În interiorul luminii

275Întrebare: De ce este corectarea BinaHafeţ Hesed (cel care dorește să dăruiască) – atât de puternică, încât poate depăși dorința de a primi?

Răspuns: Dorința de a primi este imensă. Ea corespunde Creatorului; într-adevăr, El a creat dorința de a primi pentru a sta în opoziție cu toată forța, toată puterea și tot ceea ce există în Creator. „Dumnezeu a creat una în opoziție cu cealaltă.”

Altfel, dorința de a primi nu ar avea capacitatea de a cuprinde întregul Creator, toată lumina care se revelează, și în plus, capacitatea Lui de a dărui în schimb.

În interiorul dorinței de a primi există o capacitate puternică, ce corespunde exact Creatorului. Lumina a creat vasul în concordanță cu măreția Sa, cu tot ceea ce este cuprins în lumină. Chiar și Dăruitorul Se află în această lumină și Se plasează în interiorul vasului. Totul se revelează, însă treptat. Dar în lumina care a existat în gândul creației, totul era deja cuprins: toate luminile, toate zilele și întreaga evoluție, așa cum este scris: „El a văzut de la un capăt al lumii până la celălalt.”

Când Creatorul a creat dorința de a primi prin intermediul luminii, El a inclus deja în lumină plăcerea pe care intenționa să o ofere și S-a plasat pe Sine în ea, cu toate calitățile Sale. A pus chiar și dorința Sa de a oferi plăcere în interiorul acesteia, astfel încât creația să lucreze cu ea și – nu doar să tindă spre plăceri – ci să dorească și ea ca ea însăși să ofere plăcere, asemenea Creatorului. Toate aceste lucruri sunt cuprinse în lumină. Și toate acestea, asemenea unui sigiliu și amprentei sale, trec în dorința de a primi; ele trebuie doar să fie revelate treptat.

Așadar, de unde provine o asemenea putere enormă în Hasadim (atributele dăruirii), când este vorba doar despre Hesed (bunăvoință/dăruire), care dorește pur și simplu să dăruiască? De unde vine o forță atât de mare pentru a acționa împotriva dorinței de a primi?

La prima vedere, acest lucru pare imposibil. De aceea, a avut loc o coborâre de Sus în jos, din lumea Infinitului până în această lume. Ce înseamnă această coborâre? Înseamnă îndepărtarea de starea de infinit către cea mai mică stare posibilă în raport cu infinitul. Iar din această stare, în care infinitul se dezvăluie doar într-o măsură infimă – să spunem, o miliardime din lumea infinitului – omul începe să aplice o restricție, după care realizează acțiuni de dăruire de dragul dăruirii și de primire de dragul dăruirii asupra acestei porțiuni reprezentând o miliardime.

Apoi, îi sunt încredințate două sau trei părți din acest miliard; acest proces este numit apropierea de infinit pe scara treptelor, unde fiecare treaptă reprezintă o anumită porțiune din starea de infinit: o miliardime, două miliardimi și așa mai departe. Iar la fiecare treaptă, este necesară aplicarea unor restricții, întocmai ca în starea de infinit.

Din  Lecția zilnică de Cabala 25/08/26, Rabaş – Art.35, 1985-Când ştie omul ce este frica de Creator

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: