Întrebare: În articolul lui Rabaş, „Klipa [coaja] care precede fructul”, el vorbește despre dobândirea de Kelim (vase), în timp ce munca noastră cea mai importantă ar trebui să se desfășoare în sfera dăruirii. Cum ar trebui să înțelegem acest lucru?

Răspuns: Articolul lui Rabaş tratează modul în care ne putem spori vasele de primire (Kelim) și modul în care acestea ne sunt oferite de Sus. La urma urmei, inițial, vasele noastre de primire sunt insuficiente chiar și pentru a primi plăceri în lumea corporală, darămite în lumea spirituală.

Un om obișnuit nici măcar nu are dorințe dezvoltate pentru plăceri corporale. Sunt dorințele sale bogate și intense? Își dorește el cu adevărat să câștige mai mulți bani, să devină important și celebru, să se bucure de mâncare și sex, să trăiască într-un palat? Câți astfel de oameni există?

De ce de regulă, omul se mulțumește cu puțin? Dorința de a primi nu vrea să îndure suferință, și prin urmare, în funcție de capacitățile individului, nu îi permite acestuia să-și dorească mai mult decât poate obține.

Dacă am continua în acest fel, am coborî constant tot mai jos, deoarece dorința de a primi funcționează, în general, astfel încât caut liniște și tihnă. Creatorul dorește să conducă întreaga omenire către scopul final, iar pentru aceasta avem nevoie de vase (Kelim) cu o capacitate infinită. Însă, dacă nu ar exista o dezvoltare venită de Sus, nu ne-am dezvolta deloc.

Am intra tot mai mult într-o stare de latență și stagnare, până la o inactivitate totală. Doar pentru că avem Reşimot (înregistrări informaționale) din întregul parcurs pe care sufletul l-a făcut de Sus în jos – iar aceste Reşimot se află în noi și se trezesc constant pentru a fi realizate – îmi doresc de fiecare dată lucruri noi și diferite: un lucru, altul, un al treilea – „Vreau, vreau, vreau…”

Prin urmare, dacă este vorba despre un om obișnuit, iar lumina înconjurătoare nu îl influențează în mod deosebit deoarece el nu face nimic pentru a o atrage, atunci, până când începe lumina să acționeze asupra sa, omul se dezvoltă pur și simplu „de la sine”. Cu toate acestea, privește diferența dintre evoluția umanității de dinaintea secolului al XX-lea și cea din timpul secolului al XX-lea. Ce diferență în toate privințele! Noi tehnologii, un nou mod de viață, revoluții, tot ce-ți poți imagina. Au avut loc două războaie mondiale. Stai să vezi ce se va mai întâmpla acum, în secolul al XXI-lea. Ar fi mai bine să nu fim nevoiți să asistăm la asta.

Și toate acestea se întâmplă din cauza Reşimot (însemnări/amintiri spirituale) care îl îndeamnă și îl împing pe om înainte. Însă, pentru cel care a pășit pe calea noastră și a început să atragă spre sine Lumina Înconjurătoare cu o forță sporită, Reşimot se realizează foarte rapid – nu în decurs de 20-30 de ani, ci într-o zi sau două, sau chiar mai puțin! Nouă ni se pare că așa ceva nu e posibil, dar tocmai așa stau lucrurile. Este un fapt.

Privește ce înseamnă 2.000 de ani în comparație cu un singur secol, cel al XX-lea! Nu înseamnă nimic. Același lucru este valabil și pentru o singură zi din viața noastră comparativ cu 30 de ani din viața altui om. Ce face de obicei, un om obișnuit de-a lungul vieții sale? Practic, nimic. Dar noi? Câte nuanțe prelucrezi în mod conștient în percepția ta asupra spiritualităţii?! Nu-ți dai seama. Un minut din viața ta (sau chiar mai puțin!) poate echivala cu întreaga viață a altcuiva.

Iar acum, întrebarea este cum să accelerăm și mai mult acest proces. Nu înțelegem în ce măsură spiritualitatea este incomparabilă cu corporalitatea. Dacă, timp de 30 de ani, muncești intens astfel încât o secundă să devină echivalentă cu o mie de ani, atunci există posibilitatea să-ți închei această viață cu succes. Înțelegi acum cât de mult depășește spiritualul planul corporal? De un număr infinit de ori.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 04/08/26, Rabaş – Art.30, 1986-Klipa (coaja) care precede fructul

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →