Noi cerem, Creatorul împlinește!

938.03Uităm că nu trebuie să facem nimic, ci doar să-I cerem Creatorului să o facă! Ne gândim cum îmi pot deschide inima, cum mă pot conecta cu altcineva și cum se poate conecta el cu mine. Nu ar trebui să ne gândim deloc la asta! Ne imaginăm conexiunea în mintea noastră egoistă, dar ea nu seamănă deloc cu ceea ce ne imaginăm! Acesta este nivelul lumii superioare; o nouă realitate ni se dezvăluie! Trebuie doar să cerem, nimic altceva!

Învățăm că totul se întâmplă printr-o cerere. Înălțăm o rugăciune, MAN, și, ca răspuns, vine lumina înconjurătoare, MAD, și corectează totul, în timp ce noi doar suntem martori la corectare. Totul vine de sus; tot ce ni se cere este o cerință, o cerere, o aspirație.

Problema constă în acest punct. Ne întoarcem către Creator sau încercăm să facem totul singuri? Tocmai aici greșim și rămânem blocați mulți ani, incapabili să ne schimbăm direcția nici măcar puțin și să înțelegem că nu există nimic altceva decât să ne întoarcem către El, să-I cerem insistent și să-L rugăm!

Trebuie să facem un efort pentru a ajunge la această cerere, dar numai în acest scop. Dacă încercăm să construim singuri sistemul comun corect, bazat pe iubire și prietenie, va fi un drum lung care ne va conduce la înțelegerea faptului că ne îndepărtăm de scop, că suntem nesinceri, că ne urâm unii pe alții și nu ne apropiem de unitate.

Cabala trebuie să ne conducă la o examinare foarte precisă. Nu încerca să te conectezi cu un alt om; ești incapabil să faci acest lucru. Ești un egoist, și la fel este și el. Doar lumina superioară poate face acest lucru. Trebuie să vină și să ne lege împreună, doar ea!

Prin urmare, nu căutați conexiunea unul cu celălalt, căci se spune: „Soț și soție, Șchina între ei”. Adică, între mine și un prieten stă Creatorul. „Cel care face pace în înălțimile Sale va face pace asupra noastră”.

Orice apropiere pe care o facem unul față de celălalt fără forța care ne conectează este o apropiere falsă. Când ne îmbrățișăm, fie nu vrem cu adevărat să ne îmbrățișăm, fie o facem doar la nivelul lumii noastre.

Cerem iubire, conexiune sau prietenie unii de la alții? Doar la nivelul acestei lumi. Cine dintre noi poate servi drept garant pentru un alt om sau chiar pentru sine însuși? De unde am obține puterea? Putem aspira unii către alții doar prin intermediul celui superior, care umple tot spațiul dintre noi.

Dacă Îi cerem să umple golul, să ne conecteze unii cu alții și să rămână constant prezent între noi, acest lucru se va întâmpla, și încă cu ușurință. Înțelepciunea Cabala este menită să ne aducă la această atitudine corectă, dar noi, în natura noastră egoistă, fugim constant de ea.

Să nu uităm că „Nu există nimeni în afară de El”! Creatorul îndeplinește acțiunea, dar pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să precedăm acțiunea Lui cu dorința noastră. Aceasta se numește „a face un legământ”. Facem un acord cu Creatorul: noi cerem, iar El împlinește.

Așa cum copiii mici merg și trag adulții după ei, noi atragem forța superioară spre noi, astfel încât aceasta să corecteze natura pe care a creat-o și atunci vom deveni egali cu Creatorul.

Nu putem obține garanție reciprocă și nici măcar nu o putem dori cu adevărat. De îndată ce începem să vorbim despre unitate, trebuie să ne amintim condiția: „Israel, lumina și Creatorul sunt una”. Eu, prietenul meu și Creatorul între noi: doar noi trei împreună putem atinge adevărata reconciliere și perfecțiune.

Tocmai aspirația pentru conexiune în cadrul grupului ne aduce rapid la conștientizarea faptului că trebuie să ne îndreptăm către Creator pentru orice fel de ajutor!

Din Congresul Internațional de Cabala 11/11/10, Lecția 8

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed