Category Archives: Diseminare

“Punctul de cotitura al lumii” (Medium)

Medium a publicat noul meu articol “Punctul de cotitura al lumii

Peste tot în lume, există un sentiment în crestere, că ne aflăm într-o stare foarte sensibilă și precară. Cu toate că terenul este aparent încă stabil, în ciuda problemelor globale, tot ce se află sub aparenţe, clocoteşte. Dar, în ciuda tuturor temerilor și a pericolelor, această situație poate fi transformată în bine, dacă ne reexaminăm perspectiva asupra vieții, ca indivizi și ca societate.

Ne lipsesc cunoștințele, înțelegerea și senzația că existăm într-o lume interconectată – suntem un sistem integral, un singur mecanism.

Dacă, odată, era suficientă mâncarea de pe masă, astfel ca o persoană să-și considere ziua încheiatǎ cu succes, astăzi, viața fără computer, aparat de aer condiționat sau televizor este greu de imaginat. Epoca tehnologică a creat un mediu artificial în cadrul sistemului naturii, oferind confort creaturii, fără de care existența umană este greu de imaginat. În același timp, împreună cu toate progresele tehnologice, au apărut noi pericole. Războiul convențional nu mai este necesar pentru a paraliza o regiune sau o țară întreagă. O tastatură este suficientă pentru a lansa un atac cibernetic, care sǎ punǎ în pericol siguranța a mii sau milioane de persoane. Și pe lângă amenințările umane, planeta se clatinǎ, în pragul dezastrelor ecologice care se întrevǎd, peste casa noastră comună.

La baza tuturor problemelor noastre stă intensificarea egoismului uman: oamenii își construiesc succesul propriu pe distrugerea celorlalți. Fără echivoc, acesta este incubatorul pentru conflict și război. Egoul cuiva pare să întǎreascǎ interesul și punctul său de vedere, deasupra celorlalți, provocând diviziune și fricţiuni. Aceasta este natura umană și, dacă nu reușim să recunoaștem că, atunci când vom produce rău altora, ne dăunăm nouǎ înșine (întrucât suntem cu toții conectați într-un sat global), probabil că nu vom supraviețui secolului XXI.

Ne lipsesc cunoștințele, înțelegerea și simțirea că existăm într-o lume interconectată – suntem un sistem integral, un singur mecanism. În această viziune clară a realității, o persoană nu poate face nimic pentru propriul beneficiu, decât dacă se asigură înainte că nu dăunează altora. Pe scurt, nimic nu poate fi bun pentru mine, doar dacă este bun pentru toată lumea.

Cel mai important cabalist Rav Yehuda Ashlag s-a referit în articolul său „Pacea în lume”, la nevoia unei abordări integrale, pentru ca umanitatea să prospere, „În generația noastră, când fiecare persoană este ajutată în fericirea sa de cǎtre toate țările din lume, este necesar ca, în aceeaşi măsură, individul să fie devotat întregii lumi, ca o roată într-o mașină. Prin urmare, posibilitatea de a ne purta bine, sǎ fim fericiţi și pașnici într-o singură stare, este de neconceput atunci când nu este la fel în toate țările din lume și invers.”

În consecință, el a subliniat, de asemenea, „Rezultǎ astfel, că individul și colectivul sunt unul și același, iar individul nu este rănit din cauza devoţiunii sale către colectiv, devreme ce libertatea colectivului și libertatea individului sunt una și aceeași”.

Dacă lumea vrea să vadă un viitor pozitiv, înclinația naturală a individului de a preamǎri sinele, în detrimentul altora, va trebui transformată și canalizată în acțiuni pozitive din care să beneficieze întreaga societate. În locul unei competiții autodistructive, egoiste, rasa umană nu poate decât sǎ-i cuprindǎ pe cei care ridică ştacheta mai sus, în beneficiul întregii societăți. Într-un astfel de scenariu, oamenii nu vor privi pe ceilalți din dorința de a-i distruge sau de a-i diminua, ci vor căuta modalități de ridicare a nivelului de viață al fiecǎruia, astfel încât toți vor fi mulțumiți.

Având o perspectivǎ largǎ, acum suntem la o răscruce și, prin urmare, trebuie să ne angajăm să reevaluăm modul nechibzuit în care am progresat până acum. Dacă persistăm în aceeași formă de concurență egoistă, lucrurile amenință, că vor ieşi rapid de sub control și vor sfârşi într-un război nuclear sau catastrofe ecologice. Prin urmare, este crucial să ne schimbăm rapid traseul și să învățăm cum să ne îndreptăm în siguranță pe noi înșine și umanitatea către un nou mod de viață, în care sǎ fim în armonie cu natura, ale cărei părți sunt toate conectate.

În centrul schimbării pe care fiecare dintre noi trebuie să o facem, este trecerea conștientă de la urmărirea confortului personal egoist, la o căutare care să asigure bunăstarea tuturor. În lumea noastră interconectată, nu există altă modalitate de a garanta siguranţa și un viitor bun pentru noi, copiii și nepoții noștri. Împreună putem construi o viață a adevărului, o viață în care interesul cel mai înalt al tuturor este cea mai apreciată marfă. Dacă începem să mergem mai departe în această direcție împreună, vom descoperi rapid cât de multe lucruri minunate ni se deschid, lucruri care acum rămǎn ascunse în adâncul naturii.

Societatea Viitoare – O Singură Umanitate

Întrebare: Care ar trebui să fie societatea viitorului?

Răspuns: Societatea viitorului este o societate în care oamenii vor începe să simtă toate formele de viață în același timp. O persoană nu va simți că există doar într-o parte a universului, cea mai nesemnificativă și cea mai mică parte, numită „lumea noastră”.

În plus față de aceasta, mai sunt mulți pași pe care îi putem înțelege, realiza și simți pe toți în timp ce încă trăim în această lume. Lumea noastră este partea egoistă a universului, iar restul este altruist. Le putem combina pe toate în interiorul nostru.

Dar pentru a începe să simțim celelalte niveluri, trebuie să ieșim din egoismul nostru. Atunci vom vedea ce este universul de fapt.

Întrebare: Acum există un lucru precum gândirea în dimensiunea 5D (5 dimensiuni). 3D este atunci când gândești egoist, pentru tine, iar 5D este atunci când simți această lume ca o singură minte, o singură umanitate. La ce ar trebui să ne străduim pentru a gândi ca un singur organism?

Răspuns: Pentru aceasta trebuie să te ridici deasupra egoismului tău și să dobândești proprietatea dăruirii, a iubirii. Trebuie să te pierzi pe tine însuți, să nu te mai simți ca un centru, și vice versa, să îi simți pe ceilalți ca un centru, ca un obiectiv către care dai totul. Și tu exiști doar pentru asta. Apoi veți simți nivelul de 5D și așa mai departe.

Din „Întâlnirile cu Cabala: Victoria Bonya” de la KabTV 29/03/20

“O civilizaţie în reînnoire” (Medium)

Medium a publicat noul meu articol “O civilizaţie în reînnoire

Ne-am gândit că putem învinge COVID-19 rămânând acasă câteva luni și practicând distanțarea socială. Ne-am ȋnşelat foarte, foarte tare. Imediat ce am renunţat la blocaj, virusul a revenit cu o tulpină „de aproape 10 ori mai infecțioasă”, potrivit oamenilor de știință din Scripps Research – Florida. Virusul nu va renunța până nu vom înțelege mesajul său: este timpul să reînnoim civilizația umană.

Pentru a se asigura că oamenii obțin informațiile necesare pentru a trăi într-o civilizație de conexiune, autoritățile vor trebui să prevadă ca oamenii sǎ primeascǎ toate beneficiile, în urma participării la învățarea modului de a trăi în această nouă societate.

Iată o listă parțială a ţărilor ȋn care numărul de cazuri confirmate este în creștere, încă o dată: Statele Unite, Rusia, Franța, Israel, Argentina, Brazilia (care nu a intrat cu adevărat în blocaj), Italia, Germania și Coreea de Sud (anterior standard de aur al succesului). Oriunde ai privi, tactica de „a rămâne acasă până când va dispărea” eșuează lamentabil, iar noua tensiune garantează că va continua să eșueze. Acest lucru ne lasă o singură opțiune: restructurarea țărilor noastre, astfel încât toată lumea să obțină susținerea de bază, în timp ce învață ce se întâmplă în lume. Orice țară care nu folosește această tactică va suferi o completă desființare socială, politică și economică.

Nu vom putea redeschide afacerile și centrele comerciale, deoarece acestea vor deveni centre de contaminare. Potrivit Bloomberg, „O treime din locurile de muncă pierdute din SUA riscă să devină permanent aşa.” Cred că Bloomberg este mult prea optimist. Întrucât virusul nu va permite redeschiderea afacerilor, acestea se vor închide pur și simplu, împreună cu toate afacerile dependente de acestea. În viitorul apropiat, aproape jumătate din America va rămâne fără venituri și fără nicio posibilitate de a găsi unul.

De-a lungul timpului, procentul de americani fără adăpost doar va crește, „pe măsură ce companiile, de la producători până la comercianții cu amănuntul, se adaptează unei lumi postvirus, ȋndepărtând și mai mulți oameni de un loc de muncă sigur”, potrivit cercetării Bloomberg Economics. Și având în vedere că virusul nu a dispărut niciodată, impactul pe piața muncii va fi și mai devastator decât s-a prevăzut. Prin urmare, fiecare guvern și autoritate municipală trebuie să ia măsuri immediate, pentru a preveni prăbușirea sistemelor, care va urma un astfel de coșmar de concediere masivă. Într-o astfel de stare de incertitudine, cea mai de temut problemă a oamenilor va fi foametea și adăpostirea. Guvernul, la rândul său, trebuie să pună în aplicare măsuri imediate pentru a furniza tuturor apă, hrană, energie electrică și locuințe. Dacă oamenii sunt lăsați flămânzi sau pe stradă, vor apărea revolte care vor depăşi ceea ce am văzut cu protestele recente pentru George Floyd.

În continuare, guvernul și autoritățile locale vor trebui să informeze toată lumea că situația s-a schimbat și viața lor nu va reveni la ceea ce a fost înainte de martie 2020. Oamenii vor trebui să fie informați despre ce înseamnă să trăiești într-o lume în care foarte puțini oameni muncesc, iar cei care o fac, asigură susținerea tuturor. Restul oamenilor vor face ceea ce ar fi trebuit să începem să facem demult: să comunicăm între noi.

Odată ce traiul oamenilor este garantat de noua structură pe care autoritățile o vor stabili, restul oamenilor își vor petrece abundența de timp liber pur și simplu socializând. Până la urmă, despre asta este vorba ȋn a fi om. Nu va exista niciun motiv pentru a concura pe locuri de muncă, niciun motiv pentru rivalitățile din afaceri, iar tot ceea ce va trebui să facem este să vorbim între noi și să descoperim cât de grozav este să fii pur și simplu împreună – toate rasele, toate culorile, toți oamenii. În loc să se lupte, oamenii își vor găsi noul sens în viață mai degrabă în conectarea cu alți oameni, decât în cursa împotriva tuturor, pentru a ajunge în vârf, epuizați, cicatrizați și singuri.

Pentru a se asigura că oamenii obțin informațiile necesare pentru a trăi într-o civilizație de conectare, autoritățile vor trebui să prevadă primirea tuturor beneficiilor, numai după participarea la învățarea modului de a trăi în această nouă societate. În acest fel, oamenii își vor satisface nevoile fizice, intelectuale și emoționale prin intermediul sistemului. Mai repede decât credem, va apărea o nouă societate, în care violența și ura nu-şi mai au loc, iar ocupația principală a oamenilor va fi să își facă prieteni.

Și dacă aceste cuvinte sună ca o fantezie, luați în considerare ce gândeați despre viață în februarie și ce credeți despre asta acum …

“Modul surprinzător de a ieşi dintr-o stare proastă” (Linkedin)

Noul meu articol pe Linkedin “Modul surprinzător de a ieşi dintr-o stare proastă

 

Mulți oameni doresc să își arate durerea atunci când suferă sau sunt într-o dispoziție proastă, după cum se spune „Întristarea împărtășită este o întristare înjumătățită”. Dar dacă proiectezi emoții negative și îi împovărezi pe ceilalți cu durerea ta, pentru că îți este ţie mai ușor, acest lucru este pur și simplu super egoist. În schimb, ceea ce ar trebui să faci este să îți pui un zâmbet pe față și să acționezi ca și cum totul este în regulă. Dacă faceți asta, veți constata că ați ieșit cu adevărat din situația voastră, deoarece atunci când “jucaţi”, deveniți ceea ce “jucaţi”.

De exemplu, gândește-te la o mamă cu copilul ei. Chiar și în cele mai grave circumstanțe, va încerca să se arate veselă pentru copilul ei. Și în momentul în care face acest lucru, este emoțională cu copilul ei și chiar este fericită. Dacă are mari probleme, probabil că va cădea înapoi mai târziu, dar cel puțin pentru acel moment, a ieșit din ea însăși și s-a simțit bine tocmai pentru că a încercat să facă pe altcineva să se simtă bine.

Singura cauză a suferinței este ego-ul nostru. Odată ce ne ridicăm deasupra lui, nu mai suferim. Profesorul meu, RABASH, obișnuia să râdă de sine când se simțea jos; râdea de propriul ego. Și odată ce a făcut asta, nu mai era jos.

[Foto de Jamie Brown pe Unsplash]

“Pandemia care a dat jos masca umanităţii” (Newsmax)

Articolul meu pe Newsmax: “Pandemia care a dat jos masca umanităţii

 

Dacă există un element vizibil care ȋnsumează schimbările drastice ale stilului nostru de viață din cauza pandemiei, este utilizarea ȋn masă a măștilor. Noua noastră societate, aproape fără față, deschide o perspectivă cu totul nouă asupra interacțiunilor personale, deoarece, așa cum sugerează unele studii, acoperirea fețelor poate creşte suspiciunea oamenilor. Pe de altă parte, COVID-19 a reușit să străpungă prin masca umanității pentru a ne dezvălui comportamentul egoist, dȃndu-ne ocazia să ne ridicăm peste barierele exterioare dintre noi și să pătrundem adânc în inimile celorlalţi.

Purtarea măștilor pentru a preveni răspândirea coronavirusului este o paradigmă culturală străină pentru noi în lumea occidentală, așa că „putem fi inițial extrem de neîncrezători unul față de celălalt”, a spus Francis Dodsworth, medic legist britanic din cadrul Universității din Kingston, în contextul actual, când savanții din ȋntraga lume dezbat impactul acestei noi condiții sociale asupra relațiilor interpersonale.

Fața, la fel ca întregul corp, transmite informații care ne ajută să absorbim indicii non-verbale de comunicare. Fața ne ajută să-l înțelegem pe celălalt și să știm cine este persoana din fața noastră și care sunt sentimentele și intențiile sale. Prin urmare, obligația de a purta măști în locuri publice din cauza coronavirusului a redus transmiterea mesajelor interpersonale și a obstrucționat comunicarea non-verbală dintre noi.

O binecuvântare mascată

Din punctul meu de vedere, realitatea noastră în care purtăm măşti este o situație bună și interesantă. Este benefic să înțelegem că nu cunoaștem sau nu recunoaștem persoana din fața noastră. Este mai bine să ne raportăm la persoană ca la un străin pe care nu îl înțelegem cu adevărat. Până la urmă, nu cunoaștem dorințele și intențiile altcuiva – nu avem niciun indiciu sau vreo cale de a le cunoaște.

O situație neclară ca aceasta ne cere să concluzionăm că trebuie pur şi simplu să depunem un mare efort, pentru a cunoaște persoana din spatele măștii. Ar trebui să atingem un nivel de comunicare care să activeze o cerere interioară în noi, astfel încât persoana din fața noastră să își deschidă inima. Nu este necesar să căutăm semne în expresiile faciale ale celuilalt, un zâmbet sau o grimasă; toate acestea sunt exterioare. Mai degrabă, ar trebui să ne conectăm la inima celeilalte persoane și atunci vom fi siguri că are intenții bune față de noi. Și dacă ne comportăm cu aceeași intenție bună față de ceilalți, în responsabilitate reciprocă, cooperare și atitudine pozitivă, nu vom mai avea nevoie de măști sau deghizări, deoarece vom clădi împreună încrederea.

COVID-19 este foarte abil.

Acțiunile sale nu țin doar de biologie, deoarece, prin materie, virusul operează asupra noastră și ne învață cum să fim oameni. Natura, așa cum arată coronavirusul, ne cere să schimbăm conexiunile interpersonale. Menținând interacțiuni bune între noi, vom putea să ne bucurăm de relații reciproc avantajoase. Dacă nu facem niciun efort pentru a îmbunătăți calitatea interacțiunilor noastre, nu vom putea să ne apropiem unul de altul sub niciun aspect sau formă. Ne vom bloca, incapabili să comunicăm, simțind un enorm sentiment de respingere, deasupra căruia nu ne vom putea conecta, nici chiar fără mască, la câțiva centimetri unul de celălalt.

Pentru a atinge forma corectă de comunicare dintre noi – care este baza solidă a oricărei relații – trebuie să ne schimbăm și să ne adaptăm la forma standardizată de interacțiune care există în natură, una simbiotică și cooperantă. Următoarea etapă va fi crearea unei conexiuni superioare celei bazate pe compromis, în care ne vom concentra conexiunile pe beneficiul general, printr-o legătură izvorâtă din prietenie și apropierea inimilor.

Atât timp cât inimile noastre nu se vor apropia și nu ne vom considera o singură societate caracterizată de considerație și atitudini bune, vom continua să purtăm măști. De fapt, ceea ce trebuie să facem chiar acum, este să tragem cortina peste toate dorințele noastre egoiste și să comunicăm de la inimă la inimă cu semenii noștri, prin masca de deasupra dorințelor noastre egoiste. Înseamnă că intenția și gândurile noastre ar trebui să fie în beneficiul altora și nu în detrimentul lor. Pe măsură ce tragem cortina peste dorințele egoiste care apar, treptat ne vom deschide inimile unul spre celălalt, ca un canal de înțelegere și comunicare pozitivă. Atunci, umanitatea își va arăta fața ei cea mai bună.

Nu am trăit, ci doar ne-am jucat în viață

Înainte de coronavirus, obișnuiam să călătorim, să mergem la restaurante și centre comerciale. Aceste lucruri ne ofereau satisfacție, ne umpleau viața cu sens. Dar coronavirusul a schimbat toate acestea. Ce va primi omul ca împlinire în lumea nouă în care intrăm?

Suntem ca niște copii care au crescut brusc. Cât timp sunt mici, copiii sunt îndrumați să meargă, să se joace în parcuri și să se dea în carusel. Dar copiii cresc și trebuie să înceapă să învețe. Iar când devin adulți, trebuie să obțină o profesie, un loc de muncă și să-și asume diferite responsabilități.

Viața nu este o grădiniță. Și deși am fost fericiți în copilărie și am dori să ne întoarcem acolo, acest lucru nu mai este potrivit pentru noi. Ați fi de acord să vă întoarceți la grădiniță și să vă jucați acolo ca un copil?

Umanitatea trece acum printr-o etapă specială de creștere, care afectează bărbații, femeile și copiii, iar acest lucru nu este ușor pentru noi. Va trebui să ne dăm seama că trebuie să ne raportăm la viață în mod diferit.

Îmi amintesc cât de greu mi-a fost când copilăria fără griji s-a încheiat, iar părinții mei, care mă răsfățaseră înainte, au început brusc să ceară de la mine, mă obligau să studiez și să am grijă de mine. Nu puteam înțelege de ce s-a produs brusc o astfel de schimbare.

Mi-a fost greu să supraviețuiesc până când am realizat că viața este împărțită în jumătăți.

În prima jumătate, ești un copil, iar tatăl și mama au grijă de toate. Și în a doua jumătate a vieții, devii adult și trebuie să ai grijă de tine, iar tatăl și mama ta nu mai pot face totul pentru tine.

Și asta se întâmplă cu umanitatea care a fost anterior răsfățată de natură. Dar acum trebuie să devenim adulți. Și această maturitate nu se referă la deschiderea mai multor afaceri, a călători în lume, a sta în restaurante și baruri, așa cum a fost înainte de virus, adică a te bucura de viață. Am terminat deja această perioadă și de acum înainte natura va cere de la noi ca de la niște adulți.

Și ca adulți, trebuie să știm de ce trăim, care este scopul vieții și unde ne conduce. Nu mai putem fi copii fără griji. Trebuie să deschidem ochii și să vedem că avem o viață serioasă în fața noastră, care necesită să asumăm o atitudine serioasă.

Trebuie să devenim oameni noi care trăiesc într-o lume nouă.

Și această lume apare deja în fața noastră, numai că nu vrem să o observăm, dar totuși ne jucăm ca și cum am fi într-o grădiniță.

În lumea nouă, vom avea împlinire numai din înțelegerea sensului vieții. Între timp, ne amuzăm doar precum copiii cu jucării și bile, construim castele în cutia de nisip și le distrugem, jucând război unul cu celălalt. Și deodată a apărut o nouă etapă, în care avem nevoie de o atitudine serioasă față de viață.

Până acum nu am trăit, doar ne-am jucat. Am construit o lume artificială și ne-am jucat în sfera pe care am creat-o. Dacă cineva ar privi Pământul din spațiu, nu ar înțelege ce fac oamenii, de ce se zbat atât de mult, la ce folosește?

Trebuie să înveți cum să trăiești într-un mod nou.

Eu, de asemenea, am dorit odată să continui să trăiesc ca un copil și ca părinții mei să aibă grijă de mine. Dar nu au fost de acord și nu au putut face acest lucru, și-au dat seama că am crescut deja. Prin urmare, s-au îndepărtat treptat de mine, reducând atenția și grija. Puteau ajuta într-un fel de departe, dar de fiecare dată din ce în ce mai puțin și, prin urmare, am fost forțat să cresc.

Deci, acum trebuie să înțelegem cum să ne îmbunătățim viața și în ce formă trebuie să trăim, care sunt obiectivele de atins, pentru a nu ne mai juca în diverse afaceri absurde și pentru a începe să construim o viață care să aibă sens din punct de vedere al naturii.

Pentru a face acest lucru, trebuie să descoperiți natura și să înțelegeți ce ni se întâmplă și ce trebuie făcut pentru a fi adulți conform programului prevăzut în natură, pe care nu l-am atins încă.

A trăi înseamnă a înțelege, a simți și a cunoaște esența și scopul, în timp ce încă ne aflăm în această lume, a gusta sensul superior, cosmic al vieții, cuprinzând întregul univers, întreaga natură. Vedem că în natură totul are un sens, un obiectiv și doar viața noastră trece aparent fără scop. Aceasta este munca noastră: să dezvăluim sensul vieții, esența și scopul ei și să începem să-l realizăm. Aceasta este sarcina pe care natura o prezintă în fața noastră.

Din „Lumea” de la KabTV, 12/03/20

“Prădătorii care îşi vindecă prada și ce putem învăța din supermarketuri” (Medium)

Medium a publicat noul meu articol “ Prădătorii care îşi vindecă prada și ce putem învăța din supermarketuri

Odată cu creșterea poluării aerului în China la niveluri „normale” în zilele anterioare COVID, și cu țări din întreaga lume care sărbătoresc redeschiderea economiilor lor, speranța de schimbare pe care mulți au avut-o în timpul perioadei de blocaj cu aer-curat-apă-curată, pare să se estompeze. Dar natura ne-a arătat deja că nu ne vrea aşa cum am fost. Dacă revenim la normal, natura va reveni la pedepse, cu o răzbunare.

Problema este în relațiile noastre.

Natura nu ne dorește, nu pentru că mâncăm alte animale sau emitem carbon. Nu ne vrea pentru că sunrem răi unul la altul, iar prin atrocitățile noastre unul împotriva celuilalt, distrugem întreaga planetă.

Umanitatea, vârful creației, a dăunat creației mai mult decât oricare altă creatură. De fapt, este singura creatură care a mers împotriva creatorului său: Mama Natură. Prin Coronavirus, a fost prima dată când natura ne-a arătat că ne poate lovi pe toți, oriunde și oricând, dacă alege acest lucru. Dar a făcut-o cu compasiune. Numărul de decese de la COVID-19 nu este cu adevărat mult mai mare decât cel al unei gripe sezoniere, dar a speriat lumina vieții din noi. A fost prima dată când oamenii obişnuiţi și liderii de stat deopotrivă, au rămas derutaţi și neputincioși în fața Mamei Natura.

Natura ne-a trimis un mesaj: nu voi mai tolera frivolitatea egoistă.

Nu va tolera să jefuim și să ucidem, să epuizăm resursele și să le poluăm, să otrăvim și să sufocăm totul și pe toată lumea, doar pentru a putea fi în vârful mormanului de resturi pe care le-am creat pe parcurs.

Orice altă creatură, numai umanitatea nu, se comportă exact așa cum ar trebui, iar acest lucru contribuie la binele comun. În filmele pentru copii, deseori pictăm fețe crude de prădători, cum ar fi tigri sau lupi. Dar adevărul este că acești prădători împiedică suprapopularea prăzii și epuizarea surselor de hrană ale acestora, care ar rezulta, și mențin efectivele sănătoase și puternice, mâncând pe cei slabi și bolnavi.

Un lup nu va ucide mai mult de o căprioară sau un elan o dată. După ce ucide, va mânca tot ce are nevoie și va merge să se odihnească, până când îi va fi foame din nou. Oamenii sunt exact opusul: ucid mult mai mult decât au nevoie pentru a mânca și se mândresc cu uciderea celor mai puternice și sănătoase animale. Oamenii nu ucid ca să mănânce; ei omoară pentru a-și arăta puterea.

Să luăm un alt exemplu.

Când mergeți la sectorul de lactate din orice supermarket modern, veți găsi o gamă nesfârșită de brânzeturi. Acum douăzeci, treizeci sau patruzeci de ani aceste brânzeturi nu existau. Au apărut doar pentru că producătorii de produse lactate concurează în fața clienților, astfel încât produc o diversitate din ce în ce mai mare de alimente, sperȃnd să obțină tot mai mult spațiu pe rafturi, în detrimentul altor producători. În acest proces, mai mult de jumătate din producție este aruncată, prețul produsului crește, mai multe resurse sunt extrase inutil din pământ, mai multe animale sunt maltratate, aerul devine mai poluat cu emisiile de mașini și camioane, traficul devine mai congestionat, iar angajații companiilor concurente își pierd locul de muncă, deoarece compania lor nu și-a putut aduce produsul pe rafturile magazinelor. De fiecare dată când alegem o brânză în locul alteia, fără să ştim, facem o mulțime de oameni nefericiţi.

Problema nu este ceea ce consumăm și cu siguranță nu că ne bucurăm de o mâncare bună și de alte atracții pe care viața le are de oferit.

Dimpotrivă, sunt cu totul pentru asta. Problema este în relațiile noastre. Natura nu ne dorește, nu pentru că mâncăm alte animale sau emitem carbon. Nu ne vrea pentru că suntem răi unul la altul, iar prin atrocitățile făcute unul asupra celuilalt, distrugem întreaga planetă.

Acesta este motivul pentru care pun un astfel de accent pe educație și nu pe reducerea consumului, sau pe instituirea altor restricții. Ele nu vor ajuta decât dacă vom rezolva problema acolo unde ea există – între noi, în dorința noastră de a ne distruge unii pe alții.

Obligându-ne să rămânem acasă, coronavirusul ne-a obligat să nu mai concurăm și, odată cu aceasta, am încetat să distrugem Pământul. Dacă ne întoarcem la a sări la gâtul celuilalt, natura ne va trimite un alt mesager, care ne va separa mai ferm, până când vom învăța lecția.

Întrucât deja avem voie să ne reunim și să interacționăm, să folosim pauza care ni s-a oferit pentru a începe, pentru a încerca să fim mai buni unii cu alții. Așa cum răutatea noastră, a unuia față de celălalt a îmbolnăvit Pământul, care apoi ne-a îmbolnăvit pe noi, bunăvoinţa noastră, a unuia față de celălalt, ne va vindeca, apoi va vindeca Pământul.

Teoria antisemitismului, partea 2

Purtând metoda de conectare

Întrebare: Creatorul, calitatea dăruirii, a binelui, a creat creația ca ceva opus Lui. Însuși Rashi și mulți alți comentatori ai Torei spun: „Instinctele inimii omului sunt rele din tinerețe.” Ce înseamnă din tinerețe?

Răspuns: Din fragedă pruncie. Fiecare om se naște un egoist.

Comentariu: Atunci reiese că ura noastră față de Creator este firească, pentru că suntem opusul Lui. Ne place să primim, dar nu ne place să dăruim. Sau ne place să dăruim, dar cu intenția de a primi.

Răspunsul meu: Și pentru a obține cât mai mult posibil.

Întrebare: Înseamnă că ura față de Creator provine din rădăcina noastră?

Răspuns: Da, antiteza Creatorului a fost inerentă inițial în noi; trebuie să o corectăm în sens contrar – să-L iubim.

Oamenii obișnuiți nu au această rădăcină, așa că nu au nimic de corectat.

Ei pur și simplu ni se alătură în măsura corecției noastre. Și dacă nu ne îmbunătățim, ei simt că noi, evreii, aducem energie negativă în lume.

Întrebare: Chiar și Talmudul spune că, dacă poporul Israel se căiește, va fi mântuit iar dacă nu, „acesta va fi locul tău de înmormântare”.

Creatorul a selectat un grup de oameni din toate națiunile, i-a unit cu forța și le-a oferit o metodă de conectare. Si apoi?

