Monthly Archives: mai 2023

Abundență materială și spirituală

232.06Întrebare: Ce este abundența?

Răspuns: Abundența este sentimentul de a te putea realiza pe tine însuți. La urma urmei, s-ar putea să am miliarde în cont și mă pot simți sărac. Când mă simt bogat? Când fac tot ce pot.

Întrebare: De ce abundența este de obicei asociată cu banii în lumea noastră?

Răspuns: Pentru că și în lumea spirituală este asociată cu banii.

„Bani” în ebraică este „Kesef” de la cuvântul „Kisuf — acoperire, ecran”. Acoperirea egoismului tău. Dacă îl poți acoperi pentru a te ridica deasupra lui, atunci ești bogat. În lumea noastră, acest lucru se exprimă prin cât de mult poți plăti și în lumea spirituală prin acoperirea egoismului tău.

Ecranul este simţirea importanței Creatorului în comparație cu sine. Când te acoperi cu ea, atunci ești bogat.

Întrebare: Și cum mă simt în această stare?

Răspuns: Bogat! Ai tot ce vrei. Tot! Ca și Creatorul.

Comentariu: Dar Creatorul are dorințe complet diferite.

Răspunsul meu: Care este diferența? Atunci nu vreau altceva.

În principiu, primesc tot ce îmi doresc pentru că totul este în lumină, orice împlinire.

KabTV „Am primit un apel. Ce este Abundența?” 27/02/11

Principalul lucru este să nu te oprești

537Comentariu: Când o persoană începe să studieze Cabala, o putere superioară o ghidează cu blândețe. Dar mai devreme sau mai târziu omul experimentează stări care îi plictisesc mintea și simţirea de parcă n-ar fi învățat niciodată nimic înainte.

Începătorii de regulă par să înțeleagă totul, vorbesc corect, iar apoi când trec de la teorie la practică, toate acestea le sunt luate. Și dacă nu au stabilit contact cu grupul, probabilitatea de a pleca este foarte mare.

Răspunsul meu: Depinde de proprietățile sufletului și de norocul unei persoane, de steaua lui călăuzitoare.

Principalul lucru este să nu te oprești! Principalul lucru este să nu pleci! Nu există nimic altceva în viață. Ei bine, asta sunt, ce pot face? Dar voi urmări în continuare. Cel puțin la sfârșitul vieții, nu îmi voi reproșa că am părăsit acest drum.

Restul este în puterea Creatorului indiferent de ceea ce ne dorim. Creatorul este cel care guvernează. La urma urmei trebuie să spun: „Nu există altul în afară de El! Aceasta este ceea ce vrea El. Chiar dacă a trebuit să mă schimb și să fac lucrurile diferit, nu pot înțelege ce ar trebui să fac pentru ca lucrurile să iasă altfel; sau cum nu am făcut-o și totuși este ceea ce este.”

Nu pot compara aceste două stări în mine pentru că sunt diferite. De ce ajung la aceeași concluzie că aceasta și aceea este voința Creatorului? Unde sunt eu în imaginea asta?

În imaginația noastră plată, în analiza noastră plată nu o putem face. Aici este necesară analiza spirituală, deoarece cealaltă dimensiune este multipolară. Nu multipolarul nostru, ci cel spiritual. Nu avem nimic multipolar, toți suntem egoiști și fiecare îi împinge pe ceilalți doar din punctul lui de egoism.

Când spațiul este multipolar și spiritual, când există calitatea de dăruire și calitatea de primire și se corelează între ele la diferite niveluri, atunci este o chestiune diferită. Atunci înțelegi că există un concept „în afara timpului”. Timpul merge în trecut, în viitor și se oprește. Funcționează după cum doriți; poti sa mergi in trecut si in acelasi timp sa schimbi viitorul si sa schimbi trecutul din viitor, în general sa faci ce vrei.

Sunt datele care vă stau la dispoziție la fel ca toată viața. Adică nu mai este viața noastră pământească într-un corp material. La urma urmei,tot ceea ce experimentați și simțiți în legătură sau în divergență cu toată lumea este necontenit cu mai multe fațete, mai multe straturi și la dispoziția voastră completă. Sunteți incluşi într-un sistem de coordonate complet diferit, care este n-dimensional.

KabTV „Am primit un apel. Impactul Cabala asupra unei persoane” 11/6/14

Atinge-ți Steaua

276.02Întrebare: Simulăm în grup că ne iubim unul pe altul, de parcă am munci pentru dăruire. Dar există o limită la care totul se prăbușește. Care ar trebui să fie elementele care leagă grupul?

Răspuns: Pentru a urca și a dobândi lumea superioară, trebuie neapărat să existe impulsionare reciprocă, ridicare reciprocă a scopului și a importanței sale și conștientizarea reciprocă a lipsei de valoare a acestei vieți și a atitudinii față de ea ca existență necesară pentru revelarea Creatorului. Aceasta este tot ceea ce grupul trebuie să ofere unei persoane.

Comentariu: Dar cel care a gustat spiritualitatea nu mai poate scăpa de ea.

Răspunsul meu: Acesta este o Reshimo (înregistrare spirituală informațională), nu un obicei ca drogul când nu poți scăpa pentru că primești plăcere.

Nu există plăcere aici, dar există Reshimo-ul a ta interioară (datele informaționale), pe care trebuie să o realizezi mergând spre rădăcina sufletului tău de unde a coborât. Acest lucru ți se cere.

De fapt, ești atras de steaua ta. Din ea, din miliarde și miliarde de stele din întregul cosmos, o rază vine la tine și te trage înapoi. Și nu poți face nimic, trebuie să o urmezi. Orice altceva este un element auxiliar care te va ajuta să urci pe această rază.

Comentariu: Adică nu există o astfel de opțiune de a o gusta și de a fugi.

Răspunsul meu: Nu, deoarece rădăcina ta este acolo! În lumea materială ai doar punctul său, cel mai mic Reshimo. Dar un fir te conectează cu acea stare anume, cu acea stea. Trebuie să ajungi la ea! Numai acolo este existența ta eternă, perfectă, permanentă!

Iar în lumea noastră, ești ca într-o călătorie de afaceri. Mai trebuie să mergi acolo sus. Acolo este casa ta! Prin urmare, aici nu există dependență ca la droguri.

Trebuie doar să o faci singur, din interior. Tu dimpotrivă, ești aruncat și ți se spune: „Du-te. Nu e nevoie de tine. Dacă vrei să avansezi, plătești bine cu participarea ta, cu serviciul tău.” Și o faci pentru că este important pentru tine să ajungi la rădăcina sufletului tău. Este important pentru tine.

KabTV „Am primit un apel. Stea”

Renaștere constantă

231.04Lumea spirituală este un sistem de coordonate complet diferit. Pe lângă faptul că este n-dimensional este și analogic. Nu există impulsuri în ea unde aceasta vine după aceea, care vine după aceea și așa mai departe, așa cum se spune în Cabala, „dezvoltarea cauză-efect a creației”.

Dar nu o putem absorbi altfel, așa deci cabaliştii ne explică totul exact în modul de impuls și apoi devine clar: aceasta este mai devreme, aceasta este mai târziu și așa mai departe.

În lumea superioară intri într-un spațiu complet diferit. Acolo totul se întâmplă deasupra timpului, deasupra spațiului, deasupra trecutului și viitorului, adică deasupra stărilor în care asta depinde de asta și asta depinde de asta.

În spiritual totul depinde de tot ca într-un sistem analogic. Nu există intrare și ieșire, în fiecare punct, totul este o intrare și totul este o ieşire. Nu există un astfel de exemplu în lumea noastră.

De fiecare dată intrarea este renașterea ta care este asociată cu separarea de trecut și nașterea la un nivel diferit calitativ. Aceasta este ceea ce umanitatea este pe cale să facă.

Mi-e teamă că nu suntem încă în stare să ne explicăm clar nouă înșine, și cu atât mai mult oamenilor ce ne stau în față și cât de mult trebuie să facem eforturi supraomenești pentru unitate și pentru înaintarea spre integrare! Efort maxim! Închide ochii și fă totul pentru asta! Aruncă-te de pe o stâncă în fluxul general în fiecare secundă! În rest avem momente foarte grele în fața noastră.

Drept urmare, omenirea va reuși oricum acest lucru, dar încă nu vedem că în conformitate cu asistența reciprocă dintre noi și lume, includerea reciprocă, apropierea și înțelegerea reciprocă, ne îndreptăm spre acest lucru în mod normal.

Dar sper cu adevărat că vom realiza impactul nostru asupra lumii, până la un nivel în care îl putem transforma într-o manifestare mai mare a bunătății.

KabTV „Am primit un apel. Influența Cabalei asupra unei persoane” 1/12/12

Conştiinţă

531.03Întrebare: Ce este conștiința?

