Daily Archives: 13 decembrie 2024

Discuţii despre Treptele Scării, Partea a 25-a


Discuţii despre Treptele Scării, Partea a 25-a

În ce strat al inimii este „sinele” unui om?

„Eul” nu rezidă la nivel extern, deoarece la acest nivel doar ghicim ce vrem să devenim. Privind în interior, adânc în inima noastră, vedem ceea ce ne dorim cu adevărat să devenim. Prin urmare, dorința externă provine din implicarea în cărți și autori. Cărțile ne spun că avem o dorință interioară foarte profundă, o dorință pe care nu o simțim. În această dorință interioară se află ‘’inima de piatră’’ sau „nu există nimeni altcineva în afară de El” – partea din față și din spate a aceluiași aspect ascuns care este dincolo de atingerea noastră. În această dorință interioară se află adevăratul „sine”, care este prezent atât la începutul cât și la sfârșitul corectării. Cu toate acestea, nu o putem accesa nici prin simțire, nici prin cunoaștere. Putem atinge doar dorințele de mijloc și exterioare.

Astfel, ceea ce ne determină nivelul, este abordarea noastră a decalajului dintre dorința de mijloc, care este dorința reală la nivelul la care ne aflăm, și dorința exterioară, nivelul pe care aspirăm să-l atingem. Dorința exterioară se schimbă în mod constant pe măsură ce ne imaginăm un nivel diferit la care aspirăm de fiecare dată. În cele din urmă, totuși, dorința exterioară ar trebui să tânjească să fie o copie a Creatorului, astfel încât să dorim să ne asemănăm cu El. Această dorință vine din cărți și autori.

Cum să faci din Hisaron o binecuvântare

237Nu există nicio binecuvântare mai mare decât dacă deficiențele omului sunt luate de la el (Rabaş, Note alese, 820, ‘’Discernământul în ‘toate’”).

Întrebare: De ce este o binecuvântare când nu există Hisaron(dorinţă)?

Răspuns: Absența Hisaron se poate datora faptului nu că nu se manifestă, ci pur și simplu pentru că Creatorul nu cere nimic de la un om.

‘’Nu are nevoie de nimic” poate fi o calitate pozitivă și poate fi una negativă. Prin urmare, ne confruntăm mereu cu nevoia de a afla în ce stare se află un om.

Pentru a face o binecuvântare din existența unei Hisaron, trebuie să combini dorința de a primi cu capacitatea de a dărui.

Apoi te poți direcționa după cum vrei, iar acțiunile tale vor fi întotdeauna asemănătoare cu Creatorul.

Din Lecția zilnică de Cabala 19/11/24, Scrierile lui Rabaș – Art.820-‘’Discernământul „în toate””

TES— Jurnalul personal al unui cabalist

530Întrebare: Dacă principalul lucru este să atragem lumina, de ce analizăm structura lumilor descrise în TES atât de detaliat în lecţie?

Răspuns: Nu ne propunem să analizăm structura detaliată a lumilor; încercăm doar să adunăm câteva detalii pentru a participa la ceea ce ne spun cabaliştii.

Dar când studiem TES, ca orice altceva, trebuie mai întâi să ne gândim la suflet, unde există toate elementele despre care am citit și de unde apar toate fenomenele.

Cabaliștii, care au descoperit calitatea dăruirii în ei înșiși, analizează ce acțiuni pot fi efectuate în această calitate și scriu despre ea. În afară de aceasta, nu există nimic, fie că suntem într-o realitate imaginară a acestei lumi care nu există și apoi dispare, în care să trăim ca în vis, fie că ajungem la realitatea autentică a dăruirii, realitatea Creatorului. .

La urma urmei, există „Nimeni altcineva în afară de El”, iar dacă ceva există, există doar acolo. TES ne spune cum ne este revelată în dorințele noastre această realitate adevărată.

În măsura în care intru în această realitate și o descopăr acționând în mine, în măsura în care mă alătur ei și mă identific cu ea, pot scrie despre ea ca un cabalist. Și alți cabaliști fac la fel. Adică, toți scriem despre aceeași conexiune cu lumina superioară eternă și despre ceea ce dezvăluim în ea din punctul nostru negru al creației, un punct din nimic.

Când ajung în contact cu lumina, la asemănarea cu ea, simt în mine fenomene diferite care încep să apară, manifestându-se în mine de sus în jos (lumina Hochma) sau în lățime (lumina Hasadim). Aceste fenomene dau naștere la tot felul de simţiri în mine; Le descriu, deoarece am ocazia să le exprim în cuvinte și sunete.

Dar toate impresiile noastre vin din acel punct negru care întâlnește lumina și devine ca lumina. Aceasta este întreaga știință a Cabalei – revelarea luminii în interiorul punctului negru al creației.

Din Lecția zilnică de Cabala 12/04/11, TES, Vol. 6, Partea 15, p.40

Acționaţi pentru corectare

530Ce înseamnă încluderea corectă a fiecărui individ în grupul de zece?

Dacă ne conectăm unii cu alții și simțim Creatorul în centrul unității noastre, înseamnă că suntem în conexiune adecvată unul cu celălalt. Când fiecare își înlătură dorinţele egoiste individuale și ne străduim doar să ne ridicăm unul pe altul, atunci totul va funcționa corect.

Întrebare: Ce accelerează corectarea dorințelor grupului de zece și cum o putem realiza?

Răspuns: Accelerarea corectării dorințelor în grupul de zece este posibilă numai dacă ne gândim constant la asta și acționăm de dragul ei în orice moment.

