Category Archives: Criza, globalizare

O viață nouă nr. 214 – Relațiile frățești, partea 1

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Nitzah Mazoz

Rezumat:

Construirea unui sistem de comunicare adecvat între frații din familie depinde de părinți. Care este modul pentru a aduce copiilor clarificarea și recunoașterea binelui și răului, dar fără criticism și comparație? Atelierele în familie și discuțiile ajută copiii să exploreze calitățile nedorite, iar manierele eficiente de comunicare cu copiii îi ajută să dezvolte relații pozitive între ei.

De pe KabTV „O viață nouă nr.14 – Relațiile frățești, partea 1”, 7/25/13

Teleportarea interioară

Mă uit la știrile despre ceea ce se întâmplă în țară și în lume și mă bucur că răul este revelat, adică revelarea răului dorinței egoiste care necesită corectare. Ego-ul țipă, ne imploră: „De ce nu mă corectezi?! În ce măsură trebuie să mă revelez și să mă scufund în lume?”

Mă bucur de faptul că lumea își începe în sfârșit abordarea sa graduală pentru revelația răului. Oamenii deja înțeleg asta, pe de-o parte ei nu pot face nimic în legătură cu egoul, deoarece este natura umană și totuși, pe de altă parte, dacă eșuam să-l eradicăm, el ne va ucide.

Prin urmare, oamenii încep să se gândească la cum să elimine egoul. Încet, ei încearcă toate metodele posibile și realizează că niciuna din ele nu funcționează. Situația noastră este fără speranță. Suntem undeva la marginea galaxiei, ne învârtim în jurul unei stele pitici pe o planetă micuță, împământați în mod complet în gunoiul nostru. Viața se sfârșește și nu sunt perspective. Suntem singuri în univers și în curând nu va fi viața nici pe Pămânat. Așa cum spun ei, se stinge.

Sincer vorbind așa arată situația, însă asta este revelația răului dintr-un punct în care poți începe să te gândești la ce poate fi făcut. Poate cineva tot ar oferi un sfat despre cum să ne salveze. Așa că urechea începe să se ajusteze la asemenea unde care anterior erau imperceptibile: că există viața dincolo de realitatea noastră.

Realitatea noastră este multidimensională, iar revelația stratului superior dincolo de realitatea noastră depinde de percepția noastră. Dacă ne schimbăm percepția realității interioară, noi dintr-o dată ne vom regăsi trăind într-o altă lume, ca și cum teleportarea s-a petrecut și eu dintr-o dată mă simt într-o stare diferită, într-un alt loc.

Toate acestea sunt așa, deoarece mi-am schimbat valorile interioare și am început să trăiesc într-o altă lume. Această lume este spus că există doar ca noi să ieșim din ea. Evadarea din lumea noastră este singurul motiv pentru existența universului, a planetei noastre și a oamenilor de pe Pământ. În general, această lume este imaginară, iar noi începem să trăim într-o lume reală.

Mă uit la știri numai din acest unghi și, prin urmare, eu nu vărs lacrimi. Cum putem să schimbăm realitatea? Se poate schimba numai dacă fiecare din noi se schimbă. Realitatea depinde de mine și este simțită în interiorul meu. Prin urmare, doi oameni pot vedea același lucru, însă unul plânge și celălalt se bucură. Totul depinde cum percepem ceea ce se întâmplă. Văd totul ca pe niște pași necesari spre corecție, aducându-ne mai aproape de bunătate.1

Din a doua parte a lecției zilnice de Cabala 4/5/19, „Construind societatea viitoare”

1 Minutul 13:15

Viața nouă 206 – Rolul părintelui, partea a 2-a

Viața nouă 206 – Rolul părintelui, partea a 2-a

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Nitzah Mazoz

Rezumat:

Cum putem folosi familia noastră ca pe un teren de antrenament, pentru a construi relații bune cu cei din afară? Ce valori ar trebui să prevaleze acasă? De asemenea, care este puterea exemplului personal? Dezvoltarea capacității de a comunica cu alții va asigura succesul în viață, deoarece lumea de astăzi este conectată. Arta construirii unei legături de familie oriunde, garantează succesul în lumea interconectată.

Din „Viata Noua 206 – Rolul Parintelui, Partea a 2-a”, din KabTV „, 6/30/13

 VideoPlay Now | Download  AudioPlay Now | Download

Viața nouă 205 – Rolul părintelui, partea 1

Viața nouă 205 – Rolul părintelui, partea 1
Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Nitzah Mazoz

Rezumat:

Rolul părintelui este să învețe pe copil înțelepciunea vieții, cum să se conecteze cu ceilalți. Copiii învață cel mai bine prin exemplul pozitiv. Părinții ar trebui să organizeze întâlniri familiale săptămânale, în care toată lumea împărtășește și se străduiește să fie in acord. Acest lucru creează un sentiment comun în centrul familiei și, ca rezultat, fiecare membru al familiei are sentimentul de apartenență la această mică societate, care îi ancorează în viață. Fiecare copil trebuie să fie conștient de faptul că devotamentul față de familie este mai presus de orice altceva în viață.

Din „Viata Noua 205 – Rolul Parintelui, Partea 1” pe KabTV „, 6/30/13

 VideoPlay Now | Download  AudioPlay Now | Download

Viață nouă #1094 – Ascunderea și revelarea de Purim

Dr. Michael Laitman în conversație cu Oren Levi și Tal Mandelbaum ben Moșe

Rezumat

Starea de Purim vine de multe ori în istoria poporului Israel pentru a ne inspira să ne îndeplinim rolul. Regina Ester reprezintă Malhut, mecanismul ascuns care gestionează realitatea. Haman reprezintă forța rea care dorește să controleze și să-i folosească pe alții. Iar Mordehai reprezintă o mică forță pozitivă de conexiune și dragoste între toate părțile realității. Meghila (sulul cu povestea) descrie modul în care ne localizăm răul și progresul spre binele perfect.

Din emisiuea de pe Kab TV O viață nouă din 14.03.2019

Viață nouă nr.181 – Conducere, Partea 2

Dr. Michael Laitman în discuție cu Oren Levi și Nițah Mazoz

Rezumat

Primul guvern în istorie a fost fondat de Moise în deșert. Ce calități caracterizează un lider și cum poate societatea israeliană să devină o singură familie în spiritul conducerii lui Moise?

Un rege israelian este ales în funcție de capacitatea sa de a-i conduce pe alții spre iubire, conexiune și participare. Fiecare lider este preocupat de modul în care tribul său își poate îndeplini rolul în sistemul general. El pune întrebarea: „Cum putem să-i ajutăm pe toți?” Reprezentanții îi ajută pe „oamenii puterii”, care se „tem de Dumnezeu”, să construiască un sistem educațional transparent, integral. Trebuie format un cap sănătos, care să funcționeze în conformitate cu legile naturii. Conducătorul știe care este următorul pas pentru a crea o conexiune mai puternică.

Din KabTv „Viață nouă” nr. 181 – Conducere, Part 2, 16/05/13

Masacrul din Noua Zeenlanda

De pe pagina mea de Facebook Michael Laitman 3/18/19

La mai puțin de 48 de ore după ce am auzit despre teribilul masacru din îndepărtata și pașnica Nouă Zeenlanda, am fost loviți de încă un atac terorist aproape de o așezare israelită.

În Noua Zeenlanda, solidaritatea este în creștere și sunt făcute promisiuni să se schimbe legile armelor. În Israel, cererea de a dezrădăcina infrastructura teroristă iese din nou la suprafață și unii exploatează atacul pentru a servi agendelor politice.

Cu toate acestea, niciun leader, fie în Israel sau în Noua Zeenlanda, nu arată spre cauza rădăcină care continuă să genereze atacuri teroriste. Niciun discurs public pe media socială nu atinge vinovatul profund: egoul uman în creștere, pe care trebuie să-l stăpânim.

Până nu ne vom întoarce atenția la natura noastră egoistă în creștere, ea va continua să genereze conflicte și să ne conducă spre o realitate extrem de sângeroasă. În cele din urmă, egoul uman ne va conduce spre violențe între sectoare, partide și țări întregi.

În timpul nostru, un al treilea război mondial ar putea să izbucnească peste noapte. Lumea noastră este tot mai conectată printr-o rețea complexă de interdependență care nu poate să fie revelată. Cum societatea umană devine mai integrată la nivel global, aducând țările, economiile și culturile împreună, noi începem să descoperim reciprocitatea dintre toate părțile și aspectele umanității ca o lege inexplicablă a naturii.

Atâta vreme cât egoul nostru crește și evită concentrarea noastră ca problemă centrală, noi vom continua să vedem suferința. Atâta vreme cât este o prăpastie adâncă între punctul de vedere egoist și îngust al ființelor umane și legea reciprocității golbale care le guvernează, noi vom continua să ne simțim instabili.

Atâta vreme cât noi nu stăpânim egoul uman – în Israel, Noua Zeenlanda sau oricare altă țară, societatea umană va ieși din ce în ce mai mult din echilibru. Până la urmă, suferința ne va forța să acordăm atenție la legea reciprocitații care ne guvernează. Nu este pedeapsă, este un răspuns natural care provine din legile naturii.

De la o zi la alta, lumea va realiza inevitabil că a conecta oamenii deasupra egoului care îi separă, este singura soluție și singura cale pentru a continua.

Însă, este mai mult. În mod inconștient, o cerere inexplicabilă se pregătește în umanitate spre aceia care dețin cheia pentru sistemul care va unii umanitatea: poporul evreu.

Înțelepții au scris că „nicio calamitate nu vine în lume, decât pentru Israel” (Yevamot 58). Cabalistul Rav Kook a scris că „orice zgomot global se întâmplă în principal pentru Israel” („Scrisorile lui Rav Kook”). Și Cartea Zohar scrie în negru pe alb: „sărăcia și sabia și jaful și omorul și distrugerea din lume depind de evrei”. (Tikkun 30)

Astăzi, atât poporul evreu, cât și națiunile lumii, sunt complet inconștiente de dinamica dintre ele. Prin urmare, pentru a fi realist, prima etapă este numai pentru a înălța conștientizarea necesității pentru a urma legea reciprocitații globale. Asta înseamnă cunoașterea bazelor lumii, așa cum sunt clarificate în Cabala: structura sistemului global al naturii, puterea egoismului care ne conduce și ne aruncă din echilibru și adevăratul sens al idealului spre care trebuie să ne străduim: iubește-ți aproapele ca pe tine însuți.

Împlinirea următoare

Înțelepciunea Cabala spune că noi înțelegem, prin senzații, că inima înțelege. Dacă începem să simțim și să empatizăm cu ceea ce scrie în „Studiul celor zece Sfirot”, atunci dorința noastră va începe să se corecteze spre dăruirea despre care ne vorbește cartea. Cele zece Sfirot ale Luminii Directe se vor îmbrăca în cele zece Sfirot ale Luminii Reflectate. Cele zece Sfirot ale Luminii Directe reprezintă atitudinea Creatorului față de mine, iar cele zece Sfirot ale Luminii Reflectate reprezintă atitudinea mea față de Creator. Aceste relații sunt construite pe picior de egalitate: Creatorul ne tratează totdeauna în aceeași măsură în care putem să Îi răspundem.

Ceea ce lipsește este un pic mai multă mărire a Creatorului care, pentru a progresa, trebuie obținută din mediu. Așa trebuie să continuăm tot timpul, să primim de la mediu, de la grupul de zece, din ce în ce mai multă mărire a Creatorului, pentru a ne conecta din ce în ce mai mult cu Creatorul. Iar și iar, de la același mediu, din ce în ce mai multă preamărire  a Creatorului, dă și mai multă conexiune cu Creatorul în grupul de zece. Începem să simțim că se învârte  ca un taifun și toate dorințele lumii sunt aduse în grupul de zece, în care eu, Creatorul și grupul de zece suntem împreună. (Minutul 1:17:50)

Unicitatea generației moderne este că nu știe: „Cum să ajungă la plăcere, unde este ea de fapt și de ce nu există în lumea noastră?” Cu cât progresăm, cu atât mai mult dorința de a ne bucura crește, dar nu există nicio împlinire. Această dezvoltare are drept scop să ne aducă la următorul nivel de împlinire: nu cu hrană, sex, bani, onoare și cunoștințe, ci cu valorile spirituale care ne dau trăirea unei lumi veșnice, a unei împliniri infinite și nelimitate.

Generația modernă se îndreaptă spre acest scop și, prin urmare, nu poate găsi împlinire în lumea materială și se îndreaptă spre droguri și depresie. Indiferent cât de mult încearcă să se împlinească cu tot felul de valori false, obține ca rezultat golirea, pentru că este imposibil să te păcălești pentru totdeauna. Rezultă că o persoană, deși devine dependentă de droguri cu adevărat sau își transformă întreaga viață într-un drog, nu se lasă să se gândească la ceea ce este cel mai important, adică la întrebarea „de ce trăiesc?”.  Omul trece fără minte prin acțiuni, la fel ca oricine altcineva, condus de reclame, știri falsificate, fără a-și da timp să se gândească.

Omul nu știe de unde să-și cumpere o astfel de pastilă, care ar putea îndeplini această nouă dorință ieșită la suprafață. La urma urmei, suntem în ultima generație, cea care ar trebui deja să dezvăluie Creatorul. (Minutul 1:36.15)

Din Partea a doua a Lecției zilnice de Cabala 2/03/19, Talmud eser Sfirot, vol. 6, part 16, Tabela de răspunsuri pentru înțelesul cuvintelor, paragraf 232

Viață nouă nr. 153 – Conflictul Israeliano-Palestinian, Part 2

Dr. Michael Laitman în dialog cu Oren Levi și Nița Mazoz

Rezumat

Există o legătură interioară între Israel și lume și vindecarea rădăcinii, Israel va rezolva toate problemele globale. ONU ar trebui să împingă Israelul să-și îndeplinească rolul destinat și să conducă lumea spre perfecțiune. Dacă Israel ar construi o societate model, atunci toate națiunile ar simți acest lucru și ar înțelege cum să se conecteze și ele. Conflictul israeliano-palestinian va fi rezolvat prin legătura dintre noi, care va aduce lumii o forță bună. Ar trebui să organizăm o conexiune ca într-o familie, ca atunci când soțul și soția se conectează de dragul copiilor, mai presus de toate neînțelegerile.

Din Kab Tv -Viață nouă #153 – Conflictul Israeliano-Palestinian, Part 2, 3/03/13

Viață nouă nr.152 – Conflictul Israelo-Palestinian, Part.1

Dr. Michael Laitman în dialog cu Oren Levi și Nițah Mazoz

Rezumat

Națiunea Israel este un fenomen social natural. Este un grup mic de oameni din care se răspândesc comenzi de operare în întreaga lume. Lumea este complet influențată de relațiile Israelului, atât intern, cât și extern. Evreii au o capacitate unică de a se ridica deasupra diferendelor dintre ei și de a oferi un exemplu în întreaga lume de relații pozitive între oameni. Când nu reușesc să emane conexiunea, lumea suferă și îi acuză. Antisemitismul este o lege de natură socială. În prezent, lipsa conexiunii în Israel provoacă criza globală. Palestinienii doresc ca israelienii să părăsească zona și lumea vrea ca ei să dispară complet. Evreii nu își dau seama de destinul nostru sau de motivul pentru care ni s-a dat un stat. Marii antisemiți au scris că dacă evreii doreau să se conecteze, toate problemele lumii ar fi rezolvate. Un spectacol de conexiune va reasigura toată lumea. Lumea așteaptă de la noi să o aducem la o nouă experiență a vieții perfecte, în care fiecare persoană se simte împlinită și completă. Este în puterea noastră să decidem.

Din KabTv – Viață nouă #152-Conflictul Israelo-Palestinian, Part.1, 3/03/2013