Răspuns: Conștiința este responsabilitate legată de scop. Conștiința în sine nu există. Atunci când o interpretăm izolată de orice altceva, o înțelegem ca pe o auto-pedepsire egoistă și nimic mai mult.

Dacă doriți să măsurați corect orice calitate, trebuie să o asociați de la început cu Creatorul ca punct de referință, apoi să o atrageți către voi și să începeți să o explorați.

Întrebare: Ce se întâmplă dacă o persoană nu este în atingerea Creatorului?

Răspuns: De aceea conștiința noastră este ca o pânză de corabie: se întoarce unde o întorci.

Întrebare: Cum poți învăța să interpretezi corect acest concept?

Răspuns: Nu există nicio cale. Sub influența mediului, poți face orice vrei cu tine însuți.

Întrebare: Vă referiţi la societatea umană?

Răspuns: Chiar dacă vei crește printre animale, vei primi influență de la ele și vei deveni ca ele. Atunci măcar vei avea conștiință.

KabTV „Am primit un apel. Ce este conștiința?” 21.3.11

Principiile științifice ale Cabala

Dacă o persoană dezvoltă în sine un organ senzorial suplimentar – organul dăruirii în loc de primire – și începe să se simtă în afara lui într-o atitudine complet diferită față de natură, atunci îl explorează deja cu ajutorul dăruirii, dar urmând aceleași principii ca științele lumii noastre: cercetarea, repetiția, înregistrarea, reproducerea și percepţerea realității.

El le transmite și altora, iar ei investighează și văd aceleași rezultate. Pe baza faptului că această realitate este atinsă de mulți, ea este percepută ca existentă și astfel face parte din știință.

Este dificil de exprimat în ce măsură Cabala extinde percepția despre ce fel de lume trăim, cum ne raportăm la această lume și cum o explorăm. Adică începe să ne arate cât de subiectivi suntem și limitați chiar și în științele noastre și în toate.

Este imposibil de transmis și nu este necesar. Cabaliștii nu vor să facă asta. Ei nu flirtează cu oamenii de știință; este inutil. Dacă nu am niciun organ senzorial, cum pot vorbi despre ceea ce poate fi perceput în el? Mi se pare incredibil, fantastic și fals.

KabTV „Am primit un apel. Ce este Știința?” 28.03.11

Urcând gradele perfecțiunii

41.01Dacă programul creației este să ne aducă plăcere, atunci de ce simțim suferință?

Se știe că dacă simțim durere în corp atunci ceva nu este în regulă în acel loc dintr-un motiv intern sau extern. La fel este și în relația noastră cu Creatorul; dacă totul este corectat la gradul actual și Creatorul umple totul și controlează totul, atunci ar trebui să ne simțim grozav în această stare corectată, în perfecțiune.

Doar dacă suntem în tranziția între grade, într-o stare intermediară, ne simțim inconfortabil. Dar aceasta este un stimulent pentru a trece la următoarea stare, mai avansată.

Nu putem merge înainte dacă ne simțim bine. Putem merge înainte doar atunci când simțim o lipsă și când viitorul promite plăcere sau măcar mai puțină suferință. Apoi această diferență de potențiale ne oferă forțele motrice care ne propulsează de la o stare la alta.

Dorința de a primi nu este capabilă să distingă, să evalueze și să țină cont de nimic, cu excepția acestor două stări: suferință și plăcere. Dar dacă suntem într-un grup, atunci ne putem juca, imaginându-ne starea viitoare dorită și ajutându-ne astfel să avansăm.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 13/5/23, „De la Lo Lishma [nu de dragul ei], ajungem la Lishma [de dragul ei]”

Profesia viitorului: constructorul conexiunii inimilor

557Deoarece încă nu știm cum să acționăm de dragul Creatorului, trebuie să acționăm de dragul grupului nostru, de dragul prietenilor noștri. Este la fel ca în viața obișnuită, o persoană nu trăiește niciodată doar pentru sine. La urma urmei el are deja părinți, copii sau chiar nepoți și trăiește de dragul tuturor.

Uneori auzim că o persoană visează să renunțe la tot și să meargă pe o insulă pustie pentru a avea grijă doar de sine. Dar acest lucru este doar din disperare, deoarece o persoană ar trebui să fie conectată cu ceilalți.

