Monthly Archives: noiembrie 2024

Suka spirituală

942Suka este alcătuită din patru pereți și un acoperiş de paie. Ar trebui să înțelegem semnificația pereţilor și a acoperişului de paie, care sunt resturi de la hambare și vie. Se știe că există patru laturi, și deasupra și dedesubt. Acestea se numesc HGT și Malchut, iar Neţach deasupra și Hod dedesubt. (Rabaş, Note alese 892, „Un articol pentru Sukot”).

Coviltirul (acoperișul sau învelișul) de Suka simbolizează ecranul, care este partea cea mai esențială a Suka. Cei patru pereți reprezintă condițiile necesare pentru ca noi să avem o protecţie deasupra noastră, adică trebuie să respectăm regulile pentru construirea unei Suka.

A construi o Suka înseamnă a construi sufletul în condiții noi. Când o construim și finalizăm construcția, primim un suflet corectat, pe care în esență l-am construit noi înșine conform legilor spirituale dar cu forțele primite de sus.

Întrebare: Fiecare persoană ar trebui să-și construiască propria Suka sau ar trebui să o facem împreună? Ce ne recomandați?

Răspuns: Nu trebuie să construiești o Suka fizică, în schimb imaginează-ți că ești gata să stai în această stare o săptămână întreagă, făcând tot ce este necesar pentru că este starea ta interioară.

Cred că până anul viitor vom fi pregătiți să construim o Suka spirituală între noi și atunci vom simți că suntem în interiorul ei.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 21/10/24, Scrierile lui Rabaș – Art.892-“Un articol pentru Sukot

Ordinea în munca spirituală

562.01Întrebare: Ați spus recent că munca spirituală necesită ordine. Despre ce ordine vorbim?

Răspuns: Aceasta se referă la ordinea muncii noastre de a ne apropia de Creator atunci când căutăm în mod constant tot mai multe rugăciuni, cereri, dorințe și intenţii.

Astfel, dorim să ne apropiem de Creator cu ajutorul tuturor mijloacelor disponibile.

Întrebare: Când facem eforturi suplimentare în munca noastră, acceptăm lumina și o asociem cu meritele strămoșilor noștri, este nevoie să aducem intenția spirituală în acțiunile fizice de zi cu zi, transpunându-le astfel în acțiuni spirituale?

Răspuns: Cu siguranță. Tot ceea ce discutăm mereu este că trebuie să ne concentrăm asupra acțiunilor pe care le putem conecta și direcționa către Creator.

Din lecția zilnică de Cabala 21/10/24, “Sukot”

Verificarea stărilor

624.02Întrebare: Cum verifică un cabalist starea „Nu există altul în afară de El”, credința fermă și faptele bune?

Răspuns: El se întoarce către Creator și îi cere Creatorului să-i dezvăluie adevărata sa stare.

Întrebare: Și cel drept își dă seama întotdeauna că răul nu are o putere mai mare decât binele și că îl poate birui prin rugăciune?

Răspuns: Dacă el este deja neprihănit, atunci da

Din lecția zilnică de Cabala 22/10/24, “Sukot”

Oşana Raba—O cerere pentru mântuire

935Oşana este ca o cerere pentru mântuire. Omul Îi cere Creatorului să-l salveze, iar pentru a atinge această stare el trebuie să treacă prin mai multe etape. Când omul vine să studieze știința Cabala, la început nu știe exact ce caută.

Treptat, în urma studiilor sale, primește noi valori în viață și apoi începe să înțeleagă ce merită să ceară, cui să ceară și de ce vrea să fie salvat. El trebuie să treacă printr-un control interior foarte dificil pentru a nu mai cere soluții la problemele vieții sale sau salvarea de obstacole minore sau mai severe.

Omul nu înțelege la cine să apeleze, la ce altă forță superioară, la Creator sau la altă natură? El își cunoaște doar viața materială, această lume. Alții, dimpotrivă, își imaginează că Creatorul îi pedepsește pentru fapte rele și cer clemență. Timpul trece până când omul înțelege cui și ce să ceară, după ce disperă să înțeleagă viața, destinul sau să dezvăluie raiul cu propriile forțe.

Simte un nor negru coborând brusc asupra lui, și apoi dimpotrivă, totul se limpezește și devine transparent, de înțeles, plăcut și ușor. Apoi, din nou, o greutate incredibilă cade asupra lui, o plictiseală în mintea și inima lui.

Așa trecem prin multe stări până când decidem că suntem în întregime controlați de sus pentru că suntem creaturi aflate sub controlul guvernării superioare. O Forță superioară generală îi guvernează pe toți în mod individual și pe toți împreună, făcând ce vrea cu noi. Omul disperă să schimbe ceva și își pierde orice speranță de a influența Forța superioară.