Răspuns: Pe vremea lui Avraam, Creatorul a plasat aspirația pentru El în câțiva babilonieni și Avraam i-a unit pe toți cei care, la chemarea lui, au aspirat să ajungă la Creator. Astfel, s-a format grupul, care a devenit cunoscut sub numele de „Israel” („direct la Creator”).

Comentariu: Mai târziu, când evreii s-au adunat la poalele Muntelui Sinai, Creatorul a stabilit o condiție pentru ei: fie acceptați Tora, legile dăruirii, legile unității, sau aici va fi locul vostru de înmormântare.

Aceasta înseamnă că există un popor care a primit un remediu pentru toate problemele, pentru că numai prin apropierea de Creator le putem rezolva.

Răspunsul meu: Acest remediu este să ridicarea deasupra egoismului nostru. Și te poți ridica deasupra lui dacă o ceri cu adevărat, și nu singur, ci împreună cu ceilalți. Vei aduna mulți oameni care se vor întoarce la Creator, astfel încât El să-i scape de egoul lor și să le ofere calitatea iubirii și a legăturii dintre ei.

* Pentru mai multe informații despre acest subiect, vă sugerez să citiți cartea Ca un mănunchi de trestii  și Alegerea evreiască: Unitate sau Antisemitism 

 

Tulburări în sistemul economic

Comentariu: Vorbești despre o revoluție spirituală. Dar nu se poate nega că, în același timp, există o revoluție masivă în sistemul economic al tuturor țărilor.

Răspuns: Desigur! Vorbesc mult despre asta. Economia este imposibilă fără ideologie și ideologia fără economie. Nu suntem visători.

Desigur, întregul sistem al structurii umane din această lume se va schimba. Profesiile inutile pe care noi le-am inventat în mod special pentru a câștiga folosind altele și natura, se vor distruge. Doar ceea ce este esențial pentru existența noastră va rămâne. Este clar că nu vom reveni la peșteri. Dar doar ceea ce este strict necesar pentru o viață corectă, sănătoasă, normală va rămâne și nimic mai mult.

Vom începe să înțelegem unde ar trebui să facem eforturile și unde nu ar trebui. Vom avea mult timp liber, iar oamenii vor începe să se implice în dezvoltarea lor, înțelegând natura.

Acest lucru a fost declarat în Cabala și programat acum 5.000 de ani. Prin urmare, nu avem de ce să ne temem de ceea ce se va întâmpla. Doar că nu trebuie să faceți lucruri inutile, să ardeți combustibilul în zadar, să aruncați materiale combustibile în atmosferă și așa mai departe – acest lucru este doar în detrimentul mediului, în detrimentul nostru și nu face bine nimănui. Vedeți cum atmosfera și apa au devenit mai curate acum, deoarece ne-am oprit involuntar de la a strica natura.

Motivul urii împotriva evreilor

Baal HaSulam& Națiunea: Este cert faptul că Israelul este urât de toate națiunile, fie din motive religioase, rasiale, capitaliste, comuniste, fie din motive cosmopolite etc. Este așa, fiindcă ura precede toate motivele, dar fiecare își rezolvă dezgustul după propria psihologie.

Întrebare: Susțineți că evreii unesc în mod conștient sau inconștient națiunile. Și, dacă nu își îndeplinesc funcția cheie, atunci este activată presiunea din partea popoarelor, manifestată prin antisemitism?

Răspuns: Da. Numai că nimeni nu înțelege acest lucru. De aceea, există o cerere subconștientă a popoarelor lumii: „De ce nu ne uniți?” Aceasta se exprimă sub formă de ură.

Când văd procesiuni anti-Israel, antisemite pe străzile din New York, Paris, de oriunde, simt strigătul lor interior: „De ce nu ne dezvăluiți cum e unitatea lumii, existența supremă?”

Remarcă: Știți, nu aș crede dacă n-aș fi făcut cunoștință cu spusele multor filozofi și oameni înțelepți celebri.

În special, publicistul și politicianul englez Addison Joseph a scris despre evrei: „Sunt precum cuiele și cârligele într-o clădire mare care, deși sunt puțin apreciate în sine, sunt absolut necesare pentru a menține întregul schelet la un loc.”

Comentariul meu: Acest sentiment este în fiecare ființă umană.

Din KabTv „Analiza sistematică a dezvoltării poporului Israel” 22/07/19