Mass-media modernă ne leagă din ce în ce mai strâns unul de celălalt. Drept urmare vom simți că trăim împreună cu întreaga lume, nu doar în interiorul computerului nostru ci în interiorul creierului nostru, al inimii noastre, de unde este imposibil să scăpăm. În acest fel Creatorul ne va obliga să ne unim ca o singură persoană cu o singură inimă.

Acum respingem această conexiune, dar cu siguranță o vom realiza parțial inconștient și parțial conform propriei noastre dorințe, din lipsa unei alte soluții.

Toţi vom fi obligaţi să devenim specialiști în domeniul conexiunii dintre oameni. Așa cum astăzi toată lumea trebuie să știe cum să pornească un computer, să introducă o parolă, cum să folosească e-mailul și alte aplicații, tot așa în viitor vom avea nevoie din ce în ce mai mult de cunoștințe în construirea unei conexiuni între inimi.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 13/5/23, „De la Lo Lishma [nu de dragul ei], ajungem la Lishma [de dragul ei]”

Porunca principală pentru umanitate

293.1Întrebare: Ce este bucuria?

Răspuns: Bucuria este un sentiment de satisfacție și împlinire.

Întrebare: Care este diferența dintre bucuria spirituală și bucuria corporală?

Răspuns: Nu există nicio diferență. Umplerea în sine are loc mecanic. Când dorinţa este împlinită, atunci se simte bucuria.

Există bucurie din împlinirea corporală (animală) atunci când vă împliniți. Și există bucurie în a umple alți oameni care ți-au fost străini, dar i-ai transformat în unii dragi și prin urmare, te bucuri de împlinirea lor. Aceasta se numește bucurie spirituală. În comparație cu bucuria egoistă, aceasta nu este limitată.

În egoism, nu te poți umple decât pe tine. Prin urmare, ești limitat în volum și în consecință în cantitate, în forța bucuriei și în simțirea ei. Adică viața ta este limitată de dimensiunea lumii noastre.

Începând să-i împliniți pe alții, ajungeți la un grad în care umplerea voastră devine nemărginită, infinită și prin urmare vă oferă un sentiment de eternitate, perfecţiune, spațiu liber și nelimitat.

Dar asta doar atunci când ai iubire pentru ceilalți, când ești gata să-i umpli la infinit pentru că în același timp te conectezi cu Creatorul. El îți dă totul pentru a-i umple pe alții. Și Îl călăuzeşti prin tine însuți către ei ca faţă de cele mai iubite, doriti, îndrăgite rude. Prin urmare aveți o oportunitate nelimitată de a umple pe toată lumea și de a simți o mare bucurie în conformitate cu aceasta.

Acest sentiment de bucurie imensă, infinită, când un flux nesfârșit de plăcere trece prin tine, îți dă un sentiment de viață eternă superioară. Dar pentru a face asta, trebuie mai întâi să începi să-i iubești pe ceilalți.

Comentariu: Aceasta este partea cea mai grea.

Răspunsul meu: Dar aceasta este porunca principală, pentru că dacă omul se apropie de aceasta, atunci se mișcă corect și se împlineşte. Iar dacă nu, atunci orice ar face în această viață nu are valoare.

KabTV „Am primit un apel. Ce este Bucuria?” 27/02/11

Ce este Forţa?

962.2Întrebare: Ce este forța naturii?

Răspuns: Forţa este forță. Dar într-o persoană se exprimă și în dorință, deoarece toată materia noastră este dorința. Prin urmare, există o dorință și forța dorinței, prin care o putem măsura.

Creatorul este caracterizat de forța plăcerii, adică dăruire și iubire. Dar în raport cu noi aceste calități se manifestă ca forța presiunii Lui asupra noastră, cauza din care provine orice efect. Prin urmare, măsurăm influența Lui, iubirea Lui pentru noi prin forța influenței, forța iubirii cu care acest câmp ne influenţează.

Există o diferență între câmpul spiritual în care se află tot felul de calități, și forța influenței acestui câmp asupra unui obiect străin aflat în el.

Dacă acest obiect a adoptat calitatea câmpului spiritual, atunci ele sunt în echilibru, nimeni nu apasă asupra a nimănui. Dar dacă acest obiect este încă oarecum străin, adică nu corespunde calităților câmpului, atunci câmpul acționează asupra lui și provoacă mișcare pentru a aduce acest obiect în echilibru cu el însuși.

Așa se întâmplă în lumea noastră și exact aceeași lege funcționează în lumea spirituală.

KabTV „Am primit un apel. Ce este Puterea?” 27/02/11