Va dura mult timp până când el să creadă în cele din urmă pe cabalişti, că ne putem schimba soarta. Cu toate acestea, este imposibil să te întorci singur la Forța superioară, pentru că Ea aude doar o cerere completă, adică o rugăciune de grup, de la zece persoane împreună.

Poate că ne adunăm zece oameni, dar toată lumea cere ceva diferit. Cum putem cunoaște aspirațiile ascunse ale inimii altcuiva de care chiar și persoana însăși poate să nu fie conștientă?

Avem nevoie de o singură dorință pentru toți cei zece oameni, de o inimă comună, iar apoi Creatorul va îndeplini treptat actul de corectare, astfel încât să înțelegem ce vrem și ce merită să dorim și să ne îndreptăm către starea “Eu sunt pentru iubitul meu și Preaiubitul meu este pentru mine.”

De fapt, aceasta este întreaga muncă, motiv pentru care am căzut în starea numită „această lume”, în ascundere completă, o realitate imaginară așa cum ne învaţă cabaliștii.

Ne imaginăm într-un fel de lume, pe glob, împărțiți în diferite națiuni, într-un univers vast. Totul este o iluzie. În realitate, există doar lumea superioară. Dar unde este Ea? La urma urmei, nu simțim asta.

Nu avem astfel de organe de percepție care să simtă că materialitatea este iluzorie în timp ce spiritualitatea există. Încă trebuie să ajungem în acest punct pentru a vedea că „realitatea” noastră actuală este doar un ecran care ascunde adevărul și ca să dezvăluim această lume actuală în noile noastre simţuri. Totul depinde de corectarea noastră.

În loc de vedere, auz, miros, atingere și gust, vom dobândi noi organe de percepție: Keter, Hochma, Bina, Zeir Anpin și Malchut. Ridicându-ne deasupra dorinței noastre de a ne bucura, dăruind mai presus de primire, prin credință deasupra rațiunii, vom dezvălui adevărata realitate.

Ne vom simți existând în două lumi deodată: în această lume, într-o realitate imaginară, și de asemenea în realitatea adevărată, în lumea spirituală. Lumea aceasta este descrisă în dorința de a se bucura, iar cealaltă în dorința de a dărui.

Calea este deschisă înaintea noastră. Fără îndoială că înaintăm, iar Creatorul, toate forțele naturii ne conduc și ne însoțesc, organizează adunându-ne, protejând și ecranând.

Trebuie să accelerăm impactul lor asupra noastră, deoarece Israelul, adică oamenii care caută să-L descopere pe Creator, au puterea de a grăbi timpul. Dacă lucrăm ca un canal de tranziție între Creator și întreaga omenire, vom merita grija Creatorului și vom accelera dezvoltarea noastră.

Noaptea de Oşana Raba este o cerere comună mare, completă, cu toate forțele și toate corectările necesare. Lumina care se întoarce la sursă pătrunde prin învelișul Suka și corectează dorința de a se bucura de sub ecran.

Astfel vom deveni demni să fim o singură uniune. Principalul lucru este să nu uităm că scopul final este de a corecta întreaga lume și de a o aduce Creatorului pentru ca El să se bucure de creațiile Sale. Să ne străduim și să reușim.

Din Lecția zilnică de Cabala, “Oşana Raba”

Încotro este îndreptată dorința ta?

938.05Întrebare: În ultimul timp, simt că nimic nu este mai important decât atingerea conexiunii cu Creatorul și că nu avem mult timp pentru asta. Totuși, în același timp există un anumit calm că vom face asta și trebuie doar să ne mișcăm în direcția corectă. Cum putem menține acest sentiment de acord și calm, și în același timp să ne străduim spre Creator?

Răspuns: Trebuie să rămâneți mai conectați unul cu celălalt în grupuri, și să fiți atenți spre unde vă este îndreptată dorința.

Trebuie să vizeze direct Creatorul, care nu se poate revela pe Sine decât prin conexiunea corectă dintre voi. La urma urmei, numai El vă poate ajuta să-L simțiţi pe El și conexiunea voastră cu El.

Atunci totul va fi bine.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 13/10/24, Ziua Memorială a lui Baal HaSulam, Rav Yehuda Ashlag

Întrebări despre munca spirituală —190

281.02Întrebare: Ce este lumina credinței?

Răspuns: Este lumina ascunsă în acțiunile pe care le face omul prin puterea credinței.

Întrebare: Cum putem fi gata să primim ceea ce Creatorul vrea să dea?