Din Lecția zilnică de Cabala 28/11/24, Scrierile lui Rabaş – Art.358-‘’Și Isaac avea patruzeci de ani”

Când emoțiile sunt mari

938.01Întrebare: Cum ar trebui omul să se ocupe corect de situațiile în care există o înțelegere comună a importanței conexiunii și o dorință de iubire față de ceilalți, dar emoțiile se aprind în anumite aspecte și fac imposibilă corectarea și înțelegerea a ceea ce dorește Creatorul de la noi?

Răspuns: Munca corectă în astfel de situații implică să nu te abaţi niciodată de la gândul că tocmai această muncă este ceea ce se află în fața ta.

În toate situațiile de viață, indiferent cu cine interacționați sau cu cine lucrați, indiferent de ceea ce se agită în voi, singura voastră dorință este conexiunea unul cu celălalt, astfel încât să puteți câștiga mai multă putere de a primi de dragul Creatorului.

Din Lecția zilnică de Cabala 25/11/24, Scrierile lui Rabaș – Art.560-‘’Generații”

Nu vă fie teamă să cereți și să primiți

232.1Întrebare: Cum pot să mă desprind de egoismul meu, care crește constant?

Răspuns: Egoismul nu crește dincolo de măsura în care a fost creat inițial. Pur și simplu se dezvăluie mai mult, în timp. Ar trebui să vă bucurați de această revelare, și să o atribuiți Creatorului. Acesta este modul în care Creatorul vă oferă posibilitatea de a îl corecta.

Întrebare: Există o mare teamă de a pierde grupul de zece din cauza egoismului meu în creștere. La urma urmei, îi iubesc foarte mult și simt că le pot face rău. Ce ar trebui să fac?

Răspuns: Trebuie să te convingi că folosirea dorinței de a te apropia de Creator și de a primi de la El este starea întregului tău  grup de zece. Prin urmare, nu vă fie teamă să primiți, să cereți și să primiți din nou.

Din Lecția zilnică de Cabala 19/11/24, Scrierile lui Rabaș – Art.820-‘’Discernământul „în toate””

Uniți-vă intențiile cu prietenii

282.01Întrebare: Aţi spus că ne conectăm intenţiile cu prietenii, iar în această intenție unită vom putea simți influența Creatorului.

Ce înseamnă a conecta intențiile cu prietenii?

Răspuns: Conectarea intențiilor cu un prieten înseamnă că iei prietenul drept exemplu și faci tot posibilul pentru a te apropia de el. Nu contează cât de mult te forțezi.

În esență, nu este nevoie să forțezi nimic. Trebuie doar să fim împreună, într-o îmbrățișare, încercând să ne apropiem cu o dorință comună tot mai mare.

Întrebare: Ar trebui să iau exemple de dăruire pe care le observ la un prieten și să încerc să mă integrez cu ele?

Răspuns: Da, ai putea spune așa.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 28/11/24, Scrierile lui Baal HaSulam „Un discurs la finalizarea Zoharului

Împliniți promisiunea făcută Creatorului

282.01Întrebare: Care este această înclinație bună care în cele din urmă va câștiga, așa cum se spune: „Bătrânul îi va sluji pe cel mai tânăr”? Ce înseamnă?

Răspuns: Înseamnă că o persoană trebuie să aleagă dintre cel care apare ultimul, așa cum a fost cu strămoșii noștri. La urma urmei, puterea binelui ne apare ultima.

Întrebare: Cum îl putem servi și alege de fiecare dată?

Răspuns: Pentru asta este uniunea noastră, pentru a avea puterea de a alege întotdeauna puterea bunăvoinței.

Întrebare: Dar omul nu poate rămâne în puterea binelui; cădem constant în rău. Există libertate de alegere aici?

Răspuns: Există. Omul face o promisiune să se îndrepte către Creator tot timpul și să se străduiască constant să se conecteze cu prietenii săi și să se ridice către Creator, împotriva egoismului său. Acționând astfel, omul confirmă și ține promisiunea făcută Creatorului.

Din Lecția zilnică de Cabala 28/11/24, Scrierile lui Rabaş – Art.358-‘’Și Isaac avea patruzeci de ani”

Întrebări despre munca spirituală —208

231.03Întrebare: Creatorul ni se adresează de fiecare dată prin diferite stări: depresie, probleme corporale, lipsă de realizare, goliciune, prin orice, și parcă refuzăm să ne conectăm imediat cu El. Cum putem scurta timpul necesar pentru a ne întoarce la El?

Răspuns: Cred că cea mai bună abordare este să fim de acord în avans cu tot ceea ce Creatorul ne cere sau ne solicită. Acesta este cel mai important lucru.

Întrebare: Care este locul binecuvântării Creatorului?

Răspuns: Locul binecuvântării Creatorului este inima noastră.

Întrebare: Ce este această acțiune spirituală – legământul?

Răspuns: Un legământ în grupul de zece înseamnă că toți cei zece participanți sunt de acord să lase deoparte orice altceva și să lucreze numai la unirea unul cu celălalt. Acest legământ trebuie să fie menținut de ei în orice moment.

Întrebare: Ne rugăm constant în grupul de zece; cerem Creatorului pentru toți prietenii, pentru Kli-ul mondial, pentru Bnei Baruch, pentru dvs.. Dar recent, ne lipsește puterea. Există alte mijloace decât rugăciunea?

Răspuns: Nu, nu există alte mijloace.

Din Lecția zilnică de Cabala 26/11/24, Scrierile lui Rabaş – Art.359-‘’Isaac a semănat în țara aceea”