Toată suferința care ne este sortită pe calea dezvoltării naturale trebuie dezvăluită. Existăm într-un sistem și trebuie să recunoaștem tot răul nostru pentru a-l corecta și a ajunge la bine. Dar noi putem accelera acest proces și putem transfera suferința la un alt nivel.

Prin urmare, Baal HaSulam scrie că revelarea prematură a Cărţii Zohar a adus multă suferință, dar în același timp a condus la faptul că astăzi lumea se află în pragul răscumpărării.

Așadar, trebuie să ne străduim să mergem înainte și să scurtăm timpul, să ne transformăm pe noi înșine și întreaga lume pe calea luminii, calea accelerării (Ahişena). Nu trebuie să așteptăm să sosească momentul loviturilor, ca acestea să fie revelate de sus, manifestate în această lume și să ne oblige să ne corectăm. La urma urmei, putem accelera dezvoltarea pe cont propriu și să mutăm loviturile pe un alt plan. Și, deși vom suferi în continuare, acestea vor fi suferințe complet diferite.

În loc să suferim pur și simplu la nivel animal, vom suferi într-un mod uman, adică din cauza absenței gustului în viață și a necunoașterii acesteia. Și acestea sunt suferințe care deja chinuie mulți oameni astăzi, îi duc la depresie și uneori chiar la sinucidere.

Oamenii încearcă să înece aceste suferințe cu antidepresive sau medicamente. Dar acestea sunt suferințe din absența unui scop; ele aparțin nivelului uman. Anterior, suferințele erau pur materiale și pământești: din lipsa hranei, a sexului, a familiei, a banilor, a onoarei sau a cunoașterii.

Orice diseminare a metodei Cabala avansează procesul de dezvoltare generală pe calea luminii. Suferințele nu dispar, ci devin umane: din lipsa cunoașterii, a înțelegerii scopului de care omul are nevoie și nu numai a corpului animal.

Astfel, calitatea suferinței crește. Cantitatea de suferință înmulțită cu calitatea sa determină volumul vasului în care creația trebuie să dezvăluie întreaga lumină a infinitului.

m (cantitate) × h (calitate) = V (vas perfect)

Dacă calitatea suferinței crește, atunci cantitatea ei scade și invers. Se pare că avem oportunitatea de a reduce cantitatea de suferință prin creșterea calității acesteia. Însă suntem obligați să atingem volumul necesar, intensitatea necesară a suferinței, pentru ca vasul să fie perfect. Toți existăm conform acestei formule.

De exemplu, un minut de suferință cauzată de distanța față de Creator valorează o lună de suferință cauzată de pierderea loteriei. În esență, suferința provine dintr-o singură sursă, dar o putem ridica la un alt nivel, la o altă „gamă de frecvență”, la o altă calitate, și astfel, îi putem scurta durata.

Acest lucru este similar cu modul în care dispozitivele moderne sunt capabile să transmită instantaneu volume enorme de informații pe unde scurte, la frecvențe înalte. În trecut, când dispozitivele nu puteau funcționa la frecvențe atât de înalte, aceeași acțiune necesita multe ore lungi.

Suferința ne poate împinge din spate dacă noi înșine nu vrem să mergem mai departe, cu lucruri precum faptul că nu avem bani sau nimic de mâncare și suntem obligați să mergem să căutăm de lucru. Dar dacă sunt atras de un scop care strălucește în faţă, atunci eu însumi caut o sursă de putere care să-mi permită să avansez. Aceasta este o diferență uriașă: să simt suferința materială sau să o înlocuiesc cu suferința orientată spre scop. Omul este evaluat în consecință.

Totuși, suntem obligați să lucrăm printr-o anumită intensitate a suferinței: cantitatea înmulțită cu calitatea. Prin urmare, printr-o cale sau alta – dezvoltare naturală, accelerarea timpului sau alternativ ambele – suntem obligați să ajungem la un vas (dorință) perfect.

Din Lecția zilnică de Cabala, 15.07.2016, Rabaş – Art.16, 1985-Dar cu cât îi asupreau mai tare

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →