamenii lumii să se poată uni?

Răspuns: Da. Un astfel de scop se află într-o stare de echilibru cu forța globală a naturii, cu dezvoltarea generală a omenirii. Apoi desigur, va funcționa.

Întrebare: Vă puteți imagina lideri care spun: „Acum ne unim pentru a…”?

Răspuns: Vor explica că nu există soluţie pentru greutăţi, nu se poate rezista naturii. Se pare că a merge împotriva acestei legi de bază a naturii este ca și cum ai merge înapoi pe un fel de răzătoare din această parte sau din altă parte, sub alte pretexte, nu contează.

Întrebare: Deci, dacă oamenii nu se schimbă, vor fi ei ca lupii unul pentru altul, sau vor fi în competiție unii cu alții?

Răspuns: Sunt lupi de la început. Și nu vor acoperi asta cu niște afaceri externe bune. Acest lucru va ieși la suprafaţă și îi va conduce la ceva mai mare, poate un război între ei.

Întrebare: Vreţi să spuneţi, dacă suntem lupi atunci nu putem realiza nimic în această lume?

Răspuns: Nimic. Doar ne suprimăm unul pe altul, doar ne ridicăm unul deasupra celuilalt. Trebuie să ne jucăm cu egoismul nostru.

Întrebare: Ce trebuie să devină lupul pentru ca să se întâmple totul, ca totul va fi bine?

Răspuns: Omul trebuie să înțeleagă natura lupului său și de asemenea, să înțeleagă că în timpul nostru nu putem acționa în alt mod decât să devenim conștienți de natura noastră și împreună să o contracarăm treptat. Nu este ușor, dar cel puțin trebuie să recunoaștem.

Întrebare: Ce i-ați sfătui pe acești lideri într-o astfel de situație, în această lume? Dacă v-ar asculta, ce le-aţi spune? Începeți cu voi înșivă?

Răspuns: Da, începeţi cu voi. Explicați-vă unul altuia și scrieți un memoriu general despre intenţiile voastre și despre cum vă așteptați ca ele să devină realitate. Acest lucru este posibil doar dacă te miști conform dezvoltării naturii, astfel încât dezvoltarea ta să coincidă cu dezvoltarea ei.

Vedem cum de milioane de ani, cu omenirea a fost de mii de ani, natura ne dezvoltă egoist și în același timp creează astfel de condiții încât să fim obligați să facem cumva față acestui egoism, să-l echilibrăm. Și dacă nu altfel, atunci prin război.

Deci nu avem de ales decât să înțelegem mai întâi natura noastră, în ce stare ne aflăm și care ar trebui să fie calea dezvoltării noastre – să realizăm că trebuie să existe o apropiere între noi deasupra egoismului.

Întrebare: Acesta este sfatul dumneavoastră pentru lideri?

Răspuns: Da. Să recunoaștem că toți suntem egoiști. Nu este atât de greu. Dar faptul că trebuie să lucrăm la asta și să ne apropiem unul de celălalt este deja o problemă. Cum ne putem vedea ridicându-ne deasupra egoismului și acționând în ciuda lui? Cum putem slăbi conexiunile egoiste dintre noi și să le înlocuim cu niște legături altruiste, egale, care se bazează pe înțelegerea reciprocă, pe apropierea reciprocă? Acest lucru nu este ușor.

Întrebare: Li s-ar potrivi legea garanției reciproce despre care vorbim? Poate fi inclus acest lucru în memorandum?

Răspuns: În principiu, se presupune că vom acționa în asistență reciprocă.

Întrebare: Asistență reciprocă pentru ce?

Răspuns: Asistența economică reciprocă, care prevede dezvoltarea globală, astfel încât să nu fie nimeni în detrimentul altuia nicăieri, pentru ca nimeni să nu îl suprime pe celălalt.

Și cum este posibil acest lucru, dacă suntem într-un spațiu închis, într-o lume închisă? Trebuie să definim de la început pentru noi înșine normele de comportament, fiecare raportat la toţi. Adică, este ca un grup de 15 oameni care trebuie să elaboreze un fel de sistem pentru a se apropia unul de celălalt.

Întrebare: Și dacă au decis să construiască un fel de teritoriu comun în care toată lumea va fi în general mulțumită de această conexiune, atunci ar trebui să respecte aceste legi?

Răspuns: Ei trebuie să dezvolte populația. Ei trebuie să explice populației că viitorul lumii este în conexiunea bună dintre oameni, altfel va fi război, iar în vremea noastră războiul ne poate distruge într-o secundă.

Este nevoie de o conexiune bună pentru a nu conduce aceste 15 țări la un război aprig, în care fiecare în felul său au fost deja, dar acum poate exploda în general. Deci, această comunitate se va împărți în multe comunități mici diferite, care vor începe să se lupte între ele, să tragă pătura și acesta va fi sfârșitul.

Comentariu: Adică aceasta este aspirația pentru o conexiune bună.

Răspunsul meu: Cine va conduce această conexiune bună? Cine o va promova, cine înțelege ce înseamnă acest tip de conexiune? Cine îi va contracara pe politicienii individuali egoişti, care la rândul lor vor să urce deasupra tuturor şi să stea pe capetele tuturor? Aceasta este natura lumii noastre. Cine conduce aceste țări? Cei mai mari egoisti.

Prin urmare, nu știu. Personal, mă uit la toate acestea, doar ca să nu explodeze toate.

Dacă nu urmează calea educației adecvate a populației din cele 15 țări ale lor, atunci în cele din urmă vor vedea cât de supărați sunt unul pe celălalt, cât de mult egoismul lor interior nu le permite să fie în conexiune, chiar și ușoară unul cu celălalt, și în cele din urmă va începe un război comercial, un război politic și apoi adevăratul război.

Întrebare: Deci există o singură cale – educația?

Răspuns: Doar educația, schimbarea unei persoane.

KabTV „Știri cu Michael Laitman” 3/1/22

Până când o persoană nu se maturizează

600.04Întrebare: Multă vreme Cartea Zohar a fost ascunsă oamenilor, iar acum unii au o atitudine sceptică față de ea: „Ei bine, a apărut o altă carte.” Cum le explic că aceasta este de fapt o carte foarte importantă?

Răspuns: Este imposibil de explicat. Până când o persoană nu primește o anumită cantitate de lovituri și nu se maturizează, nu există nicio modalitate de a-i explica. El va spune: „Dar nu cred!” Ei bine, nu crede! Treptat vei învăța. Nu se poate face nimic.

Vedem că un număr mare de oameni din lumea noastră sunt angajați în tot felul de prostii! Ce poți face cu ei? Poți să te apropii de o persoană și să-i explici, să-i arăți și să-i spui despre ce scrie Cartea Zohar?! Îţi va întoarce spatele și asta este. Dar când este lovit puternic, începe imediat să asculte. Așa suntem construiți.

KabTV „Am primit un apel. O nouă religie?” 4/4/11

O conexiune senzorială care se ridică din interior

284.06Întrebare: Spuneţi că în timp nu vom avea nevoie de o conexiune la Internet, ci doar de una interioară, senzorială. Ce este aceasta? Să presupunem că sunt la câteva continente distanță de tine, cum ne vom conecta prin simţurile noastre în loc să o facem prin Facebook sau Skype de exemplu?

Răspuns: Nu veți simți nevoia unei conexiuni la Internet. Veți simți nevoia să vă ridicați de la aceasta la o conexiune mai internă unul cu celălalt. Ce folos să-ți trimit mesaje? Pentru că există o dorinţă interioară de a fi într-o conexiune mai strânsă (nu virtuală, ci spirituală) atunci când ne simțim telepatic. Suntem pur și simplu conectați prin această rețea.

Întrebare: Cum putem descoperi această rețea telepatică?

Răspuns: Este prin dorință, prin dorință reciprocă.

De obicei o astfel de dorință există la o mamă cu un copil. Ea simte ce i se întâmplă pentru că îl iubește, se străduiește pentru el și vrea să-l simtă tot timpul. Au între ei o rădăcină animalică deschisă (nu spirituală, ci animalică) pentru că ea l-a născut. La un moment dat a fost în ea; Din ea s-a născut o creatură mică și o simte.

Întrebare: Cum va fi dezvăluită tuturor o astfel de dorință?

Răspuns: Din cauza că s-a ridicat din interiorul nostru. Se dezvoltă și în noi. La urma urmei, în comparație cu natura minerală, vegetală și animală ne dezvoltăm și va trebui inevitabil să dezvăluim această conexiune care există inițial între noi în noi înșine. Acum încă se manifestă la un nivel scăzut ca o conexiune a urii, o dorință de a se folosi unul de celălalt, dar în final se va manifesta într-un mod diferit.

Întrebare: Deci acesta este un proces evolutiv natural. Nu va depinde de persoana însăși?

Răspuns: Nu, va depinde foarte mult de persoană. Altfel, dacă acest proces merge pe calea evoluției va fi în mod forțat și dureros, în care natura ne va împinge înainte cu tăvălugul dezvoltării, așa cum ne-a forțat de milioane de ani.

Dacă vrem să mergem mai repede, nu cu bățul spre fericire ci cu conștientizare, atunci trebuie să înțelegem natura, să anticipăm următoarele presiuni asupra noastră și să ne ajutăm în această dezvoltare. Este ca un copil inteligent care înțelege ce i se cere și realizează totul în avans, fără a aștepta pedeapsa. Iar pedeapsa nu este pedeapsă, ci pur și simplu constrângere pentru dezvoltarea corectă.

KabTV „Am primit un apel. Ce este tehnologia?” 27/02/11