Răspuns: Depinde de cât de pregătit este grupul de zece pentru asta.

Întrebare: Ce dorințe folosim pentru a construi ecranul Suka-lei noastre spirituale?

Răspuns: Orice dorințe prin care putem aduce bucurie prietenilor noștri.

Întrebare: Care este plăcerea în ascunderea Creatorului?

Răspuns: Plăcerea constă în faptul că ne putem apropia de El tocmai din starea de ascundere.

Din Lecția zilnică de Cabala 16/10/24, Scrierile lui Rabaş – Scrisoarea nr. 12b

Munca spirituală și diseminarea

963.4Întrebare: Diseminarea,  ar trebui să fie separată de munca spirituală?

Răspuns: Diseminarea este o parte foarte importantă a muncii spirituale. Dar chestiunea este că există oameni care se ocupă direct de ea și sunt cei care lucrează cu ea indirect.

De exemplu, în grupul nostru mondial, există oameni responsabili de electronică, de contabilitate sau de altceva. Aceasta este tot diseminare; se referă la munca noastră spirituală și este imposibil să ne descurcăm fără ea.

Cabaliștii scriu despre asta peste tot, pentru că scopul nostru este să corectăm întregul Kli al lui Adam.

Din Lecția zilnică de Cabala 28/8/19, “Întrebări și răspunsuri”

Pătrundeți mai adânc în conexiunea cu Creatorul

256Întrebare: În trecut, oamenii studiau în mare parte pe cont propriu textele cabaliste. Astăzi este posibil să fii constant cu un profesor la lecții și în zoom cu prietenii, așa că mai rămâne puțin timp pentru lectură. Poate că motivul dezvoltării noastre spirituale lente este că nu lucrăm suficient de independent?

Răspuns: Nu cred că acesta este motivul. Mi se pare că nu ne adâncim suficient de adânc cu mintea și simţirile noastre în conexiunea noastră cu Creatorul. Dar în general, ne îndreptăm spre revelație.

Întrebare: În timpul nostru, ni se oferă toate condițiile pentru avansare, dar în același timp Creatorul adaugă egoism, iar condițiile exterioare din lume se înrăutățesc. Unde putem găsi punctul de echilibru?

Răspuns: Cred că, Creatorul ne oferă absolut totul. Dar noi nu împlinim cerințele Sale cu suficientă sârguință și de aceea lumea superioară nu ni se dezvăluie.

Trebuie să fim mai conectați unii cu alții ca un singur om cu o singură inimă și să încercăm din unitatea noastră să ne străduim să ne conectăm cu Creatorul. Atunci vom simți de cât timp a așteptat El acest lucru și cu ce bucurie ne acceptă.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 13/10/24, Ziua Memorială a lui Baal HaSulam, Rav Yehuda Ashlag

Ce este adevărata aspirație față de Creator?

608.02Ce îl ține pe om înapoi de pe calea către Creator și îl împiedică să se apropie de El?

Întreaga problemă constă în faptul că în realitate, nu tânjim după Creator. În schimb, Îl căutăm doar pentru că dorim să primim ceva de la El.

Adevărata aspirație către Creator înseamnă să te străduiești să incluzi toate creațiile Sale în interiorul tău și să te lipeşti de El în așa fel încât toate dorinţele tale să fie doar despre cum să-L împlineşti.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 13/10/24,, Ziua Memorială a lui Baal HaSulam, Rav Yehuda Ashla

Depuneți mai mult efort

630.2Și acum omul se poate extinde de la munca depusă în trecut, când a fost mereu recunoscător și a lăudat pe Creator pentru că Creatorul l-a adus mereu mai aproape, și din aceasta a avut bucurie. Acum, de Sukot el poate extinde bucuria pe care a avut-o atunci (Baal HaSulam, Şamati 96, “Ce reprezinta în muncă, resturi de hambar și cramă?”).

Întrebare: Care este diferența dintre bucuria într-o casă permanentă și bucuria într-o colibă ​​temporară?

Răspuns: Există o mare diferență pentru că într-o locuință permanentă există o anumită forță, care este mult mai slabă într-o locuință temporară cum este o suka.

Prin urmare, o persoană ar trebui să depună mai mult efort pentru a avea aceeași iluminare în suka pe care a avut-o într-o casă permanentă.

Întrebare: Dorința de a reveni la bucuria  dintr-o casă permanentă nu este recompensă pentru sine? Dacă da, cum putem rezista?

Răspuns: Se poate întâmpla. Cum să contracarăm asta? Nu cedați la tot felul de slăbiciuni.

Din Lecția zilnică de Cabala 18.10.24, “Sukot”