Ce este o dorință „rotundă”?
41.Ce este un „cerc”?
Dacă nu există discernământ între sus și jos printre cele patru faze ale dorinței de a primi, acesta este considerat un cerc (ca o imagine a unui cerc corporal, unde nu există discernământ între sus și jos). Din această cauză, cele patru faze sunt considerate patru cercuri concentrice unul în interiorul celuilalt, unde este imposibil să distingi în ele sus de jos (Studiul celor Zece Sfirot, Partea 1, „Întrebări și răspunsuri despre sensul cuvintelor”).
Un „cerc”, în care nu există nicio diferență între sus și jos, nu înseamnă o dorință care pur și simplu nu poate fi măsurată sau evaluată, și prin urmare, nu putem spune ce este mai important (mai înalt) sau mai puțin important (mai jos) în ea. Nici nu înseamnă o singură dorință solidă, care nu conține componente și care în mod natural, nu are nici sus, nici jos.
O „dorință rotundă” este un set verificat de dorințe unite printr-o conexiune reciprocă specială în care sunt complet egale și nu au nici „sus”, nici „jos”. Aceasta este ceea ce se numește „cerc” sau „sferă”.
Dar în raport cu ce putem măsura și confirma că toate aceste dorințe sunt egale și formează un cerc? În interiorul acestui cerc, există un punct special, comun tuturor acestor dorințe – centrul cercului. Și în raport cu acest centru, toate punctele (dorințele) sunt egale; prin urmare, ele formează un cerc.
Acest centru nu este o dorință suplimentară, separată. Este unitatea lor comună și ele însele creează acest centru. Și prin urmare, în raport cu acest centru, fiecare acționează în mod egal față de ceilalți. Fiecare poate poseda propria forță și caracter, dar în forma lor relativă rămâne o egalitate completă – și de aceea este un cerc.
Exact așa este construit un grup, sub forma unui cerc, dacă fiecare acționează cu sută la sută din capacitatea sa în raport cu dorința comună (punctul central).
Dacă toate dorințele lui Malchut din lumea infinitului, o multitudine infinită de dorințe, se unesc într-un centru comun și fiecare aplică un efort proporțional egal, atunci forma rezultată este un cerc.
Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 27/06/11, „Studiul celor zece Sfirot”
Discuții | Share Feedback | Ask a question