Category Archives: Criza, globalizare

Este deja în curs un nou război mondial

Comentariu: Șeful Institutului Comunitatea Economică Euroasiatică (EURASEC) a publicat un lung articol în care a spus că un război mondial este deja în curs de desfășurare, dar nu la nivelul națiunilor, așa cum a fost în secolele anterioare, ci mai degrabă la nivelul pieţei mondiale.

In articol, el descrie foarte precis că teroriștii și mercenarii vor cădea fizic în acest război. Sunt denumite naţiunile pe al cărui teritoriu vor exista războaie civile. El schiţează chiar și obiectivele lor de dominare globală.

Răspuns: Războiul nu va dispare, doar se transformă dintr-o forma dezvăluită intr-o formă mai ascunsă, cu diferite metode tehnologice.

Odată cu sfârșitul celui de al doilea război mondial, a început dezvoltarea piețelor, iar liderii lor s-au mutat in partea din față a scenei. Magnații din vârful piramidei economice au creat marile corporații, care sunt mai presus de orice politică. Ele au propriul punct de vedere asupra lumii.

Întrebare: Administrează ei lumea fizică?

Răspuns: Ei nu conduc nimic. Introduc modificările lor în funcție de modul în care   managementul superior schimbă lumea.

La baza tuturor este forța superioară care conduce efectul său asupra lumii prin noi. Pe de altă parte, fiind în lume, efectul ei ne influențează!

Ca rezultat, lucrând cu ambele părți, prin noi și prin lume, ne învață cum ar trebui să fim, înțelegând lumea prin momente de cădere , prin reacția noastră la ele, prin impactul nostru asupra lumii și răspunsul acesteia câtre noi. Acesta este modul în care ne învață tot timpul.

Misiunea sa este de a ne conduce pentru a se asigura că noi devenim egali, similari, și echivalenţi cu ea.

Întrebare: Adică nu avem libertate deoarece forţa superioara ne presează din ambele sensuri?

Răspuns: Desigur! Libertatea este doar recunoașterea faptului că nu există nici o libertate și noi să ne regăsim în ea. Cu alte cuvinte, pentru că această putere este completă și singulara, prin dorinţa de a o urma si de a fi ca ea, de a învăța să repeti în mod conștient și sa descoperi toate abaterile tale faţă de comportamentul ei, te studiezi astfel pe tine însuti și în aceasta maniera eşti direcționat în mod constant spre ea in mod corect!

Vezi cum să cresti și să înțelegi cu cine lucrezi, ca un tango.

Sarcina omenirii este de a intra în acest tango cu Creatorul. Toate războaiele, suferința, și loviturile naturii ne împing spre acest lucru.

Din KabTV  „Stiri cu Michael Laitman” 4/5/16

 

Ministrul Adjunct de Sănătate vs. McDonald’s

Întrebare: Ministrul Adjunct de Sănătate al Israelului, Jacob Litzman, a apelat la poporul Israelului să limiteze consumul de mâncare tip fast food și chiar a vrut să interzică lanțul de restaurante fast food McDonald’s. El a sugerat să fie educați copiii în ideea de a evita mâncarea nesănătoasă. De asemenea, a subliniat că scopul ministerului de sănătate s-a schimbat și că acum se va concentra pe scăderea popularității mâncării nesănătoase de tip fast food.

Răspuns: Americanii au realizat deja că ar trebui să renunțe la fast food deoarece este benefică doar pentru cei care o produc.

Dar oamenii încă trebuie să cumpere ceva repede pe drum și nu știu, de exemplu, din ce este făcut un hot dog, și nici nu prea le păsa atâta timp cât le potolește foamea. O persoană mănâncă un hot dog, bea coca cola și se simte bine. Faptul că mai târziu trebuie să își cheltuie salariul pe doctori și medicamente nu contează, nu observă legătură.

Eu sunt în favoarea înlăturării mâncării nesănătoase și a dulciurilor, desigur. Acestea sunt doar produsele ultimei noastre tehnologii. Dacă i-ai fi spus unei persoane acum 150 ani că ai bomboane, nu ar fi înțeles ce îi spui. Bomboanele, ca și zahărul, nu există în natură. Există, pe de altă parte, fructe, miere, nuci și așa mai departe.

Întrebare: Dar corpul poftește la dulciuri.

Răspuns: Asta pentru că este ușor pentru corp să primească un aport imediat de grăsimi și carbohidrați. Corpul se obișnuiește cu astfel de alimente foarte rapid și devine prea leneș să le procure prin altă modalitate. Asta este foarte dăunător, așa că asemenea alimente ar trebui interzise în instituțiile în care sunt copii și de la fiecare colț al străzii. Este mai bine să consumi alimente că falafel pentru că este un produs vegetal. Dacă nu îl prăjești în ulei este cu siguranță sănătos.

Întrebare: Ar trebui să interzicem asemenea alimente?

Răspuns: Desigur că mi-ar plăcea să țin foarte departe de copiii mei toate dulciurile și mâncarea nesănătoasă. Uitați cum trăiesc francezii. Ei trăiesc mai mult pentru că tot ce consumă este natural. Ei nu consumă hot dog și coca cola. Cred că nu ar trebui să adoptăm tot ce e mai rău la umanitate. Eu susțin propunerea ministrului de sănătate.

Din emisiunea de pe  Kab “Ştiri cu  Michael Laitman” 4/14/16

 

 

Da-ți jos “ochelarii roz”!

Comentariu: Dr. Emma Seppala, Director Științific la Centrul pentru Cercetarea și Educația Compasiunii și Altruismului de la Universitatea Stanford, prezintă o viziune mondială opusă de viziunea voastră. Când a fost întrebată dacă natura umană este egoistă sau dacă este bună, ea a răspuns că sunt aceia care cred că oamenii sunt natural egoiști și concurența este cheia succesului lor dar principiul supraviețuirii celui mai puternic este incorect și că este posibil să avansezi fără să îi subestimezi sau să îi umilești pe alții. Nu are importanţă în ce se implică cineva atâta timp cât muncește pentru binele altora. Din punctul ei de vedere omul este bun și milostiv, nu egoist.

Răspuns: Asta înseamnă că oamenilor li s-a dat minte pentru a se purta frumos cu ceilalți și să se înțeleagă? Asta determină relațiile dintre state și națiuni? Vedem că asta este ceea ce ne ghidează și ne motivează pe noi azi și de-a lungul istoriei?

Relațiile noastre sunt bazate doar pe dorințele individului de a se ridica mai sus decât alții, să fie mai bine în detrimentul altora și să îi folosească. Ar trebui să studiem și să cunoaștem cum operează nivelul animat. Noi nu suntem diferiți de animale. Doar că nouă ni s-a dat minte pe care o folosim pentru aceeași dezvoltare egoistă în toate direcțiile, oriunde este posibil. Așadar, oamenii reprezintă cel mai mare rău în natură. Asta este ceea ce vedem. Acesta este motivul pentru care omul este cea mai rea creatură din natură și asta chiar vedem. Dacă Dr. Emma Seppalla poartă „ochelari roz” nu putem face nimic în legătură cu asta.

Natură este un egoism absolut și asta spune și Tora: „Am creat înclinația rea; Am creat Tora ca un condiment.” Așadar, atâta timp cât omul nu folosește Tora corect, ceea ce înseamnă că nu atrage Lumina Reformatoare pentru a-şi corecta ego-ulîn timp ce studiază, el este complet egoist. Noi suntem prinși într-un ciclu vicios din care nu putem scăpa prin nicio altă cale decât prin influența Luminii Superioare care ne poate eliberă. Altfel, toate aspirațiile și impulsurile noastre, care pot părea bune, sunt total egoiste.

Din emisiunea de pe Kab TV „Ştiri cu dr. Michael Laitman” din 07.04.2016

Asculta cuvintele cabalistilor!

Când vorbesc despre legile naturii în prelegerile mele, oamenilor nu le place să audă ce spun și ignoră informațiile pe care le expun umanității. Legile naturii sunt fixe și dure, iar noi trebuie să ne supunem lor sau cel puțin să ascultăm înțelepciunea Cabala, care este bazată pe înțelepciunea generațiilor, de 6000 ani.

Trebuie să implementăm aceste legi pentru că ele controlează toată natura. Dacă nu le respectăm vom atrage în schimb forțe dure, asupritoare. Planul legilor naturii și împlinirea lor ne vor forța să ne adaptăm în armonie la mecanismul general al naturii. Mișcarea umanității și naturii care ne înconjoară depinde de eforturile noastre de a ne ridica la următorul nivel, la următoarea dimensiune, la un sistem complet diferit. Abia acum încep să descopere fizicienii noile opțiuni de a transcende într-o realitate diferită, dar înțelepciunea Cabala vorbește despre asta de 6000 ani.

Cabaliștii experimentează procesul tranziției. Ei văd, simt, pătrund în noi dimensiuni și în același timp trăiesc în lumea noastră. Deși nu pot arata asta, pur și simplu ne spun să ne comportam cu înțelepciune pentru binele nostru.

Cabaliștii îndeamnă umanitatea să se unească nu doar pentru pace în lume, asta nu este de ajuns pentru dezvoltarea noastră generală. Trebuie să ne unim pentru a ieși din nivelul actual al existenței noastre și să atingem următorul nivel deoarece suntem pregătiți pentru asta iar tranziția este esențială pentru întreagă natură.

Acesta este motivul pentru care natură pune presiune asupra noastră, prima data pe evrei și apoi pe celelalte popoare ale lumii. Lumea și-a încheiat evoluția de-a lungul caii pozitive și asta nu va mai dura mult. Curând, vom fi martorii unei distrugeri graduale ale legăturilor dintre state și națiuni, între diferiți antreprenori, etc, şi astfel nu avem scăpare și va trebui să ne comportăm în conformitate cu legile naturii.

Îmi permit să spun cele mai neplăcute lucruri pentru că sunt adevărate. Vreau să vă avertizez în legătură cu ele. Și nu mă comparați cu actorii sociali și politici, care urmează doar ceea ce este benefic pentru ei înșiși și astfel se promovează. Eu nu sunt interesat în a mă promova și este și mai bine dacă nu îmi menționați numele deloc. Principalul lucru este să înțelegeți scopul naturii care nu își schimbă cursul și cum ne strivește pe noi toți ca un buldozer. Așadar, dacă vrem ca nepoții și copiii noștri să urmeze această cale de dezvoltare într-o manieră corectă, bună și ușoară, pe care să o înțeleagă, eu apelez la voi.

Mă uit la oamenii care mă atacă și, interesant, toți sunt convinși că ei știu ce este înțelepciunea Cabala, dar din moment ce înțelepciunea Cabala vorbește depre ce este împotriva dorințelor lor, susțin că eu nu înțeleg și că informația pe care o transmit este nedemnă de încredere. Înțelepciunea Cabala reprezintă știința naturii, legile naturii și cum se dezvoltă, iar noi trebuie să o privim cu mai multă seriozitate! Când mă îndrept spre mase, ei cred că îmi „impun” politica. Nu este vorba despre politica persoanelor politice din diferite țări, care cred că trebuie să ne purtăm într-un fel sau altul. Eu nu cred nimic.

Eu doar transmit programul naturii, informațiile despre legile sale, metoda şi tendinţele acesteia și le prezint într-o manieră ușoară și accesibilă, astfel încât să putem trece într-o modalitate simplă și pozitivă prin situațiile prin care natura ne va forța să trecem,. Nu este vorba despre părerea mea personală, deși aceste lucruri îmi sunt atribuite personal. Eu sunt doar „translatorul” care transmite secretele naturii. Nu vreau să obțin nimic din ceea ce spun și cei care cred că eu îmi expun propriile păreri în lecțiile mele se înșală amarnic. Acestea nu sunt părerile mele ci legile naturii!

Deschideți cărțile Cabaliste originale, citiți-le și vedeți ce spun. Eu va transmit ceea ce spun principalele surse autentice Cabaliste care au fost scrise timp de 6000 ani. Aceste surse au fost exonerate și au fost împlinite de-a lungul istoriei. Eu doar va spun ceea ce se petrece azi și ce se va întâmplă mâine sau poimâine, astfel încât să ne fie mai ușor să ne confruntăm cu viitorul! Ar trebui să încercați să va raportați într-un mod mai conștient și mai responsabil la ce spune înțelepciunea Cabala. Este spre binele nostru. Eu doar îmi fac meseria și nu cer plată sau recunoaștere în schimb.

Întrebare: Ce așteptări aveți de la cineva care va aude?

Răspuns: În primul rând să se abțină de la a mă condamna, pentru că astfel se exclude de la înțelegerea corectă în legătură cu ce se întâmplă în lume din interpretarea cabalistă a evenimentelor.

Eu sunt că un test cu o foaie de turnesol, în care relația acestuia cu mine determină atitudinea unei persoane față de natură. Important este să înțelegeți că tot ceea ce spun nu reprezintă deloc propria mea ideea. A fost scris în cărțile Cabaliste începând din zilele lui Abraham, incluzând „Cartea Zohar”, scrierile lui Ari, Ramchael, Baal HaSulam, Rabash, Rav Kook și alții. Ideea lor principală este chemarea spre unitate, să ne conectăm și să ne unim în ciudă impulsului nostru de a fi separați, de a concura și de a ne înlătura unul pe celălalt. Rolul nostru este de a ne uni deasupra separării, acesta este scopul.

Întrebare: Ce ar trebui să facă cineva care aude asta?

Răspuns: Există o metodă a unității maselor care se realizează în principal prin așezarea în cerc și discutarea diferitelor probleme conform înțelepciunii Cabala. Oamenii se simt brusc apropiați într-un cerc, iar când devin mai apropiați, între ei se revelează o forță specială, un sentiment de euforie legat de lumea noastră.

Este o metodă a unității maselor care este implementată în principal în cerc. Prin faptul că stau așezați în cerc și discută despre sfaturile din cabala, oamenii se simt mai apropiați unul de celălalt și această legătură evocă un fel de căldură și putere specială. Ei se simt ca şi cum sunt ridicați deasupra lumii noastre.

Așa că mi-ar plăcea foarte mult să văd în cerc oamenii care îmi percep cuvintele în mod serios în loc să mă considere un dușman. Am fi cu toții mai bine dacă trecem prin această perioadă în istorie în așa fel încât măcar ceva să rămână din noi.

 

O viata noua nr. 716 – Copiii Israelului in Egipt, Partea a II a

Dr. Michael Laitman in conversatie cu Oren Levi si Nitzah Mazoz

Rezumat

Dupa ce a fost crescut in casa Faraonului, Moise, care reprezinta forta iubirii, pleaca si vede lucruri teribile. Copiii Israelului si egiptenii reprezinta abordari diferite ale vietii, egoism pur in contrast cu conectarea si iubirea.

Azi, oamenii sunt nemultumiti de viata si daca nu avansam prin propriile forte, forta naturii care guverneaza lumea ar putea sa ne amarasca viata. In zilele noastre, ca si in trecut, trebuie sa ne rupem de modul de viata current si sa trecem la o metoda noua. Acesta este motivul pentru care Moise s-a casatorit cu Tzipora, fiica lui Jethro, din moment ce ea reprezinta o dorinta noua, dorinta de a primi si a darui. Moise primeste o dorinta in plus pentru a putea avansa deoarece Moise este o forta slaba care nu poate face fata singur ego-ului sau mare, insa Creatorul este cu el.

Aceasta este pregatirea de care are Moise nevoie pentru a face fata egiptenilor, Faraonului, copiilor Israelului si Creatorului. In acest fel Creatorul ii pregateste pe copiii Israelului pentru mantuire.

Linkuri in limba engleza

Video: Play Now | Download
Audio: Play Now | Download

 

Altruismul congenital

În Știri (newsroom.ucla) „După explorarea zonelor din creier care alimentează impulsurile noastre empatice – și dezactivarea temporară a altor regiuni care se opun acestor impulsuri – doi neurologi de la UCLA coboara pe partea optimistă a naturii umane.

„Altruismul nostru poate fi mai greu de detectat(in creier) decat se credea anterior „, a declarat Leonardo Christov-Moore, cu studii post-doctorat la UCLA Institutul Semel of Neuroscience and Human Behavior.”Rezultatele, raportate în două studii recente, de asemenea, indică o posibilă modalitate de a face pe oameni să se comporte într-un mod mai puțin egoist și mai altruist, a declarat seniorul autor  Marco Iacoboni,  profesor de psihiatrie la UCLA.

„Aceasta este potential revolutionar, a spus el.

Comentariul meu: Baal HaSulam scrie că în fiecare generație 10% se nasc  altruiști, iar acțiunile lor sunt deja determinate de această calitate înnăscută, care se realizează prin ei în diferite relații sociale.

Beneficiile stresului

Comentariu: Cercetarea despre stres a devenit foarte populara astăzi. Oamenii de știința de la Universitatea din Wisconsin au urmărit 30.000 de oameni timp de opt ani si au descoperit ca stresul creste rata mortalității cu 43%, dar numai în cazul în care persoana consideră că stresul a fost dăunător corpului său.

După cum se dovedește, majoritatea subiecților au avut vasele de sânge înguste, dar cei care au spus despre stres ca a fost rezultatul benefic al amenințării, vasele de sânge s-au relaxat si totul a fost în ordine.

Oamenii de știința au ajuns la o concluzie interesantă; în cazul în care în timpul situațiilor stresante vă decideți să faceți echipă cu alți oameni, sa luați decizia de a va uni cu alți oameni, atunci va creați o apărare solidă împotriva influențelor exterioare.

Răspuns: Desigur, e firesc.

Comentariu: În același timp, stresul ucide o mulțime de oameni.

Răspuns: Oamenii mor de la stres, deoarece ei nu știu cum să-l folosească în mod corect. La urma urmei, chiar și la animale o reacție naturală de protecție la stres este de a se uni, nu de a se separa. Oamenii, dimpotrivă, se retrag, merg în ei înșiși, se țin departe de ceilalți.

În același timp, lucrurile devin și mai restrictive, nu numai vasele de sânge, dar, de asemenea, capacitatea de a gândi și de a lua decizii corecte. Oamenii se retrag în sine,  deși ar trebui să fie exact opusul.

Problema noastră este că folosim incorect datele inițiale.Trebuie să fim interconectați unul cu altul. Și cu cat simțim mai mult o repulsie reciprocă între noi, cu atât mai mult trebuie să ne angajăm în atragerea reciprocă.

Este vorba despre această atitudine față de viață, despre care vorbește înțelepciunea Cabala.

Comentariu: În starea de stres, o persoană începe să lucreze mai mult în „Eu.” El spune,  „Eu sufăr, mă simt rău” Caută o nișă pentru a se ascunde în interior, sau să încerce sa reziste stresului .

Răspuns: Aceasta provine din organizarea incorectă a societății. Noi nu suntem pregătiți pentru faptul că ceea ce se scurge acum din noi este  stres, depresie, problemele cu atitudinea noastră față de lume, fata de viață, fata de sine, fata de domiciliu, etc.

Noi fugim de probleme, nu dorim să ridicam o familie, nu dorim să avem copii, nu suntem interesați de prietenie cu oricine, și stăm singuri în fața calculatorului. Acordarea unei atenții constante  telefonului inteligent este o măsură a depresiei omului. Oamenii nu doresc să interacționeze unul cu altul. Aceasta este o problemă teribilă.

Întrebare: Sunt aceste presiuni date noua în mod intenționat, astfel încât sa începem să ne conectam cu alții?

Răspuns: Da, desigur, problema  va ajunge la un sfârșit, fie într-un mod bun sau printr-o  suferință. Ar putea aduce omenirea la un mare război sau oamenii vor înțelege că ei trebuie să se unească și să se adapteze la înțelepciunea unității, înțelepciunea Cabalei, deoarece devine foarte repede evident că toate celelalte mijloace nu ajută.

Din KabTV  „Noutăți cu Michael Laitman” 4/6/16

 

O viata nou nr. 368 – Eroii Bibliei: Yael si David

Dr. Michael Laitman in conversatie cu Oren Levi siYael Leshed-Harel

Eroii biblici Yael si David sunt personaje umane care, in ciuda slabiciunilor, actioneaza pentru natiune si unitate. Ce anume ii face speciali si ce li se cere pentru a castiga bataliile Israelului?

Rezumat

O femeie se gandeste de obicei la binele copiilor sai. Yael a actionat pentru binele intregii natiuni.

Sentimentul ca intreaga natiune reprezinta copiii sai este ceea ce i-a dat puterea de a actiona cu intelepciune si de a-si folosi puterea feminina. Eroismul ei consta in abilitatea de a isi mari inima, de a isi mari puterea de iubire pentru a include intreaga natiune.

Ideea din spatele povestii lui David si Goliath este aceea ca orice persoana obisnuita care isi urmeaza adevarul si forta superioara va castiga.

Pastorul este acela care isi conduce natiunea, care vrea sa o protejeze si sa o conduca spre forta superioara.

Exista un razboi interior aici: David il infrange pe Goliath, obtine forta enorma a lui Goliath si o foloseste in mod pozitiv. Daca o natiune cucereste o alta natiune ii absoarbe valorile si spiritul dupa un timp. David este un erou deoarece a folosit puterea lui Goliath pentru a-si urma propriul drum in directia pozitiva. Goliath simbolizeaza puterea folosita in mod egoist pentru a rani oamenii. David foloseste puterea pentru a creste iubirea. David a fost determinat de puterea lui Goliath si apoi si-a urmat propria cale spre iubirea pentru altii.

 

 

O viata noua nr. 367 – Sacrificiu de sine

Dr. Michael Laitman in conversatie cu Oren Levi si Yael Leshed-Harel

Cum este o situatie in care iti sacrifici viata in beneficiul altora, ce anume afecteaza decizia de a sacrifica vieti si care este sacrificiul pentru dobandirea adevarului interior?

Rezumat

Un soldat este pregatit sa se sacrifice pentru prietenii sai daca ii simte ca ai lui, ca si cum ar face parte din el.

O persoana este capabila sa se conecteze cu altii, sa ii simta pe ceilalti ca pe el insusi. Animalele nu au o asemenea abilitate. O persoana are un punct de conexiune cu toata lumea pentru ca noi toti venim din aceasi sursa.

Pentru cineva care traieste tinand cont de adevarul sau interior, nu conteaza cum si cand se va termina viata lui fizica. Pentru el, dobandirea adevarului este mai importanta decat viata insasi.

Cand o persoana se concentreaza asupra conexiunii, incepe sa simta adevarul cum ca toti suntem unul, descopera iubirea pentru altii. Adevarul este gasit in centrul grupului, in centrul cercului. Nu apartine nimanui, apartine tuturor.

Azi, toata umanitatea este ca o echipa de soldati gasiti intr-un tanc dar fara echipament de protectie.

Punctul adevarului este atunci cand o persoana este inclusa printre altii si isi dedica energia si abilitatile pentru ei.

 

Moise

Primul erou al sărbătorii Paștelui este Moise, liderul spiritual. Aceasta este o calitate deosebită în om, care îl duce spre exodul din Egipt.

Dacă nu vorbim despre Moise ca despre o calitate în interiorul omului ci ca despre un personaj, atunci el nu a fost un lider înnăscut. Moise este o persoană închisa în sine, care vrea să obţină, să fie conştient de lumea înconjurătoare, de caracteristicile sale, de el însuși.

Moise a trăit în palatul lui Faraon și a utilizat toate beneficiile care i-au fost date ca prinț. În palat l-au respectat și a învățat înțelepciunea egipteană, magia, tot ceea ce a fost folosit în Egipt, în timpul său, în construcția de piramide, în perceperea universului prin astronomie și in tot ceea ce a fost dezvoltat atunci. Moise a fost un om de știință și aceasta, impreuna cu toate celelalte au fost foarte atractive, dar el nu a fost conectat  cu egiptenii sau cu oamenii. El a fost pur și simplu un prinț.

Când a fost în exil din Egipt, Creatorul i-a cerut să se întoarcă în Egipt și el s-a supus, dar fără nici o intenție personală. Când s-a întors în Egipt, el s-a dus la bunicul său, Faraonul, și la mama lui vitregă, Batya, ca un oponent, stând în fața lor și i-a zis Faraonului: „Lasă pe poporul Meu să plece” (Exodul 5: 1). Dar, Faraonul s-a opus acestui lucru și a argumentat, „Copiii lui Israel locuiesc aici cu familiile și vitele lor; îşi administrează gospodăriile  și a au fost ai mei de ceva timp deja. Ei nu intenționează să meargă nicăieri” Imaginați-vă o situație în care in aparenţă cerem de la președintele Obama,”Evreii sa mearga în Israel „Și el va răspunde:” Eu nu intenționez să-i eliberez.; Am nevoie de ei pentru dezvoltarea economiei, științei și comerțului. Încercați să va apropiaţi de ei şi ascultaţi ce vor răspunde „.

La urma urmei, evreii trăiau foarte bine în Egipt. Ei au folosit toate beneficiile chiar mai mult decât egiptenii înșiși. Așa că era imposibil să se apropie de ei, sub orice formă, chiar și din punctul de vedere al lui Faraon, cât și din punctul de vedere al evreilor înșiși. Poporul lui Israel erau grasi, leneși, și sub influența tradițiilor, culturii, științei, artelor și a distracțiilor egiptene. Ei aveau tot ce aveau nevoie, inclusiv pășuni uriașe pentru vitele lor. Se poate spune că au trăit în cel mai bun loc din lume.

În momentul în care Moise a început să ceară Faraonului să elibereze poporul lui Israel din Egipt, au început să simtă partea  rea a lui Faraon: lovituri, presiune, opresiune, taxe, persecuții mari, și pogromuri. In general, tot ceea ce am văzut de-a lungul istoriei evreilor dintr-o dată au început să apară în Egipt cu oamenii care au fost total răsfățati în toate privințele! Și așa atitudinea lui Faraon față de Moise, a devenit brusc negativa. În ciuda acestui fapt, Moise s-a dus la Faraon, după porunca Creatorului și a cerut de la el, „Lasă pe poporul Meu să plece!”

Lui Moise i-a fost frică de Faraon și de Creator, și nu a știut ce să facă. El a încercat să convingă pe Creator că el are limba legată si se bâlbâie, că el nu era un lider natural. Dar Creatorul a răspuns: „Eu știu pe cine să aleg, așa ca mergi mai departe!” Și a plecat. Mai mult decât atât, atunci când Creatorul a spus: „Să mergem împreună. Eu voi împietri inima lui Faraon, atât de mult încât va fi de preferat ca noi să mergem împreună „.

Înțelepciunea Cabala vorbește despre cele mai profunde si mai intime caracteristici ale omului, pe care el trebuie să le discearnă în sine însuși în mod specific prin calea dezvoltării spirituale, în care acesta începe să caute în el însuși caracteristicile lui Faraon, Moise, Creatorul, poporul Israel, Egipt, și tot restul imaginilor din Tora.

In cele din urma, el ajunge la o stare de întuneric absolut, când înțelege că nu poate părăsi Egiptul, că nu vrea să-l părăsească, și nu știe ce forțe vor face posibil ca el să facă acest lucru. Și apoi, noaptea, o putere imensă, o furtună izbucnește, fulgere și tunete, în sens spiritual. Omul se găsește într-o panică teribilă! Dar el alearga dupa Creator.

Exodul din Egipt are loc în grabă; de unde și până unde, nu se ştie. Ceea ce contează este faptul că Creatorul dorește acest lucru, iar omul îndeplineşte voia Lui.

Nu este nimic altceva! Ceea ce contează este ceea ce vrea Creatorul și asa noi Îl urmăm, pentru că este imposibil să pătrundem sensurile prin utilizarea sentimentelor sau cunoștințelor noastre si nici prin inima sau minte. Numai forța superioară ii arată unei persoane unde ar trebui să meargă. Creatorul te conduce printr-un stâlp de foc sau de nor, și tu mergi; nu se poate altfel.

Pentru a fi complet purificat din Egipt și să iei totul deasupra rațiunii și sentimentului, trebuie sa sari în mare! Marea este  o stare teribilă în care este la latitudinea persoanei de a face un pas, absolut contrar tuturor emoțiilor și rațiunilor sale! După aceea, nu mai rămâne nimic din ceea ce el a fost! El există în mod complet pur. În această stare, are loc o naștere spirituală. După purificarea completă a memoriei emoționale și fizice, începe o viață nouă.

Din KabTV  „Noutăți cu Michael Laitman” 4/11/16