Simțiți adevărata realitate
Întrebare: Este sarcina noastră supremă să simțim realitatea corectă în noi înșine, adică să trecem de la imaginea exterioară a lumii la cea interioară?
Răspuns: Desigur! Fără îndoiala. Trebuie să ajungem la imaginea corectă a universului fără nicio distorsiune. La urma urmei, tocmai egoismul, care acţionează în mod deliberat ca un obstacol pentru noi, ne proiectează realitatea interioară spre exterior şi ne-o arată ca şi cum ar exista în afară.
În prezent, în interiorul meu, îmi simt doar stările minerale, vegetale și animale. Dar starea mea umană o simt în afara mea pentru că sunt un egoist absolut.
În măsura în care devin conectat la obiecte exterioare, le accept ca fiind ale mele, cu participare, cu sacrificiu, chiar și cu iubire, în acea măsură, le simt în mine, așa cum o mamă simte fătul în ea și în acea măsură, întregul univers pare să intre în mine.
Întrebare: Acesta este deja sfârșitul, când simt întregul univers?
Răspuns: Da, desigur, finalul! Pentru că acesta este punctul culminant al unității mele cu toată natura. Când toată natura intră în mine și o simt în mine și devin parte integrantă a acestei naturi, atunci suma tuturor acestor impresii, părți, este simțită în mine ca adeziunea mea cu Creatorul, cu cel mai înalt gând comun al naturii.
Din KabTV „Am primit un apel: Lumea așa cum nu o cunoaștem” 12/1/12
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare:
Întrebare: