Category Archives: Criza, globalizare

Cum să convingi pe cineva care nu este de acord

Întrebare: Cum poţi convinge o persoană care, în mod categoric, nu este de acord cu tine? De ce nu simţim gândurile şi sentimentele altor oameni prin mesajele scrise? Care este algoritmul acţiunilor, gândurilor şi ale dorinţelor?

Răspuns: Dacă cineva îmi trimite ceva, el trebuie să-şi imagineze foarte clar cum voi lua în consideraţie mesajul său, într-un mod în care este necesar pentru existenţa mea egoistă.

Întrebare: Asta înseamnă că eu trebuie să mi-l imaginez tot timpul pe celălalt şi prin faptul că mi-l imaginez pe el, modul său de gândire, să-mi aleg cuvintele?

Răspuns: Da. Atât cât pot prin aceste cuvinte să trezesc în el dorinţa de a adopta mesajul pentru propriul lui beneficiu. Adică, atunci când îi trimit un mesaj, eu trebuie să-mi imaginez interlocutorul, beneficiul său şi să mă adaptez pe mine însumi la el.

Întrebare: Cum poţi rezolva o situaţie conflictuală, când unul este de acord, iar celălalt nu? Cum rezolvi conflictele ca un Cabalist?

Răspuns: Nu le rezolv. Îmbrăţişez conflictele, deoarece eventual mă avansează spre scop. Sunt recunoscător tuturor oponenţilor mei, deoarece mulţumită lor eu avansez spre scop mai rapid.

Nu trebuie să-i satisfac sau să-i linguşesc. În niciun caz! Din contră, atunci când ei mă “lovesc”, în acel mod, deşi mă afectează foarte puţin, eu le sunt extrem de recunoscător, deoarece încep să gândesc: de ce, pentru ce, cum ar trebui să reacţionez în mod corect, de ce mi-a fost trimis acest lucru?

Tot ceea ce experimentează o persoană i-a fost trimis de Creator. Toate marionetele, păpuşile care există în jurul meu sunt doar purtători ai mesajului Lui către mine. Prin urmare, eu îi apreciez foarte mult: pentru orice mesaj – bun sau rău. Mai mult de atât, sunt mai fericit cu răul, din moment ce lasă o impresie mai adâncă în mine şi, în acest mod, eu mă corectez mai repede, într-un mod mai viguros. Nu este nimic altceva în viaţa unei persoane şi a lumii, decât să conecteze tot ceea ce se întâmplă cu Creatorul. Faptul că i se pare că orice i se întâmplă vine de la alţi oameni, de la fenomenele naturale sau de la orice altceva, este doar o copertă în care Creatorul se îmbracă, până când o persoană este pregătită pentru conexiunea directă cu El.

Prin urmare, eu privesc viaţa foarte pozitiv. Pentru mine, o persoană rea poate fi mai dorită decât una bună. Orice conflict este benefic.

Noi trebuie ca tot timpul să ne întoarcem spre Creatorul care este atât în spatele persoanei, cât şi a conflictului şi înţeleg orice faci, simţi sau decizi ca este, de asemenea, Creatorul, deoarece El stă şi în spatele tău.

De pe KabTV “Ştiri cu Michael Laitman” 2/13/18

De ce naţiunile lumii urăsc evreii?

Baal HaSulam, Scrierile Ultimei Generaţii: Este un fapt că Israelul este urât de către toate naţiunile, din motive religioase, rasiale, capitaliste, comuniste sau cosmopolite, etc. Este aşa, deoarece ura precede toate motivele, dar fiecare îşi rezolvă doar dispreţul conform propriei psihologii. Niciun sfat nu ajută aici, decât să se iniţieze comunismul internaţional, moral şi altruist printre toate naţiunile.

Întrebare: De ce naţiunile lumii au acest sentiment de ură faţă de Israel?

Răspuns: Naţiunile lumii simt propriul lor egoism gol, propriile lor dorinţe neîmplinite şi, în acelaşi timp, să simtă că împlinirea dorinţelor lor trebuie să vină prin naţiunea Israel. Deoarece asta nu se întâmplă, ei consideră că evreii sunt problema numărul unu a vieţilor lor. Ei conectează toată suferinţa cu ceea ce percep ca fiind o dăruire insuficientă din partea noastră, că nu le aducem ceea ce consideră ca fiind necesitate.

Întrebare: De ce simt naţiunile lumii această ura în mod intuitiv, dar Israelul nu simte ce se vrea de la ei?

Răspuns: Măsura în care naţiunile lumii urăsc Israelul este măsura în care Israel urăşte Cabala. Vedem asta în exemplul lui Baal HaSulam. Cabaliştii, tot timpul, nu au fost bine întâmpinaţi, nu au fost iubiţi şi au fost supuşi exilului.

Motivul urii în ambele cazuri este unul şi acelaşi: dorinţa de a dobândi Creatorul, spre adeziunea cu Creatorul. Aceasta este ura naţiunii Israel şi, cu atât mai mult, a naţiunilor lumii, deoarece îi îndreptă spre un curs complet opus faţă de cel al lumii noastre.

Naţiunile lumii urăsc Israelul pentru tendinţa lor generală spre revelarea lumii superioare, iar naţiunea Israelului urăsc Cabaliştii pentru tendinţa lor specifică, individuală spre asta.

Această formulă va exista până când se va ajunge la un punct de cotitură, iar oamenii vor ajunge să înţeleagă faptul că, de fapt, Cabaliştii sunt cei care au soluţia la problemă, cheia pentru aceasta.

Iudaismul trebuie să prezinte ceva nou naţiunilor. Asta este ceea ce aşteaptă de la întoarcerea Israelului în ţară! Nu se afla în alte învăţături, pentru că, în asta, nu am fost niciodată implicaţi. În ele, noi am fost tot timpul discipolii lor. Mai degrabă, este înţelepciunea religiei, a dreptăţii şi a păcii. La asta, majoritatea naţiunilor sunt discipolii noştri, iar aceasta înţelepciune ne este atribuită doar nouă.

Prin “Iudaism” Baal HaSulam s-a referit la Tora, Cabala. “… întoarcerea Israelului în ţară …” semnifică ridicarea la lumea superioară – la Bina.

De pe KabTV “Ultima generaţie” 11/20/17

Conexiunea fără smartphone

La ştiri (BBC): „A fost lansată o aplicaţie în UK care recompensează studenţii pentru timpul pe care îl petrec departe de telefoanele lor…”

„S-a dovedit că este ceva popular în Scandinavia, cu mai mult de 120.000 de utilizatori pe de-a lungul Norvegiei, a Danemarcei şi a Suediei …”

„Studenţii vor acumula 10 puncte pentru fiecare 20 de minute în care nu îşi folosesc telefoanele lor mobile între orele 07:00 şi 23:00 în fiecare zi din săptămână.”

„Punctele pot fi schimbate pentru bunuri şi servicii din magazinul aplicaţiei, cu branduri precum Caffe Nero, cinematografele Vue şi înregistrări pe Amazon.”

„Pentru a câştiga două cafele gratuite, studenţii vor avea nevoie de 300 de puncte, care sunt egale cu 10 ore pe aplicaţia Hold. Pentru popcorn gratuit la cinema, ei vor trebui să petreacă două ore pentru a înregistra 60 de puncte.

„Studenţii pot de asemenea să schimbe punctele lor pe cărţi şi papetărie, care sunt donate la şcoli prin Unicef.”

Comentariul meu: Nu sunt sigur că smartphone-urile vor mai fi prin jur pentru prea multă vreme. De ce avem nevoie de conversaţii inutile care vin din grijile noastre interioare, din neînţelegerea a ceea ce se întâmplă în jurul nostru şi în lume? Iar atunci când omul descoperă un răspuns la asta şi începe să se agaţe de esenţă a ceea ce se întâmplă, el nu va mai avea nevoie de discuţii mărunte, să încarce aerul inutil.

Judecând după intensitatea în care sunt folosite smartphone-urile în ziua de astăzi, eu cred că acest lucru se va micşora. Dorinţă va dispărea.

Întrebare: Asta înseamnă că dorinţa pentru comunicarea fizică se va reaprinde?

Răspuns: Nu, va fi la un alt nivel – interior. Vor apărea alte dorinţe, scopuri diferite. Oamenii vor încerca să găsească un strat interior al naturii în relaţiile lor. Acest strat îi va atrage, îi va purta şi îi va umple. Ei vor căuta acest lucru.

Întrebare: Ce strat este acesta?

Răspuns: Informaţia despre lumea noastră, dar mai profundă, ascunsă în interiorul naturii. Aceasta este informaţia despre ceea ce se întâmplă în natură în sine, care se manifestă în fiecare din noi şi în conexiunile dintre noi. Această sursă va fi foarte interesantă pentru noi.

Restul, ceea ce încă mai căutăm astăzi, este doar o conexiune inconştienta cu aceeaşi sursă. Noi nu avem nevoie de nimic altceva. Asta este exact ceea ce ne-am dorit întotdeauna să descoperim.

Din emisiunea de pe KabTV: „Ştiri cu Michael Laitman” 3/13/18

Viață nouă nr. 997 – Consens în spiritualitate

Dr. Michael Laitman în discuție cu Oren Levi și Yael Leșed Harel

Rezumat

O societate nu poate exista fără consens și apartenență. Cu cât egoul unui om crește mai mult, cu atât mai puțin îi place să urmeze ceea ce s-a convenit anterior. Înțelepciunea Cabalei a fost ascunsă mii de ani până când lumea a fost gata să accepte valorile iubirii și legăturii dintre oameni. Trebuie să ajungem la un nou consens, că toți aparținem unui singur popor sau unui singur grup și că avem obligația de a ne îngriji unul pe celălalt. Atunci vom ajunge la un consens și anume că trebuie să implementăm un sistem educațional general bazat pe regula „Și să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți”. Când vom îndeplini în societate această regulă, ne vom înălța la nivelul Creatorului și lumea va deveni o Grădina Raiului.

Din KabTv #997 Viață nouă – Consens în spiritualitate – din 15/04/18

VideoPlay Now | Download

AudioPlay Now | Download

Viață nouă nr. 998 – Dispute în interiorul poporului evreu

Dr. Michael Laitman în discuție cu Oren Levi și Nița Mazoz

Rezumat

Cu fiecare nivel al vieții, vegetal, animal și vorbitor, dorința de a primi devine mai mare și puterea clarificării devine mai mare. Prin urmare, oamenii dezvoltați se află în dispute. Omul este în dispută chiar cu el însuși. Așa se dezvoltă oamenii.

Disputele din interiorul poporului Israel sunt necesare pentru dezvoltarea lor spirituală. Forța Superioară care a dezvoltat poporul evreu a trezit între ei păreri opuse, pentru ca ei să învețe să se conecteze deasupra acestora. Evreii vor descoperi ulterior adevărul, că există o uniune, mai presus de toate diferențele, bazată pe principiul „iubirea acoperă toate păcatele”. Argumentul că facem asta de dragul Cerurilor este un argument care ne mișcă spre legătura cu Creatorul și se ridică peste justificările noastre egoiste. Poporul evreu nu elimină disputele, ci învață să urce la Ceruri prin ele.

Din KabTv „Viață nouă” #998 Dispute în poporul evreu – din 17/04/18

Conexiunea cu Creatorul anihilează stresul

Întrebare: Lumea din afară îl împinge pe om la o stare constantă de stres. Cum ne descurcăm cu asta?

Răspuns: Nu îmi pot imagina ce este acest stres constant, pentru că tot ce se întâmplă eu conectez la Creator. Ce fel de stres poate exista dacă eu sunt conștient de puterea Lui, de influența Lui constantă asupra noastră? Nu trebuie decât să ne relaxăm și să înotăm în curentul acțiunilor Sale asupra noastră.

Recomand să citiți regulat articolele lui Baal HaSulam și Rabaș. Ele vor îndepărta repede tot stresul din voi. Veți înțelege că lumea este condusă de o singură putere benevolentă și tot ceea ce trebuie este să fim într-o conexiune constantă cu ea, să atribuim totul Creatorului.

Din lecția de Cabala în limba rusă din 07.01.2018

Răul recunoscut în Facebook

Remarcă: Facebook îşi recunoaşte influența. Această reţea socială nu mai neagă faptul că poate să provoace oamenilor dependența de el şi că distribuie informaţie falsă. Pe blog-ul său oficial, reprezentanţii companiei confirmă că reţelele sociale afectează în mod direct democraţia şi nu în cel mai bun mod.

Comentariul meu: Nu se poate face nimic în legătură cu asta. Ei vor continua să o facă în orice mod posibil. Este o afacere foarte profitabilă, care oferă cel mai puternic mod de a influenţa lumea.

Specialiştii în tehnologiile sociale, de fapt, programează o persoană, îi determină modul de gândire, sentimentele şi punctele de vedere. Este imposibil să le rezişti, deoarece noi vedem doar vârful aisbergului.

Deoarece nu ne dorim să fim ghidaţi de managementul superior, programul dezvoltării noastre interioare, proprii noştri „programatori de soartă” ne vor provoca probleme din nou şi din nou. Sub „ghidarea lor acută”, egoismul va căpăta putere peste toate sferele vieţii şi va schimba oamenii într-o turmă. Deja o face.

Există doar o singură soluţie: recunoscând răul care stă în natura noastră. Apoi noi ne vom „expune” unui program diferit, care să ne dezvolte, mai degrabă, decât să ne „instruiască”. În comunicarea directă, prin ajutorul Cabalei, o persoană va descoperi sistemul de relaţii care o elevează vertical în lumea superioară, deasupra acestei reţele care îl va sufoca până la urmă.

Din emisiunea de pe KabTV „Noutăţi cu Michael Laitman” 1/30/18

 

Societatea care va curge în întreaga lume

„Va avea toate formele de guvernare a unui stat. În acest mod, chiar dacă în cadrul acestei instituţii va fi întreaga lume, iar forţa brută de guvernare va fi revocată, nimic nu va trebui să se schimbe, atât în guvernare, cât şi în muncă.” – Baal HaSulam, „Ultima generaţie”

O organizaţie altruistă se dezvoltă testând tot felul de metode, gradual explorând cum să lucreze într-un mod mai corect. Nu contează dacă include zece oameni sau zece mii de oameni. În ambele cazuri o asemenea societate este unită ca un singur organism.

Cantitatea nu devine calitate şi vice versa – zecele este tot timpul un zece. Mai mult de atât, dacă sunt zece mii în jurul acestui zece, ei sunt consideraţi tot acelaşi zece.

Aşadar, zece oameni care sunt în dobândirea lumii superioare, dacă acceptă asupra lor managementul societăţii, toţi ceilalţi pot veni lent să se alăture acestei mici organizaţii, supunându-se legilor lor.

Acesta este un proces cumulativ gradual care va conduce la „întreaga lume va curge în cadrul acesteia, iar puterea forţei brute va dispărea în mod complet.”

Întrebare: Baal HaSulam scrie: „nimic nu va trebui să se schimbe, atât în guvernare cât şi în muncă”. Asta înseamnă că forma de conducere va rămâne neschimbată?

Răspuns: Dacă toate sistemele se afla într-un acord absolut între ele şi sistemul general compus din ele este similar cu zece Sefirot, care păstrează constant legile de bază, sistemele nu se schimbă. Cantitatea nu devine calitate – doar micile sisteme, conectându-se la cel general, obţin aceeaşi calitate.

Întrebare: Asta înseamnă că sistemul va funcţiona pe acelaşi principiu şi că în jurul acestuia se vor produce doar schimbări cantitative?

Răspuns: Nu vor fi schimbări cantitative. Chiar dacă zece mii de oameni lucrează în această organizaţie, ei vor simţi că sunt zece mii, deoarece unificarea absoarbe totul.

Întrebare: Mică organizaţie altruistă se va schimba după ce zecele începe să se schimbe?

Răspuns: Nu, doar se va extinde, va revela, explica şi îşi va promova activităţile sale.

Din emisiunea de pe KabTV „Ultima generaţie” 10/30/17

 

O HaVaYaH

Creatorul a creat un sistem HaVaYaH, iar apoi l-a spart pentru a oferi fiinţelor create oportunitatea de a se apropia de El şi acesta a fost divizat în multe sisteme individuale. Până la urmă, pentru a obţine esenţa Creatorului, calităţile Lui, caracterul, comportamentul, dăruirea şi atitudinea Lui faţă de noi, trebuie ca noi, gradual, să Îl revelăm de la lucrurile simple până la unele din ce în ce mai complexe.

Primul HaVaYaH este doar un punct şi apoi acesta creşte: Ibur, Yenika şi Mochin. Acesta este finalul realizării primului HaVaYaH, iar apoi începe cel de-al doilea, ceea ce înseamnă că primul HaVaYaH este dublat, ca noi să putem să simţim mai bine Creatorul. Deja este o nevoie pentru o conexiune reciprocă dintre Creator şi fiinţă creată: întregul sistem începe să crească de la o picătură de sămânţă.

Creatorul tot timpul se ascunde şi ne îngreunează inima, iar noi trebuie să depăşim acest lucru şi să descoperim Creatorul din spatele tuturor lucrurilor. De fiecare dată aceste sisteme individuale HaVaYaH (grupuri de zece) se conectează din ce în ce mai mult şi se adună într-un singur HaVaYaH.

Universul s-a născut dintr-o singură scânteie în Big Bang şi de acolo s-a extins în toate direcţiile. Acum, piesele acestui HaVaYaH se reîntorc din toate aceste direcţii şi se reconectează împreună. De fapt, această separare există numai în relaţie cu noi, iar noi învăţăm cum să conectăm numărul infinit al părţilor într-un singur principiu „Nu este nimeni în afară de El”.

Vedem că, în măsura în care lumea noastră avansează, cu atât mai mult toate sistemele sale, fabricile şi ştiinţele devin conectate. Înţelepciunea Cabala revelează în mod clar dovada că nimic altceva nu există în afară de un singur HaVaYaH.

Este ca şi cum în această lume am face abstracţie de la comportamentul său de pe diferite nivele, care sunt studiate de fizică, chimie, biologie, zoologie şi luăm în consideraţie numai legile în sine, apoi avem matematica care descrie formulele relaţiilor dintre toate părţile, dintre toate dorinţele.

Indiferent la ce nivel se conectează aceste părţi – la nivelul inanimat, vegetativ, animat sau chiar la nivelul vorbitor, în minte şi în inima – peste tot lucrează aceleaşi formule. Şi, prin urmare, după multe căutări, noi începem să vedem cum totul se adună într-un singur zece.

Trebuie să ne gândim la el chiar acum şi să încercăm să tratăm întreaga creaţie ca un grup de zece. Pentru Creator nu există diferenţă între departe şi aproape – pentru El toţi sunt egali şi totul se conectează într-un singur întreg. Şi noi trebuie să încercăm să ne raportăm la fiinţa creată în acelaşi mod, să devenim mai sensibili faţă de prietenii care sunt departe, care nu sunt în aceeaşi cameră, țară sau continent.

Totul este inclus în vasul sufletului. Pentru mine, toate punctele din inimă, pe care le-a ales Creatorul şi pe care le-a tras spre El, sunt inseparabile faţă de mine însumi, ca propriul meu suflet sau chiar şi mai importante. În acest mod, toţi ne vom uni într-un grup de zece.  1

Corecţia se petrece de la uşor la greu, aşadar cele mai uşoare dorinţe sunt selectate primele: 2000 de ani + 2000 de ani + 2000 de ani (HBD – HGT – NHY). Primele generaţii au dobândit cu uşurinţă Tora şi corecţiile, deoarece ele au fost mai puţin egoiste şi nu aveau nevoie de mulţi ani de muncă grea pentru acest lucru.

Totuşi, noi, cei mai egoişti, suntem cei care revelam cea mai mare Lumină, deşi se manifestă în dorinţele uşoare. Apoi toate acestea se rotunjesc într-un singur zece, însă pentru moment noi facem munca şi suntem în întuneric, iar Lumina se manifestă în Kelim (vasele) străbunilor.

Ne numim „ultima generaţie” dintr-un motiv bun. Noi într-adevăr aparţinem chiar de ultimele dorinţe, cele mai grosiere şi cele mai grele dorinţe incluse în corecţie. Totuşi, trebuie să fim mândri că ni s-a dat oportunitatea de a atrage cea mai mare Lumina în Kelim ale străbunilor.

Trebuie să înţelegem că facem o muncă măreaţă, deşi nouă ni se mare minusculă şi prin asta noi atragem marea Lumină, care este absolut invizibilă pentru noi, deoarece este revelata în Kelim de deasupra noastră. De unde putem să luăm motivaţia pentru muncă, dacă noi nu avem conexiunea cu gradul străbunilor, unde Lumina este revelată prin eforturile noastre?

Aceasta este o problemă, aşa că noi trebuie doar să continuăm „ca un bou faţă de greutate şi ca un măgar faţă de încărcătură”, până când totul se conectează într-un zece, cel puţin în mod aproximativ, aşa încât iluminarea de pe gradele superioare să ajungă la cel mai de jos grup de zece al nostru. Aceasta nu se întâmplă dintr-o dată. Există zece Sefirot ale Luminii directe, zece Sefirot ale Luminii reflectate şi în fiecare Sefira există zece Sefirot orizontale şi aşa mai departe.

Va dura foarte mult timp până când toate aceste Sefirot se vor împrăştia de sus în jos, iar prin ele s-a făcut înaintea noastră corecţia, cea mai slabă Lumină de Nefesh va curge spre noi. Era mult mai uşor să se ajungă la spiritualitate în timpul lor. Aşadar, ei sunt numiţi părinţii, iar noi suntem numiţi copiii, ultima generaţie. 2

Tragedia din deşertul Arava

Toţi ar trebui să încerce să vadă şi să simtă ca această pierdere s-a întâmplat în propria lor familie, a copilului tău. Apoi vom înţelege cât de departe suntem de a fi conectaţi. După toate acestea, când am aflat despre această tragedie, noi am fost supăraţi şi îngrijoraţi, însă cu toate acestea am mers la somn, am luat micul dejun în acea dimineaţă ca în mod obişnuit. Aceasta nu este deloc durerea care a afectat acum familiile adolescenților care și-au pierdut viața. Dar de ce nu simţim exact la fel? Nu suntem suficient de conectaţi, deoarece, de fapt, toţi ar trebui să simtă o asemenea durere ca şi cum şi-ar fi pierdut propriul copil.

Toate tragediile din lume se întâmplă deoarece Creatorul trebuie să fie revelat acum când a venit momentul, dar noi nu Îl revelam. Asta este suferinţă. 3

Din prima parte a lecţiei zilnice de Cabala 4/27/18, lecţie pe subiectul „Conectăm întreaga lume într-un singur zece” (Pregătire pentru congresul din New Jersey 2018 „Toţi ca Unul”)

1 Minutul 0:30-9:15
2 Minutul 11:45
3 Minutul 63:30

 

De ce nou născuţii plâng atât de mult?

Întrebare: De ce nou născuţii plâng atât de mult?

Răspuns: Ei au o minte foarte mică. Ei simt doar sentimentele lor şi nu le pot echilibra cu raţiunea. De aceea, ei sunt ori fericiţi, ori plâng.

Întrebare: Acest fenomen are o rădăcină spirituală?

Răspuns: Acesta este un Kli (vas) foarte mic, căruia îi lipseşte abilitatea de a judeca. De aceea, un nou născut arătă exact ceea ce simte.

Remarcă: Profesorul dvs. Rabash obişnuia să spună că atunci când plânge un copil, nimeni nu-i acordă atenţie, dar când plânge un adult, atunci noi înţelegem că este un fel de rugăciune.

Comentariul meu: printre adulţi sunt oameni cu diferite sensibilităţi. De aceea, lacrimile lor nu sunt legate de spiritualitate. Cabaliştii sunt înclinaţi spre expresii serioase ale emoţiilor, însă acestea, de regulă, sunt rareori văzute în exterior.

Din lecţia de Cabala în limba Rusă 12/31/17