Ce alterează percepția realității?

928Diferența dintre lumea actuală și lumea viitoare constă în schimbarea intenţiei interioare a omului față de realitate. Realitatea este tot ceea ce percepe omul. Când începi să o privești în lumină reflectată, acea realitate ți se înfățișează complet diferit.

Totuși, această simțire este subiectivă. Nu înseamnă că omul vede de exemplu, o casă ca fiind cu totul altceva. Pur și simplu, esența acesteia este percepută diferit, prin prisma intenției și a scopului creației. Când privești un lucru, ți se pare că acesta pur și simplu există. Nici măcar nu știi de ce, sau în ce scop. Însă aici descoperi o cauză cu un scop precis în fiecare lucru, precum și modul în care poți contribui la acesta. Fiecare obiect are atât o cauză, cât și un scop.

O schimbare a intenției modifică modul de percepţie; în cele din urmă, tocmai intenția este cea care se schimbă, nu ceea ce se află în afara omului. Ai putea spune: „Dar învățăm că în afara omului, există doar lumina superioară, iar tot restul este doar o iluzie”.

Așadar, ce vede de fapt, un cabalist în această lume? Vede doar lumina superioară sau vede și case, mașini, femei, copii și grupul? Sau vede totuși, doar lumina înconjurătoare care umple întreaga realitate și pe sine însuși învăluit în acea lumină?

Când spunem că lumina superioară umple întreaga realitate, nu ne referim la ceea ce vedem și simțim. Vorbim despre guvernarea superioară. Aceasta este cea care umple întreaga realitate și este pe deplin binefăcătoare. Dar în același timp, nimic nu dispare: nici casele, nici copiii, nici universul. Iluzia nu constă în faptul că un lucru există sau nu, ci tocmai în intenția în numele căreia acesta există.

Din Lecţia zilnică de Cabala 02/09/26, Rabaș – Art.24, 1988-Ce înseamnă în muncă ‘Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, iar lucrurile revelate sunt ale noastre’

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: