Category Archives: Criza, globalizare

Obama – interzicerea armelor de foc

Întrebare: Într-o emisune în direct, președintele Statelor Unite, Barack Omaba, a vorbit despre necesitatea introducerii reglementărilor stricte cu privire la vânzarea armelor de foc, de a înăspri controalele și interzicerea de a cumpăra arme pe internet.

Răspuns: Ce se va schimbă în cazul în care se interzice vânzarea armelor? Există deja un număr mare de arme în mâinile oamenilor? Este dificil să faci rost de o armă?

La urmă urmei, este ușor ca cineva să cumpere o armă. Odată am fost într-o pivinita în New York, unde s-a dovedit că vindeau arme, inclusiv tunuri mici. Va rog, cumpărați. Nu există nici o cerința sau interdicție: doar să aveți banii.

Întrebare: Adică interzicerea armelor de foc nu reprezintă soluția pentru criminalitatea ridicată din America?

Răspuns: Cu siguranță nu este. Nu există nici o legătură între ele.

Crimele în masă sunt rezultatul lipsei de educație corecte a populației. Dacă nu există educație, nici legile nu sunt de ajutor, chiar dacă atribui un polițist fiecărui cetățean după aceea și el va fi implicat în asta.

Trebuie să formăm oamenii de la vârstă fragedă, să facem într-adevăr în așa fel încât tinerii să crească și să ajungă ființe umane, să înțeleagă cum să comunice corect unii cu alții. Este necesar să îi învățam ce înseamnă răbdarea. Să presupunem că țipă la mine în timp ce eu ascult într-un mod relaxat, zâmbind în schimb având grijă să dezaprob atitudinea lor. Este necesar să îi învăţăm în acest fel.

Este necesar să îi învățam psihologie, să descopere naturaumană, sistemul relațiilor reciproce dintre noi, cum să coopereze reciproc unii cu alții și cum să transforme orice situație astfel încât să fie bine pentru el cât şi pentru celălalt, deoarece, din şi acesta va adopta același răspuns.

Întrebare: Vreți să spuneți că punctul de plecare este educația?

Răspuns: Educația este singurul răspuns. Situațiile vin din răul latent din fiecare om care nu este echilibrat.

Educația este cel mai important lucru. Educația nu constă în a asculta lecturi plictisitoare, ci obținerea educuatiei corecte prin instruire practică, în special prin adoptarea de jocuri situaţiile din viaţă. În acest fel omul se obişnuieşte să se joace cu egoismul celorlalți în tot felul de situaţii. Şi așa totul fi bine.

Din emisiunea de pe Kab TV “Ştiri cu Michael Laitman” din 06.01.2016

Bombă cu hidrogen Nord Coreeana

Întrebare: Că urmare a testării bombei cu hidrogen în Coreea de Nord, a avut loc un cutremur în teritoriile Japoniei și Coreei de Sud. Japonia a anunțat imediat că starea de fapt impune sancțiuni dure pentru Coreea de Nord, iar panica a început să predomine în partea de sud.

Coreea de Nord a justificat acțiunea declarând, “NATO și America se antrenează aproape de teritoriul nostru iar noi vrem să ne apărăm.” Întrebarea este, unde se îndreaptă lumea?

Răspuns: Faptul este că lumea nu este pregătită pentru o confruntare cu Coreea de Nord. Atât timp cât lumea nu este unită, nu poate învinge nici măcar un dictator.

Iar asta pentru că orice dictator, indiferent de cât de mic ar fi, are o voința foarte puternică, în moment ce restul lumii este separată. Fiecare are propriul plan în minte, iar din această cauza nimeni nu va putea să învingă dictatorul.

Am ajuns într-o stare în care ne gândim numai la victorii, dar în realitate suntem dezbinați. Deci, în măsură în care națiunile mari intră joc, în aceeași măsură slăbesc forță grupului.

Drept urmare, în stadiul actual, cred că Coreea de Nord este invincibilă. Și va continuă să se dezvolte. Populația va suferi, dar va rămâne mândră de izolarea ei, de foamete și nenorociri.

Doar oferiți ideea unei persoane, că trebuie să trăiască în felul asta, iar această idée este sustenabilă când oamenii generalizează. Chiar dacă nu au ce au alții, acest lucru nu este important. Își umplu stomacul cu ceea ce este, dar cel mai important lucru este atmosfera pe care o au acasă. Altceva nu mai contează.

În Rusia, de exemplu, chiar dacă astăzi mulți trăiesc în apartamente spațioase minunate, își amintesc cu nostalgie când stăteau într-o bucătărie mică, cu o chitară, vodkă și cârnați. Dacă sufletul vieții dispare, care este plăcerea vieții?

Lumea în ziua de astăzi este nesatisfăcută, și vom vedea cum diferite valori din era sovietică se vor întoarce. Prin această, putem de asemenea să înțelegem Coreea de Nord. Oamenii au ceva de la care pot obține sensul vieții.

Viitorul se află în programul creaţiei. Când este atins scopul naturii, programul și formula evoluției devin lucruri solemne pentru individ, şi îi devine clar cum să se dezvolte.

Natura aspiră către unitate și împinge şi omenirea spre aceasta. Dacă înțelegem acest lucru și mergem împreună cu programul naturii, nu o să simțim nici un resentiment la nivelul mineral, vegetal și animal, și nici la nivelul societății umane.

Numai în felul acesta lumea va atinge o stare în care să fie cu toţi preocupaţi de sistemul general de conexiune, și vor realiză totul în interiorul conexiunii, deoarece viață merge înainte când contrariile se unesc.

Doresc să avem cu toții succes în asta și va doresc un an bun!

Din emisiunea de pe Kab TV “Ştiri cu Michael Laitman” din 06.01.2016

Ecologiștii în panică

Întrebare: La Polul Nord a fost înregistrat recent un grad sub zero în loc de cele 30 de grade sub zero care se înregistreaza de obicei acolo. Biologii susțin că Storm Frank, care a fost cauza unor ploi abundente și furtuni în Marea Britanie, a adus un curent de aer cald tropical la Polul Nord. De ce se întâmplă acest lucru?

Răspuns: Pământul nu mai este în echilibru, deoarece noi, oamenii, suntem complet în afara echilibrului unul cu altul.

Până la Primul Război Mondial umanitatea și natura nu au fost globale. La scurt timp după primul război mondial, al doilea război mondial a început, iar după război și distrugere, a început reconstrucția lumii și a debutat dezvoltarea internetului. Toate acestea au condus la faptul că omenirea a devenit cu adevărat globala, dar funcționează și se conecteaza incorect în satul nostru mic.

Această evoluție a creat un dezastru teribil, o stare de contradicție universala completă; pe de o parte, există o opoziție între unul si altul și, pe de altă parte, o dependența absolută a unei parti asupra celeilalte. Este ca într-o familie în care fiecare depinde de toată lumea, dar ei nu se iubesc unul pe altul, și se critică reciproc.

Întrebare: Ați compara conflictul dintre persoane cu ceea ce se întâmplă în natură?

Răspuns: Desigur, la urma urmei, omenirea este cel mai înalt nivel al naturii! Noi credem că natura este compusă numai din nivelurile mineral, vegetal și animal, dar nu este umanitatea o parte a naturii?

Suntem blocati impreună intr-o teribilă agresiune reciprocă și, odata cu noi, toată natura. Noi toți devenim un singur instrument, un sistem care este complet rupt și nu poate găsi posibilitatea de a reveni la un echilibru intern.

Am fost deja în acest tip de stare de 40 – 50 ani; aceasta este o problemă uriașă care continuă să crească. Anul 2015 a fost o demonstrație a dezechilibrului nostru, iar anul 2016 va deveni un an de testare; va înțelege umanitatea ce se întâmplă cu ea, de ce există acest dezechilibru și cum să iasă din el.

Adică depinde de noi să recunoaștem problema și să înțelegem că cel mai important lucru este ca noi toți împreună trebuie să ne grăbim pentru a salva natura, pentru că dacă oamenii nu încep sa restabileasca armonia, ceea ce este absolut necesar într-un sistem integral, care este reciproc conectat, atunci lumea noastră pur și simplu se va prăbuși.

Întrebare: Ce ar însemna să se grăbească pentru a ajuta și a salva natura?

Răspuns: În primul rând trebuie să ne unim între noi și în al doilea rând, sa facem tot ceea ce putem să nu răsturnam echilibrul naturii. Nu avem timp; am trecut deja de linia roșie.

Întrebare: Credeți că anul 2016 va fi punctul de cotitură?

Răspuns: Nu, am trecut deja de punctul de cotitură, dar pentru că acest lucru se întâmplă treptat, avem posibilitatea de la nivelul uman sa echilibram restul nivelurilor din natură, deoarece nivelul uman este cel mai mare.

Dacă noi toți începem să ne aliniem în gândurile noastre, să ne unim într-un întreg, completându-ne reciproc, dacă sarcina noastră este de a susține tot ceea ce se întâmplă și de a supraviețui pe această planetă, atunci vom fi capabili de a restabili totul.

Întrebare: Ce ar obliga o persoană egocentrica să se comporte asa?

Răspuns: Ar trebui să fie o amenințare inevitabila la viața tuturor omenilor și la fel și la viața acesteia!

Trebuie să ajungem la o stare în care ONU sa devina cu adevărat Organizația Națiunilor Unite, o organizație interesata de supraviețuirea omenirii și de prevenirea politicilor înguste ale unui număr limitat de națiuni.

Adică totul depinde de umanitate. Întrebarea este, cât de mult sânge va costa? Fie acest lucru se va întâmpla rapid și cu puțina vărsare de sânge, sau vor fi încă mulți ani de războaie, suferință și probleme suplimentare până omenirea își va veni în fire și va începe sa atingă echilibrul interior. Balanșa omenirii va echilibra și natura, iar apoi, unde este necesar grădinile vor înflori, iar unde nu este necesar, va fi zăpadă și gheață.

Din emisiunea de pe KabTV „Știri cu Michael Laitman” 1/1/16

Colapsul conferinței climaterice

Întrebare: Luna trecută, în încheierea conferinței ONU de la Paris privind schimbările climaterice, Ban Ki-Moon, Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite a considerat conferința un triumf pentru oamenii planetei Pământ. A subliniat că țările participante au convenit să mențină creșterea temperaturii globale sub două garde Celsius. A mai declarat, “Acordul trebuie să treacă printr-un test foarte important și anume execuția, iar muncă trebuie să înceapă de mâine. “

Întreagă lume a avăzut cum participanții comitetului au stat braț la braț într-un mare spirit.

Răspuns: Toată lumea este de acord că nu există cale de întoarcere de la Linia Roșie. Toate cuvintele lor frumoase nu au nici un efect, mai ales dacă nu sunt puse în practică. Umanitatea nu învață din greșelile trecutului. Așadar, discursul optimist al Secretarului General al ONU rămâne suspendat în aer.

Întrebare: Nu sunteți optimist?

Răspuns: Nu am nici un motiv pentru a fi optimist. Sunt realist și privesc lucrurile într-un mod realist.

Potrivit tuturor calculelor, dacă ne continuăm modul de existența că atare și nu ne schimbăm de la egoism la atruism, suntem condamnați la un sfârșit rapid, abrupt și deloc plăcut.

Jumătățile de măsură nu ajută. În toată istoria dezvoltării, umanitatea nu a învățat nimic cât să treacă de la rău la bine, ci se duce din rău în mai rău. Acesta nu este pesimism, este doar realitatea.

În centrul umanității găsim egoismul, iar dacă nu îl schimbăm, acesta va continuă să ne sape groapă.

Întrebare: Pentru omul simplu, este dificil de înțeles că trebuie să treacă de la egoism la altruism.

Răspuns: Chiar dacă înțelege sau nu, realitatea nu se schimbă. Existăm în cadrul legilor naturii și dacă nu schimbăm și corectăm în interiorul nostru ura egosita către relații bazate pe iubire și integrare reciprocă unii cu alții, atunci totul va rămâne să ruleze la fel. Ne îndreptăm către sfârșitul civilizației.

Viitorul nu este departe. Cred că în următorii 20 -30 de ani vom fi martorii distrugerii nu doar a mediului înconjurător ci ai auto-autodistrugerii noastre. Singură soluție este schimbarea omului, acesta fiind cauza tuturor problemelor actuale. Toată lumea trăiește pentru sine și în detrimentul celorlalți.

Când nu eram atât de conectați și dependenți unii de alții, și nu eram o civilizație atât de globalizata, și eram conectați în sate mici, totul era mai mult sau mai puțin bine.

Am ajuns însă într-o stare în care suntem blocați într-un sistem unic care trebuie să fie reciproc și altruist. În caz contrar, ne va înghiți rapid precum un cancer și ne va devoră într-un ritm incredibil.

Dacă ar fi să dăm un exemplu, a fost nevoie de 100000 de ani să ajungem în starea actuală, iar apoi 100 sau 150 de ani sunt suficienți pentru a distruge totul.

Există o singură cauza, și această este ego-ul omului. Deoarece este dispersat, distruge corpul umanității în diferite locuri, boală manifestându-se uneori aici, uneori dincolo. Totuși, când ego-ul este conectat, unit și globalizat, integral, pur și simplu devorează totul.

Întrebare: Cu toate acestea, în orice caz, participanții comisiei climaterice au ajuns la o decizie comună. Asta nu înseamnă ceva?

Răspuns: Desigur că nu, și este evident că nu s-a schimbat nimic. Ei s-au adunat de mai multe ori și în trecut. Poate egoismul să decidă ceva?

O decizie corectă se poate luă doar dacă am există ca în natură, ca un sistem integral, să oprim să ne înghițim unii pe alții și să începem să ne vindecăm și să ne completam reciproc. Doar așa putem speră la un viitor mai bun.

Deci, soluția este în mâinile noastre. Sunt foarte fericit că am ajuns la linia de sosire. Desigur, lumea va avea nevoie de revelarea în forță a înțelepciunii Cabala pentru ca umanitatea să vadă că există salvare. Altfel, omenirea va rămâne în întuneric. Aici, este necesar să dăm omenirii luminița de la capătul tunelului.

Nu vom fi capabili să facem ceva cu ego-ul. Avem totuși, un sistem, înțelepciunea Cabalei, care ne explică cum să depășim egoismul, cum să îl transformăm în partea opusă pentru comunicare, iubire, unitate și comuniune.

Dacă umanitatea respinge înțelepciunea Cabalei, va continuă să decadă. Nu faceți asta!

Din emisiunea de pe Kab TV “Ştiri cu Michael Laitman” di 31.12.2015

Cyber Monday

Întrebare: „Cyber Monday” a luat sfârșit, ziua în care tot ce doriți este vândut pe internet cu un discout de până la 90%.

Acest „Cyber Monday” urmează după “Black Friday” care începe perioadă reducerilor. Anul trecut într-o zi au fost vândute produse în valoare de două miliarde de dolari iar anul acesta în valoare de trei miliarde. Oamenii au stat lipiți de calculatoare. Cum ați caracteriza acest fenomen?

Răspuns: Aș carecteriza acest eveniment că o acțiune comercială de încărcare a populație, deoarece în principiu, este o vânzare de nimicuri, lucruri de care lumea nu are nevoie. Dar publicitatea din jur este amplificată de toată lumea: vecini, locații, publicitate și media.

Imaginați-va cum o persoană obișnuită este copleșită de nebunia cumpărăturilor. Nu îi poate rezistă; crede că are de pierdut. Alergă să facă ce face toate lumea.

Este imposibil de rezistat tentațiilor! Este inutil să reziști! Şi acesta este mesajul pe care media încearcă să îl obțină.

Problemă este că economia globală produce excedentar. Ar fi posibil să hrănim și să inundăm încă de două sau chiar de trei ori populația cu produsele și hrana care se produce astăzi. Dacă ar există o altă planetă cu oameni dezbrăcați și flămânzi ar putea fi îmbrăcați din cap până în picioare și hrăniți corespunzător. Doar să aibă banii să cumpere.

La ce ajută banii? Acest lucru este de neînțeles. Principalul lucru este că totul se învârte în jurul lor. Există în mod specific temerile că schimburile comerciale se pot opri, forțând astfel producătorii să vândă la preț de cost și chiar sub cost. La urmă urmei nu contează, se pot printa pur și simplu mai mulți bani.

Astăzi am ajuns la un nivle coplet diferit al dezvolatarii, unde nu banii determină cât de mult costă un produs, ci valoarea produselor în sine este determinată de oameni. Au o nevoie de produs sau nu? Aşadar ne îndepărtăm în a mai fi dominați de către bani. Jocul a luat sfârșit. Acumularea unei mase de bani nu mai funcționează, ne mutăm într-un nou sistem unde banii vor fi complet eliminați.

Care va fi motorul comerțului, comunicării și producerii? În ce fel și cum va fi el măsurat? Această este problemă. Trebuie măsurat în raport cu o altă valoare, o valoare care va înlocui hârtia cu care suntem atât de familiarizați.

Prima valoare folosită a fost aurul. Apoi aurul a fost schimbat cu bancnote fără suport, iar o națiune le poate printa și de zece ori mai mult. Această înseamnă că valoarea lor este complet condiționată. Iar în prezent a dispărut total această valoare. Ce urmează?

O persoană merge pur și simplu la serviciu, iar în schimb va primi cupoane pentru nevoile personale, sau chiar nu le va primi deloc, pentru că îi va fi asigurat totul, fără a niciun “Black Friday”. Ne îndreptăm spre sistemul socialist de muncă, unde totul funcționează în conformitate cu principiul, “de la fiecare după abilităţi, pentru fiecare după nevoi”.

Întrebare: Vedeți aceste semne din Cyber Monday?

Răspuns: Da. Supraproducția de bunuri, valoarea zero și dipariţia lichidităților de bani conduc către faptul că noi de fapt muncim nu pentru bani, ci pentru ideea că fiecare individual și lumea că întreg este la fel, neexistând nimic în caz contrar.

Comentariu: Acum, folosiți slogane comuniste!

Răspuns: Nu este nimic de făcut în această privință! Natura ne va aduce la acest lucru prin forță. Vedem că o națiune socialiasta este mult mai profitabilă decât una capitalistă! Va începe să aibă grijă de bunăstarea tuturor cetățenilor şi totul se va egaliza gradual. Asta în timp ce capitalismul permite o mică creștere a clasei de mijloc și apoi o distruge, lăsând doar pătură bogată și pe cea săracă iar între ele fiind infiltrat terorismul.

Întrebare: Vorbești practic de ce a simțit o persoană în timp ce a trăit în Uniunea Sovietică?

Răspuns: Nu, a fost un regim economic urât și nedrept! Se pare că se justifica ideologic: aparent merită să plătești și să suferi pentru egalitate, prietenie și fraternitate. Dar de fapt nu merită! Iar acum aceste lucruri apăr treptat atrăgând noi relații sociale după el. Atingem lucrul acesta prin dezvoltarea naturală. Este chiar posibil să începem să ne dezvoltăm noi înșine corect, să avansam, nu prin intermediul suferinţei, ci prin auto educare. Iar atunci vom obţine acest lucru într-o manieră mai bună și mai lină.

Întrebare: Acest lucru înseamnă că banii vor dispărea și că totul se va baza pe relațiile dintre oameni?

Răspuns: Doar conexiunea dintre oameni va oferi lumii noastre o eliberare de energie bună care ne va echilibra pe noi toți și ne va transformă într-adevăr într-o nouă stare, literalmente în mod miraculos. Tu vei investi un bănuț și vei câștiga un milion! Asta datorită faptului că tu nu vei mai adaugă egoism la acțiunile tale, egoism care încetinește totul și provoacă concurență. Dimpotrivă, va exista o fuziune cu natura.

Din emisiunea de pe Kab TV „Ştiri cu Michael Laitman”

Cinci ani de la „Primăvara arabă”

Comentariu: Au trecut cinci ani de la evenimentele din „primăvara arabă” La început a fost considerate a fi o revoluție a tinerilor, care erau gata să schimbe lumea arabă.. De atunci totul s-a schimbat când, în Egipt, Tunisia, Libia, „Fratia Musulmana” a preluat controlul guvernului. Ei toți au greșit crezând că au răsturnat dictaturile.

Răspuns: Și ce este rău în legătură cu dictaturile? Astăzi se pare că este de preferat ca un rege să guverneze o națiune, decât un parlament disfunctional.

Lumea noastră trebuie să fie aranjata în conformitate cu principiul unitatii cu lumea superioara, ceea ce înseamnă că peste ea există Creatorul, și mai jos există, un rege. În zilele regilor David și Solomon, a fost o similitudine completă între lumea noastră și lumea de sus. Conform acestei similitudini, regele a avut toate instrumentele cu care sa gestioneze națiunea, ca Sinedriul și alte instituții guvernamentale. Este foarte interesant sa aflam despre acest lucru, deoarece plecând de la comportamentul lor, este posibil sa aflam structura lumii superioare. Acesta a fost proiectat iniţial.

Comentariu: Dar când a început „primăvara arabă”, am sperat că oamenii vrednici vor veni la putere.

Răspuns: Cine poate fi pus la putere? Câti parveniți se vor mai juca cu publicul și cu trezoreria națională până cand nimic nu va mai ramane?

Comentariu: Ca rezultat al acestui fapt, Daesh a crescut de fapt in putere. O dictatură Araba relativ moale a fost înlocuita de un regim extremist.

Răspuns: Astăzi ne întoarcem în mod obligatoriu din nou la un lider unic pentru că lumea intreaga poate fi condusa de un singur centru, o singură idee, o echipa colectiva care este interconectata ca o singura persoană și prezintă această idee în lumea noastră. În caz contrar, totul se va deteriora pana la extremism și va fi o mare ceartă.

Problema este că lumea se va revela din ce în ce mai mult ca fiind integrala, interdependenta, și globală. Noi încă nu ne putem orienta într-o astfel de lume. Brusc ne simţim nesiguri: nu știm ce și cum, de unde și până unde. Există mii de date diferite, cu care trebuie să lucram, în scopul de a avansa spre ceva, de a decide ceva concret, și nu putem; simțurile și mintea noastră nu sunt aranjate integral.

Nu putem comunica cu alte persoane pentru a asambla o echipa cu ei, un mic sistem (sa zicem un guvern), care va fi capabil să rezolve probleme ca acestea, pentru că există un număr foarte mare de necunoscute și nu știm cum să lucram cu ele. Putem rezolva doar problemele liniare. Aceasta este problema.

Noi nu putem schimba lumea. Omenirea intră într-o stare în care lumea devine închisă și integrală, în care toată lumea depinde de toată lumea. Pentru a percepe în mod corect și a lua deciziile corecte, trebuie sa schimbam percepția noastră asupra lumii, adică trebuie să schimbăm omul. Noi trebuie să devenim, de asemenea, integrali, și apoi vom putea rezolva aceste probleme. Dar acest lucru nu este ușor.

Înțelepciunea Cabalei a fost conceputa pentru acest lucru; ea spune că trecerea la gândirea integrală este posibilă numai prin „Și să iubești prietenul tau ca pe tine însuți” (Leviticul 19:18). Când vom începe să iubim pe alții în loc sa ne iubim pe noi înșine, vom putea simți perceptia lor, dorințele lor, și directia lor. Acest lucru devine un mod natural de viață; fiecare devine „multifuncțional”, ca într-un stup format din multe alte persoane. În acest caz, oricine poate rezolva pur și simplu orice problemă. Devine a mea, personală, naturala.

La urma urmei, în orice familie, avem în mod natural grijă de toată lumea cât mai mult posibil. Prin urmare, familia, într-o anumită măsură, poate fi comparata cu soluția la problema noastră: trebuie să existe un lucru pentru copii mici, altceva pentru bătrâni, un al treilea lucru pentru soț și soție, și așa mai departe.

Într-o familie, mai mult sau mai puțin știm cum să ne ocupam cu problemele din cauza ca toţi membrii familiei trăiesc în noi și simțim cu adevărat ceea ce este mai bine pentru ei și ceea ce au nevoie. Dacă am fi avut o atitudine de acest fel față de lume, ne-am fi putut ocupa de toate provocările sale.

În scopul de a transforma fiecare persoană sa fie preocupata de întreaga lume, ceea ce avem cu adevărat nevoie este un nou sistem de învățământ în conformitate cu principiile înțelepciunii Cabalei.

Din KabTV „Stiri cu Michael Laitman” 12/28/15

 

Schimbarea regulilor de joc

Politicienii au putina intelegere reciproca. Schimbarea de baza a dreptului internațional și a principiilor de securitate la nivel mondial sunt rezultatul războiului.

Este posibil să se instituie o nouă ordine mondială, fără un război mondial? Nu există nici un principiu prin care oricare dintre politicienii să poată rezolva fără intervenție militară conflictele care apar.

Două posibilități stau în fața noastra astăzi: ori intrăm într-un război mondial ori cresc mai mult problemele noastre comune.

Înțelepciunea Cabalei furnizează o metodă care face posibil ca toată lumea să se conecteze și sa transceada toate problemele, dar va fi lumea în măsură să audă asta?

Un remediu pentru depresie

Întrebare: Oamenii de știință de la Universitatea Yale au descoperit că ajutând prietenii, cunoștințele, și chiar persoanele străine, se poate reduce impactul stresului cotidian asupra sănătății mentale a unei persoane.

Fiind mai prietenos chiar ajută la scăderea stresului?

Răspuns: Desigur, un mediu bun ajută întotdeauna, și chiar mai mult în cazul în care mediul acționează psihologic asupra unei persoane în așa fel încât să nu îl simtă, dar este în aer.

