Creatorul așteaptă de la noi acțiuni spirituale
Întrebare: Aflăm că Creatorul ne dă un punct în inimă, ne dă *Kelim* (vase) și face totul pentru noi, dar de ce nu primim vase de dăruire?
Răspuns: Învățăm că Creatorul este bun și face bine. Scopul Său este să aducă omul la corectarea finală (Gmar Tikkun). Gmar Tikkun al omului are loc atunci când acesta își dezvoltă dorința de a primi până în punctul în care prin acțiunile sale, devine asemenea acțiunilor Creatorului.
Însă Creatorul nu își pune Tfillin așa cum o faci tu; El o face la nivel spiritual. Este o stare în care Zeir Anpin din lumea Aţilut devine mare, urcă la Arik Anpin și realizează acțiuni numite „punerea de Tfillin”: o conexiune puternică cu forța superioară (Zivug de Hakaa) la un anumit nivel, când luminile ies de sus, din față și din spate, dinspre frunte (Meţach) și dinspre ceafă (Oref).
Creatorul dorește ca tu să îți pui Tfillin la fel cum o face El; aceasta se numește a deveni asemenea Lui. Cu alte cuvinte, nu este vorba doar despre a-ți pune o cutie pe cap sau pe braț. În același timp, trebuie să realizezi acțiunea adevărată – cea spirituală.
Înțelegi deja că acest lucru se realizează atât spiritual, cât și fizic. Dar de ce Creatorul nu le oferă celor care îndeplinesc această acțiune fizic și dorința de a o îndeplini spiritual? Pentru că nu există nicio legătură între cele două. Acesta este răspunsul. Nu există nicio legătură între ele.
Un om poate petrece două sute de ani, încarnare după încarnare, îndeplinind porunca „punerii Tfillin”, dar acest lucru nu îi dezvoltă dorința de a primi – dorința sa pentru spiritualitate nu crește ca urmare a acestui fapt.
Din Lecţia zilnică de Cabala 10/08/26, Rabaș – Art.22, 1987-Ce este darul pe care omul îl cere de la Creator
RSS Feeder Subscription
E-mail Subscription
Discuții | Share Feedback | Ask a question