În prezent multe studii sunt realizate pe acest subiect, și le salut deoarece acestea se aliniază cu înțelepciunea Cabala. Potrivit înțelepciunii Cabala, cel mai important lucru sunt relațiile dintre noi.

Nu doar că prelungesc viață și o fac mai bună, mai confortabilă, mai sigură, și mai plăcută, dar ne fac să simțim vibrațiile pozitive din natură înconjurătoare, de la nivelul mineral, vegetal și animal – în așa fel încât să putem fi incorporați în toate nivelele bune, de conexiune integrală generală.

Când aceasta se întâmplă, începem să ne simțim bine în interiorul conexiunii integrale dintre noi și natură înconjurătoare, să simțim forță interioară care a creat toate cele patru nivele de existentă – mineral, vegetal, natură animal și omul – susținându-le în echilibrul reciproc corect dintre ele. Simțim o stare nouă, nivelul următor al existenței noastre.

Atingerea nivelului următor, nouă dimensiune, înseamnă simțirea forței superioare care a creat, susține și gestionează toată natură pe care trebuie să o revelăm.

Întrebare: Această revelare se întâmplă prin atitudinea noastră pozitivă unul față de celălalt?

Răspuns: Este exprimată în simțurile noastre și atitudinea noastră pe care o numim bună. Cu toate acestea, de fapt, este o atitudine care ne complementează și echilibrează fără nici un sentiment. Cu alte cuvinte, este o completare reciprocă între toate părțile naturii; prin atitudinea noastră față de toți ceilalți aducem întreagă natură la o conexiune reciprocă echilibrată și armonioasă.

Și apoi descoperi o putere superioară nouă, care se află acest context. Trebuie să o atingem și să o dezvăluim, deoarece în felul acesta vom găsi cheia vieții noastre, cum ar trebui să ne gestionăm viață noastră și tot ce ni se întâmplă nouă.

Întrebare: Le povestesc oamenilor despre ea, dar ei nu înțelege despre ce conexiune sau relație reciprocă vorbesc. Oamenii mă privesc că un visător, un idealist.

Răspuns: Este în regulă, dar avem nevoie de asta pentru a ne obligă să căutăm sensul vieții noastre. Ce ar însemna ca întreagă lume creată să existe în răutatea pe care umanitatea o generează?

La urmă urmei, există o altp formă de viață decât lumea această, pe care trebuie să o descoperim, iar înțelepciunea Cabală ne spune că depinde doar de noi.

Nu sunt un visător și nu am iluzii, dar pur și simplu știu cum funcționează totul și cum îi este revelat unei persoane. Am studenți care au împlinitde fapt acest lucru.

Așadar, va ofer o metodă reală și practică, iar dacă o utilizați, nu veți simți că visați sau că aveți fantezii. Ceilalți vă pot vedea că atare, dar cu siguranță nu sunteți așa. Și dacă ați dat peste acest articol, haideți să încercam împreună.

Haideți să avansam și să ne facem viață noastră mai bună. Profită de această oportunitate în loc să stai să te tot plângi.

Din emisiunea de pe Kab TV ”Știri cu Michael Laitman” din 15.12.2015

Pe ce se pierd vietile noastre?

Întrebare: Dacă toți oamenii încep să se angajeze în dezvoltarea spirituală, cine va produce toate bunurile corporale și plăcerile, astfel încât cei care se dezvolta spiritual sa fie capabili să trăiască în această lume?

Răspuns: În primul rând, ar trebui să se angajeze în ambele.

În al doilea rând, dacă ne angajăm numai în ceea ce este esențial pentru a umple corpul nostru fizic, am produce cu 90% mai puțin decât ceea ce producem astăzi. Cu alte cuvinte, nu am trăi numai în scopul de a produce, vinde, și arunca aceste produse, și am trăi o viață mai pașnică.

Ne-am angaja în dezvoltarea spirituală și am atinge stări perfecte in loc de a trăi în tensiune continuă și dezamăgire.

Abundența materiala nu ne dă nimic, care este avantajul în ea? O persoană are nevoie doar de strictul necesar. Gama largă de produse este doar rezultatul dorinței mari a cuiva de a face un profit.

O persoană are nevoie doar de pâine și e câteva boabe, câteva tipuri de brânză, legume, un pic de carne, pui si pește pentru a duce o viață normală. Esențial este că acesta este un regim alimentar sănătos.

Abundența de produse este doar benefica pentru producătorii ei. Îmi dau seama că oamenii inventează noi produse alimentare și alte bunuri, dar de ce ar trebui să suferim alerg\nd după ele? Pentru că ne obligă publicitatea? Pe acestea este cheltuita viața noastră ?!

Din Lectia de Cabala în limba rusă 10/25/15

 

O diferență ideologică

„Numeri”, Tora, 22: 4: Si Moab a zis bătrânilor lui Madian: „Acum, această mulțime va linge tot ce este în jurul nostru, ca boul care linge iarba de pe câmp.” Iar Balac, fiul lui Țipor, era împăratul Moabului, la acel moment.

Oamenii din Moab se tem că ego-ul lor nu va avea cu ce să se hrănească și că nu vor putea să trăiască în conformitate cu legile vechi, ceea ce înseamnă o viață corporal[ mai bună.

Omul se simte bine în lumea de astăzi: el îşi umple lumea sa cu cultură, știință, construiește o familie de succes și încearcă să se comporte frumos. Totul înflorește și este posibil să se ajungă la o astfel de viaţă prin comunism și egalitate. Deci, care este diferența intre a stabili comunismul și egalitatea aici, acum, în această lume, si intre a tânji să urcam la spiritualitate? Diferența este simpla: aceste idei nu vor duce la nimic în această lume.

Este o diferență ideologică și, prin urmare, este foarte dificil sa fie realizata. Deoarece în cele din urmă rezultatul la care vor să ajungă atât Cabalistii cat și altruiștii pare la fel și chiar normal la nivelul lumii noastre.

Cu toate că Cabaliștii trebuie sa convingă oamenii că este imposibil să prospere în acest fel pe nivelul lumii noastre și că trebuie să-l atingă prin studierea lumii superioare, ei trebuie să explice că asta nu este de dragul lumii noastre, deoarece este doar un nivel intermediar pe care o persoană se află cu un picior, în scopul de a urca la nivelul următor.

Comentariu: Ce se întâmplă dacă vă adresaţi oamenilor care trăiesc pentru a construi o casă, a planta un copac, și a crește copii, și să le spuneți că acest lucru nu este scopul vieții?

Răspuns: Oamenii de astăzi nu mai văd aceste lucruri ca pe un scop special, am ajuns la final. Vrea cineva să aibă o familie normală și să se gândească cum să o păstreze? O persoană in aceste zile își pierde aceste dorințe, impulsuri, îndemnuri și opțiuni, încă de la o vârsta frageda.

Ca adult, omul încearcă încă să găsească un suflet pereche și poate chiar sa aibă un copil, deoarece el tot trebuie să facă ceva până la bătrânețe. Dar, în cele din urmă, nu funcționează. Oamenii de azi întemeiază o familie atunci când au aproximativ 40 ani, iar apoi o destramă atunci când ajung la 50, deși nu au unde sa fuga decât la cimitir, ceea ce este mai mult sau mai puțin o linie dreaptă.

Este clar că noțiunea de familie dispare treptat și oamenii nu doresc copii in care să investească 25-30 de ani. Omului nu i-a mai rămas nimic în viață. Deci, acum nu este atât de dificil pentru oameni să înțeleagă, că ne întoarcem de fapt la sentimentul lor general de dezamăgire. Mass-media prezintă în mod repetat ruinate la televizor țările, iar acesta este viitorul întregii lumi! Vom vedea în curând Europa așa cum vedem astăzi Siria. Vă puteți imagina lupi sălbatici mergând pe ruine din Vestul către Estul Europei ?

Întrebare: Vrei să spui că vor ieși barbari din pădure și vor invada orașele?

Raspuns: Sunt aceiași europeni care s-au transformat complet în barbari. Ei nu au nici o putere sau un motiv să ascundă aceasta și tot ceea ce a fost ascuns in interior iese la suprafața. Întreaga lor structura culturala se va evapora în timp. Este la fel în fiecare persoană.

Dacă sapi un pic mai profund, vei vedea că ambalajul exterior cade imediat și nici măcar nu trebuie să-l jupoi.

Întrebare: Credeți că nu au nici o protecție, in fata invaziei islamice în alte țări?

Răspuns: Nu, dar islamiștii sunt mai puternici ideologic și nu este nimic de făcut în privința asta. Nici o religie nu poate sa se confrunte cu ei, deoarece toate religiile sunt deja pe moarte în aceste zile.

Din lui KabTV „Secretele din Cartea Eterna” 7/8/15